25 aprilie 2024
SportBăcăuancele sar bine

Băcăuancele sar bine

Bilanț pozitiv pentru atletismul băcăuan la CN de Juniori III, a cărui etapă finală s-a desfășurat sâmbătă și duminică, la Sala de Atletism din municipiul nostru.

Gazdele și-au asigurat trei titluri naționale: la înălțime, la lungime și la triplusalt.

Mai mult, la săritura în înălțime, podiumul a fost sută la sută băcăuan. Cu o săritură de 1.68, Federica Gabriela Apostol (CSM Bacău) a cucerit aurul, fiind urmată de Ramona Verman (SCM Bacău), cu 1.65m, și de Cornelia Munteanu (CSS/ SCM), cu 1.62 m.



La triplusalt, Alexia Dospin a demonstrat că îi calcă pe urme Georgianei Aniței, impunându-se cu un rezultat de 12.14 m în fața medaliatei cu argint, Cornelia Munteanu (CSS/ SCM Bacău), autoarea unui 11.30.

În fine, la lungime, campioană națională s-a laureat Ramona Verman (SCM Bacău), cu 5.69 m, bronzul revenind unei alte băcăuane, Alexia Dospin, cu 5.25 m.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri