Programul „laptele și cornul” revine în școli cu un buget cu 4,7% mai mare decât anul trecut, urmare a creșterii TVA
Performanță pentru România: Băcăuanul Mihai Alexandru Sava, argint la Campionatul European de Kickboxing
Sportivul băcăuan Mihai Alexandru Sava, legitimat la CSM Bacău și elev al maestrului Dorinel Mardare, a reușit o performanță remarcabilă la Campionatul European de Kickboxing desfășurat la Jesolo, Italia, între 12 și 21 septembrie 2025.
După calificările din luna mai, Sava și-a asigurat prezența la competiția continentală, unde a impresionat încă din primul meci: a obținut cel mai rapid TKO al turneului, în fața unui fost campion mondial. Parcursul său de excepție a culminat cu finala împotriva actualului număr 1 mondial, un meci dus până la capăt exemplar, pierdut la limită, la puncte. Rezultatul final: vicecampion european 2025.
„Acest titlu nu este doar al meu, ci al întregii echipe”, a transmis sportivul, care a ținut să își exprime recunoștința față de antrenorul său, maestrul Dorinel Mardare, de familie pentru sprijinul necondiționat, dar și față de sponsorii Sava Liviu, Sava Mihai (bunicul), Sava Mihai-Adrian (tatăl), Dan Roșca și Sorea Larisa, datorită cărora deplasarea și pregătirea au fost posibile.
Vicecampionul european a adăugat că acest rezultat reprezintă „un pas important și o motivație uriașă pentru a munci mai departe și a aduce, în viitor, aurul acasă pentru România”.
MEP Claudiu-Richard Târziu: “Forest management must remain a national competence”
Claudiu-Richard Târziu, ECR MEP, announced that on Tuesday, September 23, during a joint meeting of the ENVI and AGRI committees in the European Parliament, he voted in favor of modernizing the Standing Forestry Committee. At the same time, he stressed that he firmly defended the principle that forest management must remain the exclusive competence of the Member States.
“The Union can support Member States, but it must not add bureaucracy or centralize decisions in Brussels. Forests are part of each Member State’s identity and economy, and decisions must remain where they belong: in the hands of the States,” Târziu said.
During the same meeting, the Romanian MEP voted against the report on “A monitoring framework for resilient European forests,” which he described as yet another example of Brussels-imposed bureaucracy.
“Romania does indeed face problems with illegal logging and insufficient controls, but the answer is not yet another layer of European bureaucracy, with parallel monitoring systems, additional costs, and delegated acts lacking democratic oversight. Moreover, the mandatory transfer of sensitive forest data raises economic and security risks,” Târziu warned.
According to him, the rejection of the report was driven by the need to defend Member States’ sovereignty, avoid unnecessary bureaucracy, and promote voluntary cooperation only where it delivers genuine added value.
Fotbal/ Liga 3: Aerostar, victorie de play-off
Învingători cu 5-3 contra Odorheiului (după ce conduseseră cu 5-0), „aviatorii” și-au depășit adversara și în clasamentul Seriei 1
Divizionara C Aerostar Bacău își continuă zborul. Și, grație victoriei de vineri, din uvertura etapei a șasea, 5-3 (3-0), acasă cu AFC Odorheiu Secuiesc, urcă pe loc de play-off. Momentan, pe locul 3.
În cazul în care sâmbătă, Vasluiul nu va pierde la Gheorgheni, „aviatorii” vor coborî o poziție, dar vor rămâne în zona play-off-ului. Zonă „securizată” de un succes foarte important contra Odorheiului, o contracandidată serioasă la locurile 1-4. Succes foarte important și, totodată, perfect meritat.
Mai ales că, în formula Tancău- Olteanu (min. 80 Paveluc), Benchea, M. Ganea (min. 20 T. Antohi), Prențu- Șchiopu (min. 65 Catău), Pruteanu, Aeroaiei, Oancea- Băisan, Pantelei (min. 65 Lupu), echipa băcăuană antrenată de Andrei Vatră și Dan Bolfă a făcut spectacol, conducând cu 5-0.
Balul a fost deschis de Pantelei, care a reluat cu capul centrarea lui Șchiopu, Olteanu a marcat pentru 2-0, iar la o acțiune individuală a lui Băisan, harghitenii și-au băgat singuri mingea în poartă, stabilind scorul pauzei.
La reluare, în urma unei faze frumoase a lui Oancea, Băisan a majorat diferența cu un lob spectaculos, pentru ca în minutul 60 Pantelei să realizeze „dubla”, punctând pentru 5-0.
Pe final am consemnat come-back-ul Odorhiului, însă revenirea a fost una parțială (5-3), fără a pune în pericol sau sub semnul întrebării numele învingătoarei. O învingătoare care ajunge la al treilea succes consecutiv în campionat. Iar zborul poate continua vinerea viitoare, atunci când Aerostar va întâlni, la Ruși-Ciutea, concitadina FC Bacău 2.
Până la ce va fi runda viitoare, să notăm că tot vineri, pe lângă meciul Aerostar- AFC Odirheiu Secuiesc 5-3 s-a mai jucat și partida ACS USV Iași- Cetatea Suceava 0-5 și că mâine, sâmbătă, 27 septembrie, etapa a șasea va fi completată în Seria 1 cu meciurile: CS Gheorgheni- CSM Vaslui, Viitorul Onești- FC Bacău 2, CSM Adjud 1946- Bucovina Rădăuți, Șoimii Gura Humorului- Știința Miroslava.
Seniorii din Onești au învățat să navigheze în siguranță pe rețelele de socializare
Ieri, la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Onești, a avut loc o nouă întâlnire din cadrul atelierelor de educație digitală destinate seniorilor. Tema întâlnirii a fost „Rețele de socializare și siguranța navigării pe rețelele de socializare”, un subiect de mare actualitate.
Participanții au aflat ce înseamnă o rețea de socializare și cum poate fi utilizată în avantajul lor, cum să își creeze și să gestioneze un cont, care sunt setările esențiale de confidențialitate și cum să recunoască posibilele pericole online.
Seniorii au pus întrebări, au testat aplicațiile direct pe dispozitive și au descoperit modalități sigure de a păstra legătura cu cei dragi, protejându-și în același timp datele personale.
Proiectul HiDigital continuă astfel să faciliteze accesul seniorilor la tehnologie și să le ofere încredere în utilizarea mediului digital.
ANSVSA schimbă strategia de gestionare a câinilor fără stăpân: Prioritate va avea sterilizarea, nu capturarea
Demersurile activiștilor pentru protecția animalelor, precum și poziția publică susținută în Parlament de deputatul clujean Tasica Simu, au determinat o schimbare importantă la nivel național. ANSVSA a transmis Consiliilor Județene, prin vocea președintelui său, Alexandru Bociu, că programele de gestionare a câinilor fără stăpân trebuie să se concentreze pe combaterea cauzei primare: limitarea abandonului prin sterilizarea câinilor cu stăpân din gospodării.
Dinu Păncescu, șeful Serviciului Gestionare Câini fără Stăpân din cadrul Primăriei Municipiului Bacău, salută această schimbare.
„Am ani de zile de când strig că soluția nu este capturarea și uciderea câinilor, ci sterilizarea. Trebuie acționat la cauză, nu la efect. Gata cu hinghereala pe bani publici și uciderea câinilor, când se știe că din curțile oamenilor apar noi și noi generații de câini. În 2025, domnul președinte al ANSVSA îmi dă dreptate. ANSVSA schimbă strategia!”, a declarat Păncescu.
Noua abordare urmărește reducerea efectivă a numărului de câini fără stăpân prin măsuri preventive și responsabilizarea proprietarilor de animale, marcând o etapă importantă în politica de protecție a animalelor la nivel național.
Polițiștii de imigrări au gestionat peste 3.100 de cazuri în primele opt luni ale anului
În perioada 1 ianuarie – 31 august 2025, polițiștii de imigrări din județul Bacău au gestionat șederea și rezidența pentru 3.157 de persoane. Dintre acestea, 2.489 au fost cetățeni din state terțe, cei mai mulți provenind din Republica Moldova, Sri Lanka, Nepal și Bangladesh, iar 668 au fost cetățeni ai Uniunii Europene, Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene, cu o pondere semnificativă a italienilor, germanilor și spaniolilor.
Străinii și-au stabilit reședința în România în principal pentru reîntregirea familiei, studii, angajare în muncă sau stabilirea domiciliului permanent. În acest context, au fost emise 739 de permise de ședere, dintre care 702 pentru ședere temporară și 37 pentru ședere pe termen lung. Pentru cetățenii europeni au fost eliberate 72 de certificate de înregistrare și 12 cărți de rezidență permanentă.
Pe linia ocupării forței de muncă, autoritățile au înregistrat 1.359 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare, fiind aprobate 1.036 și respinse 323. Totodată, au fost depuse 41 de invitații pentru cetățeni din state terțe, dintre care 30 au fost aprobate. În ceea ce privește reîntregirea familiei, au fost depuse 11 cereri, 10 dintre acestea fiind soluționate favorabil.
În vederea combaterii muncii nedeclarate, polițiștii au organizat 61 de activități de control, în urma cărora 27 de cetățeni străini au fost depistați în situații ilegale, provenind din țări precum Republica Moldova, Sri Lanka, Irak, Peru sau Tunisia. Controalele s-au desfășurat și cu sprijinul altor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, prin sistemul informatic eDAC, care a permis verificarea a 439 de persoane.
Ca măsuri dispuse, în perioada analizată au fost emise 22 de decizii de returnare cu termen de plecare voluntară, iar pentru 12 dintre persoanele vizate a fost instituită interdicția de intrare în spațiul Uniunii Europene, pentru perioade cuprinse între unu și cinci ani. De asemenea, o persoană care a trecut fraudulos frontiera a fost returnată sub escortă.
Pentru nerespectarea legislației, polițiștii au aplicat 68 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 30.800 de lei. Acțiunile au vizat atât societăți comerciale care au angajat cetățeni străini, cât și adrese de domiciliu sau reședință, fiind legitimați peste 320 de străini.
Un progres important a fost înregistrat pe partea de digitalizare: avizele de angajare și detașare sunt generate exclusiv în format electronic și transmise prin e-mail, iar aplicația Portal IGI permite programarea online la ghișeu, reducând timpii de așteptare.
Autoritățile subliniază că rezultatele obținute se datorează cooperării interinstituționale și unei abordări proactive în gestionarea fenomenului migraționist. Polițiștii de imigrări din Bacău transmit că vor continua să acționeze pentru respectarea legislației și menținerea unui climat de siguranță pentru toți cetățenii, români și străini.
Vot în comisia AGRI pentru bugetul UE 2026: reguli mai simple și comerț echitabil pentru fermieri
Europarlamentarul Claudiu Richard Târziu a anunțat că a votat pentru avizul Comisiei pentru agricultură privind bugetul Uniunii Europene pentru 2026, subliniind importanța unui sprijin real și eficient pentru fermieri și comunitățile rurale.
„Acest vot reflectă poziția Comisiei asupra alocărilor financiare din cadrul Politicii Agricole Comune și asupra modului în care resursele europene vor sprijini fermierii în anul următor”, a declarat Târziu. El a precizat că avizul confirmă majorarea rezervei de criză la 450 de milioane de euro, dar a atras atenția că regulile de activare trebuie simplificate pentru a permite accesul rapid la fonduri.
De asemenea, documentul evidențiază necesitatea menținerii competitivității sectoarelor vulnerabile, precum fructele și legumele, viticultura, apicultura și producția de ulei de măsline. Europarlamentarul român a subliniat și importanța aplicării stricte a principiului reciprocității în comerț, astfel încât fermierii europeni să nu fie dezavantajați de importuri care nu respectă aceleași standarde de calitate și siguranță.
„Am votat pentru că acest buget trebuie să răspundă nevoilor reale ale fermierilor, să reducă birocrația și să garanteze piețe corecte și condiții de concurență echitabile”, a concluzionat Claudiu Richard Târziu.
Articol finanțat de Grupul Conservatorilor și Reformiștilor (ECR) din Parlamentul European
Fondurile europene, motor al coeziunii și reformelor în următorul cadru bugetar multianual
Zile pline la Bruxelles pentru europarlamentarul român Dragoș Benea, care a participat la o întâlnire de amploare alături de oficiali ai Comisiei Europene, ai Curții de Conturi a UE și ai Directoratului REGIO.
Discuțiile s-au concentrat asupra perspectivelor Comisiei pentru Dezvoltare Regională (#REGI) în următorul cadru bugetar multianual 2028–2034, abordând modul în care fondurile europene vor continua să susțină dezvoltarea regională și coeziunea între statele membre.
În cadrul dezbaterilor, accentul a fost pus pe rolul strategic al Fondului European de Dezvoltare Regională, Fondului de Coeziune și Fondului pentru o Tranziție Justă.
Potrivit lui Benea, aceste instrumente financiare vor rămâne esențiale pentru stimularea reformelor și reducerea decalajelor economice dintre regiunile Uniunii Europene, contribuind astfel la o creștere echilibrată și sustenabilă pe termen lung.
Viitorul buget multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034 va trebui să răspundă provocărilor economice și sociale post-pandemie, dar și tranziției verzi și digitale. Fondurile pentru dezvoltare regională și coeziune rămân piloni centrali pentru susținerea proiectelor care vizează reducerea disparităților dintre regiunile mai dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate.
Pentru România, implicarea activă a europarlamentarilor precum Dragoș Benea este esențială pentru asigurarea unei alocări adecvate de fonduri europene, astfel încât investițiile să genereze impact real în comunități și să sprijine tranziția către o economie verde și digitalizată.
AGRI Committee Votes on EU 2026 Budget: Simpler Rules and Fair Trade for Farmers
MEP Claudiu Richard Târziu announced that he voted in favor of the Agriculture Committee’s opinion on the European Union budget for 2026, emphasizing the need for real and effective support for farmers and rural communities.
Târziu highlighted that the vote reflects the Committee’s position on financial allocations within the Common Agricultural Policy and how European resources will assist farmers in the coming year. The opinion confirms an increase of the crisis reserve to €450 million but stresses that activation rules must be simplified to allow faster access to funds.
The document also underlines the importance of maintaining competitiveness in vulnerable sectors such as fruits and vegetables, viticulture, beekeeping, and olive oil production. The Romanian MEP stressed the need for strict application of the reciprocity principle in trade, ensuring that European farmers are not disadvantaged by imports that do not meet the same quality and safety standards.
“ I voted in favor because this budget must meet the real needs of farmers, reduce bureaucracy, and guarantee fair markets and equitable competition,” Târziu concluded.
Au început lucrările pentru Campusul Tehnologic și Dual „Meseria, brățară de aur”
Primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a anunțat demararea lucrărilor pentru Campusul Tehnologic și Dual „Meseria, brățară de aur”, un proiect ambițios menit să pregătească tinerii pentru piața muncii locale și naționale.
Campusul dual reunește un parteneriat între Universitatea Vasile Alecsandri, Inspectoratul Școlar, Liceul Anghel Saligny, Colegiul NV Karpen, Colegiul Dumitru Mangeron, societățile Aerostar și Sudometal, Primăria Bacău și Consiliul Județean Bacău.
Obiectivul proiectului este crearea unui centru de pregătire profesională complet, care va include laboratoare și ateliere de lucru, spații de cazare pentru elevi, o sală multifuncțională și terenuri de sport.
„Este pentru mine un proiect de suflet, pe care abia aștept să îl văd finalizat peste un an de zile”, a declarat primarul. Campusul își propune să devină un reper în pregătirea profesională a tinerilor și să stimuleze colaborarea dintre instituțiile de învățământ și mediul economic local.
Poate ar trebui văzut cât de sănătoși sunt copacii din parc
Am observat recent lucrările care se desfășoară în Parcul Cancicov și m-am întrebat dacă, în acest stadiu al proiectului, nu ar trebui să se verifice și starea de sănătate a copacilor. În parc am văzut câțiva arbori care par să fie răniți sau slăbiți, cu crengi și trunchiuri expuse, ceea ce ridică riscul de a se prăbuși.
Cred că ar fi important ca autoritățile responsabile să ia în considerare evaluarea stării copacilor și, dacă este necesar, să intervină pentru protecția lor și a vizitatorilor parcului. Siguranța și conservarea vegetației ar trebui să meargă mână în mână cu modernizarea spațiului verde.
Vă mulțumesc pentru atenție și sper ca observația mea să fie luată în considerare.
Vasile I.
Exercițiu de amploare la Barajul Valea Uzului
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al județului Bacău a desfășurat un exercițiu complex la Barajul Valea Uzului, cu scopul de a testa capacitatea de reacție și eficiența intervențiilor în situații de risc ridicat.
Scenariul a presupus apariția unor fisuri la baraj și evacuarea preventivă a populației din satul Sălătruc, ceea ce a implicat mobilizarea tuturor structurilor cu rol de sprijin.
La activitate au participat, alături de ISU Bacău, Instituția Prefectului județului Bacău, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare”, Inspectoratul de Stat în Construcții, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Administrația Bazinală de Apă Siret, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean, Agenția pentru Protecția Mediului, Primăria orașului Dărmănești prin Comitetul Local pentru Situații de Urgență și Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Bacău.
Exercițiul a urmărit perfecționarea mecanismelor de cooperare interinstituțională, verificarea capacității de reacție a forțelor de intervenție și antrenarea autorităților responsabile pentru gestionarea riscurilor simulate. Totodată, a oferit posibilitatea de a evalua punctele forte și aspectele ce necesită îmbunătățire, consolidând pregătirea pentru situații reale de urgență.
„Astfel de exerciții reprezintă o componentă esențială a pregătirii pentru protecția populației și a infrastructurii critice. Ele ne ajută să optimizăm procedurile și să întărim colaborarea dintre instituții, pentru ca răspunsul în caz de nevoie să fie rapid și eficient”, au transmis reprezentanții ISU Bacău.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău a anunțat că va continua organizarea unor astfel de activități, menite să crească nivelul de siguranță al comunității.
Fotbal/ Liga 3: Aerostar- AFC Odorheiu Secuiesc deschide etapa
Vineri, de la ora 17.00, în uvertura rundei a șasea, „aviatorii” primesc vizita harghitenilor într-un joc cu implicații în zona play-off-ului Seriei 1. Sâmbătă e programat derby-ul județean Viitorul Onești- FC Bacău 2
După prima intermediară a sezonului, derulată la mijlocul acestei săptămâni, Liga 3 programează în acest weekend etapa a șasea. În Seria 1, runda are ca prolog întâlnirea de azi, de la ora 17.00, de pe stadionul „Aerostar”, care va aduce față în față echipa gazdă, Aerostar Bacău și AFC Odorheiu Secuiesc. Cu patru puncte luate în ultimele două meciuri (3-1 contra Științei Miroslava și 1-1 la Rădăuți, în compania Bucovinei), „aviatorii” au urcat în zona play-off-ului, ocupând locurile 4-5, la egalitate de puncte cu adversara lor de astăzi. O victorie le-ar permite băcăuanilor antrenați de Andrei Vatră și Dan Bolfă să-i depășească pe harghiteni în clasament și, totodată, să-și consolideze prezența în 1-4. Sâmbătă, 27 septembrie, în Seria 1 este programat derby-ul județean dintre Viitorul Onești și FC Bacău 2. Ambele formații vin după rezultate pozitive în intermediară. Astfel, oneștenii au remizat, 0-0, pe terenul Odorheiului, confirmându-și apetența pentru rezultatele de egalitate (trei în cinci întâlniri), în timp ce FC Bacău 2 a reușit, în sfârșit, să spargă gheața, obținând primele puncte din campionat grație victoriei cu 2-0 în fața celor de la CS Gheorgheni prin golurile marcate de Agapi și Perniu.
Programul etapei a șasea/ vineri, 27 septembrie, ora 17.00: Aerostar Bacău- AFC Odorheiu Secuiesc, ACS USV Iași- Cetatea 1932 Suceava. Sâmbătă, 27 septembrie, ora 17.00: CS Gheorgheni- CSM Vaslui, Viitorul Onești- FC Bacău 2, CSM Adjud 1946- Bucovina Rădăuți, Șoimii Gura Humorului- Știința Miroslava.
Clasamentul Seriei 1
1 Șoimii G. Humorului 5 4 0 1 13-2 12p.
2 CSM Vaslui 5 3 1 1 8-5 10p.
3 Cetatea Suceava 5 3 0 2 13-5 9p.
4 AFC Odorheiu Secuiesc 5 2 2 1 10-7 8p.
5 Aerostar Bacău 5 2 2 1 7-7 8p.
6 CSM Adjud 1946 5 2 1 2 5-5 7p.
7 Știința Miroslava 5 2 1 2 4-6 7p.
8 Viitorul Onești 5 1 3 1 4-4 6p.
9 CS Gheorgheni 5 2 0 3 8-13 6p.
10 ACS USV Iași 5 1 1 3 7-10 4p.
11 Bucovina Rădăuți 5 1 1 3 5-9 4p.
12 FC Bacău 2 5 1 0 4 5-16 3p.
CJ Bacău cere transportatorilor să respecte obligațiile privind siguranța elevilor și calitatea serviciilor publice de transport
Președinta Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, a transmis un mesaj ferm către operatorii de transport din județ, subliniind necesitatea respectării obligațiilor legale și adaptării serviciilor la nevoile băcăuanilor.
Potrivit acesteia, instituția organizează periodic ședințe de lucru cu transportatorii, în cadrul cărora sunt analizate aspecte esențiale precum transmiterea în timp real a datelor către sistemul de monitorizare IDEAL PASS, îmbunătățirea calității serviciului, ajustarea tarifelor conform legislației și contextului economic, dar mai ales siguranța elevilor odată cu începerea noului an școlar.
„Transportatorii trebuie să asigure nu doar emiterea abonamentelor pentru elevi, ci și transportul lor în condiții de siguranță către unitățile de învățământ”, a subliniat Breahnă-Pravăț.
Totodată, părinții sunt rugați să sesizeze Consiliul Județean Bacău în cazul în care copiii lor nu beneficiază de transport, pentru ca instituția să poată verifica situația în timp real, să aplice sancțiuni și să informeze Inspectoratul Școlar Județean, care decontează abonamentele doar dacă obligațiile legale sunt respectate.
„Doar atunci când fiecare își îndeplinește partea de responsabilitate – instituții, operatori, părinți – reușim să oferim copiilor noștri ceea ce merită: transport gratuit, de calitate și în siguranță”, a conchis președinta CJ Bacău.
Stadiul lucrărilor pe lotul 2 al Autostrăzii Focșani – Bacău depășește 80%
Lotul 2 al Autostrăzii Focșani – Bacău (#A7), sectorul Domnești Târg – Răcăciuni, a depășit 80% din stadiul fizic al lucrărilor, a anunțat Cristian Pistol. Pe cei 38,78 km ai acestui tronson, unde antreprenorul român UMB Spedition mobilizează aproximativ 1.500 de muncitori și 422 de utilaje, se desfășoară mai multe lucrări:
amenajarea nodului rutier Adjud (65% fizic),
amenajarea nodului rutier Răcăciuni (85% fizic),
terasamente și așternere de mixturi asfaltice,
strat de uzură, montare parapet metalic, marcaje rutiere și panouri fonoabsorbante.
Potrivit estimărilor, până la finalul acestui an circulația va fi posibilă cel puțin până la Adjud (17 km din aproape 39 km). Valoarea contractului, finanțat prin PNRR, se ridică la 2,48 miliarde lei, fără TVA.
În prezent, constructorul român lucrează pe toate cele trei loturi ale tronsonului Focșani – Bacău (95,9 km), cu aproximativ 4.000 de muncitori. Dacă ritmul actual se menține, în 2026 se va putea circula pe autostradă de la București la Pașcani pe o distanță de 390 km (A3 – A7).
Noaptea Cercetătorilor Europeni la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
A devenit deja o tradiție ca evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni să fie organizat la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, toți cei interesați având, astfel, posibilitatea să exploreze lumea științei într-un mod interactiv și distractiv. În acest an, evenimentul va avea loc pe data de 26 septembrie 2025, ora 17.00, în Campusul Mărășești. Programul include 23 de ateliere propuse de cele 5 facultăți ale universității, Centrul American Corner Bacău, Centrul Europe Direct Bacău, Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias” Sascut și Liga studențească din cadrul UBc.
Participanții vor avea parte de o seară plină de activități, experimente și simulări inedite și atractive, toate pregătite să deschidă noi orizonturi în ateliere, precum: „Magia Invizibilului” – de la căldură la forme 3D, Aplicații de actualitate în IT și energetică, Cum funcționează roboții și secretele mecatronicii, Tehnologii pentru un mediu curat: Monitorizare, gestionare și depoluare. Protecția mediului prin tehnologii inteligente și sustenabile, Călătoria fructelor de toamnă: gust, știință și inovație, Descoperă fascinanta lume a limbilor!, Fii reporter la Noaptea Cercetătorilor!, Botanică economică și biodiversitate, Descifrarea tainelor celulei eucariote – observații microscopice, Sângele și importanța cunoașterii grupelor sanguine, Strategii de utilizare a Realității Mixte în pregătirea elevilor pentru profesiile viitorului, De la inteligența umană la cea artificială, prin jocuri interactive, Expediție prin emoții, Descoperă-ți profilul de consumator!, Află în 3 minute ce fel de antreprenor junior ești!, Joacă șotronul banilor!, Hai să luăm inflația în balon!, Viață sănătoasă – cum să mă mișc corect?, Turismul sportiv – alternativă atractivă de petrecere a timpului liber, Organizarea modului de desfășurare a timpului liber al elevilor claselor gimnaziale cu ajutorul jocului de Handbal, HaPO – Psihologia pozitiva și calitatea vieții, Sustenabilitatea, adevăr sau provocare? și Micile genii.
Consiliul Local Bacău se reunește vineri în ședință ordinară – peste 40 de proiecte pe ordinea de zi
Vineri, la ora 09:00, la Centrul de Afaceri, are loc ședința ordinară a Consiliului Local Bacău. Potrivit viceprimarului Leonid Bulai, pe ordinea de zi sunt înscrise aproximativ 40 de proiecte ce vizează domenii diverse, de la sprijinirea mediului de afaceri și până la investiții în infrastructura publică.
Printre cele mai importante puncte se numără:
Vânzări cu drept de preempțiune a unor terenuri către constructorii de bună credință, pentru asigurarea stabilității activităților comerciale.
Actualizarea suprafețelor reale din teren pentru mai multe locuri de joacă destinate copiilor, un pas necesar pentru modernizarea acestora, dar și pentru spațiile aparținând Bazinului de înot, Colegiului „N.V. Karpen” și insulelor ecologice de colectare a gunoiului.
Modificarea procedurii de acordare a ajutoarelor de urgență: solicitanții care cer sprijin pentru plata chiriei vor primi, la prima tranșă, echivalentul a trei luni de chirie. Eventualele respingeri vor fi motivate de comisia de la DAS Bacău.
Introducerea în domeniul public a bunurilor Aquaparkului de pe Insula de Agrement, după finalizarea recepției.
Reactualizarea devizului general pentru lucrările tehnico-edilitare necesare viitorului bloc ANL de pe strada Teiului, destinat specialiștilor din învățământ și sănătate. Proiectul urmărește să devină mai atractiv pentru firmele de proiectare și execuție.
„Avem un număr semnificativ de proiecte, multe dintre ele cu impact direct asupra comunității – fie că vorbim de stabilitatea mediului de afaceri, de modernizarea locurilor de joacă sau de sprijin pentru persoanele aflate în dificultate. Sperăm ca prin actualizarea unor proceduri și devize să putem atrage mai mult interes din partea firmelor și să accelerăm implementarea investițiilor”, a declarat viceprimarul Leonid Bulai.
Primăria Bacău avansează proiectul noului stadion prin aprobarea PUZ-ului pentru zona Parc Olimpic
Astăzi, primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, a anunțat un pas important în dezvoltarea infrastructurii sportive a orașului: realizarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru zona Parc Olimpic – Stadion Bacău. Varianta finală a PUZ-ului a fost deja publicată și urmează să fie supusă aprobării consilierilor locali (link în comentarii).
Primarul a explicat că acest pas pune capăt speculațiilor imobiliare din centrul orașului și blochează dezvoltarea haotică, readucând 25.000 mp în proprietatea comunității. În plus, suprafața spațiilor verzi va crește de la 109.000 mp la 127.000 mp.
Zona va fi dedicată sportului și agrementului, incluzând stadionul cu parcare subterană, baze de antrenament, un corp de cazare și facilități complementare. Aceasta se va integra cu Bazinul de Înot și cele două clădiri guvernamentale existente: Sala de atletism și Sala sporturilor.
„Baze sportive și zone verzi generoase – aceasta este direcția sănătoasă pentru kilometrul zero al orașului nostru. Și nu speculații imobiliare”, a subliniat primarul Stanciu-Viziteu.
Care reforma?
Ca părinte, mă întreb la ce a folosit toată degringolada din educație. Ni s-a spus că e „reformă”, că se fac „optimizări” și că se economisesc bani. Dar, dacă stăm să privim faptele, vedem doar că elevii au rămas fără profesori, iar școlile noastre au pierdut poate cea mai importantă resursă: oamenii care ar trebui să le predea copiilor. Reducerea plății pe oră pentru cadrele didactice a fost picătura care a umplut paharul.
Dacă pentru o oră de curs, plus încă una de pregătire, profesorul primește 22 de lei, atunci ce stimulent mai are să accepte ore suplimentare? În același timp, o femeie de serviciu – cu tot respectul pentru munca ei – câștigă mai mult pentru o oră de muncă. Cum să nu se simtă profesorul umilit și alungat din sistem?
Vedem rezultatul în fiecare zi: ore neacoperite, elevi trimiși acasă, copii care pierd materia și își pierd și motivația. S-a vorbit de „eficiență”, dar unde e eficiența când pierzi generații întregi? E ca și cum ai face economie la ciment când construiești un pod: vei spune că ai scutit câțiva saci, dar podul se prăbușește la prima furtună. Pe lângă lipsa de profesori, s-a instalat și un climat de descurajare.
Cine să mai vrea să intre într-o meserie în care respectul social și financiar e atât de scăzut? Orice absolvent bun se uită spre alte domenii sau spre plecarea în străinătate. Și atunci rămânem cu un gol care nu poate fi umplut de improvizații sau vorbe frumoase. Întrebarea mea, ca părinte și contribuabil, e simplă: la ce bun această „economie” de câțiva lei, când rezultatele sunt dezastruoase? Copiii noștri au nevoie de profesori buni, motivați, nu de contabili care să bifeze reduceri de cheltuieli.
Școala nu e un loc unde se taie costuri, ci locul unde se investește viitorul. Dacă reforma înseamnă să plătești un profesor mai prost decât un paznic sau o femeie de serviciu, atunci ceva e profund greșit. Și dacă statul nu înțelege asta, riscăm să avem nu doar școli goale de profesori, ci și un viitor gol pentru copiii noștri.
Cu respect,
Un băcăuan revoltat


























