Evanghelia Duminicii a şasea după Paşti ne relatează minunea vindecării unui om născut orb. Mântuitorul şi-a însoţit cuvântul Său de fapte minunate ce au dat tărie şi certitudine învăţăturilor Sale. Cele mai dureroase suferinţe erau curmate în mod minunat, făcând mulţimile să-L recunoască şi să-L aclame: „Osana Fiul lui David”. Scopul minunilor era alinarea suferinţelor şi dovedirea în faţa oamenilor a dumnezeirii Sale aşa cum zice Domnul în Evanghelia de azi: „nici acesta nu a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrurile lui Dumnezeu” [Ioan IX,3]. Orbul din Evanghelie era sortit să trăiască într-o permanenţă şi veşnică împărăţie a întunericului. Nu putea să se bucure ca ceilalţi nici de lumina soarelui, nici de vederea părinţilor, nici de mila şi ajutorul apropiaţilor. Pe acesta Domnul îl vindecă într-un mod atipic, contrar tuturor regulilor sanitare de astazi: unge ochii lui cu noroi făcut din saliva Sa, îl trimite să se spele şi cel orb din acel moment vede. Minunea aceasta impresionează profund şi uimeşte în acelaşi timp pe toţi cei de faţă şi pe locuitorii Ierusalimului: ieri cerşea mila lor la marginea uliţelor, iar azi merge şi vede. Singurii scandalizaţi sunt fariseii şi mai marii Templului care-L urau pe Iisus şi căutau motiv să-L ucidă. Îl interoghează pe cel ce fusese orb, voind să găsească motive de acuzare asupra lui Hristos, spre a-L declara ca fiind un păcătos ce încalcă Legea. Spre uimirea şi consternarea lor, răspunsul celui vindecat şi care nu putuse citi niciodată Legea sau profeţii vine prompt ca un verdict clar: „În aceasta stă minunea, că voi nu ştiţi cine este, de unde este şi El mi-a deschis ochii! Ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi-I face voia, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea sa facă nimic” [Ioan 9, 30-33]. Cel vindecat crede deplin în Hristos, îl vesteşte şi mărturiseşte public şi I se închină. Acum este vindecat şi de orbirea sufletească – îl vede pe Hristos şi cu inima.

Din păcate în zilele noastre sunt mulţi orbi cu sufletul. Nu văd Lumina Lui Hristos. Nu pot fi mângâiaţi de Hristos din pricina păcatelor lor: necredinţa, ura, invidia, lăcomia, dorinţa de răzbunare. Acest lucru îl spune şi Hristos: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit întunericul mai mult ca Lumina, căci faptele lor erau rele. Căci oricine face cele rele urăşte Lumina, pentru ca faptele să nu fie văzute” (Ioan 3,19-20). Lumina lui Hristos, prin care El luminează lumea şi dă pricepere oamenilor, se arată înaintea ochilor noştri în adevărata ei strălucire numai atunci când noi o privim prin împotrivirea faţă de întunericul păcatelor. Lepădându-ne de păcat, curăţindu-ne prin rugăciune, îmbrăcându-ne în haina virtuţilor creştine-credinţa, nădejdea şi dragostea însoţite de fapte bune, putem şi noi să fim mângâiaţi alături de lumina soarelui şi de „Lumina cea neapusă ce a răsărit tuturor – Hristos Domnul”.

Pr.Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău

 


PUBLICITATE