Acasă Blog Pagina 3116

Avarie la o conducta de apa, in zona Bancorex

    La intersectia strazilor 9 Mai si Mioritei din municipiul Bacau a fost semnalata joi dimineata o scrurgere de apa din subteran, care s-a dovedit a fi o avarie la o conducta magistrala.

    O echipa de la Compania de Apa a intervenit in scurt timp, a spart asfaltul si a remediat defectiunea in dupa-amiaza aceleiasi zile.

    „Avaria nu a avut efecte pentru populatie. A fost, intr-adevar deranj, pentru ca am fost nevoiti sa deviem circulatia”, a spus directorul CRAB Bacau, Petrus Radulescu.

    Prin zona respectiva trec doua conducte, una cu diametrul 600 mm si una de 200 mm.

    Crima la Sascut: O batrâna a fost gasita cu gâtul taiat

      Sotul femeii a fost cel care a gasit-o fara viata, joi dimineata, in casa lor, din satul Pincesti, comuna Sascut.

      Omul, in vârsta de 80 de ani, a dormit peste noapte intr-o alta locuinta, a fiului lor plecat la munca in strainatate.

      A venit dimineata acasa, asa cum stabilise cu sotia lui, si când a deschis usa a gasit-o pe femeia de 74 de ani intr-o balta de sânge si cu o plaga taiata la nivelul gâtului. La fata locului a fost chemat totusi un echipaj de ambulanta, insa medicii nu au putut face altceva decât sa constate decesul.

      „Am fost aseara aici, am vorbit cu ea si a ramas sa vin dimineata pe la ora 10.00, sa mergem sa cumparam materiale de constructii. Când am intrat am gasit usile deschise, paturi puse in geam si la usi, iar ea era moarta”, povestea Constantin Dumitru, sotul victimei. Imediat zona a fost impânzita de politisti, care au inceput cercetarile pentru a da de urma suspectilor.

      Vestea ca femeia a fost ucisa s-a raspândit repede in sat. „La noi in localitate nu au fost astfel de cazuri violente. Din câte am inteles are gâtul taiat. Speram ca cei care au facut asta sa fie prinsi repede”, spunea o localnica. Vecinii n-au auzit galagie pe timpul noptii.

      „Eu azi-noapte n-am auzit nimic. Am aflat ce s-a intâmplat abia dimineata când am iesit din curte sa ma duc la vie si era lume multa adunata. Pacat de ea ca era sufletista si muncitoare”, spunea Maria Leonte, vecina. Localnicii cred ca cine a comis fapta a cunoscut locuinta. Sotul victimei nu a putut sa verifice daca a disparut sau nu ceva din interior, dar spunea ca aveau ceva bani in casa.

      Recuperare medicala: TECAR, solutia suferintelor articulare si nu numai

        Orice durere, neputinta, disconfort aduce o suferinta mai mica sau mai mare, care neglijata se poate acutiza sau complica cu consecinte cu potential ireversibil. Nimeni nu îsi doreste acest lucru. Prezentarea la medic este solutia corecta.

        Dupa stabilirea diagnosticului urmeaza schema terapeutica. Sunt convinsa ca oricine îsi doreste o pastila miraculoasa care sa rezolve toate problemele în locul unei retete nesfârsite, unui pumn de medicamente. Din toate punctele de vedere este benefic sa avem o singura modalitate terapeutica, care sa înglobeze actiunea mai multor medicamente.

        Acelasi lucru se poate spune si despre procedurile de fizioterapie. De-a lungul vremii fizioterapia, adica terapia cu agenti fizici, s-a dezvoltat foarte mult, iar evolutia ei în ultimii ani a devenit vertiginoasa. In domeniul electroterapiei se constata un adevarat boom: perfectionarea vechilor terapii, inovarea altora, transferul in „piata” a unor tehnologii din medicina spatiala.

        Miniaturizarea echipamentelor, înglobarea mai multor terapii într-un singur echipament sunt deja la ordinea zilei. Dar ce parere ati avea despre o singura tehnologie care înmanuncheaza efectele terapeutice ale mai multor terapii? În plus, sa nu fie o terapie dureroasa, invaziva, greu de tolerat, cu efecte secundare, cu limita de timp, de numar de sedinte? Sa poata fi folosita si în cazul implantelor metalice, protezelor articulare. Este ideal sa gasesti un echipament care prin înalta tehnologie sa aiba o larga aplicativitate, cu efecte biologice si clinice multiple, fara efecte secundare.

        Cabinetul PhysioKinesis-Recuperare Medicala este singurul centru din Moldova care este dotat cu doua echipamente de ultima ora, care corespund dezideratelor de mai sus. Este vorba despre tehnologia TECAR, un acronim pentru transfer de energie in câmp capacitiv si rezistiv, terapie din domeniul radio frecventei. Este o tehnica revolutionara în domeniul recuperarii medicale, reducând la jumatate perioada de recuperare. Principalele efecte sunt combaterea durerii, inflamatiei, contracturilor musculare, redorilor articulare, cicatrizant, refacerea leziunilor tendinoase, musculare, ligamentare, cresterea mobilitatii articulare, cresterea fortei musculare, efecte anti aging, ameliorarea aspectului de coaja de portocala în cazul celulitei, combaterea edemelor, realizarea de drenaj limfatic, combaterea spasmelor sfincterelor organelor interne.

        Prin multitudinea de efecte se adreseaza afectiunilor din domeniul traumatologiei, ortopediei, medicinii sportive, reumatologiei, neurologiei, medicinei interne, ginecologiei, urologiei, esteticii, recuperarea post partum.

        TECAR terapia este nelipsita în cazul accidentarilor sportivilor din marile competitii, ca ultim exemplu este Olimpiada de la Rio, unde si sportivii români au fost acompaniati de echipamentul TECAR. Dupa câteva sedinte se pot reîntoarce în competitie. Întinderile, rupturile partiale musculare, tendinoase, ligamentare se pot reface într-un timp scurt.

        Durerile de spate, articulare reumatismale sau post traumatice, redorile articulare, blocajele cervicale, lombare sunt tratate cu maxim de eficienta.

        Programele de kinetoterapie, mobilizare vertebrala au rezultate net superioare daca se efectueaza prin intermediul transferului de energie TECAR. Echipamentul confera independenta de actiune mâinilor terapeutului, acesta transmite energia prin propriile mâini, încalzind tesuturile în scopul de a desface fibroze, a tonifia, asupliza, a creste mobilitatea.

        O alta aplicatie este asupra organelor interne, în cazul colonului spastic, constipatiei cronice, colecistopatiilor hipotone, spasmului piloric, în sindroamele aderentiale post chirurgicale. Ultimele noutati se refera la utilizarea Tecar in obstetrica-ginecologie si urologie: recuperarea post partum, dupa epiziotomii, incontinente urinare, vaginite atrofice.

        Aplicarea acestei tehnologii creste productia de fibroblasti, cu cresterea sintezei de colagen si elastina conferind tenului luminozitate, suplete, estomparea ridurilor, iar în cazul celuitei se estompeaza semnele acesteia, reda tonusul, catifelarea si tineretea.

        De toate beneficiile TECAR terapiei puteti beneficia numai la cabinetul Physio Kinesis din Bacau, unde specialistii nostri sunt printre primii din tara, cu rezultate remarcabile, chiar în cazul unor sportivi de elita, care gratiei acestei tehnologii s-au putut reîntoarce rapid în marile competitii internationale de unde s-au întors de cele mai multe ori cu medalii de aur.

        TECAR terapia este aur pentru aur!

        Dr. Iulia Belc
        Medic primar Recuperare medicala, medicina fizica si balneologie
        Director Medical Bio Ortoclinic, Bucuresti
        email: office@physiokinesis.ro

        O lucrare care nu se mai termina. Cosmarul din Serbanesti continua

          – dupa rezilierea lucrarilor de canalizare, executantul nu a refacut strazile

          De aproape doua luni, societatea de constructii ERBASU SA Bucuresti a finalizat lucrarile de canalizare de pe mai multe strazi din cartierul Serbanesti: Gral. Grigore Cantilli, cpt. Ioan Boros, mr. A. Velican, lt. Ion Zarnescu, cpt. V. Precup, finantate de Compania de Apa Bacau, printr-un program european.

          Ziarul nostru a publicat, la cererea locuitorilor de pe aceste strazi, un reportaj-ancheta despre modul in care se derulau lucrarile, reclamatiile priveau faptul ca investitia a fost demarata simultan pe toate strazile, blocând practic accesul masinilor si pietonilor, mai ales ca in acea perioada s-au inregistrat si ploi abundente.

          Tot la solicitarea unor cetateni de pe una din strazile amintite, joi, 22 septembrie am revenit in zona. Dezastrul este si mai mare. Dupa finalizarea lucrarilor, strazile nu au fost aduse la starea initiala, au ramas gropi, denivelari, unele guri de vizitare s-au darâmat, obturând circulatia. La toate acestea se mai adauga si faptul ca pe strazi a fost pus un strat subtire de pietris, care, fiind amestecat cu pamânt, s-a ingropat imediat in solul instabil, strazile devenind numai bune pentru o competitie de enduro.

          “Este o mare bataie de joc, nimeni nu se astepta la o asemenea indolenta din partea autoritatilor. Au terminat lucrarea si uitati ce a ramas in urma lor. A plouat zilele acestea si nu se mai poate intra din cauza noroiului, unele guri de vizitare a canalizarii sunt deja darâmate, a trebuit sa le consolidam noi cu pietre si caramizi.

          Nu a venit nimeni sa receptioneze lucrarile, canalizarea nu functioneaza nici acum, nu stiu ce pompa trebuie montata pe Gral. Cantilli”, ne spune Ion Marcel Turcu, de pe strada V. Precup. Pe terenul moale, neconsolidat, cetatenii spun ca ar fi trebuit, mai intâi, intarit cu piatra mai mare, dupa care sa fie adus pietris. “Nu stiu cine isi asuma raspunderea in cazul in care se intâmpla o nenorocire, un incendiu, deoarece masinile pompierilor nu pot intra, pe unele strazi nici ale Salvarii. Solicitam o interventie rapida a primariei, sa vina sa vada cum traim, cum circulam, cum s-au cheltuit banii din impozite, pe care si noi le platim”, a mai declarat Marcel Turcu.

          Dupa ce cu greu am reusit sa iesim din mocirla de pe strada Gral. Cantilli, i-am solicitat opinia si viceprimarului Constantin Scripat, fata de cele constatate pe strazile din Serbanesti. Ne-a promis un raspuns dupa o ora, deoarece intentioneaza sa se deplaseze in zona. “Am fost si am vazut”, ne spune viceprimarul Scripat, dupa revenirea de pe strazile amintite.

          “Nu-i chiar cum ati descris dumneavoastra, poate ca de ieri s-a mai uscat. Se poate circula acum. Este adevarat ca mai sunt multe de facut, lucrarea nu a fost receptionata, mai este de finalizat un decantor, cu o pompa, care are menirea de a ridica canalizarea la nivelul celei de pe Triumfului. Societatea constructoare are obligatia de a reface strazile, acum au pus un strat de balastru, urmeaza, dupa cum am discutat cu cei de la CRAB, de la ERBASU, sa mai adauge inca un strat, pentru a le pregati de iarna. Voi urmari personal cum se executa”, ne-a mai declarat Constantin Scripat.

          Poate ca strazile se vor mai fi uscat, fotografiile noastre arata insa starea de cu o zi inainte. Noi vom reveni in Serbanesti si in perioada urmatoare.

          Karting/ CN FRK: Titlurile se câstiga la „Speed Park”

          In acest weekend, circuitul bacauan gazduieste etapa finala a Nationalelor organizate de FR Karting

          La finalul acestei saptamâni se vor cunoaste noii campioni ai României la karting. Iar soarta titlurilor nationale se va decide in Bacau. Sâmbata si duminica, circuitul „Speed Park” gazduieste etapa a sasea si ultima a editiei 2016 a Campionatului National organizat de Federatia Româna de Karting. Unele clase si-au desemnat deja câstigatorii.

          Dar la majoritatea, lupta e deschisa. Si foarte strânsa! Asa cum este, de pilda, la Pufo, acolo unde Darius Babaioana si David Dragan sunt despartiti de un singur punct. In acest context, cele doua manse de la Pufo stârnesc un interes deosebit.

          Si nu sunt singurele curse care ii vor tine pe pasionatii de karting cu sufletul la gura. La clasa KZ2, batalia pentru titlu ii aduce fata in fata pe Daniel Vasile, care, dupa runda desfasurata pe circuitul AMC Tunari are un avans de noua puncte fata de fostul lider, Aldrin Opran. Interesante sunt si duelurile de la clasele Rotax, care au de edificat nu doar câstigatorii, ci si configuratia finala a podiumurilor.

          Ziua de sâmbata este rezervata verificarilor tehnice, antrenamentelor libere si manselor cronometrate. Duminica, in schimb, e bataia pestelui! Dupa turele de incalzire si ceremonia de prezentare a pilotilor, incepe lupta finala pentru titlurile nationale. Prima mansa de concurs se va derula intre orele 11.00- 12.45, pe pista rulând, in ordine, karturile claselor Rotax Senior Max si DD2 (20 ture), Rotax Junior (16 ture), Mini (10 ture), Promo BB (6 ture), Pufo (7 ture), Rotax Micro Max si Rotax Mini Max (7 ture) si KZ2 (20 ture). Dupa o pauza de 45 de minute vor incepe cursele mansei a doua, care urmeaza sa se incheie la 15.15, caderea de cortina fiind asigurata si in acest caz de clasa KZ2. Etapa se va incheia cu obisnuita festivitate de premiere programata la ora 16.00.

          Runda a sasea va pune punct Campionatului National, dar nu si sezonului intern, ultima competitie de karting a anului, Cupa României urmând sa se desfasoare tot pe circuitul bacauan „Speed Park”, pe 8-9 octombrie.

          Liderii claselor de concurs inaintea etapei finale
          Pufo: Darius Babaioana (Real Racing) 49p.
          Mini: Rares Carbunaru (BRT) 205 p.
          KZ2: Daniel Vasile (Real Racing) 160p.
          Micro Max: Nicolas Manasia (Road Runner) 22 p.
          Rotax Mini Max: Tim Melzer (Road Runner) 20p.
          Rotax Junior: Theodor Nicoara (Road Runner) 55p.
          Rotax Senior Max: Alexandru Dina (Road Runner) 101p.
          DD2: Narcis Moldovan (Red Motor) 13p.

          Fotbal/ Liga a III-a: Divizionarele C bacauane, avantaj serviciu

          Aerostar Bacau- AFC Odorheiu Secuiesc (vineri, ora 17.00, stadion „Aerostar”)

          E derby-ul codaselor. Derby-ul lui zero. Numai ca, spre deosebire de Odorhei, care, oricum, nu avea mari pretentii de la acest sezon, Aerostarului i-a cam dat cu minus in startul sezonului. „Aviatorii” au pierdut rusinos la nou promovatele Valea Marului si Chiscani si au fost pusi la colt acasa de Metalosport Galati, care, dupa ce a marcat la singurul sau sut pe poarta, a rezistat pâna la final in zece oameni. Prin urmare, trei meciuri si trei infrângeri pentru Aerostar.

          Si niciun alibi. Dupa esecul de sâmbata trecuta, de la Valea Marului, bacauanii au ramas si fara antrenor, Misu Ionescu inaintându-si demisia. E foarte posibil ca „aviatorii”, care s-au antrenat saptamâna aceasta sub comanda „secundului” Vatra si a capitanului de echipa, Mihaes, sa se prezinte la meciul cu Ororheiul fara a avea un nume nou pe banca tehnica. Dar, la drept vorbind, meciul de vineri trebuie câstigat oricum. Chiar si fara antrenor pe banca.

          Pâna la urma, importanta este replica din teren. Iar la cum au jucat „aviatorii” pâna acum cu antrenor pe banca, e greu de crezut ca vor evolua mai slab de atât fara un tehnician pe marginea terenului. „Pâna la inceputul saptamânii viitoare, vom avea antrenor nou. Important este sa alegem bine, dar prioritar este sa câstigam meciul cu Odorheiul”, a precizat presedintele sectiei de fotbal a CS Aerostar, Valerian Voicu. Gazdele de azi conteaza pe intreg efectivul, stoperul Alex Belecciu fiind recuperat dupa accidentarea suferita la Valea Marului.

          Sport Club Bacau- AFC Harman (sâmbata, ora 17.00, stadion „Letea”)

          Cine câstiga sâmbata, pe „Letea”, are sanse de a prelua sefia clasamentului in Seria I. Lidera Csikszereda sta runda aceastaa, in timp ce ocupanta locului secund, Atletico Vaslui nu are chiar cel mai usor meci impotriva Stiintei Miroslava. Prin urmare, Sport Club- AFC Harman e un meci de care pe care. Si, totodata, o confruntare intre mai multi fosti divizionari A.

          Daca bacauanii ii au in componenta, printre altii, pe Haisan, Miron, Dobârceanu sau Adi Gheorghiu, brasovenii se prezinta cu Claudiu Ionescu in calitate de antrenor-jucator si cu fostul atacant al Rapidului din perioada UeFantastica, Mugurel Buga. „E clar ca nu ne asteapta deloc un meci usor. Vom intâlni o echipa buna, cu jucatori tehnici pe care, daca-i lasi sa joace, iti creeaza probleme serioase”, a declarat antrenorul SC-ului, Gica Penoff, care a cules informatii despre adversara de sâmbata de la Danut Munteanu, antrenorul Stiintei Miroslava, adversara din prima etapa a Harmanului si de la Costel Solomon, care a oficiat ca observator la meciul brasovenilor din etapa secunda, de la Vaslui. Invinsi runda trecuta, la Miercurea Ciuc, de Csikszereda, bacauanii vor sa-si reia seria rezultatelor pozitive.

          „La Miercurea Ciuc am jucat bine, dar am pierdut. Cu Harmanul, sper sa avem aceeasi evolutie, dar rezultatul sa fie altul”, a spus veteranul SC-ului, Adi Gheorghiu. Pentru meciul de pe „Letea”, Sport Club nu va putea conta pe fundasul central Lozneanu, suspendat ca urmare a cartonasului rosu primit in urma cu o saptamâna.

          Lidera sta

          Programul etapei a patra: Atletico Vaslui- Stiinta Miroslava, CSM Roman- CSM Pascani, SC Bacau- AFC Harman, Aerostar- AFC Odorheiu-Secuiesc, Sporting Liesti- Avântul Valea Marului, Olimpic Râsnov- Metalosport Galati, Olimpia Râmnicu-Sarat- Sportul Chiscani. AFK Csikszereda Miercurea-Ciuc sta.
          Clasamentul Seriei I
          1 AFK Csikszereda 3 3 0 0 4-1 9p.
          2 Ateltico Vaslui 3 2 0 1 9-3 6p.
          3 Sport Club Bacau 3 2 0 1 7-2 6p.
          4 AFC Harman 3 2 0 1 6-2 6p.
          5 Metalosport Galati 2 2 0 0 3-0 6p.
          6 Stiinta Miroslava 3 2 0 1 5-3 6p.
          7 Sporting Liesti 3 2 0 1 4-2 6p.
          8 Olimpia Rm. Sarat 3 2 0 1 4-2 6p.
          9 Olimpic Râsnov 3 1 0 2 2-3 3p.
          10 CSM Roman 3 1 0 2 3-6 3p.
          11 Av. V. Marului 2 1 0 1 3-6 3p.
          12 Sportul Chiscani 3 1 0 2 1-4 3p.
          13 Aerostar Bacau 3 0 0 3 1-4 0p.
          14 AFC Odorhei 2 0 0 2 0-4 0p.
          15 CSM Pascani 3 0 0 3 3-13 0p.

          Protectia Copilului Bacau apreciata de omologii ucrainieni

            – O delegatie din Ucraina condusa de Mykoala Kuleba, Avocatul Copilului, din partea Institutiei Prezidentiale, a intreprins o vizita in Bacau, fiind oaspetii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC).

            Vizitatorii ucrainieni s-au aflat in Bacau la invitatia lui Sorin Brasoveanu, invitatie pe care actualul presedinte al Consiliului Judetean a inaintat-o partenerilor de la Kiev in martie 2016, când era oaspete al acestora in calitate de director al DGASPC.

            Practic, la institutia bacauana a avut loc o intâlnire privind modelele de buna practica in dezinstitutionalizare si strategia noastra in domeniul protectiei copilului. S-au vizitat diverse obiective, structuri din cadrul DGASPC Bacau, cum ar fi: case de tip familial de la Centrul Pro-Familia, un apartament care apartine tot de Pro-Familia si o casa de tip familial pentru copilul cu dizabilitati de la centrul Ghiocelul Bacau.

            „ Daca as face o comparatie, noi suntem acum in acest domeniu (al protectiei copilului-n.r.) in aceiasi situatie in care a fost România in 1990. Nu stiu sigur daca tot ce am vazut aici poate fi considerat un model pentru noi, dar, cu certitudine, o parte importanta din ce am vazut aici poate fi folosita in reformarea sistemului rezidential din Ucraina”, a declarat Mykoala Kuleba, care a precizat ca a vazut si alte modele de protectie a copilului in Statele Unite si in diverse tari europene, dar „modelul din România ni se pare cel mai potrivit pentru noi pentru ca istoria ne leaga cu multe lucruri, mai ales de influenta «prietenilor» de la est.”

            Oaspetii ucrainieni au facut o vizita si in comuna Sanduleni unde au vazut un model de functionare a proiectului UNICEF la nivelul comunei respective.

            „Experienta noastra trebuie replicata, trebuie dusa mai departe si nu ramâne numai o declaratie fara suport si daca dânsii considera ca modelele noastre sunt potrivite pentru Ucraina, noi ii ajutam cu cea mai mare placere”, ne-a spus Sorin Birladeanu, director adjunct DGASPC Bacau.

            Avocatul Copilului din Ucraina a fost insotit in vizita de la Bacau de alte noua persoane, reprezentanti ai ministerelor finantelor, educatiei si protectiei sociale din tara vecina precum si ai organizatiei World Vision România.

            „ Am primit noi oferte de colaborare din partea domnului Sorin Brasoveanu si vom trimite grupuri de specialisti aici la instruire”, a precizat la finalul intâlnirii Mykoala Kuleba, Avocatul Copilului.

            Crucea Rosie ajuta elevii lipsiti de posibilitati financiare

              Crucea Roșie Bacău a ajutat la începutul anului școlar 2016-2017 un număr de 30 de elevi lipsiți de posibilități financiare din municipiul Bacău în cadrul proiectului “O șansă pentru un viitor mai bun”.

              Inceputul anului scolar devine pentru multe familii un motiv de deznadejde deoarece nu le pot furniza copiilor cele necesare acestui moment important.

              De aceea, cu sprijinul partenerului Primăria Bacău, Crucea Rosie a oferit sprijin familiilor nevoiase, care au fost identificate în colaborare cu Direcția de Asistență Socială Bacău. Copiii au primit ghiozdane, rechizite (caiete de mai multe tipuri, blocuri de desen, penare, creioane, carioci, stilouri, lipici, etc), pachete alimentare și produse de igiena personală și de curățenie, în valoare de 300 de lei.

              Conform studiilor în domeniu, abandonul şcolar este în creştere în ultimii ani, în România, astfel încât țara noastră a ajuns să ocupe unul dintre locurile fruntașe in topul european al abandonului scolar.

              Doi din zece copii renunta in fiecare an la cursuri, forțați în special de sărăcie.

              Proiectul este finanțat de Primăria Bacău și Crucea Roșie Bacău și vizează îmbunătățirea calității vieții și prevenirea abandonului școlar pentru 30 de copii lipsiți de posibilități materiale, proveniți din familii nevoiașe, aflate la limita subzistenței.

              În urma anchetelor sociale efectuate, s-a dovedit faptul că susținerea oferită în anii trecuți de Crucea Roșie Bacău a fost utilă pentru continuarea studiilor.

              Si grefierii din Judecatoria Moinesti protesteaza

                Grefierii si intreg personalul auxiliar din cadrul Judecatoriei Moinesti s-au alaturat colegilor din Judecatoria Onesti si alte instante din tara si au decis sa declanseze, la rândul lor, proteste.

                Intr-un comunicat de presa, acestia anunta ca, începând de vineri, 23 septembrie 2016, vor protesta prin întreruperea activitatii timp de o ora, in intervalul 8.00 – 9.00.

                Nemultumirile lor sunt legate de volumul mare de munca, cresterea atributiilor si responsabilitatilor odata cu intrarea in vigoare a noilor Coduri, in conditiile in care veniturile nu au fost corelate cu nivelul activitatii, iar orele suplimentare nu se platesc si nici nu pot fi compensate.

                Angajatii cer si conditii de munca decente, sedii corespunzatoare si asigurarea dotarilor necesare, dar si largirea schemelor de personal.

                Ziua in care facem curatenie

                „Mobilizare generala de forte” vineri, când marcam Ziua Mondiala a Curateniei, ar putea zice un reporter aflat in mijlocul adolescentilor „eco”, ce strâng pet-urile dintr-un parc oarecare. Senatorii au invitat primariile, scolile, ONG-urile sa sprijine ampla operatiune. Adevarul e ca se facea si fara apelul lor.

                Tot atât de adevarat e ca numarul celor care arunca pahare in straturile de trandafiri e mult mai mare decât al celor care participa la aceasta campanie. In al doilea rând, primii „lucreaza” zilnic, cu râvna, la poluarea mediului, in timp ce voluntarii actioneaza ocazional.

                E incredibil cât de multi sunt indivizii carora nu le pasa de felul in care arata orasul, cartierul sau scara blocului in care locuiesc. Lumea lor, care simt ca le apartine si de care sunt raspunzatori, incepe dincolo de usa.

                Suntem multi pe aceasta planeta, consumam mult si producem cantitati uriase de deseuri. Tocmai de aceea ar trebui sa fim mai grijulii, sa o pastram curata inainte de a se imbolnavi, de a ne imbolnavi si sa pretuim fiecare coltisor de gradina. De ce nu facem asta? Ce se intâmpla cu noi? Am senzatia, de la un timp, ca dezordinea e cea care ne guverneaza.

                Ne pierdem discernamântul, principiile, inteligenta, nu mai gândim cu mintea noastra si nu mai stim ce vrem. In timp ce parlamentarii, care au alte chestiuni de rezolvat, cer scolilor sa ecologizeze zonele verzi, alti activisti ii cheama pe români sa protesteze in strada ca sa curate clasa politica. In numele democratiei, intentionat sau nu, incearca sa darâme chiar pârghiile democratiei.

                Participa la protest cei care au un motiv personal ca sa se revolte impotriva Puterii, cei care cred ca, astfel, sunt buni cetateni, dar si cei care vor notorietate, influenta. Sunt de acord ca e nevoie de curatenie generala in România, dar nu stiu daca “strada” rezolva toate problemele. Ii respect si ii iubesc pe tinerii care strâng gunoaiele din santuri; ei fac mai mult bine decât ceilalti, care striga in piata, apoi arunca pancartele pe caldarâm si pleaca. Si sper ca primii sa fie viitorii politicieni ai României.

                Utile dulci

                Nu sunt doua însusiri si nici nu apartin limbii române cuvintele din titlu (ar fi trebuit macar virgula între ele, daca nu conjunctia „si”). Le-am extras din Ars poetica a lui Horatiu, care ne îndruma în secolul I î.H. sa îmbinam în tot ceea ce întreprindem utilul cu placutul. În multe chipuri se pot asocia cele doua dimensiuni – instructiva si formativa –, cea mai la îndemâna fiind pedagogia jocului. Exista si un domeniu al creatiei intelectuale – enigmistica –, în care portdrapelul este revista „Rebus”. A întemeiat-o în 1931 profesorul de limba si literatura româna Nicolae Gh. Popescu-Rebus, din Pietrarii Vâlcei.

                În zilele noastre, un alt filolog, Serghei Colosenco, promoveaza jocul de cuvinte într-un oras devenit citadela a rebusismului – Bârladul –, iar vara, organizeaza o tabara de profil în Oituzul bacauan, animându-si casa de vacanta. Cu un asemenea prilej a editat o brosura de interes pentru amatorii de cuvinte încrucisate: „Rebus scolar – limba si literatura româna”. Am parcurs cele peste 100 de pagini prefatate de… Alexei Mateevici, cu poezia arhicunoscuta, „Limba noastra”, si m-am convins ca profesorul de româna are la îndemâna un prieten devotat – careul didactic. Iata si temele tratate în intersectiile orizontalului cu verticalul, care respecta sistemul limbii, de la generalitati la notiuni de fonetica, urmate de vocabular, morfologie, sintaxa si stilistica. Alaturi de titlu vom reproduce si definitii mai interesante, cu raspunsul în finalul acestor rânduri:

                Notiuni de lingvistica (1. „Ramura a lingvisticii care studiaza producerea, transmiterea, evolutia si auditia sunetelor limbajului articulat” – 8 litere);

                Litere (2. „Litera sau grup de litere reprezentând abrevierea unor termeni utilizati frecvent” – 5 litere);

                Scrieri (3. „Mentiune scrisa în partea de sus a hârtiei” – 5 litere);

                Arhaisme (4. „Categorie, clasa sau pozitie sociala” – 3 litere);

                Neologisme (5. „Vorba spusa în scop de intimidare” – 5 litere);

                Semne de punctuatie (6. „Semn ortografic în forma de virgula, care indica absenta întâmplatoare din rostire a unor sunete” – 8 litere);

                Sinonime (7. „Aschietor” – 7 litere);

                Antonime (8. „Dulce” – 4 litere);

                Substantivul (9. „Substantive care au o singura forma pentru masculin si feminin” – 7 litere);

                Cazurile (10. „Caz al declinarii care indica dependenta, apartenenta sau posesia” – 7 litere);

                Verbul (11. „Categorie gramaticala care exprima raportul dintre subiect si actiunea verbului – 7 litere);

                Conjunctia (12. „Conjunctie care, în general, introduce o subordonata conditionala si este echivalata cu locutiunea în caz ca” – 4 litere; erata: în carte, „în cazul ca”;

                Gramatici (13. „Lingvist si filolog român, autorul volumului Limba româna actuala. O gramatica a ‘greselilor’ – 1943” – 6 litere);

                Dictionare (14. „Împreuna cu Constant Maneca editeaza cel dintâi Dictionar de neologisme pentru limba româna, în 1961” – 5 litere);

                Stilistica (15. „Figura de stil prin care se trece de la semnificatia obisnuita a unui cuvânt la o alta semnificatie, pe care cuvântul nu o poate avea decât în virtutea unei comparatii” – 8 litere).

                Raspunsurile: 1. FONETICA; 2. SIGLA; 3. ANTET; 4. CIN; 5. BLUFF; 6. APOSTROF; 7. RABOTOR; 8. AMAR; 9. EPICENE; 10. GENITIV; 11. DIATEZǍ; 12. DACA; 13. IORDAN (Iorgu); 14. MARCU (Florin); 15. METAFORA.
                Le-ati identificat pe toate? (În carte, v-ar fi ajutat verticalul.)

                Incurajari pentru proiectul UNICEF. Andreea Marin, la povesti cu copiii din Asau!

                  Vedeta de televiziune Andreea Marin, care este Ambasador al UNICEF in România, a stat, joi, la povesti cu copiii din Asau. Intâmpinata de elevii Scolii Gimnaziale Asau cu pâine si sare, ea a dorit sa se fotografieze alaturi de ei, apoi s-a indreptat spre clasa pregatitoare, unde era asteptata de boboceii invatatoarei Ana Bildigau.

                  Prezenta Andreei Marin are legatura cu proiectul derulat de UNICEF in judetul Bacau, un proiect pilot, unic in tara, care are doi piloni: Pachetul Minim de Servicii si Educatie de Calitate. Indragita vedeta a vrut sa vada la fata locului cum se desfasoara proiectul, sa incurajeze echipa UNICEF din Asau si sa dea recunoastere muncii acestor profesionisti devotati.

                  Ajunsa in mijlocul scolarilor, ambasadoarea onorifica a UNICEF i-a rugat pe adulti sa faca liniste pentru a conversa cu micii ei parteneri. “Ursul pacalit de vulpe” a fost prima poveste pe care i-au spus-o copiii si pe care au dezbatut-o, apoi, impreuna pentru a-i intelege morala.

                  Si Andreea Marin le-a spus o frumoasa poveste despre doi frati gemeni. Unul dintre acestia avea “un picior bolnavior”, iar celalalt era perfect sanatos, motiv pentru care era convins ca va ajunge foarte departe.

                  Lucrurile au stat altfel deoarece primul, neputând sa alerge, s-a dedicat invataturii, in timp ce fratiorul sanatos mai mult a zburdat. Povestea e lunga, dar morala e scurta. “Cine a reusit in viata?” a intrebat Andreea Marin. “Cel cu piciorul bolnavior!” “De ce?” “Fara carte nu ai parte!” a spus, grabita si emotionata, un bobocel de fetita.

                  Andreea Marin a colorat impreuna cu copiii imagini din “Capra cu trei iezi”, a cântat alaturi de ei si le-a multumit ca au primit-o in mijlocul lor, dupa care a vorbit cu tinerele care formeaza echipa UNICEF din Asau, nu mai putin emotionate decât pustii de la “clasa zero”.

                  Vedeta a vrut sa afle de la Mihaela Cojocaru, asistent social, Ana Maria Voica, mediator scolar, Maria Spoiala, asistent medical, si Gabriela Miron, consilier scolar, intâmplari concrete din munca lor cu familiile din Asau. I-au povestit ca inceputul a fost greu, ca oamenii au fost reticenti când au batut la usa lor, insa treptat au inceput sa capete incredere si sa-si deschida sufletul.

                  Pe unii, angajatii UNICEF i-au ajutat sa obtina certificatul de nastere al copilului, pe altii sa intocmeasca un dosar pentru incadrarea in grad de handicap, pe altii sa-si vaccineze copiii sau i-au convins sa-i dea la scoala. Succesul se datoreaza excelentei colaborari dintre echipa UNICEF, Primarie si Scoala.

                  “Eu va multumesc pentru implicare caci nu e deloc usor sa faci ceea ce faceti voi, mai ales ca lucrati cu familii aflate in situatii de risc. Voi sunteti acea punte de legatura intre universul lor, care s-a inchis, si lumea din afara, a celor care pot sa-i ajute. Tare mi-as dori sa vad, intr-o zi, ca ceea ce se intâmpla, azi, in judetul Bacau se intâmpla in intreaga Românie”, le-a marturisit Andreea Marin.

                  [wonderplugin_gallery id=”675″]

                  Vedeta a vorbit apoi cu primarul Constantin Radulescu, cu Elena Sucila, actuala directoare a Scolii Gimnaziale Asau, si cu Neculai Oprea, 78 de ani, cel care a fost 43 de ani cadru didactic si 22 de ani directorul institutiei si care a tinut sa fie prezent la eveniment.

                  In final, Andreea Marin a scris in Cartea de Onoare a Scolii Gimnaziale Asau:
                  “Am lucrat mult cu cuvintele de-a lungul ultimilor 20 de ani pentru a ajunge la sufletul oamenilor. Azi, as spune doar atât: felicitari, oameni dragi! Nu e nevoie decât sa mergeti pe acest drum drept tot inainte, cu incredere!”

                  Proiectul “Incluziune sociala prin furnizarea de servicii integrate la nivelul comunitatii”, dezvoltat de UNICEF in 38 de localitati din judetul Bacau, este un model de intervenetie care isI propune sa furnizeze date care sa contribuie la dezvoltarea politicilor publice în domeniul incluziunii sociale. Integrarea serviciilor este realizata prin coordonarea serviciilor de sanatate, educatie si protectie sociala. Proiectul este finantat de Norway Grant si UNICEF, în parteneriat cu Consiliul Judetean Bacau, Prefectura Bacau si 38 autoritati publice locale din judet.

                  Pot fi nationalizarile o solutie?

                  Probabil ati aflat, o firma din Onesti a fost nationalizata. Nu chiar prin procedeul facut celebru de comunisti in 1949, ci printr-un artificiu. Cert este ca UTON a redevenit de stat. Ce-i drept, momentul nu este chiar cel mai bun, din punct de vedere politic, insa, situatia merita analizata.

                  Nu consider ca Statul trebuie sa se retraga total din economie. In definitiv, piata perfecta exista numai in manuale si in imaginatia unor economisti; realitatea ne loveste, insa, in plex si ne arata ca niciodata nu va exista “mâna invizibila” clamata de Adam Smith care sa aranjeze lucrurile. Pentru ca, de fiecare data, se va gasi macar o companie care sa nu respecte regulile si care sa plateasca o mita pentru a obtine un avantaj, care sa incerce o intelegere anti-concurentiala si asa mai departe. Cel mai bun exemplu il avem la noi in tara, unde vedem la tot pasul monopoluri si oligopoluri, carteluri care se inteleg sa tina preturile sus, practic concurenta fiind aproape inexistenta.

                  Ce poate face cetateanul in fata unor companii care se inteleg intre ele asupra pretului unui produs sau serviciu? Nimic. Dar daca ar exista o companie de stat care ar sparge aceasta intelegere si ar oferi produsul la un pret corect, silindu-i pe concurentii privati sa coboare si ei preturile?
                  Stiu, ideea asta suna a erezie, mai ales pentru adeptii economistilor neoclasici, insa, hai sa privim unde ne-a adus disparitia implicarii statului in economie: combinatele chimice s-au inchis, industria farmaceutica dicteaza preturile, pretul benzinei stie doar sa creasca si nu mai da inapoi desi pretul petrolului e la nivele absolut ridicole.

                  Revenind la ideea implicarii Statului in economie, e interesant ca programul de revigorare industriala a Marii Britanii, propus de premierul Theresa May, contine multe astfel de interventii. Scopul este de a sprijini industriile competitive ale tarii, concomitent cu pastrarea si cresterea numarului de locuri de munca.

                  De ce nu ar merge o astfel de idee si la noi? Mai ales ca, tot in Anglia, firme cu probleme au fost nationalizate, aduse pe linia de plutire si, apoi, reprivatizate. Daca UTON asigura locuri de munca si are comenzi, de ce sa nu fie ajutata de stat sa-si revina? Cunoastem, insa, povestea RAFO, care, ajunsa intr-o situatie critica, a avut, la un moment-dat, nevoie de ajutorul statului. Care trebuia doar sa nu-i ceara TVA la intrarea unui transport de petrol ci sa-l incaseze dupa ce firma si-ar fi vândut produsul. Si statul nu a vrut sa miste un deget.

                  Caravana SMURD “Fii pregătit!” ajunge la Bacău

                    Caravana SMURD “Fii pregătit!” de instruire a populaţiei pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă, va ajunge, din nou, la Bacău în zilele de 24 și 25 septembrie și va fi amplasată în parcarea Hotelului Moldova.

                    Caravana constă în deplasarea unui centru de formare mobil în care se vor organiza cursuri de instruire a populaţiei pentru acordarea de prim ajutor în situaţii de urgenţă.

                    Centrul mobil este construit pe structura unui tir, are o sală de şcolarizare cu o capacitate de 40 de persoane şi este dotat cu toate echipamentele medicale de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanţilor.

                    După popasul de la Bacău, Caravana va ajunge la Piatra Neamț (1-2 octombrie), Iași (8-9 octombrie), Botoșani (14-15 octombrie) și Suceava (22-23 octombrie).

                    Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana SMURD “Fii pregătit!” se pot înscrie pe pagina de internet a Fundației pentru SMURD – http://fundatiapentrusmurd.ro/centrul-mobil- de-instruire- smurd/.

                    Caravana SMURD “Fii pregătit!” este un proiect al Fundației pentru SMURD, derulat cu susţinerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi finanțat cu sprijinul Fundației Vodafone România.

                    Doua persoane retinute pentru ca ar fi fortat mai multe tinere sa se prostitueze

                      Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Bacău, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au percheziționat locuința a doua persoane bănuite că ar fi exploatat sexual mai multe tinere. Cei în cauză au fost reținuți pentru trafic de persoane și proxenetism, iar ulterior arestați preventiv.

                      La data de 21 septembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău, au efectuat o percheziţie la locuinţa unor persoane bănuite de trafic de persoane și proxenetism.

                      Din cercetări a rezultat că, în perioada 2015 – 2016, un bărbat de 27 de ani și o femeie de 24 de ani ar fi racolat și exploatat sexual, prin restricționarea libertății de mișcare și constrângere fizică și psihică, mai multe tinere, cu vârste cuprinse între 19 și 21 ani.

                      Cei în cauză ar fi oferit servicii sexuale prin intermediul unor site-uri de publicitate și ar fi închiriat apartamente în diferite localități din țară, unde ar fi fost constrâns victimele să se prostitueze.

                      Bărbatul și femeia bănuiți de comiterea faptelor au fost reținuți pentru 24 de ore.

                      Astăzi, 22 septembrie a.c., față de aceștia magistrațiii Tribunalului Bacău au dispus măsura arestării preventive.

                      La acțiune au participat și poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Suceava și jandarmi din Bacău.

                      Verde la educație pentru circulatie

                        Sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 11.00, copiii cu vârste între 4 și 10 ani sunt invitați să participe la o lecție interactivă de circulație rutieră, susținută de polițiști.

                        Prima parte a lecției de educație rutieră va fi reprezentată de secțiunea teoretică, în care cei mici vor afla toate informațiile despre semnele de circulație, ce înseamnă fiecare semn, dar și cât de important este să fie atenți la trafic.

                        Cea de-a doua parte va cuprinde o sesiune interactivă, unde copiii vor fi invitați să aplice cunoștințele proaspăt dobândite, printr-un joc de circulație rutieră în cadrul unui orășel miniatural. La final, toți participanții vor fi răsplătiți cu premii.

                        Evenimentul va avea loc simultan, în sectoarele special amenajate, în parcările magazinelor Lidl din întreaga țară.

                        Vioara care sopteste

                        Îmi doresc din tot sufletul ca muzica mea să devină cunoscută şi, din ce în ce mai mulţi oameni să o îndrăgească, găsind în ea consolare şi sprijin, afirma Ceaikovski. Această seară muzicală îi este dedicată muzicianului rus, din creaţia căruia vom asculta unicul Concert pentru vioară şi orchestră.

                        Cu acest Concert în Re Major, op.35, solistul Ştefan Tarara a câştigat acum doi ani Concursul Internaţional “George Enescu” – secţiunea vioară. Îndrăgit de publicul băcăuan, Ştefan iubeşte Bacăul!

                        Anul trecut, pe scena Ateneului, ne-a oferit în primă audiţie Concertul de vioară a lui Korngold. Născut la Heidelberg, într-o familie de muzicieni, este discipolul unor maeştri de talie internaţională: Yair Kless, Yfrah Neaman, Friedemann Eichhorn, Paul Roczek, Felix Andrievski, Leonidas Kavakos, Eugene Sârbu, Wolfgang Marschner, Grigory Zhislin, Alberto Lysy, Lewis Kaplan, Zakhar Bron şi Igor Oistrakh, Ştefan Tarara este câştigătorul a 25 de importante premii, printre care amintim: Henry Marteau (2005), Valsesia Musica (2006), Paganini (2010), Wieniawski (2011), Rodolfo Lipizer (2011), Enescu (2014). Se specializează la Zurich şi cântă în mari centre muzicale, cucerind peste tot laurii succesului.

                        Are treizeci de ani şi cântă magnific, pe o vioară Nicolo Gagliano, construită la Napoli. În mâinile lui Tarara ţi se pare că vioara este ea însăşi o fiinţă care vorbeşte sau şopteşte, cheamă sau invocă, în tonuri când mângâietoare când imperative. O împletire firească între artist şi instrumentul artei sale.

                        Radu Postăvaru este din anul 2002 dirijor la Filarmonica “Paul Constantinescu” din Ploieşti. Face carieră artistică ca pianist, dirijor, compozitor şi profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, A predat la Iaşi şi la Conservatorul de Muzică „Salmon” din Casablanca.

                        Provine dintr-o familie de muzicieni, a deprins dirijatul sub auspiciile maeştrilor: Ion Baciu, Ovidiu Bălan şi s-a perfecţionat la Berlin, îndrumat fiind de Olaf Koch. Este laureat al unor importante concursuri de compoziţie, pian şi dirijat în țară și străinătate, unde obţine premii, diplome și distincții. Colaborează cu toate orchestrele importante ale ţării şi a dirijat ansambluri simfonice din Germania, Italia, Franța, Spania și Cehia.

                        Radu Postăvaru a ales să dirijeze la Filarmonica “Mihail Jora”, Simfonia a IV-a, op.36, compusă în 1877, pe care Ceaikovski a dedicat-o Nadejdei von Meck, fidela sa admiratoare.

                        OZANA KALMUSKI ZAREA

                        Aparatul care distribuia bonuri de ordine de la Pasapoarte a fost distrus de un rrom care a turnat suc peste el

                          Aparatul care emite bonuri de ordine este defect/Foto: Ramona Ionescu

                          Bacauanii care depun zilele acestea dosare pentru eliberarea unui document de calatorie trebuie sa solicite bon de ordine de la ofiterul de serviciu pentru ca automatul din holul principal este defect. Aparatul care emitea bonuri de ordine a fost scurtcircuitat in mod intentionat de un tânar rrom care a turnat suc pe el.

                          O data scos din uz, sistemul necesita reparatii. Activitatea angajatilor Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple Bacau nu a suferit modificari in urma acestui incident, iar bonurile de ordine se pot obtine de la ofiterul de serviciu.

                          „Defectiunea a fost provocata de o persoana care a manifestat un comportament inadecvat si speram ca in scurt timp aparatul sa-si reia utilitatea”, declara cms.sef Florentina Neamtu, seful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple Bacau

                          In luna august, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple Bacau a primit cereri pentru eliberarea documentelor de calatorie de la 5.336 de persoane.

                          Dintre acestea, cele mai multe solicitari au fost pentru pasapoartele electronice, respectiv, 3.317 documente, 45 de la cereri au depus cetatenii români cu domiciliul in strainatate (CRDS), iar 1.939 au optat pentru pasaportul temporar, din care 35 CRDS-isti. In primele 20 de zile din luna septembrie, alti 2.350 de oameni au depus documentatia necesara in vederea obtinerii unui pasaport. Vestea buna este ca in aceasta perioada nu se mai fac programari pentru eliberarea unui pasaport, cererile fiind primite zi pe zi, bon pe bon.

                          „Starea de normalitate se datoreaza plecarii in numar mare din Bacau a cetatenilor care lucreaza in strainatate. Daca in perioada de vârf a verii ne confruntam cu 300 de solicitari pe zi, acum, functionarii de la ghisee primesc intre 100 si 150 de cereri/zi”, declara cms.sef florentina Neamtu

                          Reamintim ca in fiecare zi de marti, echipa mobila a Serviciului Pasapoarte se deplaseaza la Primaria Onesti pentru a prelua cererile venite din localitatile invecinate.

                          Carti gratuite la Biblioteca judeteana

                          Joi, 22 septembrie, pe o vreme foarte frumoasa, de inceput de toamna, incepând inca de la primele ore ale diminetii, chiar daca invitatia a fost pentru ora 11.00, in Curtea Bibliotecii Judetene “Costache Sturdza”, de altfel organizatorul actiunii, a debutat un inedit Târg de Carte, desfasurat sub deviza “Daruieste o carte, ofera o speranta”.

                          Reluat dupa câtiva ani de intrerupere, târgul are la baza o generoasa idee: cine are carti de care se poate dispensa, le poate darui bibliotecii, iar acesta, cu ocazia târgului, le ofera gratuit iubitorilor de lectura.

                          “Am reluat acest târg, deoarece a avut un succes foarte mare in anii trecuti. Sunt foarte multe persoane care ne-au donat carti, pe care nu le-am introdus in patrimoniul bibliotecii, acest lucru se intâmpla doar daca donatorul face expres aceasta mentiune. Noi am pus pe site-ul bibliotecii acest anunt cu mult inainte si am constatat cu bucurie ca au raspuns invitatiei noastre foarte multi bacauani, care au apreciat initiativa.

                          Am fost surprinsi sa vedem ca unii au venit cu saci intregi cu carti, pentru a fi daruite iubitorilor de lectura, insa, din pacate, multi nu au bani pentru a le cumpara. Noi le-am expus, dupa cum vedeti, fiecare având posibilitatea sa aleaga cartea/cartile dorite. Totul este gratuit. In acelasi timp, o parte din vizitatorii târgului au venit cu alte carti, la schimb”, ne-a spus Anca Sion, director al Bibliotecii Judetene Bacau.

                          Pe mesele special amenajate au fost expuse peste 3000 de carti, din toate domeniile de activitate, carti interesante, din literatura româna si universala, poezie, romane, dictionare, culegeri pentru elevi, manuale scolare, almanahuri, albume de arta etc., etc.

                          [wonderplugin_gallery id=”674″]

                          Soferul care a ucis un jandarm pe trecerea de pietoni a fost retinut

                            Soferul in varsta de 79 de ani, din comuna Gioseni, care, pe 25 august, a omorat cu masina un jandarm pe o trecere de pietoni din Bacau, a fost retinut si urmeaza sa fie trimis in fata judecatorilor, cu propunere de arestare preventiva.

                            Batrânul de 79 de ani, din comuna Gioseni, care in luna august a ucis un jandarm de 41 de ani, pe o trecere de pietoni, din zona URA, iar pe colega lui a ranit-o, a ajuns in spatele gratiilor.

                            Acesta a fost prins miercuri seara, de un echipaj de politie, in timp ce conducea un autoturism inmatriculat in Bulgaria, pe un drum judetean din comuna Tamas, desi avea permisul suspendat, fiind cercetat penal pentru ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa, dupa accidentul mortal.

                            „In seara zilei de 21 septembrie, conducatorul auto implicat in accidentul mortal de circulatie produs in cursul lunii august, pe Calea Republicii, din municipiul Bacau, a fost depistat, in cadrul unei actiuni de prevenire a evenimentelor rutiere, pe raza comunei Tamas, in timp ce conducea un autovehicul inmatriculat in Bulgaria, desi nu avea drept de circulatie pe drumurile publice. In cauza a fost intocmit dosar penal si a fost luata masura retinerii conducatorului auto pentru o perioada de 24 de ore, urmând sa fie prezentat parchetului competent si instantei cu propunerea de arestare preventiva”, a declarat cms. sef Aurelian Nadejde, seful Biroului Rutier Bacau.

                            Cu putin timp inainte de a fi prins conducând, acesta se afla pe scaunul din dreapta al masinii, iar la volan era un individ baut, pe care politistii l-au tras pe dreapta si l-au dus la spital pentru a i se recolta probe de sânge.

                            Ramas fara „sofer” batrânul s-a urcat la volan si a pornit pe drumul public. La un moment dat s-a intâlnit in trafic cu echipajul de politie, care i-a facut semn sa opreasca, dar a ignorat semnalele agentilor, iar politistii l-au urmarit si i-au blocat calea.

                            Accidentul mortal pe care acesta l-a provocat in urma cu o luna a stârnit revolta in rândul bacauanilor. Cei doi jandarmi se aflau pe trecerea de pietoni si traversau strada pe culoarea verde a semaforului electric. In imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zona, se vede cum autoturismul Matiz, condus de soferul de 79 de ani, vine cu viteza si ii spulbera pe cei doi, fara sa existe vreo intentie de a frâna. Pentru aceasta infractiune el era cercetat in libertate, dar pentru ca a ales sa se urce la volan, desi nu avea acest drept, a ajuns in catuse. Practic, a lasat sa se inteleaga ca pentru el regulile rutiere nu conteaza.

                            Barbatul de 79 de ani este incadrat in gradul I de handicap si se pare ca sufera de o boala neurologica. Desi s-au facut unele demersuri pentru a se stabili daca mai are sau nu voie sa conduca, având in vedere afectiunile medicale, acestea nu au fost duse pâna la capat si el a ramas cu permisul in buzunar. Anchetatorii sunt insa cei care trebuie sa stabileasca acum si daca boala de care sufera, il face incompatibil cu sofatul.

                            UPDATE:

                            Soferul de 79 de ani nu a mai fost prezentat judecatorilor; procurorii i-au dat control judiciar.

                            ULTIMELE ȘTIRI