16 iunie 2016. Istorie si prezent
1.Se spune ca Istoria o scriu învingatorii. Si când învingatorii sunt învinsi, cine mai scrie Istoria?
Anii trec ca apa, spunea poetul, dar oamenii au memorie, chiar daca ea se acopera, încet-încet, cu obisnuinta, oboseala, blazare, necaz ori bucurie.
16 iunie 1996: bacauanii au votat PENTRU un primar independent, de 38 de ani, convinsi ca este cel ce va scoate orasul lor la liman. L-au mai ales înca o data peste patru ani, dupa ce dovedise ca se poate trai civilizat acasa. Si a mai dovedit inca o data. Pe urma, s-a votat ANTI, iar acum vedem cu totii unde am ajuns.
Se împlinesc 20 de ani de la acel 16 iunie 1996.
20 de ani sunt multi în aceasta epoca bezmetica de false schimbari completate si complicate prin bombardamentul imediat al informatiei. Este nevoie sa stim de unde am plecat, prin ce etape am trecut, cum le-am parcurs, dar, mai ales, unde am ajuns.
Ca sa avem de unde pleca din nou la drum!
2. CAPITALIST. ÎNCAPATÂNAT. INDEPENDENT.
Dumitru Sechelariu n-a aparut de nicaieri. Bacaul îl stia, la fel de bine cum el stia Bacaul. Gasise, înca înainte de caderea comunismului, calea unui soi de capitalism în sistemul economiei planificate si a reusit sa fie independent economic într-o vreme când 99 la suta dintre români depindeau de Stat. A dat Cezarului Socialist ce era de dat si Revolutia l-a gasit cu bani de investit.
Nu a ezitat sa-si deschida firma înca din 1990. A început cu transporturile, pe urma a fost productia agroalimentara, mai apoi comertul. Tiruri, ferma zootehnica, abator, toate în portofoliul lui Dumitru Sechelariu, si toate construite fara legatura cu vreo întreprindere de Stat. Insa cele mai vizibile erau Magazinele Selena, care au adus Occidentul în Bacau. Moderne, aerisite, luminate stralucitor noaptea, deschise non-stop, cu marfa proaspata si de calitate, erau atractia bacauanilor, dar si a celor care treceau prin oras.
În jur, chioscuri si tarabe, întuneric si gratii la ferestre. Succes maxim ca profit personal pentru Dumitru Sechelariu. Dar omul mai voia ceva, nu pentru el, pentru ca avea totul. A candidat independent în 1992 la Primarie. Nu a reusit si a învatat lectia. A muncit înca patru ani la afacerile sale, fara sa caute protectie politica, fara sa negocieze cu partide. În 1996, a candidat din nou. Tot independent, desi prietenii îi spuneau ca e inconstient. A reusit.
3. BACAU. CÂTIVA ANI DUPA 1990. PEISAJ CU DISPERARE.
Bacaul gâfâia sub neputinta conducatorilor, ai sai si a celor de la Bucuresti. Fabricile locale – toate în proprietatea Statului – erau conduse prost, nu aveau materii prime si marfurile produse ramâneau nevândute. Salariile întârziau, se vorbea despre înfricosatoarea privatizare, erau greve si mitinguri în strada, se striga împotriva oricui, oriunde. Începeau concedierile si oamenii traiau tot mai greu. Orasul, cu resurse din ce în ce mai putine, avea probleme tot mai grave.
Strazile si trotuarele, lasate în ultimul hal de regimul socialist, au devenit punti ale suspinelor pentru pietoni si soferi. Prin toate colturile orasului, întunericul era spart, la tot mai mari distante, de chioare becuri galbui, care nu te aparau niciodata de pericolele noptii – gropi, infractori, câini. Peste tot mirosea urât, din cauza tomberoanelor neridicate de saptamâni, din cauza maidanelor pline de mizerie si lesuri de animale, din cauza neputintei unei Primarii care trebuia sa faca ordine.
În Centru ori prin cartiere, vechile magazine etalau fioroase gratii la ferestre si la usi, iar înauntru erau la vânzare aceleasi marfuri proaste si neatragatoare ale fabricilor comuniste. Erau mai multe, dar nu mai bune! Alternativa? Chioscurile de tabla aparute peste tot, în care blugii turcesti si tricourile cu sclipici arabesti stateau claie peste gramada alaturi de bomboanele din Polonia, iar oferta era completata de sucurile la dozator din prafuri aduse de cine stie unde. Concurenta era talciocul stradal, unde la sute de masute se vindea pasta de dinti lânga chilotii din nailon, si de la unghiere pâna la pompe de bicicleta.
Un bazar de marfa contrafacuta cât un oras! Prin 1994-1995, aceasta oferta pestrita era tot mai putin cautata. Statiile Selena erau doar câteva. Nu mai erau bani, Bacaul saracise. Iar asta se vedea pe strada, la oamenii îmbracati prost, care mergeau cu pasi înnodati, privind cu ochi neîncrezatori la ofertele stridente. Era aproape 1996 si bacauanii asteptau ceva. Altceva….
4. 1996 – 2000 PRIMAR. CURAJ. ARGUMENTE.
În campania electorala, Sechelariu nu a vorbit despre ideologie. A vorbit despre Bacau, cu toate ale sale multe probleme. Bacauanii l-au crezut, au avut încredere si l-au votat, desi nu implinise 40 de ani. Dar meseria de primar independent nu e simpla, trebuie sa convingi un Consiliu Local alcatuit din reprezentantii unor partide politice buimace ca sunt obligatorii masuri urgente pentru a scoate orasul la liman. Sansa Bacaului a fost ca în acel Consiliu erau specialisti din diverse domenii, care au trecut peste ideologii. Au ignorat chiar ordinele de la partid pentru ca au înteles cât de important este programul noului primar. Si au votat pentru oras.
5. ADMINISTRATIE FARA PRIETENIE. MATURA ÎN MÂNA. IGIENIZARE.
Masurile luate au fost drastice, imediate si fara jumatati de masura. Pornind chiar din Primarie, unde functionarii au fost luati prin surprindere de entuziasmul independentului. Câteva blocaje prin birouri, proteste pe ici pe colo, dar lucrurile au început sa functioneze.
Angajatii administratiei au devenit brusc activi, dupa ce au primit sarcini concrete, cu termene clare. Era cam ca într-o firma care trebuie sa functioneze eficient. Apoi, administratia a mers înainte. În primul rând, a fost curatenia. Serviciul de Salubritate era în subordinea directa a Primariei, dar nimeni nu era responsabil de tomberoanele ce zaceau pline si câte doua saptamâni printre blocuri.
Si nici de strazile prafuite, la marginea carora gunoiul astepta sa fie maturat. A ramas celebra întâmplarea cu Dumitru Sechelariu care, iesit în miez de noapte de la o emisiune televizata, i-a smuls maturoiul unui angajat de la Salubritate si i-a aratat cum se curata strada si trotuarul. De pe spatiile verzi au disparut balariile si mizeria iar terenurile neconstruite – multe în acei ani – n-au mai fost depozite pentru deseuri. S-au gasit bani pentru igienizarea prea multelor locuri unde erau focare de infectie si, încet-încet, s-a schimbat aerul în Bacau.
6.RAZBOIUL GRILAJELOR. SA DISPARA TARABELE! CE INTERES AI, PRIMARE?
Statiile Selena erau insula de stil occidental într-un ocean de amestecatura a comertului socialist abia reformat cu improvizatia balcanica de talcioc mizer.
Dumitru Sechelariu cere Consiliului Local sa îi aprobe câteva masuri total nepopulare. Prima, toate magazinele din Bacau sa dea jos gratiile de la usi si de la vitrine si sa schimbe fata comerciala a orasului. Bineînteles ca primarul a fost acuzat de interese ascunse, inclusiv ca vrea sa impuna termopanul abia aparut pe motiv ca ar detine o fabrica de asemenea materiale. Nu a detinut niciodata o afacere in domeniu, însa credea ca se poate si altfel.
A doua masura, sa dispara toate chioscurile din tabla care umpleau orasul prin toate locurile. Le oferea comerciantilor posibilitatea sa-si construiasca module estetice, mai aproape de conditia sfârsitului de secol XX. Si a treia, poate cea mai teribila initiativa – sa fie interzis comertul stradal la masutele care blocau multe strazi.
Imediat a fost acuzat ca vrea sa puna monopol pe comertul din Bacau si va lasa pe drumuri mii de oameni care câstigau din negotul stradal. Masurile s-au luat, magazinele au devenit luminoase si atractive, comerciantii din chioscuri si de la masute si-au construit sau închiriat spatii, iar Bacaul a devenit un oras aerisit, prietenos, civilizat.
7. DRUM BUN. NEGOCIERI CU MINISTRUL BASESCU.
În 1996, bacauanii abia circulau prin orasul lor. Pe strazi pietruite de primarii dinainte de Al Doilea Razboi Mondial, pe artere mostenite de la Gheorghiu-Dej, pe asa zise modernizatele bulevarde din epoca Ceausescu.
Fara cheltuielile inutile care risipeau banii putini ai bugetul municipiului, s-au gasit fonduri si pentru refacerea si iluminatul strazilor, iar atunci când bugetul local n-a fost suficient, primarul a stiut sa negocieze. Inclusiv cu Traian Basescu, ministrul Transporturilor.
Pentru ca E 85, soseaua care face legatura dintre Bucuresti si Moldova trece prin Bacau, Dumitru Sechelariu a cerut Guvernului sa o asfalteze. O cerere de neconceput pentru o administratie locala la acea vreme, însa viitorul presedinte al României a aprobat. Iar soseaua care strabate Bacaul a fost refacuta impecabil. Si a rezistat multi ani fara reparatii.
8. JOACA PENTRU COPII. SCOLI CURATE.
Pe cât de dur în afaceri si în administratie, pe atât de … sensibil când vine vorba de copii. Mostenirea trista a batatoarelor de covoare pentru gimnastica în fata blocului si a toboganelor din tabla numai bune de zgâriat picioarele au fost înlocuite, an dupa an, de parculete unde sanatatea celor mici nu mai era în pericol. Cei mai mari au mers la scoala în clase varuite, s-au schimbat si ferestrele pe unde intra frigul, parchetul vechi a fost înlocuit. Prin curtea scolii s-au refacut aleile, iar maidanele marcate au devenit terenuri de sport.
9. ÎNCET-ÎNCET, SPRE NORMALITATE. VICTORIE DE ETAPA.
Patru ani lungi, în care, mai presus de nenumaratele probleme ale unui târg cu pretentii de municipiu, erau problemele de
mentalitate. Taranisti, liberali, pedisti, social-democrati n-au avut încotro si au mers împreuna cu primarul independent. Erau oameni destepti, care întelegeau mersul vremurilor. Sechelariu nu le-a oferit nimic, nici ei nu i-au cerut ceva lui Sechelariu. Au fost împreuna pentru Bacau. Dar nu era deloc un capat de drum. Mai ales pentru primar.
10. OASPETII BACAULUI. PRIETENII ORASULUI.
Oameni de afaceri, de cultura, diplomati, inalti ierarhi ai Bisericii, antrenori si sportivi de marca, diplomati dar si politicieni au inceput sa vina in orasul care devenea european zi dupa zi. Nu avea niciunul vreo obligatie, cu totii constientizau ca aici gasesc o normalitate atât de rara in acea perioada. Si mai era ceva, increderea pe care o administratie altfel o emana. Fie ca era vorba despre investitii, de evenimente ale spiritului sau legate de sarbatori importante, de sport sau discutii politice au venit, din proprie initiativa sau invitati, fara nici o conditie. Cu totii au pastrat Bacaului o frumoasa amintire.
11.POLITICA ESTE RAUL NECESAR. ÎN PARTID, CONDITII DURE.
Iarna lui 1999. România e satula de guvernarea CDR, care a adus haos si saracie.
Dumitru Sechelariu priveste în jur si îsi da seama ca are nevoie de sprijin pentru a depasi starea de bun gospodar. Vrea mai mult în orasul lui, vrea sa fie altfel de primar. PSD are nevoie de el si îl curteaza, Sechelariu negociaza la sânge. Accepta sa ajute partidul dar…. Conditiile lui sunt dure: fonduri directe de la Guvern în investitiile locale – pentru dezvoltare, institutii regionale cu sediul în Bacau – pentru prestigiu, proiecte nationale de infrastructura care sa cuprinda orasul – pentru a-l lega de lume. I se accepta totul si Sechelariu se înscrie în PSD. Pentru care câstiga, in anul 2000, pentru prima data, Primaria sub sigla social-democratilor si trage dupa el lista de consilieri cât sa obtina majoritatea absoluta.
12. LOCUINTE PENTRU TINERI. SALI DE SPORT. MODERNIZAREA CARTIERELOR.
Despre politicieni se spune ca nu-si tin cuvântul, dar în fata lui Sechelariu au fost OK. Cel putin la început. Ideea Guvernului Nastase de a construi locuinte pentru tineri prin Programul ANL a devenit realitate repede în Bacau. Minicartiere de blocuri ridicate din banii de la Bucuresti au aparut în oras si oamenii care asteptau de multi ani s-au mutat în case noi. Oameni tineri, bineînteles.
La fel de rapid au aparut si salile de sport pentru scoli, tot din fonduri guvernamentale, iar elevii n-au mai tremurat iarna în curte la ora de educatie fizica.
Ramase prin secolul XIX, cartierele de margine au primit un minim confort, cu asfalt, cu iluminat, unde a fost posibil cu apa si canalizare. Depindea de câti bani binevoia Guvernul sa aloce. Sa nu uitam, pe vremea aceea nu existau fondurile europene!
13.ORASUL CARE CONTEAZA. SEDIILE INSTITUTIILOR DE STAT IN BACAU. DAR MAI ALES SANSE PENTRU FIRME LOCALE
Negocierea lui Sechelariu nu a fost orgolioasa decât pâna la pragul folosului pentru oras. SIF Moldova în Bacau? Bine si important ca simbol financiar. Sediul institutiilor, regiilor si autoritatilor Statului în Bacau? Normal si influent ca fonduri pentru dezvoltare locala.
Efect pentru firmele bacauane? Crestere economica, dezvoltare regionala si nationala, oameni angajati, salarii mai mari. Simplu, dar cu pretul platit de un primar care a cerut (prea) mult pentru orasul sau. Cel putin o firma bacauana care era la început s-a dezvoltat în acei ani pe plan local si a devenit astazi lider national si chiar regional în Europa de Sud-Est.
Nimeni din Primarie nu i-a pus piedici. La fel a fost cu firmele care deja aveau prestigiu si se luptau pentru a ramâne pe piata. Din fericire, câteva au ramas. Din pacate, prea multe nu mai sunt.
14.OBSESIE SI PERSEVERENTA. APA CURATA PENTRU BACAU.
De când a ajuns primar, Sechelariu a fost obsedat ca bacauanii nu au apa curata la robinet. Oricât a cautat, pe timpul guvernarii CDR nu a reusit sa gaseasca o solutie. Nu erau bani, nicicum la bugetul local, niciodata de la bugetul national. Pentru Bacau.
Dupa anul 2000, a amenintat, a zâmbit, a strigat si a reusit sa porneasca proiectul de alimentare de la Valea Uzului. Singura solutie pentru ca oamenii sa primeasca 24 de ore din 24, în fiecare zi, apa potabila în case. Nu au contat zecile de drumuri la Bucuresti dupa finantare, avize si aprobari, nici discutiile interminabile cu primarii din comunele pe unde trecea conducta, nici macar atacurile politice si în presa potrivit carora era un proiect imposibil.
Sechelariu era obsedat de apa curata. Nu a reusit sa termine în mandatul lui investitia uriasa, pe care cei ce i-au urmat au întârziat-o nejustificat. Dar în 2016 la robinet nu mai e mâl si rugina, de cele mai multe ori. Dar asta-i alta poveste.
15. PROIECT LA CHEIE. SOSEAUA DE CENTURA AMÂNATA DE…
Altii. Mai mult sau mai putin sentimental, Dumitru Sechelariu declara ca se emotioneaza pâna si în momentul când vede Bacaul pe harta meteo la televizor. Dar primarul privea harta cu mult mai mult realism.
Si a înteles ca orasul are nevoie de Soseaua de Centura. Proiectul a fost gata la sfârsitul anului 2003, finantarea era prevazuta pentru 2004.
S-au schimbat guvernarile si abia în 2016 s-a inaugurat. Însa doar santierul.
16. A RASARIT „CRAI NOU”. ALTE STRAZI, ALTE SCOLI.
Bacaul întinerea si primarul a înteles ca e nevoie de gradinite. Din banii bugetului local, cu prea putin ajutor de la Guvern, s-a ridicat o gradinita model la vremea aceea – „Crai Nou”- în Cartierul Nord. Nu în Centru, ci acolo unde oamenii tineri aveau nevoie.
Tot prin cartiere strazile au devenit mai bune, multe primind asfaltul pentru prima data în istorie. Tot sentimental-pragmatic, s-au alocat bani pentru ca scolile sa fie mai primitoare, pentru elevi si profesori.
Nu conta unde e scoala, conta nevoia.
17. SPORT. TRIBUNA IUBIRII PÂNA LA EXCES.
Pentru Sechelariu, fotbalul a fost mai mult decât pasiune. A fost modul lui de a fi simplu om în public. Altfel decât în zecile de ore în care tinea audiente la Primarie.
Acolo, în biroul sau de primar, veneau oameni cu necazuri pe care nu le putea rezolva de la buget. Si atunci baga mâna în buzunarul propriu.
Dar la fotbal cauta doar bucuria împreuna cu ceilalti, de aceea a crezut ca Bacaul poate avea o mare echipa. Stadionul Municipal a fost modernizat, a aparut si nocturna, la echipa au fost crescuti fotbalisti foarte buni si au fost transferati altii la fel de buni. Tribunele erau pline, rezultatele veneau, era entuziasm în oras, se vorbea despre Bacau.
N-a fost sa fie pâna la capat, dar ce poveste frumoasa! La fel de frumoasa ca Pista de Karting, proiect total privat în Europa de Sud-Est, care a gazduit unele dintre cele mai prestigioase competitii europene de profil. Erau vremuri în care Bacaul era pe harta pozitiva a sportului.
18. PORTILE ORASULUI LUMINATE. PIETE NOI, DAR SI O CANTINA SOCIALA.
Mândrie de bacauan, unii îi spuneau fudulie. Toate drumurile ce leaga de lume Bacaul sa straluceasca. Calea Romanului si Calea Republicii chiar straluceau, de se vedea si asfaltul bun, si blocurile care nu mai erau gri. O fata noua pentru cei ce intrau. Dar si pentru bacauani era mai bine în fiecare zi la cumparaturi. Nu erau supermarketurile aprobate la orice pas, iar piata era loc de cumparat ieftin si sanatos.
Piata Centrala si Piata Sud au fost, practic, reconstruite, devenind model de comert civilizat, unde oricine avea loc sa vânda, unde oricare putea cumpara. Cei ce n-aveau bani gaseau la Cantina Sociala, o inventie în premiera pentru Bacau, masa calda care sa le
usureze viata.
19.NIMIC DESPRE OMUL SECHELARIU. TOTUL DESPRE BACAU.
Acest demers s-a dorit a fi o simpla trecere în revista a celor doua mandate dintre 1996 si 2004.
Nimic mai mult! Într-un an în care se împlinesc 20 de ani de la momentul schimbarii Bacaului de nimeni contestata, propunem doar o parcurgere a ceea ce a fost, a ceea ce merita-trebuia sa fie. E iunie 2016, au trecut doua decenii, orasul are nevoie de viitor.
Unii l-au visat si l-au împlinit, macar în parte. Urare sincera de succes înspre totala realizare, spre binele bacauanilor, pentru cei ce vin!
20. GÂNDUL SPRE VIITOR. DE CE NU NE-AM ÎMPLINIT.
Limitele. Singurele pe care Sechelariu nu le-a acceptat niciodata. A facut compromisuri, a cedat sentimental, a urât si a iertat, dar nu a aceptat limitele. Primarul si-a dat seama ca orasul lui se sufoca, îngradit de geografie si istorie.
A vrut sa sparga granitele limitarilor si a propus, in 2003, un proiect nebun – BACAUL MARE. Cu zeci de comune din jur cuprinse într-un proiect comun de modernizare, care însemna apa curenta, canalizare, drumuri, transport dar, mai ales, dezvoltare economica. Zonele Metropolitane pe vremea aceea erau doar o poveste vaga, dar Sechelariu deja vazuse oportunitatea legarii orasului de comunele apropiate, în beneficiul tuturor.
Avea experienta negocierii cu alti primari de la aductiunea de apa, argumentele sale erau de bun-simt, nevoile comune îsi gaseau rezolvarea, numai ca… vremurile au fost limitate. Exista, din 2005 pâna în 2016, Zona Metropolitana. Ei, si?! Despre neîmplinirile primarului s-au scris multe, despre cauzele si persoanele care au pus piedici, mai putin. Mai conteaza?
