19 aprilie 2024
ActualitateLa nivelul județului Bacău, căderile de zăpadă din ultimele zile nu au...

La nivelul județului Bacău, căderile de zăpadă din ultimele zile nu au produs evenimente deosebite

La nivelul județului Bacău, căderile de zăpadă din ultimele zile nu au produs evenimente deosebite, circulația desfășurându-se în condiții de iarnă.

Pe drumurile naționale, județene și comunale de pe raza județului Bacău, Secția Drumuri Naționale Bacău, Serviciul Județean de Drumuri și autoritățile administrației publice locale acționează cu materiale antiderapante în vederea evitării depunerilor de polei și zăpadă, precum și cu utilaje pentru degajarea zăpezii de pe carosabil, astfel încât să se mențină condițiile optime de circulație.

Inspectoratul de Poliție Județean efectuează acțiuni de monitorizare și dirijare a traficului, în special pe porțiunile de drum afectate de viscol, pe care se intervine pentru degajarea zăpezii, astfel încât să nu se creeze blocaje în trafic.



Nu au fost înregistrate blocaje și nici defecțiuni privind alimentarea cu energie electrică a consumatorilor.

În conformitate cu informarea primită de la Centrul Meteorologic Regional Moldova, în perioada 19.03.2018, ora 08.00 – 20.03.2018, ora 08.00, vremea va fi deosebit de rece, cu ninsori pe spații extinse. În zona montană a județului ninsorile vor fi moderate cantitativ, iar vântul va sufla slab și moderat din nord, cu unele intensificări, spulberând zăpada.

Cetățenii sunt rugați să adopte măsuri de protecție privind expunerea la frig.

Participanții la trafic sunt rugați să se asigure cu privire la echiparea corespunzătoare a autovehiculelor și să respecte restricțiile de circulație, acolo unde acestea sunt impuse.

Se monitorizează evoluția fenomenelor meteorologice periculoase, sunt transmise în teritoriu prognozele, avertizările și înștiințările necesare pentru organizarea acțiunilor specifice în vederea protecției populației și asigurarea condițiilor de trafic, sub coordonarea prefectului și subprefectului județului Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri