Sigur că m-am bucurat din plin, la sfârșit de săptămână, să ies în oraș fără hârtiuță cu explicații la purtător și să hoinăresc fără program strict, să văd străzile animate și să intru prin cât mai multe magazine, ca să-mi cumpăr ceva nou, niște saboți ușori și niște săndăluțe de vară, de pildă. Umblând prin magazine am fost martoră la câteva conversații telefonice ale unor persoane care se lansau, cu un ton foarte afectat, în adevărate filosofări pe tema: cum va arăta viața noastră de-acum înainte. Și, vai, totul era cât se poate de neguros, nicio culoare vie nu se zărea în sumbrul tablou pictat. „Nimic nu va mai fi la fel!” Parcă o și aud din nou pe doamna aceea care vorbea la telefon, folosind un ton de tragediană, nu altceva. Chestia asta cu „nu va mai fi la fel” a început să sune ca o flașnetă obosită pentru mine, fiindcă nu cred deloc în asta. Eu sunt convinsă că viața își va intra în drepturile ei firești și că lumea va continua să aibă aceleași obiceiuri. Poate că va fi un pic mai precaută decât înainte. Dar refuz să mă gândesc că va fi mai rău, neplăcându-mi catastrofiștii de serviciu. Eu sunt atentă la ce spun oamenii echilibrați, lucizi și sănătoși din toate punctele de vedere. Care au simțul relativului și pe cel al umorului, nefăcând-o pe profeții. Am găsit într-o revistă literară părerea cunoscutului antropolog Andrei Oișteanu despre chestiunile arzătoare, la ordinea zilei și mi s-au părut foarte juste. El spune că oamenii, în viitorul apropiat, vor fi mai grijulii, mai temători. „Din foarte hedoniști, oamenii vor deveni, probabil, mai realiști. Îndemnul aforistic, care punea până acum în mișcare societatea contemporană, Carpe diem („Trăiește clipa”), va fi înlocuit, probabil, cu altul, Memento mori („Nu uita că vei muri”). Va trebui ca omenirea să-și revadă prioritățile”. Antropologul a folosit de două ori, adverbul probabil, pentru că nimic nu poate fi sigur într-o lume vie, care este marcată, inevitabil, de imprevizibil. Și care a ajuns, din păcate, pe mâna unor lideri politici slabi, fără anvergură.
Despre faptul că oamenii vor deveni mai conștienți de natura efemeră a existenței lor și a tot ceea ce fac pe pământ, ce realizează, a vorbit și celebrul istoric Yuval Noah Harari, el afirmând că fragilitatea civilizației noastre (atât de evidentă acum, în timpul crizei provocate de pandemie), o va determina pe aceasta „să construiască mecanisme de apărare mai puternice”. Iar semnele bune vor fi în „creșterea bugetelor școlilor și universităților cu profil medical și a sistemelor de asistență medicală”.
Acum, vorba hâtrului Ion Creangă, „n-ar fi rău să fie bine”, dar cine știe cum se vor mai suci vremurile. Și omul, tot sub ele rămâne. Va deveni el mai înțelept, mai atent la tot ce-l înconjoară, la natură, va investi în domeniul ecologiei? Unde s-au strecurat și mulți impostori care fac doar zgomot aiurea și acțiuni de paradă, rostogolind destule minciuni, care „dau bine” și le aduc un succes facil la un public credul. În ceea ce mă privește, de abia aștept să se redeschidă sălile de teatru, de concert, de expoziții, și să-mi reiau vechile obiceiuri de a le frecventa. Bucurându-mă să întâlnesc acolo oameni care au aceleași pasiuni. Asta înseamnă bine, pentru mine, ca oamenii să nu renunțe la ceea ce-i deosebește de restul viețuitoarelor, la nevoile lor spirituale.
