În 2016, la Jocurile Olimpice de la Rio, România cucerea doar cinci medalii. Cu această zestre, delegația tricoloră încheia Olimpiada braziliană pe locul 47 în clasamentul pe națiuni. Cu 20 de locuri mai jos decât poziția ocupată cu patru ani mai devreme, la JO de la Londra.

„E rău, dar va fi și mai rău. Dacă nu facem ceva la nivel de strategii si investiții, ne tot ducem în jos”, a fost mesajul antrenorilor si sportvilor după Rio. Ieri, pentru prima oară în istoria României post-decembriste, aproximativ 3000 de oameni angajați în sportul românesc au intrat în grevă generală.

Sindicaliștii au mai multe revendicări, de la egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plată pentru funcții similare la acordarea sporului de vechime, și de la angajarea diferențiată în funcție de studii, vechime și responsabilitate la re-acordarea sporului de 25% pentru antrenorii care au sportivi la lotul național. Modul în care Ministerul condus de Ioana Bran a tratat, cel puțin în primă fază, aceste probleme cu care se confruntă sportul românesc, nu lasă loc speranțelor.

Iar spectrul descentralizării ne arată ca poate fi chiar mai rau decât atât. Pe fondul grevei, procesul descentralizării va fi grăbit. Sigur, normele metodologice ne vor arăta mai clar drumul care va face trecerea structurilor MTS către UAT-uri, ca să ne referim strict la sport.

E greu însă de crezut că acest drum va duce la mai bine. Și nu e vorba doar de investiții, ci și de strategii, adică exact elementele clamate după eșecul de la Rio.

„Descentralizarea va afecta sportul. Și în special disciplinele individuale” e de părere directorul SCM Bacău, Relu Auraș. „Descentralizarea riscă să pună cruce sportului de performanță”, a fost și mai drastică Ingrid Istrate, directorul CSM Onești. O spun doi oameni care…știu ce spun. Și care mai știu că se poate mai rău decât atât.