luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3412

Conferinta regionala Green Week în Bacau

Centrul de Afaceri si Expozitional Bacau, în parteneriat cu Agentia pentru Protectia Mediului Bacau, societatea CRAB si magazinul Cora, organizeaza, joi, 4 iunie, la Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”, a treia editie a evenimentului GREEN WEEK. Evenimentul este dedicat Zilei Mondiale a Mediului si face parte din manifestarea NATURE&YOU, înscrisa în calendarul editiei acestui an al Saptamânii Verzi (Green Week), sub patronajul Comisiei Europene. Editia 2015 a Green Week propune drept tema Natura si biodiversitatea.

Joi, de la ora 10,00, va avea loc Conferinta Regionala cu tema „Practici locale si globale necesare conservarii naturii si biodiversitatii”. Invitatii sunt atât reprezentanti ai institutiilor publice, ai ONG-urilor de mediu, ai generatorilor de deseuri, cât si agenti economici colectori – reciclatori – tratatori de deseuri. Conferinta ofera o oportunitate de dezbatere si un schimb de experienta si de bune practici.

Tot atunci va avea loc si premierea copiilor care au participat la concursul de desene si afise „Natura de lânga noi”, concurs care face parte integranta din aceasta manifestare. Obiectivele acestuia sunt dezvoltarea spiritului creator si a unei atitudini pozitive fata de biodiversitate si arii protejate. S-au înscris 26 unitati de învatamânt din judetul Bacau, cu peste 200 de lucrari.

Judo/ Cupa 1 Iunie: JC Royal, in intregime pe podium

Cu ocazia Zilei Internationale a Copilului, Sala de Atletism din Bacau a fost gazda concursului interjudetean de judo pentru copiii nascuti in 2005, 2006, 2007, 2008 si 2009, masculin si feminin. La concursul organizat de DJTS Bacau, Asociatia Judeteana de Judo si JC Royal au participat 76 de sportivi legitimati la urmatoarele cluburi: CSS Unirea Iasi (antrenoare prof. Ioana Babiuc), CSS Onesti (prof. Doru Bucataru), Palatul Copiilor Bacau (prof. Constantin Manole si Marius Savin), Scoala „M. Codreanu” Iasi (prof. Anca Ganea) si Judo Club Royal Bacau (prof. Aurel Chelariu).

„Concursul s-a desfasurat pe un singur spasiu de lupta, fara niciun incident. Tin sa remarc ca fetitele s-au dovedit mai ambitioase decât baietii si ca. La final, toti participantii au primit din partea organizatorilor dulciuri, in timp ce primii trei clasati au fost recompensati cu diplome si medalii”, a declarat antrenorul JC Royal, Aurel Chelariu, care a avut satisfactia ca toti cei 16 sportivi ai sai sa urce pe podium. Totodata, JC Royal a dat si cel mai tânar participant din concurs, Andrei Galea, care, la cei sase anisori, si-a trecut deja in palmares medalia de aur la competitia rezervata categoriei 20 kg, anul de nastere 2009.

Medaliatii Cupei 1 Iunie legitimati la JC Royal Bacau:

Aur: Andrei Galea (20 kg, 2009), Raul Costea (22 kg, 2008), Razvan Moisei (27 kg, 2008), Radu Nistor (27 kg, 2007), Miruna Vultur (27 kg, 2006), Andrei Buga (30 kg, 2006), marcus Herghelegiu (34 kg, 2005), Robert Miron (42 kg, 2005), stefano Dumitru (50 kg, 2005).

Argint: Tudor Otetea (24 kg, 2007), Dragos Cemene (27 kg, 2007), Stefan Buga (22 kg, 2006), Brian Herghelegiu (27 kg, 2006).

Bronz: Raimond Benchea (22 kg, 2008), Alexandru Zaharia (38 kg, 2008), Eduard Benchea (27 kg, 2007).

Fotbal juniori / Sporting Bacau, argint la „Cupa Vrancei”

Un nou rezultat de prim-plan pentru juniorii legitimati la Sporting Bacau. Grupa de vârsta 2007, antrenata de Florin Ganea a cucerit argintul la turneul international „Cupa Vrancea”, desfasurat la finalul saptamânii trecute, la Focsani.

In grupa, bacauanii au pierdut cu 1-2 in fata Otelului Galati si au trecut cu 3-0 de Kinder Braila si 3-1 de Juniorul Bucuresti, pentru ca in semifinale sa o invinga cu 2-1 pe Bucovina Suceava. In finala, Sporting s-a reintâlnit cu invinsa sa din grupa, Juniorul Bucuresti, in fata careia a pierdut, insa, la loviturile de departajare, dupa ce la sfârsitul timpului regulamentar, scorul era egal, 1-1.

„Copiii au avut o comportare foarte buna, iar rezultatele stau marturie”, a declarat Florin Ganea, care a rulat urmatorul lot: George Florea- Luca Budau, Matia Popescu, Mihai Bucur, Stefan Oancea, Stefan Lazar, Ianis Huiban, Rares Tatomir, Stefan Mocanu, Darius Mihalcea si Matei Rauta. Merita notat faptul ca Luca Budau a fost declarat cel mai bun jucator al competitiei.

La „Cupa Vrancea”, Sporting a deplasat si grupa 2004, care, in formula Mihai Boca, Razvan Istrate, Stefan Popa, Mario Ganea, Denis Ganea, Alex Antochi, Razvan Rauta, Robert Bucur, Mihnea Lungu, Adrian Paduraru si Razvan Rontu a inregistrat urmatoarele rezultate: 1-1 cu Vointa Odobesti, 0-1 cu CSMS Iasi, 0-0 cu Zimbrul Chisinau si 0-5 cu Juniorul Bucuresti, câstigatoarea competitiei si la aceasta grupa de vârsta.

In acest week-end, Sporting Bacau va participa la Cupa Municipiului Suceava, pentru ca in intervalul 18-21 iunie sa evolueze la Cupa Delfinul organizata de Academia Gheorghe Hagi.

Tamada pentru trup si minte

Lumea în care traim este bolnava. La propriu. Practic, nu cred sa existe cineva care sa nu fie atins, intr-o masura mai mica ori mai mare, de o maladie. Din fericire, pentru cele mai multe dintre ele exista câte un leac.

Chiar si pentru vicii, acele pasiuni nesabuite, porniri nestapânite, patimi dracesti de care greu se-ntâmpla sa scapi si numai cu ajutor, desigur. E nevoie de timp, rabdare si, mai ales, de oameni care sa-si dedice energiile pentru a-i ajuta pe acesti nefericiti sa renunte la prostul obicei alimentat de-o viata intreaga.

Norocul – providential, as spune – este ca, la noi, in urbe, exista un loc numit, cum altfel, „Izvorul Tamaduirii”, un centru pentru consiliere, recuperare si reabilitare a persoanelor dependente de alcool si alte droguri. De câtiva ani, aici ajung sute de suflete care-si cauta alinarea, leacul, revenirea la societatea normala, la viata.

Pe aici si-au purtat pasii pierduti atât oameni scoliti din rândul magistratilor, a profesorilor, functionarilor de top, a angajatilor de la politie sau SRI, cât si simpli boschetari, femei si barbati, deopotriva, tineri sau in puterea vârstei. Caci viciul betiei, al consumului de droguri sau alte asemenea, nu-i asa?, nu alege omul dupa cât de scumpa este haina care-l imbraca, vârsta, pozitie sociala sau numarul banilor din conturile bancare.

Fiecare ratacit al vietii a venit cu povestea lui, trista ca o zi de toamna bacoviana. Mai rau e ca viciile au distrus familii, si nu doar pe indivizii prinsi in capcana lor. Insa, marea satisfactie a tuturor este ca cei mai multi au reusit sa scape de uriasa greutate a viciului care le incovoia spinarea, doar putini ramânând inchisi pe vecie in cusca nemiloasa a alcoolului sau drogului.

Aproape ca nu-ti vine sa crezi ca intreg procesul de recuperare se desfasoara in liniste, in deplin anonimat, fara disciminare si, mai ales, in totalitate gratuit. Si mai frumos este ca munca asta este prestata in totalitate de consilieri profesionisti voluntari, condusi de un preot inimos, cu totii intelegând ca, pâna la urma, menirea lor pe acest pamânt nu este sa vindece numai suflete, ci si trupuri. Ca lumea poate si trebuie sa fie tamaduita de toate maladiile care au invadat-o in toata existenta sa milenara.

Cum ajung armele americane sa lupte in Siria

Anul trecut, când Statul Islamic a cucerit provincia Mosul, a capturat 2.300 de vehicule Humvee ale Armatei Irakiene. Reuters noteaza ca, având in vedere cantitatea de armament capturata de ISIS, concluzia care se impune este una simpla: SUA aprovizioneaza cu arme Statul Islamic.

Gruparea terorista a mai capturat 40 de tancuri M1 Abrams, 74.000 de arme automate si 52 de tunuri M198 de 155 mm.

Pentru a se putea lupta cu armamentul american capturat de ISIS, SUA au livrat Irakului 175 de tancuri Abrams, camioane si tunuri in valoare de 600 de milioane de dolari, rachete Hellfire in valoare de 700 de milioane si 2.000 de rachete AT4 antitanc. S-a ajuns, deci, ca armament american sa fie folosit pentru a distruge armamentul american livrat anterior. Nu e de mirare ca profiturile complexului militar american cresc pe zi ce trece…

Reuters mai noteaza ca, in ciuda superioritatii in materie de armament si pregatire, trupele irakiene par sa nu fie dispuse sa lupte.

Cei 30.000 de soldati irakieni care aparau Mosul au abandonat lupta in fata a 1.000 de luptatori ISIS; anul acesta, 10.000 de irakieni au fugit de la Ramadi in fata atacului a 400 de luptatori ai Statului Islamic, lasând in urma cantitati impresionante de armament.

Care armament, nici o surpriza, este folosit cu succes de ISIS in Siria astfel incat adeptii teoriei conspiratiilor s-ar putea intreba daca nu cumva, in acest fel, SUA aprovizioneaza cu armament trupele ISIS care lupta impotriva fortelor guvernamentale siriene.

De fapt, nu doar conspirationistiii se intreaba…

Tânăr de 18 ani depistat la volan fără permis

    La data de 3 mai a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Bacău aflați în patrulare pe strada Ana Ipătescu, din Bacău, au observat un autoturism care intenţiona să vireze de pe strada Nufărului pe strada Ana Ipătescu, dar la vederea autospecialei de poliţie, conducătorul auto a oprit motorul vehiculului şi a stins farurile.

    Polițiștii au procedat la verificarea autoturismului în cauză, la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 18 ani, din comuna Valea Seacă.

    Din verificările efectuate de polițiști cu privire la tânărul în cauză a rezultat că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

    Vin ploile!

      Administrația Națională de Meteorologie /ANM/ a emis, miercuri, o informare de instabilitate atmosferică, valabilă la nivelul întregii țări începând de joi, de la orele prânzului.

      Potrivit meteorologilor, în intervalul 4 iunie, ora 12,00 — 5 iunie, ora 12,00, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, îndeosebi în Moldova, Transilvania și în zona Carpaților Orientali și Meridionali.

      Spre seară, noaptea și în dimineața zilei de vineri, 5 iunie, instabilitatea atmosferică se va semnala în jumătatea de sud a țării.

      În zonele respective vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, pe arii restrânse vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 15 litri/metrul pătrat și, izolat, 30-40 litri/metrul pătrat.

      ANM precizează că, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea meteo.

      AGERPRES

      Gabriel Berca s-a inscris in al saselea partid

        Uniunea Nationala pentru Progresul României (UNPR) a anuntat, miercuri, ca Gabriel Berca s-a inscris in rândurile sale. Acesta a confirmat informatia si a explicat ca „ideologiile isi pierd consistenta” atunci când exista multa neseriozitate.

        „Când oamenii care conduc vremelnic niste partide nu au viziune si singura lor preocupare este sa-si pastreze scaunul, acest judet si acest oras nu pot fi reprezentate cum se cuvine la nivel national”, a declarat Gabriel Berca.

        El afirma ca PNL e un partid „macinat de controverse, nefunctional”, la ora asta, prin urmare s-a orientat catre UNPR: „Am avut o discutie cu Gabriel Oprea, cu care am fost coleg in Guvernul Ungureanu si, impreuna cu Gheorghe Emacu, fostul meu secretar de stat de la MAI, voi organiza partidul pe Regiunea Nord-Est”.

        Intrebat ce parere are despre intrarea lui Gabriel Berca in UNPR si despre faptul ca vor face parte din aceeasi alianta, Dragos Benea, presedintele PSD Bacau, a declarat:

        „Singura mea parere este ca se afla la al VI-lea partid. In rest, nu mai am nimic de spus.”

        Gabriel Berca a fost membru al APR, PC, PNL, apoi al PDL si PMP.

        In perioada liberala a fost prefect al judetului Bacau, secretar de stat si secretar general al Guvernului, senator si, in fine, in Guvernul Ungureanu, ministru al Administratiei si Internelor.

        Pagina 1

          pagina-1

          Viata si moartea statuilor din peisajul urban bacauan

          – realizate ca omagii aduse unor personalitati istorice, unor principii sau mituri, fabricate sau nu, statuile Bacaului au intrat deja in cotidianul colectiv – unele dintre ele au disparut in conditii mai mult sau mai putin dubioase, lasând in urma multe semne de intrebare

          Uite Kogalniceanu, nu e Kogalniceanu!

          Printre primele statui din Bacau s-a numarat si bustul marelui om politic, avocat si artizan al României moderne, Mihail Kogalniceanu. Cea dintâi statuie de for public din orasul nostru, aceasta s-a dorit a fi un gest de recunostinta adus celui care a aparat pro-bono administratia bacauana intr-un proces privind donatia unor cladiri apartinând spitalului.

          Dezvelit in 1897, bustul a ocupat un loc de cinste in fata sediului primariei de-atunci (cladirea bibliotecii judetene) pâna când a fost inlocuit in perioada comunista cu statuia lui Vasile Roaita. Soarta parea sa-i surâda acum, la inceput de mileniu trei, când administratia locala a decis sa-l reinstaleze pe Kogalniceanu in spatiul public.

          Proasta inspiratie de a-l aseza intr-un cotlon dosnic al parcului din apropierea palatului administrativ a dus initial la vandalizarea acestuia si apoi la disparitia lui din anul 2011. „Parca anume l-au pus acolo, ca sa fie furat” s-au auzit unele voci suparate. Nici la aceasta data nu se stie cine l-a furat si daca n-a fost dat la topit intre timp.

          Va mai amintiti de capul lui Decebal?

          31.03.statui2

          Statuia cu viata cea mai scurta in spatiul urban bacauan pare sa fie cea dedicata regelui dac Decebal. Numele sau rezoneaza demult in urechile bacauanilor datorita hotelului a carui silueta inconfundabila (rezultatul unui proiect de sorginte nord-americana) a ocupat centrul orasului inca din anii ’70. In 2008, Consiliul Local Bacau aproba instalarea unei statui ce reprezenta capul lui Decebal turnat in bronz dupa lucrarea sculptorului bacauan Petru Pinca realizata in 1968 si gazduita de catre Muzeul de Arta din Bacau.

          Asezarea acesteia in spatiul din centrul Bacaului a iscat multe reactii patimase. Unii au criticat, altii au laudat, ceilalti s-au obisnuit cu prezenta ei. Un an mai târziu insa, statuia era eliminata din peisajul citadin in urma unui conflict birocratic dintre administratia locala si Directia de Cultura, Culte si Patrimoniu Bacau. Acesta a avut un final ce poate fi comparat cu deznodamântul celui de-al doilea razboi daco-roman, Decebal fiind, din nou, decapitat.

          Cupa excavatorului mai tare decât pana lui Eminescu

          31.03.statui3

          La fiecare data de 15 ianuarie, in curtea Colegiului „Mihai Eminescu” din Bacau se adunau elevi, profesori si invitati, inconjurând statuia poetului intr-un gest de omagiu. Din decembrie 2004, gesturile omagiale au fost relocate. Motivul? Statuia lui Eminescu a fost demolata de catre noii proprietari ai terenului din curtea liceului, o retrocedare care a ocupat la acea vreme spatiul editorial al ziarelor locale. Cupa excavatorului i-a luat locul, lasând in urma un spatiu gol, nefolosit nici in ziua de azi. Impasibil la curgerea ireversibila a timpului, bustul poetului inca mai asteapta ziua când va fi repus pe soclu.

          Are Bacaul nevoie de statui?

          „Aparitia unei statui intr-un spatiu public creeaza un pol de interes in acea zona, transformând-o in bine” a subliniat criticul si istoricul de arta Iulian Bucur raspunzând la intrebarea de mai sus. Apoi, a concluzionat: „Este loc de mai multe statui in Bacau cu conditia ca ele sa fie alese cu atentie si sa fie amplasate in locurile cele mai potrivite.”

          Ansamblul „Geneza” din Parcul Cancicov, distrus de timp si nepasare

          Intre banci se mai vad gropile de beton in care au fost infipti stalpii de lemn

          Timp de 40 de ani, in Parcul Cancicov, din Bacau, a existat un ansamblu sculpural numit „Geneza”. Realizat din lemn, ansamblul a platit tribut intemperiilor si indiferentei.

