Acasă Blog Pagina 110

Asociația Betania, trei decenii de implicare în viața băcăuanilor

    Anul 2025 este anul în care Asociația Betania sărbătorește 30 de ani de implicare și dăruire în societatea noastră, 30 de ani de sprijin pentru băcăuani. În toți acești ani, Betania a derulat proiecte și programe adresate persoanelor cu dizabilități, copiilor cu autism, oferindu-le sprijin dar și consiliere sau servicii sociale.

    De curând, Asociația Betania a marcat acest bilanț printr-un eveniment „porți deschise”, moment în care am stat de vorbă cu cel care a pus bazele acestui concept, Andre Muit – președintele asociației, și care a avut plăcerea să răspundă unor întrebări pentru cititorii Deșteptarea.

    -Au trecut 30 de ani de când ați înființat „Betania”, o asociație care practic este legată strict de numele dumneavoastră. Ce gânduri vă încearcă după atâția ani?

    Betania nu mai este de mult un proiect personal, ci o comunitate de oameni dedicați, care cred că binele se poate construi zi de zi, prin fapte concrete. Am spus de multe ori că Betania este o minune, și exact asta simțim și acum, la 30 de ani de la început. O minune născută din muncă, încredere și solidaritate, dar mai ales din dorința de a fi o mână de ajutor pentru miile de persoane care ne-au trecut pragul. Să pornești ceva în România și să menții, timp de trei decenii, la standarde înalte de profesionalism și umanitate nu este deloc simplu. De aceea spunem mereu că Betania a reușit nu datorită unui om, ci datorită unei echipe implicata și unei comunități care a crezut în ceea ce facem.

    Centrul de recuperare Betania

    -Știu că prima data ați venit în România, chiar după Revoluție, în 1990. Ce v-a determinat să alegeți România și de ce orașul Bacău?

    Am venit în România în februarie 1990, pentru prima dată, impresionat de imaginile care se difuzau în vestul Europei după Revoluție. Aveam 19 ani și, cu dorința de a da o mână de ajutor, am plecat împreună cu un grup de oameni și șase mașini încărcate cu tot ce era nevoie: alimente, haine, medicamente. Eram printre primii care au trecut munții, pentru că majoritatea ajutoarelor se opreau în vestul țării. Așa am ajuns la Suceava și apoi la Bacău. Aici s-au legat primele contacte, iar până în 1995 am venit de mai multe ori în vizită pentru a iniția proiecte. De la distanță lucrurile mergeau destul de greu, așa că fundația din Olanda a considerat că e nevoie de o persoană prezentă permanent, „la fața locului”. Inițial, planul era să rămân trei ani. Între timp, acei trei ani s-au transformat în treizeci…

    Centrul de zi pentru copii cu dizabilități, actualul Centru Delfinul – 1998

    -Nu a fost greu la început? Dar pe parcurs?

    Începutul Betaniei nu a fost ușor. De la a învăța limba română până la a înțelege cum funcționează sistemele locale, mai ales cel social, care la acea vreme era aproape inexistent, totul a fost o provocare. De aceea am spus mai devreme că Betania este o minune. A fost nevoie de multă perseverență și răbdare. Au existat momente în care am simțit că nu mai putem merge mai departe, dar de fiecare dată am găsit puterea să continuăm. Pe parcurs am întâlnit oameni extraordinari, exact la momentul și în locul potrivit, care ne-au oferit sprijin și încredere. Desigur, au fost și situații dificile, când ni s-au pus bețe în roate, dar am încercat mereu să trecem peste și să ieșim mai puternici din fiecare provocare.

    Centrul pentru integrarea tinerilor

    -Au trecut 30 de ani. Ce realizări aveți?

    Primul nostru proiect important a fost Centrul de zi pentru copii cu dizabilități fizice, deschis pe 1 octombrie 1998. Au urmat Centrul „Lalelelor” pentru copii abuzați și neglijați și Centrul de integrare a tinerilor. În paralel, am derulat peste 40 de proiecte în domeniul învățământului profesional din Bacău, am renovat patru secții ale Spitalului Județean Bacău și, cu ajutorul voluntarilor din Olanda, am construit trei școli și șapte dispensare în mediul rural. În linii mari, vorbim despre sute de proiecte realizate de-a lungul anilor, ar fi imposibil să le menționăm pe toate aici. Astăzi, Betania înseamnă două centre terapeutice moderne în Bacău și Roman, un Centru de Integrare a Tinerilor în Bacău și București, un Centru de zi pentru persoane cu dizabilități intelectuale, un Centru de recuperare, precum și programe de burse școlare și sprijin pentru familiile aflate în dificultate. Un aspect extrem de important este că Betania a devenit, de-a lungul timpului, un adevărat ambasador al orașului Bacău. Mii de persoane din vestul Europei, voluntari, donatori, parteneri, diplomați, oameni de afaceri, au venit aici datorită activităților noastre, iar multe colaborări s-au transformat în investiții și prietenii durabile care au contribuit la dezvoltarea regiunii. De asemenea, am dezvoltat inițiative de economie social, cum sunt Hostel Holland sau Ferma Bettine, care asigură sustenabilitatea proiectelor noastre și oferă locuri de muncă persoanelor vulnerabile. Dar, dincolo de toate realizările, cea mai mare reușită rămâne echipa Betania: o echipă de specialiști dedicați, cu experiență, care fac zilnic diferența în viețile celor pe care îi sprijinim.

    Complex Betania – 2020

    -Ce ne puteți spune de echipa pe care ați construit-o la Betania?

    Echipa este cea mai mare forță a Betaniei. În spatele fiecărui proiect și a fiecărui rezultat se află oameni dedicați, care cred cu adevărat în ceea ce fac. De la început am știut că nu poți construi o organizație solidă fără profesioniști și fără suflet, iar astăzi ne bucurăm să avem ambele. Mulți dintre colegii noștri sunt alături de Betania de peste 10, 15 sau chiar 25 de ani ,o dovadă a loialității și a încrederii reciproce.

    Constrictția Centrului Multifuncțional Plopana – 2017

    -De-a lungul timpului ați derulat multe proiecte. A fost vreunul special pentru dumneavoastră?

    Fiecare proiect are o poveste și un impact unic, dar dacă ar fi să alegem unul cu adevărat special, am spune că este Centrul „Delfinul”, destinat copiilor cu tulburări din spectrul autist. Este un proiect construit pas cu pas, cu multă răbdare și dedicare, care a crescut odată cu echipa și cu nevoile comunității. „Delfinul” nu este doar un centru de terapie, ci un loc unde familiile găsesc sprijin, înțelegere și speranță. Aici am văzut poate cel mai clar cum munca consecventă și abordarea profesionistă pot schimba vieți. Dar și celelalte proiecte , cele pentru tineri care ies din sistemul de protecție, pentru persoanele cu dizabilități intelectuale, pentru familiile aflate în dificultate , ne sunt la fel de dragi. Fiecare dintre ele a însemnat un pas înainte spre o comunitate mai empatică și mai solidară.

    Ziua porților deschise 2025

    -Să vorbim puțin și de beneficiarii dumneavoastră….

    Beneficiarii reprezintă punctul central al misiunii noastre. În spatele fiecărui peroane există o poveste de viață, o familie, o luptă și o speranță. Am învățat că ajutorul nu înseamnă doar sprijin material sau terapie, ci mai ales încredere, răbdare și respect pentru demnitatea fiecărei persoane. De-a lungul anilor am văzut copii care au făcut primii pași sau au spus primele cuvinte la centrele noastre, tineri care au reușit să se integreze în societate și familii care au găsit din nou echilibru și speranță. Unii dintre foștii beneficiari sunt astăzi adulți independenți, părinți, chiar și colegi în echipa Betania, iar asta este cea mai frumoasă confirmare că munca noastră are sens. Pentru noi, fiecare om care trece pragul Betaniei contează. Nu există „cazuri”, există oameni, iar misiunea noastră este să le fim alături atât timp cât au nevoie.

    -Meritele dumneavoastră au fost recunoscute de societatea băcăuană și astfel ați fost distins cu titlul de „Cetățean de Onoare”. Cât de mult a contat pentru dumneavoastră acest aspect?

    Așa este, sunt Cetățean de Onoare al municipiului Bacău din anul 2004. A fost un moment emoționant și o onoare deosebită, nu doar la nivel personal, ci pentru întreaga echipă Betania. Am privit acest titlu ca pe o recunoaștere a muncii comune, a implicării și a perseverenței noastre. De asemenea, sunt Cetățean de Onoare și în alte două localități din județul Bacău, iar în anul 2022 am avut surpriza de a fi numit Cavaler al Ordinului „Oranje-Nassau” de către Regele Willem-Alexander al Țărilor de Jos. A fost o distincție înaltă, primită cu inimă deschisă, dar și cu un sentiment aparte, după trei decenii de muncă în România, a fost emoționant să descopăr că recunoașterea a venit din partea Casei Regale a Țărilor de Jos, si nu din partea Guvernului României. În orice caz, am primit toate aceste distincții cu respect și modestie, considerându-le nu merite personale, ci rezultate ale unei munci comune, a echipei Betania și a tuturor celor care au crezut în această misiune.

    -De obicei la aniversare se trage linie și se face bilanțul. Nu vrem să facem asta acum, ci vreau să privim către viitor.

    Privind spre viitor, ne dorim ca Betania să rămână o voce activă în schimbarea în bine a legislației privind finanțarea serviciilor sociale. După 30 de ani de muncă, știm cât de important este ca aceste servicii să fie susținute corect și stabil, pentru ca munca specialiștilor și nevoile reale ale oamenilor să fie respectate.

     

    Visăm la o societate în care fiecărui copil îi sunt respectate drepturile și primește respectul cuvenit, iar sprijinul social este privit ca o investiție, nu ca o cheltuială. Vom continua să construim parteneriate, să inovăm și să fim alături de comunitate. cu aceeași credință simplă: binele se face zi de zi, cu oameni, pentru oameni, pentru că ne pasă.

    Claudiu Târziu: „Bugetul UE 2028–2034 este o demonstrație de ambiție, dar și de orbire strategică”

      Claudiu-Richard Târziu, europarlamentar ECR, critică proiectul bugetului Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034, acuzând Comisia Europeană de lipsă de realism economic, ignorarea agriculturii și transformarea decarbonizării într-o dogmă ideologică.

      Comisia Europeană a propus un buget-record de aproape două trilioane de euro pentru perioada 2028–2034, menit să transforme Uniunea Europeană într-o putere verde, digitală și sigură. Însă, potrivit europarlamentarului Richard-Claudiu Târziu, în spatele acestor ambiții se ascund vicii de construcție și o lipsă de coerență strategică care pot submina chiar fundamentele Uniunii.


      „Un buget impresionant ca dimensiune, dar viciat în concepție”

      „Este un buget impresionant ca dimensiune, dar viciat în concepție. Dincolo de ambiție, documentul ignoră tocmai pilonii pe care se sprijină stabilitatea Uniunii: agricultura, coeziunea economică și realismul energetic”, a declarat europarlamentarul Richard-Claudiu Târziu.

      Comisia încearcă să combine politica agricolă comună (PAC) cu politica de coeziune, două domenii diferite ca obiective și mecanisme. Rezultatul, spune Târziu, este o diluare a sprijinului pentru fermieri, într-un moment în care aceștia se confruntă cu costuri ridicate, secete repetate și presiunea standardelor de mediu.

      „Securitatea alimentară este parte integrantă a securității strategice. Fără o producție agricolă viabilă, nici autonomia, nici reziliența Europei nu pot fi garantate. A trata agricultura ca pe o anexă a politicilor verzi este o greșeală politică și economică”, subliniază Târziu.

      „Decarbonizarea s-a transformat din strategie în dogmă”

      Tranziția verde, considerată esențială pentru viitorul Europei, a devenit, în opinia europarlamentarului, o formă de dogmă economică.

      „Politicile de decarbonizare sunt tot mai rigide și bazate pe ținte utopice. În loc să fie o strategie de eficiență și modernizare, decarbonizarea a devenit un criteriu moral, aproape religios”, afirmă el.

      Consecințele pot fi grave, avertizează Târziu: migrarea investițiilor către economii mai flexibile, precum SUA sau Asia, pierderi sociale în regiunile industriale și, în final, o idolatrizare a naturii, în locul unei folosiri echilibrate a resurselor.

      Între apărare și hrană: o balanță dezechilibrată

      Bugetul propus majorează consistent fondurile pentru apărare și securitate, o măsură justificată în contextul geopolitic actual. Totuși, Târziu atrage atenția asupra riscului dezechilibrului intern.

      „O Europă care își neglijează autonomia alimentară nu este o Europă sigură. O criză alimentară ar paraliza continentul mai repede decât o criză militară. Dacă UE alocă zeci de miliarde pentru apărare comună, dar reduce sprijinul agricol, apără o Europă care nu se mai poate hrăni singură”, avertizează el.

      Un buget nerealist și suprasolicitat

      Proiecția de aproape două trilioane de euro se bazează, potrivit europarlamentarului, pe ipoteze nerealiste: creștere economică constantă, venituri noi din taxe verzi și cooperare deplină între statele membre.

      „Fără surse proprii reale – cum ar fi o cotă garantată din veniturile ETS și CBAM – întregul sistem se sprijină pe contribuțiile naționale, deja contestate de mai multe state. Consensul politic devine tot mai greu de obținut”, explică Târziu.

      Propuneri pentru un buget realist și eficient

      În viziunea europarlamentarului, o corectare a direcției este posibilă prin cinci măsuri concrete:

      1. Separarea clară a politicii agricole de cea de coeziune.

      2. Tranziție verde rațională, adaptată la capacitatea reală a economiilor.

      3. Crearea unor resurse proprii sustenabile, nu bazate exclusiv pe contribuțiile statelor.

      4. Revizuire automată a bugetului la jumătatea perioadei (în 2031).

      5. Prioritizarea investițiilor în infrastructura energetică, industrială și agricolă.

      „Europa are nevoie de realism, nu de retorică”

      În concluzie, Richard-Claudiu Târziu consideră că bugetul 2028–2034, în forma sa actuală, exprimă o viziune ambițioasă, dar ruptă de realitate.

      „O Uniune care vrea să fie simultan verde, militar puternică și social egalitară riscă să nu fie nici una dintre acestea. Trebuie să repunem omul în centrul politicilor europene. Doar așa putem construi o Uniune viabilă, care nu trăiește din iluzii, ci din rezultate”, a conchis europarlamentarul.

      Articol finanțat de Grupul Conservatorilor și Reformiștilor (ECR) din Parlamentul European

      Magic Fall la SPRA – educație cu suflet și pasiune, zi de zi

        La Școala Primară și Grădinița Româno-Americană (SPRA) din Bacău, educația se trăiește zi de zi, cu bucurie, implicare și sens iar toamna aduce mai mult decât culori și frunze aurii – aduce bucuria de a fi împreună, de a învăța și de a trăi educația cu inima deschisă.

        Curtea școlii s-a umplut de raze de soare, râsete și emoție. Într-o zi pregătită cu migală, pasiune și atenție la fiecare detaliu, Magic Fall @ SPRA a reunit copii, părinți și cadre didactice într-un eveniment care a devenit deja tradiție în comunitatea educațională băcăuană. De la copiii din grupa mică de grădiniță până la elevii din clasa a III-a, toți au participat cu entuziasm la ateliere tematice de artă, știință, mișcare, jocuri și explorare. Părinții au fost alături, bucuroși să vadă energia copiilor, iar cadrele didactice au strălucit prin implicare și creativitate.

        „Pentru noi, Magic Fall este mai mult decât un eveniment cu tradiție – este o zi care ne amintește cine suntem și de ce facem educație cu atâta pasiune. Nu este doar o zi frumoasă, ci o expresie a filozofiei noastre: educația se trăiește, se simte și se construiește cu sens, zi de zi. Fiecare colț al școlii, fiecare activitate, fiecare zâmbet al copiilor poartă o intenție educativă, dar și o emoție autentică”, spune Simona Palade-Popa, fondatoarea Școlii Primare Româno-Americane.

        O școală privată modernă, ancorată în curriculumul național

        Școala Primară și Grădinița Româno-Americană (SPRA) din Bacău este singura școală primară privată acreditată din Bacău, cu acreditare conform curriculumului național românesc, oferind în același timp o perspectivă educațională modernă, inspirată de modelele internaționale de învățare activă și colaborativă.

        Copiii beneficiază de o expunere intensă la limba engleză – de la grădiniță și până la finalul ciclului primar. În cadrul programului zilnic, elevii de școală primară au două sesiuni de limbă engleză pe zi: una formală, dedicată studiului limbii, și una aplicată, integrată în activitățile de zi cu zi. Astfel, limba engleză devine un instrument natural de gândire și comunicare, iar copiii ajung să se exprime cu naturalețe și încredere.

        Un concept educațional complet, gândit pentru nevoile fiecărui copil

        La SPRA, educația nu se oprește la teorie. Este o experiență completă, construită atent pentru a răspunde nevoilor reale ale copiilor și familiilor din zilele noastre. Programele noastre respectă curriculumul național românesc, dar sunt îmbogățite cu activități zilnice de limba engleză, astfel încât copiii cresc într-un mediu bilingv, natural și stimulativ. Educația bilingvă este parte integrantă dintr-un concept educațional modern, centrat pe nevoile reale ale copiilor. Elevii beneficiază de două sesiuni de limba engleză pe zi – una formală și una aplicată – iar începând cu ciclul primar, sunt integrați într-un program de pregătire pentru examenele Cambridge English: Young Learners recunoscute internațional.

        Pe lângă studiul limbii engleze, SPRA oferă copiilor oportunitatea de a participa la proiecte europene eTwinning, unde colaborează cu elevi din alte țări în activități creative și digitale. Concursurile de dicție “Tongue Twisters” și competiția Spelling Bee sunt organizate periodic pentru a stimula fluența, pronunția și încrederea în exprimare.

        Școala este implicată și în proiecte Erasmus+, oferind cadrelor didactice formare internațională și schimb de bune practici, iar elevilor contexte reale de învățare interculturală. Astfel, SPRA construiește un mediu educațional în care limba engleză devine un instrument autentic de comunicare, iar copiii cresc cu o perspectivă globală, empatică și colaborativă.

        Clasele sunt cu efectiv redus de copii, de maximum 12 elevi, și la grădiniță cu 15 preșcolari, pentru ca învățarea să fie personalizată, iar profesorul să poată sprijini fiecare copil în ritmul său. Acest model este susținut și de cercetările educaționale moderne – inclusiv studiul realizat de Bruce Biddler și David Berliner (2002), care arată că micșorarea dimensiunii clasei are un impact direct asupra performanței și motivației elevilor.

        Școala Primară și Grădinița Româno-Americană oferă un program complet, și cu after-school inclus, între orele 08.00 și 17.00, astfel încât temele și activitățile educative se desfășoară la școală, iar timpul petrecut acasă rămâne dedicat familiei. Copiii beneficiază de mese incluse zilnic, de consiliere emoțională săptămânală, de activități recreative și sportive (3 ore/săptămână) și de o tehnologie educațională modernă, adaptată fiecărei vârste.

        De asemenea, părinții pot alege pentru cei mici grădinița sau școala de vară, concepută pentru a continua învățarea prin joc, descoperire și interacțiune. SPRA primește copiii începând cu vârsta de 2 ani, într-un program de acomodare blândă, bazat pe rutină, siguranță emoțională și activități senzoriale. De la 6 ani, aceștia trec firesc în școala primară, unde își dezvoltă pasiunile, abilitățile și încrederea în sine, până în clasa a IV-a.

        Un spațiu educațional sigur, cald și plin de sens

        SPRA oferă un mediu educațional în care copiii se simt în siguranță, apreciați și încurajați să își atingă potențialul.

        Spațiile școlii sunt moderne și luminoase, amenajate cu grijă pentru a stimula curiozitatea și bucuria descoperirii: săli tematice, sală de sport – inaugurată în acest an și dotată corespunător nevoilor copiilor, curte exterioară de 1000 mp și zone senzoriale pentru explorare liberă, locuri de joacă. Totul este gândit pentru a susține principiul „learning by doing” – învățarea prin experiență.

        Educație care dezvoltă gândirea, nu doar memoria

        La SPRA, învățarea se bazează pe curiozitate, reflecție și sens. Fiecare zi de școală devine o experiență activă, în care copilul nu doar memorează, ci gândește, descoperă și aplică.

        Proiectele interdisciplinare, activitățile în echipă și provocările practice îi ajută pe elevi să conecteze cunoștințele cu lumea reală. Profesorii sunt ghizi de învățare – îi încurajează să întrebe, să greșească, să exploreze și să găsească propriile soluții.

        Educația emoțională are și ea un rol central. “Copiii învață să-și înțeleagă emoțiile, să comunice cu empatie și să construiască relații sănătoase. Siguranța psihologică este o valoare fundamentală la SPRA – pentru că un copil liniștit, ascultat și iubit învață cu bucurie.” Psih. Alina Reuț

        O comunitate care crește împreună

        Școala Primară și Grădinița Româno-Americană este, înainte de toate, o comunitate unită. Relația cu părinții este una de parteneriat real, bazată pe încredere, comunicare deschisă și colaborare constantă.

        De-a lungul anului, Școala Primară și Grădinița Româno-Americană organizează o varietate de evenimente educaționale și comunitare – Magic Fall, Ziua Educației, Săptămâna Verde, Școala Altfel, Mica Unire, Spooky Halloween Carnival, Micii Pietoni, Thanksgiving, Summer School, Camping Day, Spelling Bee, eTwinning, Tongue Twisters și Cambridge English: Young Learners (YLE), etc. – toate menite să aducă împreună familia, copilul și școala.În plus, echipa SPRA derulează proiecte caritabile și parteneriate locale, oferind copiilor contexte reale pentru a învăța despre responsabilitate, empatie și implicare socială.

        O echipă de profesioniști dedicați

        Echipa SPRA este formată din cadre didactice pasionate, formate continuu în domeniul educației moderne, al comunicării empatice și al managementului emoțional. Profesorii lucrează împreună, împărtășesc idei și își propun permanent să aducă în sala de clasă metode actuale și inspirație autentică.

        „Ne dorim ca fiecare profesor să fie un model de echilibru, empatie, profesionalism și inspirație. La SPRA, nu doar copiii învață zilnic – și noi, adulții, suntem într-un proces continuu de creștere și rafinare”, spune Simona Palade-Popa.

        Educație cu noi perspective – misiunea care ne definește

        Sub motto-ul „Educație cu noi perspective”, Școala Primară și Grădinița Româno-Americană își propune să formeze copii autonomi, curioși și empatici, care învață să gândească, să colaboreze și să aibă încredere în propriile idei. Educația oferită aici nu se oprește la conținut, ci merge spre formarea de valori, atitudini și competențe de viață.

        Magic Fall – oglinda unei filozofii educaționale

        Evenimentul Magic Fall a fost, în esență, o sărbătoare a tuturor acestor valori. Decorurile, activitățile, energia echipei și bucuria copiilor au arătat încă o dată că educația, atunci când este făcută cu pasiune și sens, devine o experiență memorabilă.

        „Privind copiii jucându-se, râzând și explorând, simți că totul are sens. Educația e frumoasă atunci când o trăiești, nu doar o organizezi. Asta este, de fapt, filosofia SPRA”, adaugă Simona Palade-Popa.

        La SPRA, educația nu este un proces, ci o poveste care se scrie împreună – zi de zi, cu oameni, cu emoții, cu sens. Iar Magic Fall a fost, din nou, dovada că o școală poate fi locul unde învățarea și bucuria se întâlnesc.

        Părinții interesați pot vizita campusul SPRA, pot asista la ore deschise sau pot programa o întâlnire individuală la telefon 0742.423.333 sau pe www.spra.ro. Înscrierile pentru anul școlar 2025–2026 sunt deschise. Adresa: Strada Traian nr. 6, Bacău.

         

        30 octombrie 2025

          Inovație și performanță în stomatologie – primul Curs de implantologie cu încărcare imediată, ediția Bacău 2025

            În perioada 27–30 octombrie 2025, municipiul Bacău găzduiește primul Curs de implantologie cu încărcare imediată, un eveniment de anvergură națională desfășurat sub egida Asociației de Implantologie cu Încărcare Imediată din România.

            Cursul, care a reunit specialiști și medici rezidenți din toată țara, a fost condus de Lectorul Internațional Dr. Fodor Călin, alături de lectorii români Dr. Frăteanu Florin și Dr. Cristian Iovan.

            Evenimentul a fost găzduit de Clinica Dr. Iovan din Bacău, marcând cea de-a doua ediție a acestui program național, după debutul său de succes de la Cluj.

            Programul a fost structurat în patru zile de formare intensivă, îmbinând teoria cu practica clinică. Luni și marți, participanții au asistat la intervenții reale – trei pacienți în prima zi și patru în a doua – demonstrând aplicarea directă a tehnicilor moderne de implantologie cu încărcare imediată.

            Partea teoretică, susținută de Dr. Fodor Călin, Dr. Cristian Iovan și Dr. Ioanid Iovan, a vizat prezentarea celor mai noi concepte în domeniu, precum și etapele clinice și laboratoriale ale tratamentelor.

            Cursul s-a încheiat cu proba structurilor de metal și cimentarea dinților definitivi din ceramică, un moment de sinteză practică și profesională pentru toți participanții.

            În total, 15 cursanți au luat parte la această ediție, fiecare dintre ei exprimându-și intenția de a continua dezvoltarea profesională în domeniul implantologiei moderne. Aceștia au remarcat avantajele metodei cu încărcare imediată – o tehnică neinvazivă, cu disconfort minim și rezultate estetice de excepție.

            Succesul acestei ediții confirmă direcția inovatoare pe care stomatologia românească o urmează și poziționează Bacăul ca un important centru de formare și excelență în domeniul implantologiei.

             

             

             

            Regina Maria, 150 de ani de la naștere. Simpozion omagial în Bacău

              Personalitatea Reginei Maria a fost evocată în Simpozionul omagial „Maria, o Regină în slujba României și a Armatei”, organizat miercuri, 29 octombrie 2025, la Cercul Militar de Filiala Județeană „Colonel Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, în parteneriat cu Garnizoana Bacău și Filiala Bacău a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”.

              Evenimentul a avut loc în ziua în care s-au împlinit 150 de ani de la nașterea Reginei Maria. Între invitați s-au aflat Subprefectul Gabriel-Stănică-Lupu, consilierii locali Ilie Bîrzu, Ionel Condurat și Cristinel Nechita, părintele Benone Lucaci Decanul romano-catolic de Bacău, părintele militar ortodox Paraschiv Banciu, reprezentanți ai unor unități militare și ai unor asociații ale cadrelor militare. Au transmis mesaje evenimentului Protopopiatul Ortodox și Decanatul Romano-Catolic din Bacău. 

              Simpozionul a fost deschis și moderat de președintele Filialei Județene Cultul Eroilor, Dănuț Voicu, iar despre personalitatea celui mai important suveran al României Moderne au vorbit istoricul militar Sorin Grumuș („Regina Maria și Armata Română”), prof. dr. Gabriela Gîrmacea („Regina Maria, o scriitoare necunoscută”) și Mihaela Băițan, directoarea Filialei Bacău a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” („Regina Maria model de dăruire”).

              La final a fost proiectat filmul evocativ „Regina Maria – inima României” (Anglia, 2018, producător John Florescu, regizor Trevor Poots). O scurtă intervenția a avut și Cornel Cepariu – Președintele Filialei Bacău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. 

              Regina Maria, născută la 29 oct 1875, rudă de sânge cu cei mai puternici regi europeni, principesă de Marea Britanie și Irlanda, fiica lui Alfred, duce de Edinburg (care era fiul Reginei Victoria a Angliei) și a Ducesei Maria, fiica țarului Alexandru II al Rusiei și vară cu împăratul Wilhelm II al Germaniei. A devenit regină în 1914 și a trecut la cele veșnice la 18 iulie 1938, la Sinaia.

              La 12 septembrie 1919, după modelul Germaniei, Franței și al altor state, forțe inamice sau aliate, România a înființat „Societatea Mormintele Eroilor Căzuți în Război”, cu filiale în teritoriu și cu implicarea principalelor instituții ale statului – Armata, Biserica, Ministerul de Interne, Ministerul Culturii și Cultelor și altele. În fruntea acestei mișcări naționale s-a așezat, ca reper moral suprem, cu responsabilitate și implicare fermă, însăși Regina Maria.

               

              Regina Maria – model de dăruire

               

              Mihaela Băițan: „La 150 de ani de la nașterea sa, Regina Maria rămâne, peste timp, un model de dăruire în adevăratul sens al cuvântului – o regină care a slujit țara cu inima, cu rațiunea și cu fapta. Născută într-o familie cu rădăcini în casele regale ale Europei, Regina Maria a ales să-și trăiască viața în slujba poporului român, devenind, prin faptele și atitudinea sa, un veritabil model de dăruire, curaj și devotament.

              În anii neutralității (1914–1916), Regina Maria s-a impus ca un model de dăruire morală și claritate politică. Într-un moment în care clasa politică românească ezita între alianțe, ea a pledat cu hotărâre pentru apropierea de Antantă, convinsă că doar alături de Franța și Marea Britanie România își putea împlini destinul național. În spatele deciziei Regelui Ferdinand de a intra în război de partea Antantei s-a aflat sprijinul constant al Reginei, care a înțeles că această alegere dificilă era singura care putea aduce un viitor demn țării. A fost, și atunci, un model de loialitate, o voce fermă într-o lume dominată de ezitare.

              Odată cu intrarea României în război, Regina Maria a demonstrat, zi de zi, ce înseamnă dăruirea în faptă și suferință. În timpul refugiului din Moldova, s-a aflat permanent în mijlocul celor care sufereau: a vizitat spitalele, a organizat rețele de ajutorare, a adus alinare răniților și încurajare celor care luptau. Îmbrăcată în haine de infirmieră, era o prezență constantă printre medici, asistente și soldați. Nu a fost o regină distantă, ci una care a trăit durerea poporului său, transformând compasiunea în acțiune. Prin curajul și energia sa, Regina Maria a devenit un model de dăruire și solidaritate umană, un simbol al rezistenței morale într-un timp al suferinței.

              După încheierea războiului, Regina Maria a continuat să-și pună întreaga putere și influență în slujba României. La Conferința de Pace de la Paris (1919), a reprezentat țara cu o demnitate și o forță remarcabile. Într-o epocă în care femeile aveau rareori un rol politic activ, ea a devenit vocea unei națiuni care își cerea recunoașterea sacrificiului. Cu tact, inteligență și eleganță, a pledat cauza României Mari în fața marilor lideri ai lumii, contribuind la recunoașterea internațională a noilor granițe. A fost, și în diplomație, un model de dăruire și responsabilitate față de idealul național, slujind țara nu prin vorbe, ci prin prestigiul și personalitatea ei.

              Regina Maria a rămas și un model de dăruire culturală și spirituală, lăsând în urmă o moștenire de cuvânt și simțire.”

               

              „A vibrat cu tot sufletul la cauza României și ne-a iubit pe toți”

               

              Prof. dr. Gabriela Gârmacea: Legătura dintre Regina Maria și armata română a fost extrem de puternică și nu s-a limitat doar la relația oficială dintre suveran și militari. În timpul celui de Al Doilea Război Balcanic, Principesa Maria a lucrat în serviciul sanitar, îngrijind bolnavii din lagărele de holeră, riscându-și viața fără nici o rezervă, pentru că, în timpul Primului Război Mondial, din postura de regină a României a îngrijit la fel de riscant bolnavii de tifos din Moldova. Regina Maria a fost repede adoptată de armata română, fiind numită comandant (proprietar) al Regimentului 4 Roșiori, unitate de elită a Armatei Române. A avut un rol foarte important în intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei și a reprezentat o voce hotărâtă pentru rezistența pe frontul din Moldova în vara anului 1917. În semn de respect și recunoștință pentru devotamentul dovedit în tratarea răniților de război, a fost instituit Ordinul «Crucea Regina Maria». Acesta a fost o distincție de război și de pace a României, instituită de Regele Ferdinand prin Înaltul Decret nr. No 85 din 15 februarie 1917 și ratificată prin Legea 201 din 17 martie 1917, destinată a răsplăti «persoanele care se vor fi distins în chestiunile sanitare».

               

              Sorin Grumuș: „Volumul «Regina Maria. Viața și opera», scris de doamna profesoară dr. Gabriela Gîrmacea și apărut la Editura DPH, aduce în atenția cititorilor personalitatea unui lider care continuă să fascineze și să inspire publicul. Evidențiind rolul important al reginei în timpul Primului Război Mondial și contribuția la înfăptuirea României Mari, doamna Gabriela Gîrmacea nu s-a oprit aici: și-a propus să evidențieze modul în care se formează un lider și un aspect mai puțin cunoscut și discutat la noi – pe scriitoarea Regina Maria. Folosindu-se de imagini de epocă și de scheme, autoarea arată că talentul scriitoricesc al reginei constă în realizarea unor portrete remarcabile pentru oameni politici ai momentului, în lucrările memorialistice, dar și în modul în care reușește să construiască episoade narative captivante și pline de suspans, în povestiri și nuvele: «Patru anotimpuri din viața unui om», «De coada cometei», «Insula Șerpilor» etc. În discursul său, doamna Gabriela Gîrmacea a menționat că regina abordează teme profunde, cum ar fi pactul cu diavolul în «Ciobanul și domnița» sau ispita, invidia, păcatul, secretul spovedaniei în «Baba Alba», «Sămânța înțelepciunii». În memorialistică, Regina Maria evocă locurile pe unde a trecut și oamenii pe care i-a cunoscut. Doamna profesoară a remarcat că există mai multe afirmații în care regina conturează un portret colectiv al românilor și a citat câteva dintre acestea: «Românii, ca toți latinii, sunt sceptici și au un simț al umorului foarte ascuțit și nu totdeauna binevoitor.” În încheiere, doamna Gabriela Gîrmacea a făcut o referire la «Rugăciunea unei regine» și la «Testamentul reginei», două texte în care se simte o încărcătură emoțională profundă a unei persoane care a vibrat cu tot sufletul la cauza României și care ne-a iubit pe toți.”

