Acasă Blog Pagina 3379

O pastilă care să înlocuiască exercițiul fizic pentru menținerea siluetei?

    O siluetă de invidiat fără transpirație în sala de sport este un vis care ar putea deveni în viitor realitate, dacă se iau în considerare concluziile unui studiu publicat în revista ‘Cell Metabolism’, relatează 20minutes.fr.

    Cercetători de la universități din Sydney și Copenhaga au stabilit o cartografie a reacțiilor interne ale corpului uman (concentrându-se pe schimbările țesuturilor musculare scheletice) care au loc când se practică o activitate fizică. Au fost inventariate aproape 1.000 de schimbări moleculare.

    „Am realizat o schiță a acestei activități, care va pune bazele unor tratamente viitoare, scopul final fiind reproducerea efectelor exercițiului fizic. Știam de multă vreme că există multe semnale determinate de mișcare, însă am fost primii care am elaborat această hartă și acum cunoaștem complexitatea lor”, spune doctorul Nolan Hoffman, cercetător la Universitatea din Sydney și unul dintre autorii studiului.

    Pentru a pune la punct această schemă, cercetătorii au studiat reacțiile corpului uman la fiecare din cei patru pacienți, după ce aceștia efectuaseră o activitate fizică de zece minute. Oamenii de știință au realizat o biopsie musculară înainte de exercițiul fizic și alta la sfârșitul acestuia.

    În pofida acestui progres (rezultatul a trei ani de cercetări) care permite o mai bună înțelegere a funcționării corpului uman, vor mai trece cel puțin zece ani până ce va putea fi produs un medicament cu care ar putea fi tratați pacienții diabetici sau obezi, încheie 20minutes.fr.

    AGERPRES

    Pagina 1

      pagina 1

      Bacaul, preferat de hotii de lemn

      Judetul Bacau ocupa un nedorit loc 5 in topul regiunilor unde s-au inregistrat cele mai mari taieri ilegale de copac. La nivel national, ne depasesc doar Dâmbovita, Arges, Olt si Mehedinti. Clasificarea a fost facuta recent de Ministerul Mediului, împreuna cu organizatia World Wide Fund for Nature (WWFN).

      De altfel, din zona Moldovei, din pacate, Bacaul este judetul cu cea mai mare suprafata de padure care a disparut sub securile furioase ale hotilor de lemn si nu numai, urmat fiind de Iasi (locul 8), Neamt (locul 13), Botosani (20), Suceava (26) si Vaslui (27). De astfel, acestea sunt regiunile tarii în care s-a constatat un risc ridicat în privinta taierilor ilegale de paduri. Potrivit Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor, aproximativ 8,8 milioane de metri cubi de lemn dispar anual din padurile României în urma taierilor ilegale.

      Pe categorii de coduri privind riscul, Bacau se pozitioneaza în zona de cod rosu (cel mai mare pericol), alaturi de alte 20 de judete unde s-a taiat ilegal masiv lemnul din paduri. „Taierile ilegale, urmate de «abandonarea» acestor suprafete, prin faptul ca nu sunt asigurate lucrarile de împadurire, respectiv de îngrijire a suprafetelor împadurite sau regenerate natural, devin astfel probleme care trebuie tratate ca o prioritate atunci când vorbim despre gestionarea padurilor din România. Cauzele acestor probleme sunt datorate în principal gradului de implementare a legislatiei existente, care a suferit modificari majore în ultima perioada”, arata reprezentantii World Wide Fund for Nature.

      defrisari harta_zonelor_de_risc_romania_11_05_2015

      Se fura la greu, dar putini sunt si prinsi

      Potrivit Garzii Forestiere Judetene Bacau, de la inceputul anului si pâna in prezent, angajati de aici au reusit sa efectueze 981 de actiuni de control, reprezentând circa 74 la suta din totalul actiunilor de control din anul precedent. In urma acestor controale, s-a constat o valoare totala a prejudiciilor de doar 275.814 lei (aproape un sfert fata de pagubele inregistrate oficial in 2014 – peste 861.000 de lei). Interesant este ca, desi s-a redus numarul actiunilor de control efectuate, in schimb, se inregistreaza un numar aproape dublu de contraventii constatate – 440, in 2015, fata de doar 231 anul trecut.

      Aceeasi sursa indica faptul ca 58 de hoti prinsi la furat de lemn au ajuns pe mâinile organelor de cercetare penala, fata de 44 in 2014. „Infractiunile silvice s-au inregistrat pe raza ocoalelor silvice de munte, dar si la cele de deal, preponderent in proprietatea persoanelor fizice. Niciunul dintre dosarele de infractiune constatate de angajatii din Bacau nu a ajuns in instanta, ele aflându-se in procedura de cecetare penala”, a precizat Daniel Constantin Coroama, inspector sef la Garda Forestiera Suceava, institutie careia ii sunt subordonati si angajatii Garzii Forestiere Judetene Bacau. Valoarea amenzilor contraventionale aplicate celor prinsi la furat prin padurile Bacaului se apropie de 444.000 de lei (fata de 507.700 lei, in 2014).

      Au fost confiscati in total doar 870 de metri cubi de lemn (fata de 1.417 mc, anul trecut). Din aceasta cantitate, cel mai mult a fost lemn de lucru – 278 mc (fata de 754 mc in 2014), dar si cherestea – 253 mc (fata de 354 mc) si lemn de foc 139 mc (fata de 363 mc). In total, volumul arborilor taiati ilegal a fost de 1.415, fata de 5.009, in 2014.

      Radarul padurilor sau noua Garda Forestiera

      Diferentele de cifre dintre cele doua perioade analizate pot fi puse si pe seama introducerii, de anul trecut, a „Wood Tracking” – radarului padurilor, un sistem de monitorizare prin GPS a transporturilor de lemn. Chiar si asa, din paduri dispar cantitati uriase de lemn, exploatat mai mult sau mai putin legal.

      Din pacate, aceste cifre nu sunt cuprinse si in evidentele oficiale. Potrivit unui raport al Curtii de Conturi privind „Situatia patrimoniala a fondului forestier din România, în perioada 1990 – 2012”, in primele doua decenii de dupa ’90, din padurile statului si din cele private s-au taiat ilegal 80 de milioane de metri cubi de lemn aducând câstiguri ilegale de circa 5 miliarde de euro (circa 21,5 miliarde de lei), calcul facut la un pret mimim de 70 de euro pe metru cub.

      De altfel, si statisticile oficiale indica faptul ca, in aceeasi perioada, au fost exportate peste 32,66 de milioane de tone de lemn (sub forma de butuci, vreascuri, rumegus sau placaje ori furnir si alte produse fabricate). Sperante mari se pun in nou infiintata Garda Forestiera ai caror inspectori vor incerca sa pazeasca padurile, inarmati cu pistoale cu bile si bastoane cu electrosocuri, pe modelul celor de la Antifrauda Fiscala.

      „Ei cu experienta, noi cu nebunia”

      -prefateaza Raducu Tamas (CSSM Bacau) meciul de la Constanta, cu HC Dobrogea Sud

      Fotbal/ Liga a III-a: Aerostar, probleme cu portarii

      Aflata pe val in campionatul Ligii a III-a, Aerostar intâmpina mari probleme cu portarii inaintea derby-ului de sâmbata de la Roman, cu Petrotub. Gruparea care l-a dat fotbalului pe Costel Pantilimon i-a pierdut pe primii doi portari din lot.

      Titularul Dragos Petrache este accidentat la genunchi, sezonul de toamna fiind ca si incheiat pentru el, in timp ce rezerva Nicu Darie a abandonat fotbalul, gasindu-si un alt loc de munca. In aceste conditii, la jocul cu „tevarii”, buturile echipei bacauane vor fi aparate de Ionut Iscu, un portar in vârsta de 21 de ani.

      Venit in urma cu doua saptamâni de la Gloria Zemes, Iscu isi va face debutul in Liga a III-a in partida de la Roman. Asta doar daca „aviatorii” nu vor reusi o achizitie in-extremis. „Incercam sa gasim variante, insa, indiferent de situatie, trebuie sa mergem inainte si sa speram intr-un nou rezultat bun contra Petrotubului”, a declarat antrenorul Aerostarului, Giani Florian.

      Bacauanca Irina Danila, prima studenta românca la medicina a Universitatii Cambridge

        Irina Danila este o tânara din Bacau care si-a indeplinit visul. Acela de a studia medicina la prestigioasa universitate din Cambridge. Fosta eleva a Colegiului Ferdinand I pâna in clasa a X-a inclusiv, unde a fost si olimpica nationala la matematica, Irina a studiat clasele a XI-a si a XII-a, sau A-Levels cum se spune in Marea Britanie, la Cardiff Sixth Form College, cel mai bun liceu din Regatul Unit.

        „Când eram in clasa a X-a, am fost la un târg de licee din Bucuresti. Am vazut mai multe oferte si chiar am primit de la câteva colegii din Marea Britanie propuneri, ba chiar am dat si niste teste. Cardiff Sixth Form College, cel mai bun liceu in ultimii doi ani din U.K. nu avea un stand, dar avea o oferta foarte atractiva, respectiv o bursa pe România.

        A trebuit sa revin in Bucuresti si sa sustin un examen de patru ore la matematica, biologie, fizica si chimie, ca sa pot merge direct in A-Levels, dupa care am avut un interviu la Cardiff Sixth Form College si mi-au facut o oferta conditionala. Mi-au spus sa iau 6 sau 6,5 in A-L’s”, ne-a povestit Irina. A dat examenul la Bucuresti si a luat 8,5 din maximum 9, lucru ce a nemultumit-o putin, Irina fiind o perfectionista.

        Au urmat doi ani foarte interesanti pentru ea, perioada in care a trebuit sa locuiasca la camin. E adevarat, conditiile de acolo sunt foarte bune, numai ca dintr-o data a trebuit sa se descurce singura din toate punctele de vedere.

        „Au fost doi ani foarte importanti, in care, pe lânga faptul ca am invatat, am acumulat mult mai multe cunostinte despre viata, in sensul ca am invatat sa ma descurc singura”, a spus Irina Danila. Cei doi ani petrecuti la Cardiff s-au incheiat, iar acum urmeaza o alta etapa in viata ei. La Cambridge va studia la colegiul Kings iar cursurile le va urma in cladirea „de stiinte”. Ce e foarte clar e ca sistemul britanic e total diferit de al nostru, asa ca nu vom intra in detalii.

        „Eu m-am hotarât de fapt in clasa a XI-a ca vreau la medicina. Am facut tot felul de demersuri sa merg mai departe la medicina, pentru ca in Marea Britanie trebuie sa demonstrezi ca vrei sa faci asta si ca intr-adevar poti sa-ti asumi responsabilitatile astea când vei deveni doctor”, a continuat Irina. In clasa a XI-a a facut voluntariat in acest domeniu, iar in clasa a XII-a a aplicat la Cambridge. A sustinut un interviu si a primit o oferta conditionala, iar pe baza examenelor sustinute in clasele a XI-a si a XII-a, A-Levels, in luna august a primit rezultatele finale si totodata confirmarea ca va merge la universitate la Cambridge.

        Astfel, din 1 octombrie, Irina Danila este studenta la medicina la Cambridge, unde au mai studiat trei români, insa ea este prima românca in aceasta postura. „Orice s-ar intâmpla, fie ca ramâi in România, fie ca te decizi sa pleci, depinde ce faci tu cu oportunitatile care ti se dau. Daca muncesti, ce dai aia primesti”, a destainuit Irina, pe care am rugat-o sa dea un sfat elevilor de liceu care doresc sa reuseasca in viata.

        „In primul rând sa munceasca si sa-si dea interesul sa afle cine sunt si ce vor de la viata, apoi, sa munceasca pentru visul acela pe care l-au descoperit ca il au, dar in acelasi timp sa-si mentina un echilibru, sa-si faca si prieteni, sa si iasa… Nu e bine sa fii pe nicio extrema…”, a spus la finalul intâlnirii noastre proaspata studenta la Cambridge, Irina Danila.

        „Acasa”, un nou proiect la Colegiul Economic „Ion Ghica”

          Migratia este o problema complexa cu care se confrunta toate tarile lumii, în grade diferite si cu diverse forme de impact asupra politicii, economiei, asupra societatii în general, dar si asupra indivizilor, în particular.

          O gama larga de aspecte multidimensionale ale acestei problematici se regaseste în particularitatile cu care vine fiecare tara partenera (Germania, Turcia, Franta, Spania, România si Polonia) în cadrul proiectului ErasmusA ”Leaving home, coming home: A project to make students aware of migration in our countries”: Franta si Spania se confrunta cu imigranti din Africa, România este afectata de emigratia catre tari mai bine dezvoltate din punct de vedere economic, Polonia se va confrunta cu migratia din Ucraina, iar Turcia încearca sa se ocupe de numarul foarte mare de refugiati sirieni. Nu în ultimul rând, Germania încearca sa gasesca solutii pentru numarul din ce în ce mai mare de refugiati care ajung pe teritoriul ei.

          Cum elevii scolilor implicate în acest proiect sunt o parte importanta a societatii contemporane, este normal ca ei sa încerce sa înteleaga fenomenul si poate, sa schimbe ceva, atât cât pot ei. Aceasta implicare le va permite elevilor îmbogatirea si dezvoltarea propriei lor identitati ca cetateni europeni. Obiectivele proiectului nostru sunt strâns legate de încercarea fiecaruia dintre noi de a întelege si de a-si gasi locul în aceasta lume care se dezvolta atât de repede si în atât de multe directii, si de a-si adapta actiunile la stimulii acestei lumi. Realizarea acestor obiective va avea ca rezultat un film mozaic, având ca tema diverse aspecte ale fenomenului de migratie.

          O prima vizita în cadrul proiectui a avut loc în perioada 7-11 Octombrie, când 7 profesori de la scolile partenere au vizitat Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacau. Printre actiunile de pe agenda de lucru a reuniunii s-a aflat masa rotunda pe tema migratiei desfasurata la sediul ISJ Bacau.

          Pe lânga cei 7 reprezentanti ai Heinrich-Emanuel-Merck-Schule, Darmstadt – Germania, Lycee Polyvalent Auguste Loubatieres, Agde – Franta, Zespót Szkót Mechanicznych nr 2, Cracovia – Polonia, Institut Vall d’Hebron, Barcelona – Spania, echipa de proiect a Colegiului Economic „Ion Ghica” Bacau a avut ca invitati locali pe Simina Costeniuc (FSC), Andre Muit (Asociatia Betania), Viorel Coseraru si Diana Aprodu (Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala Bacau), Marieta Hârtescu (inspector scolar pentru limba rromani si scolarizarea rromilor), Florin Dura si Sandu Dorel (Partida Rromilor). O alta actiune a fost vizita la Scoala Gimnaziala nr. 1 Valea Seaca, unde oaspetii au fost întâmpinati de directorul institutiei, Silviu Pravat, si de consilierul scolar Anca Barcan. Aceasta vizita a fost doar unul din primii pasi pe care scolile partenere îi vor face pe parcursul a 3 ani (2015-2018).

          Biroul de Internari din spital s-a mutat de la Unitatea de Primiri Urgente

            Pacientii care ajung la Spitalul Judetean Bacau pentru internare nu trebuie sa mai intre pe la Unitatea de Primiri Urgente pentru a ajunge la Biroul de Internari.

            Acesta s-a mutat in holul lifturilor, tot la parter, pe partea Sectiei de Nefrologie, asa ca pentru a ajunge la ghiseu ca sa li se faca internarea bolnavii au ca si cai de acces Policlinica sau direct din curtea spitalului, dinspre parcarea destinata medicilor, daca gasesc acolo un agent de paza care sa le deschida usa, aceasta fiind prevazuta cu sistem tip card acces.

            „Biroul de Internari-Externari s-a mutat din vechea locatie, adica de la UPU, in noua locatie de la parterul blocului medico-chirurgical, ducând astfel la respectarea circuitului pacientului si facând mai facil accesul la serviciile medicale spitalicesti. Accesul se face fie prin ambulatoriul integrat, fie prin intrarea de Sud.”
            asistent Geanina Pricopi, director de ingrijiri la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau

            Pentru internare, pacientii au nevoie de o trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist, dovada ca este asigurat, cardul de sanatate si cartea de identitate.

            Frig cumplit in doua gradinite din Bacau

            – Gradinita nr. 24 din cartierul Aviatorilor si Gradinita nr. 21 de pe strada Pictor Andreescu nu primesc caldura – cele doua institutii nu au fost racordate inca la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic pentru ca firmele care executa lucrarile de modernizare a retelelor de termoficare umbla de bâjbâite

            Aproximativ 400 de copii prescolari din Gradinita nr. 24 si Gradinita nr. 21 sufera de frig in salile de clasa.

            Cele doua unitati de invatamânt nu primesc caldura pentru ca angajatii firmelor care executa lucrari de modernizare la retelele de termoficare nu au facut racordurile necesare. Marti dimineata, o echipa de muncitori se tot caznea in curtea Gradinitei nr. 24 sa gaseasca o teava sparta ascunsa in pamânt. Instalatiile fusesera umplute cu agent termic, iar aburul care iesea din pamânt indica clar unde este problema.
            Muncitorii de la firma Branpis se consultau cu reprezentantii Thermoenergy trimisi pe teren sa monitorizeze executia lucrarilor, insa, la aparitia presei, cele doua tabere s-au despartit, iar muncitorii si-au cautat de lucru. „Am primit asigurari ca in cursul zilei de astazi (n.r ieri) gradinita va avea caldura. Avaria nu tine de noi pentru ca punctul termic functioneaza, ci este mai curând o problema de natura tehnica pe care angajatii Branpis au promis ca o vor rezolva pâna la lasarea serii”, declara reprezentantul Thermoenergy Group SA.

            Calorifere aduse de acasa

            In gradinita, putinii prescolari pe care i-au mai adus parintii la gradinita se pregateau sa mearga la masa de prânz. Imbracati cu hanorace, veste si pantaloni grosi, cei mici „faceau rândul” ca sa mearga la masa. Grupa mare era insotita de educ. Marioara Zatu, coordonatorul Gradinitei nr. 24.

            „Copiii sunt imbracati gros si poarta caciulite pe cap pentru ca este frig in clasa. Facem diverse activitati antrenante cu ei ca sa le stimulam circulatia sanguina si la prânz ii culcam imbracati. Pe cei mai frigurosi ii tinem inveliti in paturele pâna vin parintii sa-i ia acasa. La mine in clasa a adus un parinte trei calorifere electrice, insa, spatiul este mare si nu prea fac fata sa incalzeasca. In plus, daca tinem toata ziua caloriferele in priza, se incing stecherele si cablurile, de ne este frica sa nu patim alta nenoricire”, declara Marioara Zatu.

            La Gradinita nr. 24 merg zilnic aproximativ 180 de prescolari. De când a venit frigul, numarul copiilor a scazut de la o zi la alta. „Luni au fost 121 de copii, iar marti sunt prezenti 105. Numarul copiilor a scazut tot pe fondul frigului din salile de clasa. Unii copii au fost raciti, iar dupa ce s-au vindecat au facut un nou episod de raceala pentru ca aveau deja imunitatea scazuta, iar frigul contribuie semnificativ la starile febrile”, spune Maria Panaite, asistent medical la Gradinita nr. 24.

            Pentru ca multi dintre parinti nu au cu cine sa-i lase acasa pe cei mici, au adus in salile de clasa calorifere sau panouri termice. Caldura emisa de acestea abia dezmorteste atmosfera pentru ca aparatura electrica nu face face. Daca echipa de muncitori isi tine promisiunea, gradinita va avea caldura miercuri dimineata.

            Prescolari adusi la caldura

            Se pare ca la Gradinita nr. 21, aflata in administrarea Scolii nr. 10, lucrurile se complica. Desi reprezentantii Thermoenergy declarau in urma cu doua zile ca pâna cel târziu miercuri vor avea caldura toate unitatile de invatamânt, conducerea scolii a fost informata ca lucrarile care trebuie facute in zona vor dura o saptamâna.

            „Am vorbit si la Thermoenergy si la Primaria Bacau, pe toate palierele ierarhice, dar nimeni nu a putut spune concret cât va mai dura aceasta situatie. Cei care se ocupa de modernizarea retelelor termice mi-au spus ca spera ca lucrurile sa se aseze intr-o saptamâna. In aceste conditii ma gândesc sa-i mut pe copiii de la gradinta in scoala, pentru ca aici avem caldura. Singura varianta ar fi sa-i aducem in scoala si sa-i unim cu elevii de clasa I. Ma gândesc serios la acest lucru, pentru ca nimeni nu-si doreste ca micutii sa stea in frig. Sper ca lucrurile sa intre cât mai curând in normal, dar tare ma tem ca aceasta situatie s-ar putea prelungi”, a declarat prof. Iulia Jicu, director la Scoala Gimnaziala nr. 10 Bacau.

            frig gradinite lucrare

            O parte dintre parintii copiilor care merg la Gradinita nr. 21 le-au scurtat deja programul celor mici. „Stiam ca nu este caldura, dar mi-am adus totusi copilul la gradinita ca sa mai socializeze. Nu-l mai las in schimb la program prelungit pentru ca imi este teama sa nu raceasca”, spune Oana Crupa, parinte. Daca prescolarii vor fi adusi la Scoala nr. 10, este posibil ca programul celor mici sa sufere modificari, neexistând in scoala posibilitatea sa doarma la prânz.

            La Primaria Bacau nu se stie nimic

            Executivul primariei nu stie la acest moment ce se intâmpla cu termoficarea in municipiu. Mai mult decât atât, se stie bine ca lucrarile de modernizare a retelelor sunt intârziate si ca nu peste tot s-au facut probele in timp util.

            “Am cerut o lista cu zonele unde nu functioneaza termia si vedem cum rezolvam. Am primit si noi sesizari”, a spus viceprimarul Vasile Tescaru.

            Sinistratii din Gâsteni au primit ajutor si de la Dedeman

              Racirea vremii i-a cam descurajat pe locuitorii satului Gâsteni, ale caror locuinte au fost afectate de alunecarile de teren din martie, acestia temându-se ca ii va prinde iarna pe drumuri. Din fericire, saptamâna aceasta a venit cu vesti bune.

              Dorian Pocovnicu, prefectul judetului, si Lucian Cheta, edilul din Racaciuni, s-au intâlnit cu sinistratii in curtea primariei. Oamenii au fost asigurati si de prefect, si de primar ca vor fi ajutati sa-si termine locuintele. In acest moment, din cele sase case, patru au ajuns la acoperis. Vestea buna a fost ca Regia Nationala a Padurilor Romsilva a aprobat in sedinta din luna octombrie cererile sinistratilor de a fi ajutati cu material lemnos. Un sprijin foarte important a venit din partea companiei Dedeman, care le-a donat sinistratilor usile de interior si exterior.

              „Chiar daca lucrurile nu se misca atât de repede cum ne dorim si noi, si persoanele sinistrate, e important ca s-a ajuns la acest stadiu. Impreuna cu primarul comunei, m-am asigurat ca toate familiile au unde sa locuiasca in anotimpul rece. Ma bucur si le multumesc pe aceasta cale si societatilor care au contribuit la ajutorarea oamenilor”, a declarat Dorian Pocovnicu, prefectul judetului.

              Si primarul Lucian Cheta a dorit sa multumeasca firmei Dedeman pentru usile donate sinistratilor, apoi a adaugat ca spera ca locuintele acestora sa fie finalizate inainte de prima ninsoare. „Urmeaza ca, dupa aprobarea avizelor de la EON, casele sa fie racordate la reteaua de energie electrica. De asemenea, se vor efectua si bransamentele la apa potabila”, a mai precizat edilul.

              Ploua afara, ploua si in casa!

                Constantin Dorneanu arata cum ploua din tavan./foto.I Bisca

                O familie intreaga sufera de pe urma unei firme care a executat in bataie de joc o lucrare simpla, de hidroizolatie. Este vorba de Constantin Dorneanu, un bacauan care locuieste pe strada Mihai Viteazu 1, la etajul 1 si care se roaga sa se opreasca ploaia sa poata aprinde si el becurile in casa.
                Totul a pornit de la lucrarile executate prost de firma Niro Proiect SRL, care apartine, culmea!, vecinului sau de etaj.

                In 2013, acesta a semnat un contract de executie a lucrarilor de hidroizolatie cu carton asfaltat cu Asociatia de Proprietari 96, care prevedea acoperirea terasei aferente apartamentului familiei Dorneanu, casei liftului si unei camere a propriului apartament, dar si reparatia unor stâlpi de pe bloc. Asociatia i-a incredintat lucrarea dupa ce a primit si analizat mai multe oferte, considerând ca fiind direct interesat, proprietarul firmei, vecinul lor, va face o treaba buna. Numai ca in vara acestui an, domnul Dorneanu a sesizat primele infiltratii in tavanul dormitorului sau.

                In aceste zile ploioase, oamenii au stat cu ligheanele in dormitor si cu lumina stinsa, de frica unor incidente mai grave. “Uitati in ce hal stam! Nu se mai poate! Am facut plângeri si l-am rugat pe om, care este vecinul meu, sa repare terasa! Imi tot promite mereu ca va rezolva! Este vorba doar de o portiune mica, pe care a executat-o defectuos”, spune Constantin Dorneanu, disperat.
                Omul a facut o plângere si la Politia Locala, in speranta unei solutii mai rapide la problema lui. Din pacate, reprezentantii institutiei l-au informat ca trebuie sa se adreseze instantei de judecata daca vrea dreptate.

                De la asociatie am aflat ca lucrarea, achitata integral – 10.667 lei, este in garantie pentru cinci ani de zile si orice reparatii se vor face pe cheltuiala constructorului, doar ca nimeni din bloc sau asociatie nu poate vorbi cu proprietarul firmei. Acesta nu poate fi contactat la telefon, dar nici la usa nu raspunde. Ironic, nici datoriile la asociatie nu si le achita decât sporadic. In plus, daca alta firma ar fi contractata pentru a remedia problemele, s-ar pierde garantia lucrarii. Asadar, urmatorul pas este ca sa fie sesizata Protectia Consumatorilor. Asociatia va actiona in judecata firma raspunzatoare de executia lucrarilor, incercând astfel sa forteze o solutie cât mai rapida pentru acest locatar.

                Am incercat sa aflam si noi un punct de vedere din partea societatii, insa la numerele de telefon afisate nu raspunde nimeni.

                Firma care a executat lucrarea a fost infiintata in 2012, cu profilul de activitate lucrari constructii a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale, având doar doi salariati. Singurul an in care a inregistrat profit a fost cel in care a executat si lucrarea de pe Mihai Viteazu. In 2014, aceasta apare deja cu datorii. Datele provin de pe site-urile de profil unde este inregistrata societatea.

                In Gradina Carpatilor, cu drujba in mâna

                Periodic, diverse studii si analize facute de autoritati sau organizatii independente ne spun ca Bacaul sta tot mai prost la suprafetele impadurite. Se tot taie miseleste, hotii isi vad de treaba ca sa ne mentina mereu in topul macelului forestier. In acelasi timp, autoritatile se dau de ceasul mortii sa imbunatateasca legislatia ce apara fondul forestier.

                Dar asta se face cu pasi marunti si ezitanti, haotici chiar. Explicabil, poate, prin aceea ca padurile sunt o bogatie enorma, ce provoaca patimi greu de stapânit. Iar unde sunt gramezi mari de bani, se gasesc intotdeauna si capusele care sa suga. Padurea este o mare gramada de bani in ochii unora, intre care afaceristi onerosi, români sau veniti de prin alte zari, tinuti bine in brate de politicieni care au si ei interesele lor.

                Judetul Bacau nu a dus lipsa de astfel de personaje, adevarati mafioti, capi de retele ce isi intind tentaculele de pe Valea Muntelui pâna in porturile de prin Orientul Mijlociu. Si astfel am ajuns sa trimitem la export paduri intregi in stare de minima prelucrare, dar sa cumparam din import produse finite, in evident dezavantaj pentru noi. Si tot astfel s-a ajuns ca muntii sa fie cheliti de tot, iar torentii nestaviliti, carora natura le gasise cândva cale de scurgere fireasca, acum zburda liberi prin bataturile oamenilor, carora periodic la fura casele sau chiar vietile.

                Dar pe cine intereseaza asta? Pe nimeni! Ne laudam cu Luna Padurii, când politicieni sau vedete tv ies la plantat puieti pe versanti golasi, ne laudam cu proiecte de impaduriri derulate de diverse ong-uri, cu pepiniere aratoase, unde arborii stau aliniati soldateste. Lucruri frumoase, nimic de zis, dar absolut inutile in competitia cu banditii ce se improprietaresc oneros si isi invârt drujbele prin codrii tot mai rariti.

                Bacaul este fruntas la furtul padurilor, si astazi, asa cum a fost mereu in ultimii 25 de ani. Asadar, mai este loc de furat. Iar din pacate, impotriva pagubelor facute de hotii de paduri exista un singur leac eficient deocamdata, pâna când se vor trezi din amorteala si autoritatile: lupta Naturii pentru a-si vindeca ranile prin propriile puteri.

                Sistare de apa in zona Mioritei – Stefan cel Mare

                  Mai multe zone din municipiul Bacau vor ramâne fara apa potabila, ca urmare a unor lucrari de interconectare a retelelor de distributie de pe strada Stefan cel Mare.

                  Lucrarile sunt planificate pentru perioada 14 octombrie, ora 23.00 – 15 octombrie, ora 10.00 si ar fi trebuit sa aiba loc cu o zi mai devreme, dar au fost intârziate de probleme tehnice.

                  De sistare vor fi afectati consumatorii din zona cuprinsa intre strazile Logofat Tautu, Miorita, Vadul Bistritei, Stefan cel Mare si Digul Bârnat.

                  Reprezentantii Companiei de Apa avertizeaza ca la reluarea programului de furizare este posibil ca apa sa fie tulbure.

                  Investitii in reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata la Târgu Ocna

                    La Casa de Cultura din Târgu Ocna a avut loc, in prezenta a numerosi locuitori ai orasului si a autoritatilor locale, prezentarea proiectului “Extinderea  si reabilitarea  infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Bacau”, cu referire la lucrarile ce vor fi executate in aceasta localitate. La eveniment au participat Petre Haineala, director general adjunct al Companiei Regionale de Apa Bacau (CRAB),  inginerii Vasile Munteanu, Stelian Cretu si M. Nechifor (ce raspund de santierul lucrarilor mentionate in proiect).

                    Din partea Unitatii de Implementare a Proiectului “Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Bacau” (care are in vizor localitatile Bacau, Buhusi, Darmanesti, Moinesti si Târgu Ocna), au fost prezente Madalina Armeanu (expert PR – consultant) si Andreea Iftime (responsabil PR), iar Primaria orasului Târgu Ocna a fost reprezentata de  primarul Stefan Silochi. “România si-a asumat o serie de tinte de atins pentru a se integra  normelor Uniunii Europene in privinta infrastructurii de apa si apa uzata in toate aglomeratiile urbane cu mai mult de 10.000 de locuitori.

                    Proiectul «Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Bacau este  cofinantat din Fondul de Coeziune prin POS Mediu 2007 – 2013» iar investitiile fundamentate sunt sustinute de Fondul European de Dezvoltare Regionala. Pentru realizarea lucrarilor acestui proiect finantarea este de 77,48 la suta din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, 13.67 la suta va fi finantare de la bugetul national si de la bugetul local si 8,85 la suta este contributia CRAB”, a mentionat Madalina Armeanu amintind ca tinta este de a creste gradul de acoperire a localitatilor urbane din judetul Bacau cu retele de apa si de canalizare.

                    Investitiile pentru orasul Târgu Ocna sunt realizarea unei retele de  canalizare in lungime de 24 kilometri si a unei Statii de epurare ce va putea satisface  cerintele de mediu pentru 15 900 locuitori. Aceasta statie este prevazuta si cu o aparare de mal, pentru a putea fi protejata ridicându-se cota cu 1,5 m. Stefan Silochi, primarul orasului Târgu Ocna, a mentionat ca “acesta este cel mai mare proiect ce s-a derulat in ultimii 25 de ani la Târgu Ocna in ceea ce priveste reteaua de canalizare, ce a creat uneori disconfort locuitorilor”. Mentionam ca in cadrul acestei prezentari s-a mentionat ca din cei  24 km de retea de canalizare s-au realizat lucrarile la circa 18 km, efectuându-se un numar de 1.020 de racorduri din 1.500.

                    Locuitorii orasului Tg. Ocna au fost instiintati ca  strazile vor fi refacute la starea initiala.  

                    Petrol si TVA

                    In vreme ce Arabia Saudita a declansat un amplu program de austeritate si se imprumuta pe pietele internationale pentru prima data in ultimul sfert de secol, Iranul a anuntat ca, pentru prima data in ultimii 50 de ani, tara incaseaza mai mult din taxe decât din exporturile de petrol.

                    Iranul, acea tara islamica criticata constant de Occident pentru dictatura religioasa si pentru ambitiile atomice, se dovedeste a fi invatat lectiile istoriei si dovedeste o flexibilitate mult mai mare decât am fost lasati sa ne imaginam.

                    De altfel, ideile pe care propaganda a incercat constant sa ni le inoculeze – referitoare la faptul ca dictaturile „rele” sunt stupide, spre deosebire de dictaturile „bune”, pro-occidentale, care sunt inteligente – se dovedesc simple fabulatii, usor de demontat.

                    Revenind la subiect, in acest moment, conform datelor oficiale anuntate de Iran, doar 10% din PIB-ul tarii provine din vânzarea de petrol. Din acesti bani, 20% intra intr-un fond destinat cheltuielilor pentru dezvoltare, la fel cum procedeaza si Rusia. Confruntata cu sanctiuni economice ca urmare a dezvoltarii unui program nuclear, tara a fost nevoita sa-si restructureze economia.

                    Iranul a inceput sa-si schimbe sistemul de taxe inca din 1990, beneficiind de asistenta FMI, dar adevaratele eforturi au avut loc in timpul presedintelui reformist Mohammad Khatami si au continuat sub Mahmoud Ahmadinejad, când a fost introdusa Taxa pe Valoarea Adaugata.

                    Vânzarile de petrol ar putea, totusi creste, având in vedere ca in câteva luni sanctiunile impuse Iranului vor fi ridicate, ca urmare a acordului incheiat in privinta programului de inarmare nucleara. Astazi Iranul extrage trei milioane de barili pe zi, din care 1,3 milioane le exporta, insa se asteapta ca, pe masura ce sanctiunile sunt ridicate, exportul sa ajunga la 2,3 milioane de barili in vara anului viitor.

                    Sarbatoare la Centrul de Cultura “George Apostu”

                    Se implinesc 25 de ani de la infiintarea Centrului International de Cultura si Arte “George Apostu”, institutie de cultura care, in cei douzeci si cinci de ani a devenit emblema si reper pentru judetul Bacau, pentru cultura nationala. Manifestarile debuteaza astazi, 14 octombrie, ora 18.00, la Teatrul Municipal Bacovia, cu spectacolul de Teatru-dans: ZIC ZAC, semnat de Andrea Gavriliu, rezemata de Stefan Lupu, cu Andrea Gavrila, Stefan Lupu si Gabriel Costin.

                    „Centrul de Cultura «George Apostu» îi asteapta cu inima deschisa pe toti cei care au confirmat participarea la evenimentele care marcheaza împlinirea celor 25 de ani de la înfiintarea acestuia. Vom împartasi bucuria dimpreuna cu partenerii nostri traditionali, universitatile bacauane, Teatrul si Filarmonica, Muzeul de Istorie, cu prietenii artisti si universitari din Republica Moldova, cu sponsorii care, de-a lungul timpului, au sprijinit proiectele si programele noastre.

                    Vom fi impreuna cu toti cei care mai cred ca prin cultura putem deveni mai buni, ca aspiratia catre lumina a omului modern, aici si aiurea în lume, trebuie sa fie o constanta a vietii si a existentei”, a declarat Gheorghe Geo Popa, director al Centrului International “George Apostu”. Manifestarile omagiale se desfasoara in perioada 14-17 octombrie, dupa programul anuntat si in editia noastra din 13 octombrie.

                    Ziarul Desteptarea este partener media al evenimentului.

                    Se asteapta sentintele in dosarul „Apartamentul”. Romeo Stavarache cere sa fie achitat pe motiv de nestiinta

                      Tribunalul Bacau a judecat, marti, ultimul termen in dosarul privind repartizarea unui apartament din fondul locativ al primariei, in care au fost trimisi in judecata primarul Romeo Stavarache si doi fosti angajati ai Primariei Bacau – Gheorghe Muntianu, fostul sef al Serviciului administrare fond locativ si îndrumare asociatii de proprietari, si Gavril Pircu, fostul director executiv al Directiei patrimoniu.

                      Acestia au fost trimisi in judecata in aprilie 2014, in stare de libertate, fiind acuzati de tentativa la abuz în serviciu.

                      Marti, au fost audiati ultimii doi martori propusi in acest dosar. Prima care a dat declaratii in instanta a fost M.D., concubina lui Muntianu, chemata sa explice de ce acesta avea nevoie de un apartament: „Din 2000, locuiesc cu Muntianu in locuinta parintilor mei din Bacau. Din 2005, Muntianu si-a facut mutatie, fiind luat in spatiu de parintii mei.

                      A solicitat o locuinta din fondul locativ al primariei tocmai din acest motiv, pentru a nu mai locui cu parintii mei. Apartamentul este unul cu doua camere in care locuim patru persoane”, a dat lamuriri concubina. In instanta a fost citat ca martor si senatorul Dragos Luchian, fost viceprimar. Declaratia lui a mers pe aceeasi varianta ca a primarului – nimeni nu a avut habar ca Muntianu este angajatul primariei.

                      „In august 2008, când am semnat ca viceprimar contractul de inchiriere a apartamentului lui Muntianu, acesta avea anexat toata documentatia corespunzatoare, precum si repartitia semnata de Romeo Stavarache. Volumul de activitate era foarte mare, iar pe inculpatul Muntianu nu-l cunosteam si, ca atare, semnarea contractului nu mi-a ridicat nicio suspiciune pentru ca nu era niciun motiv. Contractul de inchiriere avea toate avizele compartimentelor de specialitate. Si viza de legalitate care imi intarea inca o data convingerea ca respecta dispozitiile legale. Discutiile privind atribuirea acestui apartament au aparut dupa câtiva ani de la inchiriere, dupa sesizarea la IPJ (Inspectoratul de Politie Judetean, n.r.). Am avut discutii cu primarul, Compartimentul Juridic si secretarul si am dispus rezilierea contractului de inchiriere”, a declarat Dragos Luchian.

                      Totul e o exagerare…

                      Fiind ultimul termen in acest dosar, avocatii au avut ocazia sa aduca toate argumentele pentru „salvarea” inculpatilor. Din toate pledoariile se desprinde o singura idee clara, aceea ca nu e o asa de mare tragedie, cum au exagerat procurorii, faptul ca un angajat cu functie in primarie si-a repartizat un apartament.

                      Nici daca este imoral nu e sigur. La fel de cert este ca inculpatii au cerut in cor sa fie achitati, invocând, pe de alta parte, prescriptia unor fapte. Scuzabil, in opinia avocatilor, este ca inculpatii nu au savârsit faptele cu vinovatie, ci din nestiinta! „Muntianu nu stia ca nu este legal sa-si semneze singur repartitia, nu a avut niciodata intentia sa savârseasca o infractiune. Viza de legalitate arata ca totul este in regula.

                      Muntianu nu are studii juridice. S-a aprobat in Consiliul Local fara a se semnala nicio problema. Si nici nu s-a inregistrat niciodata niciun prejudiciu. Ba din contra, apartamentul nu era locuibil. Prejudiciat este Muntianu care a platit si datoriile acestui apartament si nu a avut niciun beneficiu. Contractul s-a reziliat”, a explicat avocatul Adrian Constantinescu. Si Petru Ivascu, avocatul lui Gavril Pircu, este de parere ca presupusul „abuz in serviciu” nu este decât „o neglijenta”.

                      Primarul doar semneaza, nu are „afilieri”

                      Antoniu Obancia, avocatul primarului Romeo Stavarache, pare sa sustina ideea ca, in Primaria Bacau, fiecare actioneaza pe cont propriu, ca nu exista „legaturi si afilieri” si ca primarul semneaza… ca primarul. Ca atare, trebuie achitat.

                      „Vorbim de un apartament, iar cel care si l-a dorit nu are nicio legatura cu primarul. Nu exista nicio forma de afiliere intre cei doi. Sesizarea Amaliei B. nu are nicio legatura cu primarul. Ea spune doar ca nu este moral ce a facut Muntianu. Cel putin avem o culpa. Nu suntem legati de conflictul de interese al lui Muntianu si de nicio fapta a acestuia. Primarul doar a aplicat procedurile asa cum le-a cunoscut si inteles”, a motivat avocatul Antoniu Obancia.

                      S-a crezut in sedinta de Consiliu

                      Apostrofat de judecatoare, in timpul sedintei, ca-si „innebuneste” avocatul si nu-l lasa sa se concentreze, Romeo Stavarache a profitat la maximum de cele câteva minute oferite inculpatilor, la final, ca ultima declaratie. Si-a luat avânt increzator, a mers in fata instantei, si-a reglat microfonul si a vorbit ca in sedintele de Consiliu Local sau in fata alegatorilor, cu intonatie si gesturi ample.

                      „Intotdeauna am incercat sa respect legea. Tocmai de asta sunt judecat. Muntianu avea deja aprobat in Consiliul Local, in comisii de specialitate. Eu nu am aprobat o locuinta anume, doar mi-am pus semnatura ca reprezentant. Daca nu aprobam, puteam fi acuzat de abuz in serviciu, pentru ca nu aplicam hotarârea CL. Eu nu am cum sa analizez sutele de hârtii. Nu eu aveam in atributii sa repartizez locuinte”, s-a aparat Stavarache.

                      Muntianu si Pircu, in ultimele lor declaratii, si-au exprimat regretele. Pronuntarea in acest dosar se va da peste o saptamâna.

                      Jandarmii bacauani la Sf. Parascheva

                        De la începutul pelerinajului (vineri, 9 oct.2015, ora 20.00) şi până în prezent s-a intervenit în peste 200 de situaţii pentru acordarea primului ajutor unor persoane cu probleme medicale (oboseală, stări de leşin, dureri abdominale). 11 persoane au fost transportate la spital.

                        Jandarmii bacauani au sanctionat un bărbat de 38 de ani din municipiul Iaşi cu suma de 300 lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice si un tânăr de 19 ani din municipiul Piatra Neamţ cu amendă în valoare de 100 de lei pentru cerşetorie.

                        Vor continua activităţile specifice pe linie de prevenire a faptelor antisociale , fiind în derulare şi o campanie de prevenire a furturilor din buzunare.

                        Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentului religios Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău recomandă tuturor pelerinilor să respecte măsurile de ordine stabilite de organizatori, să solicite intervenţia jandarmilor sau poliţiştilor din dispozitiv în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să acorde o atenţie deosebită copiilor, bunurilor şi obiectelor personale, autoturismelor, să aibă în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile din această perioadă, să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice.

                        Inalta Curte a mentinut arestul la domiciliu pentru Mihai Banu si Gabriel Berca

                          Inalta Curte de Casatie si Justitie a judecat, astazi, in regim de urgenta, contestatia DNA impotriva inlocuirii arestului preventiv cu arestul la domiciliu, dispusa de Curtea de Apel Bacau in cazul fostilor demnitari Mihai Banu si Gabriel Berca.

                          Curtea Suprema a respins contestatia procurorilor si a mentinut decizia data de prima instanta.

                          Prin urmare, inculpatii urmeaza sa fie eliberati din arest. Fostul deputat Mihai Banu si fostul ministru de Interne, Gabriel Berca, au fost arestati preventiv in luna iulie, intr-un dosar de trafic de influenta, deschis in urma unui denunt facut de afaceristul Viorel Rusu.

                          Primul termen pe fond in acest dosar se va judeca la sfârsitul acestei luni.

                          Accident la intersectia strazilor G. Bacovia cu Pacii

                            In aceasta dimineata, in jurul orei 9.00, la intersectia strazilor George Bacovia cu Pacii s-a produs un accident de circulatie soldat cu ranirea unuia dintre soferi.

                            Potrivit politistilor, un barbat de 44 de ani, din comuna Parincea, aflat la volanul unui autoturism, când a ajuns in intersectia mai sus mentionata nu a respectat semnificatia indicatorului „Oprire” si a intrat in coliziune cu un taxi condus de un bacauan de 53 de ani.

                            _MAF1588

                            In urma impactului, ambele autoturisme au fost avariate iar soferul de 44 de ani a fost ranit usor si transportat la spital de catre un echipaj de ambulanta, fara sa fie necesara internarea sa.

                            Politistii i-au testat pe cei doi cu etilotestul, rezultatele fiind negative.

                            ULTIMELE ȘTIRI