luni, 26 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3356

PSD a luat „batista de pe tambal”. Despre bani, in Consiliul Judetean

    Banii au fost subiectul care a dominat sedinta de miercuri a Consiliului Judetean (CJ) Bacau: banii alocati la rectificarea bugetara, cei repartizati pentru reabilitarea drumurilor comunale si judetene, rectificarea bugetului CJ Bacau, majorarea salariilor etc.

    In debutul sedintei, Dragos Benea s-a referit la acuzatiile PNL, care a criticat modul in care Guvernul a echilibrat bugetele locale, la rectificarea din iulie. Liberalii au acuzat si lipsa de reactie a PSD, care ar fi pus „batista pe tambal”.

    Asa cum a promis, presedintele CJ Bacau a prezentat o informare privind sumele alocate primariilor in ianuarie si iulie.

    benea

    „Exista niste domni in Opozitie care sunt rupti de realitate. Batista pe tambal au pus-o liberalii in subiectul Casei Cancicov”, a afirmat Benea, adaugând ca subiectul nici nu a existat in sedinta CL Bacau.

    „Acum vom ridica batista de pe tambal pentru ca exista subiecte care trebuie discutate.” Presedintele CJ a explicat ca in ianuarie 2015 s-a folosit o formula (populatie, suprafata, grad de colectare taxe etc.) in baza careia comunele mici au primit bani mai multi, spre nemultumirea celorlalte.

    „Rectificarea din iulie a avut menirea de a reechilibra situatia. Asa ca aceasta compasiune «galbena» pentru 34 de localitati e demna de o cauza mai buna”, aprecizat Dragos Benea.

    „In Bacau, PNDL merge foarte bine”

    Intârzierea finantarii prin Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL), de asemenea criticata de PNL, va fi recuperata lunile viitoare, a afirmat presedintele CJ: „PNDL merge. In judetul Bacau functioneaza foarte bine, chiar mai bine decât in alte judete.”

    Banii pentru drumuri nu sunt niciodata indeajuns, dar sunt bineveniti. Repartizarea acestora a fost facuta de CJ Bacau: „Au primit 60.000 de lei comunele din stânga Siretului, care au mai multi kilometri de drum, mai putini bani si le asteapta o iarna grea. Celelalte au primit 37.000 de lei. Repet, banii sunt intotdeauna insuficienti, dar sunt utili”, a declarat Dragos Benea.

    Consilierul Costica Marcu a solicitat marirea sumei alocate comunei Racaciuni: „Propun sa se suplimenteze suma de 37.000 de lei cu 30.000 de lei de la CJ Bacau, pentru reabilitarea unui drum de 500 m, care a fost distrus de alunecarile de teren, ceea ce afecteaza trei sate, cu 4.000 de persoane.”

    Dragos Benea a gasit alta solutie: sa se ia câte 7.000 de lei de la comunele Hemeius, Zemes si Margineni, care au beneficiat de sprijinul CJ in ultima vreme, si sa se majoreze cu 21.000 lei suma alocata comunei Racaciuni.

    A fost, de altfel, singurul amenandament, in rest, toate proiectele au fost aprobate in forma initiala.

    Recunoastere pentru academicianul Solomon Marcus si maestrul Petre Vlase

    caseta

    In cadrul sedintei de ieri, academicianului Solomon Marcus i-a fost conferit „Titlul de Cetatean de Onoare al judetului”, iar maestrului Petre Vlase, Premiul de Excelenta pentru promovarea folclorului românesc.

    Populatia judetului, in scadere vertiginoasa

    Sporul natural al populatiei judetului Bacau are o evolutie negativa, iar numarul locuitorilor judetului este în scadere. Conform datelor (provizorii) facute publice de Directia Judeteana de Statistica (DJS), rata natalitatii la mia de locuitori a fost, în anul 2013 (ultimul an pentru care sunt publicate date) de numai 8,9, fata de 10,4 în anul 2008. În acelasi interval de timp, rata mortalitatii a ajuns la 11,2 în anul 2013, fata de 10,7 în anul 2008. Semnificativ este ca si rata mortalitatii infantile este foarte apropiata de rata natalitatii si a ajuns, în 2013, la 8,5 la mia de locuitori, în scadere, totusi, fata de 2012, când a ajuns la 12 (vârful perioadei 2008 – 2013).
     
    În anul 2014, din totalul nascutilor-vii cu mame sub 15 ani, 47,7% au vârsta tatalui nedeclarata. Doar 8,8% din nascutii-vii care au mama cu vârsta cuprinsa între 15-19 ani au si tatal în aceeasi categorie de vârsta si cei mai multi nascuti-vii cu mame care au vârsta cuprinsa între 45-49 ani au vârsta tatalui nedeclarata (42,9%), în timp ce 28,6% au vârsta tatalui cuprinsa între 20-29 ani, respectiv 30-39 ani.

    De asemenea, din totalul de 5.998 nascuti-vii, cei mai multi au avut o greutate la nastere cuprinsa între 3.000 si 3.499 grame (43,0%), 22,8% o greutate de 2.500-2.499 grame, 22,1% o greutate de 3.500-3.999 grame. Cu o greutate de peste 5.000 grame, s-au nascut 5 copii, din care doar unul în mediul urban, în timp ce 19 nascuti-vii au avut la nastere o greutate sub 1.000 grame.
    În anul 2014, în judetul Bacau, 14 mame au nascut al zecelea copil si peste, 71,4% din acestea având vârsta cuprinsa în intervalul 35-39 ani. Din totalul nascutilor-vii, mai mult de jumatate au fost baieti (51,1%), raportul de masculinitate fiind de 104 baieti la 100 fete.

    La 1 ianuarie 2015, judetul Bacau avea 748.043 de locuitori (dupa domiciliu). Cel mai populat oras ramâne Bacau, cu 196.083 de locuitori, urmat de Onesti cu 53.120, Moinesti cu 24.806, Comanesti cu 24,177, Buhusi cu 20.984, Darmanesti cu 14.797, Târgu Ocna cu 13.244 si Slanic Moldova cu 5.196. Cea mai populata comuna din judet este Dofteana, cu 11.311 locuitori, iar cea mai putin populata este Itesti, cu 1.508 locuitori.

     
    Si stranierii cu domiciliul in Bacau sunt, statistic, bacauani
     
    Numarul mare de locuitori care apare în dreptul fiecarei localitati si chiar al judetului, stiut fiind ca sute de mii de bacauani sunt plecati de ani buni la munca in strainatate, este explicat de directoarea executiva a DJS, Eugenia Harja, prin modalitatea de inregistrare a datelor la acest capitol.

    Statistica publica, insa, de regula, numarul populatiei stabile, rezidente. Dupa domiciliul fiecaruia, pentru ca s-a constatat ca se poate estima foarte greu migratia populatiei in alte tari. La nivel de tara pare mai simplu de estimat migratia, pentru ca anumite asociatii si organizatii ale românilor de peste hotare furnizeaza astfel de date.

    La nivel de localitate sau judet este, insa, mai greu de cuantificat. Nu s-au identificat surse de date care sa poata fi coroborate pentru o estimare cât de cât adecvata a migratiei. Astfel, statistic se calculeaza numarul populatiei numai dupa domiciliu. Acest numar, astfel stabilit, se foloseste si in comparatiile care se fac la nivel international. (Petru Done)

    „Rata natalitatii sau a mortalitatii se stabileste in functie de populatia legal domiciliata in România sau in judete. Copiii care se nasc in afara tarii sunt si ei inclusi in rândul populatiei stabile in România, dupa domiciliul mamei. Datele certe in acest sens sunt cele la nivel de an”
    – Eugenia Harja, director executiv al Directiei Judetene de Statistica Bacau

    De ce mor bacauanii

    Potrivit oficialilor de la Directia de Sanatate Publica (DSP) Bacau, mortalitatea infantila are ca principale cauze afectiunile perinatale, boli ale aparatului respirator, malformatii congenitale sau boli ale sistemului nervos. In ceea ce priveste mortalitatea la nivelul populatiei generale, cei mai multi bacauani mor din cauza bolilor aparatului cardio-vascular. Pe locul doi sunt cancerele, urmate de boli ale aparatului digestiv si de cele ale aparatului respirator. (G.P.)

    Si populatia scolara este in continua scadere

    Anul acesta scolar sunt asteptati sa intre in banci aproape 99.500 de prescolari si elevi. Numarul lor este in scadere continua având in vedere ca anul trecut populatia scolara a fost de 105.500, in 2013 de 105.300, iar in 2012 de 109.500. Aceasta reducere are repercusiuni grave, mai ales in mediul rural, unde se ajunge la comasari de clase, restrângeri de activitate ale profesorilor de la catedra si chiar la inchideri de scoli si redistribuirea elevilor spre o unitate de invatamânt din centrul comunei. Si in Bacau, trendul de scadere a populatiei scolare este acelasi.

    Daca anul trecut, de exemplu, in gradinite invatau circa 5.000 de prescolari, acum numarul lor abia atinge 4.500, iar la invatamântul primar acum sunt inscrisi in jur de 7.500 de elevi, in conditiile in care anul trecut cifra trecea de 7.800. La nivel gimnazial si liceal numarul de elevi se mentine aproximativ constant, dar si aici, de la an la an, populatia scolara scade cu câte 100 – 150 de elevi. (R.Neagu)

    Satenii pot ajunge patroni pe banii Uniunii Europene

    – banii se acorda micilor fermieri pentru crearea de noi activitati neagricole (service-uri auto, ateliere de confectii sau pensiuni etc), dar si pentru activitati mestesugaresti traditionale

    Chimcomplex si-a triplat profitul net in sase luni

    Societatea Chimcomplex Borzesti a inregistrat, la finele primului semestru al anului, un profit net de aproape 12 milioane de lei, de trei ori mai mare fata de inceputul anului si de aproape 19 ori mai mare fata de aceeasi perioada de sase luni din 2014. Societatea a obtinut venituri totale de peste 112 milioane de lei, fata de numai 96 de milioane de lei in primul semestru al anului trecut.

    In primele sase luni ale anului 2014, veniturile din vânzari de produse si prestari de servicii au fost de peste 92,5 milioane de lei, din care la export peste 59 de milioane de lei, in timp ce in primele sase luni din acest an veniturile din vânzari au fost de peste 109 milioane de lei, din care la export peste 65 de milioane de lei (60% din total).

    Exportul mare, care reprezinta 60% din totalul vânzarilor combinatului chimic de la Borzesti, poate accentua anumiti factori de risc fata de lichiditatea societatii, precum evolutia preturilor pe piata externa si evolutia cursului de schimb valutar, daca leul se va intari in fata dolarului si a monedei euro. Chimcomplex si-a reorientat strategia vânzarilor pe piata regionala. Pe piata interna, clientii din industria energetica si metalurgica feroasa si-au redus semnificativ consumul de produse chimice. Pentru a compensa efectele negative ale acestei situatii, Chimcomplex si-a dezvoltat vânzarile pe alte nise de piata, respectiv pe cele din industria metalurgica neferoasa, tratarea apelor si industria alimentara.

    Pentru acest an, societatea din Borzesti si-a propus o cifra de afaceri de 210 milioane de lei, productie marfa de 205 milioane de lei, un profit din exploatare de 22 de milioane de lei si un indicator EBITDA (Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization – câstigul inainte de dobânzi, rate, depreciere si amortizare, ca diferenta dintre venituri si cheltuieli) de 40 de milioane de lei.

    Persoane cu dizabilitati in competitia „Decathlon”

      In aceste zile, Bacaul este gazda competitiei internationale „Decathlon Integrative Meeting of Friends”, dedicat persoanelor cu dizabilitati. Evenimentul este o premiera pentru tara noastra si se desfasoara pe terenurile de sport ale Universitatii „Vasile Alecsandri” din Bacau. Peste 100 de sportivi din centrele Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau, dar si din Polonia, Austria si Ucraina s-au inscris la cele zece probe atletice.

      Deschiderea a avut loc ieri dimineata si tot ieri participantii au trecut prin probele: alergare 200 m, sut la poarta, saritura in inaltime, golf, bocce si baschet. Atleti adulti, de toate vârstele, cu dizabilitati psihice sau chiar fizice au demonstrat ca handicapul nu-i poate tine pe tusa si s-au incurajat unii pe altii intr-un mod exemplar.

      „Competitia va continua si joi cu celelalte probe urmând ca la finalul zilei sa aiba loc festivitatea de premiere. Pentru noi este o onoare sa fim gazdele acestui eveniment important”, a declarat Marian Vatamanescu, purtator de cuvânt la DGASPC Bacau. Sportivii din centrele bacauane participa de zece ani la competitia Decathlon, care anul acesta a ajuns la a 55-a editie, iar cel care s-a preocupat an de an ca sa ajunga la linia de start a fost seful Centrului de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica (CRRN) Racaciuni.

      „In 2004, am participat prima data la Relay Run si in 2006 la Decathlon, in Croatia. Incercam sa participam in fiecare an la ambele concursuri. Iesirea si participarea la viata comunitatii este foarte importanta pentru ei. Ii ajuta foarte mult pentru ca exista pregatire pentru aceste probe, interesul lor este captat de ce se va intâmpla si atunci se mai estompeaza celelalte probleme ale lor de sanatate”, a declarat Ovidiu Necula, seful CRRN Racaciuni. Parteneri ai DGASPC Bacau in acest eveniment sunt Consiliul Judetean Bacau, Universitatea „Vasile Alecsandri”, Directia Judeteana de Sport, Primaria Bacau si Asociatia „Si totusi sunt ca voi” Racaciuni.

      O boala de sezon a bagat in spital peste 300 de bacauani

        In ultima luna, medicii din judet au diagnosticat 316 persoane cu boala diareica acuta, aceasta fiind doar una dintre afectiunile din sezonul estival care sunt monitorizate de catre Directia de Sanatate Publica (DSP) Bacau.

        „Cele mai multe cazuri, respectiv 146, au fost inregistrate la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau. Grupa de vârsta cea mai afectata a fost 1-4 ani, fiind luate in evidenta 61 de cazuri”, a declarat Anda Dumitrescu, purtator de cuvânt la DSP Bacau.

        Pentru a nu va imbolnavi, specialistii recomanda spalarea pe mâini cu apa si sapun, inainte de masa, dupa folosirea toaletei si ori de câte ori este nevoie, spalarea fructelor si legumelor inainte de consum, pastrarea alimentelor in conditii corespunzatoare si a apei in recipiente curate si inchise.

        Asociatia de proprietari nr. 108 da in judecata Compania Regionala de Apa Bacau

          Presedintele Dragos Craciun cauta dreptatea in instanta/Foto: Ramona Ionescu

          * locatarii vor justificari cu privire la majorarea tarifelor la apa rece si vor sa stie daca apa de la robinet este potabila

          „Nu mai avem ce expropia”. S-a cerut declasarea „Casei V. Alecsandri”

          Situatia juridica a „Casei Vasile Alecsandri” a facut obiectul unei informari prezentate, miercuri, in fata alesilor de catre Ina Zara, secretarul general al judetului. Pe scurt, Consiliul Judetean (CJ) se pregatea sa exproprieze imobilul, când i s-a solicitat sa-si exercite dreptul de preemptiune.

          Situatia pare, acum, mai complicata ca oricând, iar CJ Bacau nu poate sa actioneze in niciun fel din cauza ca imobilul face obiectul unui proces. La sedinta au fost prezenti Mioara Iacob, mandatarul proprietarului, si prof. Ioan Danila, presedintele executiv al Societatii Cultural-Stiintifice „Vasile Alecsandri”.

          Casa a fost evaluata de experti la 79.000 de euro, dar proprietarul nu e multumit, a explicat Mioara Iacob, adaugând ca un apartament costa peste 60.000 de euro. Ea a aratat ca imobilul a fost inregistrat in lista cladirilor de patrimoniu in 2004 „fara a exista un dosar de clasare” in acest sens.

          La Curtea de Apel Bucuresti exista pe rol un proces intre Ministerul Culturii si proprietar, ultimul solicitând declasarea „Casei V. Alecsandri”.

          „Scopul proprietarului este sa vânda, nu conteaza cui”, a spus mandatarul, apoi a precizat ca renovarea casei ar costa 600.000 de euro, deci e aproape imposibila: „Eu imi doresc ca domnului Danila sa i se realizeze visul, dar trebuie sa existe o solutie viabila”. Proprietarul ar dori chiar sa doneze casa, adica sa ia administratia peretii si sa-i mute in alta parte, iar lui sa-i ramâna terenul.

          „Nu e casa oarecare!”

          „Casa Vasile Alecsandri” e cea mai veche cladire din municipiul Bacau si nu e monument istoric din 2004, ci din 1982, a afirmat prof. Ioan Danila, adaugând ca ar trebui sa se numeasca Rosetti-Tescanu-Vasile Alecsandri. Chiar daca poetul nu s-a nascut aici, imobilul trebuie sa ramâna pe lista obiectivelor de patrimoniu.

          „Casa nu este o casa oarecare”, a spus apasat prof. Danila, apoi a facut o paralela cu cele trei case in care se sustine ca s-a nascut Al. I. Cuza: „Trei orase se bat pentru acestea, iar Bacaul nu este in stare sa faca pentru Vasile Alecsandri ceea ce merita!”

          El e convins ca „exproprierea este legala si legitima” si ca pot fi accesate fonduri europene pentru renovarea „Casei Alecsandri”. Ca sa-l contrazica, Mioara Iacob a scos din geanta fotografii ale cladirii aflate in paragina si le-a plimbat in fata alesilor. Dragos Benea le-a reamintit consilierilor ca exista un proces pe rol si ca el, personal, nu poate initia un proiect care are aviz negativ din partea juristilor.

          „Daca instanta va declasa imobilul, nu mai avem ce expropia”, a declarat Dragos Benea. Prin urmare, CJ Bacau nu poate, acum, decât sa astepte.

          Consiliul Local Onesti, convocat in sedinta ordinara

            Consiliul Local Onesti a fost convocat in sedinta ordinara. Pe ordinea de zi se afla mai multe proiecte de hotarâre, intre care amintim cel privind aprobarea rectificarii bugetului local al municipiului Onești pe anul 2015 si cel referitor la punerea în aplicare a creșterii salariale prevazute de O.U.G. nr.27/2015 pentru presonalul angajat în aparatul permanent al consiliului local.

            De asemenea, va avea loc desemnarea reprezentantilor Consiliului Local Onesti în consiliile de administratie ale unitatilor de învatamânt din municipiu pentru anul scolar 2015-2016, va fi completata si aprobata organigrama si statul de functii ale Directiei Generale de Asistenta Sociala Onesti si se va modifica Hotarârea Consiliului Local privind aprobarea Programului de acordare a ajutoarelor de urgenta.

            Consilierii vor mai dezbate proiectele privind aprobarea unui Plan Urbanistic de Detaliu în Municipiul Onesti – construire pensiune turistica în str. Casinului nr.2 si  cel privind aprobarea trecerii unor sectoare de drum pe care s-a proiectat extinderea intravilanului din administrarea Companiei Naționale de Autostrazi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regionala de Drumuri și Poduri Iași în administrarea Consiliului Local al Municipiului Onesti.

            Mentionam ca sedinta Consiliului Local Onesti de joi, 27 august, vine si cu dezbaterea a doua proiecte de hotarâre in sprijinul pensionarilor municipiului: pentru acordarea accesului gratuit la Strandul Municipal Onesti si pentru accesul gratuit al acestora la filmele ce ruleaza la Cinematograful ”Capitol” în fiecare zi de miercuri, în limita locurilor disponibile.

            Permisul de conducere se va obtine mai usor

              * vestea buna este ca bacauanii respinsi la proba practica nu vor mai fi nevoiti sa sustina din nou proba teoretica * actul normativ publicat in Monitorul Oficial va intra in vigoare incepând cu 5 octombrie 2015 * in prezent, candidatii respinsi la traseu trebuie sa dea din nou si sala

              Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 97/2015 pentru modificarea si completarea Ordinului MAI nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obtinerea permisului de conducere prevede ca persoanele care sunt admise la proba teoretica a examinarii pentru obtinerea permisului vor putea sa sustina proba practica de mai multe ori, in cazul in care o pica.

              Candidatii declarati „respins” la proba practica pot fi programati pentru sustinerea unei noi probe dupa o perioada de cel putin 15 zile, cu achitarea taxei de examinare si prezentarea dovezii care atesta efectuarea a cel putin sase ore suplimentare de pregatire practica intr-o scoala de conducatori auto autorizata. Conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor Bacau (SPCRPCIV) spune ca aceste modificari sunt binevenite.

              „Noi am venit cu aceasta propunere mai demult si iata ca urmeaza sa fie pusa in practica. Modificarile aduse sunt facute in sprijinul candidatilor, iar cei care pica la proba practica au posibilitatea sa se pregateasca suficient pâna la urmatoarea examinare. Noi am propus inclusiv introducerea testarii in poligon, pe considerentul ca exersând mai mult candidatul capata indemânare. Deocamdata aceasta propunere nu a fost admisa”, declara comisar sef Constantin Mihaescu, seful SPCRPCIV Bacau.

              In prezent, candidatii respinsi la proba practica trebuie sa treaca din nou de proba teoretica. Conform noilor reglementari, candidatii admisi la proba teoretica vor avea la dispozitie un an de la data absolvirii cursului de pregatire teoretica si practica pentru a trece de proba practica, chiar si dupa mai multe incercari. Cei care nu reusesc sa obtina permisul in termen de un an de la data absolvirii cursurilor de pregatire teoretica si practica trebuie sa treaca printr-un nou curs de pregatire.

              Caravana filmelor TIFF ajunge in Bacau

              Timp de trei zile, pe 28, 29 si 30 august, Piata Tricolorului va fi gazda Caravanei Filmelor TIFF. Trei productii recente cu mare succes la public vor rula în aer liber în fiecare seara, de la 21.30.

              Primul film prezentat publicului bacauan va fi„#Selfie”, în regia Cristinei Iacob, comedia autohtona cu cel mai mare succes în cinematografe în ultimii ani. In distributie ii remarcam pe Olimpia Melinte, Crina Semciuc, Flavia Hojda, Vlad Logigan, Levent Sali si Alex Calin, alaturi de Razvan Vasilescu, Florin Calinescu, Razvan Fodor, Smiley, Alex Velea, Mihaela Radulescu, Dan Chisu sau George Vintila. „#Selfie” este povestea a trei proaspat absolvente de liceu, care, în loc sa stea acasa sa învete pentru bacalaureat, decid sa plece la mare, sa se distreze si sa uite de responsabilitati.

              În seara de sâmbata, 29 august, spectatorii vor avea ocazia sa vada „Povesti trasnite/ Wild Tales”, o comedie neagra spectaculoasa, nominalizata anul acesta la Oscar. Exploziva comedie este o colectie de sase povesti extrem de bizare, fiecare mai socanta si mai amuzanta decât cea de dinainte. De la un joc al destinului la bordul unui avion, pâna la excese de furie la volan, „Povesti trasnite” ofera un portret comic si plin de defecte ale societatii.

              Proiectiile Caravanei TIFF la Bacau se încheie duminica, cu „Trash/ Gunoi”, în regia lui Stephen Daldry, o versiune sud-americana a celebrei pelicule „Vagabondul milionar”. Caravana Filmelor TIFF este un proiect organizat de Asociatia Pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei.

              Apa calda cu program

                Lucrarile de modernizare efectuate in retelele termice secundare din municipiul Bacau fractioneaza programul de distrubutie a apei calde.

                In perioada 27 august – 15 septembrie 2015, consumatorii Thermoenergy Group SA racordati la punctele termice vor primi apa calda cu program.

                „Locuitorii racordati la punctele termice si modulele termice vor primi apa calda de miercuri pâna duminica, in conditiile in care luni si marti se va sista furnizarea apei catre consumatori”, declara Radu Cristian Palade, director general Thermoenergy Group SA Bacau.

                In zilele amintite, agentul termic va fi oprit pentru a se putea face la subsolul blocurilor racordurile pentru conductele noi.

                A aparut Revista ATENEU, nr. 551-552

                In punctele de difuzare a presei din Bacau si din tara, cititorii fideli dar si ocazionali pot cumpara numarul dublu (551-552), pe luna august, al revistei de cultura ATENEU. De pe coperta de prezentare, am retinut câteva titluri, care pot indemna cititorul la o lectura agreabila, instructiva, iar altele de o mai mare profunzime in abordarea subiectelor.

                Pentru cei care sunt interesati in continuare de subiectul “Vasile Alecsandri”, pot citit un interesant interviu cu prof.univ.dr. Maria Platon (Iasi), luat in maniera-i caracteristica, de conf. univ. dr. Ioan Danila, cu titlul “Alecsandri s-a nascut acolo unde trebuia sa se nasca”. Autorul porneste in investigatia sa (interviul este mai mult o ancheta) de la teme stabilite dinainte, la care vrea neaparat raspunsul dorit. Nu-i lasa interlocutoarei (profesor care a predat mai multi ani in Franta) nicio clipa de relaxare, intrebarile curg peste raspunsuri, grabit sa poata consemna absolut tot ce si-a propus, si inca ceva pe deasupra. Incitant si interesant, interviul aduce multe informatii inedite despre poet, opera, receptarea lui, mai ales in mediul academic din Franta, cât si despre controversatul loc de nastere al poetului.

                Tot despre Vasile Alecsandri, de la a carui moarte se implinesc 125 ani (nascut 21 iulie 1821, decedat – 22 august 1890), scrie si Cornel Galben, o incursiune in biografia si opera poetului, prozatorului, dramaturgului si diplomatului de la Mircesti. In aceste zile, dominate de canicula, seceta si festivaluri, institutiile bacauane de cultura nu si-au gasit ragaz si pentru a marca aceasta data, macar cu o poezie recitata la statuia din centru sau pe treptele (rusine!) casei darapanate in care se presupune ca s-a nascut Vasile Alecsandri.

                Valoroase contributii la bibliografia lui George Bacovia aduce, si in acest numar, Nicolae Scurtu: “Intregiri si precizari la bibliografia lui George Bacovia”. Excelentul (de data aceasta) gazetar Ioan Danila preda redactiei o emotionanta poezie a unei dintre fiicele poetului Sergiu Adam (Cristina Câmpeanu), citita la Biserica din Frumuselu, satul natal al “insinguratului Sergiu Adam”, la implinirea a sase luni de la intrarea in eternitate a scriitorului, fost redactor sef al Atenelui. Aschia, pare a spune I.D., nu sare departe de trunchi.

                Poezie, multa poezie, proza, dar si critica literara (Vasile Spiridon, Adrian Jicu, cu o excelenta “critica feminina”, Marius Manta), despre iubire (Dan Patrusca), “subteranele” dostoievskiene, descoperite de Ion Fercu, filozofie (Stefan Munteanu). La “cronica traducerilor”, Ionel Savitescu propune “Viata Evei Braun”, prietena, metresa si sotia, pentru numai 36 de ore, a lui Adolf Hitler. Carmen Mihalache a fost la Gala Vedetelor de la Buzau, de unde se intoarce cu o spumoasa si densa cronica de eveniment. Un numar (doua) nu de vara, de vacanta, cum s-ar putea crede, ci o editie in “stilul casei”, a unei reviste care isi respecta cititorul si blazonul.

                Revista Ateneu se distribuie si prin reteaua societatii DESTEPTAREA.

                Se stinge neamul

                Imbatrânim. E cursul normal al vietii. Timpul nu-l mai poti intoarce, nici ridurile sterge de pe fete ori reumatismul scoate din oase. Nu acum. Poate peste ani, si numai daca stiinta ne va oferi leacurile necesare. Partea proasta e ca, din urma, nu mai vin acele forte proaspete care sa le ia locul celor care, intr-o buna zi, vor pleca in lumea umbrelor.

                Nu se mai nasc nici prunci, iar cei care se incapatâneaza sa respire aerul panetei, se sting la scurt timp, nici macar stiinta medicala neputând sa-i ajute. Din pacate, cei in care batrânii si-au pus incredere ca le vor fi sprijin in perioada de final a vietii au ales sa plece prin alte parti. Pentru ca, nu-i asa, perspectivele unei vieti cât de cât civilizate, indestulatoare (nu zic luxoase) sunt atât de inguste, incât mai toti feciorii nostri sunt, acum, plecati cu sutele de mii, prin alte parti.

                Prin ’90, plecau in grupuri, la fel ca si arabii, in zilele noastre, doar ca nu aratau aceeasi disperare. Si nu s-au dus neparat la bine, caci stie toata lumea la câte umilinte au fost si inca mai sunt supusi, bietii de ei. Trist este ca si cei care au fost nevoiti sa ramâna in tara, nici ei parca nu mai au vlaga.

                Nu le mai simti acea energie tinereasca, acea placere de a-si trai viata din plin. De casatorii, mai putin, caci nimeni nu vrea sa-si ia o obligatie in plus. Si nici de suficiente resurse financiare nu prea dispun ca sa-si poarta organiza macar o cununie civila mai de soi, ca despre nunta nici nu se pune problema. Cândva, celor de vârsta mea, si un simplu casetofon sau o chitara mânuita cu drag in parcuri sau pe bancile din fata blocului ne ofereau suficiente motive de a iubi viata.

                Chiar daca pâinea se gasea cu portia, salamul era numai din soia, apa minerala, doar pentru tratament, si nu un sprit de vara, iar pentru multi, televizorul, un obiect SF. Acum, internetul – de neinchipuit in urma cu un sfert de secol – e la liber, telefon (mobil, nu cu fir, pentru care, inainte, asteptai ani la rând ca sa ti-l instaleze) are si ciobanul din vârf de munte, iar masina nu mai e un lux. Si, totusi, românii tineri nu sunt mai fericiti, si nici parintii lor care simt cum li se stinge neamul.

                Totul, multumita celor care ne hotarasc destinele de 25 de ani, care s-au ingrijit doar de burtile lor, lasându-i in bataia sortii pe milioanele de românasi.

                Sport Club Bacau a intinerit. Are 9 jucatori sub 19 ani

                – Interviu cu Cristi Popovici, antrenorul echipei de fotbal Sport Club Bacau

                Ipocrizie si privatizare

                Se stie ca planul de „salvare” al Greciei printr-un nou imprumut prevede obligarea tarii sa-si privatizeze activele cele mai profitabile pentru a crea un fond de circa 50 de miliarde de euro.

                Planul, deja dezavuat de FMI, care a recomandat stergea a cel putin 35% din datoria Greciei, a fost pus in aplicare iar, in urma cu câteva zile, 14 din cele mai rentabile aeroporturi regionale au fost vândute cu ridicola suma de 1,23 miliarde de euro catre un consortiu german.

                Pentru ca lucrurile sa fie si mai clare, consortiul Fraport, cumparatorul aeroporturilor grecesti, este detinut de Guvernul german. Autoritatile europene, care vegheaza de obicei pentru a preintâmpina eventualele conflicte de interese, au inchis ochii, spune economistul Jaques Sapir, care e de parere ca aceste privatizari ar fi avut sens doar daca ar fi fost insotite de angajamente ferme ale companiilor straine de a investi in Grecia, adica, de a injecta bani in economia tarii.

                Trebuie sa ai ochelari de cal ca sa nu vezi ca planul „de salvare” nu va salva nimic. Statul grec, ramas fara activele care produceau bani, nu va avea de unde sa plateasca debitul imens. Economia va fi sufocata de conditiile impuse de creditori: cresteri de taxe si taieri de salarii si nu va avea ce bani sa verse la buget. Singurii care vor fi câstigat vor fi investitorii straini care vor prelua pe preturi de nimic activele grecesti.

                Pe de alta parte ipocrizia este cât casa: ce privatizare este aceea in care o companie de stat este preluata de o alta companie de stat? Consortiul Fraport este detinut in proportie de 31,35% de catre landul german Hessa iar alte 20,02% din actiuni sunt controlate de Stadtwerke Frankfurt am Main Holding GmbH, companie de utilitati detinuta 100% de orasul Frankfurt pe Main.

                Asadar, o firma detinuta in proportie de peste 51% de entitati publice a „privatizat” cele mai profitabile aeroporturi grecesti.

                Dar, nimic nou sub soare: sa ne amintim ca si ENEL, companie cu actionariat de stat italian, sau CEZ, companie de stat ceha, au „privatizat” distributia de electricitate din România.

                Lipsa de interes in Bac-ul de toamna

                  Absolventii de liceu inscrisi in sesiunea de toamna a examenului de bacalaureat 2015 au sustinut ieri cea de a doua proba scrisa, in functie de profilul terminat, adica la Matematica (profil real) sau la Istorie (profil uman). „S-au inscris in total 863 de candidati.

                  Au fost prezenti insa 685 de absolventi, iar doi dintre ei au fost eliminati, de la proba la Matematica, pentru tentativa de fraudare a examenului. Pe discipline, la Matematica au sustinut aceasta proba 587 de candidati, iar la Istorie, 98”, a declarat prof. Doina Marinov, inspector scolar la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau. La Matematica subiectele au continut cerinte despre progresia aritmetica, numere reale, matrice, functii, iar la Istorie, un pasaj din Istoria României de M.Barbulescu si altii, o analiza din O istorie a românilor de I.Bulei, iar la ultimul subiect, candidatii au avut de compus un eseu despre stat si politica in spatiul românesc, in Evul Mediu si la inceputurile modernitatii.

                  Vineri, absolventii de clasa a XII-a vor sustine proba la alegere a profilului si specializarii, respectiv Biologie, Geografie, Fizica, Chimie, Logica, Informatica, Sociologie, Psihologie, Economie sau Filosofie.

                  Primele rezultate ale sesiunii de toamna a examenului de bacalaureat 2015 vor fi afisate luni, 31 august, iar eventualele contestatii se pot depune in aceeasi zi, intre orele 12.00 – 16.00. Rezultatele finale vor fi afisate pe 3 septembrie.

                  Doliu in fotbalul bacauan: A murit Nicu Alexa!

                  Vestea a cazut ca un fulger pe cerul senin: Nicolaie Alexa, fostul mare portar al Bacaului a decedat miercuri seara, la doar 53 de ani!

                  Nicu Alexa si-a gasit sfirsitul acolo unde si-a petrecut cea mai mare parte a vietii: pe terenul de joc. Alexa juca o partida de tenis cu piciorul in sala de sport a unui liceu bacauan, cind a cazut la pamint, rapus, cel mai probabil, de un infarct.

                  Interventiile de resuscitare s-au dovedit zadarnice, astfel incit tragedia nu a putut fi evitata. Cu o cariera de fotbalist prodigioasa in spate ( a „crescut” la Luceafarul Bucuresti si a fost slefuit de Mircea Lucescu la Corvinul Hunedoara inainte de a evolua, printre altele, la CSM Suceava, Inter Sibiu si Selena Bacau), Alexa indeplinea in ultima vreme functia de observator FRF.

                  „Am avut o cariera destul de lunga, retragindu-ma din fotbal la 36 de ani, dupa ce am activat in toate diviziile. Totodata, am avut satisfactia de a juca in cupele europene si de a cocheta cu loturile nationale de juniori si tineret. Faptul ca am lucrat cu Mircea Lucescu la Corvinul, alaturi de Marian Ionita, Rednic, Andone, Klein sau Gabor a fost o etapa foarte importanta in formarea mea.

                  Promovarea in A cu CSM Suceava si anii petrecuti in poarta Bacaului au fost alte momente frumoase pe care le-am trait ca fotbalist”, declara, cu ani in urma, pentru „Desteptarea”, Nicu Alexa, care ne-a impartasit si unul din marile regrete fotbalistice:

                  „Finala de Cupa a Rominiei pierduta contra Universitatii Craiova, in 1991. Atunci nu ne-a invins Craiova, ci arbitrul Craciunescu. Eu am fost eliminat pe final, ca sa fie tacimul complet”. Pe linga cariera sa demna de tot respectul si cunostintele sale fotbalistice, Nicolaie Alexa era recunoscut si pentru umorul sau bogat. Si, pentru ca a fost un om vesel, mereu cu o vorba de duh pe buze, va vom relata una din glumele sale, facute numai departe de aceasta vara. La testarile pentru arbitri, Nicu Alexa, in calitate de observator, l-a intrebat pe un tinar aspirant:

                  „Pustiule, tu ai jucat fotbal?”. „Da, nea’ Nicu, la juniori”, a venit raspunsul. „Ei bine, dragul meu, pun pariu ca nu-mi dai gol de la 11 metri, asa cum sunt eu, usor supraponderal si imbracat in haine de strada. Ce zici, facem tirgul?”, l-a iscodit cel care a aparat buturile Selenei Bacau in „dubla” de cosmar cu Werder Bremen. „Sa incercam, nea’ Nicu! Eu zic ca un gol tot o sa-ti dau”, s-a incumetat arbitrul. In acel moment, Nicolaie Alexa a luat mingea, a pus-o la punctul la 11 metri si, dupa ce a traversat intreg terenul de joc, s-a postat in poarta din celalalt capat al gazonului: „Gata, tinere, eu sunt pregatit”.

                  Vestea mortii sale ne-a luat, in schimb, pe nepregatite pe noi toti, cei care l-am cunoscut pe Nicu Alexa. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

                  Faraoani: Accident cu victima, produs de o soferita bauta, cu permis de Italia

                    La data de 25 august a.c., în jurul orei 21.00, pe DC 163 Faraoani a avut loc un accident de circulaţie cu victimă.

                    Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că o femeie, de 40 de ani, posesoare a permisului de conducere eliberat de autorităţile italiene, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Italia pe D.N. 2, a pierdut controlul autoturismului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în şanţul de pe marginea DC 163 Faraoani.

                    În urma evenimentului rutier, o pasagera de 43 de ani din autoturism a fost transportată la Spitalul Judeţean Bacău, unde a primit îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.

                    Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de de 0.18 mg/l alcool pur în aerul expirat şia fost condusă la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                    In urma cu cateva zile, tot la Faraoani a avut loc un accident in care o persoana si-a pierdut viata iar alte cinci au fost ranite.

                    Condamnat la inchisoare pentru ca a condus fara permis

                      Poliţiştii de investigaţii criminale au depistat la data de 25 august a.c., un tânăr de 22 de ani, din Oneşti, urmărit la nivel national şi international întrucât se sustrăgea de la executarea unei pedepse cu închisoarea.

                      Tânărul a fost condamnat de Judecătoria Oneşti la o pedeapsă de 1 an şi 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis şi a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.

                      ULTIMELE ȘTIRI