20 aprilie 2024
ActualitateUrmările excluderii din proiectul deșeurilor. ADIS va cere daune uriașe orașului Comănești

Urmările excluderii din proiectul deșeurilor. ADIS va cere daune uriașe orașului Comănești

Numărătoarea inversă a început: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS) a demarat procedura de excludere a orașului Comănești, după ședința Consiliului Local (CL) din 7 martie. E vorba despre ședința în care proiectele referitoare la contractul cu Eco Sud, care va gestiona Celula II și stațiile de transfer a deșeurilor, au fost amânate din cauza disputelor privind tarifele și modul de plată.

Primăria Comănești are un proiect de colectare selectivă a deșeurilor demarat în 2008 pe PHARE și un operator propriu, Eco Valea Muntelui, iar ADIS, prin inițiativa CJ Bacău, un proiect demarat în 2010 cu fonduri atrase prin POS Mediu, care cuprinde întreg județul.

În 2010, Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Comănești a intrat în ADIS și a semnat „angajamente ferme” privind integrarea în proiectul județean.



Licitația pentru desemnarea operatorului județean a fost câștigată de Eco Sud. Toate UAT-urile au aprobat contractul licitat și câștigat, în afară de Comănești. Urgența e dată de faptul că Celula I este plină și trebuie deschisă Celula II. Aleșii din Comănești vor ca satele integrate orașului să plătească tariful stabilit pentru zona rurală.

„Sunt cartiere conform INS – Cod SIRUTA, nu sate”, afirmă Bogdan Seto, directorul ADIS. Consilierii mai cer ca Eco Valea Muntelui să plătească direct operatorului Eco Sud pentru depozitarea deșeurilor. Nu se poate, arată ADIS, deoarece în contractul județean toate UAT practică același tarif. E un tarif mediu, calculat prin adunarea cheltuielilor și împărțirea la numărul beneficiarilor. Nu practică fiecare UAT propriul tarif, în funcție de cantitate sau distanța până la depozitul din Bacău. Cu alte cuvinte, solidari la bine și la greu, la servicii și la plată.

Intrușii nu încap în Celula II

După ședința din martie, Viorel Miron, primarul orașului Comănești, a afirmat că a fost acționat în instanță de ADIS. „Nu era vorba de acționarea în instanță, ci de o plângere prealabilă, dar acum nu-și mai are rostul. Pe 15 februarie, CL Comănești a refuzat contractul. Plângerea a rămas fără obiect”, declară Bogdan Seto.

El afirmă că singura soluție pentru a salva proiectul județean „Sistem integrat de management al deșeurilor” este excluderea UAT Comănești din ADIS. Întrebarea este ce se va întâmpla după excludere. Viorel Miron susține că va continua să facă salubrizare cu operatorul Eco Valea Muntelui și utilajele din dotare, în care s-a investit foarte mult.

„Avem tot ce ne trebuie. Singurul lucru care ne lipsește este groapa de gunoi”, afirma edilul, adăugând că mașinile SC Eco Valea Muntelui vor aduce deșeurile la depozitul județului (plătind direct firmei Eco Sud pentru cantitățile depozitate) și nimeni nu va putea interzice acest lucru deoarece orașul Comănești face parte din județul Bacău. Nu așa stau lucrurile, afirmă Bogdan Seto.

Celula II e parte a proiectului derulat de ADIS pe fonduri europene. Numai membrii ADIS pot depozita deșeuri în Celula II deoarece așa prevăd proiectul și contractul câștigat prin licitație, legal, de Eco Sud. Punct. Din cauza excluderii UAT Comănești din ADIS, Consiliul Județean Bacău nu-și poate îndeplini obligațiile și indicatorii din cererea de finanțare, numărul UAT-urilor beneficiare fiind 93 în loc de 94. Ca să corecteze lucrurile, trebuie să calculeze cuantumul investițiilor realizate prin proiect ce revin orașului Comănești și să recupereze sumele.

Bani retrași de Ministerul Finanțelor

Scenariul a ceea ce urmează pentru orașul Comănești e sumbru. Conform analizei preliminare efectuate de ADIS, iată care sunt investițiile de care a beneficiat Comăneștiul și sumele care trebuie restituite: 4.308 de pubele care au costat 491.456 lei, 291 de containere 1,1 mc – 281.455 lei, 30 de containere 30 mc (și truse scule) – 108.8109 de lei, autocamion (autosașiu) – 541.074 de lei, două remorci Huffermann – 680.574 de lei, tocător deșeuri verzi Caravaggi – 226.665 lei, accesorii Caravaggi – 230.040 lei, închiderea depozitului neconform din Comănești – 4.750.140 de lei. Adunate, înseamnă peste 6,5 milioane de lei (1,4 milioane de euro).

La aceste investiții se adaugă cota parte aferentă investițiilor comune, respectiv Celula II, cotă de 39,7 milioane de lei raportat la orașul Comănești, și cota din investițiile realizate pentru stația de compostare Onești, respectiv 7,3 milioane de lei. În total, orașul Comănești ar trebui să returneze 53,5 milioane de lei (adică peste 11 milioane de euro). Și încă nu e tot, vor fi calculate și despăgubiri în contractul de delegare.

Sumele nu vor fi restituite doar dacă CL Comănești va fi de acord sau va avea de unde. Dacă UAT-urile nu iau măsuri pentru „restituirea prejudiciului creat”, se arată în Legea 52/2006 privind serviciile de utilități, Ministerul Finanțelor Publice va recupera banii prin poprire. Primarul Viorel Miron nu pare îngrijorat de estimările ADIS:

„Îi lăsăm să calculeze, ce altceva să facă? Ei sunt interesați să ne sperie foarte tare și ne arată pisica, încercând să ne convingă că, de fapt, e mare cât un leu sau cât un elefant. Nu vor putea să ne impute aceste sume decât în baza unei decizii judecătorești și a unei expertize. Noi vom merge în instanță și la toate instituțiile abilitate, inclusiv la Comisia Europeană. Proiectul nostru e un proiect european cu grafic de derulare până în 2028 și nu putem să-l întrerupem pentru că așa vor ei!”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri