26 aprilie 2024
ActualitateProiect pentru integrarea turistică a județelor Bacău și Harghita

Proiect pentru integrarea turistică a județelor Bacău și Harghita

președinții consiliilor județene Bacău și Harghita au analizat pe teren soluții pentru dezvoltarea economico-socială a celor două zone – o soluție este modernizarea căilor de acces în zone comune cu mare potențial turistic

Președinții Consiliilor Județene (CJ) Bacău și Harghita, Sorin Brașoveanu și Borboly Csaba, au făcut, joi, 9 august, o vizită pe teren la drumul de legătură dintre localitățile Agăș și Coșnea din județul Bacău și comuna Frumoasa din județul Harghita.

Întâlnirea a avut loc inițial la sediul primăriei din comuna Agăș, la care au fost prezenți, din delegația harghiteană, alături de Borboly Csaba, deputatul Korodi Attila și senatorul Tanczos Barna, primarul comunei Frumoasa, Ferencz Tibor, consilieri județeni și membri ai aparatului tehnic al instituției harghitene, iar alături de președintele Sorin Brașoveanu au fost reprezentanți ai instituției băcăuane pe care o conduce.



„Această întâlnire – a spus Borboly Csaba – are menirea consolidării relațiilor de colaborare, în scopul dezvoltării economico-sociale a județelor Bacău și Harghita, totodată și pentru stabilirea unui acord de colaborare și dezbatere a aspectelor privind modernizarea drumului care leagă comunele Agăș și Frumoasa”.

Harghitenii au argumentat motivele pentru care doresc legături mai lesnicioase cu județul Bacău, inclusiv pe căile rutiere, pentru a se pune mai bine în valoare potențialul turistic al zonei montane comune, dar și pentru că unele obiective de interes din județul Bacău, precum Aeroportul Internațional „George Enescu” ar putea deveni mai aproape de cei care doresc să călătorească în diferite colțuri ale Europei.

Cei doi președinți au prezentat eforturile care se fac pentru a se dezvolta obiectivele de interes puse în discuție, apoi au parcurs traseul rutier Agăș – Coșnea – Frumoasa și au constatat starea în care se află acest drum. Surpriza a fost oferită aici de harghiteni, care sunt la finalul lucrărilor de asfaltare, de consolidare și de modernizare a drumului județean 101, partea harghiteană a traseului Frumoasa – limita de hotar cu județul Bacău. Porțiunea băcăuană a drumului DJ 135 se află încă distrusă în cea mai mare parte de torenții și viiturile de apă care au trecut peste el, mai ales până în satul Coșnea.

Concluzia reuniunii de joi a fost că cele două consilii județene tratează cu maximă importanță colaborarea interjudețeană pe teme de interes comun în vederea identificării și implementării unor politici și acțiuni concrete care să determine dezvoltarea economico-socială regională, cât și implementarea programelor lansate în domenii de interes național și local.

Un reportaj al acestei reuniuni și a vizitei pe traseul Agăș – Frumoasa vom publica în numerele viitoare ale ziarului nostru.

„Întâlnirea noastră reprezintă începutul unei colaborări fructuoase în avantajul reciproc al județelor Bacău și Harghita, în scopul unei mai bune valorificări a potențialului local și al dezvoltării regionale”.
Sorin Braşoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri