marți, 16 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2597

Protestele din Bacău

    FOTO: Cristian Ghingheș

    FOTO: Cristian Ghingheș
    În ciuda mobilizării de pe rețelele sociale, protestul de duminică seara nu a adunat foarte mulți băcăuani.

    Început cu o ora întârziere față de ora fixată, protestul împotriva schimbării legilor Justiției a însemnat scandarea de lozinci împotriva Guvernului, a liderilor PSD și ai Parlamentului, precum și defilarea pe trotuarele din zona centrală a Bacăului.

    Bacău la protest..

    Posted by Iulian Pichiu on Sunday, November 26, 2017

    Incendiu în comuna Colonești

      FOTO: ISU Bacău

      Astăzi, la ora 08:19, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a fost solicitat să intervină în comuna Colonești, sat Călini, pentru lichidarea unui incendiu produs la o gospodărie.

      Imediat, la fața locului s-au deplasat trei autospeciale de intervenție cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

      Sosiți la locul evenimentului, pompierii militari au constatat că, incendiul se manifesta cu flacără la acoperișul unei case de locuit de tipul P+M, la o anexă și la un magazin mixt, pe o suprafață de aproximativ 140 de metri pătrați.

      În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă un scurtcircuit electric produs la un conductor defect sau izolat necorespunzător, au ars circa 80 de metri pătrați acoperiș casă de locuit, aproximativ 40 de metri pătrați magazin mixt, circa 20 de metri pătrați anexă și bunuri din interiorul acestora.

      De menționat este faptul că în urma incendiului nu s-au înregistrat victime.

      Salonul de Iarnă „Hippie Spirit of Freeedom” şi-a deschis porţile

      Hippie Spirit of Freeedom

      Ce se poate întâmpla atunci când aduci laolaltă magia Crăciunului şi spiritul unei epoci dedicată păcii, libertăţii fără graniţe şi iubirii? La această întrebare a găsit un răspuns pictoriţa Carmen Poenaru, preşedinta filialei Bacău a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

      Astfel, sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora17.00, la sediul UAP Bacău, s-a deschis Salonul de Iarnă „Hippie Spirit of Freedom” reunind aproape treizeci de artişti din toate colţurile ţării şi din Republica Moldova.

      Acest inedit eveniment plastic reuneşte pe simeze lucrări unicat de pictură, grafică, design vestimentar, pielărie, sticlărie, bijuterie şi tapiserie care transmit acel sentiment de „flower-power”.

      De altfel, pe lângă atmosfera unui târg de artă neconvenţional, Carmen Poenaru şi prietenii săi propun vizitatorilor o lecţie de istorie, un „remember” al unui curent cultural, social şi politic al cărui ecou reverberează până în zilele noastre.

      „De aceea am ales această temă, pentru că suntem într-o perioadă în care sărbătorile de iarnă la români ne duc cu gândul tocmai la aceste valori: a ne iubi, a crede în Dumnezeu, a crede în frumos, a crede în libertatea spiritului, a crede în libertatea noastră de exprimare, a crede în creşterea noastră ca oameni şi în toate valorile bune pe care le avem.

      Din punct de vedere cromatic, este o expoziţie foarte veselă pentru că şi Crăciunul este o perioadă benefică în care toţi se bucură de naşterea lui Hristos”, a subliniat Carmen Poenaru.

      Elevii de la Școala „Maria Montessori” într-un nou proiect Erasmus

        Începând cu luna septembrie a acestui an, Școala Gimnazială Specială „Maria Montessori” Bacău, prin prof. coordonator Roxana Țâmpu, face parte din proiectul Erasmus + „Future for the planet – Future for us”.

        În acest proiect școala este parteneră alături de școli din șase tări: Cehia, Polonia, Cipru, Suedia, Norvegia, Germania. Proiectul vizează educarea copiilor cu nevoi speciale în spiritul respectării mediului și a protejării naturii prin acțiuni specifice: colectare și reciclare selectivă, acțiuni de ecologizare, acțiuni de observare directă a modificărilor produse de poluare și industrializare, etc.

        În cadrul acestui proiect, in perioada 11- 17 noiembrie, trei elevi ai școlii băcăuane, alături de profesoarele Mihaela Alistar și Clementina Ciuraru, au participat la mobilitatea transnațională desfășurată in orașul Ostrava din Cehia.

        Aici au participat, alături de profesori și elevi din celălalte țări partenere, la numeroase activități educative privind protejarea mediului înconjurăor: observarea efectelor poluării asupra naturii, efectele industrializării și schimbările pe care aceasta le aduce, asamblarea unui „hotel al insectelor” pentru a le proteja pe timpul iernii, vizitarea grădinii zoologice, a muzeului industriei și al tehnoologiei, etc.

        Prin aceste activități copiii au depășit barierele lingvistice, au relaționat, au lucrat in echipe, au legat prietenii, toate acestea fiind pentru ei o experiență de neuitat și un bun prilej de a-și lărgi orizonturile cunoașterii.

        Următoarea etapă de mobilitate din cadrul proiectului se va desfășura la noi în țară, anul viitor în luna mai.

        “Rocade” la ședința Consiliului Local Onești

          Adevărate “rocade” au făcut ca ședința Consiliului Local Onești, ce s-a desfășurat cu câteva zile în urmă, să fie una în care s-a evidențiat cu concretețe “pulsul” municipiului de pe Trotuș. Astfel, consiliera ALDE Mihaela Bădic Geaboc fiind propusă de către primarul Oneștiului, Nicolae Gnatiuc, ca reprezentant al Consiliului Local în Comisia Socială de la Fondul Locativ (fapt ce a fost acceptat și validat prin vot), a criticat dur autoritățile locale oneștene la dezbaterea proiectului de hotărâre privind atestarea unor bunuri la domeniul privat al municipiului. Fiind vorba de mai multe terenuri ea a întrebat “cum au fost idendificate acestea și dacă există solicitări pentru concesionarea suprafelor menționate?”

          Atât secretarul municipiului , consilierul juridic Daniel Spânu dar și reprezentantul Compartimentului Cadastru și Registru Agricol de la Primăria Onești, Constantin Obrinteschi, au venit cu lămuriri asupra a ceea ce se urmărește prin aprobarea acestui proiect de hotărâre. A fost evidențiat faptul că “terenurile sunt ocupate la momentul actual dar trebuie atestate la domeniul privat al municipiului, pentru întabulare”.

          Primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc, a menționat că “în această situație se află și o clădire, cu 10 – 15 camere, de pe str. Fântânele, fost sediu al firmei «Energomontaj», pe care aceasta vrea să o doneze!Sunt intenții bune, principiale ale municipalității, care dorește, în urma derulării procedurilor juridice, ca să obțină un beneficiu!” {i punctul de vedere al consilierului local Gelu Panfil a fost în sprijinul autorităților locale, el afirmând că “nu este o inventariere ci o atestare la domeniul privat al municipiului!”.

          Fermă, consiliera Mihaela Bădic Geaboc a pus o întrebare care nu a primit răspuns (“dacă terenurile nu sunt libere, cum le transmitem în proprietate privată?”) și s-a arătat convinsă că “este subiectivism în acest proiect de hotărâre”, care a trecut cu trei abțineri la vot.

          Inițiativa comună a consilierului local independent Gelu Panfil și a primarului Nicolae Gnatiuc de a se lua măsuri și să fie sancționate (cu sume de până la 1500 lei!), persoanele ce lasă animale pe domeniul public al municipiului, a celor ce expun spre vânzare pe străzile Oneștiului autovehicule dar și a persoanelor fizice care nu ridică dejecțiile câinilor de pe domeniul public, a stârnit nemulțumirea consilierului social – democrat Emil Lemnaru.

          El a declarat:”Cred că sunt foarte mari amenzile pentru faptele menționate și nu sunt corelate cu venitul minim! Aceste amenzi trebuie reduse cu 60 la sută!” Ca “o ironie a sorții”, deși N. Gnatiuc a menționat că “este un lucru bun proiectul de hotărâre, pentru că trebuie să faci ordine și disciplină cu măsuri democrate”, acest “amendament” al fostului primar oneștean nu a fost luat în seamă, la votarea proiectului în “tabăra psd-istă” înregistrându-se și o abținere – a lui Emil Lemnaru!

          Demn de remarcat este faptul că la această ședință a Consiliului Local Onești și consilierii PSRO (ce formează cu cei de la PSD și ALDE o majoritate “tacită”), au votat împotrivă ori s-au abținut la aprobarea câtorva proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi.

          Cel mai mult această “ruptură” s-a văzut la votarea unui proiect prin care se are în vedere necesitatea reorganizării compartimentelor Primăriei municipiului Onești, “reevaluarea resurselor umane” din această instituție fiind cerută și de Curtea de Conturi. La votarea acestui proiect de hotărâre consilierii oneșteni ai PSRO au votat împotrivă, alături de cei de la PNL astfel că doar votul independentului Gelu Panfil a făcut ca proiectul să nu fie respins.

          Cronica rutieră

            La data de 25 noiembrie a.c, în jurul orei 16.30, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Bacău au depistat în trafic un bărbat de 32 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Mărăşeşti.
            Din verificările polițiștilor a rezultat că bărbatul se deplasa cu autoturismul cu autorizaţia provizorie expirată.
            În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.
            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

            La data de 25 noiembrie a.c.,în jurul orei 19.00, poliţiştii din Moineşti au depistat un bărbat de 47 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ştefan Luchian.
            În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Moineşti pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

            La aceeaşi dată a.c.,în jurul orei 22.30, poliţiştii din Bacău au depistat un bărbat de 36 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Miron Costin.
            În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

            Tot la 25 noiembrie a.c.,în jurul orei 23.00, poliţişti din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău au depistat un tânăr de 18 ani, din comuna Tamaşi, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Măgura.
            În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care tânărul a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

            În seara zilei de 25 noiembrie a.c, în jurul orei 23.00, poliţiştii Postului de Poliţie Tătărăşti au depistat în trafic un bărbat de 26 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism în comuna Huruieşti.
            Din verificările polițiștilor a rezultat că bărbatul avea permisul de conducere suspendat.
            În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.
            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul cu permisul de conducere suspendat.

            Contravenţii şi dosare penale întocmite de poliţişti privind material lemnos fără documente legale

              La data de 24 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău au depistat un bărbat de 30 de ani, din comuna Bereşti- Bistriţa, în timp ce transporta cu o autoutilitară, cantitatea de 2 m.c material lemnos, diferite esenţe, pe raza comunei Mărgineni.
              Din verificările poliţiştilor s-a stabilit că bărbatul în cauză nu deţinea documente legale pentru materialul lemnos, fapt pentru care a fost sancţionat contravenţional, iar materialul lemnos a fost lăsat în custodia Ocolului Silvic Fântânele.

              La aceeaşi dată, poliţiştii din Comăneşti au identificat un bărbat de 43 de ani, din localitate, bănuit de tăiere ilegală de arbori.
              Bărbatul ar fi tăiat ilegal şi sustras 15 arbori, specia mesteacăn, pe care i-a transportat la domiciliul său.
              Poliţiştii îl cercetează pe bărbat pentru tăiere ilegală şi furt de arbori.

              La data de 25 noiembrie a.c., poliţiştii din Ardeoani au depistat în flagrant un bărbat de 55 de ani, din localitate, în timp ce tăia ilegal 5 arbori, esenţa foioase.
              Materialul lemnos rezultat în urma tăierii a fost predat în custodia Ocolului Silvic Moineşti.
              Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori.

              Ghimeş-Făget: Accident cu doi răniți din cauza neadaptării vitezei

                pieton

                La data de 25 noiembrie a.c., în jurul orei 08.00, polițiștii au desfășurat activități pentru stabilirea împrejurărilor producerii unui accident rutier în localitatea Ghimeş-Făget.

                Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că, un bărbat de 38 de ani, din judeţul Harghita care conducea un autoturism cu remorcă pe direcţia Miercurea Ciuc- Comăneşti, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

                În urma impactuluia rezultat rănirea a doi pasageri, un băbat de 35 de ani şi unul de 42 de ani, ambii din judeţul Harghita, care au fost transportaţi la Spitalul Moineşti, pentru îngrijiri medicale.

                Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

                Bebe Care, un concept nou al companiei Salofarm

                salofarm bebecare
                O farmacie nou înfiinţată într-un oraş nu mai este o noutate, aşa cum era la începutul anilor ‘90. Un asemenea eveniment, cum a fost cel consemnat la începutul lunii noiembrie în cadrul Companiei SALOFARM, poate constitui însă o atracţie, prin ineditul şi diversitatea serviciilor oferite de către cea mai mare reţea de farmacii din Bacău, companie cu capital integral băcăuan. Un scurt istoric, profesional, dar mai ales sentimental, este absolut necesar, nu doar pentru arhiva domeniului farma, cât şi – de ce nu – pentru istoria oraşului Bacău.

                De la început consemnăm că SALOFARM este o afacere de familie, la temelia acesteia stând iniţiativa cunoscutei farmaciste Salomeea Palade şi dorinţa de fi de folos oamenilor aflaţi în suferinţă. Cu această intenție, a pus bazele şi a înfiinţat una din primele farmacii private din România, în august 1991: fosta Farmacie nr.18, de la Piaţa Centrală, care aparţinea fostului Oficiu Farmaceutic.

                Legislaţia era în stare incipientă, cu suficiente lacune pentru a da bătăi de cap oricărui întreprinzător, însă curajul, dorinţa de schimbare, perseverenţa şi-au pus amprenta asupra următoarelor decizii, în anul 1994 deschizându-se cea de-a doua farmacie privată, pe B-dul Unirii. Din 2003, odată cu modificarea cadrului legislativ, SALOFARM a conceput o nouă strategie de dezvoltare. Au urmat, pe rând, achiziţionarea de noi spaţii şi înfiinţarea de noi puncte de lucru, astfel că, în 2005, sub brandul SALOFARM activau patru farmacii. Tot în acel an a luat fiinţă şi Clinica Palade, spital privat şi policlinica cu profil chirurgical.

                Tânărul farmacist Bogdan Palade intră în board-ul companiei

                Din cei doi copii ai familiei Palade, Dragoş, fiul cel mare, absolvă cursurile Facultății de Medicină din cadrul UMF Iaşi, acum fiind şeful Clinicii ORL a Spitalului Sf. Spiridon.

                Bogdan Palade, mezinul familiei, urmează Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Iaşi.
                „Am absolvit Facultatea de Farmacie în anul 2002, am urmat rezidenţiatul la Iaşi, timp în care m-am înscris la doctorat sub îndrumarea prof.dr. Mihai Lazăr. Timp de şapte ani am urmat pregătirea doctoratului în Analiza şi Controlul Medicamentului şi apoi susţinerea tezei, în anul 2009. Practic, dezvoltarea mai accentuată a firmei a început în 2003, după intrarea mea în companie, cu forţe proaspete şi dorință puternică de extindere şi modernizare a reţelei de farmacii.

                salofarm bebecare

                Pe parcursul anilor am înfiinţat noi farmacii situate în cele mai importante puncte de pe harta oraşului, inclusiv în Arena Mall şi Complexul Comercial Cora, ultima urmând să fie deschisă pe 1 decembrie anul acesta pe str. Banca Naţională nr.31. Compania SALOFARM are acum 16 farmacii şi un laborator propriu.

                Vom închide anul cu 17 puncte de lucru, deoarece am introdus în portofoliu şi farmacia din Şerbăneşti. De mai bine de 26 de ani suntem pe piaţa băcăuană însă pentru noi nu numărul de farmacii este important, ci profesionalismul personalului nostru, îmbunătăţirea serviciilor, creşterea şi diversificarea ofertei şi nu în ultimul rând tradiţia care s-a creat în cei 26 de ani în jurul acestui brand. Suntem o echipă tânără, dinamică, receptivă la nou, la mişcarea pieţei, la cerinţele tot mai diverse şi pertinente ale clienţilor.

                Au fost ani grei, de muncă, cu investiţii importante, însă cu satisfacţia visului împlinit: construirea unei companii puternice, care să se susţină singură. Avem tradiţie și experienţă. Mama este farmacistă și de la ea am învăţat şi învăţ mereu, tata este un cunoscut şi apreciat medic chirurg, fratele meu este medic şi cadru universitar. Suntem cu toții în slujba sănătății”, afirmă farmacist dr. Bogdan Palade.

                Pe lângă profilul clasic al oricărei farmacii, SALOFARM deţine şi un laborator propriu unde se prepară orice tip de rețetă oficinală sau magistrală, prescrisă de medic, încercând şi din acest punct de vedere să respecte tradiția și să mențină profesia de farmacist la cele mai înalte standarde.

                Fidelizarea pacienţilor

                Toate farmaciile companiei SALOFARM eliberează orice tip de reţetă gratuită, compensată şi pentru programele naţionale. Pentru fidelizarea pacienţilor, în rețeaua de farmacii SALOFARM sunt active două tipuri de carduri: cardul „Copilul meu”, care oferă anumite facilităţi părinților, la achiziţia de medicamente și produse parafarmaceutice și cardul „Standard”.

                Practic, reţeaua eliberează orice fel de medicament, fiind cunoscută prin promptitudine și diversitate în aprovizionare. Dar nu numai stocul variat și continuu de medicamente este preocuparea conducerii companiei, ci şi produsele parafarmaceutice, dermato-cosmetice, suplimentele, dispozitivele medicale etc. SALOFARM este singura farmacie din Bacău care are contract cu Casa de Sănătate pentru eliberarea gratuită de dispozitive medicale, cârje, cadre, fotolii rulante, orteze etc.

                Reţeaua SALOFARM deţine peste 22.000 de produse în portofoliu, care provin de la peste 150 de producători şi furnizori, interni şi externi.
                O altă noutate a companiei este publicarea Revistei „Salofarm Magazin”. Cu un sumar divers şi interesant, în fiecare număr cititorii descoperă subiecte pe teme medicale de sezon. Tot aici se găsesc ofertele farmaciilor, sfaturi utile, noutăţi din domeniu. Revista se distribuie gratuit clienţilor, fiind tot mai căutată, în special de doamne și de mămici.

                „Salofarm Bebe Care” – farmacie și magazin destinat mămicilor și bebelușilor

                „Avem în cadrul companiei specialişti în marketing, economişti, farmacişti şi asistenţi de farmacie cu înaltă pregătire, consilieri de vânzări acreditaţi în puericultură, care cunosc piaţa, profilul şi psihologia cumpărătorului. În ultimii ani, ca urmare a cererii de produse destinate bebeluşilor, am decis să dezvoltăm această nișă cu deschiderea, la începutul lunii noiembrie, a unui magazin multibrand all in one, care integreaza conceptul de farmacie și magazin destinat mămicilor și bebelușilor: Salofarm Bebe Care”, ne spune Bogdan Palade, într-o discuţie la sediul noii farmacii din strada Războieni 6A (vizavi de Casa Căsătoriilor).

                salofarm bebecare

                La parter funcţionează o farmacie standard, însă cu un specific aparte, iar la etaj un magazin ce se adresează bebelușilor, viitoarelor mămici şi mamelor cu copii de la zero la cinci ani. Aici se găsesc şi noi game de produse din domeniul dermato-cosmeticelor pentru copii, game ce nu sunt disponibile în celelalte farmacii. Iniţiativa a venit ca urmare a căutării din ce în ce mai insistente a produselor certificate organic, bio și vegane. În cadrul Salofarm Bebe Care, absolut toate produsele organice posedă certificat de autenticitate ECOCERT, de la cele pentru alimentaţie, igienă, dermato-cosmetice până la detergenţi, produse pentru curăţenia camerei bebeluşului și nu numai.

                „Am rămas şi noi plăcut surprinşi de noul trend. Mămicile sunt foarte bine informate, caută, întreabă, sunt extrem de selective atunci când este vorba de produse pentru copiii lor. Astăzi informaţia circulă foarte repede. Viitoarele și proaspetele mămici și chiar şi taţii deţin informaţii de top din acest domeniu. De aici a pornit acest nou concept Bebe Care: totul în jurul şi pentru bebeluşi și mămicile lor. Un rol foarte important în implementarea acestui nou concept l-am acordat pregătirii și informării personalului nostru, a farmaciştilor și asistentelor.”
                Bogdan Palade, manager general al Companiei SALOFARM

                Bebeluşul, răsfăţatul noului concept

                La Bebe Care se găsesc cele mai noi produse şi repere, adevărate premiere pentru Bacău, care să ajute mămicile în creşterea copilului. Acelaşi trend se urmăreşte şi în domeniul aparaturii şi accesoriilor necesare alimentaţiei copilului şi nu numai: sterilizatoare, cântare, nebulizatoare, roboţi pentru prepararea hranei, aparate de gătit etc. Nu lipsesc nici jocurile şi jucăriile inteligente, specifice vârstei.
                Bebeluşul este răsfăţatul noului concept, iar mămicile sunt beneficiarele, astfel că magazinul are la bază conceptul de multibrand all in one: farmacie și magazin pentru copii şi mămici în cadrul aceluiași spaţiu.

                „Viitorii și actualii părinţi au fost încântaţi că aici găsesc tot ce au nevoie înainte şi după naşterea bebeluşului. Absolut tot, de la tetine, suzete, biberoane până la dispozitive de plimbare, hamuri, marsupii, cărucioare, premergătoare, scaune auto şi de masă, mobilier pentru camera bebelusului, lenjerii, saltele pentru joc şi interacţiune, articole pentru siguranță, țarcuri etc., provenite de la firme de top în domeniu. Cu toate că lucrăm de mulţi ani în domeniu, am rămas surprinşi de bogăţia şi diversitatea acestei pieţe.”, spune Bogdan Palade, cel care a coordonat întregul proiect Bebe Care.

                salofarm bebecare

                O altă noutate a noului magazin de pe str. Războieni nr.6 este şi spaţiul de joacă destinat copiilor. În timp ce mămicile caută produse pentru bebeluși, cei mari îşi pot găsi ocupaţie în spaţiul special amenajat, unde nu găsesc neapărat maşinuţe şi trenuleţe, ci jucării care stimulează imaginația copilului. La etaj este disponibilă o cameră pentru alăptat şi schimbat bebelușul, cu tot ce este necesar: scaun special, masă de înfăşat, dispozitive şi produse dedicate, totul gratuit, astfel încât mămicile pot petrece cât timp vor în cadrul magazinului Bebe Care.

                Surprizele din universul Bebe Care

                Bebe Care e despre noutate, diversitate, modernism, profesionalism. Parteneriatele cu producători de renume mondial, personalul amabil, discret, bine informat, fac din acest magazin un loc în care să intri, poate chiar doar din plăcere.
                O zonă foarte căutată este cea de puericultura mică, de la tetine până la ingenioasele dispozitive pentru alimentaţie. Oferta mai cuprinde scaune pentru masa bebeluşului, de diferite mărimi, culori, dotate cu dispozitive de rotire şi modificare a unghiurilor de aşezare, accesorii de pregătire a mesei, în cele mai igienice condiţii, sterilizatoare, aparate de gătit cu aburi, de stocare a laptelui matern, de extragere a lui.

                Plimbarea – o frumoasă aventură

                Cel mai consistent şi uimitor raion este cel cu dispozitive de plimbare a copilului. Scaunele auto te pun în dificultate atunci când trebuie să alegi, de la cele tradiţionale, de vârste şi greutăţi diferite, până la cele cu rotire la 360 grade. Mărci celebre, utilitate şi siguranţă maximă, din clasa Medium şi Premium. Fiecare brand are o inovaţie, ceva specific, un atu, iar acea inovaţie face diferenţa între magazinul Bebe Care şi alte magazine de profil. Pentru plimbare, tinerii părinţi găsesc şi pentru copiii mai mari triciclete, săniuţe, dotate cu saci îmblăniţi împotriva frigului etc.

                Urmează zona hamurilor, sisteme moderne de purtare, cu ataşare în faţă, în spate, chiar şi pentru gemeni. Nu lipsesc cărucioarele, o gamă diversă, dotate cu o sumedenie de accesorii. Interesantă este şi zona de somn, pătuţuri, simple, reglabile, unele cu ataşare de patul mamei, lenjerii. S-a pregătit și o zonă pentru mobilierul din camera copilului, accesorii pentru joacă, premergătoare, covoraşe pentru activităţi de învăţare şi deprinderea unor abilităţi etc.

                salofarm bebecare

                „Mulţi părinţi sunt interesaţi de mobilierul din camera copilului, vin cu sugestii, ne consultă cu privire la ceea ce ar fi necesar pentru ca bebeluşul lor să fie fericit, să crească sănătos şi în siguranţă. Prin tot ceea ce oferim am pus în primul rând accent pe calitate şi durabilitate. Toate sugestiile lor le arhivăm şi ne construim strategia pentru perioada următoare. După cum v-am spus, am vrut nu doar să mai deschidem o farmacie, un nou spaţiu, ne dorim ca Bebe Care să devină Casa bebeluşului, Casa unei familii tinere, care găseşte aici tot ce îşi doreşte, împreună cu noi, cu specialiştii de la SALOFARM. Clienţii noştri sunt foarte bine informaţi, noi le oferim şi posibilitatea să vadă, să testeze orice produs de cea mai bună calitate”, mai spune managerul SALOFARM.

                Viitoarele mămici au o zonă specială

                Viitoarele și proaspetele mămici au un colţişor numai al lor, în care descoperă centuri, lenjerie intimă, sutiene pentru alăptat. Nu a fost uitat absolut nimic pentru confortul copilului şi al mămicilor, pentru sănătatea lor şi creşterea armonioasă. Din noul concept, aflăm de la interlocutorul nostru, nu lipsesc şi vor fi diversificate activităţile de educaţie, de prevenţie şi consiliere. Începând de anul viitor, aici vor fi organizate o serie de evenimente la care vor fi invitaţi medici pediatri, neonatologi, psihologi, nutriţionişti, chiar mame, care vor prezenta mămicilor tot ce este nou în domeniile de interes.

                salofarm bebecare

                „Ne-am gândit şi la prietenii fericiţilor părinţi. Astăzi este dificil să cumperi un cadou pentru copil, dar şi pentru mămici, de aceea vom lansa un program de carduri cadou – Bebe Care Gift Card, de anumite valori, între 100 şi 500 de lei. Naşii, prietenii, bunicii vin în magazin achiziţionează un Gift Card și îl oferă cadou mămicii, familiei, iar acestea vin în magazin şi îşi cumpără ce doresc, ce le este necesar. Modern, elegant şi fără stres. Bebe Care este cel mai mic copil al nostru, care, cu siguranţă, va creşte, se va maturiza împreună cu toţi prietenii şi colaboratorii noştri”, spune Bogdan Palade.

                Compania SALOFARM a împlinit 26 de ani de când este în slujba cetăţenilor, a pacienţilor, a copiilor şi mămicilor. Cei 80 de salariaţi şi-au asumat şi duc mai departe cele trei deziderate: Experienţă, Integritate şi Dedicare, care asigură viitorul şi stabilitatea unei companii de succes.

                Depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor din comuna Scorțeni

                  Locuitorii comunei Scorțeni au comemorat, sâmbătă, 25 noiembrie, eroii neamului și au organizat prima acțiune dedicată sărbătoririi Zilei Naționale a României, la care au fost prezenți și reprezentanți ai Filialei Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor (ANCE) „Regina Maria”.

                  La monumentele eroilor din Grigoreni și Scorțeni au fost depuse, astfel, coroane de flori și au fost rostite scurte cuvântări. Doi dintre vicepreședinții filialei băcăuane, col. (r) Vasile Ilie și profesorul Constantin Dospinescu, au întruchipat, în costume naționale, stegarii de onoare de la monumente, iar la finalul fiecărei ceremonii s-a cântat și s-a dansat Hora Unirii.

                  „Am răspuns invitației domnului primar Ghiorghiță Cătălin Anton și inimosului român patriot, directorul școlii, președintele subfilialei ANCE „Regina Maria” Scorțeni , Costică Huian.

                  Slujba religioasă au săvârșit-o preoții Costica Ceaușu și Ion Diaconu” – spune președintele Filialei Bacău Cultul Eroilor, col. (r) Paul Valerian Timofte.
                  Cu acest prilej, elevii Cercului Cultul Eroilor din comună au prezentat un program artistic.

                  În buna reușită a evenimentelor s-au implicat și o parte dintre dascălii școlii din Scorțeni, Gabriela Acar, Liliana Vrote, Viorica Măgirescu, Tamara Măgirescu, Mădălina Potoroacă, Bogdan Marcu, Costache Pruteanu, Gheorghe Ardeleanu și Dana Andrei, dar și viceprimarul Lidia-Elena Cobuz.

                  De 1 Decembrie – paradă doar în București. În Bacău, ceremonii militare

                    Antrenament pentru paradă (Foto: Baza 95 Aeriana)

                    Băcăuanii nu vor avea parte nici anul acesta de parada militară, organizată de 1 Decembrie, Ziua Națională a României.

                    Însă, Bacăul va fi reprezentat la București de șase aeronave de la Baza 95 Aeriană. Vor fi trei elicoptere IAR 330 Puma Socat și trei avioane IAR – 99 Șoim, care sunt deja în capitală, pentru antrenamente.

                    La parada militară vor participa aproximativ 3.500 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informații, peste 350 de mijloace tehnice, din care 50 sunt aeronave.

                    La evenimentul organizat de 1 Decembrie vor participa inclusiv militari din mai multe țări aliate sau partenere.

                    În Bacău, vor fi organizate ceremoniale militare și religioase la Cimitirul Eroilor de pe strada Constanței și în centrul orașului.

                    Vom reveni cu programul complet al manifestărilor într-o ediție viitoare.

                    Conferința regională a Programului Regio

                    Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est organizează, pe 29 noiembrie, conferința regională „Regio Nord-Est. Impuls spre dezvoltarea comunităților locale”.

                    Evenimentul va avea loc la Hotelul Central Plaza, din Piatra Neamț, de la ora 11,00, și este dedicat autorităților publice locale din regiune.

                    „Vom dezbate – spun organizatorii – aspecte esențiale privind apelurile lansate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, precum și calendarul estimat de lansări pentru perioada următoare.

                    Un element central al agendei îl constituie condițiile de accesare a fondurilor disponibile pentru investițiile care vizează mobilitatea urbană (P.I 3.2 – Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă), cu accent pe condițiile de eligibilitate și repere utile în întocmirea documentației aferente cererilor de finanțare”.

                    Evenimentul include și o sesiune interactivă pentru identificarea de soluții în vederea accelerării proceselor specifice elaborării și depunerii de proiecte în apelurile de proiecte lansate sau în curs de lansare în POR (Regio) 2014 – 2020.

                    Seminar județean la Centrul „Oxigen”: Despre adolescență și problemele adolescenților

                      Sucursala Teritorială Bacău a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) a organizat vineri, la Centrul pentru sănătate „OXIGEN” din Bacău, seminarul județean ”Despre adolescență și adolescenți. Abordare transectorială a adolescenței”.

                      Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Asociația Socio-Medicală „SILOAM” – Centrul „Izvorul Tămăduirii”, Asociația „Stop Drog” – Centrul „Oxigen”, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) al județului Bacău și Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Hârja.

                      „Evenimentul a fost organizat cu scopul de a aduce împreună profesioniști din domenii diverse – asistență socială, psihologie, educație, sănătate – care îi drept beneficiari direcți pe adolescenți pentru a discuta despre provocări, oportunități și soluții care să asigure diminuarea riscurilor și vulnerabilităților” arată Lucian Bodor, președintele Sucursalei CNASR Bacău.

                      Sărăcie, excluziune socială, lipsa modelelor

                      Raportul Comisiei Europene din 2012 privind ocuparea forței de muncă subliniază faptul că jumătate dintre adolescenții României se confruntă cu riscul excluziunii sociale, ceea ce presupune existența unor probleme în realizarea integrării sociale, integrării civice, economice și integrării interpersonale (apartenența la sistemul familial și comunitate).

                      Despre adolescenți și problemelor lor au vorbit pr. Liviu Burlacu, coordonatorul programului terapeutic „Stop Drog”, Marta Butnaru, inspector de specialitate la CPECA, Linda Ciobănița, Direcția de Sănătate Publică Bacău, pr. Ilarion Mâță, președintele Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”, prof. Amalia Diaconu de la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, Iuliana Onțanu, asistent social, coordonator al Centrului de Resurse pentru Adolescenți, și Iulia Adreea Ghirvu, elevă a Colegiului „Ferdinand I”.

                      „Adolescența este o perioadă a schimbărilor profunde: trecerea de la un sistem de învățământ la altul, schimbarea mediului, separarea temporară de familie, presiuni din partea grupului de egali, menținerea unei relații de dependență față de părinți în contrapondere cu dorința de indenpendeță.

                      Acestei stări de fapt i se suprapune, în cazul adolescenților vulnerabili, situația precară a familiei, lipsa unor modele comportamentale pozitive corelată cu expunere la comportamente precum, consumul de alcool, tutun, riscul de abandon școlar fiind mult mai mare în aceste situații”, afirmă Lucian Bodor, președintele CNASR Bacău.

                      Colegiul Național „George Apostu” și-a desemnat cei mai frumoși boboci

                        Seara de sâmbătă a fost rezervată unui alt colegiul din Bacău să își premieze cei mai talentați și frumoși elevii, oferindu-le titlul de Miss și Mister Boboc.

                        Pentru a câștiga cele șase perechi au avut de demonstrat că au un simț al modei foarte ascuțit, carismă, umor, inteligență și multă eleganță.

                        Publicul a fost unul numeros și au fost și mulți susținători care i-au încurajat și susținut pe cei 12 concurenți.

                        Întregul spectacol a fost asigurat de elevi, invitați speciali dar și momente pline de haz, iar după mai bine de trei ore, juriul a ales câștigătorii acestei ediții.

                        Miss și Mister Boboc Cătălina Saveluc și Mark Lacatoș

                        Locul II- Laslău Lorina și Ștefan Ciceu

                        Locul III- Bianca Petcu și Teodor Dogariu

                        Miss și Mister Popularitate a fost acordat perechii cu numărul șase format din Lorina Laslău și George Pascariu.

                        Cronica rutieră

                          Evenimente rutiere pe fondul consumului de alcool

                          La data de 24 noimebrie a.c, în jurul orei 04.00, poliţiştii rutieri au depistat în trafic un tânăr de 33 de ani, din Moineşti, care, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2G, în localitatea Podiş, a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
                          În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
                          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
                          Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                          La aceeaşi dată, politişti din cadrul Biroului Rutier Bacău au efectuat cercetări cu privire la un eveniment rutier comis pe raza localităţii.
                          Un bărbat de 31 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Bârladului, ajungând la intersecţia semaforizată cu strada Calea Romanului, pe fondul consumului de alcool, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 31 de ani, din Bacău.
                          În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
                          Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat rezultat negativ pentru bărbatul de 31de ani şi valoarea de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul din judeţul Vrancea.

                          Depistat de poliţişti la volan sub influenţa alcoolului

                          La data de 24 noiembrie a.c.,în jurul orei 12.00, poliţişti din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău au depistat un bărbat de 54 de ani, din comuna Măgura, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 119B.
                          În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condusă la Spitalul Judeţean Bacău pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                          Sfaturile polițiștilor pentru siguranța copiilor pe Internet

                            Internetul, această lume fantastică plină de informaţii utile şi lucruri distractive, poate ascunde şi pericole. Telefoanele inteligente deschid noi oportunităţi de distracţie, dar în acelaşi timp de exploatare.

                            De aceea, poliţiştii fac recomandări utile pentru copii şi părinţi, pentru a evita situaţiile neplăcute create în spaţiul online.

                            SFAT PENTRU COPII:
                            – Nu spune nimănui adresa ta, şcoala la care înveţi sau alte date personale despre tine sau familia ta, poze cu tine, numărul de telefon sau locul de muncă al părinţilor tăi.

                            – Daca simţi că ceva este în neregulă, spune părinţilor sau unei persoane adulte în care ai încredere.

                            – Dacă s-a întâmplat ceva pe internet care nu ţi-a plăcut, te-a speriat sau, pur şi simplu, nu ai înţeles, poţi oricând să te opreşti din navigare. Puteţi închide ferestrele de chat, e-mailul sau computerul în orice moment doriţi.

                            – Poartă-te frumos cu ceilalţi pe internet, aşa cum o faci la locul de joacă. Nu răspunde mesajelor supărătoare sau care conţin cuvinte ori imagini nepotrivite. Blochează persoana care le trimite şi spune-le părinţilor.

                            – Parolele conturilor tale sunt secrete şi îţi aparţin. Ele sunt ca şi cheile de la casă, nu le da nimănui, nici măcar cunoştinţelor.

                            – Nu uita! Părinţii tăi sunt persoane de încredere cu care poţi sa vorbeşti despre activitatea ta pe internet. Nu tot ceea ce vezi sau citeşti pe internet este adevărat sau potrivit vârstei tale. Ai mare grijă să intri pe site-uri sigure şi să verifici cu părinţii tai informaţiile citite.

                            STIMAŢI PĂRINŢI,

                            Utilizarea în siguranță și responsabilă a internetului de copii depinde în mare măsură de implicarea dumneavoastră, de modul în care stabiliţi o comunicare deschisă privind dificultățile întâlnite pe internet. Copiii au nevoie, în primul rând, de îndrumare și confirmare din partea părinților că activitățile lor online sunt sigure și utile în educația lor.

                            În cazul în care copilului dvs. îi place să stea pe chat, discutaţi din timp cu el despre aceste riscuri, oferindu-i sfaturi. Învăţaţi împreună mai multe despre folosirea computerului.

                            Anonimatul şi riscul scăzut de a fi prinşi îi determină pe oameni să facă lucruri pe care altfel nu le-ar face. Hărţuirea online este uşor de realizat din punct de vedere tehnic. Trimiterea unui mesaj răuvoitor către un auditoriu larg necesită doar câteva click-uri de mouse. Prin Internet, hărţuitorul poate găsi victima la orice oră.

                            Ţineţi minte! Utilizatorii anonimi pot fi descoperiţi de cele mai multe ori. În cazul în care copilul dvs. primeşte mesaje răuvoitoare prin e-mail sau reţelele de socializare, puteţi salva mesajele răuvoitoare.Internetul este supus aceloraşi reguli şi legi ca şi viaţa reală. Defăimarea sau insultarea online poate fi pedepsită sau se pot cere daune.

                            Puteţi ajusta setările reţelelor de socializare, astfel încât să restricţionaţi accesul persoanelor nedorite.

                            Dacă aflaţi că expeditorul este din aceeaşi şcoală cu copilul dvs., anunţaţi şcoala!

                            Dacă găsiţi texte sau poze răuvoitoare despre copilul dvs. pe Internet:

                            Salvaţi paginile pe care găsiţi aceste materiale, în eventualitatea în care acestea pot constitui probe pentru poliţie. Dacă hărţuirea are o formă mai gravă şi constituie o ilegalitate, contactaţi poliţia!

                            Postarea pozelor făcute cu camera unui telefon sau cu o cameră digitală pe Internet se poate face simplu şi repede. Dacă postaţi o poză pe Internet, este foarte greu să preveniţi distribuirea ei. Copii ale pozelor pot ajunge în mai multe locaţii şi va fi dificil să le ştergeţi pe toate. Gândiţi-vă de două ori înainte de a posta date personale în legătură cu pozele dvs.

                            Stabiliţi cu copiii când şi în ce condiţii să folosească internetul.

                            Intimitatea artei plastice băcăuane, în viziunea lui Emilian Berceanu şi Ovidiu Ungureanu

                            De obicei, artiştii plastici sunt reprezentaţi vizual de opera lor. Mai rar asociem numele lor cu chipul lor de zi cu zi. Asta se întâmplă de puţină vreme, de când arta fotografică s-a impus în lumea culturală.

                            Astfel, ni se satisface curiozitatea de a-i cunoaşte „live” pe cei care şi-au încastrat sufletul şi imaginaţia într-o operă de artă.

                            Un asemenea demers a fost realizat de către doi băcăuani, un muzeograf şi un artist fotograf. Emilian Berceanu şi Ovidiu Ungureanu au ales să aducă în faţa publicului, cu ajutorul obiectivului foto, atmosfera în care se nasc operele de artă a zece pictori băcăuani.

                            Munca lor de peste un an de zile au adunat-o între coperţile unui album de înaltă ţinută cu titlul „Ateliere băcăuane. Portrete de artişti”.

                            Ei l-au oferit publicului într-un eveniment desfăşurat în acest sfârşit de săptămână la Muzeul de Artă de pe strada Nicolae Titulescu.

                            Vineri, 24 noiembrie, începând cu ora 17.00, vizitatorii au putut fi martorii unui melanj vizual în care fotografia şi filmul au făcut casă bună cu pictura. Rolul de gazdă a fost asumat de către pictorul Dionis Puşcuţă, şeful secţiei de Artă din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”.

                            „Ni se reproşează de ce pictorii profesionişti nu pictează în stradă. Nu l-aş putea vedea niciodată pe domnul Ilie Boca pictând ca un artist de bâlci, stând la tarabă şi expunându-şi lucrările. Artistul profesionist are nevoie de intimitatea atelierului”, a subliniat Dionis Puşcuţă.

                            El a parcurs întreg albumul, prezentându-i personajele surprinse între paginele sale. Rând pe rând, au fost aduşi la rampă pictorii Ilie Boca, Cristina Ciobanu, Marius Crăiţă-Mândră, Vasile Crăiţă-Mândră, Ovidiu Marciuc, Ion Mihalache, Carmen Poenaru, Ştefan Pristavu, Dionis Puşcuţă şi Aurel Stanciu.

                            Emoţiile au atins punctul culminant în clipa prezentării regretatului artist plastic Ovidiu Marciuc, cel care cu doar un an în urmă a luat grăbit trenul spre Eternitate. Realizatorii albumului au reuşit să redea, prin ultimele imagini surprinse în atelier după dispariţia sa, spiritul său nemuritor.

                            În ceea ce-i priveşte pe cei doi autori, cu greu învingându-şi emoţiile, ei au dat glas recunoştinţei lor.

                            „Am încercat să facem un fel de recuperare a memoriei contemporane prin acest album. Am dorit să adunăm atât cât s-a putut din clipele care acum prea des se schimbă şi să le încremenim între aceste coperţi unde au să rămână pentru cei care vor dori să afle ce s-a întâmplat în frumoasa viaţă culturală a Bacăului”, a mărturisit Emilian Berceanu, directorul Asociaţiei „Conştiinţa Europeană” sub auspiciile căreia a fost realizat acest album, cu sprijinul financiar al Primăriei şi Consiliului Local Bacău.

                            Artistul fotograf Ovidiu Ungureanu, proaspăt membru al UAP Bacău, a ales să mulţumească tuturor celor care au făcut posibil acest demers.

                            „Mulţumesc tuturor artiştilor care m-au primit în atelierele lor. Mă consider norocos pentru faptul că ei m-au primit în intimitatea lor şi m-au lăsat să-i privesc şi să-i observ cum lucrează”, a spus Ovidiu Ungureanu. Lansarea albumului a beneficiat de atmosfera unei expoziţii care însumează o parte din operele plastice ale celor 10 pictori, expoziţie care poate fi vizionată la parterul Muzeului de Artă până în luna mai 2018.

                            A XXIV-a ediție a Topului Firmelor „Crema” afacerilor din județ, premiată de Camera de Comerț

                            Cele mai reprezentative afaceri din județ, care de ani de zile duc greul economiei județului, au fost premiate, vineri, la sala Ateneu, în cadrul Galei Laureaților Topului Firmelor. Organizat, ca de obicei, de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Bacău, în scopul încurajării spiritului antreprenorial, alături de oameni de afaceri de top din județ, evenimentul a mai beneficiat și de prezența a numeroși oaspeți, de la parlamentari de Bacău, reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice, până la oameni de seamă ai mediului universitar și ai structurilor de sprijinire a afacerilor etc.

                            Președintele CCI Bacău, Doru Simovici, a adresat un salut de bun venit tuturor celor prezenți. „Adresez, cu acest prilej, tuturor întreprinzătorilor care, vedem că sunt în situația de a duce tot greul societății românești. Presiuni sunt din ce în ce mai mari și problemele pe care le întâmpină firmele sunt cu mare greutate rezolvate, în timp, ceea ce, în unele cazuri, poate duce firme spre faliment”, a declarat Doru Simovici, președintele CCI Bacău. Apoi, referindu-se la „problemele care macină comunitatea de afaceri” – lipsa predictibilității legislative, modificările Codului Fiscal, lipsa de personal, lipsa de unitate etc – președintele Camerei de Comerț a reiterat încă o dată „necesitatea vitală a parteneriatului din mediul de afaceri, a coeziunii și armonizării eforturilor tuturor factorilor implicați pentru realizarea interesului general al dezvoltării județului, respectiv a condițiilor necesare inițierii și dezvoltării afacerilor”.

                            A urmat senatorul Viorel Ilie (fost primar de Moinești) prezent în dubla sa calitate, de parlamentar și de ministru pentru Relația cu Parlamentul „Am permanent în gând și încerc să-i influiențez, în cadrul legal, firește, pe toți cei care decid legislația actuală. Iar, prin experiența mea din mediul privat și cu cea din zona administrativă locală, care, să recunoaștem, în multe cazuri, nu s-a potrivit cu viziunea de la București, vă asigur de toată deschiderea mea față de problemele pe care le aveți, așa cum cred că și ceilalți parlamentari ar trebui să facă, astfel încât să avem un mediu de afaceri prielnic, corect”, a declarat Viorel Ilie.

                            La rândul său, deputatul Lucian Stanciu Viziteu, deși, de origine, este din zona Brăilei, i-a încredințat pe toți băcăuanii că, în următorii patru ani va lupta pentru întreaga comunitate locală. „Motorul economiei nu sunt doar firmele, ci mai ales dumneavoastră, oamenii care conduceți aceste afaceri și care, în ciuda tuturor lucrurilor care se întâmplă, continuați să aveți speranța că se poate.

                            Din păcate, în ultimii 27 de ani, doar un lucru a fost stabil: instabilitatea. Și totuși, avem, în Bacău și în țară, o performanță de invidiat, și asta tocmai pentru că oamenii de afaceri nu și-au pierdut speranța”, a punctat deputatul Viziteu.

                            Au mai adresat cuvinte de felicitări, de încurajare și de unitate primarul din Comănești, Viorel Miron, precum și viceprimarul Bacăului, Constantin Scripăț care a accentuat asupra necesității aducerii sutelor de mii de băcăuani înapoi, acasă. În cadrul ceremoniei, organizatorii i-au premiat pe patru dintre managerii de top ai județului, ca semn de recunoștință față de întreaga lor contribuție adusă economiei județului de-a lungul deceniilor de muncă: Constantin Rădulescu, director tehnic al fostului Combinat Petrochimic Borzești, ulterior director al Carom și Rafo Onești, Zamfir Stancu, directorul general al platformei de la Borzești, apoi fost șef al Centralei de rafinare de la Brazi, Gheorghe Ostafi, fost director al Băncii Agricole Bacău și fost responsabil local al Fondului de Garantare a Creditelor și Eugen Popa, fost șef al Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor Secuieni, fost șef al Direcției Agricole Bacău, în prezent, directorul fabricii Aicbac Bacău.

                            Pentru a mai destinde atmosfera, organizatorii au pregătit, în programul Galei, un excepțional concert de muzică clasică, susținut, pe rând, de orchestra de cameră „Tescana” din cadrul Filarmonicii Bacău, clarinetistul Emil Stancu și soprana Gabriela Iștoc, dirijați, firește, de mereu surprinzătorul Ovidiu Bălan.

                            În urma analizei indicatorilor economico-financiari din anul 2016, din cele 10.591 de firme cu activitate din județ, au fost eligibile 7.148 de societăți, însă pe primele cinci locuri din cadrul fiecărei categorii s-au clasat 1.042. Clasamentul a fost întocmit pe baza unei metodologii complexe și unitare la nivel național, în realizarea topului fiind analizate atât cifra de afaceri, profitul și rata profitului, cât și productivitatea muncii, eficiența utilizării resurselor umane, eficiența utilizării capitalului angajat și numărul de salariați.

                            Hublou: Avem ce învăța de la copiii noștri

                            Făcând haz de necaz, apropo de chestiunea manualelor pentru clasa a V-a, care nici acum nu au ajuns în toate școlile din țară, în pofida promisiunilor celor de la ministerul de resort, l-am auzit pe un ascultător al unei emisiuni de radio zicând că ne-ar trebui mai curând un „manual de cum să trăiești în țara asta”.

                            Bine spus, pentru că, pe zi ce trece, lucrurile se complică, se încâlcesc și mai rău, totul părând un talmeș-balmeș de-a dreptul impracticabil.

                            Nu te mai ajută nici logica, nici bunul-simț să te descurci în acest haos generalizat. Sunt prea multe lucruri care mă întristează și mă revoltă ca să le pot numi odată, dar cel mai mult mă scoate din sărite lipsa de grijă, de atenție pentru copii, bătaia de joc din sistemul nostru de învățământ.

                            Unde se „implementează” de-a valma așa-zise reforme fără cap și coadă și se experimentează aiurea, ca pe niște cobai. Ce noroc pe capul meu că nu mai am copii de școală, am scăpat de o sursă permanentă de enervare!

                            În fine, acum, chiar dacă au făcut manualele pentru clasa a V-a, cei care le-au văzut și le-au răsfoit au constatat că sunt prea „savante” pentru nivelul unor copii de 11-12 ani. Și înclin să le dau dreptate, urmărindu-le argumentația și exemplele înșirate, deși în chestiunea manualelor școlare s-au vânturat tot felul de inepții.

                            Au fost atâtea voci unele peste altele încât s-a creat o adevărată „cacofonie generală”. Asta în loc de niște discuții la obiect, cu cap și coadă (ca să nu zic și eu „cu subiect și predicat, că mă asasinează cei care repetă automat expresia respectivă), de niște reale dezbateri publice cu substanță.

                            Pentru că aici este vorba despre nevoia unor politici pe termen lung, responsabile, și nu despre niscaiva păreri aruncate aiurea în spațiul public, numai ca să zăpăcească și mai mult pe bieții oameni. E vorba despre investiția în educație, care dacă nu e, nimic nu e. Se lasă cu sărăcie lucie, cu îndobitocire.

                            Degeaba am avut un Pact pentru educație, cine își mai aduce aminte de el ? Uităm repede și o luăm mereu de la capăt fără niciun rezultat valabil. Și, în vorbăria și agitația generală se uită tocmai cel mai important aspect și principiu, cel al calității educației și implicit al manualelor școlare. Care ar trebui să fie diverse și accesibile tuturor elevilor, indiferent de starea materială, de condiția lor socială.

                            Plictisită de discuții, adesea fără noimă, pe această temă, de opiniile „specialiștilor” în problemă, dau peste o anchetă în rândul copiilor (publicată în „Dilema veche”) în care aceștia sunt întrebați cum ar vrea ei să fie manualele de pe care învață. Și am fost încântată de răspunsurile lor, pentru că se dovedesc inteligenți, sensibili, cu multă imaginație, creativi.

                            Copiii vor manuale „prietenoase, subțiri, atractive, cu pagini aerisite, frumos colorate, cu texte interesante, cu câte un CD pe care să aibă și jocuri, cu informații actuale, pe înțelesul lor, cu exemple din lumea reală…” Aproape toate răspunsurile din anchetă merită reproduse, ele dând de gândit adulților care suntem. Mă opresc doar la două dintre ele:

                            „Manualul ar trebui să fie ca un al doilea profesor. Trebuie să te facă să înveți singur, nu să fii obligat de cineva. Învățătura e un lucru frumos și trebuie să ne bucurăm de ea.” (Robert Rădulescu)

                            „Un singur manual nu ne poate mulțumi pe toți. Dacă ar exista, manualul ideal ar trebui să cuprindă informații utile, care să ne fie de folos în viața reală. Să ne insufle pasiunea pentru cunoaștere și să nu ne îndoctrineze”. (Ioana Petroșel)

                            Da, copiii noștri vor să aibă deschidere spre cunoaștere, spre cultură, să fie conectați la lumea reală și să gândească liber. Avem ce învăța de la ei, e bine să-i ascultăm.

                            George Cojocărescu a… „recidivat”

                              – după ce luna trecută a reușit să câștige premiul I la „Crizantema de Argint” la Chișinău, interpretul băcăuan a câștigat primul loc și la Festivalul „George Hazgan” de la Botoșani

                              Desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute la Casa de Cultură din Botoșani, cea de-a VI-a ediție a Festivalului Concurs de Romanțe, Cântec de Petrecere și Satiric „George Hazgan” la avut drept câștigător pe cântărețul băcăuan George Cojocărescu.

                              Evenimentul, organizat de Centrul de Cultură Județean Botoșani, a aliniat 16 concurenți care au susținut preselecții, George Cojocărescu fiind calificat din start datorită prestației de la ediția precedentă când a obținut locul III.

                              „Ca de fiecare dată, am plecat cu gândul să câștig acest festival. Am o vorbă: dacă nu bați la nota 10 nu poți obține 8; bați la 8, nu poți obține 7”, a spus George Cojocărescu.

                              Juriul festivalului, din care au făcut parte Silvia Zagoreanu, interpretă de romanțe din Chișinău și Mirel Azamfirei, referent de specialitate la Centrul de Creație și Cultură Botoșani (fost profesor al Colegiului Național de Arte „George Apostu” Bacău-n.r.), a fost condus de Florin Georgescu, tenor de renume care abordează cu ușurință romanțele, fiind un mare iubitor al acestui gen.

                              Acompaniamentul muzical a fost asigurat de orchestra „Rapsozii Botoșaniului” condusă de Ciprian Potoroacă. George Cojocărescu a repurtat această reușită interpretând în concurs „Romanța înstrăinării”, o compoziție a lui Paraschiv Oprea, „Măi mândruță, măi vecină” din repertoriul lui Ion Dolănescu și „De-ai să mai treci iubire pe la mine”, a lui George Hazgan.