După distrugătoarele decizii de la începutul anilor ’90, când CAP-urile, IAS-urile, Asociaţiile Intercooperatiste, SMA-urile au fost desfiinţate, jefuite şi împărţite pe ochi frumoşi, iar terenurile au fost retrocedate foştilor proprietari, a urmat declinul agriculturii. În numai 10 ani, aproape jumătate din suprafaţa arabilă a rămas necultivată.
Am distrus tot, iar când am dat de greu, am început să căutăm vinovaţii, însă o secundă nu am avut curajul să ne uităm în jurul nostru, în grădina noastră, în conştiinţa şi sufletul fiecăruia: şi noi am participat la acel prăpăd. A trebuit să treacă un sfert de secol ca să ne trezim: nu se poate face agricultură performantă pe loturi mici, cu plugul de lemn şi vacile – câte au mai rămas – la jug.
Mulţi agricultori, inclusiv din Bacău, au fost în ţări din Europa cu agricultură organizată ştiinţific, pe fluxuri complete, mecanizată, pe suprafeţe de peste 200 de hectare, lucrate cu ştiinţă, nu numai cu muşchii. Unii au încercat să aplice şi în ţară, însă puţini, foarte puţini au reuşit. Rezistenţa este în continuare în mintea noastră, în trecutul nefericit al ţăranului român, pe care nu reuşim să o depăşim. Şi dacă nu reuşim, suntem în continuare la mâna importatorilor.
Piaţa trebuie acoperită, este un adevăr peste care nu putem trece. Soluţia este la noi, să ne apucăm de treabă gospodărească, să depăşim chiar şi acest sistem al arendei, să construim asociaţii, cooperative, nu denumirea contează, ci rezultatul. Sunt în judeţul Bacău câteva „cooperative”, unele pe creşterea animalelor, altele pe cultura mare, iar recent s-a înfiinţat una pe legumicultură, la Dieneţ. Nu cred că mai trebuie să vorbim de avantaje, în condiţiile în care este seriozitate, profesionalism, calitate şi cinste. Nu sunt foarte optimist, însă, acum, este singura soluţie.
