– În Aula Universităţii „Vasile Alecsandri” a avut loc, miercuri, 21 februarie, lansarea volumului „Despre pasiune în vremuri de libertate. Memorii”, semnat de Petre Roman, prim ministru al primului guvern după Revoluţia din 1989 – Cartea cuprinde 70 de povestiri şi două scrisori, care refac evenimentele din perioada 21 decembrie 1989 – septembrie 1991, când Guvernul Roman a fost debarcat de minerii conduşi de Miron Cozma
Petre Roman. Petre Roman, omul „Baricadei de la Inter”, personaj și personalitatea a istoriei României din ultimii 30 de ani, strălucit student, şef de promoție al Facultaţii de Energetică a Politehnicii din Bucureşti, prim-ministru, preşedintele Senatului României, ministru de externe, parlamentar şi profesor universitar, a ajuns la vârsta „memoriilor”. Scrisă în doar trei luni, volumul „Despre pasiune în vreme de libertate” (Editura Cartea Românescă, 2017) a fost lansat şi în Bacău, miercuri, 21 februarie, în Aula Universităţii „Vasile Alecsandri”, eveniment la care au participat profesori universitari, studenţi, oameni politici, ziarişti.
Fără dosar la Securitate
Cu amabilitate şi ştiinţa comunicării, Petre Roman, înainte de întâlnirea cu selectul auditoriu, şi-a făcut timp pentru o discuţie cu ziariştii prezenţi, răspunzând întrebărilor şi comentând câteva evenimente din ultima perioadă. Cel mai dezbătut eveniment a fost cel al Mineriadei din septembrie 1991, în urma căreia a fost nevoit să demisioneze, împreună cu tot guvernul, de altfel, a comentat fostul prim ministru, mineriadă la care guvernul său nu a avut niciun amestec, însă a dus România, care se bucura de o imensă simpatie în lume, cu ani buni înapoi.
Alt episod disecat de Petre Roman a fost cel referitor la ruptura dintre el şi Ion Iliescu, care a avut drept punct de pornire marile diferenţe de opinii în ceea ce priveşte instaurarea democraţiei, reformele economice, dar, mai ales, propunerea lui Petre Roman ca Arhiva fostei Securităţi să treacă în subordinea Parlamentului. Răspunzând unei întrebări, „omul cu puloverul roşu”, aşa cum era cunoscut în acea perioadă, a spus că nu a avut dosar la Securitate, doar pe numele tatălui său s-a descoperit în arhive unul. Extrem de virulent a fost şi atunci când a făcut referire la dosarul aflat acum pe rolul instanţei, în care, alături de Ion Iliescu, Virgil Măgurenu şi alţii, este acuzat de instigare în „Dosarul Mineriadei”. „Este un dosar politic, este o prostie şi nu am ce să caut acolo”, a pus punct discuţiei Petre Roman.
Universitarul şi politicianul
Primit cu simpatie, Petre Roman, îmbrăcat impecabil, cu un costum negru, la care a asortat o cravată roşie, acelaşi Petre Roman pe care îl cunoaştem de la Revoluţie, de la Baricadă, de la şedinţele de guvern, din Parlament, a luat loc la masa invitaţilor, alături de prof. univ.dr. Ovidiu Leonard Turcu, decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice, conf.univ.dr. Cristina Cîrtiţă-Buzoianu, prorector pentru Etică şi Imaginea Universităţii şi, surpriză, Petru Plăcintă, fost membru în Guvernul Roman.
Făcând oficiul de gazdă, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice, prof.univ.dr. Ovidiu Turcu, a făcut o scurtă prezentare a principalelor momente din viaţa academică şi politică a invitatului, cunoscute în cea mai mare parte de cei prezenţi.
Petre Roman: student eminent, şef de promoţie la Facultatea de Energetică a Politehnicii din Bucureşti, bursier la studii de doctorat, în Franţa, la Universitatea „Paul Sabatier” din Toulouse, teză pe care o susţine 1974. Devine prin concurs şi prin decret al ministrului Educaţiei cadru didactic la trei universităţi din Toulouse. Activitate didactică: asistent Facultatea de Energetică – Institutul Politehnic Bucureşti; şef lucrări Facultatea de Energetică; conferenţiar universitar; şeful Catedrei de Hidraulică şi Maşini Hidraulice; 1990 – prezent – profesor universitar, Facultatea de Energetică Bucureşti; 2002 – 2006 – profesor asociat la SNSPA; 2005 – prezent – profesor Universitatea „Vasile Goldiș” Arad.
Activitate politică: Dec 1989 – sept.1991 – Prim-Ministru al Guvernului României; Mai 1990 – 1992 – deputat Parlamentul României; 1992 – 1996 – deputat, preşedintele Comisiei de Apărare; 1993 – 2004 – Raportor special al Adunării NATO; 1996 – 2000 – senator; 1996 – dec 1999 – Preşedintele Senatului României; 1997 – 1998 – Preşedinte al Adunării Parlamentare a Cooperarii Economice la Marea Neagră; Dec.1999 – dec. 2000 – Ministru de Stat, Ministrul Afacerilor Externe; 2003 – prezent – membru al Clubului de la Madrid şi actualmente membru al Consiliului Directorial al Clubului.
„Noi nu cerşeam un supliment de viitor mai bun”
Cartea de memorii „Despre pasiune în vreme de libertate” a fost prezentată, pe larg, publicului prezent de conf.univ.dr. Cristina Cîrtiţă-Buzoianu, care, într-o manieră academică, sobră, dar critică, a intrat în initimitatea volumului, plecând de la etimologia cuvintelor din titlu „pasiune” şi „libertate”. „«Pasiunea» ne trimite la o suspendare, fie ea şi temporară, a factorului raţional, iar sintagma «vremuri de libertate» traduce o stare actuală, manifestă, o exercitare a liberului arbitru în acţiune, fapt ce anulează limitele constrângerilor şi dezideratul unei libertăţi absolute. Mărturisirea personală a autorului reprezintă reperul gnoseologic fundamental care instituie ontologic reconstrucţia acelui moment, care prin unicitatea sa transformă trecutul, dintr-o simplă incursiune într-un timp actual”, a precizat recenzatorul.
De altfel, autorul scrie în Memoriile sale, atunci când se referă la prima zi a Revoluţiei, la momentul „Baricada de la Inter”: „După atâţia amar de ani petrecuţi sub dictatură, cu teama în suflet pentru oricine ar fi zis ceva împotriva regimului şi cu atât mai mult împotriva lui Ceauşescu, oamenii nu credeau că această baricadă va avea un deznodământ fericit. Dimpotrivă, îşi imaginau că ceea ce văd este doar o dată şi nu se va mai repeta. Într-un fel nu mai conta nimic altceva decât forţa pe care o căpătasem învingând frica, forţa de a striga «Jos Ceauşescu, vrem libertate, jos dictatura!». Noi nu cerşeam un fel de supliment de viitor mai bun. Noi voiam să-l creăm. Mult mai târziu m-am întrebat cine eram eu în acele ore ale Baricadei. Eram un rebel. E poate ciudat, dar nu mă gândeam că dacă baricada se încheie cu o acţiune a militarilor împotriva noastră, pe mine, ca şi pe ceilalţi baricadişti, ne aşteptau, în cel mai bun caz, arestarea şi condamnarea.”(p. 20-21).
„M-am născut de două ori”
Cu nostalgie, cu durere şi bucurie totodată, Petre Roman face o mărturisire de suflet: „Adevărul este că m-am născut de două ori, o dată în 1946, a doua oară în decembrie 1989. Iar memoriile mele din aceste pagini încep cu ziua cea mai scurtă dintre acestea două. 21 decembrie: e ziua în care, îmi amintesc foarte bine, încetasem să fiu doar al meu şi totuşi mă luam în stăpânire mai mult decât niciodată.”
Petre Roman recreează o realitate trecută făcând apel la idei, întâmplări, clipe memorabile care la o primă vedere par a întrerupe firul narativ, fiind identităţi în sine, separate de întreg, dar care oglindesc în miniatură o lume în toată complexitatea sa.
O confirmă şi menţionarea unor titluri, care recompun spectacolul participării civice: „Începutul e în Revoluţia Română”, „21 decembrie. Ziua cea mai scurtă”, „22 decembrie 1989. Zorii libertăţii”, „Cineva a folosit cuvântul «democraţie»”, „Tu, prim-ministru. Tu ştii ce e democraţia”, „Începuturi democratice: «Nu am nimic cu Petre Roman, dar îi cer demisia»”, „Târgu Mureş: un scenariu bosniac «avant la lettre»”, „Apartament la preţul unui televizor”, „La Paris, Omul Revoluţiei Române”, „O lecţie de economie reală”, „S-a schimbat ţara? S-a schimbat poporul? Eşti prim-ministrul României. Rezolvă problema”.
Cartea conţine 70 de mini-povestiri şi două scrisori, care par a fi insule de memorii şi practică confesională, aparent fără legătură între ele. Sunt pagini memorabile, care îl definesc pe omul, revoluţionarul, omul de stat şi politicianul Petre Roman.
România şi Guvernul se bucurau de o imensă simpatie în lume
Vădit emoţionat, Petre Roman a trecut la catedră. Timp de mai bine de 30 de minute, a vorbit despre momentele dramatice ale Revoluţiei, preluarea funcţiei de prim ministru, constituirea guvernului, primele măsuri economice, liberalizarea economiei, a preţurilor, măsurile sociale, primele vizite în străinătate ca reprezentant al primului guvern al unei ţări ieşite din dictatură. „România, atunci, se bucura de o imensă simpatie, toată lumea ne felicita pentru curaj. Am fost sprijiniţi în luarea unor măsuri economice, primeam încurajări, în ţară, însă, lucrurile nu stăteau la fel de bine. Au fost mineriadele care ne-au distrus tot ce clădisem, bătăliile politice depăşeau cadrul unui stat democratic spre care ne îndreptam. Întrebarea noastră era ce facem, colegii îmi puneau aceleaşi întrebări. Ce să le răspund? Am constituit un guvern din specialişti, din 21, nouă erau şefi de promoţie la facultăţile pe care le terminaseră. Faceţi ce ştiţi voi cel mai bine, le spuneam. Am avut şi realizări, am câştigat pariul cu agricultura, am oferit oamenilor posibilitatea de a-şi cumpăra locuinţele în care stăteau cu chirie. Toate acestea le găsiţi în acest prim volum. Intenţionez să continui cu încă două volume. Vreau ca oamenii să ştie adevărul, adevărul fără culori şi exagerări. Se va spune că este adevărul subiectiv al lui Petre Roman. Da, şi nu mă tem de el. Asta a fost”, a spus în încheiere fostul prim ministru.
A vorbit cu emoţie şi sinceritate Petre Plăcintă, care a rememorat prima vizită a lui Petre Roman la „Avicola”, la Grădiniţa societăţii, impresiile puternice, prima întâlnire, numirea ca subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii, apoi secretar de stat. „A fost ceva fantastic pentru mine. Petre Roman va rămâne pentru mine, pentru familia mea, pentru copiii mei un exemplu de curaj, demnitate şi responsabilitate”, a mai spus Petru Plăcintă.
În final, Petre Roman a răspuns întrebărilor venite din partea unor profesori, ingineri din domeniul agricol şi studenţi, după care a acordat autografe celor care au dorit să aibă o amintire de la cel care, aflat în fruntea ţării în momente dificile, poate cele mai dificile din istoria contemporană, s-a hotărât să spună ţării adevărul din interiorul actului de decizie.
