Festivalul Primaverii Chinezesti la C.N. “Ferdinand I”
Timp de doua ceasuri, amfiteatrul Colegiului National “Ferdinand I” a fost arhiplin cu ocazia Festivalului Primaverii Chinezesti, activitate care a avut loc sâmbata, 20 februarie, de la ora 13.00. Festivalul a cuprins momente artistice, dansuri si cântece chinezesti, o parada a costumelor traditionale Qipao, o piesa de teatru interpretata de elevii colegiului, o ceremonie a ceaiului si o degustare a mâncarii traditionale chinezesti Yuauxiao.
“Evenimentul de astazi a fost organizat de catre profesoara de limba chineza Cao Ruihong impreuna cu invatatoarea Maria Ojog cu ocazia sarbatoririi noului an chinezesc. Cao Ruihong preda limba chineza la noi in colegiu inca de anul trecut si organizeaza impreuna cu elevii nostri o multime de activitati iar copiii sunt foarte incântati de ele”, a declarat prof. Mirela Berza, directoarea C.N. “Ferdinand I” Bacau.
Festivalul Primaverii Chinezesti a fost o ocazie optima de a promova clasele Confucius ce vor fi infiintate anul viitor cu sprijinul Centrului Confucius din cadrul Ambasadei Chineze din Bucuresti. Este vorba despre o clasa cu plecare din punctual “zero” in invatarea limbii chineze, cursantii putând avea orice vârsta, acestia putând fi chiar si adulti. La finalizarea ciclului de studiu, cei care au urmat aceste cursuri vor putea sustine un examen similar celor de Cambrige, cu recunoastere din partea celor de la Centrul Confucius.
Cofetaria Story, o cofetarie de poveste
Un proiect inedit adresat copiilor a fost lansat de cofetaria Story de lânga Piata Sud, peste drum de Universitate. Astfel, cei de la Story ii invita pe cei mici la un alt fel de teatru de papusi in care, practic, copiii vor fi cei care mânuiesc papusile. Pustii vor spune si chiar vor inventa povesti, iar actrita de la sectia de animatie a Teatrului Bacovia, Alina Neagu, partenera in acest proiect, ii va indruma si ii va invata pe cei mici sa fie papusari.
“Am acceptat sa particip in acest proiect si sa-mi dau frâu liber imaginatiei, sa dau start acestui atelier de creatie alaturi de cofetaria Story pentru ca avem public, avem cerinta. Aici, la atelier, cum imi place mie sa-i zic, vom spune povesti dar vom si inventa povesti, copiii putând crea astfel personajele lor. Am venit cu inima deschisa in acest proiect pentru ca este pentru copii, sa le fim alaturi si sa le oferim momente frumoase” ne-a spus actrita Alina Neagu.
Sâmbata, de la ora 11.00, a avut loc premiera acestui proiect la care au luat parte copiii angajatilor cofetariei Story, urmând ca de saptamâna viitoare povestea sa fie reeditata cu copiii clientilor. Proiectul se va derula pe o perioada mai lunga de timp, actiunile urmând sa aiba loc mai mult in weekend dar si in zilele din timpul saptamânii.
Activitatile se vor face pe baza de programare, intr-o serie fiind maxim 10 copii, pentru ca fiecare copil va avea rolul lui in poveste. Pe lânga toate acestea, cei mici vor fi angrenati si in alte jocuri specifice copilariei, vor cânta si vor dansa.
“In primul rand ne place sa fie cofetaria plina cu copii. Avem produse destinate copiilor, produse naturale, iar aici cream o atmosfera ca de poveste. E frumos ca parintii sa-si ia copiii si sa-i duca la o cofetarie unde sa poata petrece câteva momente placute impreuna. Produsele noastre sunt facute numai din ingrediente naturale, retetele noastre sunt cele clasice si foarte important, prajiturile noastre sunt foarte proaspete. Noi nu avem prajituri pe stoc, noi producem pe loc”, a declarat Roxana Chelmu, administrator cofetaria Story.
Trebuie remarcat ca, pe lânga acest proiect, cei de la cofetaria Story mai au in derulare un program inceput de anul trecut, in care copiii fac modelaj cu martipan pe briose. Acest tip de activitate a avut un mare succes, iar câteva scoli din Bacau si-au anuntat deja intentia sa-si aduca elevii aici atunci când vor derula programul “scoala altfel”. O alta surpriza placuta pe care o pregatesc cei de la cofetaria Story este lansarea la vara a unei gelaterii, unde bacauanii vor putea servi inghetata de casa, suta la suta naturala.
Cofetaria Story se afla in Bacau, pe Calea Marasesti, nr 94 (vezi harta)
Furturi din masini si din locuinte
Autor de furt din autoturism identificat și reținut de polițiștii Secției 2 Poliție Bacău
Batrana de 74 de ani, lovita de o masina care dadea cu spatele
Un tânăr de 28 ani, din municipiul Bacău, posesor al unui permis de conducere eliberat de autorităţile italiene, la data de 19.02.2016, în jurul orelor 16:45, în timp ce conducea un autoturism pe aleea de acces in parcarea aparţinând imobilului nr. 1 de pe str. 9 Mai din municipiul Bacău, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers cu spatele şi a surpins și accidentat o persoană de sex feminin, de 74 ani din Comăneşti, care se afla în traversarea aleei pe partea carosabilă.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală femeii de 74 ani, aceasta fiind transportată la Spitalul Judeţean Bacău.
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, s-au recoltat mostre biologice de sănge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196 Cod pen.
S-a reținut permisul de conducere a conducătorului auto.
Soferi prinsi bauti la volan
Un echipaj de politie rutiera din cadrul Poliție Municipiului Bacău, la data de 19.02.2016, au depistat in flagrant pe str. Calea Barladului, un bărbat de 43 ani, din Sat/Com. Gioseni, care conducea autoturismul, in timp ce se afla sub influenta alcoolului.
Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,46 mg/l, alcool pur in aerul expirat, totodată i s-au recoltat mostre biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei.
A fost întocmit dosar penal și se efectueaza cercetari sub aspectul săvârsirii infractiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală, faptă prev si ped de art. 336 alin. 1 C.P.
La data de 19.02.2016, lucratorii Postului de politie Podu Turcului, aflandu-se in exercitarea atributiilor de serviciu pe D.J.241, pe str. T.Vladimirescu din com. Podu Turcului, jud. Bacau au depistat in trafic un conducător auto, de 54 ani, din aceiasi localitate, în timp ce conducea un autoturism, avand o alcoolemie in aerul expirat de 1,09 mg/l.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Adjud, jud. Vrancea, în vederea recoltarii de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârsirea infractiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolece, faptă prevazută si pedepsită de art. 336 din Codul Penal.
Polițiști din cadrul Poliției Stațiune Tg. Ocna, la data de 20.02.2016, orele 00.10, desfăşurând activităţi pe linie de poliţie rutieră, au depistat în flagrant un conducător auto:de 28 ani, domiciliat în localitatea Tg.Ocna, în timp ce conducea autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Municipal Oneşti, pentru prelevarea de probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, faptă prev.şi ped. de art 336, alin. 1 din C.penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor, dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti cu propuneri corespunzătoare
S-a reţinut permis de conducere.
Preotul Leonte va fi inmormantat duminica. A murit si socrul sau
Parintele Leonte va fi inmormantat duminica, 21 februarie, de la ora 13.30.
Parintele Constantin Leonte, care a incetat din viata ieri, in urma unui infarct, va fi inmormantat maine, duminica, 21 februarie 2016.
Slujba va avea loc la Biserica Sf. Gheorghe, din cartierul Orizont, cu incepere de la ora 13.30, iar corpul neinsufletit va fi depus apoi la Cimitirul Central. Intreaga ceremonie va fi oficiata de IPS Teofan, mitropolitul Moldovei si Bucovinei, alaturi de un sobor de preoti din Protopopiatul Bacau.
Noaptea trecuta a murit si socrul parintelui Leonte. Batranul, in varsta de 86 de ani, se afla pe patul de suferinta de cateva zile, urmare a unor afectiuni mai vechi.
Vom reveni cu alte amanunte.
Ministerul Sanatatii infirma sindromul hemolitic uremic la fetita din Bacau
In cursul zilei de sâmbata si Ministerul Sanatatii (MS) a remis un alt comunicat de presa in care se arata ca pentru moment suspiciunea de sindrom hemolitic uremic pentru fetita din Bacau nu se confirma.
Dans Sportiv / Se da startul sezonului competitional 2016
Vacanta competitionala a dansatorilor sportivi din Romania a ajuns la final. Duminica, 21 februarie, in Sala Sporturilor din Pitesti, va avea loc prima confruntare din 2016 a dansatorilor sportivi care se vor intrece la “Cupa Arges” editia a VII-a, eveniment organizat de Clubul “Total Dance” din localitate si Federatia Romana de Dans Sportiv (F.R.D.S.).
Pe parcursul anului 2016, in Romania, conform site-ului F.R.D.S. vor fi 71 de competitii, din pacate nici una la Bacau. Daca cele mai multe concursuri se vor desfasura in capitala, trebuie sa spunem ca in zona noastra ( a Moldovei) vor fi doar opt: cinci la Iasi, doua la Galati si unul la Piatra Neamt. Am putea lua in calcul, ca fiind in apropiere, cele doua competitii de la Braila si cate una la Brasov si Buzau.
Si daca suntem la capitolul statistici, cred ca ar fi bine sa spunem ca la F.R.D.S. sunt legitimati peste 10.000 de sportivi care activeaza la cele aproximativ 200 de cluburi, aproape 200 de arbitri si peste 550 de antrenori si instructori. Numarul practicantilor de dans sportiv este in realitate mult mai mare, ceea ce face ca acest sport sa fie probabil cel mai semnificativ in Romania (doar fotbalul daca are mai multi practicanti).
Cat de puternic este dansul sportiv in Romania? Cei care fac parte din aceasta lume a sportului pe parchet, in lumina reflectoarelor stiu. Pentru ceilalti, in doar cateva cuvinte, Romania are cateva perechi de dansatori sportivi campioni si vicecampioni europeni si mondiali. De altfel, intr-o statistica a federatiei mondiale de specialitate, dansul sportiv romanesc a avut in ultimii 20 de ani cel mai mare progres la nivel mondial.
Revenind acasa, in Bacau, trebuie sa spunem ca sezonul 2016 pentru sportivii de la Clubul de Dans Sportiv Adamas va debuta peste o saptamana cand vor participa la “Cupa Reflex” ce se va desfasura la Iasi. Cat despre o competitie de dans sportiv la noi acasa, tragem sperante ca poate la anu’…
Politia in alerta
În urma unei percheziții domiciliare a fost identificat un bun furat dintr-o societate comercială
Poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti, în ziua de 18.02.2016, în baza mandatului de percheziţie domicilarǎ, emis de Judecătoria Oneşti, au efectuat o percheziţie domiciliarǎ la locuinţa unei persoane suspecte de furt, din com. Livezi.
Cu ocazia percehziţiei efectuate, de la locuinţa persoanei suspecte a fost ridicat un laptop despre care, cu ocazia cercetǎrii s-a stabilit cǎ a fost sustras la data de 06.02.2016, dintr-o societate comercială de pe raza comunei, faptǎ rǎmasǎ iniţial cu A.N.
Bunul sustras, în valoare de 1000 lei, a fost restituit persoanei vǎtǎmate.
Cercetările continuǎ cu autorul în stare de liberate, dosarul penal urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti cu propuneri legale.
A fost emis mandat de arestare preventivă
Bărbatul din Letea Veche, reținut pe baza de ordonanţă pentru o perioada de 24 ore pentru săvârșirea infracțiunii de furt din locuință, la data de 18.02.2016, a fost prezentat la Parchetul de pe Langa Judecatoria Bacau, cu propunerea de arestare preventivă, iar Judecatoria Bacau a dispus arestarea inculpatului pentru o perioada de 30 zile.
Inculpatul a fost introdus in arestul IPJ Bacau, urmând a fi continuate cercetările pentru stabilirea intregii activitati infractionale.
Sancționat contravențional pentru că transporta 940 kg deșeuri fier fără documente legale de proveniență
O patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Oneşti, în ziua de 18.02.2016, aflati in exercitarea atributiilor de serviciu pe Calea Marasesti, din mun.Oneşti, au oprit pentru verificări o autoutilitară, condusa de un tânăr de 25 ani din comuna Slobozia Bradului, județul Vrancea, care transporta cantitatea de 940 kg. deseu de fier fara a poseda documente legale de provenienta.
S-a luat masura sanctionarii celui in cauza conform prevederilor art 1, lit. e din Lg. 12/1990 rep. cu amenda in valoare de 500 lei, iar in temeiul art. 3 din același act normativ s-a dispus confiscarea cantitatii de 940 kg. deseu de fier.
Autoutilitara indisponibilizată
Polițiști din cadrul Postului de Poliţie Pîrjol, la data de 18.02.2015, orele 21:20, în timp ce acţionau pe raza de competență, au depistat în flagrant un bărbat de 50 ani, din comuna Zemes, jud. Bacau, care transporta cu o autoutilitara cantitatea de 1100 litri produs petrolier în 5 recipiente metalice, cu capacitatea de 220 litri fiecare, pentru care nu a putut justifica provenienţa.
Autoutilitara a fost indisponibilizată până la definitivarea cercetărilor, iar cantitatea de 1100 litri produs petrolier, în valoare de aproximativ 2200 lei, urmează a fi predată reprezentanţilor unei societăți de prifil din zină.
Se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a modalităţii şi locului de unde a fost sustras produsul petrolier.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul savârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prev. şi ped. de art. 228, 229 din Cod Penal , urmând ca la definitivarea cercetărilor dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti cu propuneri legale.
Pe scuter, fara permis
La data de 18.02.2016, lucrǎtorii Postului de Politie Caşin din cadrul Sectiei 3 Poliţie Ruralǎ Oneşti, aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu, au depistat un tânăr de 19 ani, din com. Caşin, jud. Bacău, în timp ce conducea un motoscuter, pe drumul comunal Caşin – Vlaşca, din com. Caşin, jud. Bacău, fără ca acesta să fie înregistrat sau înmatriculat în circulaţie şi fǎrǎ a poseda permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectueazǎ cercetǎri conform art. 334, alin. 1 şi art.335, alin. 1 din C.P. , urmând ca la finalizarea acestora, să fie înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti, cu propuneri corespunzătoare.
ZIUA PORŢILOR DESCHISE LA ISUJ BACĂU
Anul acesta se împlinesc 86 de ani de existenţă a Protecţiei Civile din România. Înfiinţată prin Înalt Decret Regal, de către regele Carol al II-lea, la 28 februarie 1930, protecţia civilă a fost, de-a lungul anilor, un element esenţial al strategiei de apărare naţională. Cetăţenii României au dreptul de a fi protejaţi împotriva dezastrelor, fie că sunt cutremure, inundaţii, alunecări de teren, incendii, accidente sau epidemii.
Pentru marcarea acestui moment aniversar, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al judeţului Bacău organizează evenimente ce au ca scop informarea cetăţenilor asupra riscurilor prezente în comunitate, popularizarea măsurilor specifice de prevenire a manifestării acestora, dar şi regulile de comportare în cazul producerii situaţiilor de urgenţă.
Astfel, în perioada 22 – 26 februarie 2016, între orele 10.00 – 14.00, pompierii militari vor organiza Ziua Porţilor Deschise, atât la sediul inspectoratului din municipiul Bacău, cât şi la sediile subunităţilor din județ – Onești, Moinești, Comănești și Podu Turcului.
Cu această ocazie, vizitatorilor le vor fi prezentate mijloacele de primă intervenţie în cazul producerii unor situaţii de situații de urgență şi modul de folosire a acestora. De asemenea, vor putea beneficia de informaţii privind riscurile potenţial generatoare de situaţii de urgenţă de la nivelul judeţului, regulile de comportare în diferite situaţii de urgenţă, modul de prevenire a incendiilor și importanţa educaţiei antiincendiu în familie, dar şi necesitatea supravegherii permanente a copiilor.
Pe timpul acestor activităţi, se vor distribui pliante, flyere, stickere cu mesajele campaniilor naţionale de informare și educare a populației R.I.S.C. – „Renunță! Improvizațiile sunt catastrofale” și „Siguranţa nu este un joc de noroc”, dar şi „Nu tremur la cutremur”.
Din luna decembrie 2004, misiunile Protecţiei Civile au fost preluate de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, având ca obiectiv principal profesionalizarea şi creşterea capacităţilor operative ale celor două componente de bază – Pompieri şi Protecţie Civilă – pentru a fi în măsură să ofere o mai bună securitate şi siguranţă cetăţenilor şi comunităţilor din care fac parte, aspect ce a solicitat implicare şi viteză de reacţie, sub semnul solidarităţii umane şi o reală responsabilitate civică. Inundaţiile din ultimii ani, fenomenele meteo deosebite ale iernilor aspre sau alte accidente şi calamităţi au dat măsura implicării şi experienţei personalului protecţiei civile.
De la înfiinţare şi până în prezent, indiferent de apartenenţa la diferite ministere sau denumirile pe care le-a avut, Protecţia Civilă a rămas o componentă de baza a sistemului securităţii naţionale, destinată prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora, precum şi în scopul asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.
Totodată, pe data de 1 Martie este celebrată şi Ziua mondială a Protecţiei Civile, zi declarată astfel printr-o decizie a Adunării Generale a Organizaţiei Internaţionale de Apărare Civilă (International Civil Defence Organization – ICDO). Această zi marchează intrarea în vigoare a Constituţiei ICDO, la 1 martie 1972, care a stabilit principiile acestei organizației interguvernamentale. Cele două scopuri principale ale acestei organizații sunt:
– de a aduce în atenţia publicului importanţa vitală a protecţiei civile şi de sensibilizare cu privire la pregătirea populației, precum şi măsurile de prevenire şi de auto-protecţie în caz de accidente sau de dezastre;
– conștientizarea eforturilor, sacrificiilor şi realizărilor tuturor serviciilor naţionale responsabile pentru lupta împotriva dezastrelor.
Deputatul Lucian Ciubotaru, cercetat de DNA pentru trafic de influenta
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au pus în mișcare acțiunea penală și au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, pentru o perioadă de 60 de zile, respectiv de la data de 19.02.2016, față de inculpații:
BĂDĂRĂ MARCEL, medic legist în cadrul Serviciului de Medicină Legală Bacău, în sarcina căruia s-a reţinut infracțiunea de trafic de influenţă,
CIUBOTARU LUCIAN – MANUEL (foto), deputat în Parlamentul României, în sarcina căruia s-a reţinut infracțiunea de complicitate la trafic de influenţă,
Inculpații Ciubotaru Lucian – Manuel și Bădără Marcel vor depune o cauțiune în valoare de 10.000 lei respectiv 5.000 lei, care va fi consemnată pe numele inculpaților la dispoziția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție sau prin constituirea unei garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumelor respective, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție.
Cauțiunea se va depune în termen de 5 zile.
Inculpaților Bădără Marcel și Ciubotaru Lucian – Manuel li se atrage atenția că nedepunerea cauțiunii atrage înlocuirea măsurii cu alta mai gravă.
În ordonanţele procurorilor se arată că există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 15 februarie 2016, inculpatul Ciubotaru Lucian, deputat în Parlamentul României, la solicitarea unui coleg de partid, i-a solicitat medicului legist Bădără Marcel să intervină pe lângă pe lângă angajaţi ai Serviciului de Medicină Legală Bacău pentru ca aceştia să consemneze pe un buletin de analiză toxicologică a alcoolemiei, valori situate sub 0,80 g/l alcool pur în sânge, lucru cu care legistul a fost de acord.
Buletinul de analize respectiv îl privea pe un prieten de-al colegului de partid din care făcea parte şi Ciubotaru Lucian, care, la data de 12/13 februarie 2016, a fost oprit în trafic de organele de poliţie și testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0.52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru a fi emis acel buletin, în condițiile arătate mai sus, inculpatul Bădără Marcel a pretins suma de 1.000 euro, afirmând că aceasta va fi remisă către doi angajaţi ai Serviciului de Medicină Legală Bacău, primind în aceeași zi, prin intermediul inculpatului inculpatul Ciubotaru Lucian, suma de 4.500 lei.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Bădără Marcel și Ciubotaru Lucian – Manuel trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemați,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemați,
d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar,
f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
Inculpaților Bădără Marcel și Ciubotaru Lucian – Manuel li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
SURSA: DNA
Distrugere de munitie neexplodata
Luni, 22 februarie 2016, la ora 11.30, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al judeţului Bacău (I.S.U.J. Bacău) va efectua în poligonul „Lunca Siretului”, din satul Siretu, comuna Săuceşti, distrugerea muniţiilor rămase neexplodate rezultate în urma desfăşurării activităţii de asanare a teritoriului judeţului Bacău.
Muniţia care urmează să fie distrusă a fost asanată în perioada ianuarie – februarie a. c. Ultima operațiune efectuată de echipa pirotehnică din cadrul I.S.U.J. Bacău a avut loc în data de 17 februarie 2016.
Pentru distrugerea muniţiei, care constă în: 2 proiectile explozive calibru 100 mm; 2 proiectile perforante calibru 76 mm; 1 proiectil exploziv calibru 76 mm; 2 proiectile explozive calibru 25 mm; 2 lovituri cu proiectile explozive calibru 25 mm; 1 bombă de aruncător calibru 82 mm; 1 focos proiectil și 26 cartușe de infanterie calibru 7,92 mm, se vor utiliza 3 kg de trotil (trinitrotoluen), precum şi alte mijloace pirotehnice.
Misiunile de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflagraţiilor s-au desfăşurat în localitățile Bacău, Mănăstirea Cașin, Pâncești și Valea Seacă.
A murit preotul Constantin Leonte
In dimineata zilei de 19 februarie 2016, Parintele Constantin Leonte (n. 7 nov. 1959), fost profesor la Seminarul Teologic din Roman si slujitor la Biserica „Sf. Gheorghe” din Bacau, a murit in urma unui stop cardiac.
Părintele Constantin Leonte s-a născut la 7 noiembrie 1959, în satul Berești Tazlău. După ce a făcut școala în comuna natală, s-a înscris la cursurile Seminarului Teologic „Veniamin Costachi”, Mănăstirea Neamț, pe care le-a absolvit în anul 1979, apoi a urmat cursurile Institutului Teologic de rang universitar „Sf. Ecaterina” din București, pe care le-a absolvit în anul 1979, cu lucrarea de licență pe tema „Sfânta Euharistie și unitatea Bisericii”, pentru care a primit calificativul „excelent”.
Calitățile sale intelectuale, erudiția și pregătirea teologică l-au recomandat pentru a fi chemat să facă parte din colectivul de profesori ce au predat la Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe”, din Roman, după ce a fost redeschis în anul 1990, predând elevilor disciplinele Catehism și Dogmatică.
Fiind înclinat spre studiu și cercetare, s-a înscris la doctorat, iar în anul 1999 a obținut titlul de Doctor în Teologie, cu lucrarea „Sfânta Euharistie în constituția teandrică a Bisericii și în viața și spiritualitatea credincioșilor”, sub îndrumarea Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Radu, Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul”, București.
Implicarea în activitatea didactică și dedicarea în formarea spirituală a celor mai tineri dintre creștini au făcut ca în anul 2001 să devină Inspector școlar de specialitate pentru disciplina Religie, profesând în calitate de dascăl la Colegiul Național „Gheorghe Vrânceanu”, Bacău.
[wonderplugin_gallery id=”440″]
Premiera de duminica a fost amânata. Apoi a fost reconfirmata – UPDATE
In editia tiparita de azi a ziarului Desteptarea anuntam o noua premiera la Teatrul Municipal “Bacovia”. Era vorba de spectacolul cu piesa “Un barbat si…cam multe femei”, in regia lui Bogdan Ulmu.
Anuntata printr-un comunicat oficial inca de acum doua saptamâni, joi, 18 februarie, am solicitat o reconfirmare a evenimentului. Telefonic, Liviu Tiberiu Serban, director adjunct al teatrului, laconic afirma ca premiera va avea loc cum s-a anuntat, adica duminica, 21 februarie, ora 18.00.
Când ma pregateam sa predau stirea pentru editia de vineri a ziarului, mai fac o interventie, la ora 15.00, la Departamentul PR, de la care, prin vocea secretarului literar Doru Mares, mi se confirma, de data aceasta cu mai multa siguranta ca, intr-adevar, premiera va avea loc in ziua anuntata.
Stirea apare in ziar, insa, stupoare, vineri dimineata, la ora 11.00, vine bomba: premiera s-a amânat!
Revin pentru informatii la teatru.
“Premiera s-a amânat, motivele nu le stiu, lamuriri va poate oferi directorul teatrului, care nu este momentan in birou” (Liviu Tiberiu Serban).
Ceva nu este in regula: directorul adjunct nu stie ce se intâmpla in teatru. Mai concis si cu un pic de umor (!) a fost Doru Mares, secretar literar al teatrului: “Premiera s-a amânat din motive tehnice, care nu tin de vointa noastra. S-a intâmplat. Nu, din fericire nu a murit nimeni. Ne cerem scuze de la spectatori, ne cerem scuze ziarului pentru neplacerile cauzate. Premiera va avea loc, la o data pe care o vom preciza ulterior.”
Cum va place!?
Update ora 13.52. Primim pe adresa de email, un nou comunicat de la Teatrul Bacovia. Iata continutul: Buna ziua. Confirmam (reconfirmam – s.n.) faptul ca sâmbata 20.02.2016 si duminica 21.02.2016, orele 18,00 vor avea loc avanpremiera si premiera spectacolului cu piesa UN BARBAT SI …CAM MULTE FEMEI. Regia artistica – Bogdan Ulmu.
O masina a ars ca o torta la intrarea in Magura
Vineri dimineata, in jurul orei 7.30, un autoturism care mergea dinspre Bacau spre Magura a luat foc.
Masina, apartinand unei firme, era alimentata cu GPL, si a ars foarte repede, pompierii nemaiavand ce sa faca.
Conform ISU, masina a ars in proportie de 90 la suta iar cauza incendiului ar putea fi scaparile de gaze.
A fost deschisa o ancheta.

Poduri: un sofer de 74 de ani a intrat cu masina intr-un parapet
Poliția Municipiului Moinești a fost sesizată prin SNUAU-112 la data de 17.02.2016, ora 19:45, de către un bărbat de 37 ani, din com. Poduri, jud. Bacău despre faptul că pe DJ-117 din satul Cernu, com. Poduri a avut loc un accident de circulaţie soldat cu rănirea uşoară a unei persoane.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Moineşti şi lucrătorii Postului de Poliţie Poduri, care în urma cercetărilor efectuate, au constatat că un conducător auto de 74 ani, din municipul Moineşti, în timp ce conducea autoturismul proprietate, pe DJ-117 din satul Cernu, com. Poduri, pe direcţia de deplasare Cernu – Bucşeşti, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare intrând în coliziune cu un parapet aflat pe marginea părţii carosabile.
În urma impactului, a rezultat rănirea unei pasagere de pe locul din dreapta spate din autoturism, în vârstă de 77 ani din com. Poduri, sat Bucşeşti, care a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei după ce anterior a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 196 din Codul Penal, urmând ca la definitivarea cercetărilor dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti cu propuneri procedurale.
Dienet: Satul solariilor prinde viata
De la intrarea in satul Dienet, comuna Pâncesti, si pâna la iesire abia daca am intâlnit trei – patru oameni pe strada. Localitatea este cunoscuta pentru zecile de solarii care se intind in spatele caselor impunatoare iar in aceasta perioada satenii n-au timp de umblat pe strazi. Vremea este buna iar cei mai multi au inceput pregatirile pentru anul agricol actual asa ca nu-si mai vad capul de treaba. Au invelit solariile cu folie, au arat, au maruntit pamântul si incep sa puna semintele. Sunt insa si câtiva dintre ei care au plecat deja la piata cu o parte din recolta. Fac rost de bani pentru a trece la etapa urmatoare.
Productia de rasaduri. Unul dintre acestia este Toader Motoc. La 75 de ani munceste la fel de mult ca in tinerete, dar recunoaste ca, si daca ar vrea, n-ar putea sa mai stea. Se trezeste in fiecare dimineata cu noaptea in cap si se duce direct in mini-gradinile acoperite unde ardeii capia sau iuti, salata ori rosiile au rasarit deja. Plantele au nevoie de caldura si pentru asta sobele merg câteva ore bune in fiecare dimineata si seara.
Iarna calduroasa le-a fost de ajutor
Iarna blânda i-a ajutat sa faca economie la lemne dar s-au evitat si stricaciunile ce erau provocate de zapada, atunci când ningea mult. „Eu la ora 4.00 dimineata sunt aici permanent. Cum ma trezesc, vin si pun pe foc. Sunt intr-o zona unde este mai frig si daca nu tii temperatura din scurt, plantele mor imediat. Sunt firave, trebuie sa le ingrijesti cum trebuie. Avem sobe peste tot. A fost bine ca n-a fost o iarna asa de grea ca n-am mai ars asa de multe lemne. Daca mai si ningea, ne chinuiam si mai mult, ca trebuia sa dam zapada jos de pe fiecare solar, ca sa nu se rupa. Munceam câte o saptamâna. Trebuia sa cheltuim si alti bani ca sa reparam. A fost greu in anii trecuti, dar anul acesta am scapat”, spune Toader.
Chiar daca vremea a tinut cu ei, au fost nevoiti sa cheltuiasca mai mult pe seminte, tratamente, folie, pentru ca de la an la an toate acestea se scumpesc, dar nu renunta. Doar el si sotia lui tin in picioare aproape jumatate de hectar de solarii, iar când au nevoie de ajutor apeleaza la fiicele lor sau la alte rude. Totul se face in familie, muncesc mult dar se mândresc cu gospodaria frumoasa si copiii realizati. „Daca nu muncesti, nu ai. Eu nu pot sa stau. Cât e ziua de mare nu stau deloc, dar ne si place ce facem. Avem ceapa gata de dus la piata, pregatim rasadurile sa le dam si pe astea, apoi punem rasadurile de ardei, punem varza si tot asa”, a completat si tanti Maria.
La câteva case mai incolo l-am gasit pe Cornel Apostu. A intrat doar de vreo câtiva ani in familia legumicultorilor din Dienet, a investit destul, dar este convins ca a facut alegerea potrivita. Intr-unul din solariile sale, desi neincalzit, spanacul a rasarit de ceva timp si in scurt timp va ajunge pe tarabe. „Daca iarna n-ar fi fost atât de calduroasa, n-ar fi fost deloc spanac la vremea asta. L-am semanat din toamna, dupa ce am cules ardeii si am pregatit terenul, si deja a rasarit. Unde a batut soarele mai mult este mai mare, in partea cealalta mai mic, dar este bine”, o spune cu multumire localnicul. In curând, prima sa recolta de anul acesta va ajunge pe tarabe, insa munca la solar abia acum incepe.
Povestea preotului bacauan, plecat sa crestineze Africa
Sunt oameni care poarta in ei o lumina aparte, oameni a caror lumina ti se arata,necunoscându-i chiar, dintr-un cuvânt, dintr-un gând pe care ajungi sa-l citesti aparent din pura intâmplare, asa cum a fost el – gândul-cuvântul – redat de emitator, intr-un context sau altul, acel context fiind uneori chiar o retea de socializare. O astfel de lumina – care te face sa-ti doresti apoi sa-l si cunosti pe cel care o poarta – a fost, pentru mine, cea intrezarita in persoana unui tânar bacauan, a carui menire e in plina implinire, iar o prima dovada a acestei meniri in implinire a fost hirotonirea lui, pe 24 iunie 2015, la Catedrala Romano-Catolica „Sfânta Maria Regina” din Iasi. Numele lui este Madalin Barbut (26 ani), s-a nascut la Nicolae Balcescu si este, in prezent, vicar la Parohia „Fericitul Ieremia Valahul” din Roman.
L-am descoperit pe Madalin Barbut undeva prin 2011, pe reteaua de socializare Facebook. Nu mai stiu – si nici relevanta nu cred sa aiba – cine, cui a cerut „prietenia” virtuala. Ce stiu insa fara nici o indoiala este ca gândurile, cuvintele, fotografiile postate de Madalin imi apareau, in „news feed”, incarcate cu lumina, iar urmarea citirii acestor gânduri era – si a ramas – un zâmbet pe chipul meu. Si un profund sentiment de admiratie-respect.
Cautari pentru regasiri, in Africa: praf si duiosie
Pâna in vara lui 2015, când ne-am si intâlnit (dupa ce mi-am facut curaj sa-i marturisesc ca mi-ar placea mult sa scriu, asa cum pot eu, putin din povestea sa), am urmarit cu drag devenirea lui Madalin prin postarile sale in general si prin relatarile sale scurte despre experienta traita in Africa, in mod special. Pentru ca Madalin Barbut – pe atunci student la Institutul Teologic Româno-Catolic „Sf. Iosif” din Iasi (absolvent, anterior, al Colegiului National Catolic „Sf. Iosif” din Bacau) – a avut o experienta de sase luni (2012 – 2013) in Africa – Coasta de Fildes, mai exact in localitatea Djebonova (sat de pe lânga orasul Boake).
„Dupa primii patru ani de studii la Institut – a povestit Madalin – se face un an de practica pastorala. Este vorba despre asa-numitul an Pastoral. Trebuia sa alegem daca ramânem in tara pentru a-l face sau daca alegem strainatatea. Eu am ales strainatatea pentru ca am simtit ca am nevoie sa intâlnesc noi mentalitati si modul in care este perceput Dumnezeu in alta parte decât in tara. Am ales, asadar, Coasta de Fildes…”.
Odata ajuns aici, Madalin a luat la „pas” experienta sa, in stradania de a descoperi o lume mai putin stiuta din care facem totusi, cu totii, parte, dar, se poate spune, si pentru a se descoperi pe sine. Despre aceasta lume, despre acest colt de Africa, Madalin ne spune: „Am calatorit intr-o epoca in care am fost si noi. O lume surprinzatoare, cu mult praf, la propriu, pe de o parte, dar cu o viata linistita, unde barbatii in general stau, iar femeile muncesc foarte, foarte mult. Legat de asta imi amintesc ca intr-o zi m-a surprins cum doi barbati s-au oprit pe drum sa puna pe capul unei femei un lighean mare si greu, cu fructe, legume si ignam – un fel de cartof mare cât o sfecla”…
Pâna la ajungerea „acasa” – „pentru ca acolo a fost «acasa» pentru sase luni” – calatorii au fost nevoiti sa treaca peste controale foarte serioase – „fusesera revolte!” -, au fost intâmpinati totodata de oamenii din sat intr-un mod cu totul induiosator.
„La vederea unui alb, de fiecare data, pe strada, toti copiii vin sa te inconjoare, sa te atinga – povesteste Madalin Barbut. Un copil mi-a cerut un fir de par de pe mâna. M-a induiosat. E induiosatoare toata aceasta intâmpinare a lor, curiozitatea amestecata cu usoara teama”…
Zi de zi, timp de sase luni, viata lui Madalin pe meleagurile africane a insemnat un intreg proces in parcurgerea constiintei/constientei de sine. Nu i-au lipsit suferintele, fricile, dar nici bucuriile si implinirile. „La o luna dupa ce am ajuns acolo, am fost nevoit sa ma operez de apendicita. Mi-a fost tare teama. Nu cunosteam spitalul – spitalele arata groaznic! -, nu cunosteam nimic despre actul medical de acolo. In plus, pentru ca a trebuit sa tin regim, cred ca din 100 de zile, 90 am fost nevoit sa manânc numai orez, pentru ca bucataria lor, desi foarte gustoasa si variata, este foarte picanta. Mi-a fost foarte greu in acele zile. Pe de alta parte – isi aminteste tânarul vicar – am intuit in acei oameni o liniste aparte, personala, a lor. La o zi dupa ce am fost operat, m-am trezit cu oameni de acolo la spital. Imi zâmbeau si atât. Nu spuneau nimic. Apoi am remarcat ca, de fapt, aceasta liniste este o caracteristica a lor: vezi oameni adunati in diferite locuri care stau impreuna un timp destul de lung fara sa-si spuna nimic”.
Aceasta liniste, precum si tot ce i-a fost dat sa vada si sa traiasca lui Madalin in prezenta comunitatii Djebonova, el le-a „tradus” ca fiind simplitatea prin care acesti oameni percep lumea: „Sunt niste simpatici. Daca vorbim despre ei – a zâmbit Madalin – cred ca sunt niste oameni foarte calzi, asta si pentru ca este foarte cald acolo unde locuiesc ei. Au o liniste a lor, iau viata ca atare”…
Divinitate, ritualuri si perceptii
Aceasta liniste a oamenilor din comunitatea in care Madalin s-a aflat – alaturi de inca un coleg de Institut – a regasit-o si in modul in care ei participa la slujbe. „In misiune – povesteste tânarul slujitor al lui Dumnezeu – am fost impreuna cu inca un coleg, de lânga Iasi. Exista un preot romano-catolic român care este misionar in acea comunitate, de circa noua ani. In fiecare zi mergeam si tineam Sfânta Liturghie sub un copac, in vreo casa sau in capelele lor”…
La Dumnezeu, ne explica Madalin, oamenii de acolo ajung prin dans, astfel ca pentru fiecare celebrare a lor, ei au un dans. „Au cumva dansul in sânge”. Fascinant (pentru noi) este si ritualul inmormântarii, asa cum misionarul bacauan l-a descoperit si ni l-a dezvaluit. „O inmormântare, la ei, dureaza trei zile, inmormântarea propriu-zis având loc doar sâmbata, iar momentul este unul cu muzica si bucurie. Murise cineva chiar lânga locul unde eram noi stabiliti. Imi amintesc ca muzica a rasunat la propriu de vineri pâna duminica, zi si noapte. Inmormântarile, la ei, sunt prilej ca rudele sa se intâlneasca, sa-si faca daruri si sa puna la cale viitoare casatorii”.
Surprinzatoare si frumoase sunt si alte obiceiuri, cum ar fi cel al atasamentului si recunostintei. „Ei iau viata ca atare, nu se plâng. Imi amintesc ca atunci când am ajuns acolo, toti ne intrebau ce le-am adus. Asta pentru ca acolo este o mentalitate ca daca cineva iti ofera un lucru, se creeaza automat o legatura intre tine si el. Iar daca eu, cel care am primit ceva, il respect pe cel ce mi-a dat, atunci acesta din urma va avea mereu grija de mine sa nu mor de foame”, a povestit Madalin Barbut.
Odata Anul Pastoral incheiat si cu acesta misiunea sa in Africa, Madalin s-a reintors la Institut pentru a-si finaliza anii cinci si sase de studii. Despre experienta de acolo, ne spune ca i-ar placea sa o repete, cumva. „M-as duce oricând in vizita. Sunt constient ca acolo este o parte din mine. De altfel, mi-am propus ca in viata sa trec macar inca o data pe unde am mai fost pentru a sta exact pe aceleasi «banci» si a ma privi”…
Menire in continua implinire
Madalin Barbut (26 de ani), vicar la Parohia „Fericitul Ieremia Valahul” din Roman, a absolvit in 2015 Institutul Teologic Româno-Catolic „Sf. Iosif” din Iasi, iar intr-o zi de marti, 24 iunie, a fost hirotonit la Catedrala Româno-Catolica „Sfânta Maria Regina” din Iasi. Despre aceasta zi, Madalin mi-a spus: „A fost o asteptare de 11 ani. Cu o zi inainte (de hirotonire, n.r) iti spui: mâine voi fi preot. Te intâlnesti cu limitele tale pentru ca esti om si ai mare incredere in Dumnezeu”. Prima slujba, Madalin a tinut-o pe 28 iunie 2015 in satul natal: „A fost… A fost foarte multa lume, au fost educatori, profesori, colegi, prieteni. Am simtit recunostinta”.
La intrebarea – pe care am stiut ca risc ridicând-o, pentru ca eu, personal, nu mai aveam nevoie de vreun raspuns – de ce ai ales sa fii preot, Madalin a zis doar atât: „Stiinta (in sensul de ratiune, n.r.) nu poate raspunde la intrebarea «de ce?» am ales asta. Pentru ca nu e «de ce?», ci «CUM?». E un sentiment care-ti ofera liniste. Alegem ceea ce ne face bine. Pentru mine, preotul ramâne omul Sperantei. Si cu asta cred ca am spus tot”.
O marturisire
Sunt oameni care poarta in ei o lumina aparte, oameni a caror lumina ti se arata, necunoscându-i chiar, dintr-un cuvânt, dintr-un gând pe care ajungi sa-l citesti aparent din pura intâmplare, asa cum a fost el – gândul-cuvântul – redat de emitator, intr-un context sau altul, acel context fiind uneori chiar o retea de socializare. Despre un astfel de om-lumina v-am spus.
Marturisesc ca am fost botezata si am ramas crestin-ortodox. E, poate, acest fapt un cu atât mai mare semn – pentru mine – ca, dincolo de religia pe care fiecare o poarta, dincolo de culoare si alte asemenea criterii, gândul bun, comunicarea, linistea interioara si respectul fata de seaman sunt temelii ale unei lumi bune, frumoase, cu iubire si pace…
[/lock_content]




