          Dupa cum povestea Val Manescu, cunoscator al fenomenului cultural bacauan, ansamblul a fost executat de elevii Scolii Populare de Arta din Bacau, sub indrumarea regretatului profesor Alexandru Hutanu.

          Stâlpii erau ornamentati cu motive populare preluate de pe portile si cerdacurile caselor taranesti din zonele folclorice ale judetului: Berzunti, Agas, Asau sau Dofteana. Ansamblul reprezinta, de fapt, lucrarea de diploma a unei clase de absolventi ai scolii, dar, pentru a i se permite amplasarea în parcul orasului a fost obligatorie mentiunea de „munca patriotica”.

          De aceea, pe una din laturile portii scrie „Rod al muncii patriotice, «Geneza» a fost ridicata in august 1974 de iubitori ai artei populare românesti”.

          „Alexandru Hutanu a scolit câteva generatii de sculptori in lemn, spune Val Manescu. Multi dintre ei – si urmasii acestora – s-au specializat in lucrari de arta bisericeasca, in Bacau functionând câteva ateliere recunoscute in toata tara pentru maiestria executiei portilor imparatesti de altar, a iconostaselor sau a stranelor.

          Alexandru Hutanu si fiul acestuia, Ionel Hutanu, sunt autorii unui volum de referinta in domeniu: Arta ornamentarii mobilierului bisericesc in Biserica Ortodoxa Româna”.

          Ansamblul a rezistat pâna la inceputul acestui an.

          Desi, de mai multi ani au fost trase semnale de alarma in privinta faptului ca sculpturile se degradeaza, autoritatile nu au luat nicio masura.

          Asa ca lemnul a putrezit, s-a crapat iar stâlpii au inceput ori sa cada, ori sa fie dati jos si luati de persoane necunoscute si pusi pe foc.

          Directia de Servicii Publice a Primariei Bacau s-a trezit la un moment dat ca mai sunt doar câtiva stâlpi, pe care i-a scos si depozitat. Cum ansamblul nu figura pe lista oficiala a monumentelor, nimeni nu s-a interesat de soarta sa.

          Pentru a fi renovat, ansamblul are nevoie de niste mesteri priceputI in lucrarea lemnului dar si de o munca de o documentare deoarece nu exista nici un proiect sau desen al stâlpilor disparutI sau distrusi.

          Mai mult ca sigur, ansamblul va fi uitat pentru ca nu exista nici interesul sI nici dorinta de a fi restaurat.

          ,,Martzobossul de Aur”, adjudecat de catre turci si buhuseni

            Martzobossul este mascota liceenilor buhuseni. Cu ajutorul acestui boss al planetei Marte, liceenii au reusit sa-si construiasca o moderna sala de sport. Apoi, Martzobossul a devenit un adevarat simbol care a patronat opt editii ale Concursului National al Filmului de Comedie pentru Liceeni, unic in lume.

            Concursul, organizat in parteneriat cu I.S.J. si C.C.D. ,,Grigore Tabacaru” Bacau, cu asocialtiile Prolyceum si Renasterea, a capatat in acest an statut international, intrucât printre competitori s-au numarat si liceeni turci.

            Intr-o interesantă festivitate de gala, au fost premiate cele mai bune filme ,,Bună, Laura!” si ,,Flying to the Moon… and falling back” au cucerit, intr-o disputa care a pus pe jar opiniile juriului, marele premiu, ,,Martzobossul de Aur”. Este pentru prima oara când laurii sunt astfel impartiti. ,,Bună, Laura!”, film realizat sub coordonarea prof. Stefan Zaharia, de la Palatal Copiilor, a prof. dr. documentarist Anisoara Ionascu si a bibliotecarei Mihaela Corbu, a incântat prin scenariu si jocul actorilor Andrei-Dan Mares, Robert Zachman, Raluca Ionescu, Diana Buric, Ana Paduraru, Matei Mariuta, Bianca Diaconu, Cosmin Postolache, Bogdan Gorea, Ana Maria Anton, Lucian Sava. ,,Flying to the Moon… and falling back”, romanticul film al liceenilor de la „Atatürk Anadolu Lisesi”, Luleburgaz, Turcia, a fost regizat de prof. Inci Ylmaz Simsek. Filmele „Error 402 Tehnology” si ,,Arta conversatiei si tehnologia” si-au adjudecat ,,Martzobossul de Argint”.

            Primul a fost realizat de liceeni de la C.N. „Nicolae Titulescu” Pucioasa, jud. Dâmbovita, celalalt de catre adolescentii de la C.T. „Al. I. Cuza” Bârlad, jud. Vaslui. Filmele un ,,Un hacker si doi gradinari” si ,,Meserii de viitor”, ale liceenilor de la C.N. „Vasile Alecsandri” Bacau (coordonatori, prof. Afrodita Timofti, prof. Calina Stroe, prof . Emanuela Oiegar) au obtinut a treia distinctie a concursului, ,,Martzobossul de Argint”. ,,Tehnologia asediază România”, ,,Magia Craciunului”, ,,Satra”, realizate de liceenii de la C.N. „Vasile Alecsandri” Bacau ( regizor, prof. Afrodita Timofti), C.T. ,,Ion Borcea” (coordonatori, prof. Liliana Radovici, prof. Izabela Ioana Danila) si de la C.N. „Samuil Vulcan” Beiuş, jud. Bihor au obtinut mentiunea speciala, ,,Martzobossul de chihlimbar”.

            Presedintele juriului, prof. Andreea Stefana Cojocaru, spune:,,A fost editia cea mai reusita. Calitate si concurenta. Unele licee s-au inscris cu trei filme in concurs. Tema concursului, «Tehnologia asalteaza România», a facilitat evaluarea filmelor”.

