Casa de Cultură a Sindicatelor din Onești a găzduit Gala Învățământului și Sportului, ce a fost așteptată cu mult interes de către elevii, profesorii, sportivii și antrenorii oneșteni. Cu toții s-au bucurat că eforturile lor de a ajunge pe primele locuri la olimpiadele școlare naționale cât și la competițiile sportive sunt răsplătite cu prilejul acestei activități de către municipalitatea oneșteană.

Gala Învățământului și Sportului a început cu prezentarea unui buchet de colinde, câteva grupuri de elevi de la școlile oneștene aducând bucuria sărbătorilor de iarnă, ce se apropie. Menționând că ”în ultimii doi ani nu au fost festivități pentru premierea elevilor deoarece legislația nu a permis desfășurarea acestora”, Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești a declarat:”Este un reînceput bun și pentru anii viitori.

Elevii care au obținut rezultate deosebite merită mult mai mult decât această premiere. Ne dorim ca după absolvirea studiilor superioare ei să se reîntoarcă în Onești și să pună în practică cunoștințele dobândite”. Prof. Cosmina Diaconu (absolventă a Colegiului Național ”D. Cantemir” din Onești, inspector la ISJ Bacău), a adus mesajul inspectorului general al acestei instituții, prof. Florin Lazăr în care se arată că ”ridicarea ștachetei crează un nivel mai înalt de cunoștințe. Trebuie să fim mai buni de la an la an și să credem că lumea va fi salvată de educație!”

Primul premiat al Galei a fost Claudiu Tînjală care s-a remarcat la Olimpiada Națională de Biologie, el fiind elev la Școala Gimnazială Nr. 1 Onești (prof. îndrumător Gabriela Călin). Au urcat apoi pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor de la Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir” olimpicii care au cucerit premii la olimpiadele naționale. Între ei s-a aflat și Paul Horia Nicolcea, câștigătorul primului loc la Olimpiada Națională de Matematică (prof. îndrumător Ovidiu Codreanu). Olimpicii de la acest colegiu au fost susținuți de o puternică galerie. Au fost premiați și elevii de la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi”, care au obținut rezultate deosebite, alături de ei fiind și profesorii ce i-au îndrumat ca să urce pe treptele succesului.

Și Colegiul Național ”Grigore Moisil” a avut numeroși elevi care s-au remarcat la olimpiadele școlare. În grupul ”moisiliștilor” s-a aflat și ”performerul” acestei Gale a Învățământului: Ștefan Capmare, care a fost premiat pentru primul loc obținut la Olimpiada Națională de Filosofie (prof. îndrumător Alina Zamfir) precum și pentru performanța reușită la Olimpiada Internațională de Lectură, unde a cucerit premiul I (fiind îndrumat de prof. Elena Florina Mandel).

Evenimentul de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Onești a adus bucurii deosebite și sportivilor acestui municipiu, care au fost premiați pentru clasarea lor pe podiumul întrecerilor naționale și internaționale. Astfel, au fost premiați elevii de la Școala Gimnazială ”George Călinescu”, ei fiind câștigătorii primului loc la Olimpiada Națională de Badminton, sportivii de la CSS Onești și de la CSM Onești. Ingrid Istrate, directorul acestui club a declarat:

”În cel de-al 45 –lea an de existență al CSM Onești sportivii au reprezentat acest municipiu, reușind să confirme o dinamică a performanței, ce îi clasează printre cei mai buni. Ei au obținut în acest an 242 de medalii la competițiile naționale și internaționale. Secția de atletism a clubului oneștean s-a clasat pe primul loc în țară, fiind înaintea cluburilor CSM și Steaua București”. În cadrul acestei festivități s-a arătat că CSM Onești are 37 sportivi componenți în loturile naționale ale României. Menționăm că premierea celor mai buni sportivi de la CSM Onești a avut loc după ce a fost prezentat un mesaj video al Nadiei Comăneci (președinte de onoare al CSM). Pe locul 1 în clasamentul celor mai buni sportivi ai acestui an de la CSM Onești a fost desemnată Mihaela Cambei (16 ani), triplă campioană europeană la haltere.

Este de subliniat faptul că fondul de premiere din acest an la Gala Învățământului și Sportului de la Onești a fost de 230 000 lei iar în final toți cei prezenți au urmărit-o pe solista Alina Eremia într-un splendid recital de muzică ușoară.