24 aprilie 2024
CulturăC. Gh. Marinescu - 90

C. Gh. Marinescu – 90

De câteva zile, istoricul, publicistul, universitarul Constantin Gh. Marinescu a intrat în rândul nonagenarilor. L-au sărbătorit cei de la Galați (județul de baștină), apoi cei de la Universitatea „Apollonia” din Iași, iar în a treia rundă, un grup restrâns din care am fost onorat să fac parte. O carte a sa, „Liga culturală şi Unirea Transilvaniei cu România”, apărută în urmă cu patru decenii (la Editura „Junimea”; coautor, Vasile Netea), îşi reclamă actualitatea îndeosebi în 2018.

De fapt, despre aceasta s-a vorbit mai bine de trei ore în Sala de protocol a Hotelului „Traian” din Iaşi. Tonul l-a dat Areta Moşu, preşedinta Despărţământului ASTRA „Mihai Kogălniceanu”, care i-a mulţumit celui omagiat pentru tăria cu care a menţinut aprinsă flacăra românismului.

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, unde C. Gh. Marinescu a predat ştiinţe socioumane şi a coordonat „Cabinetul absolventului”, i-a acordat o Diplomă de excelenţă, „în semn de înaltă apreciere a calităţilor umane şi profesionale etalate în viaţa ştiinţifică românească şi ca recunoaştere a contribuţiei semnificative la conturarea prestigiului” instituţiei băcăuane.



Contăm în continuare pe sprijinul moral al Domniei Sale, care s-a declarat militant neobosit al unionismului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri