marți, 30 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2614

Cine ştie ce câştigă ?…

Încercaţi-vă forţele lingvistice

Alegeţi: 1. Cine ştie, câştigă. 2. Cine ştie – câştigă. 3. Cine ştie câştigă.

A vorbi cu… subiectivă şi regentă

Dacă formula simplă „subiect şi predicat” e uşor de folosit în scris pentru că încă din clasa I se disting părţile principale ale unei propoziţii, echivalentul primei este greu de identificat pentru a-l feri de nedorita virgulă sau de linia de pauză.

Cum ieşim din impas?

Reţeta este la îndemână: nu avem decât să comprimăm (lingviştii îi spun contragere) propoziţia subiectivă într-un cuvânt, care devine subiect. Ceea ce rezultă nu este întotdeauna o unitate existentă în limba română, dar ni se permite imaginarea unui produs lexical ad-hoc, de regulă pornind de la acelaşi radical. De exemplu, subiectiva „Cine ştie” se poate reduce la „ştiutorul” (cu radicalul „şti-”), subiect pentru predicatul „câştigă”. Şi cum între cele două părţi principale de propoziţie nu se pune virgulă, nici după echivalentul substantival nu vom pune vreun semn de punctuaţie. Pentru a vă convinge că aşa stau lucrurile, aplicaţi metoda drumului invers: dezvoltaţi un subiect la nivelul unei propoziţii corespunzătoare. Astfel, „Mincinosul se dă singur de gol” devine „Cine minte se dă singur de gol”, unde subiectul „Mincinosul” este totuna cu subiectiva „Cine minte”.

Fraze simple, fraze ample

Deseori subiectiva este urmată de una sau mai multe propoziţii subordonate, care întregesc înţelesul, dar ne pun la încercare abilităţile ortografice: „Cine încearcă să pună piedici unui proiect care aduce beneficii colective se va alege cu oprobriul colectiv”. Suntem tentaţi să plasăm virgulă înaintea verbului „se va alege”, ca să izolăm pachetul de informaţii (alcătuit din trei propoziţii) de deznodământul enunţului. Punem întrebarea elementară pentru a afla subiectul acestui verb-predicat: „Cine se va alege?” Răspunsul este în prima parte a construcţiei: „Cine încearcă”, echivalentă cu „*încercătorul” sau „imprudentul”, adică descoperim o subiectivă, înlocuibilă cu un subiect.

Bine, dar dacă schimbăm ordinea cuvintelor?

Suntem întrebaţi dacă regula este valabilă şi în cazul topicii inverse: „Câştigă cine ştie”, ceea ce ne-a făcut să răspundem că nu numai între subiect şi predicat nu se pune virgulă („Ştiutorul câştigă”), ci şi între predicat şi subiect („Câştigă ştiutorul”); prin extensie, „Cine ştie câştigă”, dar şi „Câştigă cine ştie”.
„Mai bine nu pun deloc virgule!”
Aşa s-a hotărât cineva după ce a constatat că există situaţii (nu foarte numeroase) când virgulele pot fi compromiţătoare pentru cel ce utilizează limba română. E şi aceasta o formă de comoditate (unii, mai neiertători, i-ar spune laşitate). De fapt, cu o sumă minimă de cunoştinţe gramaticale (atenţie: nu ne sunt de folos deprinderile morfologice, ci doar cele care ţin de sintaxă) şi cu antrenarea logicii, se poate pune virgula unde trebuie.

Aşa da!

„Cine plăteşte iubeşte?!” (Deşteptarea, 28 aug. 2017; editorial), comparabil cu „Plătitorul iubeşte?!”

Aşa nu!

„Cine papă bine, are trup frumos” (publicaţie locală, Chişinău, 2 sept. 2016); „Cel ce nu se crede prea mare, valorează mai mult decât crede”; „Acela care caută să informeze lumea asupra tuturor însuşirilor pe care crede că le are, este un îngâmfat şi fiecare îl ocoleşte”; „Dorinţa de a avea o părere bună despre sine, se cere a fi întotdeauna sprijinită de dovezi” (Reflecţii şi maxime, Buc., Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989, p. 33, 34, 35). În ultimele două cazuri, virgula este între subiect („Acela”; „Dorinţa”) şi predicat („este un îngâmfat”; „se cere”).

Strada Florilor, o promisiune onorată după trei ani

    Strada Florilor

    – strada Florilor a intrat în reparații după mai bine de trei ani de intervenții pe la ușa autorităților – strada a fost omisă în urmă cu câțiva ani dintr-un amplu program de modernizare al cartierului Bistrița Lac

    După trei ani de umblat pe la ușa autorităților locale, conducerea Asociației de proprietari nr. 106 a reușit în sfârșit să atragă atenția reprezentanților Primăriei Bacău.

    În tot acest timp, Dorel Trofin, președintele Asociației de proprietari nr. 106, a mers de nenumărate ori în audiențe la reprezentanții Primăriei Bacău pentru a cere sprijin în vederea reparării străzii Florilor din cartierul Bistrița Lac.

    Strada pietruită, plină de gropi, devenise impracticabilă, iar proprietarii de mașini nu mai îndrăzneau să intre cu autoturismele în parcarea ecologică amenajată în zonă. Așa a ajuns parcarea să fie nefolosită.

    „Ultima dată am avut o discuție pe tema străzii Florilor cu viceprimarul Dragoș Ștefan. Spre marea mea surprindere, iată că s-a ținut de cuvânt și au demarat lucrările. Începuseră să niveleze strada, când i-am întrebat pe constructori dacă există toate utilitățile trase.

    Așa am descoperit că mare parte din canalizare era înfundată, iar cu această ocazie au curățat-o”, declară Dorel Trofin, președintele Asociației de proprietari nr. 106

    Drum în lucru

    La fața locului, pe strada Florilor, este o adevărată desfășurare de forțe. Drumul de piatră a fost nivelat și se lucrează la decolmatarea canalizării.

    Strada Florilor
    Însuși viceprimarul Dragoș Ștefan s-a deplasat în teren ca să ia pulsul lucrărilor. „Sperăm ca până la sfârșitul anului strada Florilor să fie modernizată. În acest moment se lucrează la canalizare și la tot ce înseamnă rețele.

    Termenul de finalizare pe care îl are constructorul este de 30 de zile, iar până la sfârșitul anului sperăm să fie și asfaltată”, declară Dragoș Ștefan, viceprimarul municipiului Bacău

    Strada Florilor se întinde de la nr. 32 până la nr. 38 și pe lângă faptul că va aduce civilizația în centrul orașului, va rezolva și problema parcărilor, asigurând astfel accesul deținătorilor de mașini în parcarea ecologică amenajată în apropiere.

    Ramona Ionescu
    Ioana Bour

    Expoziţie de pictură şi fotografie

    Sâmbătă, 18 noiembrie, ora 12.00, la Universitatea „George Bacovia” va avea loc venisajul expoziţiei „Time For Art – Tabără de Creaţie pentru Tineri Ghimeş – Palanca – Făget”.

    Proiectul este realizat cu sprijinul primarului municipiului Bacău și al Consiliului Local.

    Coordonator, Geanina Iustina Ivu-Vlad, asistenţi proiect, Oana Felicia Gheorghe și Constantin Dumitru Broşu.

    Expun participanţii în tabără, artişti profesionişti şi tineri selecţionaţi în urma unui concurs: Geanina Ivu, Marius Crăiţă Mândră, Ion Mihalache, Elena Samburic, Violeta Savu, Oana Gheorghe, Constantin Broşu, Mara Bucur, Carina Gheorghe, Teodor Vlad, Alexandra Creangă, Teodora Tuduriu, Maria Vlad, Vlad Cazimir, Diana Iftime, Călin Vizante, Bogdan Novac, Bianca Gheorghe, Ana Trăistaru Ivu, Andrada Elena Broşu.

    Alternative pentru elevii care vor să învețe o meserie. Calificări de pe băncile școlilor

      „Drum sigur”. Aceasta este premisa pentru care elevii aleg să urmeze cursurile învățământului tehnologic. Un drum sigur care le garantează o calificare încă de pe băncile școlilor prin procesul de pregătire teoretică și beneficiile unei practici chiar în domeniul ales.

      De mai bine de trei ani, acest tip de școlarizare a fost reintrodus în licee, înlocuind practic ceea ce odată erau școlile de arte și meserii. Numai că acum poartă denumirea de învățământ profesional cu durata de 3 ani, organizat după clasa a VIII-a, ca parte a învățământului superior secundar. În Bacău, sunt astfel de cursuri la colegiile tehnice „A.Saligny”, „Gr.Antipa”, „D.Mangeron”, „Petru Rareș” „N.V.Karpen” și la Colegiul Economic „Ion Ghica”. În județ sunt astfel de licee și în Onești, Comănești, Tg. Ocna, Parincea, Dărmănești, Podu Turcului, Ghimeș Făget, Sascut și Răchitoasa. Iar calificările sunt numeroase: de la brutari, ospătari, bucătari, până la mecanic auto, lăcătuș, tâmplari, zidari, instalatori sau comerciant și lucrători în agroturism.

      Bursă de 200 lei/lună

      Pentru a veni în sprijinul acestor elevi, statul susține acest tip de școlarizare și acordă, lunar, o bursă de 200 de lei fiecărui elev în parte. Bursa profesională se acordă în fiecare an școlar, pe perioada cursurilor școlare, a pregătirii practice și pe timpul pregătirii și susținerii examenului de certificare a calificării profesionale.

      Dar, atenție! Elevii declarați repetenți nu beneficiază de acest ajutor pentru anii de studiu pe care îi repetă. Distinct de acest sprijin financiar, cei care urmează învățământul profesional cu durata de 3 ani pot beneficia și de susținere financiară, stimulente și alte forme de sprijin acordate direct de partenerul de practică. Absolvenții acestui tip de învățământ care promovează examenul, la final, primesc certificat de calificare profesională și suplimentul descriptiv al certificatului, conform Europass. Ei își pot continua apoi studiile, pe ruta progresivă și, pot susține, dacă vor, inclusiv examenul de bacalaureat.

      Contracte între firme și școli

      Și dacă tot vorbim de partenerul de practică, pentru o mai bună aplicabilitate a acestui tip de educație, în fiecare an școlar între firmele care pot asigura practică la locul de muncă și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău, implicit, apoi, și unitățile de învățământ, se încheie contracte-cadru pentru derularea acestor ore. Chiar în aceste zile, la ISJ se definitivează listele cu agenții economici care și-au arătat disponibilitatea de a se implica în aceste pregătiri profesionale, pentru anul școlar viitor. Prin aceste aceste contracte, agenții economici se obligă să asigure baza materială necesară desfășurării pregătirii elevilor pentru dobândirea calificării profesionale, dar și resurse umane calificate, care să învețe cursanții la locul de practică. O situație finală, avizată și de Ministerul Educației, a acestei liste va fi cunoscută abia săptămâna viitoare, dar deja se vorbește de peste 230 de firme.

      „Noi avem încheiate parteneriate de practică cu diferite societăți din domeniile hotelărie, alimentație publică, protecția mediului sau electronică și automatizări. În școală, practica elevilor se realizează în două ateliere de alimentație publică și în două laboratoare.”
      prof. Daniela Bilbor, director adjunct la Colegiul „Gr. Antipa”

      Aerostar pregătește viitori specialiști în mai multe colegii băcăuane

      Compania Aerostar Bacău, de exemplu, a solicitat ISJ sprijin pentru a identifica toate colegiile tehnologice care pot pregăti viitorii specialiști în meseriile importante pentru domeniul său de activitate, industria aeronautică.

      Astfel, Colegiul Tehnic „N.V. Karpen” va avea o clasă de profesională de electromecanici pentru stații și aparatură de bord la aeronave, dar și o clasă de tehnicieni de aviație cu profil electricitate. Vor fi, însă, și clase la Colegiul „Anghel Saligny”, pentru lăcătuși construcții de structuri de aeronave și pentru meseria „structuri de aviație”, cu preponderență pe domeniul mecanic.

      Tot acolo va fi cel puțin o jumătate de clasă de operatori de mașini cu comandă numerică. „Ne-am dori, a declarat Dan Paul Mălin Popa, directorul de resurse Umane și Inginerie Industrială, să obținem autorizări și pentru clase de mecanici de aviație. Poate în 2018 sau 2019 să reușim. Suntem în discuții și pentru alte meserii”.

      Holzindustrie Schweighofer are deja o școală profesională, în Moinești

      Compania Holzindustrie Schweighofer (HS), care are în Comănești cea mai mare fabrică de panel din lume organizată într-o singură locație, HS Baco, și este cel mai mare investitor în industria lemnului din România, are de un an în Moinești cea mai modernă școală profesională de prelucrarea lemnului din Moldova. Proiectul, în valoare de 280.000 de euro, a fost pus în practică la Colegiul Tehnologic „Gr. Cobălcescu”, unde funcționează o clasă profesională cu 28 de elevi.

      14 dintre ei vor fi formați în meseria de lăcătuș mecanic, iar alți 14, în meseria de electrician de joasă tensiune. Pe lângă bursa de la stat, ei primesc de la firmă și burse de până la 750 de lei lunar, în funcție de rezultatele școlare obținute. Mai mult, în limita locurilor disponibile, acestora li se va oferi oportunitatea de angajare în cadrul Holzindustrie Schweighofer, în aceste calificări. Tot la Colegiul „Cobălcescu”, OMV Petrom susține funcționarea Școlii Petroliștilor, o școală profesională de trei ani pentru meserii din domeniul petrolului.

      „Asistăm la revenirea învățământului profesional la o stare de normalitate pe care a mai cunoscut-o în trecut, prin acest parteneriat între școală, elevi și părinții lor, și agenții economici, spune prof. Stelian Ivan, directorul colegiului tehnic din Moinești. Cel mai important este accentul pus pe practică. Ponderea orelor de teorie scade abrupt după primul an. În clasa a XI-a elevii fac practică 70% din timpul de studiu, într-o unitate de producție modernă, cu dotările cele mai bune din industrie și îndrumați de profesioniști.”

      „Gândim pe termen lung, iar viziunea noastră asupra dezvoltării unei afaceri sustenabile include și susținerea comunităților în care ne desfășurăm activitatea. Clădim punți pentru viitor. Un loc aparte îl reprezintă educația: contribuim la formarea viitorilor specialiști din industria lemnului. Avem parteneriate valoroase cu instituțiile de învățământ din România, cărora le acordăm sprijin pentru a le oferi tinerilor oportunități de formare profesională la cel mai înalt nivel.”
      Dan Bănacu, director general al Holzindustrie Schweighofer

      Roxana Neagu
      Petru Done

      Ce facem în weekend?

      Duminică, 19 noiembrie, publicul băcăuan se poate bucura din plin de evenimente din zona teatrului și a muzicii clasice.

      De la ora 11, la Filarmonica “Mihail Jora” – Sala Ateneu are loc un recital duo ”Darclee”, susținut de soprana Antonia Maria Palazzo și pianistul Paolo Scibilia. Din program fac parte lucrări precum G. Puccini O mio babbino caro (da “Gianni Schicchi”), G. Puccini Vissi d’arte (da “Tosca”), A. Boito L’altra notte in fondo al mare (da “Mefistofele”), G. Verdi Pace, pace mio Dio (da “Forza del destino”) etc.

      De la 11.00, copiii, dar nu numai, sunt așteptați la Teatrul Municipal Bacovia, la spectacolul “Oblio”, o poveste emoționantă despre “toleranță, candoare și rostul lucrurilor”, în regia lui Gheorghe Balint.

      De la ora 18.00, pe aceeași scenă, actrița Florina Găzdaru va juca triplu rol în spectacolul “Eu, mama și bunica” de Krzysztof Bizio, în regia și adaptarea actriței Firuța Apetrei.

      Reprezentația face parte din monodramele prezentate și susținute de Teatrul Municipal “Bacovia” în stagiunea curentă.

      Tot duminică, “un tip curios, pasionat de paranormal pleacă în Munții Buzăului să verifice o teorie care bântuie internetul”. Adică, nu. Povestea acestuia va fi prezentată, în cadrul unui spectacol de tip One Man Show, de către actorul Valentin Braniște. Spectacolul se numește Portal (regia Vali Bolat) și se va juca în seara amintită, în Mixology Pub, de la ora 19.00.

      ___________________

      Vineri, 17 noiembrie, “Dacă norii ar putea” – și chiar așa va fi! – , la Villa Borghese din Bacău va fi cântare live cu Adrian Sărmășan. De la ora 20.00.

      Pentru cei care n-au astâmpăr și doresc să cânte și/sau dănțuiască până în zori, vineri, de la orele 21.00, la Mixology Pub din Bacău este “Karaoke Night”, iar în The Stage, petrecere “Never Settle Nights” cu MVTEO la “butoane”. De asemenea vineri, dar de la ora 20.00, în Times Bacău (fostul Police Club) va fi petrecere alături de Daniela Gyorfi&Band.

      Băcăuanii pasionați de astronomie au, în acest weekend, toate motivele să treacă pe la Observatorul Astronomic “Victor Anestin”, pentru o sesiune de observații specifice. Mai exact, în noaptea dintre 17 spre 18 noiembrie, între orele 19.00 – 22.00, “în condițiile în care cerul va fi senin, se vor face observații astronomice asupra curentului meteoric Leonide precum și a planetei Uranus, galaxiei Andromeda și a unor roiuri stelare (Pleiade, Hyade)”.

      Sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 14.00, pasionații sportului Kendama sunt așteptați la Arena Mall, la “Ziua Națională depozitul Kendama” (ZNDK), eveniment – concurs organizat de Depozitul Kendama împreună cu Bacău – Capitala Tineretului din România. ZNDK este cel mai mare concurs de kendama organizat în România, având loc pe 18 noiembrie 2017, simultan în mai multe orașe din România.

      Eleganță și dinamism la Balul Bobocilor Colegiului Național „Vasile Alecsandri”

        Teatrul de Vară „Radu Beligan” a fost astă seară gazda unei seri de excepție plină de culoare și multe momente artistice.

        Astfel, puțin peste ora 16.00, spectacolul a debutat cu un moment dinamic pregătit de majorele liceului.

        Cei care au avut rolul de a ține publicul în priză au fost Ana-Maria Grigore, Victor Olaru și Cosmin Palade.

        În cursa către titlurile de Miss și Mister Boboc ale Colegiului Național „Vasile Alecsandri” nouă perechi de elevi frumoși și talentați.

        Au alternat momentele artistice pregătite de elevii colegiului, cu cele pregătite de majorete, dar și de Ansamblul „Ciucurelul”, Clubul Haka , și concurenți. Nu a lipsit nici prezentarea de modă, de acestă dată, cu tema „The one whit the prom”.

        Practic, elevii au avut de redat în fața spectatorilor o defilare a celor mai cunoscute personaje din cele mai urmărite seriale ale momentului.

        Dintre acestea nu au lipsit: „Suits”, „Friends”, „Narcos”, „Prison Break” sau „Game of Thrones”, spre bucuria liceenilor care nu au pierdut niciun episod.

        Juriul, format din profesori și reprezentanți ai sponsorilor și elevilor, a decis în final și câștigătorii:

        Locul I și titlul de Miss Boboc – Nicoleta Popa

        Locul I și titlul de Mister Boboc – Tiberiu Kerekeș

        Locul II: Alexandra Bușagă și Erik Radu Monoranu

        Locul III: Andreea Ioana și Răzvan Popa

        Miss și Mister Popularitate: Raluca Ioana Mihăilă și Sergiu Andrei Oiegar.

        Ședință maraton: Instituția Prefectului i-a chemat pe parlamentari la „Dialog”

          Sala mare a Palatului Administrativ a fost arhiplină, vineri, la ședința comună a Colegiului Prefectural și a Comisiei de Dialog Social, organizată de Maricica Luminița Coșa, prefectul județului.

          Tema aleasă a fost „Prezentarea disfuncționalităților în aplicarea unor legi, precum și propuneri de modificare a acestora.”

          Au participat șefii structurilor care fac parte din cele două grupuri de lucru ale Prefecturii Bacău: sindicate, patronate, instituții publice, asociații profesionale. Noutatea a constat în faptul că Maricica Luminița Coșa i-a invitat la dezbateri și pe parlamentarii de Bacău, așa cum promisese.

          La fel de surprinzător a fost faptul că au răspuns solicitării opt parlamentari: Lucian Stanciu Viziteu, deputat USR, de la PNL, Tudorița Lungu și Ionel Palăr, deputați, și Daniel Fenechiu, senator, apoi Constantin Avram, deputat ALDE, iar de la PSD, deputații Theodora Șotcan, Ionel Floroiu și Costel Dunava. Cu alte cuvinte, patru la patru, Opoziția și Puterea.

          „Am organizat această întâlnire din dorința ca dumneavoastră, parlamentarii prezenți în sală, să duceți mai departe problemele cu care se confruntă sindicatele și patronatele din județul Bacău. Inițiativa este izvorâtă din numeroasele întâniri pe care Instituția Prefectului le-a avut cu sindicatele și patronatele și din convingerea că numai dumneavoastră, reprezentanții noștri în Parlamentul României, ne puteți ajuta”, a declarat Maricica Luminița Coșa.

          A spart gheața Gheorghe Huluță, liderul filialei CNSRL Frăția, care a apreciat această „întâlnire unicat”, apoi a vorbit despre Codul Fiscal și Legea 62. „În privința Codului Fiscal, avem o temere, că nu toți salariații vor beneficia de trecerea contribuției de la angajator la angajat”, a declarat Huluță.

          Președintele CNSRL a explicat că s-a întâlnit cu Mihai Tudose și a apreciat faptul că premierul nu este un tip conflictual și nu și-a pierdut răbdarea chiar dacă au existat critici dure. „Am reușit să ajungem la încheierea unui protocol și să stabilim că vom monitoriza împreună efectele actului normativ, apoi vom pune pe masă toate inadvertențele constatate”, a declarat Gh. Huluță.

          El a vorbit și despre Legea Dialogului Social nr. 62, în care au fost compilate 5 legi și care a provocat disfuncții în activitatea sindicală. În final, Gh. Huluță a solicitat să reapară Contractul colectiv de muncă la nivel național, care ar asigura cadrul legal pentru transferul contribuției.

          Sprijin pentru Statutul Polițistului

          Reprezentanții sindicatului din World Machinery Works (fosta IMU) au cerut sprijinul parlamentarilor pentru salariații care au lucrat în condiții grele și au dreptul să fie încadrați în grupa a II-a de muncă, iar liderul Sindicatului Polițiștilor, susținerea a patru proiecte.

          Marian Pavel a vorbit despre dificultățile întâmpinate de polițiști în teren, neplata amenzilor, lipsa de autoritate și pregătire, necesitatea modificării Statutului Polițistului în folosul polițistului, dar mai ales al cetățeanului. Inițiativa cu privire la statut a fost susținută de chestorul Vasile Oprișan, comandatul IPJ Bacău.
          Ionel Palăr, deputat PNL, a afirmat că sindicatele și patronatele, angajații și angajatorii, cetățenii și aleșii, indiferent de culoare politică, trăind în același oraș, trebuie să acționeze unitar.

          El s-a referit și la disciplina relațiilor de muncă. „Atâta vreme cât angajatorul nu-l va respecta pe angajat, iar angajatul nu-l va respecta pe angajator, lucrurile nu pot merge înainte. Societatea românească are nevoie de dialog”, a declarat Ionel Palăr, apoi a felicitat inițiativa prefectului, apreciind faptul că discuțiile nu se transformă într-o luptă politică.

          Ionel Palăr a promis că, alături de Ionel Floroiu și Constantin Avram, care fac parte din aceeași comisie a Camerei Deputaților, va sprijini propunerile sindicatelor. Tudorița Lungu, deputat PNL, a afirmat că toate solicitările merită și trebuie susținute, iar Theodora Șotcan, deputat PSD, le-a amintit sindicaliștilor că toate aceste probleme sunt pe ordinea de zi a Parlamentului României.

          Nu va veni Apocalipsa!

          Șirul revendicărilor a continuat. Doru Leonte, reprezentat al SLÎ, a prezentat solicitările cadrelor didactice, iar Remus Tudor Halău, BNS, s-a referit la faptul că Guvernul poate garanta plata contribuțiilor doar pentru cei cu salariul minim și cei din sistemul bugetar. „Problema e că în programul de guvernare erau prevăzute creșteri salariale și acestea se pot face doar pe hârtie”, a intervenit Lucian Stanciu Viziteu, deputat USR.

          În schimb, Constantin Avram, deputat ALDE, s-a declarat convins că de la 1 ianuarie nu va veni Apocalipsa, așa cum anunță unii. „În opinia mea, salariile nu vor fi afectate de la 1 ianuarie, iar urgența acestui act normativ este dată de urgența de a avea un buget al asigurărilor sociale și un buget de stat pentru 2018”, a declarat el, adăugând că „salariile nu vor scădea și pentru că impozitele vor scădea de la 16 la 10 la sută.”

          Constantin Avram a vorbit și despre faptul că nu trebuie avute în vedere doar măsurile punitive, ci și cele care stimulează „conformarea voluntară” a antreprenorilor, cei care produc taxe și impozite.

          Reprezentanții Asociației Medicilor de Familie, Cătălin Andriescu și Mihaela Căliman, s-au referit la prea multele sarcini și veniturile mici ale medicilor și asistenților medicali în raport cu omologii din policlinici, solicitând creșterea finanțării și diminuarea birocrației, iar liderul sindicatului de la Ambulanță, despre „mașinile supărător de uzate” și numărul mic al angajaților acestui serviciu.

          Și Aurel Crețu, președintele „Sanitas”, a lăudat Prefectura pentru organizarea acestei întâlniri și pentru celeritatea cu care a înaintat Guvernului propunerile înaintate în ședința precedentă.

          Codul Administrativ ajunge în Parlament

          Solicitări punctuale au mai prezentat Gheorghe Gavrilă, liderul Federației „Meridian”, președintele Asociațiilor de Proprietari din Bacău și Petru Bordeianu, președintele Federației Naționale a Formatorilor Auto.

          Toată lumea a părut mulțumită după cele trei ore de discuții în care directorii de instituții au dat lămuriri în privința unor posibile soluții, parlamentarii au promis că vor sprijin amendamentele și cererile, iar sindicaliștii au acceptat promisiunile.
          În final, Ionel Floroiu a făcut un anunț: „În dezbaterea Parlamentului va ajunge foarte curând Codul Administrativ și vă rog, pe toți cei implicați în administrație, să ne trimiteți amendamente clare, în scris, pentru ca noi să le preluăm deoarece comisia care dă raport pe Codul Administrativ este Comisia de Administrație Publică și Dezvoltare Regională. Suntem ultima comisie care dă raport pe acest cod foarte important.”

          Și pentru că a venit vorba despre Codul Administrativ, și prefectul Maricica Luminița Coșa a avut o solicitare pentru deputați:

          „Vă rog ca, la propunerile dumneavoastră, să adăugați câteva probleme: nu toate prefecturile din țară au aceeași organigramă, ar trebui să existe o organigramă comună, și doi, prefectul este reprezentantul Comitetului pentru Situații de Urgență și răspunde de deszăpezire, dar drumurile naționale, conform legii, nu sunt în coordonarea sa, drumurile județene nici atât. Totuși, în fața Guvernului răspunde prefectul.

          Cred că sunt niște aspecte de luat în calcul. Prefectul trebuie să facă tot, dar nu are cadrul legislativ. E încărcat de responsabilitate, ar duce la bun sfârșit responsabilitatea sa, dar nu poate. Pârghiile sunt în altă parte.”

          Fotbal/ Liga a III-a: Pavel l-a „potcovit” pe Potcoavă

          Aerostar- AFC Harman 1-0 (1-0)

          Punctaj maxim pentru Aerostar în meciurile susținute pe teren propriu în acest tur de campionat. Vineri, în deschiderea etapei a 13-a, „aviatorii” și-au trecut în cont o nouă victorie.

          De dată această contra Hărmanului. Gruparea antrenată de Cristi Popovici a dispus de trupa lui Buga, Forika, Stîngă și Poverlovici cu 1-0. Suficient pentru a-și consolida poziția de lidera în Seria I din Liga a III-a.

          Diferența a făcut-o Andrei Pavel, care a finalizat cursa impetuoasă din min. 24 cu un șut de la 20 metri fără speranțe pentru portarul oaspeților, Potcoavă. În ciuda faptului că putea face 2-0 la ocaziile lui Pavel (’35), Chirilă (’59) și Sahru (’72), Aerostarul a tremurat destul în partea secundă. Și nu de frig!

          Brașovenii au dominat copios, au țintit și o bară transversală prin Prejemeran, dar bacauanii au păstrat ograda curată. Mai mult, în prelungiri, cuplul Vraciu – Tudorache a fost aproape de majorarea diferenței însă lipsa de precizie a făcut că rezultatul să rămînă cel stabilit în min. 24.

          Cu 28 de puncte și fără infringere în campionat, Aerostar se pregătește de derby-ul de la Galați, cu Oțelul, de rundă viitoare, penultima a turului.

          «Teatrul în educaţie», un proiect generos pentru introducerea teatrului în școli

          „Teatrul în educaţie”,

          O iniţiativă public – privată pentru introducerea teatrului în şcoli, de educaţie prin teatru şi joc a avut loc şi în Bacău vineri, de la ora 14.30, la Sala Mare a Teatrului Municipal „Bacovia”.

          Organizată de Asociaţia Teatrul Vienez de Copii, în parteneriat cu Das Wiener Kindertheater Austria, Ministerul Educaţiei Naționale, Inspectoratul Şcolar al Județului Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri”, Colegiul Naţional „Ferdinand I” şi BCR. La conferinţă au participat peste 250 de cadre didactice (educatori, învăţători, profesori, inspectori şcolari, cadre universitare şi medicale), oficialităţi locale.

          Teatrul Vienez de Copii – „Copiii joacă teatru” este o asociaţie non-guvernamentală, non-profit şi apolitică, înfiinţată cu scopul de a dezvolta abilităţile de comunicare ale copiilor şi tinerilor, în diverse domenii, a creativităţii şi lărgirea orizontului de cunoaştere. De asemenea, prin proiectul „Copiii pe scenă 2008-2017” s-a intenţionat atragerea copiilor spre Teatru, ca modalitate educaţională şi recreativă de petrecere a timpului liber. Conferinţa”Teatrul în Educație”, parte integrantă a proiectului Inițiativa Educațională Națională, își propune să introducă teatrul ca disciplină facultativă ȋn ȋnvăţământul preuniversitar românesc și se adresează deopotrivă copiilor, adolescenților, cadrelor didactice și părinților.

          Moderatorul Conferinţei a fost Vali Răcilă, cunoscutul cantautor, voluntar în cadrul proiectului.

          Temele importante ale conferinţei au fost prezentarea şi discutarea implicațiilor atelierelor de teatru în dezvoltarea și comportamentul copiilor și tinerilor şi abordarea creativă a procesului de predare prin jocuri și tehnici teatrale. La Teatrul Municipal Bacovia, vorbitorii au subliniat cât de importante sunt activităţile creative pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor şi tinerilor, şi s-a insistat în special asupra efectelor pozitive pe care atelierele de teatru le au asupra dezvoltării competenţelor sociale şi de comunicare ale copiilor şi tinerilor.

          Intervenţiile din deschiderea conferinţei au aparţinut Florentinei Cîrlan, director Cancelaria Prefectului Județului Bacău, prof. univ. dr. Dănuţ Nicu Mârza Dănilă – prorector al Universităţii „Vasile Alecsandri”, care a precizat: „Vom sprijini cu toate mijloacele derularea acestui proiect şi în Bacău. Universitatea noastră are experienţă şi expertiză şi consideră că teatrul poate da copiilor mişcare, exuberanţă, creativitate, inventivitate şi nu în ultimul rând jocul, ca formă a educaţiei moderne.”

          O poziţie identică, de sprijin şi apreciere a avut şi Silviu Parvăţ, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean: „Teatrul, teatrul-joc, în vremurile moderne este şi trebuie să devină un mijloc de cunoaştere, de autocunoaştere, de comunicare şi de dezvoltare a capacităţilor creative ale copiilor. Consiliul Judeţean vă asigură de sprijinul instituţional, astfel ca proiectul să aibă succes în judeţul Bacău.” Pe aceleaşi coordonate ale modernismului în şcolile noastre s-a situat şi directorul interimar al Centrului de Cultură „George Apostu” care a adus în discuţie lipsa unor săli te teatru în cartierele oraşelor, în mediul rural.

          „Prin această iniţiativă se poate umple aceste goluri, este de datoria noastră să investim în educaţia copiilor, a tinerilor, iar teatrul este, cu siguranţă, un cadru şi un mijloc de descoperire a talentelor, dar mai ales de deschidere spre informaţie, de joc şi de socializare”, a spus Doina Barbu, director interimar al Centrului „George Apostu”. Ca reprezentant al BCR, sponsorul principal al Conferinţei, Nicoleta Druică a arătat deschiderea instituţiei în sprijinirea proiectelor destinate copiilor şi tinerilor: „Suntem la al doilea proiect de acest gen din ultima perioadă, ambele de o anvergură deosebită. Şi pentru noi teatrul înseamnă emoţie, teatrul modelează suflete, formează caractere. Împreună cu dumneavoastră, copii şi dascăli, dorim să schimbăm lumea, să deschidem oportunităţi pentru imaginaţia copiilor, pentru creativitate şi talent, dar să nu uităm că jocul, teatrul sunt cele mai frumoase îndeletniciri ale copiilor, cât şi ale adulţilor. Vă doresc succes!”

          Proiectul se adresează copiilor şi tinerilor cu vârste între 7 şi 18 ani, care vor fi îndrumaţi de dascălii lor, participanţi la conferinţă, dar şi la atelierele specifice care s-au desfăşurat la Colegiul Naţional „Ferdinand I”. Ideea introducerii teatrului în școli este vizată de către toți organizatorii, din motive specifice, care au un numitor comun: stimularea minții, trupului și sufletului copiilor, printr-o educație flexibilă și plurivalentă.

          Comunicări ştiinţifice de suport tehnic şi emoţional al proiectului

          În partea a doua a conferinţei, au avut intervenţii aşteptate cu interes de participanţi Sylvia Rutter, actriţă, regizor, fondator şi director al „Das Wiener Kindertheater” Viena, preşedinte al Asociaţiei Teatru Vienez de Copii, care a făcut o prezentare a „Metodei Rotter”, implementată după o experienţă de peste 20 de ani în lucrul cu copiii. Comunicarea a avut ca suport o metodă studiată şi certificată printr-un experiment ştiinţific efectuat în două şcoli din Austria, la care au particiapt 126 de copii, studiu realizat împreună cu dr. Brigitte Sindelar și prof. dr. Max H. Friedrich. Studiul a căutat să identifice și să cuantifice îmbunătățirea anumitor abilități la copii și tineri, în urma implicării acestora în ateliere teatrale. Rezultatele au arătat îmbunătăţiri în domeniul cognitiv, dar şi în cel al personalităţii, creşterea cu peste 50 la sută a memoriei verbale, perfecţionarea percepţiei corporale, a nivelului de atenţie, a flexibilităţii atenţiei etc. Studiile au vizat şi rolul muzicii, al cântului, al improvizaţiei şi creativităţii în timpul derulrării proiectului, care a inclus şi studii pe anumite piese de teatru cât şi jocul unor piese de teatru.

          „Noi nu am venit să vă dăm lecţii, ci doar să vă sugerăm, să vă împărtăşim din experienţa noastră. Noi ştim, cred că şi dumneavoastră, că a te juca înseamnă a învăţa. Când am pus bazele, în 2008, a Iniţiativei Educaţionale am dorit să contribuim în mod constructiv la dezbaterea privind învăţământul”, a spus reputata profesoară austriacă. Comunicări interesante, bazate pe cercetări, „Pedagogia teatrală în relaţie cu dezvoltarea cerebrală a copiilor”, a susţinut conf. univ. dr. Gabriela Raveica, de la Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii a Universităţii „Vasile Alecsandri”, iar lect. univ. dr. Dana Maria Ciocan a vorbit despre „Teatru în educaţie”. A mai participat la dezbateri şi a susţinut o comunicare prof. Camelia-Elena Popa, inspector şcolar pentru activităţi extraşcolare, în care a susţinut importanța unor astfel de proiecte sprijinite de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Indiferent de domeniile în care activează şi pe care le reprezintă, părerea vorbitorilor a fost unanimă: teatrul trebuie să se regăsească în programa şcolară ca materie opţională.

          „Metoda Sylvia Rotter”, pe ateliere

          A doua zi, pe 18 noiembrie 2017, la Colegiul Național ‚,Ferdinand I’’, 60 de profesori au participat la o sesiune de ateliere de formare în „metoda Rotter” de lucru cu copiii. Profesorii au primit şi un ghid pentru folosirea exerciţiilor şi tehnicilor proprii actoriei, indiferent dacă este vorba despre predarea unei materii în mod creativ sau pregătirea unei trupe de teatru. Volumul este intitulat „Sus cortina…pentru viață!”, scris de Sylvia Rotter și Brigitte Sindelair, care a fost tradus şi publicat în anul 2014 cu sprijinul UNATC Bucureşti şi care se află acum la a doua sa ediţie.

          Orașul Onești a rămas fără apă

            apa in Bacau

            În urma unei avarii apărută astăzi – 17 noiembrie 2017, în jurul orei 15,00 la conducta de aducțiune apă potabilă aparținând CRAB (Compania Regională de Apă Bacău), în zona localități Dofteana, SC RAJA SA a fost nevoita să întrerupă furnizarea apei potabile în orașul Onești.

            In jurul orei 16,30, echipele de intervenție CRAB au ajuns la fața locului și au preconizat remedierea avariei într-un interval de 12 ore. Având în vedere lungimea și diametrul conductei de aducțiune, dar și rețeaua de distribuție de la nivelul orașului, perioada de umplere și intrare a sistemului în presiune este de circa 12 ore. Cu alte cuvinte, onestenii vor avea apă la robinete la presiuni normale mâine seară – 18 noiembrie 2017, ora 20,30.

            Având în vedere lungimea conductei de aducțiune, dar și vechimea acesteia, încă de la preluare, lucrătorii RAJA au luat măsurile necesare ca în cazul apariției unei avarii pe acest tronson, orașul Onești să nu sufere de lipsa apei potabile aproximativ 24 de ore. Astfel, echipele de permanență au avut grijă ca rezervorul de apa Cuciur sa fie plin. În această situație, SC RAJA SA va realimenta orasul Onești, cu apă potabilă din rezervor, în această seară, în intervalul 19,00 – 20,00 și mâine, 18 noiembrie 2017, în intervalul 08,00- 09,00 ; 18,00-20,00.

            Șapte localități nu au apă

            Avaria produsă în zona Dofteana, pe conducta de aducțiune apă potabilăDărmănești – Târgu Ocna – Onești, a întrerupt alimentarea cu apă pentru celpuțin șapte localități. Este vorba despre comunele Dofteana, Pârgărești,Cașin, Borzești (SC Chimcomplex SA), Târgu Trotuș și orașele Târgu Ocna și Onești. Echipele de intervenție au identificat defecțiunea și au estimat că golirea tronsonului avariat și execuția lucrărilor vor dura aproximativ 12 ore. După aceste operațiuni, instalațiile vor fi reumplute treptat, iar consumatoriivor avea din nou apă.

            Avarie rezolvată în Bacău

            Cu lipsa apei s-au confruntat și o parte dintre consumatorii care locuiesc în zona de sud a orasului. Mai exact, pe strada Chimiei nr. 4 , a fost înregistrată o pierdere, iar dispeceratul Companiei Regionale de Apă Bacău a intrat în alertă. O echipă de intervenție s-a deplasat la fața locului vineri după-amiază, apa a fost oprită pe tronsonul avariat, iar lucrările s-au finalizat în jurul orei 17.45, când instalațiile au fost reumplute cu apă. Reprezentanții CRAB susțin că programul de furnizare a revenit la normal în cursul serii. (R.I.)

            Fotografia de aviație, ridicată la rang de artă

            Asociația Pasionaților de fotografie din Bacău, în colaborare cu garnizoana
            Bacău, organizează în perioada 20-23 noiembrie la Cercul Militar o
            expoziție de fotografie intitulată “Zbor la Baza 95 Aeriană Bacău”.

            Expun fotografii Adrian Măcincă, Dan Ștefan și Iustin Dumitrache. Programul de vizitare este de la ora 11.00 la ora 16.00.

            Intrarea este liberă.

            Expoziția este o activitate premergătoare simpozionului Zborul Marii Uniri, eveniment care va fi găzduit tot de Cercul Militar Bacău, joi, 23 noiembrie, începând cu ora 12.00.

            900 de băcăuani interziși la granițe

              persoanele cu interdicție au probleme cu legea

              Pentru aproximativ 900 de pesoane au fost dispuse anul acesta măsuri de suspendare a exercitării dreptului la libera circulație în străinătate. Interdicția s-a făcut de organele în drept, pentru perioadele stabilite de parchete sau instanțele de judecată.

              Informațiile vin de la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Bacău, unde, pe lângă activitatea de bază, funcționarii au desfășurat și activități conform Legii nr. 248/2005 și a Codului de procedură penală. Mai exact, este vorba despre punerea în executare a măsurilor de limitare a dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români.

              De regulă, astfel de măsuri se aplică în cazul urmăriților general, pe baza documentelor emise de instanțele de judecată, parchete sau Inspectoratul General al Poliției Române. Măsurile menționate s-au materializat anul acesta în efectuarea de mențiuni în evidență și retragerea temporară a pașapoartelor de la cei în cauză.

              Document falsificat

              Anul acesta, lucrătorii din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Bacău, au identificat un caz de tentativă de obținere a unui pașaport pentru un minor în baza unei procuri notariale false, caz în care a fost sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Bacău.

              Totodată, angajații Serviciului Pașapoarte au operat comunicările primite de la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României în străinătate cu privire la 340 de persoane reținute, arestate, condamnate în străinătate și 92 de persoane decedate în străinătate, accidentate sau internate peste hotare.

              Pentru soluționarea eficientă a problemelor legate de pașapoarte, cms. șef Florentina Neamțu, șeful SPCEEPS Bacău, acordă audiențe în fiecare zi de marți și joi, precum și în fiecare zi, pentru cazuri speciale.

              Pagina 1

                Protest spontan la APIA Bacău

                  APIA

                  – angajații instituției au oprit lucrul, trei ore, nemulțumiți că salariile le vor scădea semnificativ, de la 1 ianuarie – în plus, protestatarii solicită aceeași grilă de salarizare cu APIA Central

                  Angajații Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Bacău au oprit ieri, lucrul timp de trei ore, în semn de protest față de legea salarizării și modificarea codului fiscal.

                  Potrivit angajaților APIA, de la 1 ianuarie 2018, veniturile lor vor scădea considerabil, cu sume cuprinse între 700 și 2.800 de lei. Potrivit unor surse, în prezent, un salariu mediu brut în această instituție este de circa 4.500 de lei.

                  „Facem precizarea că acesta nu este un protest declanșat de sindicat, ci, pur și simplu, o manifestare a nemulțumirii angajaților din cadrul instituției, în principal, față de scăderea salariilor, de la anul. Noi, în niciun caz, nu cerem majorarea salariilor, ci să rămână așa cum sunt”, a declarat Maria Dana Barbu, liderul de sindicat al salariaților APIA Bacău.

                  Salarii în pericol

                  Nemulțumiții spun că Legea salarizării reprezintă un mare dezavantaj pentru ei întrucât, potrivit calculelor, vor interveni reduceri salariale de la cea mai mică funcție, consilier debutant, până la consilier superior, șef de serviciu, șef de centru local etc.

                  În plus, ei mai atrag atenția și asupra faptului că angajații APIA din structura centrală au salarii chiar și cu 40% mai mari decât cei din teritoriu, și asta, deși, spun ei, muncesc mai puțin. APIA are în prezent 4.859 de posturi, din care în jur de 400 sunt la nivel central.

                  „APIA trebuia să fie ca un tot unitar: aparatul central și centrele județene. Ne întrebăm, așadar, cine a reușit să facă diferențierea între ele și, mai ales, care a fost logica acestei măsuri?”, se întreabă angajații APIA Bacău.

                  Protest de trei ore

                  Astfel, timp de trei ore, cei peste 100 de salariați au protestat în curtea instituției, purtând în mâini coli de hârtie pe care era scris mesajul lor de nemulțumire.

                  „Și noi avem familii, și noi avem mândrie profesională și, mai presus de orice, am avut și vrem să avem grijă de tine, țăran (fermier) român. Dar, vrem să fim plătiți corect, nu vrem să avem salarii «nesimțite», fiindcă nu e cinstit, nu e normal, nu e moral”, arăta mesajul transmis de protestatari.

                  Apoi, dintr-o boxă amplasată în mijlocul mulțimii, minute în șir s-au auzit acordurile imnului național al României și fragmente din „Odă bucuriei” de Beethoven. Spre final, cu toții și-au dat mânile, semnificativ, pe notele „Horei Unirii”.

                  „E ceasul al doisprezecelea, iar noi, cei din APIA, nu mai avem de ales: dacă Guvernul nu-și ține promisiunile, dacă Guvernul nu a observat că APIA a fost printre singurele agenții românești care au făcut eforturi mari de a absorbi bani europeni, iar noi, până acum, nu am făcut niciun protest, ci am adus tot ce ni s-a cerut, atunci…”, încheie protestatarii.

                  Ministrul Agriculturii, Petru Daea: „Să fie liniștiți și să muncească”

                  Protestatarii mai spun că, în urma negocierilor purtate cu ministrul Agriculturii, angajații din teritoriu nu au primit garanția că vor fi trecuți pe grila de salarizare a APIA Central.

                  În schimb, potrivit Agerpres, mesajul transmis de ministrul Agriculturii, Petre Daea, angajaților APIA care se pregăteau să protesteze a fost „să fie liniștiți și să muncească”, iar subvențiile să plece către fermieri, „pentru că avem bani în buget”.

                  „Asta le transmit și acum tuturor funcționarilor din APIA, pe care îi respect: să fie liniștiți și să muncească, până la începutul anului mai este. Acum, trebuie să dați subvențiile, pentru că avem bani în buget și aceștia trebuie să plece către fermieri, nu să-i blocăm prin minister, pentru că s-ar putea să dăm socoteală pentru treabă asta. Repet, asta le transmit: să muncească, pentru că sunt plătiți cu salarii bune, și să muncim toți, în frunte cu mine.

                  Eu, uneori, sunt sub nivelul unor funcționari din APIA din punct de vedere al salariului”, a transmis ministrul Agriculturii.

                  Ce știi să faci?

                  Să te duci la un interviu pentru angajare, să fii întrebat „Ce știi să faci?” și să dai din umeri nu e situația ideală pentru un tânăr absolvent. S-a întâmplat și încă se mai întâmplă la noi.

                  Înainte de 1989, generații la rând promovau bacalaureatul, care era un examen greu, fără să obțină o calificare. „Liceele teoretice” erau potrivite pentru cei care doreau neapărat să urmeze o facultate și să ajungă ingineri, profesori, medici sau juriști din pasiune pentru profesie, dar și pentru a primi o repartiție.

                  Pentru cei interesați să învețe o meserie existau școli profesionale (de trei ani, nu de șase luni) care asigurau ore de practică în întreprinderile industriale, dar aveau și ateliere proprii bine dotate. După Revoluție, școlile profesionale au ajuns „Cenușăresele” sistemului de învățământ, fiind tot mai neglijate, iar unele chiar desființate.

                  Calificările incluse în programă nu erau dintre cele căutate pe piața muncii, practică nu se prea făcea, iar elevii nu se înghesuiau să se înscrie. Nici măcar cursurile organizate pentru șomeri de către agențiile de ocupare a forței de muncă nu erau corelate cu nevoile angajatorilor.

                  După vreun deceniu, specialiștii în educație au redescoperit proverbul „Meseria e brățară de aur” și au dat învățământului profesional atenția pe care o merită. Mai mult, a apărut „învățământul dual”, care presupune existența unui contract cu un agent economic, în baza căruia acesta asigură o bursă și suportă, parțial, cheltuielile cu formarea profesională.

                  Pe un post de televiziune francez sunt promovate, indirect dar insistent, meseriile tradiționale și ocupațiile de nișă. Curentul a prins și la noi. Am devenit optimistă văzând recent, în scurte reportaje TV, tineri de 17-18 ani care mărturiseau, bucuroși, că le place să gătească, să repare mașini sau să cultive legume în sere.

                  Dacă la întrebarea „Ce știi să faci?” poți răspunde „Gătesc cele mai bune prăjituri” sau „Repar orice tip de motor”, cu siguranță vei găsi oricând, oriunde în lume, o slujbă bine plătită.

                  Locuri de joacă, închise de Protecția Consumatorilor

                    Comisarii băcăuani ai Protecției Consumatorilor au luat la verificat locurile de joacă pentru copii, din Bacău.

                    Acțiunea a fost demarată, la nivel național, ca urmare a deselor reclamații făcute de părinți vizavi de aceste locuri de petrecere a timpului destinate copiilor și care, în cele mai multe cazuri, lasă mult de dorit.

                    Au fost verificate 72 de astfel de locații, dintre care 12 au fost depistat cu deficiențe. Din acest motiv, au fost aplicate 13 sancţiuni dintre care una a fost cu amendă de 2.000 de lei și restul avertismente.

                    Totodată, s-a decis oprirea temporară a 7 spații de joacă, cele mai multe care aparțineau Primăriei și una a unui operator privat.

                    „Măsurile au fost luate ca urmare a deficiențelor pe care le-am descoperit în urma controalelor, respectiv toboganele erau defecte, lipsea covorul de cauciuc și nisip în zona de aterizare, iar zona era crăpată la toboganul cu viraje etc”, a declarat Alin Năstasă, șeful Protecției Consumatorilor Bacău.

                    Totodată, la toboganele verificate, au mai fost găsite porțiuni crăpate sau chiar rupte, în special, în zona de urcare pe treptele din lemn.

                    Alte deficiențe depistate și sancționate au mai fost balansoare plesnite la sudură, plasa de la trambulină deteriorată, ansamblul rotativ deteriorat, lipsa șipcii din lemn la rampa de urcare semicirculară, lipsa riglei din lemn la balustradele pe zona de urcare, a scaunelor la balansoare sau gardurile de împrejmuire deteriorate.

                    În plus, nu erau afiate autorizațile de funcționare, nici avertizările specifice (cum se folosesc echipamentele de agrement sau ce trebuie să urmărească părinții care vin cu copii în astfel de locuri etc).

                    Primarul Cosmin Necula cunoaște acestă situație dar a menționat că va face demersurile necesare rezolvării acestor probleme. Pentru modernizarea și punerea în legalitate a locurilor de joacă se vor acorda bani din bugetul local.

                    „Din păcate acesta este situația pe care am moștenit-o. Nu mă plâng, voi munci să îndrept aceste situații chiar dacă este greu și voi reașeza lucrurile în normalitate. La anul vor fi locuri de joacă pentru copii cu autorizații și respectând toate dispozițiile legale” – a spus Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău

                    Să privim stelele căzătoare!

                      Observatorul Astronomic „Victor Anestin” invită pasionaţii de astronomie la o sesiune de observaţii în noaptea dintre 17 spre 18 noiembrie 2017, între orele 19.00 -22.00.

                      În condiţiile în care cerul va fi senin se vor face observaţii astronomice asupra curentului meteoric Leonide precum şi a planetei Uranus, Galaxiei Andromeda şi a unor roiuri stelare (Pleiade, Hyade).

                      În perioada 6-30 noiembrie 2017 este activ curentul meteoric Leonide. Pământul trece în fiecare an în această perioadă prin zona prin care a trecut şi cometa Tempel- Tuttle, intersectând particulele de rocă şi praf expulzate de cometă.

                      Micile particule de praf intră cu viteză mare în atmosferă şi prin frecarea cu aerul acestea emit lumină.

                      Acest fenomen luminos este numit ştiinţific meteor sau popular stea căzătoare. Maximul curentului meteoric Leonide are loc în noaptea de 17-18 noiembrie, când se vor putea observa 10- 15 meteori pe oră.

                      Observaţiile asupra meteorilor se fac cu ochiul liber, cel mai bine din afara oraşelor, departe de poluarea luminoasă din zona urbană.

                      Preţul pentru observaţii astronomice este de 2 lei/persoană.

                      Cerc metodic al profesorilor de limba română la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”

                        La Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bacău s-a desfăşurat, în această săptămână, întâlnirea cercului metodic al profesorilor de limba şi literatura română din şcolile gimnaziale, la care au participat inclusiv profesorii care predau la clasele de gimnaziu din colegiul-gazdă.

                        Generoasa temă – „Formarea competenţei de comunicare a elevilor” – a prilejuit prezentarea unei secvenţe de lecţie privind abordarea textului multimodal, noutate în curriculumul gimnazial, susţinută de prof. Ramona-Palade Jitaru.

                        Aceasta este de părere că „importanța întâlnirilor de acest tip este cu atât mai mare cu cât profesorul de limbă și literatură română este obligat să își reconsidere demersul pedagogic, pentru că programa de gimnaziu s-a schimbat și, odată cu ea, trebuie recalibrat absolut orice act didactic.

                        Avem o programă nouă și ne-am asumat un scop – corectarea analfabetismului funcțional, dar şi antrenarea elevilor în receptarea de stimuli multipli, aşa cum societatea, lumea digitală şi cultura comunicării actuale ne provoacă permanent”.

                        Atelier didactic

                        Tot în cadrul acestei întâlniri a fost inițiat și un atelier didactic, coordonat de prof. Pompilia Postelnicu, care i-a pus pe profesorii participanţi în ipostaza de operaţionalizare a unui conţinut (un text de Ioana Pârvulescu), astfel încât elevii să poată fi stimulaţi să producă mesaje coerente, complete, riguros alcătuite. Participanţii au formulat cerinţe de lucru, premise ale unui act de comunicare conştient, relevant. „Calitatea intervenţiilor elevilor depinde de felul cum sunt corelate exigenţele de dezvoltare a gândirii cu cele din sfera abordării textului literar, astfel încât mesajele produse să treacă de la identificarea informaţiei semnificative la stabilirea relaţiilor de cauzalitate, continuând cu explicarea, motivarea şi, în cele din urmă, cu argumentarea unui punct de vedere”, a declarat prof. Pompilia Postelnicu.

                        A urmat apoi prof. Ramona Mocanu, care a diseminat rezultatele proiectului „Moving minds through movies”, coordonat de Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, şi a sugerat folosirea în lecţiile de dirigenţie a „produselor” realizate de elevii colegiului implicaţi în derularea activităţilor.

                        Participanţii la întâlnire au apreciat atât noutatea conţinutului, cât şi modalitatea interactivă, considerând schimbul de experienţă util în activitatea didactică.

                        Concluzii

                        „Cercul pedagogic este o formă consacrată de perfecționare didactică. Important este ce facem noi, ca profesori, din această perfecționare, pentru a nu deveni o «formă fără fond», fără substanță. Întâlnirile noastre periodice trebuie să fie un prilej de a dezbate, de a împărtăși, de a căuta soluții pentru ceea ce se întâmplă în sistemul românesc de învățământ, în școlile și la orele noastre”, a concluzionat, la finalul întâlnirii, prof. Oana Andreea Bărbuț, inspector școlar de limba și literatura română, la Inspectoratul Școlar Județean Bacău.

                        „Bacăul are potențial pentru investitorii din toate domeniile”

                          aceasta a fost concluzia generală a primei reuniuni „Invest în România”, organizată de Patronatul Județean al IMM-urilor private

                          Municipiul Bacău a fost joi, 16 noiembrie, gazda celei de a șasea ediții a programului „Invest în România” inițiat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) în parteneriat cu Direcția de Investiții Străine din Ministerul pentru Mediul de Afaceri Comerț și Antreprenoriat (MMACA). A fost primul eveniment de acest fel organizat de Patronatul Județean al Întreprinderilor Mici și Mijlocii (PJIMM), care a avut loc la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov”.

                          La eveniment au venit alături de oamenii de afaceri băcăuani președintele CNIPMMR, Florin Jianu, secretarul de stat Paula Marinela Pîrvănescu, din MMACA – departamentul Investiții străine, fostul ministru de Finanțe Ioana Petrescu, acum consultant pe probleme de fiscalitate, și secretarul general al CNIPMMR, Liviu Rogojinaru. Autoritățile locale au fost și ele prezente, prin Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului județean, și Cosmin Necula – primarul municipiului Bacău. De asemenea a fost reprezentată și Instituția prefectului, prin Elena Volcescu.

                          „Prezența reprezentanților autorităților locale la acest eveniment – a remarcat Florin Jianu – arată că mediul administrativ este interesat de ceea ce se întâmplă în mediul de afaceri”. De altfel, Sorin Brașoveanu și Cosmin Necula au prezentat asistenței tabloul actual economico-social al județului și municipiului Bacău, dar și proiectele realizate și pe cele aflate în realizare, precum și modul în care ei văd relația cu mediul de afaceri local și condițiile în care investitorii își pot desfășura activitatea la noi.

                          „Obiectivele Programului Invest în România – a spus președintele PIJMM Bacău, Dan Paul Mălin Popa – sunt în principal atragerea de investiții și promovarea exportului, susținerea și promovarea proiectelor prioritare stabile la nivel județean și regional în direcția domeniilor considerate strategice pentru investiții”. Iar domeniile avute în vedere sunt industria, infrastructura, agricultura, energia, resursele minerale și turismul, în acord cu prevederile Strategiei naționale pentru competitivitate 2014 – 2020.

                          După sesiunea de deschidere a simpozionului activitatea a fost desfășurată în două paneluri, primul dedicat oportunităților de dezvoltare locală, facilităților Parcului industrial Hmeiuș, investiției în resursele umane de mâine și unei povești de succes în afaceri. Al doilea panel a tratat oportunitățile de finanțare a activității mediului public și a celui privat. Asupra concluziilor exprimate la acest eveniment vom reveni în edițiile următoare ale ziarului.

                          Gânditul e liber dar necesită eforturi prea mari

                          Răzvan Bibire

                          Spuneam, ieri, despre faptul că o bună parte dintre concetățenii noștri refuză să mai iasă din zona de confort și să-și pună mintea la contribuție în probleme care-i afectează direct.

                          Că refuză ideea că o conducta de apă, de exemplu, are nevoie de lucrări de mentenanță și preferă explicația facilă a „incompetenței” celor care se ocupă această problemă. De fapt, retragerea în zona de confort este una majoră în societatea românească și de aici derivă succesul extraordinar al manipulărilor cunoscute și sub numele de „fake news”.

                          E mult mai confortabil pentru un cetățean să accepte ideea că există medicamente-minune pentru cancer dar industria farmaceutică le ține ascunse și, cu toate acestea, boala poate fi vindecată cu o buruiană din fundul curții.

                          Manipulările de acest gen prind pentru că efortul de a demonstra contrariul este mult prea mare iar înțelegerea demonstrației ar necesita, pe lângă o cultură generală bogată și un indice de inteligență rezonabil, și un consum însemnat de energie din partea receptorului. Ar însemna să-și pună mintea la treabă, să facă deducții, să tragă concluzii. Prea mult efort, mai degrabă acceptă teoria conspirației.

                          Acest gen de comportament este, din păcate, tot mai prezent în societate. E tot mai greu pentru multă lume să determine relații cauzale între evenimente. Și problemele apar peste tot în societate. Să ne amintim cel mai simplu exemplu: incendiul în Colectiv a fost cauzat de folosirea ilegală a unor artificii în interior iar numărul mare de victime a fost cauzat de nerespectarea de către organizatori a capacității aprobate a sălii, înghesuind 400 de persoane într-o încăpere care avea avize pentru numai 80.

                          Dar de vină a fost, evident, Guvernul. Pentru că a existat o mare manipulare care a indus această idee. Dar manipularea nu ar fi avut succes dacă receptorii nu ar fi fost dispuși să o accepte. Pentru că explicațiile furnizate se pliau pe ideile cu care deja fuseseră hrăniți iar a contesta manipularea ar fi însemnat depunerea unui efort intelectual care l-ar fi scos din zona de confort pe cel care s-ar fi încumetat să o facă.

                          Situația nu este comună doar societății nostre; alte țări se confruntă cu această problemă de ani de zile. Pentru că nu e un fenomen izolat, ci unul programat. Un popor care e ușor de manipulat, care nu are timp pentru detalii, care nu dorește să obosească gândind este mult mai ușor de supus.

                          Un popor care nu pune întrebările corecte, nu primește răspunsurile necesare. Îi dai câteva sloganuri să le molfăie, două-trei teme pe care să marșeze, niște gadgeturi care să-i ocupe timpul și apoi îl poți jefui în voie.

                          Iar dresajul funcționează atât de bine încât nici nu mai ai nevoie de supraveghetori; îi educi pe unii astfel încât atunci când se ridică cineva împotriva sistemului, să-l tragă înapoi tot ai lui, convinși că procedează astfel întru împlinirea binelui comun iar cei care se revoltă sunt doar niște „rătăciți” care au nevoie să fie reeducati.