29 martie 2024
ActualitateDarul vederii - cadou de Crăciun oferit doamnei Elena

Dr. Cristian Postolache a operat gratuit o cataractă bilaterală avansată la Clinica Gauss

Darul vederii – cadou de Crăciun oferit doamnei Elena

I se spune „doctorul cu mâini de aur”, dar apropiații îl știu și ca un om cu inimă mare. O carieră de succes până la 45 ani, cu zeci de mii de operații efectuate deja, îl recomandă ca un om înzestrat nu doar cu multe cunoștințe medicale, ci și ca un profesionist. Disciplinat, riguros și deschizător de drumuri, doctorul Cristian Postolache a adus în Bacău tehnologie de ultimă generație la nivel mondial în domeniul intervențiilor oftalmologice. Dar mai e ceva: are acea fărâmă în plus de talent (harul cum îl numesc unii) de care au nevoie cei mai buni.

Cu siguranță, menirea doctorului Postolache a fost aceea de a reda oamenilor darul vederii. Și o dovedește în fiecare săptămână în sălile de operații de la Spitalul Județean Bacău sau în clinica sa privată din oraș, dar și la București, Piatra Neamț sau Suceava, unde este solicitat să opereze. La Bacău, preia fără ezitare cazurile cele mai grele de care alții s-ar eschiva în mod normal, trimițându-le la București sau Iași.

Vorbim de curaj, de a risca cu acel milimetru în plus, care face diferența între un succes și un eșec. Un ritm de viață trepidant, ce implică împărțirea între munca în spital, la clinica privată Gauss sau în opticile medicale Gauss, lasă totuși suficient timp pentru a se perfecționa profesional în cadrul ultimelor congrese și stagii de pregătire în domeniu. E vorba aici de o preocupare continuă de a fi cel mai bun.
Și cum nimic nu este gratuit în viață, sau ușor, totul se face cu sacrificii financiare și familiale, după cum mi-a mărturisit el însuși. O zi de muncă de 10-12 ore este standard, iar preluarea cazurilor grele e asumată, cu riscul de a fi apoi tras la răspundere în caz de nereușită.



Vă propun un dialog cu chirurgul Cristian Postolache din care să vedem și perspectiva personală a carierei domniei sale.

– Domnule doctor, înteleg că faceți multe fapte bune în viața dvs. privată. Participați la acțiuni sociale, evenimente locale cu scop caritabil. Acum însă, aud că și în cadrul Clinicii Gauss ați oferit unei paciente o operație pro bono. Cum ați hotărât să faceți această intervenție gratuită, în prag de Crăciun?
– Mulțumesc de aprecieri. Însă nu aș vrea să legăm neapărat gestul meu de perioada sărbătorilor. Cred că, atunci când ai ajuns la o oarecare înțelegere a vieții îți dai seama că în tumultul acestei lumi trebuie să fie loc de umanitate și înțelegere față de cei aflați temporar, poate, în situații precare. Pacienta E.M. a venit la noi la 73 de ani prezentând cataractă bilaterală avansantă la ambii ochi. Practic, pacienta vedea în proporție de 5 la sută. Locuiește singură în comuna T., soțul fiind decedat și este clar că în absența vederii traiul zilnic e imposibil de gestionat. Acum e iarnă, iar cei ce mai sunt dispuși să o ajute nu pot veni la dânsa zilnic. Avea și o fractură la brațul stâng, ce să vă spun, cam tragic. Prin implantul de cristalin practic am ajutat-o să vadă iar, să poată avea grijă de gospodărie, să meargă pe stradă, să își ia o pâine sau să o plătească unui vecin care i-o aduce. Lucruri simple pentru noi. Dar vitale când nu există. Mai important însă e că doamna căzuse în o ușoară deznădejde și nu mai voia să continue cu această existență dificilă de una singură. Era foarte mâhnită și cumva își cam luase orice speranță de la o viață cât de cât acceptabilă, de una singură. Acum, însă, a căpătat un pic de încredere, ceața de pe ochi s-a ridicat, cum zice ea, și va putea să își pregătească gospodăria de Crăciun. Sincer vă spun că dânsa nici nu voia să vină, au adus-o niște vecini la clinică, pentru a vedea ce soluții sunt măcar la un ochi. Disponibilitățile bănești nu acopereau nici măcar o intervenție, dar auzind povestea ei de viață, faptul că recent i-a murit unicul copil, m-a sensibilizat. E clar că de la o anumită vârstă pensia nu poate acoperi multe, nicidecum o astfel de situație, așa că am decis să o ajut. Binele atrage bine. Și o șansă dată cuiva se va întoarce la rândul ei, sunt sigur.

-Am vorbit cu dumneaei la control și ne-a spus ce mult a însemnat gestul. «E greu mamă, când nimeni nu are timp de tine, ești singur și neputincios, nu îți mai arde de viață. Noroc cu domnu’ doctor că mai e om. Mergem un pic înainte», a declarat dânsa. Dar vorbea cu pauze, așa cum ați spus, ca după o mare tristețe.
-Da, cum vă spuneam. E bine că mergem înainte. Și că și vedem, acum. Să fie sănătoasă, că soluții se găsesc.

-Domnule doctor, ne spuneți de unde această deschidere a dvs. de a oferi un plus de sanșe pacienților din Bacău? Era nevoie să avem aici o astfel de clinică la asemenea nivel sau puteam lua drumul centrelor universitare ca și până acum? Ego sau dăruire ?
– Stiți, eu consider că fiecare om este măsura lucrului său. Unii se mulțumesc cu un standard, alții urmăresc permanent progresul. În atare context, nu e relevant unde îți desfășori activitatea câtă vreme pe tine te interesează să faci performanță. Firul vieții m-a adus în Bacău și aici am început să aduc în practica medicală intervenții cu laser și alte noutăți în domeniu. Datoria noastră ca cetățeni, dar și ca oraș, e să fim din ce în ce mai buni. De ce să mergi la Iași sau București, dacă există și la tine în județ aceeași variantă? Nu este vorba de ego-ul personal, de a arăta că poți, ci de datoria de a face, când știi că poți.

– Ați regretat vreodată faptul că ați făcut aceste investiții în Bacău?
-Personal nu spun că e greu, dar nici la îndemâna oricui nu e, căci suplinesc rolul unui investitor care în altă țară, de exemplu, ar dota o clinică sau ar pune la dispoziția specialiștilor tehnologia necesară. Asta în vreme ce noi facem tot în regim de investiții private și dedicăm meseriei timp pentru a găsi soluțiile tehnice și financiare înzestrării clinicilor și cabinetelor noastre. Ești practic medic, chirurg, antreprenor, investitor. Dar când știu că pot schimba viața oamenilor și le pot reda ani de zile în plus cu o vedere bună și o viață decentă, toate se șterg. Rămâne mulțumirea de a schimba în bine vieți și a aduce liniște și încredere în viața oamenilor.

– Domnule doctor, spuneți-le cititorilor noștri ce soluții există acum pentru afecțiunile medicale care de pildă nu erau acum 5 ani. Cum se traduce practic faptul că aveți aceste tehnologii acum pentru viața pacienților ?
– Vă dau un exemplu. Realizăm în Bacău corecția chirurgicală a viciilor de refracție, pacienții având posibilitatea să plece acasă în aceeași zi fără ochelari. De exemplu, se poate realiza reducerea de dioptrii de la minus opt la zero. Pentru chirurgia cataractei am achiziționat laserul femtosecundă care minimizează la maximum riscurile cataractei în operațiile dificile. Suntem singurul loc din Bacău unde se realizează intervenții pe retină: dezlipiri de retină, retinopatia diabetică. Practic, venim în anticiparea nevoilor pacienților care economisesc timp și bani cu deplasările în alte centre universitare.

– În încheiere aveți un sfat pentru pacienți ?
– Să trateze boala oculară la timp, atunci când le spune medicul, nu să amâne. Cu cât trece mai mult timp, șansele de reușită ale intervenției chirurgicale se diminuează proporțional.

– Vă mulțumesc și să ne revedem cu bine în 2019!
– Mulțumesc și eu. Urez tuturor pacienților noștri Sărbători Fericite și îi îndemn ca, în acest consumerism continuu, să își aplece atenția spre lucrurile esențiale, sănătatea și familia. Dăruiți sănătate în loc de lucruri, împărtășiți experiențe și momente frumoase cu cei dragi. Clinica Gauss va fi aici pentru a vă ajuta să vedeți mai bine. (R.N.)

Clinica Gauss
I.S.Sturza nr 39, Bacău, România
Telefon: 0234.552.552
www.gaussoptic.ro

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri