Acasă Blog Pagina 2651

Protestul medicilor de familie

Pentru că nu au fost ascultați de factorii decidenți de la nivel național, încă din prima zi lucrătoare a noului an medicii de familie au anunţat că îşi vor continua protestul început din toamna trecută.

Unii dintre ei au semnat actele adiționale în contractul cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, dar majoritatea vor oferi doar consultații pro bono în cabinete și nu vor emite nicio trimitere sau rețetă compensată, ci doar rețete simple.

Practic, în acest moment, fiecare medic de familie îşi gestionează activitatea cum dorește, mai ales cei care sunt în afara contractului cu Casa.

„Din păcate, nu avem motive să renunţăm la această decizie. Nu am obţinut decât nişte promisiuni pentru rezolvarea problemelor cu care noi, medicii de familie, ne confruntăm. Premierul României a spus că ne susţine, dar în continuare nu s-a întâmplat nimic pentru debirocratizarea sistemului. Sunt mai multe revendicări ce pot fi rezolvate. Am cerut și finanțare, dar, din păcate, am avut doar promisiuni”, a spus Rodica Tănăsescu, președinta Societății Naționale de Medicină de Familie, citată de Mediafax.

Medicii de familie au protestat în data de 15 noiembrie 2017 în Piaţa Victoriei faţă de birocraţia din sistemul medical, acuzând faptul că din cauza multiplelor sarcini birocratice ei sunt puşi în situaţia de a neglija actul medical. Tot atunci, reprezentanţii medicilor au avut o întâlniere cu premierul Mihai Todose şi cu ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, în care li s-a promis că se vor rezolva problemele din sistem. Bacăul s-a aliat tuturor acestor demersuri. În prezent, în întreg județul sunt 277 de medici de familie.

„Mulți medici de familie din Bacău nu mai au în acest moment contract cu Casa Județeană de Sănătate. Cei care, probabil, au semnat, sunt ori pensionari, ori se mai gândesc că mai au rate la bancă de plătit sau o familie de întreținut. Noi putem înțelege că nu sunt bani, dar nu înțelegem această birocratizare a sistemului, care ne împovărează, de ce trebuie să lucrăm într-un sistem electronic care mai mult nu funcționează, de ce trebuie să plătim noi rețelele eliberate către pacient, de care el are nevoie, dar care ulterior se dovedesc că nu au respectat nu știu ce protocoale?

Avem colegi, medici de familie, care au plătit astfel de rețete de ordinul miilor de lei, ulterior emiterii lor, deși pacienții au beneficiat de ele, iar banii au ajuns tot la Casa de Sănătate. Noi suntem doar scribi de rețete – completăm rețete pentru pacienți, apoi ducem rețeta în acel sistem care nu funcționează permanent, apoi trebuie să o trecem și în fișa pacientului.

Mai avem situații când pacientul vine cu o rețetă de la medicul specialist, pe care eu, ca medic de familie, sunt obligat să o respect și să emit rețeta compensată.

Ulterior se dovedește că pacientul a mai vândut niște pământ, are mai multe venituri și nu mai intră într-o anumită categorie de asigurat. Iar mie mi se impută acea rețetă. De ce? Nu este normal ca mie, ca medic de familie, să-mi revină răspunderea totală de a stabili dacă un pacient este asigurat sau nu.

În plus nu există finanțare în rețeaua medicinei primare, nu ne ascultă nimeni, iar noi avem de plătit salarii pentru asistenți, chirii pe cabinet, utilitățile. Toate problemele vin de la Casa Națională.

Cea locală ne-a înțeles nemulțumirile, dar dialogul nu există la nivel central. Nu putem semna un contract cu peste 50 de obligații, fără măcar să existe o negociere, ca între doi parteneri de contract, așa cum este normal. Or, acum vorbim de o formă de contract care nu ne este favorabilă.”
dr. Cătălin Andriescu, președintele Asociației Medicilor de Familie din Bacău

„Mie mi s-au imputat niște rețete de peste 5.000 de lei, pe care le-am eliberat gratuit soțiilor veteranilor de război, lucru pe care l-am făcut ani de zile.

Cică între timp s-ar fi schimbat legislația, și ce înseamnă de fapt veteran de război, dar nouă ni s-a transmis doar să consultăm legi, articole de lege și tot așa. Dar nu suntem juriști, suntem medici! Să ni se spună clar: acea rețetă o poți elibera, pe aceea nu. Sunt mulți colegi în situația asta, cărora li s-au imputat sume! Și nu este normal.

Acum ni se spune că dacă nu respecți protocoalele, plătești rețeta. Atunci, să nu le mai dăm! Noi trebuie să luăm declarații, am rețetă de la medicul specialist, pe o scrisoare medicală, care a emis-o fără a respecta vreun protocol, eu ce fac? Sunt obligat să i-o transcriu în rețetă compensată, pentru ca apoi să mi se impute.

Sau am pacient care îmi declară că nu e internat în spital, că e la mine în cabinet, îl cred pe cuvânt, îi emit rețetă și apoi se dovedește că el avea și internare în același timp. Cine e vinovat? Tot medicul de familie! E normal? Noi suntem numai buni de plată și atât.

Avem numai obligații pe un contract impus, care nici nu este avantajos pentru noi. Noi suntem buni doar pentru a lua declarații de la pacienți și de a răspunde pentru asta, în condițiile în care și finanțarea serviciilor este foarte mică. Suntem plătiți ca un frizer.

O consultație este 12 lei, impozabil, iar serviciul per capita, 3 lei impozabil! Atât merităm, oare? Cu un astfel de contract, multe cabinete ale medicilor de familie dau faliment. Noi vrem doar un contract normal, nimic mai mult. Acum, da, lucrăm pro bono pentru că ne gândim la pacienții noștri, care nu au nicio vină.”
dr. Marilena Căliman, medic de familie în Bacău

„La noi au semnat deja peste 100 de medici de familie și cred că până la sfârșitul zilei (ieri, 3 ianuarie, n.r.) vor mai semna și alții. Sunt medici din tot județul. Noi doar aplicăm o hotărâre de guvern, nu o comentăm. Acum se semnează acte adiționale la contractele vechi, cu prelungire până la 31 martie, pe un model standard. Cine nu semnează nu poate primi bani pentru decontarea serviciilor de la noi, pentru că nu mai avem bază legală. Nu există sancțiuni, fiecare decide ce vrea să facă.

Doar cei care au semnat pot elibera și rețete compensate, și trimiteri, și li se vor deconta și consultațiile. Cei care nu semnează sunt pe cont propriu cu cheltuielile. Cât despre sumele imputate unor medici de familie, asta s-a întâmplat urmare a unui control al Curții de Conturi, iar noi am fost obligați să recuperăm acei bani. Dar eu cred că toate acestea se vor rezolva, în câteva zile.”
Marius Ion Savin, președinte – director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bacău

Războiul cu Iranul a început

Răzvan Bibire

Către finele anului trecut, pe măsură ce conflictul din Siria se stingea, se vorbea tot mai mult despre viitorul război din Orient, cel între Iran, pe de o parte, și Arabia Saudită și Israel, pe de altă parte. Creșterea influenței politice a Iranului în zonă deranjează SUA, și, prin urmare, este de înțeles atitudinea Arabiei Saudite în această privință. Mai interesant este modul în care saudiții au reușit să ajungă la o înțelegere cu israelienii în privința unei cooperări militare.

Războiul despre care se zvonea a început în ultimele zile ale anului trecut. Deocamdată în prima fază, copiată parcă din planurile de desfășurare ale „Primăverii arabe”: mii de persoane au ieșit în stradă, să-și strige nemulțumirea față de problemele economice, pentru ca, în foarte scurt timp, să se ajungă la revendicări politice.

Cel mai interesant este că sloganurile celor ieșiți în stradă în orașele iraniene sunt identice cu solicitările SUA de până acum: Iranul să nu mai intervină în Siria, să nu-i mai ajute pe palestinieni, să renunțe la programul militar al rachetelor balistice.

Evident, e greu de crezut că este vorba de o coincidență, cum la fel a fost greu de crezut că „Primăvara Arabă”a fost o mișcare de mase generată doar de nemulțumirea populației, fără nici un amestec al serviciilor secrete occidentale. Dealtfel, în mod similar a început și războiul civil din Siria: întâi demonstrații masive anti-guvern, confruntări între forțele de ordine și demonstranți, apoi lupte între forțele guvernamentale și demonstranții înarmați de țările occidentale.

Scenariul se repetă și în cazul Iranului. Media vorbește despre victimele civile ale protestelor dar abia pomenește despre polițiștii morți și răniți în confruntările cu demonstranții „pașnici”.

Rămâne să fie creat un martir al cauzei, de preferință cât mai tânăr, a cărui imagine să fie redistribuită la nesfârșit pe rețelele sociale pentru a se pregăti faza a doua a conflictului, cea armată, în care vor fi atacate sediile de poliție, vor fi parașutate arme și se vor infiltra supraviețuitorii formațiunilor teroriste din Siria și Irak.

A treia fază ar fi intervenția externă, dar asta în funcție de atitudinea Rusiei.

An aniversar la Societatea Română de Maximafilie „Dr. Valeriu Neaga”

Pentru Societatea Română de Maximafilie „Dr. Valeriu Neaga” (SRMDVN), cu sediul în Bacău, anul ce tocmai s-a încheiat a fost cel în care s-au aniversat două evenimente importate pentru activitatea filatelică băcăuană și chiar pentru mișcarea filatelică din România.

S-au împlinit 60 de ani de la vernisarea primei expoziții de maximafilie din România, la inițiativa eminentului maximafilist dr. Valeriu Neaga. În 1957, a luat ființă și „prima grupă de maximafilie” din România, a patra din lume după Franța (1944), Belgia (1949) și SUA (1950). Timp de 15 ani (1950 – 1965), cât dr. Valeriu Neaga a activat ca medic în Bacău, maximafilia a făcut pași importanți pe plan național.

Cel de-al doilea eveniment aniversat a fost înființarea la Bacău, în decembrie 2007, a Societății Române de Maximafilie „Dr. Valeriu Neaga”, ca urmare a unei hotărârii a majorității maximafiliștilor de prestigiu din România, întruniți la Sibiu cu ocazia expoziției filatelice Sibiu-Luxemburg, când cele două orașe au fost Capitale europene ale culturii.

Pentru aniversarea acestor două evenimente memorabile a fost realizată o medalie care prezintă, pe avers, efigia dr. Valeriu Neaga, iar pe revers sigla SRMDVN (machetată de inginerul băcăuan Mihai Ceucă).

În semn de prețuire și recunoaștere a meritelor în susținerea activității dedicate afirmării și dezvoltării maximafiliei românești și europene, Consiliul director al SRMDVN a conferit această medalie, însoțită de un certificat personalizat, unor maximafiliști din România și din Cipru, Franța, Italia, Luxembourg, Republica Moldova și Olanda. Inițiativa a fost pe larg apreciată atât în țară, cât și în străinătate. Cu aceste prilejuri, pe adresa președintelui SRMDVN, general de brigadă (r) Vasile Doroș, au venit mai multe mesaje ale unor mari personalități ale maximafiliei mondiale.

„Am primit Medalia jubiliară – scria, din Luxembourg, Jos Wolff, președinte de onoare al Federației Internaționale de Filatelie (FIP) și membru de onoare al SRMDVN. Vă mulțumesc din toată inima, pentru că este o mare onoare pentru mine, și această medalie va avea un loc de onoare în biblioteca mea. Vă rog să acceptați, domnule Doroș, expresia sentimentelor mele distinse”.

Rosario D’Agata, președinte al Asociației Italiene de Maximafilie, membru activ al SRMDVN, scria: „ Am primit medalia pe care mi-ați trimis-o. Sunt foarte fericit și mulțumesc Maximafiliei române din care sunt onorat să fac parte. Mulțumesc! M-ați copleșit”.

Iar Anny Boyard, ex-președintă a asociației „Les Maximaphiles Français”, membră de onoare a SRMDVN, preciza: „Vă trimit fotografia făcută cu ocazia înmânării medaliilor în cadrul Adunării generale a asociației noastre (n.n. Paris, 2 decembrie 2017). Vă mulțumim cu toții în mod deosebit. Suntem fericiți!”. În aceeași termeni a scris și Pascal Bandry, din Franța, membru în biroul Comisiei de maximafilie a FIP:

„M-am întors de la Paris, unde mi-a fost înmânată Medalia jubiliară. Sunt foarte emoționat și recunoscător și țin să vă mulțumesc cu toată sinceritatea. Primiți sentimentele de prietenie ale Franței față de membrii asociației voastre”.

Activitatea SRMDVN s-a remarcat și prin organizarea unor expoziții de nivel european, unele ca premiere mondiale prin alegerea locațiilor (Arena Mall și Catedrala „Sf. Petru și Paul” din Bacău și Sediul Primăriei Sibiu), precum și prin înalte distincții obținute de membrii acesteia la expoziții mondiale și campionate europene de maximafilie.

Țara lui Melc

Românii care vin acasă, de sărbători, din Italia, de pildă, spun că până la granița dintre Ungaria și România este o plăcere să șofezi. Cum ai trecut în România, este ca și cum ai intra într-un iad rutier.

Gropile, șoselele înguste, Babilonul din trafic (autoturisme, camioane, tractoare, semănători, căruțe trase de cai și boi, biciclete, turme de oi, cirezi de vite etc.) zămislesc României portretul unei entități bizare care ar putea fi denumită și Țara lui Melc.

Brusc, sărmanului ,,melc” rutier mai că i se veștejește dorul de România. Aflu că în 2017 au fost ,,dăruiți” românilor încă… 15 km de autostradă. Dacă avem în vedere câte armii guvernamentale și parlamentare, dar și ale proiectanților și constructorilor ,,trudesc” din această perspectivă, te și miri că ,,vânătorii” de astfel de ,,fapte”, cei de la The Guinness World Records, nu ne-au îmbrâncit încă în cărțoiul cu marile trăsnăi și virtuți ale lumii.

Aud că ar bate un vânt optimist în pânzele unui proiect care ar include și autostrada Brașov-Bacău, cea care ar urma să facă joncțiunea și cu dorita autostradă Pașcani-Iași-Ungheni. Ținta proiectului: 2018-2020. Prima mea grijă: dacă proiectul chiar ar încerca să prindă viață, în ritmul de melc bolnav al actualei administrații (asta nu înseamnă că administrațiile anterioare au fost mai puțin melciste…) ne-ar trebui, pentru cei 336,5 km de autostradă (Brașov-Ungheni), vreo 22,4 ani.

Firește, îmi veți spune că sunt un pesimist cârcotaș, în vreme ce guvernanții sunt niște optimiști cu argumente. Este posibil ca totul să fie ca în bancul acela cu pesimistul și optimistul care cad în hău, de la etajul al zecelea. Pesimistul strigă: ,,Mooooor!” Optimistul, locuit de vocația izbânzii, zice: ,,Zbooooor!” Încă n-am văzut melci zburând; dar cine știe…

Instituțiile județene și-au stabilit taxele

    Explic. foto: Complexul „Ion Borcea” a stabilit o taxă de 10 lei pentru fotografierea/filmarea în muzeu,

    Instituțiile aflate în subordinea Consiliului Județean Bacău și-au stabilit taxele pe care le vor aplica în noul an și care vor constitui venituri proprii.

    Astfel, Complexul Muzeal de Istorie „Iulian Antonescu” a majorat cu 25 la sută taxa pentru descărcare de sarcină arheologică, mai exact de la 400 la 500 lei/zi pentru arheologii înscriși în Registrul Național.

    Închirierea spațiilor va costa între 120 și 600 lei/zi, iar taxa pentru vânzarea în regim de consignație va fi 15-30 la sută din valoarea obiectelor.

    Taxa pentru vânzarea materialelor care valorifică patrimoniul începe de la 1 leu – vederi, calendare – și ajunge la 78 de lei pentru un album Nicu Enea.

    Complexul „Ion Borcea” a stabilit o taxă de 2 lei/persoană pentru prezentările multimedia, 3 lei pentru planetariu, 10 lei pentru fotografierea/filmarea în muzeu.

    Vânzarea materialelor care valorifică patrimoniul județului și al muzeului va costa între 1,5 și 8 lei/obiect.

    Cele mai mari taxe vor fi percepute pentru efectuarea de studii și proiecte: 408,75 – 2331,25 lei/lucrare. Taxa pentru vânzarea în regim de consignație va reprezenta 10 la sută din valoarea obiectului, iar cea pentru folosirea sălii de conferințe va fi de 50 de lei/oră. Biblioteca „C. Sturdza” va percepe 0,20 lei/pagină pentru copierea de documente și penalități de întârziere la restituirea cărților de 0,10 lei/zi.

    Drumurile, mai scumpe decât arta

    Filarmonica „Mihail Jora” va închiria sala „Ateneu” cu sume cuprinse între 450 și 2100 lei. Taxa de intrare la spectacol va fi de 10 lei, dar pentru elevi, studenți, pensionari și grupuri va fi redusă la jumătate.

    Vor intra gratuit veteranii de război, pensionarii din cultură și persoanele cu dizabilități. Ansamblul „Busuiocul” va percepe tarife între 30 și 450 de lei pentru confecționarea unor piese ale costumului popular, cele mai ieftine fiind bata și poalele, iar cele mai scumpe, sumanul și mantia.

    Serviciul Public Județean de Drumuri va percepe 20-50 de euro pentru emiterea autorizației speciale de transport.

    Amplasarea de cabluri și stâlpi va costa între 0,21 și 1,82 euro/m/lună, iar cea de conducte (de apă, canalizare, gaze), între 0,66 și 13,17 euro/m/lună, mai scumpă fiind pe poduri. În sfârșit, pentru amplasarea de chioșcuri, rulote, măsuțe în zona drumurilor, proprietarii vor plăti 0,45 euro/mp/lună, pentru parcările firmelor – 0,50 euro/mp/lună, iar pentru panourile publicitare, 0,75 euro/mp/lună.

    S-a răzbunat pe un poliţist şi i-a făcut un denunţ mincinos

      B.C. a fost trimis în judecată, în martie 2017, pentru infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare.

      Potrivit rechizitoriului, bărbatul ar fi sesizat, în 2016, printr-o plângere, comiterea infracţiunii de abuz în serviciu de către agentul de poliţie P.C., din cadrul Postului de Poliţie Podu Turcului, în momentul depistării sale în flagrant şi întocmirii dosarului penal în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

      Probele de sânge au stabilit că inculpatul avea o alcoolemie de 2,05g%o (1,99g%o la a doua probă), fapt pentru care i s-a întocmit dosar penal.

      „Deşi avea convingerea că demersul său este unul mincinos şi îl expunea pe agentul de poliţie P.C. la o învinuire nedreaptă, la data de 23.02.2016, inculpatul B.C. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Podu Turcului şi a solicitat efectuarea de cercetări faţă de agentul de poliţie pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, fiind astfel format dosarul … în care s-a început urmărirea penală”, arată procurorii.

      În urma cercetărilor, s-a dispus, însă, clasarea cauzei, constatându-se la sfârşitul urmăririi penale că fapta sesizată de inculpatul B.C. nu s-a confirmat. Şi pentru că denunţurile mincinoase se pedepsesc cu închisoare sau amendă, bărbatul s-a ales cu un nou dosar penal.

      La sfârşitul anului trecut, Judecătoria Podu Turcului a dat sentinţa în această cauză şi l-a condamnat pe B.C. la pedeapsa de 6 luni închisoare. Instanţa a anulat suspendarea executării unei alte pedepse, de 1 an şi 6 luni, aplicată bărbatului la începutul anului trecut.

      Pedepsele au fost contopite, fiind adăugat un spor de 2 luni închisoare, astfel inculpatul urmează să execute în total 1 an şi 8 luni închisoare.

      Prima instanţă a suspendat, totuşi, şi această pedeapsă şi i-a impus bărbatului o serie de obligaţii printre care să frecventeze, anual, cel puţin un program de reintegrare socială şi să muncească în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 zile.

      Sentinţa poate fi contestată.

      Pagina 1

        „Vreau măcar trei oneșteni la Tokyo. Și o medalie!”

        La început de 2018, directorul CSM Onești, Ingrid Istrate este conectată deja la Olimpiada din 2020

        A început munca pe 3 ianuarie. O dată cu gimnastele. Dar despre gimnaste vom mai vorbi. Mai ales că gimnastica reprezintă marele of din 2017 al lui Ingrid Istrate. Directorul CSM Onești a început, deci, munca pe 3 ianuarie. Asta oficial.

        Neoficial, Ingrid Istrate nu prea știe ce-i aia vacanță. De aproape nouă ani, de când a preluat frâiele grupării de pe Trotuș, Ingrid adună, taie, recalculează, așează și reașează.

        Rezultate, medalii, strategii, fonduri, parteneriate și câte și mai câte. Totul în numele sportului. Și totul, pentru CSM Onești. În 2009, când a preluat clubul, bilanțul clubului era de 40 de medalii. Spre comparație, anul trecut, CSM Onești a cucerit 240 de medalii. Iar asta spune totul. „Am ridicat ștacheta, e adevărat. Și o vom mai ridica”, precizează directorul CSM Onești, care privește încă de pe acum, din zorii lui 2018 către podiumul Olimpiadei din 2020, de la Tokyo.

        -Doamnă Istrate, și în 2017 CSM Onești a dat cel mai bun sportiv al județului.

        -Nu vreau să par lipsită de modestie, dar asta se întâmplă de câțiva ani buni. Iar Andreea Panțuroiu a câștigat această distincție pentru al doilea an la rând. Cât se poate de meritat, de altfel.

        -Cu titlul de campioană europeană U23 cucerit vara trecută, era și greu ca Panțuroiu să nu se regăsească în fruntea clasamentului. De altfel, secția de atletism a clubului dumneavoastră continuă să-și taie partea leului. Lavric, Panțuroiu…

        -Sperăm ca rezultatele obținute de secția noastră de atletism să ne urce pe primul loc în ierarhia națională la această disciplină. Conform calculelor noastre, cam așa s-ar părea, însă așteptăm confirmarea de la București. În orice caz, ne vom regăsi și în acest an pe podium, ceea ce reprezintă o mare satisfacție.
        De altfel, din 2013, asta se întâmplă în mod constant.

        -Cum a fost 2017 pentru CSM Onești?

        -Un an bun, dar nu unul foarte-foarte bun. Era loc de mai bine. Mai ales în ceea ce privește gimnastica, sport care n-a ieșit la scenă deschisă așa cum speram. Ca o confesiune, mărturisesc că am trăit un moment de rușine față de comunitatea oneșteană și față de Primărie, care au făcut eforturi deosebite pentru a aduce două Campionate Naționale la Onești, competiții la care niciuna din gimnastele noastre nu a fost prezentă. Asta e o mare dezamăgire motiv pentru care mi-am schimbat viziunea.

        -Concret?

        -Dacă în 2009, când am venit la club, am avut ca strategie promovarea sportivilor la lotul național, după opt ani, am decis să ne aducem acasă copiii de la lot. Clubul nostru poate pregăti gimnastele în cele mai bune condiții la baza proprie. L-am adus și pe antrenorul Cătălinei Ponor, Matei Stănei și sperăm ca Oneștiul să redevină leagănul gimnasticii românești.

        -OK, gimnastica a fost marele of al lui 2017. Cea mai mare bucurie, în schimb?

        -Evident, atletismul, în frunte cu Panțuroiu. Performanța Andreei este una notabilă, însă eu mi-aș dori ca ea să sară în mod constant peste 14.10 metri, ajungând undeva spre 14.30. O altă mare satisfacție a reprezentat-o halterofila Mihaela Cambei. Și nu m-au bucurat cele trei titluri continentale de cadeți cucerite, cât cele trei recorduri europene stabilite. Mihaela este un copil care promite mult. Ea este beneficiara proiectului „Pierre de Coubertin” al Federației Române de Haltere.

        -Apropo de Pierre de Coubertin. Chiar dacă suntem la începutul lui 2018, știu că vă gândiți deja la Olimpiada de la Tokyo.

        -Sigur că mă gândesc, cum să nu mă gândesc? Dacă 2017 a fost un an în care ne-am mai putut alinta, ca să zic așa, de acum nu mai avem vreme de pierdut. Există și acest program „Samurai 2020” în care se investește foarte mult și care aruncă în aer sintagma „lasă, că poate iese”. Gata, s-a zis! Cine intră în program merge direct la medalii!

        -Câți sportivi de la CSM Onești v-ați dori să ajungă la Tokyo, în 2020?

        -Cel puțin trei. Dacă în 2012, la Londra, am avut doi, la Rio a fost doar Andreea Panțuroiu, deși trebuia să avem tot doi, însă toată lumea își amintește ce s-a întâmplat cu Lavric, ei bine, în 2020 sper să avem măcar trei. Plus o medalie olimpică!

        -Nu vă întreb cine ar trebui să câștige medalia. Vă rog, în schimb, să-mi dați câteva nume care ar putea ajunge la Tokyo.

        -În primul rând, Panțuroiu. Cambei ar putea fi a doua, dar nu trebuie să ne grăbim, iar o a treia reprezentantă ar putea veni dinspre gimnastică, de ce nu? Am încredere că băcăuanca dumneavoastră, Coleen Tătaru, sportivă crescută de soții Agop la SCM Bacău și revenită la CSM Onești după o perioadă nefastă la lot – cu operații la ambii genunchi – ar putea apărea în prim-plan. Coleen poate fi un nume pentru Tokyo. Deocamdată, ea mă surprinde în mod foarte plăcut că, după intervențiile chirurgicale suferite, lucrează cu bucurie pe toate cele patru aparate. Vom vedea mai bine cum stau lucrurile în iunie, la Naționale.

        -Pe final, spuneți-mi principalele obiective pentru 2018.

        -Ca manager, îmi doresc să construiesc, în sfârșit, acea sală de haltere mult visată. Anul trecut am avut bani, dar cele trei licitații organizate nu au adus niciun rezultat, așa că banii s-au întors la Minister. Ca și conducător de instituție de performanță și înaltă performanță, vreau să rămânem în top la atletism și la haltere și să surprindem plăcut la gimnastică și lupte, aceasta din urmă fiind o secție care a crescut foarte frumos în 2017. Totodată, mi-aș dori să atrag lângă noi Primăria deoarece ultimele modificări legislative ne dau speranțe.

        Atletism / Bacăul începe în forță

        Ca și în anul 2017, calendarul atletic intern va fi deschis la București. La sfârșitul săptămânii viitoare, capitala va găzdui Cupa RMA pentru Seniori, Tineret, juniori și Masters.

        Și tot ca o constantă a ultimilor ani, luna ianuarie va aduce și în 2018 nu mai puțin de trei competiții de atletism în Bacău.

        Astfel, pe 20-21 ianuarie, va avea loc tradiționala Cupă a Bistriței, urmată, la un weekend distanță, de alte două competiții, care vor avea loc concomitent în Sala de Atletism din Bacău: etapa secundă a Naționalelor pentru Seniori, Tineret și Juniori1 și finala Campionatului Național Universitar.

        Ca de obicei, în februarie, Bacăul va fi gazda Memorialului „Dorin Melinte”, pentru ca în martie, pe lângă etapa de zonă a Campionatului Național pentru Copii 1, 2 și 3, în orașul nostru să aibă loc și finala Naționalelor de Juniori 3.

        La nivel internațional, stagiunea 2018 include Mondialele de Seniori de la Birmingham (2-4 martie), Europenele de Seniori de la Berlin (7-12 august), Campionatul Mondial de Juniori 1 (10-15 iulie, Tampere- Finlanda) și Campionatul European de Juniori 2 (5-8 iulie, Gyor, Ungaria).

        Scrisoare deschisă. Cuvânt de mulțumire

          O nedreaptă și nefericită întâmplare m-a făcut să ajung la Spitalul Județean de Urgență din Bacău, cu Mama, Catinca (Cica) Precup, suferindă. Am sperat până în ultima clipă că vom pleca de acolo sănătoși, că vom petrece împreună Crăciunul și Revelionul. Că ne vom bucura cu toții că am mai trecut peste încă un hop, că am păcălit fatalitatea și că mai avem timp. Destinul a fost însă neîndurător, nedrept.

          Însă doresc să remarc profesionalismul unor oameni care știu să-și facă meseria de medic, cea mai nobilă de pe acest pământ. Iar când vorbesc de meserie, mă refer nu doar la talentul de a mânui bisturiul, ori de a potrivi doza corectă de anestezic, ci la sufletele acestor oameni pe care-i simți aproape și la felul în care empatizează cu suferința. La modul în care îți vorbesc, la felul în care caută cele mai bune soluții, dar și la compasiunea cu care îți spun, cu o voce domoală, că este posibil să pierdem bătălia. Îi simți ca făcând parte din familia ta. Da, am întâlnit asemenea oameni și în Secția de Chirurgie, și în cea de Anestezie Terapie Intensivă, și-mi fac o datorie de onoare să le mulțumesc medicilor Florin Gunea și Oana Mardare, dar și întregului corp al asistenților, în special al celor de la ATI.

          Da, în sistemul sanitar există și oameni în halate albe cu sufletele pietrificate, portari care te privesc de sus și miniștri cărora nu le pasă. Dar eu cred că până la urmă acești oameni vor fi dați la o parte, iar un cuvânt greu de spus în marginalizarea lor îl vor avea tocmai medicii adevărați, medicii cu suflet, cum mai cred că dacă le-am mulțumi mai des, schimbarea s-ar putea petrece mai repede. Pentru că mult prea devreme devenim iraționali, prea ușor aruncăm vina pe umerii lor.

          În ceea ce ne privește pe mine, pe Roxana și Aurel Precup, le mulțumim!

          Totodată, mulțumiri și cotidianului „Deșteptarea”, pentru că a făcut posibil acest demers public.

          Ionuț Tomescu

          Cum a trecut nea’ Petrică de Sărbători

            Ca niciodată, anul acesta, de sărbători vremea a fost primăvăratecă. Nu puțini sunt cei care au suspinat după sărbătorile de altădată, când era zăpada cât casa.

            Chiar și așa, sunt oameni care nu regretă faptul că iarna e atât de blândă. Între ei, cu siguranță se află și nea Petrică, despre care am scris într-o ediție anterioară. Pentru cei care nu știu, nea’ Petrică a pierdut tot în viață și acum își face veacul prin zona pieții Aviatori.

            Îl cunoaște toată lumea. Nu face probleme nimănui și nu cere absolut nimic. Vara mai doarme sub cerul liber, dar de când cu anotimpul rece mai doarme prin podurile blocurilor din zonă. Locuitorilor le e milă de el și îl ajută cum pot: cu o haină, cu ceva de mâncare…

            Problemele cele mai mari le are cu sănătatea: hernie inghinală care devine din ce în ce mai supărătoare și piciorul drept care e umflat, are infecții și prezintă un aspect „reptilian”.

            Povestea detaliată a lui nea’ Petrică o puteți citi pe ediția noastră electronică, www.desteptarea.ro. Și pentru că am trecut prin perioada aceasta minunată a sărbătorilor de iarnă am fost curioși cum a petrecut nea’ Petrică.

            L-am întâlnit în zona Aviatori plimbându-se, profitând de vremea frumoasă. În continuare nu se plânge de nimic fiind îngrijorat doar de sănătate. L-am întrebat despre sărbători. „Ce să fac? De Crăciun am stat într-un pod. Am mâncat câteva sarmale. Mi-au mai dat oamenii. Apoi, de Revelion, am ieșit afară cu toată lumea”, a povestit nea’ Petrică, subliniind că de la noul an nu-și dorește decât sănătate.

            A mai primit și câteva haine, dar duce dorul unei băi și ar vrea să se bărbierească. I-am spus că s-au mai interesat și alți oameni de soarta lui și a zis că poate fi găsit cu ușurință în cartierul Aviatori:

            „Toți oamenii mă cunosc”, a mai spus nea’ Petrică. Am luat legătura și cu cele două tinere care ne-au semnalat cazul, Marina Ilaș și Silviana Babciuc. Am aflat de la acestea că au primit sprijinul cuiva de la Crucea Roșie și că va urma să-l interneze în spital.

            E o chestiune de timp. Până de curând a fost problema actelor, dar acum s-a rezolvat. „Nea’ Petrică nu avea niciun act de identitate. Am demarat în regim de urgență rezolvarea acestei probleme la Evidența Populației. De câteva zile nea’ Petrică are carte de identitate provizorie”, a precizat Silviana Babciuc.

            Cartea de identitate provizorie a fost eliberată pe fosta adresă a lui nea’ Petrică, pe str. Victor Babeș nr.2. Acum urmează ca cei implicați să-l ducă pe nea’ Petrică la spital. Omului îi cam este teamă, că s-ar putea să ajungă la cuțit.

            Cu toate astea, nea’ Petrică speră să-și rezolve problemele de sănătate și mai spune că și-ar dori să iasă la pensie, fie anticipat, fie pe caz de boală. „Am și vechime în muncă. 32 de ani, din care 18 în grupa a II-a de muncă”, a mai spus nea’ Petrică.

            Dacă anul trecut a fost așa cum a fost, 2018 ar putea fi pentru nea’ Petrică un an de „restart”. Dar, oare, de cine depinde?

            „Călătoriile şi scrisul mă ajută să trăiesc mai mult şi să mor mai puţin”

            La cenaclul literar „Octavian Voicu”, condus de poetul Petru Scutelnicu, a avut loc lansarea volumului „Le mangeuses de rouge à lèvres de Casablanca” (Rovimed Publishers, Bacău, 2017), traducerea în limba franceză de către autor, Doru Ciucescu, a volumului „Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca”, apărut la Editura Didactică și Pedagogică, București, 2005).

            Doru Ciucescu, „scriitorul român în viaţă cu cele mai multe cărţi de călătorie publicate”, după cum a ţinut morţiş autorul să se specifice pentru posteritate, a precizat de la început că a lucrat doi ani la varianta în limba română şi un an la traducere.

            Pentru prezentarea cărţii au fost invitaţi Petre Isachi, Grigore Codrescu, critici literari, Calistrat Costin, poet, preşedintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România.

            „Este una dintre cele mai bune cărţi ale profesorului Ciucescu, fiind cu atât mai meritorie, dacă luăm în calcul şi faptul că devine un mod de a face cunoscută literatura noastră peste hotare”, a spus criticul Isachi.

            La rândul lui, prof. Grigore Codrescu a apreciat că este extrem de dificilă o asemenea traducere, deoarece, pe lângă o bună cunoaştere a limbii, mai presupune şi o transfigurare a autorului în psihologia, cultura şi obiceiurilor din ţările despre care a scris.

            Calistrat Costin: „Eu nu-l felicit, eu îl invidiez pe Doru Ciucescu. În sens literar, nu pizmaş, cum se mai vede printre scriitori. Cărţile de călătorie ale profesorului Ciucescu, câte or fie ele, 19 -20, se constituie într-o valoroasă frescă inedită a lumii.”

            A urmat o fascinantă poveste a călătoriilor întreprinse, de-a lungul a patru decenii, de către profesorul universitar Doru Ciucescu. ”«Les mangeuses de rouge a levres de Casablanca» este cartea mea de suflet. Scrisul mă ajută să trăiesc mai mult şi să mor mai puţin. Visul meu este să merg cu ea la Salonul de Carte de la Paris. Ar fi o încununare a muncii mele”, a spus „călătorul pe meridianele lumii”, Doru Ciucescu.

            Însemnul heraldic pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău

              În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 151 din 07.12.2017 pentru modificarea și completarea O.M.I.R.A. nr. 490/2008 privind însemnele heraldice ale structurilor M.A.I., a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 992 din 14.12.2017 noul însemn heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.

              Însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău se prezintă dupa cum urmează: pe fond albastru, o acvilă de aur, cu capul spre dreapta, încoronată, cu ciocul şi ghearele roşii, cu aripile deschise, ţinând în cioc o cruce ortodoxă de aur, în gheara dreaptă o spadă de argint, în stânga o ramură de măslin verde.

              Conform anexei nr. 1 la Legea nr. 146/2016 pentru modificarea Legii nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, pasărea apare încoronată cu o coroană închisă, cu tocă purpurie, formată dintr-un cerc frontal, cu borduri subțiri sus și jos, împodobit, în faţă, cu o piatră dreptunghiulară culcată, patru pietre romboidale (două la stânga, două la dreapta) și două perle pe flancuri, redate pe jumătate.

              De la marginea superioară a cercului, se ridică opt fleuroane, în formă de vârf de lance, dintre care cinci sunt vizibile, cu primul, al treilea şi al cincilea mai mari şi decorate, fiecare, cu câte o piatră rectangulară, ornată cu două linii negre orizontale sus și jos și alte două linii verticale pe flancuri, aşezată în pal, înconjurată de trei perle mici, poziționate în triunghi și, în partea inferioară, de o piatră ovală dispusă în pal, cu al doilea şi al patrulea mai mici şi încărcate, fiecare, cu câte o piatră ovală pe centru și cu o perlă mică deasupra; primele trei fleuroane din față sunt intercalate de două vârfuri ascuţite, terminate cu perle.

              Din vârfurile fleuroanelor, pleacă, în sus, spre mijlocul coroanei, opt lame înguste, dintre care primele cinci din faţă sunt vizibile, de formă arcuită şi ornate cu perle, care se reunesc şi se termină la mijloc printr-un glob împodobit cu o centură în formă de fascie, mai îngroșată, din mijlocul căreia se înalță un pal care atinge vârful globului. Globul este surmontat de o cruce recruciată, românească, pe mijlocul căreia broșează crucea Sfântului Andrei, de dimensiuni mai mici; elementele coroanei sunt de argint, cu pietrele rectangulare, romboidale, ovoidale și perlele de culoare albă.

              Pe pieptul acvilei, un scut, tăiat, având, în cartierul din partea de sus, pe albastru, un romb de argint, ieşind dintr-o cunună compusă din trei frunze de stejar de aur, purtând în centru litera J stilizată, scrisă cu negru, iar în cartierul din partea de jos, pe roșu, un munte de sare de argint.

              În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eşarfă albă: LEX ET ORDO (LEGE ŞI ORDINE).

              În exergă, între două cercuri liniare aurii, pe fond albastru, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, aurii: * INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN * BACĂU.

              Semnificaţia elementelor însumate:

              a) romb – viaţă, prosperitate, recompensă, cântece de laudă;

              b) litera J – sigla care desemnează încă din secolul al XIX-lea Jandarmeria Română;

              c) cununa din frunze de stejar – forţa, puterea, autoritate veche;

              d) muntele de sare – element preluat de la stema judeţului Bacău pe teritoriul căruia unitatea îşi desfăşoară activitatea.

              Potrivit normelor legale, însemnele heraldice proprii, instituite şi utilizate în Ministerul Administraţiei şi Internelor constituie mijloace de identificare şi particularizare a structurilor şi personalului acestuia, îmbinând prin simbolistica lor tradiţiile de armă cu reprezentări actuale.
              Însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău s-a făcut potrivit normelor stricte ale artei heraldice, cu păstrarea elementelor specifice zonei de responsabilitate a unităţii şi misiunilor acesteia.
              Însemnul heraldic poate fi reprodus pe legitimaţii, insigne, ecusoane, medalii, plachete, antetul corespondenţei, diplome, obiecte de protocol (invitaţii, fanioane, pliante) sau pe frontispiciul publicaţiilor Ministerului Administraţiei şi Internelor , cu respectarea strictă a proporţiilor şi cromaticii machetei originale.

              De asemenea, însemnul heraldic specific fiecărei arme sau instituţii, poate fi amplasat la intrarea în sediile unităţilor sau instituţiilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, în sălile de tradiţii, cluburi, muzee, săli de festivităţi, ţinându-se cont de decoraţiunile interioare, stilul şi arhitectura edificiilor, precum şi de dimensiunile sălilor şi birourilor.
              Totodată, însemnul heraldic poate fi inscripţionat pe bordul sau portierele autovehiculelor şi autospecialelor aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor.

              Ce-a rămas… mai merită? Dresul cu apă de izvor

              Se știe că după sărbători, apa nu e bună decât caldă, în calorifere. Rece, nu se ridică la nivelul moarei de varză. Există și alte lichide pentru deshidratare.

              Un geolog a trimis pe adresa redacției, un semnal ca o constatare de facto, referitoare la ceva ce există de mult timp. Se vede și nu este băgat în seamă. Cu multe întrebări, teoretic legitime: căre-i instituții îi aparține, de drept, un foraj de adâncime, a cărui apă se revarsă în deșert, de atâția ani, pe malul stâng al Bistriței.

              Poate fi acea captare, care curge liber la vale și nu îngheață iarna, folosită măcar pentru un ștrand? În ce proporții, mineralizată, are proprietăți terapeutice? Poate fi o oportunitate de afaceri pentru un investitor? Cine ar putea solicita analize, ar putea da avize pentru demararea unui eventual proiect, bineînțeles, de interes public, pentru locuitorii, și nu numai, din zonă?

              Colegul Răzvan Bibire, care a primit sesizarea, m-a întrebat direct: „Nelu! Ai mai scris despre ape, pescuit… Ce zici? Preiei tu subiectul?” Sincer, am cam strâmbat din nas. O astfel de temă îți ocupă o groază de timp și… benzină. Rezultatul este de multe ori, incert. Dar dacă dau totul ca o poveste… Asta e! „Notează-ți numărul de telefon… Omul pare serios.”

              Cu păhărelu-n buzunar

              Încâlcit program am avut, mai ales înainte de sărbători, așa că am sunat persoana respectivă după câteva zile. Să mă și documentez puțin, și să-mi fac și timp. Dialogul prin telefon a decurs bine. Stabilim pentru a doua zi, la o oră rezonabilă, locul de întâlnire. Fostul ceas al lui Popovici, din Piața Centrală.

              Ajung pe la opt fără zece. Se face și cinci. Na’ că iau iar țeapă, îmi zic. Se mai întâmplă cu cei care sesizează la ziar câte ceva și apoi se răzgândesc. La și șapte, sun.

              „Acuma vin! V-am văzut!” Bacăul este totuși un oraș mic. Ne cunoaștem din vedere. „Dumneavoastră erați? Păi, ne știm!” și îmi strînge mâna ferm. Când dai peste un om, mai trecut ca tine prin viață, cu memorie brici, îi iei și tu toate degetele. „Nu mergem departe! O luăm prin Izvoare. Vă arăt eu!”

              Cartierul Izvoare te duce automat cu gândul la Stația de epurare. N-o fi vreun izvor chiar acolo! E cam frig de dimineață. Ceața face drumul mai domol. Dialogul se încheagă repede. Nu aveam cum să-mi notez, așa că îi cer permisiunea să dau drumul la reportofon.

              De multe ori întâmpin reticiențe când vine vorba de înregistrat o discuție. Nicio problemă pentru geologul Stelian Anghel. Bucureștean la origine, născut pe 23 aprilie, 1945.

              Apropo de zodie și data din calendar, ca predestinație. „Cum aveam un frate mai mare, pe care l-au numit părinții Gheorghe, mi-au dat numele Stelian, protectorul copiilor.” Ne-am mai întâlnit la o expoziție cu produse rezultate din truda albinelor. Ce legătură are geologia cu stupăritul?

              „În 1968, am terminat Institutul de Petrol, Gaze şi Geologie Bucureşti, ca inginer geolog. Am avut profesori renumiți. Să-l amintesc doar pe Viaceslav Harnaj. Dacă sunteți apicultor, poate vă sună cunoscut numele. Profesor de hidraulică subterană. Avea un har al predării.

              În 1965, a fost ales ca preşedinte al Federației Internaționale a Asociațiilor de Apicultori (APIMONDIA). La data respectivă, statutul Apimondia prevedea că o persoană nu poate fi preşedinte mai mult de două legislaturi, a câte 5 ani.

              Fiind așa de competent, s-a hotărât schimbarea statului. Așa a ajuns Viaceslav Harnaj să rămână preşedintele Apimondiei până în anul 1985, când s-a retras pe motive de sănătate.

              În fiecare joi, pleca la Roma cu avionul. Avea abonament. Și Mercedes cu număr de Roma cu care umbla prin București. Ceaușescu avea nevoie de dolari. Mierea pleca la export!”

              Printre două găuri în asfalt și un banc cu popi apicultori, revenim la anii tinereții. „Ca șef de promoție am primit repartiție la IPGGH (Institutul de prospectări geologice și geofizice de hidrocarburi), la Pospecțiuni, Secția hidrogeologie. Ape minerale, mai pe înțeles.

              Timp de 8 ani am inventariat apele minerale din toată țara. Am primit o bursă de studii UNESCO, la Ierusalim. Erau mult mai avansați. Acolo am văzut că existau și alte metode de calcul, la forările acvifere subterane.

              Apăruse un nou program de calcul, cu cartele perforate Fortran. Completai un formular și îl primeai gratuit, să înveți să îl folosești. La noi, la forările experimentale se folosea o singură metodă de calcul, rusească.

              Apăruseră calculatoarele mecanice. Învârteai la manivelă. Era și un IBM, de nivel mediu. Parcă am fluierat în biserică atunci când am primit, într-un plic voluminos, din America, pe numele meu, programul. Șefii de atunci, unii fără studii de specialitate, nu puteau renunța la ideea, că rușii nu sunt cei mai buni, în toate, pe întreaga planetă.

              Am rezolvat proiectul Glavacioc în 27 de secunde. Lucraseră la el, la birou, 3 ingineri, timp de 4 luni. «Și ce vrei bă? Să-i dăm afară? Să devină șomeri ca-n America? Dăm la lopată și tot îi întrecem!»

              L-am făcut activist cu 4 clase și un an de Ștefan Ghiorghiu. I-a tresărit diploma de academician. Sunt dușman al poporului? Nu vânam postul nimănui. Era ușor să denigrezi pe cineva. Colegii și prietenii ajungeau să te ocolească. Nu mi-am dat demisia.

              Așa am ajuns în Bacău, la TCH, unde erau primiți inginerii cu dosarul pătat, departe de casă, de familie.” Ajungem la izvor. Scoate două păhărele din plastic. Îmi dă să gust. Savurează lichidul cu plăcere. Înmoi doar limba. Nu-i așa rău.

              Analizele costă

              Credeți că s-ar putea face ceva aici? „La Sarata este apă de ploaie, filtrată prin sol, care spală un masiv de sare. Aici e apă de adâncime. Trebuie analizată din punct de vedere bacteriologic.

              Când iese la suprafață este mai caldă decât mediul. Acum face aburi. Vin femei să spele rufele iarna. M-au văzut că tot trec și o pun în bidoane. Domnu’…?! Cum puteți bea așa ceva? Nu vedeți cum pute? Parcă vine de la WC!

              Și le-am zis:«Măi! Lunea, după nuntă, când vă simțiți rău, să beți apă din asta». M-am interesat la prietenii de la balneologie, foști colegi. Este o birocrație inimaginabilă ca să certifici o apă pentru tratament.

              Trebuie, timp de trei ani, luată probă în fiecare lună. Dacă e constantă mineralizația, dacă nu există germeni patogeni, pentru ce afecțiuni este recomandată și ce contraindicații are. Cine mai are bani acum pentru atâtea analize, care costă grozav de mult?

              S-ar putea face, pentru început… un ștrand. Lăsată și o țâșnitoare afară, de unde să ia oamenii apă.” Până în 1989, bunurile aparțineau întregului popor. Adică Statului.

              „Atunci se mai găseau bani și pentru cercetare. Se puteau încheia protocoale între instituțiile statului. Făceam prospecțiuni în Câmpia Română. Acolo sunt straturi acvifere care pornesc din munți, și la câmpie devin apă arteziană.

              Curată. Am găsit în multe locuri acest fenomen. I-am spus unui primar dintr-o localitate importantă: «tovarășu’ primar, eu am pe inventar țevile pe care le îngrop în pământ. Dar facem un proces verbal că vi le-am predat dumneavoastră, în gestiune, ca între unități socialiste. Nu vă costă absolut nimic». A fost de acord. Am făcut un cap cu patru laterale pe medianul din sat (patru racorduri la țeava de foraj). A adus popă să sfințească. A tăiat un porc. Dacă primarul s-a interesat, a avut și apă gratis pentru comună. Acum nu știu dacă se mai poate. Trebuie verificat.”

              Cert este că la intrarea în comuna Letea Veche, cum treci podul de la CIC pe varianta ocolitoare, imediat pe dreapta există, o sursă de apă arteziană cu debit constant, care… tot curge. Și nu este singura din județ.

              Încerc, în numărul viitor, să vin cu răspunsuri cât mai pertinente la întrebările ridicate, apelând la instituțiile care administrează aceste resurse.

              Noi reguli ITP

                Mașinile mai vechi de 12 ani vor trece anual pe la Registrul Auto Român
                De la 1 ianuarie, băcăuanii care dețin mașini mai vechi de 12 ani sau mai mult vor fi obligați să treacă mai des pe la Registrul Auto Român pentru a face inspecțiile tehnice.

                Prevederea este inclusă într-un act normativ intrat în vigoare din acest an. Astfel, mașinile cu această vechime vor trece anual prin filtrul RAR (față de o dată la doi ani, cum era până anul trecut).

                Mașinile noi vor face prima verificare ITP abia după trei ani de la înmatriculare. Aceste modificări la regimul ITP se aplică chiar de la 1 ianuarie, și nu de la 20 mai, când intră în vigoare Legea 260/2017 de modificare a OG 81/2000.

                Potrivit aceluiași normativ, Inspecția Tehnică Periodică (ITP) a mașinilor va putea fi trecută dacă autoturismul are defecțiuni minore, cum ar fi parbrizul ușor fisurat într-o zonă care nu afectează vizibilitatea șoferului ori dacă este doar un bec ars la plăcuțele de înmatriculare etc.

                Deci, sunt trecute cu vederea tocmai acele deficiențe „care n-au un efect semnificativ asupra siguranței vehiculului sau impact asupra mediului și alte neconformități minore”.

                În schimb, dacă autovehiculul prezintă defecte mai grave, descoperite la verificarea RAR, atunci acestea vor fi reparate în cel mult 30 de zile. În plus, pe lângă creșterea numărului de controale în trafic și mărirea ritmului de lucru (ceea ce va duce la dispariția programărilor mari, de până la 3 luni), Registrul Auto Român anunță și lansarea, în curând, a cazierului maşinii cumpărate la mâna a doua.

                Documentul va conţine informaţii despre kilometraj, accidente sau intervenţii importante, cum ar fi schimbarea motorului. Tot din acest an, se dorește ca înmatricularea să fie făcută doar la Registrul Auto Roman, și nu la poliţie.

                Hotărât ca un băcăuan

                Răzvan Bibire

                Am avut ocazia, în ultimii 20 de ani, să observ consecvența cu care băcăuanii își apără cauzele. Și cred că pot trage o concluzie în această privință și să afirm că, fără nicio îndoială, folclorul ar putea genera o vorbă de duh de genul „hotărât ca un băcăuan”. La modul peiorativ, bineînțeles.

                Căci locuitorii Bacăului se entuziasmează extrem de ușor la apariția unei idei noi și, la fel de ușor, o părăsesc și, apoi, se jură că ideea respectivă nu a fost bună niciodată.

                În mod similar, resping imediat orice idee li se pare că-i urnește de pe făgașurile pe care s-au obișnuit să le urmeze și, când văd că ideea a fost abandonată sau amânată de inițiatori, încep să zbiere că de ce nu se mai pune odată în practică.

                Să luăm exemplul mult discutatului proiect al sensului giratoriu de la benzinăria din Șerbănești.

                Acum câțiva ani, când s-a făcut giratoriul de la Economic, era în plan și un giratoriu în Șerbănești, pentru ca mașinile care veneau de pe Calea Tecuciului să poată intra mai ușor pe Bulevardul Unirii.

                Când s-au trasat cercurile și s-au pus balize provizorii, au explodat băcăuanii. Că nu e bun, că e inutil, că încurcă. Toată lumea devenise expertă în sensuri giratorii.

                Puțini au fost cei care au încercat să apere ideea.

                Din motive care n-au nici o legătură cu circulația, giratoriul nu s-a mai făcut. Între timp, zona s-a aglomerat și intrarea în intersecție a devenit o loterie pentru mașinile care vin dinspre Letea Veche.

                Și iarăși băcăuanii au început să vocifereze; de data asta de ce nu se face sensul giratoriu, că e nevoie, că e aglomerație, că stau mașinile și așteaptă să intre pe Bulevardul Unirii…

                Cam aceleași persoane care propovăduiau inutilitatea giratoriului țipă acum că e util și că trebuie făcut cât mai repede.

                Exemple de genul acesta sunt prea multe, din păcate. Poate și din acest motiv, Bacăul are o mare problemă în ceea ce privește evoluția economică și politică.

                A lovit un poliţist, dar a contat mai mult „poziţia sinceră”

                  L.F.G., din Moineşti, a fost trimis în judecată, anul trecut, cu acuzaţia de ultraj, după ce a lovit cu piciorul un agent de poliţie. Deşi este cunoscut cu antecedente penale, bărbatul s-a bucurat de indulgenţa instanţei.

                  Pe 29 mai 2016, în jurul orei 21.00, agentul de poliţie O.V., împreună cu un coleg, a mers la o locuinţă din Moineşti, la sesizarea unei femei care s-a plâns că inculpatul L.F.G. face scandal.

                  Prezenţa poliţiştilor l-a enervat, însă, şi mai tare pe bărbat care a început să înjure şi să ameninţe.

                  „Persoana vătămată O.V. a procedat la imobilizarea sa, prin încătuşare, pentru a fi condus la secţia de poliţie. În încercarea de imobilizare, inculpatul a început să adreseze ameninţări agenţilor, devenind violent, astfel încât persoana vătămată O.V. şi inculpatul au căzut la pământ. (…) În urma unor discuţii contradictorii cu agentul de poliţie O.V., inculpatul L.F.G. l-a lovit pe acesta din urmă cu piciorul în coapsa piciorului stâng, deşi era încătuşat”, spun anchetatorii.

                  În instanţă, inculpatul a recunoscut fapta şi a beneficiat astfel de reducerea pedepsei cu o treime.

                  De altfel, „poziţia sinceră” a contat mai mult decât antecedentele penale ale bărbatului, iar instanţa a apreciat că poate dispune suspendarea pedepsei. Judecătoria Moineşti l-a condamnat pe L.F.G. la pedeapsa de 7 luni închisoare, la care se adaugă obligaţiile de a urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională şi de a munci în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Moineşti, pe o perioadă de 80 de zile.

                  Sentinţa a fost dată la finele anului 2017 și poate fi contestată.

                  Protecția Copilului, în haine noi

                    Daniela Țîțaru, director general al DGASPC Bacău

                    Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău are posturi și servicii noi de la 1 ianuarie. Modificările s-au făcut în două etape: în noiembrie, când majoritatea posturilor de inspectori de specialitate au fost transformate în posturi de psihologi sau asistenți sociali, și la sfârșitul lui decembrie, când a fost modificat statul de funcții.

                    Toate în baza HG 797/2017, care se referă la serviciile minime obligatorii care trebuie să fie prevăzute în structura DGASPC și care permit licențierea serviciilor.

                    „Noi avem acreditările și licențierile necesare. Mai sunt câteva în curs de obținere deoarece trebuie să parcurgem niște pași birocratici. În noiembrie am modificat organigrama tocmai pentru ca să corespundem actului normativ și acum urmează să obținem licența pentru cele care erau sub semnul întrebării.

                    E vorba despre serviciul Management de caz și cel de Asistență Maternală. Noi le-am unit, am făcut un singur centru, oamenii sunt trecuți pe specialitate și așteptăm rezultatul de la Ministerul Muncii. Verbal, ni s-a comunicat că răspunsul e pozitiv, dar până nu avem hârtia nu ne putem lăuda că avem licențiate 100 la sută din servicii”, a declarat Daniela Țîțaru, director general.

                    Alți coeficienți de salarizare

                    Legislația spune că serviciul Management de caz trebuie să aibă angajați psihologi, kinetoterapeuți, sociologi, și nu inspectori de specialitate, cum avea DGASPC Bacău.

                    „Acum, au intrat pe făgașul normal. Ei făceau munca de psiholog sau asistent social dar, numindu-se inspectori, nu ne puteam prezenta la licențiere cu fișele de post ale acestora”, explică directoarea DGASPC. Pentru inspectorii de specialitate, salariile fuseseră stabilite de Consiliul Județean și erau mai mari. Trecerea de pe postul de inspector pe cel de psiholog sau asistent social a dus la micșorarea salariilor și a creat mari nemulțumiri în rândul angajaților. Din păcate, altă soluție nu exista: ori se modificau funcțiile și era acreditat serviciul, ori nu se modifica postul (și salariul), dar era desființat serviciul.

                    „Chiar și pentru acești inspectori, puțini, câți au rămas, și care fac muncă de sinteză, noi am propus Consiliului Județean noi coeficienți, care vor reduce aceste diferențe dintre inspectori și specialiști. Vrem să nu fim nevoiți să punem în balanță cine muncește mai mult sau care muncă este mai importantă. Nu putem unii fără alții”, afirmă Daniela Țîțaru.

                    Mai puțini manageri de caz

                    La sfârșitul lunii decembrie 2017, statul de funcții și organigrama direcției au suferit noi modificări. La Centrul de îngrijire a persoanelor cu dizabilități „Costache Negri” Tg. Ocna au fost desființate un post de inspector și unul de pedagog de recuperare, iar în locul lor au fost înființate un post de referent de specialitate și unul de magaziner. La Centrul multifuncțional „Henri Coandă” Bacău un post de inspector și unul de educator au fost transformate în posturi de referent și expert, iar la Centrul de Recuperare și Reabilitare „Condorul” a fost desființat un post de inspector și înființat unul de referent.

                    Aceeași operațiune s-a făcut la Centrul de Recuperare „Pietricica” din Comănești. În fine, la Compartimentul pentru achiziții publice, au fost desființate două posturi de inspector și unul de referent și înființate trei posturi de expert. De asemenea, a fost redus numărul managerilor de caz de la 56 la 49.

                    „Modificarea de la sfârșitul lunii decembrie a avut în vedere redenumirea unor posturi vacante, astfel încât să corespundă denumirea postului cu atribuțiile pe care noi vrem să le alocăm”, a declarat Daniela Țîțaru, director general al DGASPC Bacău.

                    Strategia de dezvoltare a Moineștiului a fost selectată

                      Primarul Vieru, la semnarea contractului

                      Anul 2018 începe sub bune auspicii pentru moineșteni. La sfârșitul lunii decembrie, Ministerul Dezvoltării Regionale a anunțat rezultatul preliminar al procesului de evaluare și selecție a Strategiilor de Dezvoltare Locală destinate comunităților marginalizate urbane, iar strategia Moineștiului a fost selectată cu un punctaj foarte bun.

                      „Acest document cuprinde mai multe măsuri și intervenții pe care municipiul Moinești și le propune pentru infrastructura și serviciile din sfera socială, iar bugetul alocat finanțării măsurilor cuprinse în strategie este de circa 6.700.717 euro”, arată Valentin Vieru, primarul municipiului.

                      Tot la sfârșitul anului, edilul a semnat două noi contracte de finanțare: „Reabilitare termică clădire rezidențială Bloc 10, str. Tudor Vladimirescu, municipiul Moinești, județul Bacău” (POR 2014-2020) și „Consolidare, reabilitare, modernizare și dotare cu echipamente didactice și echipamente IT a Școlii Generale Ștefan Luchian, cu clasele I-VIII, municipiul Moinești, județul Bacău, în perioada 2017-2020” (PNDL).

                      La ultimul proiect, care vizează creșterea calității educației, se adaugă alte două pentru care Primăria Moinești a depus cerere de finanțare în cadrul POR 2014-2020. Investițiile sunt destinate Colegiului Tehnic „Gr. Cobălcescu”, proiectul având o valoare de 1.000.000 de euro, și Școlii Gimnaziale „George Enescu”, cu o valoare de 550.000 de euro. Proiectele au fost evaluate și s-au calificat în vederea obținerii finanțării.

                      O nouă condamnare pentru fostul primar din Livezi

                        Fostul primar al comunei Livezi, Gioni Crăciun, a fost condamnat definitiv în cel de-al doilea dosar penal deschis pe numele lui, în care a fost acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

                        Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti l-a trimis în judecată pe fostul primar al comunei Livezi, Gioni Crăciun, în 2015, pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Procurorii îl acuză că, în calitate de primar, a întocmit şi semnat în fals o sesizare înregistrată la UAT Livezi, în 03.06.2015, în numele persoanei D.G.. Sesizarea era în legătură cu incompatibilitatea unui consilier local – L.N. – persoană vătămată în tot acest scandal penal.

                        Soţia acestuia, L.V., este administrator la o farmacie (SC FARM LIV SRL Livezi), care funcţionează într-un spaţiu închiriat de la Primăria Livezi, încă din 2004. În martie 2014, primarul a semnat un act de prelungire a închirierii spaţiului până în anul 2019. Dar, un an mai târziu, edilul l-a atenţionat pe consilier că există depuse la primărie două petiţii împotriva lui, semnate de D.G., din Oneşti şi R.T., din Bacău, în care s-ar fi reclamat că s-ar afla în stare de incompatibilitate, întrucât este în acelaşi timp şi consilier local, şi acţionar la S.C. FARM LIV SRL Livezi, societate care are contract de închiriere cu UAT Livezi.

                        „Prin aceeaşi adresă, C.G. punea în vedere persoanei vătămate L.N., ca în termen de 15 zile de la primirea adresei să-şi depună demisia din funcţia de consilier local. De asemenea, tot inculpatul punea în vedere SC FARM LIV SRL Livezi, prin administrator L.V., faptul că, datorită stării de incompatibilitate a acesteia, se reziliază din 01.07.2015 contractul de închiriere încheiat anterior între această societate şi U.A.T. Livezi”, spun anchetatorii. După primirea celor două adrese, consilierul şi soţia lui au sesizat Prefectura Bacău pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra stării de incompatibilitate, iar Prefectura a sesizat la rândul ei Agenţia Naţională de Integritate (ANI) care, în septembrie 2015, a comunicat faptul că respectivul contract de închiriere nu intră sub incidenţa interdicţiei impuse prin Legea 161/2003.

                        Prin urmare, L.N. nu a avut de ce să-şi dea demisia şi nici nu s-a impus rezilierea contractului încheiat de SC FARM LIV SRL. Dar s-au luat la verificat cele două „petiţii” de la care a pornit scandalul şi s-a dispus efectuarea unei constatări grafice, de către IPJ Bacău. „Concluziile raportului au fost că scrisul de mână, data şi semnătura de pe cererea presupusului D.G. s-au executat de către inculpatul C.G., în timp ce semnătura de pe cererea presupusului R.T. (trimisă prin e-mail şi scrisă la calculator) nu s-a executat de către inculpat”, arată procurorii. Poliţia nu a identificat în baza de date a evidenţei populaţiei niciuna dintre cele două persoane.

                        Fostul edil a recunoscut că persoana în numele căreia a făcut plângerea nu există în realitate. Şi în instanţă, Gioni Crăciun a recunoscut fapta. Astfel, pedeapsa la care a fost condamnat de Judecătoria Oneşti a fost de 10 luni închisoare, cu suspendare. Instanţa i-a impus fostului edil şi o serie de obligaţii printre care: să urmeze un curs/program de reintegrare socială, derulat de Serviciul de Probaţiune Bacău, şi să presteze muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Livezi pe o perioadă de 70 de zile. În apel, avocatul fostului primar a cerut aplicarea unei pedepse cu amendă, considerând mult prea severă condamnarea dispusă de prima instanţă.

                        „Ceea ce imprimă caracter grav faptei comise de inculpat este tocmai calitatea de primar a acestuia, funcţie aleasă care ar trebui să-l determine la o conduită exemplară, lipsită de suspiciuni de ilegalitate. Dimpotrivă, C.G. a implicat instituţia pe care o conduce în răfuieli de ordin politic, demonstrând prin aceasta că nu a urmărit interesul general al comunităţii care l-a ales, ci folosirea funcţiei într-o manieră ilegală, sub forma unei infracţiuni, pentru a dobândi avantaje politice. Contrafacerea totală a unui înscris şi înregistrarea lui la Primăria Livezi, ştiind că reprezintă un fals, în scopul de a elimina un adversar politic, contrazice în esenţa ei noţiunea de democraţie locală şi nu lasă loc niciunei justificări obiective cu efect atenuant”, se arată în hotărârea Curţii de Apel. Instanţa nu a găsit niciun motiv care să justifice o diminuare a pedepsei. Prin urmare, a fost respins apelul lui Gioni Crăciun. Sentinţa este definitivă. Nu a fost, însă, luat în calcul că fostul primar mai are o condamnare definitivă.

                        Condamnare definitivă într-un alt dosar

                        Fostul primar al comunei Livezi mai are o condamnare definitivă într-un alt dosar în care a fost judecat pentru conflict de interese şi fals în declaraţii. Gioni Crăciun a fost trimis în judecată pentru fapte din 2012 când ar fi semnat un contract de concesiune servicii, în calitate de primar, prin care Asociaţia Comunală a Crescătorilor de Animale, Păsări şi a Producătorilor Agricoli „Prod Liv” Livezi (al cărei membru era) a dobândit concesionarea unei suprafeţe de 383,65 ha, obţinând ulterior subvenţii de la APIA în sumă de 428.359 lei, spun procurorii.

                        Pentru a ascunde infracţiunea, se mai arată în rechizitoriu, edilul nu a menţionat în declaraţia de interese că este membru al acestei asociaţii. Judecătoria Oneşti l-a condamnat pe Gioni Crăciun la 8 luni de închisoare, cu suspendare. În martie, Curtea de Apel Bacău a respins apelul lui Gioni Crăciun. După această primă condamnare definitivă, fostul primar şi-a pierdut mandatul.

                        ULTIMELE ȘTIRI