Dublă lansare de carte și o întâlnire de suflet la Universitatea „George Bacovia”, sâmbătă, 18 noiembrie, la prânz, în Aula „Moldova”. O manifestare cum rar are loc în Bacău, un eveniment inedit în care profesorul Angela Sterpu, cadru didactic de limbi străine la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, a prezentat celor care au răspuns invitației sale două apariții editoriale de excepție, două volume unice pe piața băcăuană.

Prima carte, intitulată „Impactul acțiunii Comenius în Programul «Învățare pe tot parcursul vieții» al Uniunii Europene”, vorbește despre solidaritate, interculturalitate, multilingvism, toleranță, democrație, cetățenie europeană și egalitate de șanse în tot ce înseamnă accesarea de fonduri europene în educație. Un volum de colecție, a cărui referent științific este prof. univ. dr. Gabriela Carmen Pascariu. O lucrare în care prof. Angela Sterpu scrie despre schimburile lingvistice și culturale pe care le-au oferit aceste programe europene în sistemului de învățământ românesc, în speță celui băcăuan, urmare a scopului declarat al Comisiei Europene de a susține financiar dezvoltarea cooperării în educație și formarea profesională atât a profesorilor, cât și a elevilor.

De altfel, timp de 12 ani cât a fost inspector școlar pe proiecte europene la Inspectoratul Școlar Județean Bacău, începând din 2001, prof. Angela Sterpu a cules, inițial, într-o vreme în care accesul la internet nu era atât de facil ca acum, în care nu existau email-ul și facebook-ul, toate informațiile despre aceste programe, pe care apoi le-a transformat în parteneriate, le-a împărtășit colegilor, cadre didactice, dar și elevilor din toate școlile băcăuane, i-a învățat cum să acceseze aceste finanțări și cum să le folosească, a oferit permanent consultanță.
Munca sa asiduuă, asumată, implicarea directă, dorința sa de a face cât mai mult pentru comunitate, de a dărui și altora din experiența sa, toate acestea au făcut ca, în anii în care ea a condus direct, din funcția de inspector, aceste proiecte, județul Bacău să ajungă pe primul loc la nivel național, atât prin valoarea granturilor atrase, cât, mai ales, prin numărul participanților.

Despre toată această experiență didactică ne vorbește acum, în calitate de semnatar al acestei cărți, care reunește patru capitole: Capitolul I – Cadrul general al LLP (Lifelong Learning Programme) în Uniunea Europeană; Capitolul II – Comenius, componenta LLP: contribuții la sistemul românesc de educație; Capitolul III – Aplicarea și impactul acțiunii Comenius în Regiunea Nord-Est; Capitolul IV- Studiu de caz (exemple de bune practici ale acțiunii Comenius în regiunea Nord-Est).

„Acest volum reconstituie, de fapt, o scurtă istorie a programelor finanțare de Comisia Europeană în domeniul educației și formării profesionale, a instituțiilor care lucrează pentru aceste programe la nivel european și național, a rolului jucat de acestea în reforma educației din România. Dar, mai ales, această carte vorbește despre impactul pe care derularea acestor proiecte individuale sau colective l-a avut asupra elevilor, cadrelor didactice și comunităților locale din Regiunea Nord-Est. După o implicare totală în aceste programe timp de 12 ani și un recul pentru sedimentare, am editat această carte cu speranța că va fi de folos deopotrivă tuturor celor care doresc să se implice în viitor în «europenizarea» mai rapidă, de jos în sus, a acestei țări, de la nivel preprimar până la cei implicați în educarea adulților”, a explicat prof. Angela Sterpu.

Metodica didactică pentru profesori

Cea de a doua carte este mai mult decât un manual de predare a limbilor străine, este o metodică didactică prezentată sub titlul „Le discours conversationnel et l’enseignement du Français – langue étrangere” (Discursul conversației și predarea limbii franceze, ca limbă străină), al cărui referent științific este prof. univ. dr. Anca-Maria Rusu. O ediție în limba franceză, dedicată nu numai profesorilor care predau această limbă, ci tuturor celor care predau limbi străine, inclusiv cadrelor didactice de limba română. O carte în care, în primul capitol, se răspunde la întrebarea „Unde ne aflăm în predarea limbii moderne?”, în al doilea capitol deja se prezintă „Tehnici în predarea limbii franceze ca limbă străină”, în capitolul al treilea se vorbește despre drumul „De la comunicare la competența în comunicare”, în capitolul patru sunt expuse „Practici de exprimare orală”, în capitolul cinci deja avem „Ora de conversație la clasă”, iar în ultimul capitol, al șaselea, tragem concluziile prin „Evaluarea competențelor/performanțelor de comunicare”.

„Ideea de a scrie și o astfel de carte a venit în momentul în care am realizat că sunt foarte puține titluri de acest fel pe piață. Mai mult, au venit la mine tineri profesori, care au vrut să țină ore, chiar la Colegiul Național «Vasile Alecsandri», dar și foști elevi care acum sunt studenți sau chiar profesori, dar și actuali elevi, iar majoritatea lor mi-au spus că nu există materiale informative pe piață despre cum să învețe sau să predea o limbă străină, în afară de anumite site-uri consacrate. Am luat astfel decizia de a scrie această carte, de a actualiza datele, pentru că lucrarea pune accentul pe comunicare la ora de limbă străină. De ce am ales să o scriu direct în limba franceză? Pentru că sunt anumite expresii sau idei care nu pot fi redate exact în limba română, nu au un corespondent direct”, a precizat prof. Angela Sterpu și despre tot ce se poate citi/documenta/experimenta în cea de-a doua sa carte lansată pe piața din Bacău.

Eveniment de suflet

La evenimentul de ansare a celor două cărți au participat cadre didactice din învâțământul preuniversitar din Bacău, dar și din județ, profesori universitari, elevi, studenți, prieteni. Invitați speciali au fost Vincent Lorenzini, directorul Institutului Francez din Iași, și Aurélien Amigues, lector francez la același institut, dar și atașatul cu cooperarea educativă de la Ambasada Franței în București, ambii pentru prima dată prezenți în Bacău.
„Institutul Francez din Iași este prezent în regiunea Moldovei din 1991, iar activitatea sa principală este de a promova limba franceză în această parte a României. Este cea mai francofonă regiune din țară, de aceea ne adresăm tuturor județelor din această zonă. Am deblocat parteneriate în toate aceste județe, și mai ales cu Colegiul Național «Vasile Alecsandri» din Bacău, în pregătirea elevilor pentru examenul DELF (Diplomă de Studii de Limbă Franceză – un document oficial eliberat de Ministerul Educației Naționale din Franța). Este important să susținem studiul limbii franceze, chiar dacă se observă un declin din acest punct de vedere, dar facem totul ca franceza să fie privită ca o limbă internațională foarte importantă”, ne-a declarat Vincent Lorenzini.

„Pentru noi, e un început. Suntem de un an în România, dar cooperarea cu Bacăul și cu doamna Sterpu este deja de lungă durată. Vorbim de un profesor implicat, dedicat meseriei, cu o experiență vastă în proiectele europene. Deja ne gândim la organizarea unor ateliere de lucru cu elevii, cu profesorii băcăuani, iar discuțiile pe această temă le vom intensifica acum. Este important ca experiența didactică să fie transmisă mai departe. Ne bucurăm că am ajuns în Bacău, suntem pentru prima oară aici, ne dorim să vizităm orașul și să îl cunoaștem”, a fost și declarația lui Aurélien Amigues.
Cei doi oaspeți francezi au primit din partea prof. Angela Sterpu un cadou la care ține foarte mult – o carte scrisă de o fostă elevă de-a sa, Mărioara Pașcu, tot în limba franceză, despre „Cimitirul Vesel” din Săpânța.

Impresiile unui coleg de catedră…

Despre metodica predării în limba franceză a prof. Angela Sterpu a vorbit prof. Dana Enache, de la Colegiul Economic „Ion Ghica”, la rândul ei fost inspector școlar, fost director, dar și cadru didactic ce predă această disciplină: „Astăzi e o zi de sărbătoare pentru noi, profesorii, dar și pentru comunitatea locală. Ca profesor, care a citit deja această carte, pot să vă spun că este o apariție editorială care trebuia să existe pe piața din Bacău. Este o carte în care ni se prezintă o sumă de elaborări, experimentări și puneri în practică a tot ce înseamnă exprimarea orală într-o limbă străină. Un volum care ne ajută pe noi, cadrele didactice, să nu mai predăm o franceză de muzeu, cum spun francezii, ci o franceză vie și actuală. Cartea ne informează cum să ținem pasul cu progresul și diversitatea, și, mai ales, cum să motivăm elevul să învețe o limbă străină.”

1 de 29

… și ale unui fost elev, bursier

Foarte emoționant a fost și discursul lui Vlad Covaci, fost elev al prof. Angela Sterpu, acum student în anul I la Limbi Moderne Aplicate la Universitatea din București. El e olimpicul internațional a limbii ruse, în 2016, când era încă elev de clasa a XII-a, la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, reușind această performanță pe care Bacăul nu a mai avut-o de 25 de ani. „Da, eu sunt olimpicul internațional la limba rusă a doamnei Angela Sterpu. Da, eu sunt cel care, anul trecut, am primit premiul juriului pentru Oratorie, la un concurs de Public Speaking, în Olimpiada Internațională care a avut loc la Moscova, iar toate îi datorez doamnei profesoare Angela Sterpu. Tot eu sunt beneficiarul a două proiecte europene, care mi-au deschis calea spre studiul limbilor străine, iar acum vorbesc fluent și limbile engleză, franceză, rusă și germană. Aceste experiențe m-au ajutat să fiu ceea ce sunt acum și mă ajută să îmi construiesc viitorul”, a spus Vlad Covaci, tânărul băcăuan care se pregătește pentru a avea o carieră în diplomație.

O asociație care va continua să aplice proiecte europene pentru Bacău

Întregul eveniment, prezentat de Nicoleta Bichescu, a fost organizat de Asociația „Accentul Circumflex”, pe care tot prof. Angela Sterpu a constituit-o în scopul de a veni în sprijinul interculturalității proiectelor europene, dar și formării cadrelor didactice. De altfel, cele două cărți ale sale, care au fost puse și la dispoziția celor prezenți la întâlnire, pot fi comandate la această asociație.

Având multe drumuri de făcut în ultima perioadă, pentru că toamna este plină de festivaluri teatrale, n-am avut cum să fiu prezentă la unele evenimente din urbea noastră, dar recuperez cumva, mai ales când este vorba despre lansări de carte. Cărțile rămân și ajung astfel la ele.

Ăsta e marele câștig, dintotdeauna al scrisului. Am astfel acum în mâini o carte care poartă numele actorului Stelian Preda, alcătuită de Cornel Galben, care s-a îngrijit de o minuțioasă documentație și de aranjarea ei într-o necesară ordine cronologică. Apărută la editura Corgal Press Bacău, cartea Stelian Preda sau Viețile unui vis:Teatrul, este una despre o pasiune mistuitoare, după cum o spune, foarte explicit, titlul ei.

Am citit-o cu interes, cu plăcere, pentru că îmi readucea în memorie multe momente frumoase din perioada când am lucrat împreună, la Botoşani, la Teatrul „Mihai Eminescu”, unde domnia sa m-a angajat ca referent literar, schimbând ceva foarte important în viaţa mea.

Adică dându-mi prilejul, într-o vreme când trebuia să respecți strict niște repartiții guvernamentale, adesori absurde de-a dreptul, să-mi urmez pasiunea pentru teatru. Ca director, unul de vocaţie reală, cu stofă de lider, cu spirit organizatoric, Stelian Preda (care a condus trei teatre în patru intervale diferite de timp) ţintea mereu sus, spre lucruri de valoare şi de rezonanţă.

Repertoriul teatrelor pe unde a trecut îi datorează multe premiere pe ţară şi absolute din dramaturgia originală şi străină (cum au fost „Demiurgul” de Vasile Voiculescu, „Coloana infinitului” de Mircea Eliade, în care a şi jucat, „Vânătoarea de raţe”, de A. Vampilov etc.), băcăuană. La Botoșani, aveam un ritual zilnic de stat la sfat. Ne chema, pe Dorin Glăvan, secretarul literar, și pe mine, bătând în perete, birourile noastre fiind alăturate, în fiecare dimineață când era în teatru, dezvăluindu-ne ce planuri noi are, și cerându-ne părerea.

Și cam tot ce-și punea în gând îi reușea, fiindcă Stelian Preda e un oltean ambiţios, un amestec, adesea contrariant, de mare orgoliu, înflăcărare, entuziasm, de curaj, pasiune (de Sturm und Drang), dar şi de candoare, vanitate, visare idealistă, sentimentalism. Are o natură uşor inflamabilă şi e un mare romantic, până în fibra lui cea mai intimă. Nu întâmplător a jucat o pleiadă de juni-primi şi eroi, de personaje cu aură mitică. I-a dat chip lui Eminescu (din piesa lui Mircea Ştefănescu) şi a întruchipat voievozii din trilogia lui Delavrancea, pe Ştefăniţă, Rareş şi Ştefan cel Mare. Dar a fost şi timidul Miroiu, şi simpaticul aiurit nonconformist Ciriviş din Capul de rățoi, un admirabil spectacol jucat pe scena băcăuană.

A făcut multe roluri importante din dramaturgia românească și din cea universală, a lucrat cu mari regizori, dar toată viaţa l-a pomenit pe mentorul său, pe meşterul Şahighian, Şahul multiubit. Pe lângă teatru, drogul său cel de toate serile (leacul împotriva singurătăţii), are o mare pasiune pentru poezie, pe care ştie s-o rostească expresiv, vibrant pe scenă. Despre captivanta viață a unui împătimit de teatru vorbește, inspirat, cartea recent apărută. Ea cuprinde multe amintiri vii, fremătătoare, pline de culoare, care refac drumul, deloc simplu și ușor, străbătut de un tânăr absolvent de teatru, de la debut până la împlinirile maturității și cele ale unei vârste mai târzii.

Cu multă acribie, Cornel Galben a reunit și a ansamblat judicios fragmente din pagini de ziar, din cronici dramatice, interviuri, mărturii, confesiuni, a refăcut etapele unui parcurs de creație, cu o mulțime de spectacole și alte evenimente importante, reușind să ni-l apropie, la modul cel mai empatic, pe Stelian Preda, care spune despre actori că „sunt responsabili de destine”. Sensibil, generos, cu trăiri pasionale, cu o existență demnă, total dăruit artei sale, Stelian Preda are un destin frumos împlinit.

„Îmi doresc să caut și să greșesc. Îmi doresc să descopăr, să mă descopăr. Îmi doresc să devin actor, nu să fiu deja.”

Ivona Lucan: Teatrul Municipal „Bacovia” este…

Andreea Darie: Teatrul Municipal „Bacovia” este un început. Rămâne de văzut ce voi reuși să înțeleg din această experiență. Consider că acest popas este cât se poate de necesar. Cu toții trebuie să pornim de undeva. Eu am ales Bacăul.

Povestește-ne puțin despre sosirea ta în acest teatru.

Încerc să caut cuvântul cel mai potrivit… poate tumultoasă? Hmm… Poate. Nu știu, nu mă consider o persoană greu adaptabilă, însă pot spune acum că nu a fost una dintre cele mai ușoare acomodări. Știi, eu caut vibrația locului în care mă aflu.

Ce îți dorești din partea Teatrului Municipal „Bacovia”?

Îmi doresc să caut și să greșesc. Îmi doresc să descopăr, să mă descopăr. Îmi doresc să devin actor, nu să fiu deja. Știu că statutul meu este denumit astfel, dar dacă practic mă voi raporta astfel, nu știu ce valențe noi îmi vor mai fi revelate.

Teatrul Municipal „Bacovia” împlinește vârsta de 70 de ani, o cifră rotundă, plină. Un gând care îți trece prin cap când auzi acest lucru poate fi?

Curaj! Haideți să avem curaj să facem teatru cum vrem noi, nu cum se face, cum se știe, cum e! Teatrul e cum vrem noi, de aceea e teatru! Teatrul e viață, să ne raportăm la el exact așa cum o facem cu profunzimea și banalitatea fiecărei zi. Haideți să avem curaj să ne jucăm de-a viața! Câți oameni au șansa asta?

Ivona Lucan,
Secretar literar Teatrul Municipal „Bacovia”

Socrate, condamnatul la moarte, are statuie în inimile noastre și pentru faptul că, după ce ne-a argumentat că ființa umană este ființa ființării (discurs care avea să fie minunat reluat/nuanțat de Heidegger), sesizând începutul destrămării ei, ne-a făcut cadou, luându-ne frumos de guler, un imperativ: „Nosce te ipsum!” Lipsit de concurență în marea sa vanitate, Omul s-a îmbogățit mai mult teoretic din esența acestui „Cunoaște-te pe tine însuți!”.

Altfel spus, mie Socrate mi-a trimis și un avertisment, sugerându-mi, imperial, că Omul este ultima grijă a… Omului. Averea, Puterea și Egoismul sunt vedetele grijii ființării sale. Ființă ambiguă, zămislit din natură și cultură, înzestrat cu instincte, dar și cu rațiune și conştiinţă, el poate aplauda simultan adevărul și minciuna, valorile și nonvalorile, ipocrizia și sinceritatea. Discursul a fost reluat grozav, în „Despre demnitatea omului”, de Giovani Pico della Mirandola, care, prin vocea „Părintelui Dumnezeu, supremul arhitect”, îi amintește lui Adam:

„Te-am pus în centrul lumii (…) Nu te-am făcut nici ceresc, nici pământean, nici muritor, nici nemuritor, pentru ca tu singur să te înfățișezi în forma pe care tu însuți o preferi (…) Vei putea să decazi în cele de jos ce sunt lipsite de inteligență; vei putea, prin hotărârea spiritului tău, să renaști în cele de sus ce sunt divine”.

Dar omul a continuat să cultive mai ales fiara care se zvârcolea în el. Destrămarea esenței ființei fiind din ce în ce mai evidentă, și Kant, în „Critica rațiunii pure”, ne-a trimis alt avertisment celebru: „Acționează astfel ca să folosești umanitatea atât în persoana ta, cât și în persoana oricui altcuiva, totdeauna în același timp ca scop, iar niciodată numai ca mijloc”.

După atâtea veacuri, folosim ființa umană mai ales ca mijloc… Și Isaac Newton, preocupat prioritar de problematica legilor naturii, a avut timp să ne spună ceva cutremurător: „Oamenii sunt singuri, deoarece construiesc ziduri în loc de poduri.”
Zidurile construite între noi rămân o elevată obsesie a contemporaneității; chiar și în discursul muzicii rock de mare calitate. Nu întâmplător, unul dintre albumele de mare succes ale trupei britanice Pink Floyd se numește The Wall. Mesajul metafizic este tulburător.

Accentele sunt aruncate pe singurătate, zid, destrămarea ființei, strigăt. Construirea/dărâmarea zidului/zidurilor reprezintă un leitmotiv tulburător… „Mamă, crezi că vor aruncă bomba? (…)/ Mamă, ar trebui să clădesc zidul?” „Ooh, puiule, sigur că mama te va ajuta să clădeşti zidul”. „Hei tu, de dincolo de Zid,/ (…) Ajută-mă!”, „Hei tu,/ Nu-mi spune că nu mai e nicio speranţă/ Împreună vom răzbate,/ Înstrăinaţi ne prăbuşim”. „De vreme ce, prietene, ţi-ai dezvăluit cea mai adâncă temere/Te osândesc să fii expus înaintea semenilor tăi./ Dărâmă-ţi zidul!” Ce osândă: dărâmarea zidului, aruncarea în zgomotul cel mare al lumii!…

Prin 195 Î. Ch., în textul „Asinaria”, al lui Plaut, găsim acel celebru „Homo homini lupus…”, reconfirmat/nuanțat de către Thomas Hobbes. În contemporaneitate, drama ființării omului, a societății umane, a fost cel mai nimerit sintetizată de Sartre, prin acea tragică sintagmă: „fraternitatea linșorilor”. Suntem împreună, înălțăm imnuri emoționante pentru egalitate, respect, altruism, iubirea de aproape, dar, fundamental, rămânem cu ochii (și nu numai) pe beregata celuilalt. Trăim inautentic, ar zice Pirandello, într-o lume în care există „mai multe măști decât chipuri”. De după mască este mai ușor să viețuiești conform… „fraternității linșorilor”…