Acasă Blog Pagina 2652

Să bată dobele!

Nu sunt un tip alarmist care să aplece urechea la toate isteriile ce se nasc din te miri ce, nici măcar la cele din zona politicii, acolo de unde, de cele mai multe ori, dau năvală peste noi cele mai descurajante și…revoltătoare vești.

Dar, parcă, psihicului colectiv i-ar fi plăcut să începem anul într-o notă pozitivă, fără să ne gândim la scumpiri, schimbări profunde în legislație ș.a.m.d.

Pentru că românii chiar își doresc să le fie bine. Și asta, nu de ieri, de azi, ci de sute de ani, de când strămoșii noștri, nu-i așa?, ca să alunge spiritele rele adunate de-a lungul anului, se costumau cât mai colorat, mai…hidos posibil, făcând zgomote din zurgălăi, tălăngi și dobe sau alte năzdrăvănii…

Dintotdeauna, au sperat românii la acel trai armonios, lipsit de grija zilei de mâine, în care familia și cei dragi sunt în siguranță. Nici nu și-au dorit prea multe, doar să fie sănătoși și…să aibă ce pune pe masă. Știu și sunt de acord că unele decizii ale guvernanților nu sunt tocmai ok, în ele regăsindu-se acele dorințe egoiste ale parlamentarilor de a le scăpa pielea „confraților” penali din partid.

Grav este că tot iureșul ăsta cu modificările legilor justiției sau cu relaxarea fiscală a dus artificial, cred eu, la…perspective deloc încurajatoare pentru românul de rând. Căci, alta ar fi fost situația acum dacă toți cei de care depind țara și poporul (fie că sunt parlamentari aflați la putere sau în opoziție, fie sunt guvernatori ai Băncii Naționale sau responsabili ai diferitor instituții publice) ar fi gândit și acționat pentru bunăstarea României, a românului.

Or, niciunii dintre ei nu s-au gândit o clipă că poporul suferă din cauza zarvei din politică. Pentru că, de pildă, un euro puternic, doar românului de rând îi va scumpi viața (alimentele, ratele la bancă, factura la curent, gaz, telefon ori tv ș.a.).

Gesturile anapoda din politică vor genera mereu efecte negative asupra vieților noastre. Să bată, deci, dobele în toată țara, doar-doar or alunga spiritele rele. Pe vecie.

Pagina 1

    Credite mai mari, restanțe mai mici în băncile din Bacău

    Populația județului avea, la 1 decembrie, credite bancare de peste 3.600 de milioane de lei, în creștere față de 1 noiembrie, dar restanțele bancare au scăzut din nou, semnificativ. Restanțele – conform raportului făcut public de Banca Națională a României – au ajuns la mai puțin de 108 milioane de lei. Practic, scăderea acestora a fost de peste două milioane de lei.

    Vizavi de acestea, economiile băcăuanilor în băncile comerciale au mai crescut față de luna precedentă, până la aproape 10,1 milioane de lei. Au crescut și creditele, cu aproape 44 de milioane de lei, iar majorarea salariilor pentru unii dintre angajați ar putea fi unul dintre motive. Dar, creditele curente sunt doar de 2,86 ori mai mari decât se cifrau în 2008, an de referință în asemenea comparații, fiind cel al declanșării cunoscutei crize economice.

    Iar băcăuanii s-au împrumutat mai mult în lei, mai puțin în valută. Valoarea creditelor de consum a fost în scădere, dar valoarea creditelor pentru locuințe a crescut.

    În Regiunea Nord-Est, ponderea restanțelor în total credite acordate băcăuanilor a scăzut la cel mai mic nivel în ultimii doi ani și rămâne a doua cea mai scăzută între celelalte județe ale regiunii, de numai 2,98%, sub nivelul regional de 3,86%. Județul Botoșani ocupă prima poziție la acest capitol, cu 2,39%.

    Ponderea cea mai mare o au restanțele înregistrate în județul Vaslui (8,73%), dar în volum, cele mai mari restanțe rămân cele din județul Iași, de 287 de milioane de lei, însă și volumul creditelor este cel mai mare în Iași, de peste 8,60 de miliarde de lei. Valorile, în volum, pentru județul Bacău sunt aproape la jumătatea celor din Iași.

    Cămin de bătrâni, acuzat că funcţionează ilegal, fără licenţă

      In 2016, Asociaţia „Salvaţi Bătrânii Săuceşti” a fost sancţionată cu amendă în sumă de 20.000 lei, după ce inspectorii AJPIS au constatat că aceasta furniza servicii sociale tip „cămin de bătrâni” fără licenţă de funcţionare. „Fapta prezintă un grad ridicat de pericol social”, avertizează conducerea AJPIS. „…. aceştia, în loc să susţină acest gen de activităţi, încearcă desfiinţarea noastră”, este reacţia asociaţiei. În ciuda neregulilor, Tribunalul Bacău a considerat că se justifică înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertisment.

      La sfârşitul anului 2016, pe rolul Judecătoriei Bacău, s-a înregistrat „plângerea contravenţională” formulată de Asociaţia „Salvaţi Bătrânii Săuceşti” împotriva procesului verbal de contravenţie încheiat de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Bacău.

      În noiembrie 2016, Asociaţia a fost sancţionată cu amendă în sumă de 20.000 lei, după ce inspectorii AJPIS au constatat că aceasta furniza servicii sociale tip „cămin de bătrâni” fără licenţă de funcţionare. „Furnizorul de servicii sociale a primit licenţă de funcţionare provizorie în 26.05.2015, licenţă care în urma raportului de evaluare de teren a fost retrasă motivat de faptul că aceasta nu îndeplinea standardele specifice furnizării serviciului”, explică AJPIS, în întâmpinarea depusă la dosar. Conform raportului de evaluare făcut de inspectorii sociali, în noiembrie 2015, asociaţiei i s-a acordat un termen de patru luni pentru menţinerea licenţei provizorii, perioadă în care furnizorul de servicii sociale trebuia să remedieze toate deficienţele şi să ajungă la standardele minime specifice căminelor de bătrâni.

      Una dintre măsuri se referea la obţinerea autorizaţiei pentru prevenirea şi stingerea incendiilor. „La împlinirea termenului stabilit, respectiv 17.03.2016, inspectorii sociali s-au deplasat la sediul furnizorului pentru a verifica dacă au fost îndeplinite măsurile lăsate prin raport. Cu ocazia vizitei, se constată că imobilul în care funcţiona serviciul social a fost afectat de un incendiu şi că serviciul funcţiona într-o altă locaţie care nu deţinea niciun fel de autorizaţie, motiv pentru care inspectorii sociali au făcut propunerea Ministerului Muncii pentru retragerea licenţei provizorii de funcţionare.

      Decizia de retragere a licenţei a fost emisă de către Ministerul Muncii în data de 03.06.2016, dată de la care furnizorul de servicii sociale nu mai putea funcţiona sau dacă a funcţionat a încălcat prevederile actelor normative în vigoare. Reclamanta era obligată să înceteze furnizarea serviciului social la data retragerii licenţei provizorii şi să solicite acreditarea serviciului social cu 60 de zile înainte de darea în funcţiune în locaţia în care s-a mutat”, precizează, în acţiune, directorul executiv al AJPIS, Teodor Agachi. Cu toate acestea, spune conducerea instituţiei, asociaţia a continuat să desfăşoare activităţi chiar şi după retragerea licenţei provizorii de funcţionare.

      „Fapta săvârşită de petentă prezintă un grad ridicat de pericol social. (…) Gradul de pericol social al faptei este ridicat deoarece acordarea serviciilor sociale fără licenţă de funcţionare unei categorii de persoane vulnerabile (persoane vârstnice) nu oferă o garanţie că serviciile prestate sunt conform legii. Lipsa licenţei de funcţionare a serviciului social furnizat pentru o categorie defavorizată pune în pericol sănătatea, siguranţa sănătăţii şi chiar viaţa persoanelor vârstnice”
      – conducerea AJPIS

      „Este inadmisibil să se afirme că este pusă în pericol viaţa beneficiarilor”

      De cealaltă parte, Asociaţia „Salvaţi Bătrânii Săuceşti”, reprezentată de administratorul Luciana Olaru şi de avocata Maria Jinga, a cerut în instanţă anularea amenzii, arătând, pe de o parte, că procesul verbal de sancţionare nu este legal întocmit (nu sunt menţionate adresa locului unde s-a desfăşurat controlul, temeiul legal pentru fapta săvârşită, „nu sunt descrise faptele cu indicarea locului concret în care a fost săvârşită fapta pentru a se aprecia dacă într-adevăr a fost pusă în pericol viaţa celor 21 beneficiari ai centrului prin lipsa licenţei, aşa cum s-a menţionat în procesul verbal”).

      Pe de altă parte, reprezentanţii asociaţiei s-au arătat revoltaţi de acuzaţiile aduse, dar şi de nivelul amenzii.

      „Este inadmisibil să se afirme că este pusă în pericol viaţa beneficiarilor şi să fie aduse acuzaţii atât de grave Asociaţiei, fără ca măcar inspectorii să verifice în concret starea beneficiarilor şi condiţiile în care locuiesc, iar acest aspect să conducă la stabilirea unei amenzi împovărătoare care se va răsfrânge tot asupra beneficiarilor. (…) Considerăm că procesul verbal este nelegal, netemeinic şi nefondat, având în vedere că faptele consemnate nu sunt reale, noi am solicitat sprijinul acestei instituţii în vederea consilierii pentru obţinerea tuturor avizelor şi autorizaţiilor necesare, or aceştia, în loc să susţină acest gen de activităţi, încearcă desfiinţarea noastră”, se arată în acţiunea deschisă în instanţă.

      „Asociaţia a fost constituită în luna decembrie 2012 cu scopul de a identifica şi ajuta persoanele vârstnice singure sau aflate în dificultăţi materiale, de a înfiinţa un centru de cazare permanentă sau temporară, cu posibilitatea asigurării hranei şi a condiţiilor necesare existenţei pentru vârstnici, nu de a obţine profituri materiale. Beneficiarii acestei asociaţii sunt persoane vârstnice, persoane cu dizabilităţi fizice şi somatice şi persoane fără adăpost. Asociaţia «Salvaţi Bătrânii Săuceşti» este o organizaţie non-profit cu autofinanţare, pentru acordarea de servicii sociale. (…) Unele persoane îngrijite de noi sunt în ultimul stadiu al bolii, sunt netransportabile sau lipsite de discernământ şi nu pot fi abandonate doar că ne încurcăm în iţe birocratice.”
      – conducerea Asociaţiei

      „Nu ne-a fost retrasă acreditarea şi nu ne-a fost interzisă funcţionarea”

      Reprezentanţii Asociaţiei mai spun că centrul deţine atât certificatul de acreditare, cât şi licenţă de funcţionare provizorie pentru serviciul social cămin pentru persoane vârstnice, serviciul social fiind autorizat să funcţioneze o perioadă de un an, de la 26.05.2015 la 26.05.2016.

      „În ianuarie 2016, la căminul «Salvaţi Bătrânii Săuceşti» din sat Săuceşti a avut loc un incendiu declanşat de la coşul de fum, în urma căruia a ars tot acoperişul. Acest lucru s-a datorat unui viciu de construcţie despre care noi nu am ştiut.

      Acoperişul a fost distrus şi întreaga clădire, deteriorată, motiv pentru care am fost nevoiţi să găsim o altă locaţie”, explică reprezentanţii Asociaţiei.

      De la incendiu, căminul a funcţionat, temporar, în diferite spaţii şi, pentru că locaţiile erau provizorii, motivează Asociaţia, nu putea obţine licenţa.

      „În data de 20 octombrie 2016, ne-am mutat în noul spaţiu pe care l-am amenajat între timp conform normelor cerute (pentru eliberarea avizelor necesare acreditării şi obţinerii licenţelor), situat în Bacău, strada Mihai Eminescu, nr. 25.

      Doar datorită faptului că nu mai funcţionam în locaţia din comuna Săuceşti ne-a fost retrasă licenţa de funcţionare pentru acest spaţiu, însă nu ne-a fost retrasă acreditarea şi nu ne-a fost interzisă funcţionarea”, sunt explicaţiile celor de la Asociaţie.

      Ei au invocat şi „situaţiile de forţă majoră” care au întârziat obţinerea licenţei de funcţionare pentru noua locaţie.

      Ambele părţi au făcut apel după ce s-a redus amenda

      Decizia Judecătoriei Bacău nu a fost pe placul niciuneia dintre părţile implicate în acest dosar. Instanţa de fond a admis parţial plângerea Asociaţiei „Salvaţi Bătrânii Săuceşti” şi a dispus reducerea cuantumului amenzii de la 20.000 lei la 10.000 lei.

      Şi AJPIS, şi Asociaţia au făcut apel, iar dosarul a ajuns pe rolul Tribunalul Bacău. Conducerea AJPIS critica, în apel, faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont de „gradul ridicat de pericol social la care au fost expuşi beneficiarii acestui centru, respectiv persoane vârstnice (imobilizate) prin neîndeplinirea condiţiilor de autorizare sanitară, sanitar veterinară şi prevenirea situaţiilor de incendiu”.

      De cealaltă parte, Asociaţia reclama că soluţia pronunţată de instanţa de fond nu este corectă şi nu a luat în calcul buna credinţă şi activitatea asociaţiei.

      „Practic, această amendă, chiar de 10.000 lei, aplicată chiar în cuantum minim, pentru noi înseamnă desfiinţarea centrului şi lipsirea acestor oameni de unicul sprijin pe care îl mai au”, arăta, în cererea de apel, avocata Asociaţiei.

      „Petentul cunoştea încă de la momentul întocmirii raportului de evaluare din 17.11.2015 că nu erau îndeplinite condiţiile tehnice necesare desfăşurării în condiţii bune a serviciului social şi a continuat să presteze acest serviciu şi după retragerea licenţei, la 03.06.2016, până la 28.11.2016, astfel că nu se poate reţine buna credinţă a acestuia. Instanţa reţine că nu se poate vorbi despre o situaţie de forţă majoră, având în vedere că neregulile care au condus la sancţionarea petentului subzistau de o perioadă suficient de lungă de timp.”
      – motivarea deciziei Judecătoriei

      Tribunalul Bacău a respins, însă, apelul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bacău şi l-a admis pe cel al Asociaţiei Salvaţi Bătrânii Săuceşti. Instanţa a considerat că se justifică înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertisment. Decizia este definitivă.

      Probleme în centru

      Știința și-a reluat antrenamentele, pregătind primele jocuri ale sezonului: cu Azerrail Baku, în Challenge Cupa și CSM Lugoj, în campionat. Din păcate, studentele nu vor mai putea conta pe Iuliana Matache, care s-a retras din activitate. Cum nici Gabi Dancu nu este disponibilă după intervenția chirurgicală suferită, băcăuancele încearcă să aducă încă o „centrală”

      Voleibalistele Științei Bacău au început noul an la fel cum l-au încheiat pe cel vechi: antrenându-se. Rogojinaru și compania s-au pregătit zilnic în această perioadă, fiind constrânse de programul competițional. Unul foarte comprimat. Astfel, duminică, 7 ianuarie, băcăuancele vor pleca pe calea aerului în Azerbaidjan, acolo unde două zile mai târziu vor disputa primul joc din 2018: returul cu Azerrail Baku, din „șaisprezecimile” Cupei Challenge. La finalul săptămânii viitoare, se reia și campionatul Diviziei A1. În runda a 11-a, programată pe 13 ianuarie, Știința va primi vizita Lugojului.

      Prin urmare, studentele nu au timp de respiro. „Este o perioadă destul de încărcată. Dorința noastră este de a continua și chiar de a îmbunătăți lucrurile pozitive pe care echipa le-a arătat până acum”, a comentat antrenorul Științei, Florin Grapă, care s-a declarat extrem de satisfăcut pentru faptul că finalul lui 2017 a permis grupării băcăuane să asigure co-finanțarea proiectului de 1.00.000 lei aprobat de municipalitate în baza Legii 350/ 2005. „Sprijinul sponsorilor Dedeman și Agricola s-a dovedit salvator. Am reușit să încheiem proiectul cu Primăria, iar fetele se află cu drepturile financiare la zi”, a punctat tehnicianul Științei.

      Din păcate, nici nu a început bine anul, că Stiința se și confruntă cu primele probleme. Nu financiare, ci de efectiv. Formația băcăuană nu va mai putea conta pe serviciile Iulianei Matache, care s-a retras din activitate. „Din câte am înțeles, Matache a decis să abandoneze voleiul și să dea un nou curs activității sale profesionale.

      Plecarea sa ne prinde descoperiți deoarece în această perioadă nu o avem validă nici pe Gabi Dancu, operată la genunchi. Practic, am rămas cu doar doi centri”, a subliniat Florin Grapă. În aceste condiții, Știința va încerca să aducă o jucătoare care să acopere golul lăsat de Matache și Dancu. „Să vedem ce putem găsi. Din păcate, nici timpul nu ne ajută prea mult, perioada de transferuri fiind una scurtă”, a concluzionat Grapă.

      Tragere la sorți pentru „barajul” de C

      Campioana Bacăului va întâlni în drumul spre eșalonul 3 una dintre campioanele Neamțului, Iașiului, Sucevei, Botoșaniului sau Vasluiului

      La finalul ediției 2017-2018, campioanele județene vor accede în Liga a III-a doar după susținerea barajului de promovare.

      Ca și până acum. Și tot la fel ca în ultimele sezoane, și în stagiunea în curs „barajul” va avea două manșe. Turul se va disputa pe 16 iunie 2018, la ora 18.00. Iar returul o săptămână mai târziu, pe 23 iunie. Dar de la ora 17.30. Spre deosebire însă de anii trecuți, în actualul sezon meciurile de baraj vor fi stabilite în urma tragerii la sorți. Practic, cele 42 de campioane județene care vor juca pentru cele 21 de locuri promovabile își vor afla adversara directă în urma tragerii la sorți ce se va efectua la FRF. Criteriul geografic este eliminat, dar nu în totalitate.

      Astfel, în conformitate cu modificările operate de Comitetul Executiv al FRF din 20 decembrie, s-au format șapte regiuni, fiecare cu câte șase județe în componență. Bacăul face parte din prima regiune, alături de județele Neamț, Iași, Suceava, Botoșani și Vaslui. Prin urmare, la finalul campionatului, campioana Bacăului va urma să dispute barajul pentru C contra uneia dintre celelalte cinci componente ale regiunii 1. Că va fi Neamțul, Iașiul, Suceava, Botoșaniul sau Vasluiul, o vor stabili sorții.

      La finalul turului Ligii a IV-a, primul loc în campionatul județean al Bacăului este ocupat de ACS Gauss. Pe locul secund, se află campioana de anul trecut, Viitorul Curița. Deși situată la șase puncte distanță, Curița nu a depus armele, intenționând să-și întărească serios lotul și să-și păstreze titlul de campioană județeană, care-i dă dreptul să susțină barajul de promovare în Liga a III-a. Prima achizițe este una ilustră, fostul divizionar A, Adi Gheorghiu, dându-și acordul pentru a evolua din 2018 la Curița. De urmărit dacă la Curița vor ajunge în inter-sezon, așa cum se vehiculează, și o parte dintre jucătorii liderei Gauss.

      Iată și Regiunile alcătuite de FRF pentru tragerea la sorți a meciurilor din cadrul barajului de promovare în eșalonul al treilea:

      Regiunea 1, Nord-Est: Bacău, Botoșani, Neamț, Iași, Suceava, Vaslui.

      Regiunea 2, Nord-Vest: Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu-Mare, Sălaj.

      Regiunea 3, Centru: Alba, Brașov, Mureș, Covasna, Harghita, Sibiu.

      Regiunea 4, Vest: Arad, Caraș Severin, Hunedoara, Timiș, Gorj, Mehedinți.

      Regiunea 5, Sud-Vest: Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Dâmbovița.

      Regiunea 6, Sud: Călărași, Giurgiu, Ialomița, București, Ilfov, Prahova.

      Regiunea 7, Sud-Est: Brăila, Galați, Tulcea, Constanța, Buzău, Vrancea.

      „Spartul caprelor” la Oituz

        zeci de tineri s-au costumat şi au participat la acest obicei local, vechi de mai bine de 100 de ani

        Tinerii din comuna Oituz vor să ducă mai departe tradiţia şi în fiecare an participă la un obicei local numit „Arsul caprei” sau „Spargerea caprelor”.

        Costumaţi în diverse personaje, aceştia se împart în şapte cete, care pornesc la colindat prin sat, la rude sau prieteni, dar supravegheaţi şi de jandarmi. Umblă pe străzi timp de trei zile, de pe 31 decembrie până în seara zilei de 2 ianuarie, când aprind făclii mari şi unii dintre ei ies pe drumul naţional 11, unde cântă şi dansează.

        Este seara în care cetele rivale ar trebui să se întâlnească şi să aibă loc o confruntare cu bâte, aşa cum se întâmpla în trecut, dar acest lucru nu mai este permis, după ce, în urmă cu opt ani, un jandarm a ajuns în stare critică la spital, fiind lovit cu un par în cap, în timpul unei încăierări între colindători.

        Pentru a preveni astfel de incidente, autorităţile au luat măsuri şi întâlnirea cetelor nu mai are loc, fiecare urmând un traseu stabilit dinainte.

        Şi anul acesta au fost mobilizate la Oituz forţe importante de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, dar au fost şi de la Poliţie şi de la Pompieri.

        „Participăm cu un efectiv de aproximativ 100 de jandarmi, care veghează ca evenimentul să aibă loc în deplină siguranţă atât pentru spectatori, cât şi pentru urători”, a declarat plt. Alexandru Mormenchi, purtător de cuvânt la GJM Bacău.

        Sătenii au ieşit şi ei în stradă să vadă jocul tinerilor cu făcliile aprinse şi sunt mulţumiţi că forţele de ordine sunt prezente în localitate.

        „Înainte, când eram eu foarte tânăr, nu erai primit în grup dacă nu aveai armata făcută. Am fost şi eu ca ei la colindat mulţi ani, acum sunt alţii mai tineri. Aşa este obiceiul aici la noi. Eu ştiu de el de la tatăl meu. Înainte se întâlneau cetele, dar acum nu mai au voie. E bine şi aşa, că este linişte”, spunea un localnic.

        Se spune că prin „Arsul caprei” şi zgomotul pe care îl fac este alungat ghinionul şi se face loc noului an, care să fie cu mai mult noroc pentru oamenii din localitate.

        „An de an trebuie să fim aici. Din tată în fiu ne rămâne această tradiţie şi noi trebuie să o ducem mai departe”, spunea Răzvan, colindător.

        Trei copii, accidentați pe trecerea de pietoni

          FOTO: Daniel Valentin

          În această seară, pe Bulevardul Unirii, din Bacău, în Şerbăneşti, trei minori, cu vârste de 11, 13 şi 14 ani, care traversau strada regulamentar, pe marcajul pietonal, au fost surprinşi şi accidentaţi de un autoturism, la volanul căruia se afla un tânăr de 30 de ani, din comuna Tamaşi.

          În urma impactului, pietonii au fost răniţi şi au ajuns cu ambulanţele la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.

          Victima de 14 ani era în starea cea mai gravă şi cel mai probabil va fi transferată la o clinică din Iaşi.

          Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu etilotestul, rezultatul fiind negativ, şi se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

          Identificat de poliţişti în timp ce oferea spre vânzare un pistol cu aer comprimat

            La data de 30 decembrie 2017, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au depistat în Moineşti un bărbat de 30 de ani, din comuna Palanca care oferea spre vânzare, fără drept, către persoane fizice un pistol cu aer comprimat şi alice în cantitate de 400 g.

            Pistolul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

            Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

            Ce amenzi au dat polițiștii de Sărbători

              Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău a luat măsuri suplimentare în perioada trecerii dintre ani, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice.

              În perioada 30 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018, pentru siguranţa cetăţenilor, peste 750 de poliţişti au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în locurile unde s-au desfăşurat manifestări publice, în zonele cu aflux mare de persoane, precum şi pe principalele drumuri naţionale, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier.

              În urma acțiunilor desfășurate, au fost constatate 56 infracțiuni, 11 persoane fiind depistate în flagrant delict.

              De asemenea, poliţiştii au aplicat 297 de sancţiuni, în valoare de 65.180 lei şi au confiscat sau indisponibilizat bunuri în valoare de 133.097 de lei.

              Astfel, poliţiştii au aplicat 72 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 6 prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

              Pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 228 de sancţiuni contravenţionale, 62 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză.

              Totodată, poliţiştii au retras 6 de certificate de înmatriculare şi au reţinut 24 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

              Polițiștii sunt prezenți și astăzi pe principalele artere rutiere, pentru fluidizarea traficului și diminuarea riscului rutier.

              Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău recomandă tuturor cetățenilor care pornesc la drum să adapteze viteza la condițiile meteo-rutiere, să se asigure corespunzător înainte de a schimba direcția de deplasare și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în trafic.

              Slujba Aghiasmei Mari și sfințirea rezervoarelor de apă din Onești

                Rezervoarele de apă de pe Dealul Cuciur au fost sfințite și în vara 2017

                Sâmbătă, 6 ianuarie, de Sfânta Sărbătoare a Botezului Domnului, Înalt Preasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va oficia Sfânta Liturghie arhierească și Slujba Aghiasmei celei Mari în Piața Catedralei Ortodoxe „Pogorârea Sfântului Duh” din municipiul Onești.

                Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și de Protoieria Onești, în colaborare cu Primăria Onești și RAJA Constanța – care administrează și rețelele de apă și canalizare din Onești.

                De la ora 11,00 începe Slujba Aghiasmei celei Mari, în Piața Catedralei Ortodoxe „Pogorârea Sfântului Duh”, iar de la ora 12,30 va avea loc Slujba de binecuvântare a rezervoarelor de apă ale orașului, de la gospodăria de apă de pe Dealul Cuciur. Pentru deplasarea pe Dealul Cuciur vor fi la dispoziție cinci microbuze.

                Evenimente notabile așteptate în economia județului în 2018

                Barleta Bacău investește în modernizare

                Anul 2018 se remarcă încă din primele zile cu evenimente pe care le putem numi, fără a greși, notabile și care vor avea impact și în economia județului Bacău. Unele evenimente sunt proprii întregii economii naționale, dar câteva dintre acestea sunt specifice doar județului nostru.

                Pentru că au devenit realitate chiar din prima zi a anului, se cuvine să amintim întâi noutățile aduse de așa-numita „revoluție fiscală”, care vor marca și soarta întreprinzătorilor băcăuani și pe aceea a salariaților acestora. Este vorba de taxa pe TVA, care va fi plătită în conturi separate (split TVA), de plata contribuțiilor de asigurări sociale făcută de angajator din banii salariaților, de majorarea contribuției de asigurări sociale de sănătate la 10% pentru mulți beneficiari de venituri, de micșorarea impozitului pe venit de la 16 la 10% etc. Tot de la 1 ianuarie a mai fost prevăzută intrarea în vigoare a Legii privind combaterea risipei alimentare, a Legii prin care constructorii trebuie obligatoriu să fie certificaţi tehnico-profesional sau a Legii care prevede sancţionarea contravenţiilor silvice.

                Chimcomplex preia activele Oltchim

                Societatea Chimcomplex Borzești, participant în competiția de achiziție a activelor Oltchim, va ptelua activele 1-5 și parțial 7 ale combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, în urma licitației organizate anul trecut. Astfel ar putea începe organizarea Companiei Române de Chimie (CRC), proiect anunțat de proprietarul Chimcomplex, Grupul industrial Serviciile Comerciale Române. „Viitoarea CRC – spune Virgiliu Băncilă, președintele Consiliului de Administrație al Chimcomplex – va fi exemplul unui proiect care va angrena multe companii și va contribui pe termen lung la relansarea chimiei românești.
                Suntem deschiși către cei care își doresc să crească, să exceleze și să aibă un aport în viitorul proiect. Intrăm într-o nouă etapă: a construcției industriale de succes”.

                Se vinde întreprinderea Uton

                Așa cum am anunțat deja, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va organiza în această lună o nouă licitație pentru vânzarea bunurilor societății Uton, din Onești, aflată în faliment și dizolvare. Prețul de pornire a licitației pentru activele fostului „mecanic șef” al platformei industriale Borzești este de 33,5 milioane lei. Fiscul a scos la vânzare întreprinderea și în 2013, pornind doar de la 10,6 milioane de lei pentru 15 active.
                Întreprinderea a fost înființată în anul 1973, dar după 1989 a fost privatizată și preluată de afaceristul Marian Iancu și de societatea Carom Onești, controlată tot de Iancu.

                Barleta, Electric Plus și Croco fac investiții semnificative

                Fabricantul de pungi, saci și sacoșe pentru rețelele de supermarketuri, rețele de fast-food și fabricile de panificație, Barleta din Bacău, a investit, anul trecut, 1,2 milioane de euro într-o nouă tipografie, dar în acest an a bugetat investiții de două milioane de euro în tipărire și modernizare.
                În schimb, în Onești, cu o investiție nouă începută în 2017, de circa 14 milioane de euro, fabricantul de biscuiți Croco ar putea ajunge la 650 de salariați în 2018.
                Tor în Bacău, Electric Plus, deținătoarea brandului Barrier (soluții cu geam termopan), investește aproximativ 10 milioane de euro într-o nouă capacitate de producție pentru PVC, aluminiu, pachet geam termoizolant, foliere profile și încă o clădire de birouri (dotată cu o sală de mese la standarde europene). Proiectul va fi terminat în toamna acestui an. „Noile unități de productie și clădirea de birouri – a declarat presei Adrian Gârmacea, directorul general al societății – vor fi amplasate pe 50.000 de metri pătrați și se va dubla numărul de angajați la peste 1.200”.

                Anul aniversărilor rotunde

                Două mari întreprinderi băcăuane ajung, în acest an, la vârste respectabile. Ele sunt Aerostar – care va împlini, pe 18 aprilie, 65 de ani, și Pambac, una dintre cele mai importante companii de panificație, de morărit și de paste făinoase din România – care ajunge la 50 de ani.
                Tot în acest an, pe 12 martie, Garda Națională de Mediu și comisariatele ei județene împlinesc 15 ani.
                Avem, însă, și două personalități ale vieții economice, sociale și culturale băcăuane pentru care așteptăm organizarea unor evenimente de aniversare. Este vorba de împlinirea a 200 de ani de la nașterea savantului și economistului Ion Ionescu de la Brad și a 165 de ani de la nașterea primului filatelist din Bacău, Grigore Pascu, născut pe 18 octombrie 1853.

                Mari investiții așteptate de băcăuani

                Reluarea lucrărilor la Centura municipiului Bacău și lansarea proiectului pentru Autostrada Brașov-Bacău rămân și în 2018 pe agenda așteptărilor băcăuanilor. Primul proiect a fost început și abandonat acum doi ani, iar despre cel de al doilea actualul ministrul al transporturilor, Felix Stroe, a dat asigurări că acum se vor realiza. Pentru varianta ocolitoare a Bacăului, Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale a transmis în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) anunțul de participare la procedura de atribuire a contractului. Ministerul Transporturilor a aprobat, însă, la sfârșitul anului trecut, Memorandumul privind demararea pregătirii unui portofoliu de proiecte de transport care urmează a fi realizate în perioada 2018-2027, între care și Sectoarele de autostradă Brașov-Bacău și Pașcani-Iași-Ungheni, care vor fi legate între ele.

                Două sensuri giratorii în Șerbănești

                  De-a lungul timpului, unul din nodurile rutiere cu dificulate a fost cel din zona Calea Romanului și Bulevardul Unirii, loc în care s-au produs frecvent ambuteiaje.

                  O soluție pe care autoritățile au găsit-o este amenajarea a două sensuri giratorii. Potrivit studiului de circulație proiectantul a specificat că unul din sensuri va trebui amplasat la intersecția străzii Calea Romanului cu Bulevardul Unirii pentru a fi posibilă intrarea dinspre Letea Veche spre municipiul Bacău în condiții de siguranță, iar cel de-al doilea sens giratoriu, la intersecţia Calea Romanului cu str. Tecuciului, în zona spaţiului verde dintre acestea şi breteaua de legătură existentă, creându-se astfel posibilitatea măririi capacităţii de acces dinspre Letea Veche spre oraş.

                  Valoarea totală a investiției va ajunge la 5.420.793,80 lei cu TVA, conform Devizului General și proiectului nr. 294/2017, întocmit de SC Interproiect SRL Bacău.

                  Cercetați pentru conducere sub influența alcoolului

                    La data de 01 ianuarie 2018, în jurul orei 03.00, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au depistat în trafic un bărbat de 36 de ani, din comuna Plopana, care, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Coloneşti a intrat în coliziune cu un autoturism parcat, provocând daune materiale.
                    Conducatorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur in aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                    În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectueaza cercetari sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

                    La data de 30 decembrie 2017, o patrulă de poliție din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Traian, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe raza comunei Dămieneşti au fost sesizaţi despre faptul că pe raza localităţii a avut loc un eveniment rutier.
                    Din verificări a rezultat că un bărbat de 45 de ani, din comuna Negri, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 207D a avariat autoturismul, rezultând doar pagube materiale.
                    Conducatorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,93 mg/l alcool pur in aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                    În cauza s-a intocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvărşirii infracţiunii prevazută. şi ped. de art. 336 din C.P. urmând a se propune soluţie legală prin Parchet.

                    La data de 31 decembrie 2017, un echipaj de poliție din Slănic Moldova a depistat în flagrant pe DN 12 B, un conducător auto în vârstă de 36 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
                    În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
                    Bărbatul a fost condus la Spitalul Oneşti, unde i s-au recoltat doua mostre biologice de sange, în vederea stabilirii alcoolimiei.
                    În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectueaza cercetari sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

                    Dosare penale pentru comercializarea, fără drept, de articole pirotehnice

                      Peste 730 kg de articole pirotehnice, care urmau să fie comercializate către cetățeni au fost confiscate de polițiști în urma acțiunilor de verificare a respectării prevederilor legale în domeniu.

                      La data de 29 decembrie 2017, polițiștii din Oneşti au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării prevederilor Legii 126/1995 privind comercializarea articolelor pirotehnice.
                      În cadrul acțiunii, în municipiul Oneşti, poliţiştii au depistat o femeie de 46 de ani şi una de 52 de ani, ambele din localitate, care ofereau spre vânzare, fără drept, către persoane fizice, articole pirotehnice.
                      Cantitatea de aproximativ 216 kg de articole pirotehnice, în valoare de 16.660 de lei a fost ridicată în vederea confiscării.
                      În cauza s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea şi deţinere fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.

                      La aceeaşi dată, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării prevederilor Legii 126/1995 privind comercializarea articolelor pirotehnice.
                      În cadrul acțiunii, în municipiul Bacău, poliţiştii au depistat o femeie de 62 de ani, din localitate care oferea spre vânzare, fără drept, către persoane fizice, articole pirotehnice, în cantitate de 40 de kg.
                      Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea şi deţinere fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.
                      La data de 30 decembrie 2017, polițiștii Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa unui bărbat de 48 de ani, din comuna Ungureni, ocazie cu care au identificat cantitatea de 3 kg de articole pirotehnice, fără documente justificative.
                      Cantitatea de articole pirotehnice, în valoare de 200 de lei a fost ridicată în vederea confiscării.
                      În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea şi deţinere fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.

                      Aceeaşi cantitate a fost depistată şi de poliţiştii din Moineşti la o societate comercială din localitate, în data de 30 decembrie 2017. Administratorul, un bărbat de 55 de ani este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea şi deţinere fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.

                      La aceeaşi dată, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au depistat în Bacău un bărbat de 31 de ani, din localitate care oferea spre vânzare, fără drept, către persoane fizice, articole pirotehnice, în cantitate de 450 de kg.
                      Cantitatea de articole pirotehnice, în valoare de 35.000 de lei a fost ridicată în vederea confiscării.
                      Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea şi deţinere fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.

                      La data de 31 decembrie 2017, polițiștii Secţiei 1 Poliţie Bacău au depistat o femeie de 44 de ani, din localitate, care oferea spre vânzare cantitatea de aproximativ 8 kg de articole pirotehnice, fără documente justificative.
                      Cantitatea de articole pirotehnice, în valoare de 1000 de lei a fost ridicată în vederea confiscării.
                      În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea şi deţinere fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.

                      La aceeaşi dată, polițiștii Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat în trafic un bărbat de 31 de ani, din comuna Bereşti- Tazlău care conducea o autoutilitară pe strada Mihai Viteazu.
                      Asupra a doi pasageri din autoturism, doi bărbaţi, unul de 28 de ani şi altul de 31 de ani, poliţiştii au găsit 6 kg de articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 900 de lei.
                      Cantitatea de articole pirotehnice a fost ridicată în vederea confiscării.
                      Poliţiştii i-au sancţionat contravenţional pe cei doi bărbaţi cu amendă în valoare de 5000 de lei.

                      Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Bacău au identificat în flagrant un bărbat de 44 de ani, din comuna Hemeiuş care oferea spre vânzare articole pirotehnice fără drept.
                      Cantitatea de 5 kg de articole pirotehnice în valoare de 1000 de lei a fost ridicată în vederea confiscării.
                      În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea şi deţinere fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.

                      La aceeaşi dată, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au identificat în flagrant o femeie de 41 de ani, din localitate care oferea spre vânzare articole pirotehnice fără drept.
                      Cantitatea de aproximativ 6 kg de articole pirotehnice în valoare de 800 de lei a fost ridicată în vederea confiscării.
                      În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea şi deţinere fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.

                      La Mulți Ani!

                        Mii de băcăuani au ieșit, ca la fiecare Revelion, în stradă, pentru a admira focul de artificii de la cumpăna dintre ani.

                        Posted by Nicu Chiriac on Sunday, December 31, 2017

                        La trecerea dintre ani, zeci de mii de persoane în centrul Bacăului. În niciun an nu am văzut atât de multă lume. Sper să fie semn bun.
                        La mulți ani, 2018 ! 🙂

                        Posted by Liviu Rusu on Sunday, December 31, 2017

                        Băcăuan, complice la o fraudă informatică de peste 50.000 euro

                          Un băcăuan a fost condamnat pentru complicitate la fraudă informatică în formă continuată, într-un dosar în care un neamţ a fost înşelat cu 54.300 euro.

                          În mai 2009, inculpatul I.A., din Oneşti (Bacău), a deschis un cont la o bancă din Slovacia. Contul bancar, spun procurorii, ar fi fost deschis la cererea unei persoane rămasă deocamdată neidentificată (autorul fraudei informatice).

                          Scopul era acela ca, pe baza anunţurilor fictive de mică publicitate publicate pe site-ul www.mobile.de, prin care erau oferite spre vânzare autoturisme la preţuri foarte avantajoase, să se obţină sume de bani de la victime prin înşelarea acestora.

                          „În schimbul acceptării deschiderii contului bancar şi înmânării documentelor aferente către autorul fraudelor informatice, suspectul I.A. a primit de la acesta suma de 3.000 euro”, spun anchetatorii.

                          Două luni mai târziu, un cetăţean german (decedat în 2012) a fost interesat de un anunţ postat pe site cu privire la vânzarea unui autoturism Ferrari, model 360 Spider Cabrio Roadster.

                          Autoturismul era prezentat ca fiind „second hand” şi avea un preţ atractiv de 53.300 euro plus 1.000 euro cheltuieli de transport. „Persoana vătămată, atrasă de preţul relativ mic în comparaţie cu valoarea reală de piaţă a unui autoturism de acest gen, a purtat discuţii prin intermediul poştei electronice cu «dealer-ul» de firmă care s-a prezentat sub numele de «Matt Garner».

                          Negocierile părţilor presupuneau că, după achitarea preţului integral de achiziţie într-un presupus cont bancar de garanţie, autoturismul trebuia să fie transportat cu vaporul în localitatea Bremenhaven pentru a putea fi inspectat de către cumpărător. În cazul în care, cu prilejul inspectării, se constata faptul că autoturismul nu corespunde, cumpărătorul şi-ar fi primit banii înapoi din contul de garanţie, iar transportul înapoi cu vaporul ar fi fost preluat de către dealer-ul auto.

                          În cazul în care autoturismul corespundea descrierii, cumpărătorul trimitea acordul pentru expedierea banilor din contul de garanţie către dealer, iar apoi ar fi primit actele pentru vamă”, explică procurorii.

                          Condiţiile aparent avantajoase l-au păcălit pe neamţ care a acceptat să cumpere maşina la preţul de 54.300 euro. „Cele două transferuri din străinătate (50.000 şi 4.300 euro) au fost efectuate de către persoana vătămată în data de 20.07.2009. (…) După aproape 2 luni de la momentul virării banilor în cont, nu s-a efectuat nicio livrare a autoturismului, astfel că persoana vătămată a cerut să îi fie returnată suma din contul de garanţie.

                          Pretinsul vânzător «Matt Garner» nu a mai răspuns nici la email-uri, nici la apelurile telefonice şi nici la fax-uri. Persoana vătămată a depus plângere penală la autorităţile germane în data de 10.03.2010, iar în 2013 a fost dispusă preluarea urmăririi penale de la autorităţile judiciare germane”, se mai precizează în rechizitoriu.

                          Prejudiciul total se ridică la 54.300 euro. Inculpatul I.A. a recunoscut faptele şi a decis să încheie acord de recunoaştere a vinovăţiei prin care s-a stabilit o pedeapsă de 2 ani de închisoare, cu suspendare.

                          Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Vâlcea care a admis acordul în forma încheiată, însă decizia nu este definitivă.

                          De asemenea, acţiunea civilă se va judeca separat.

                          AFIR pune la bătaie 85 de milioane de euro pentru înființarea de noi livezi

                          Fonduri europene în valoare de 85 de milioane de euro sunt puse la dispoziție pentru investiții în exploatații pomicole prin noua sesiune de primire a solicitărilor de finanțare lansată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

                          Noua sesiune vizează finanțarea prin intermediul submăsurii 4.1a „Investiții în exploatații pomicole” a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 în perioada 27 decembrie 2017 – 30 iunie 2018.

                          Depunerea cererilor de finanțare se poate face online, pe pagina oficială de internet www.afir.info. Cei interesați pot consulta pe site-ul AFIR (secțiunea Investiții PNDR – Sector Pomicol – sM 4.1a) Ghidul solicitantului și anexele aferente sM 4.1a, documente necesare pentru întocmirea unui proiect de investiții în sectorul pomicol finanțat prin PNDR 2020. Pragul de calitate lunar stabilit pentru perioada decembrie 2017 – ianuarie 2018 este de 40 de puncte și scade treptat până la minimul de 10 puncte în ultima lună a sesiunii (iunie 2018).

                          În perioada 2015 – 2017, AFIR a primit 552 de solicitări de finanțare pentru investiții în exploatații pomicole în valoare de peste 250 de milioane de euro, gradul de consumare a alocării fondurilor disponibile fiind de aproximativ 91%.

                          „Sunt în asentimentul solicitanților că aceste tipuri de proiecte sunt complexe și au nevoie de un timp mai îndelungat pentru a fi întocmite – spune Adrian Chesnoiu, directorul general al Agenției. De aceea, sesiunea care se va deschide în acest final de an va fi disponibilă pe o perioadă de șase luni. Sper ca în acest interval să primim proiecte de calitate care să crească în viitor producția pomicolă a țării.”

                          Marii angajatori din județul Bacău au anunțat majorarea veniturilor brute ale salariaților

                          HS Baco, din Comănești, este cea mai mare fabrică de panel din lume organizată în aceeași locație

                          Marii angajatori din județul Bacău au anunțat majorarea veniturilor brute ale salariaților, pentru ca veniturile nete ale acestora să nu fie afectate, de la 1 ianuarie, de modificările legislative prin care contribuțiile sociale ale angajatorului sunt transferate la angajat.

                          Printre aceși angajatori se numără Holzindustrie Schweighofer, Dedeman, Electric Plus și Grupul Agricola.

                          Holzindustrie Schweighofer păstrează venitul net

                          Holzindustrie Schweighofer (HS), proprietarul societății de prelucrare a lemnului Baco din Comănești, a anunțat că veniturile nete ale angajaților săi nu vor fi afectate de la 1 ianuarie. Decizia companiei este de a menține același nivel salarial net și după intrarea în vigoare a modificărilor Codului Fiscal și a fost luată după consultarea cu sindicatul și cu reprezentanții angajaților.

                          În cele cinci fabrici de prelucrare a lemnului din România, Holzindustrie Schweighofer are aproximativ 3.000 de angajați. Printre beneficiile oferite de companie se numără asigurările private de sănătate gratuite, controalele medicale periodice, transportul gratuit la fabrici și condițiile moderne de lucru.

                          Dedeman majorează salariile brute

                          Presa economică semnala anunțul făcut de compania Dedeman Bacău cu privire la majorarea, de la 1 ianuarie, a salariilor celor peste 10.000 de angajați pe care îi are în cele 48 de magazine din toată țara și din celelalte unități ale sale. Majorarea vizează salariile brute.

                          Kaufland crește venitul minim brut

                          După ce a anunțat preluarea, de la 1 ianuarie, a tuturor contribuțiilor aferente angajatorului, Kaufland anunță acum și decizia de a crește venitul minim pentru lucrătorii comerciali din magazine la 2.800 de lei brut pe lună, incluzând atât tichetele de masă, cât și tichetele cadou oferite de Crăciun și de Paști.

                          Noua creștere salarială va intra în vigoare efectiv începând cu 1 martie. În funcție de vechime, venitul unui lucrător comercial poate depăși suma de 6.500 de lei brut, cu sporuri și tichete de masă incluse.

                          Electric Plus preia contribuțiile sociale

                          Compania Electric Plus, care are peste 600 de angajați, a anunțat că preia contribuțiile care vor fi în sarcina angajatului. O prioritate – mai spun reprezentanții acesteia – este mediul de lucru motivant, care se bazează pe formarea profesională accesibilă, fără restricții, a tuturor angajaților, începând cu prima zi de la angajare.

                          În plus, oferă 11 pachete de beneficii, la alegere, care includ tichete de masă, asigurare medicală, asigurare de accidente și de viață, pensie privată (Pilonul III), abonament la servicii wellness, transport și sprijin pentru educația copiilor.

                          Ștefan Munteanu ne face un cadou: o carte-eveniment

                          Recent, universitarul Ștefan Munteanu ne-a oferit „O istorie a opiniilor privind filosofia lui Eminescu”, vol. I. (Editura Eikon, București, 2017). Shakespeare, Goethe sau Dostoievski n-au sisteme filosofice, dar creațiile lor fac parte din bibliografia obligatorie a celor care vor să se apropie de cugetarea filosofică autentică.

                          Eminescu este parte tulburătoare a acestei bibliografii elevate. La Eminescu, filosofia este creuzetul în care are loc facerea lumii sale poetice. Acesta este mesajul eminescologului Ștefan Munteanu. „…Eminescu a înțeles că nu este suficient să fie numai poet, ori numai filosof; că trebuie să conjuge valențele poeziei cu cele ale filosofiei, pentru a se apropia cât mai mult de Absolut. Și pentru a nu-și dezminți originalitatea, poetul-filosof și-a creat propriul său Absolut, cu mintea, cu sensibilitatea și imaginația sa, geniale”, scrie autorul în prefața volumului.

                          Această primă parte a admirabilului discurs ștefanmuntenesc surprinde modul în care cugetarea filosofico-poematică eminesciană a fost percepută de Titu Maiorescu, C. D. Gherea, Grigore D. Pencioiu, Nicolae Petrașcu, Vasile Goldiș, Vasile Gherasim, I. A. Rădulescu-Pogoneanu, Panait Cerna, Henri Sanielevici, Mircea Djuvara, Mircea Florian, Marin Ștefănescu, Romulus Demetrescu, Sterian C. Dumbravă, Henrieta Sachelarie, Cezar Papacostea, G. Bogdan-Duică, Iulian Jura, Ion Sân-Giorgiu, Grigore Tăușan, Ion Petrovici și Tudor Vianu.

                          În opera acestora, autorul a descoperit accente care sunt așezate pe optimismul, pesimismul sau kantianismul eminescian, dar și pe filosofia, non-filosofia sau influențele filosofice ale Poetului. Eseurile lui Ștefan Munteanu poartă aura discursului critic elevat. Opiniile celor amintiți nu sunt doar consemnate. Încadrate în varii paradigme ale cugetării, acestea trec prin furcile caudine axiologice și, nu rareori, stârnesc stihii polemice chiar acolo unde nu te aștepți.

                          Nuanțele acestui discurs sunt cuceritoare. Iată ce-i spune lui Ion Petrovici, cel care are în sufletul său un loc privilegiat: „Eroarea lui Ion Petrovici, care va fi repetată și de George Călinescu, este aceea de a-l fi pus pe Eminescu într-o mare dependență de Schopenhauer.” Lui Tudor Vianu îi reproșează faptul că, însumând toate influențele despre care el vorbește, „originalitatea lui Eminescu dispare în totalitate. Ceea ce nu poate să constituie un adevăr.”

                          C. D. Gherea este binecuvântat cu un potop al uimirii: „Ajuns aici, eu, parafrazându-l pe Eminescu, aș putea spune că nu credeam să ajung să citesc asemenea judecăți neîntemeiate.” Spectacolul contrargumentării este minunat, și atunci când sunt privite critic afirmații precum: „Poezia lui Eminescu nu cuprinde o filosofie propriu-zisă. Eminescu știa foarte bine că poezia, din momentul în care trece pe planul speculațiunii, încetează de a mai fi poezie.” (Iulian Jura). „Desigur că slăbiciunile concluziei lui Iulian Jura, care reduce gândirea lui Eminescu doar la gândirea mitică, pot fi cu ușurință demascate”, spune Ștefan Munteanu. Seducția generată de acest volum – un eveniment cultural național, cum s-a spus la cele patru lansări (București, Bacău, Iași, Focșani) – este datorată mai ales faptului că opiniile privind filosofia lui Eminescu sunt valorizate de un filosof-pur sânge robit de profunzimile cugetării eminesciene.

                          „Este o carte-eveniment”, a spus Valentin Ajder, directorul editurii Eikon. Suntem invitați, împreună cu Eminescu și cei care au reflectat asupra statutului său de cugetător hărăzit cu chemarea către filosofie, să întârziem cu mare folos prin cuceritorul univers ideatic al unor sisteme filosofice, dar mai ales să-l simțim pe Eminescu mereu proaspăt, ca un bob de rouă binecuvântat de sărutul primei raze de soare. Așteptarea celorlalte volume promise de filosoful-cercetător apare, și din această perspectivă, îndreptățită și febrilă.

                          ULTIMELE ȘTIRI