Mulţi trecem prin faţa unei clădiri pe faţada căreia scrie cu litere de tipar: VIVARIU. Din exterior nu atrage atenţia, băcăuanii s-au învăţat cu ea şi nici nu se mai întreabă ce este acolo.
Îndrăzniţi şi intraţi, acolo este un loc miraculos pentru creşterea în mediul lor natural a unor animale mici. Spuneţi copiilor că în Vivariu este o colecţie impresionantă de peşti exotici şi autohtoni, păsări exotice cântătoare şi de ornament, rase de porumbei şi reptile. Mii de exemplare. Este singurul muzeu din România care creşte şi înmulţeşte exponatele pe care le deţine. O bogăţie, un colţ viu de natură.
El există ca urmare a pasiunii şi profesionalismului unor oameni de excepţie.
Aici lucrează şi cercetează câţiva oameni, pe care îi uneşte pasiunea şi dragostea pentru animale mici. Da, fără pasiune nu primeşti bilet de intrare. Unul dintre ei este Costel Burghelea, un rebel adolescentin, o fire independentă, modest, un mare iubitor de natură şi de animale, un om care a început ca paznic la Muzeul de Ştiinţele Naturii şi a ajuns, după o muncă titanică, muzeograf, doctor în Biologie. Pasiunea lui sunt reptilele, porumbeii şi…albinele, mi-a spus în scurta convorbire pe care am avut-o.
“Biologia a fost şi este o pasiune încă de mic. Eu am crescut şi am copilărit în Şerbăneşti, mi-am trăit viaţa între Bistriţa şi Siret. Aproape toţi locuitorii creşteau, înainte de revoluţie, animale, de la oi, bovine, albine şi alte animăluţe. Aveam terenuri agricole cu grădini de zarzavat, flori. Când eram copil, la şcoală eram obligaţi să colectăm tot felul de materiale, de la fier vechi, sticle, hârtie, dar şi plante medicinale, cimbrişor, coda calului, coada şoricelului etc. Trebuia să le ştii, să le cunoşti. Mai era şi aşa-zisa parte ştiinţifică, la ore ne făceam ierbar, insectar. Era cea mai frumoasă parte a activităţii noastre de şcolari, ne deschidea o perspectivă, un alt orizont de cunoaştere a naturii.
Asta facem şi noi la muzeu pentru cei care au această pasiune, care vor să cunoască mai mult, să-i conştientizăm că, prin cunoaştere, pot să fie mai buni, să îndrăgească natura şi să o ocrotească şi, de ce nu, să-şi facă o meserie din această pasiune. Asta pe de o parte, pe de alta, am avut profesori extraordinari, foarte buni, la Biologie, la generală, la liceu şi, mai ales în facultate. Eu am făcut liceul CFR din Iaşi, era mai mult tehnic, însă nu lipseau şi unele ore specifice, cu profesori dăruiţi, care au reuşit să stârnească pasiunea, curiozitatea pentru acest obiect. Am ales acest liceu pentru că urma să fac o meserie frumoasă, fiecare judeţ avea un număr de locuri, deci locul de muncă era asigurat.
De la paznic de muzeu, la doctor în Biologie
După perioada de rebeliune adolescentină, în care doream să am bani, să-mi construiesc o casă, să devin gospodar, m-am încadrat şi am încercat să-mi câştig banii mei, vroiam să fiu independent. Am lucrat la Termloc, însă după o perioadă, când am văzut că mulţi colegi erau deja studenţi, am încercat şi eu să-mi continui studiile. Mama dorea să devin inginer, mi-a adus un braţ de cărţi şi m-a pus să le studiez, însă eu m-am dus la Facultatea de Biologie de la Universitatea din Bacău, unde am dat de alţi oameni minunaţi, care au ştiut să mă motiveze, să mă îndrume, să-mi creioneze un drum. Aşa l-am cunoscut pe domnul Nicolae Barabaş, fost director al Muzeului de Ştiinţele Naturii, pe regretatul profesor Cătălin Rang, un om excepţional, care ştia să dăruiască din pasiunea lui şi nouă, studenţilor, apoi pe dl. Lupu Valentin, fost director adjunct al Complexului Muzeal şi şef al Secţiei Vivariu, cel care a înfiinţat Vivariul, aşa cum îl cunoaştem astăzi.
Sediul era undeva pe lângă Biserica Sf. Ioan, iar din 1980 funcţionează în această clădire. Din anul II m-am angajat paznic la Muzeul de Ştiinţele Naturii, fiind iar mai aproape de animale, de păsări, mai intram în laboratoare, aveam timp să mă pregătesc, aveam acces la bibliotecă. După terminarea facultăţii m-am angajat la acelaşi muzeu, am fost conservator, muzeograf, iar acum sunt muzeograf 1A. Contactul permanent cu animalele vii m-a făcut să vin de la Muzeul de Ştiinţele Naturii la Vivariu. Era în anul 2002. În acelaşi an m-am şi căsătorit, în acelaşi an m-am încris şi la doctorat. A fost un an foarte bun pentru mine.
Acum aştept anul 2022, să văd ce-mi mai rezervă! Am făcut doctoratul la Universitatea din Iaşi, pe parcursul a şapte ani, cu toate că perioada normală de pregătire a tezei era de cinci ani, însă complexitatea temei alese, m-a împins încă doi ani până la susţinerea dizertaţiei. Tema mea de studiu a fost “Avifauna şi paraziţii săi”, cu studiu pe păsările care trăiesc în Bazinul Mijlociu al Siretului. Dintre toţi paraziţii, m-am oprit asupra malofagilor, paraziţi care trăiesc pe corpul păsărilor şi se hrănesc cu resturi de piele, pene, care produc leziuni grave.
A fost dificil, foarte dificil, deoarece trebuia să colectez, de pe animale moarte aceşti paraziţi şi apoi să-i studiez. Şi aici trebuie să-i mulţumesc domnului profesor Rang, care era şi un pasionat vânător şi îmi punea la dispoziţie material de studiu. Apoi a intervenit lipsa unei bibliografii, internetul era la început etc. De atunci am început să cochetez şi cu taxidermia, acea parte din muzeu care se ocupă de împăiatul păsărilor, noi însă îi spunem “naturalizarea păsărilor”. O îndeletnicire, o profesie foarte frumoasă, pe lângă faptul că îmi oferea posibilitatea de a colecta paraziţi pentru studiu.
Bogăţie şi diversitate de specii
Lucrez de mulţi ani aici, la Vivariu. Lumea se îndepărtează din ce în ce mai mult de natură, Vivariul este o bucăţică de natură, care aduce în prim plan viul. Oamenii vin, cred, în primul rând, din curiozitate, să vadă ce este aici, alţii vin pentru că sunt interesaţi de un anumit lucru, de expoziţia de păsări, de peşti, de amfibieni, de care mă ocup eu cu predilecţie (peşti, şerpi, broaşte), apoi sunt colecţiile de porumbei. Cred că e bine ca publicul să ştie care este „averea” noastră.
Avem 19 specii de păsări exotice, 30 de specii de peşti exotici şi autohtoni, 12 specii de broaşte şi reptile, 30 de rase de porumbei. Avem specialişti pentru fiecare specie, care pot oferi informaţii complete vizitatorilor, care pot face, la cerere, ghidaj.
Mulţi vin pentru pentru a se relaxa, copiii sunt atraşi de animale, pe care nu au ocazia să le vadă decât aici. Omul, dintotdeauna s-a înconjurat de animale, nu numai de cele care îi asigură hrana, ci, pur şi simplu, sunt atraşi de frumos. Este o bucurie când avem grupuri de copii, sunt curioşi, vor să afle cât mai multe, pun întrebări, cea mai des pusă este dacă avem papagali care cântă, care vorbesc. Pe lângă expoziţiile de bază, mai organizăm expoziţii temporare, unele care sunt pe profilul Vivariului (găini de rasă, porumbei de rasă sau exotici etc.), altele de reptile, dar şi expoziţii ca parte integrantă a naturii, de informare, de protejare a naturii, a mediului. Omul trăieşte în acest mediu şi trebuie să conştientizeze că face parte din ea, fără ea nu ar exista viaţă. Mă întrebaţi care este „regina” noastră.
Toate sunt într-un fel sau altul, regine ale speciei, le tratăm egal pe toate, însă îmi daţi voie să am şi eu o febleţe. Este porumbelul. Din multe puncte de vedere. Este o pasăre inteligentă, foarte inteligentă, cu toate că are, cum se zice, „creier de porumbel”, expresie care nu mai este jicnitoare. Gândiţi-vă numai la complicatul sistem de orientare şi de creştere a puilor, pe care îi alimentează cu lapte de…porumbel. De aceea este foarte greu să creşti porumbei. Se spune că dacă vrei să vezi cum zboară banii tăi, atunci creşte porumbei. Toţi şi toate ne sunt la fel de gragi.
Echipa Vivariului
Sunt 20 de ani de când lucrez la Vivariu, tinereţea mi-am petrecut-o aici. Suntem aici o echipă foarte unită, bine pregătită, capabilă să răspundă solicitărilor tuturor vizitatorilor, dar şi să se îngrijească de fiecare specie. Aici se desfăşoară şi o intensă activitate de cercetare, de colectare, de conservare a bunului cultural. De câteva ori pe an ieşim în natură pentru a colecta material, însă misiunea noastră principală este de a meţine în bună stare materialul pe care îl avem şi, acolo unde există posibilitatea, să-l şi înmulţim. Suntem şapte oameni, cu tot cu directorul adjunct la Complexului Muzeal „Ion Borcea”, doamna Ortansa Jigău, care este coordonatorul secţiei.
Fiecare este o rotiţă în acest angrenaj, pe care îl facem să funcţioneze, un muzeu fără oameni, nu există. Costel Burghelea – muzeograf 1A, doi conservatori cu studii superioare – Emil Corduneanu şi Marinela Schultz, Gabi Donea – conservator cu studii medii, un supraveghetor- Petrică Gheorghieş, un custode sală – Livia-Codrina Călinescu şi un muncitor – Mircea Stancu. Suntem tineri, suntem prieteni, am crescut împreună, am învăţat împreună meserie, muzeografie. Eu mai am o pasiune, pe lângă păsări, peşti, reptile, sunt pasionat de apicultură, de albine. Sunt fascinat de modul cum albinele, ca animal social, îşi face treaba. Mii de indivizi, care trăiesc la un loc, se comportă ca un organism macro.
Fiecare ştie ce are de făcut, fiecare îşi face treaba, pentru bunăstarea tuturor, începând cu matca, trântorii şi lucrătoarele, cu rolurile lor. Or, asta ne-am dori şi noi în societatea umană, în colectivele naţionale sau locale. Noi de ce nu putem? De ce nu putem duce o viaţă…dulce? De la pasiune a devenit şi o activitate practică, de cercetare cu studenţii, avem o mică stupină la Complexul Muzeal, una didactică, unde căutăm să deschidem copiilor şi tinerilor orizontul acestui univers fabulos. Astfel, ceea ce am primit de la dascălii noştri, ne străduim, suntem obligaţi să dăm mai departe.
Un muzeu unic în ţară
Avem, permanent, proiecte educaţionale cu şcolile, materializate în vizite cu prilejul unor zile ecologice, zilele apei, pădurii, a păsărilor. Aşa um este un calendar religios, există şi un calendar ecologic. Important este ca participanţii, în special copiii, să plece cu o anumită atitudine, o atitudine favorabilă mediului şi naturii. Acesta este scopul nostru, indiferent ce metode folosim, însă sunt diferite de cele de la şcoală, într-un loc mai degajat, unde copiii se simt bine, liberi, aici văd, simt, miros, observă aspecte comportamentale ale animalelor şi păsărilor vii.
Sigur există astăzi teorii, chiar atitudini, privind existenţa vivariilor, a grădinilor zoologice. Nu intrăm acum în detalii, ceea ce pot să vă spun este că tot patrimoniul nostru este bine îngrijit, hrănit, tratat, fiecare specie are spaţiul necesar pentru a trăi, nu a supravieţui. Încercăm ca fiecare specie să o privim din perspectiva ei, nu a omului, cum mai sunt acum tendinţe.
Mi-aş dori ca toţi cei care vin, intră în Vivariu, să-şi găsească o bucăţică din ceea ce îşi doreşte: informaţie, frumos, relaxare, bună dispoziţie. Ce-mi doresc din partea băcăuanilor? Să fie mai insistenţi, să ne deranjeze cât mai des, să-şi facă timp şi pentru această instituţie, unică în ţară, pentru acest loc frumos, bogat şi binecuvântat. Sunt multe de vizitat în Bacău, însă Vivariul este ceva cu totul special, prin colecţiile sale vii, prin expoziţiile permanente şi temporare, prin clădirea însăşi, care este monument arhitectural.”