            Corina Pricope a pierdut postul de director executiv al APM Bacau

              Corina-Neli Pricope, fostul director executiv al Agentiei pentru Protectia Mediului Bacau, s-a întors acasa din detasarea de circa doua luni la conducerea Agentiei pentru Protectia Mediului Caras Severin, dar pe un post inferior.

              „Doamna Corina-Neli Pricope – ne-a declarat purtatoarea de cuvânt a institutiei bacauane, Maria Ionos – s-a întors pe functia de sef Serviciu monitorizare laboratoare. Doina Mihordescu are în continuare decizie de delegare a competentei pe functia de director executiv al APM Bacau, pâna la organizarea concursului pentru ocuparea postului de director. Nu stim când se va organiza acest concurs.” Doctor în stiinte, înca din 1997, Corina-Neli Pricope detinea functia de director la APM Bacau din 2009.

              Detasarea pe un post vacant tocmai în celalalt capat de tara a directoarei APM Bacau, la sfârsitul lunii martie, a parut din capul locului nefireasca, având în vedere distanta între Bacau si Caras Severin, mai ales ca la APM Bacau s-a gasit solutia preluarii atributiilor de director de catre Doina Erzsebet Mihordescu, sefa Serviciului Avize Acorduri Autorizatii.

              Detasarea a trezit, evident, si interesul presei banatene. Express de Banat scria ca fostul director de la Caras Severin, Sebastian Purice, fusese numit rapid subprefect, iar aducerea unui director tocmai din Bacau era pusa pe seama neîntelegerilor politice pentru functia vizata. Acum, masura pare mai mult un tertip pentru eliberarea postului de director la APM Bacau. Poate, ca si în Banat, tot din cauza unor „neîntelegeri politice”.

              Amenda de 75.000 de lei pentru mâlul aruncat in râul Siret

                Problema mâlului scos din albia Bistritei, de la Insula, si aruncarea lui in albia Siretului va costa scump firmele care au recurs la aceasta metoda ilegala.

                In urma articolului care a aparut in ziarul “Desteptarea”, la finalul saptamânii trecute, inspectorii de Administratia Bazinala Siret (Sistemul de Gospodarire al Apelor Siret) au fost la fata locului si au constatat ca, intr-adevar, camioanele pline cu mâl de la Insula ajungeau in zona Radomiresti, unde scapau de incarcatura direct in apa Siretului.

                Lucru ilegal, care, conform specialistilor, duce la colmatarea râului si la poluarea cu tot felul de deseuri extrase de la Insula. Inspectorii au intocmit o nota de constatare si ieri au emis o amenda de 75.000 de lei, dupa cum ne-a informat directorul Sistemului de Gospodarire a Apelor, Eugen Spataru.

                Contractul de decolmatare al Bistritei a fost câstigat, in urma unei licitatii, de catre asocierea de firme Romgan / Alconep (cu Romgan ca lider de asociere), care se obliga astfel sa indeparteze circa jumatate din mâlul de la Insula.

                Soarta celeilalte jumatati din cantitatea de mâl este deocamdata incerta, fiindca nu exista inca fonduri suficiente. Totodata, dupa cum a declarat si Georgiana Cernat, purtatorul de cuvânt al Administratiei Bazinale Siret, reprezentantii Romgan dadusera asigurari ca mâlul urma sa fie dus pe un teren pe care firma il detine, la Letea Veche.

                Acest lucru nu s-a intâmplat, astfel ca vinovatii sunt acum buni de plata.

                “DNA mi-a propus sa ii fac flagrant lui Stavarache”

                  – Viorel Rusu, denuntator in mai multe dosare, este din nou atacat dur in instanta de unul dintre inculpatii denuntati – “Rusu a premeditat toata aceasta mascarada” – acuza un afacerist asociat cu Rusu – si procurorii DNA sunt acuzati ca i-au propus omului un târg in schimbul libertatii

                  Daniel Mihai Bociar, afacerist din Galati, asociat cu Viorel Rusu intr-o lucrare a Companiei Regionale de Apa Bacau (CRAB) si inculpat intr-un dosar de trafic de influenta, a adus, ieri, in instanta acuzatii grave la adresa lui Viorel Rusu. Bociar sustine ca Rusu, denuntatorul din acest dosar, “a premeditat toata aceasta mascarada ca sa ne bage pe noi in fata”.

                  In timp ce procurorii spun in rechizitoriu ca asociatii lui Rusu i-ar fi cerut bani acestuia ca sa intervina pe lânga Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC), CRAB, dar si pe lânga judecatori de la Curtea de Apel Bacau (si Rusu recunoaste in denunt ca le-a dat de trei ori bani, fiindu-i totusi pastrata calitatea de denuntator), Bociar vine cu o alta explicatie.

                  Toti banii primiti, 50.000 euro in trei transe, ar fi acoperit cheltuielile facute de firma ERG Termrom din Galati (intocmirea documentatiei de licitatiei, plata avocatilor si alte costuri legate de contestatie), pe care SC Amici si Conextrust s-au angajat sa le suporte.

                  “Pe 16 iunie 2014, când a fost flagrantul, eu nu trebuia sa fiu la Bacau. Am fost chemat de urgenta de Rusu Viorel. Când a fost flagrantul, Curtea de Apel se pronuntase cu privire la contestatie, mai precis in martie 2013”, arata Bociar. El sustine ca transele de bani date de Rusu le-a primit dupa ce s-a solutionat contestatia la CNSC si Curtea de Apel.

                  “Pentru aceste sume am insistat sa fac facturi si contract, dar Rusu a refuzat mereu, spunând ca nu are bani in firma si ca plateste de la el personal.”
                  Daniel Mihai Bociar

                  “Rusu incerca sa ma prinda in capcana”

                  Bociar a depus in instanta mai multe documente care ar atesta cheltuielile facute de ERG Termrom, sume pe care Rusu ar fi trebuit sa le returneze intr-o anumita proportie.

                  “In 16 ianuarie, la flagrant, eu nu trebuia sa primesc nicio suma de bani, chiar am fost mirat. Tinând cont ca Rusu mereu a refuzat facturile, am acceptat sa primesc banii in numerar si nu prin virament. Apoi, mi-am dat seama ca Rusu a premeditat toata aceasta mascarada ca sa ne bage pe noi in fata. In interceptarile convorbirilor se poate observa cum Rusu strecura cuvinte cu dublu inteles pentru a ma prinde in capcana.

                  Rusu m-a provocat cu niste intrebari tendentioase pentru a-si regla socotelile cu primarul Bacaului. Eu nu am spus niciodata ca am influenta asupra unor persoane si nu am lasat aceasta impresie.

                  Rusu, in denuntul mincinos facut impotriva mea si a colegului meu, a incercat sa se spele pe mâini in legatura cu niste probleme avute cu primarul. Pe Stavarache nu l-am cunoscut niciodata. Singurul care a pronuntat numele primarului a fost Rusu Viorel”, precizeaza Bociar.

                  Acuzatiile omului de afaceri ii vizeaza si pe procurorii DNA care i-ar fi propus un târg. “DNA mi-a propus sa ii facem flagrant lui Stavarache si astfel vom fi pusi in libertate. Rusu era pe hol la DNA si mi-a cerut si el sa merg la Stavarache sa-i dau banii si sa-i fac flagrant, altfel vom fi cu totii arestati. Nu s-a facut niciun flagrant pentru ca banii nu trebuiau sa ajunga la primar”, acuza Bociar.

                  “Sunt niste aberatii! Procesul nu se face prin ziare, instanta va hotari cine are dreptate. DNA nu a facut niciun târg. Exclus! Eu nu cunosc asa ceva.”
                  Viorel Rusu

                  Pasivitatea se sanctioneaza!

                    Prescriptia extinctiva, denumita si liberatorie, reprezinta o institutie de o importanta covârsitoare in toate ramurile dreptului, necesara oricarui sistem juridic, reprezentând o modalitate eficienta de asigurare a stabilitatii si securitatii in raporturile juridice, menita sa asigure inlaturarea incertitudinii din circuitul civil.

                    Anterior intrarii in vigoare a actualului Cod Civil, institutia prescriptiei extinctive era reglementata de Decretul nr. 167/1958, insa acum regimul juridic al prescriptiei este reglementat de dispozitiile Codului Civil, pe fondul dezideratului concentrarii reglementarilor de drept civil in acelasi corp normativ.

                    In dreptul civil, prescriptia extinctiva este o institutie ce vizeaza doua ipoteze distincte: dreptul material la actiune si executarea silita. In ambele ipostaze, aceasta institutie opereaza ca o sanctiune pentru cel ce era indreptatit sa foloseasca o cale legala – dreptul de a actiona in justitie sau cel de a cere executarea silita a unui drept de creanta – dar care, insa, a ramas in pasivitate toata durata termenului de prescriptie respectiv ce ii afecteaza sansele de obtinere a realizarii sau constatarii dreptului sau personal sau de a obtine executarea silita a dreptului de creanta pe care il are fata de un debitor.

                    Expirarea termenului de prescriptie nu inseamna ca o persoana ce isi doreste sa obtina câstig de cauza in instanta, nu va mai putea formula cerere de chemare in judecata, ci ca, in ciuda faptului ca a actionat in justitie in vederea salvgardarii drepturilor sale, actiunea sa va fi respinsa ca fiind prescrisa din cauza faptului ca a neglijat sa-si apere drepturile si interesele legale in termenul stabilit de catre legiuitor in acest scop.

                    In dreptul civil toate subiectele de drept interactioneaza de pe o pozitie de egalitate astfel incât in momentul in care titularul unui anumit drept neglijeaza sa se opuna la incalcarea drepturilor sale de catre un alt subiect de drept sau la uzurparea dreptului sau de proprietate si termenul de prescriptie stabilit de lege pentru respectivul caz expira, chiar daca cel indreptatit formuleaza cerere de chemare in judecata, plateste taxa de timbru judiciar si face alte cheltuieli cu respectivul proces, instanta va respinge cererea acestuia, intemeiata pe fond insa prescrisa, aceasta fiind sanctiunea legiuitorului pentru pasivitatea titularului respectiv de drepturi.

                    In ceea ce priveste executarea silita, interventia prescriptiei extinctive se materializeaza prin aceea ca, la expirarea termenului stabilit de lege, creditorul, desi are un drept necontestat, nu mai poate obtine executarea silita a acestuia, demersul sau in instanta pentru a obtine câstig de cauza in fata debitorului, cheltuielile efectuate in acest scop, precum si tarifele avansate executorului judecatoresc fiind facute, in acest caz, in van deoarece chiar daca va incepe executarea silita, aceasta poate fi paralizata de catre debitor prin contestatie la executare.

                    In speranta ca ati gasit acest articol util, asteptam scrisorile dvs. pentru a va da raspunsuri cât mai edificatoare!

                    av. Simona Dobos, colaborator in cadrul Cabinetului de Avocat Dan Nitu

                    Se liciteaza ofertele pentru pista Aeroportului Bacau

                    Doua investitii urmeaza sa fie realizate la Aeroportul International „George Enescu” Bacau dupa ce Consiliul Judetean (CJ) a preluat obiectivul de la Blue Air. Prima vizeaza continuarea lucrarilor de modernizare a Aeroportului, iar a doua, pista. Pentru ambele se asteapta aflarea câstigatorului.

                    „Rezultatul licitatiei pentru modernizarea Aeroportului a fost contestat, a explicat Dragos Benea, presedintele CJ Bacau.

                    Asteptam raspunsul Comisiei Nationale de Solutionare a Contestatiilor, dupa care vrem sa ne miscam cât se poate de repede. Tot saptamâna aceasta au fost depuse ofertele pentru proiectarea pistei.“ Licitatia pentru modernizare, organizata in 2014, a fost anulata din cauza ca ofertele ar fi fost neconforme, fiind reluata in februarie 2015.

                    Prin proiectul de modernizare a Aeroportului „George Enescu”, in valoare de 57 de milioane de lei, vor fi construite un turn de control, un terminal de pasageri, o parcare auto, garaje, birouri, o centrala termica, un rezervor de apa pentru stingerea incendiilor, o statie de pompare, un terminal pentru transportul rutier, un drum de acces la radiofar si o uzina electrica.

                    Proiectarea pistei va costa un milion de euro, iar lucrarile, circa 37 de milioane de euro. Investitiile care vizeaza pista au drept scop cresterea capacitatii portante la indicele CP 65, astfel incât aceasta sa poata fi utilizata de avioane grele si sa duca la cresterea numarului de pasageri.

                    Fonduri europene pentru producatorii agricoli

                    Bacauanii care vor sa demareze afaceri in pomicultura pot solicita fonduri nerambursabile prin Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIT). Astfel, recent, institutia a publicat versiunile consultative ale Ghidurilor Solicitantului pentru Submasura 4.1a – Investitii în exploatatii pomicole din cadrul Masurii 4 „Investitii în active fizice”.

                    Totodata, au fost publicate si ghiduri pentru Submasura 6.2 – Sprijin pentru înfiintarea de activitati neagricole în zone rurale si pentru Submasura 6.4 – Investitii în crearea si dezvoltarea de activitati neagricole, ambele din cadrul Masurii 6 „Dezvoltarea exploatatiilor si a întreprinderilor”.

                    „Finantarea nerambursabila pentru Submasura 4.1a – Investitii în exploatatii pomicole este de 50% (30% pentru fermele de peste 500.000 SO) cu majorari, fiind disponibile fonduri totale de 282.344.256 euro. Sprijinul financiar se va concentra pe dotarea cu utilaje si echipamente a exploatatiilor pomicole, înfiintarea si reconversia plantatiilor pomicole, dar si cresterea suprafetelor ocupate de pepinierele pomicole”, a precizat Andrei Seto (foto), seful AFIR Bacau.

                    Submasura 6.2 beneficiaza de o finantare nerambursabila de 100 % si o alocare de 117.772.552 euro pentru întreaga perioada de programare 2014-2020. Sprijinul va fi acordat pentru diversificarea activitatilor în mediul rural catre noi activitati neagricole în cadrul gospodariilor agricole si, implicit, obtinerea de venituri alternative pentru populatia rurala si scaderea dependentei de sectorul agricol.

                    În ceea ce priveste Submasura 6.4 – Investitii în crearea si dezvoltarea de activitati neagricole, finantarea nerambursabila poate ajunge la 90%, suma disponibila pentru întregul PNDR 2020 fiind de 176.536.538 euro.

                    Sprijinul acordat prin intermediul acestei submasuri va stimula mediul de afaceri rural, contribuind la cresterea numarului de activitati non-agricole, precum si la dezvoltarea activitatilor non-agricole existente, crearea de locuri de munca, cresterea veniturilor populatiei rurale si diminuarea diferentelor/discrepantelor dintre rural si urban.

                    Misca cineva in front? Afara! Circulara PNL care interzice disputele

                      Liberalii au emis, saptamâna trecuta, o circulara care ii avertizeaza pe cei din teritoriu ca membrii de partid care isi vor critica in mod public colegii vor fi dati afara din organizatie. Anuntul a fost facut de Marian Petrache, secretar general al partidului, sosit in Bacau, la sfârsitul saptamânii trecute, spre a demara pregatirile pentru alegerile locale.

                      “Ar trebui sa fim naivi ca sa nu acceptam ideea ca va fi competitie in PNL. Sunt doua foste structuri care, acum, vor avea la dispozitie o singura lista” a declarat secretarul PNL. E vorba despre o circulara trimisa in teritoriu dupa Consiliul National de la Pitesti, circulara prin care s-a transmis presedintilor de filiala ca orice atac din interior impotriva unui membru al PNL va fi sanctionat cu excluderea din partid.

                      Problemele vor fi discutate in spatele usilor inchise, “nu trebuie sa ascundem sub pres ceva”, dar public se va lua pozitie numai dupa ce se lamuresc lucrurile in interior, a explicat Marian Petrache. Recent, intre presedintele si vicepresedintele organizatiei PNL Onesti a avut loc un conflict care a pornit de la o tema minora (cotizatia), dar a culminat cu o bataie.

                      In acest caz, vor urma excluderi? “Noi avem o comisie de disciplina la nivelul PNL si toate cazurile acestea vor fi analizate cu multa chibzuinta, indiferent de persoana sau de partidul din care provine, apoi va fi luata o decizie”, a afirmat Ionel Palar (foto), copresedinte al PNL Bacau.

                      „Eu sunt dispus sa fac un compromis. Nu stiu, insa, ce intentioneaza ceilalti jucatori”

                      Capitanul Stiintei MD Bacau, Ionut Rotaru a marturisit ca va accepta oferta CS Stiinta de a incasa doua restante contractuale si de a nu-si depune memoriu la Federatie

                      Punct si de la capat. Punctul este aici, la meciul jucat si pierdut sâmbata seara la Odorhei. Capatul, in schimb, este in alta parte. Cel putin pentru capitanul Stiintei Municipal Dedeman Bacau, Ionut Rotaru. „Deocamdata, nu am semnat cu nicio alta echipa. In linii mari, insa, pot spune ca mi-am facut o idee destul de clara despre viitoarea mea destinatie. In situatia data, trebuie sa fiu realist si sa fac cea mai buna alegere pentru mine si pentru familia mea”, spune Rotaru, care, pe parcursul acestei saptamâni va avea o intâlnire cu directorul CS Stiinta, Florin Grapa pentru a da curs propunerii de a incasa doua rate contractuale pe lunile ianuarie si februarie, in schimbul promisiunii de a nu-si depune memoriu la FRF pentru celelalte restante financiare.

                      – Ionut, in urma cu o saptamâna, voi, jucatorii si antrenorii Stiintei MD Bacau ati primit o propunere din partea Clubului Sportiv Stiinta. Cred ca ai avut destul timp la dispozitie pentru a reflecta si a lua o decizie.

                      -Asa este, am luat o decizie numai ca programul meu a fost foarte incarcat si m-a impiedicat sa am o noua intrevedere cu domnul profesor Grapa pentru a-i comunica decizia luata. Când spun program incarcat, ma refer la cele trei meciuri cu Odorheiul, dar si la nasterea celui de-al doilea fiu al meu, Ayan, care a venit pe lume chiar de Ziua Copilului. In ceea ce priveste decizia luata, vreau sa va spun ca eu sunt dispus sa fac un compromis. Nu stiu, in schimb, ce intentioneaza sa faca ceilalti jucatori. Pâna la urma, nu este o decizie colectiva, ci personala.

                      -Pentru cei care vor declina propunerea CS Stiinta, exista riscul de a nu mai vedea chiar niciun ban. E putin probabil, daca nu chiar imposibil ca FRH sa execute silit CS Stiinta, in conditiile in care voi ati semnat contracte cu Top Sport si Stiinta MD.

                      – Nu stiu ce sa spun, este foarte posibil sa aveti dreptate. Stiti cum este, mai bine mai putin decât deloc. Inteleg intentia buna a domnului Grapa si, la urma-urmei, este bine ca se incearca, totusi, salvarea situatiei. Atât cât mai poate fi ea salvata. Totusi, am si eu o dilema: de ce aceasta propunere nu a venit in martie sau in aprilie pentru a sti si noi cu exactitate care era situatia?

                      -Probabil ca atunci lucrurile erau, inca, destul de incurcate, iar cei care erau indreptatiti sa faca o propunere- altii decât Florin Grapa si CS Stiinta- au tacut, asa cum tac si acum.

                      -Sa stiti ca pe noi, lucrul acesta ne-a deranjat cel mai tare. Sigur, banii sunt importanti- este vorba, pâna la urma de munca noastra- dar lipsa de respect cu care am fost tratati ne-a dezamagit foarte mult. Noi am fost consecventi, am mers mai departe, ne-am antrenat si am jucat, mai bine, mai rau, dar nu am lasat garda jos. In schimb, cei care aveau responsabilitatea de a ne prezenta situatia reala si de a ne da niste raspunsuri, n-au facut acest lucru. Iar acest tratament, repet, ne-a produs o mare dezamagire.

                      -Revenind la cazul tau, esti dispus, deci, sa accepti oferta de a lua doua restante si de a nu-ti depune memoriu, renuntând, practic, la restul de bani.

                      -Corect. Aici am mâncat o pâine alba si tot aici, in Bacau, ma voi intoarce la final de cariera. Ma consider bacauan din toate punctele de vedere. Prin urmare, inteleg situatia si ma conformez. Ramâne de vazut, insa, ce vor face colegii mei de echipa. Sincer, imi vine greu sa cred ca toti vor accepta situatia. Iar cel mai mare semn de intrebare este urmatorul: oare de ce marea majoritate intentioneaza sa plece? In opinia mea, e clar ca le este teama ca situatia sa nu se repete in viitor.

                      -Apropo de viitor: cum vezi viitorul Stiintei Municipal Dedeman Bacau?

                      -Cred ca lucrurile trebuie luate treptat. Mai intâi, trebuie rezolvata situatia actuala, astfel incât sa se stie cu exactitate care sunt merele si care sunt perele. Apoi, in functie de lamuririle care vor aparea, dar si de banii care vor fi alocati, se vor decide pasii ce trebuie facuti in continuare.

                      -Crezi ca Stiinta MD va continua in Liga Nationala sau ca este mai aproape de a o lua de la capat din esalonul secund?

                      -Mi-e greu sa dau un raspuns si cred ca, pentru moment, aceasta intrebare i-ar pune in dificultate si pe cei din conducere. Ceea ce cred cu tarie este ca nu ar fi nicio rusine daca Stiinta va porni din liga secunda. Bacaul are un centru foarte bun si aici ma refer in special la echipa de cadeti, care poate asigura un nou ciclu sportiv de viitor, cum s-a intâmplat si in urma cu opt-noua ani, când echipa a revenit in prima liga. Cel mai important aspect este credibilitatea, capitol la care hadbalul bacauan a suferit din plin pe parcursul sezonului recent incheiat.

                      -O ultima intrebare: spui ca nu ai semnat cu nicio echipa, dar ca ti-ai facut o idee despre viitoarea ta destinatie. Au existat sau exista mai multe oferte demne de luat in seama sau una anume s-a detasat clar de celelalte?

                      -Nu vreau sa par lipsit de modestie, dar exista mai multe oferte demne de luat in seama, nu doar una singura. Si au existat si vara trecuta, atunci când, daca as fi stiut ce urmeaza sa se intâmple la echipa, poate ca as fi luat alte decizii.

                      Ayan, alaturi de Patrick

                      De la inceputul acestei saptamâni, familia Rotaru s-a marit cu inca un membru. Astfel, alaturi de Patrick, in vârsta de doi anisori si jumatate, si-a facut aparitia si Ayan. Cel mai nou membru al familiei a venit pe lume de Ziua Copilului, masurând 50 centimetri si cântarind trei kilograme si 450 grame. Deocamdata, Ionut si Alina nu s-au decis nici asupra perechii de nasi si nici asupra datei la care va avea loc botezul.