               

              Petru Done, UZPR Bacău

              Incendiu la o locuință și anexele acesteia în comuna Poduri, sat Poduri

                ISU Bacău a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit astăzi în comuna Poduri, sat Poduri. La fața locului s-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, autoscara și ambulanța SMURD.

                Potrivit pompierilor, în urma incendiului au ars o casă de locuit P+1, un adăpost de animale și o anexă, pe o suprafață totală de aproximativ 150 mp. Intervenția promptă a pompierilor a permis lichidarea incendiului în limitele găsite.

                Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă a incendiului este folosirea focului deschis în spații închise.

                ISU Bacău reamintește populației să respecte regulile de prevenire a incendiilor, mai ales în gospodării și spații cu animale.

                DEFINITIVAT 2025-2026: candidați admiși, calendar examen

                  La nivelul județului Bacău, s-au înscris 269 de candidați pentru a susține în anul școlar în curs, 2025-2026, examenul național de definitivare în învățământ. Dintre aceștia, au fost validați 268 de candidați (un dosar fiind respins pentru vechime incompletă). Cele mai multe dosare, transmise la Inspectoratul Școlar Județean Bacău, sunt pentru disciplinele:
                  * Limba română și literatura pentru copii și metodica activităților instructiv-educative în grădinița de copii (educatoare) – 78;
                  * Limba și literatura română și matematică, metodica predării limbii și literaturii române/comunicării în limba română și metodica predării matematicii/matematicii și explorării mediului în învățământul primar (învățământ primar în limba română) – 53;
                  * Psihopedagogie specială – 16;
                  * Învățământ antepreșcolar (creșe) – 15;
                  * Educație fizică și sport – 12;
                  * Matematică – 10;
                  * Limba și literatura română – 8.
                  Conform calendarului de organizare a acestui examen, vor urma inspecțiile de specialitate (prima inspecție de specialitate până pe 6 februarie 2026 și a doua inspecție de specialitate, până în data de 29 mai 2026).
                  Între 2 și 15 iunie 2026 se vor completa dosarele și se vor valida datele de înscriere existente în aplicația informatică specifică, urmând ca proba scrisă să fie susținută de candidații cu dosarele validate în data de 14 iulie 2026.
                  Afișarea primelor rezultate ale examenului va fi în 21 iulie 2026, a celor finale în 27 iulie 2026, iar validarea rezultatului examenului prin ordin al ministrului Educației și Cercetării, între 30 iulie și 18 august 2026.
                  Definitivatul reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Acesta poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice.
                  Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.
                  Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar.
                  Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învățământ, în condițiile legii, pot fi angajate în sistemul național de învățământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant. Candidații pot susține examenul național pentru definitivare în învățământ fără taxă de cel mult 3 ori.

                  In Memoriam: Doamna Zota Dorina, un suflet dedicat copiilor și educației

                    Cu durere în suflet, comunitatea Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” din Bacău anunță trecerea la Domnul a doamnei Zota Dorina, un om deosebit, un dascăl cu har și un model de bunătate, care și-a dedicat întreaga viață educației și formării celor mici.

                    Doamna Dorina Zota s-a născut în ziua de 28 octombrie 1956, a fost educatoare din 1976. Din 1980 a lucrat cu dăruire, răbdare și multă dragoste în Grădinița cu Program Prelungit nr. 31. Pe parcursul carierei de dascăl, în perioada 2007-2012, a acceptat responsabilitatea de director și a condus grădinița cu înțelepciune, respect și blândețe, reușind să creeze un colectiv unit, dedicat și apreciat. A coordonat două proiecte Comenius, făcând cunoscută unitatea preșcolară în Italia, Polonia, Grecia, Spania, Bulgaria și Turcia. A fost un stâlp al comunității educaționale, un model de profesionalism, dăruire și echilibru. Sub conducerea sa, grădinița a devenit nu doar un loc de învățare, ci o adevărată familie. A știut să inspire, să susțină și să încurajeze, fiind mereu acolo pentru oricine avea nevoie de un sfat, o încurajare sau o vorbă bună.

                    Din anul 2012 și până în 2025 a avut responsabilitatea de coordonator al nivelului preșcolar, a reușit să lase o amprentă adâncă în inimile tuturor celor care au cunoscut-o. Zâmbetul ei cald, cuvintele înțelepte și profesionalismul ei vor rămâne mereu vii în amintirea colegilor, a părinților și, mai ales, a generațiilor de copii pe care i-a îndrumat cu grijă. Doamna Dorina Zota a fost mai mult decât un dascăl – a fost un mentor, un prieten, un om care a știut să aducă liniște și inspirație în jurul său. Prin exemplul personal, a format generații de copii, dar și cadre didactice, rămânând un punct de sprijin și o sursă de inspirație pentru toți cei care au avut privilegiul să o cunoască.

                    Colectivul Grădiniței și al Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” își exprimă profunda recunoștință pentru întreaga sa activitate. Moștenirea pe care a lăsat-o în comunitate – dragostea pentru educație, respectul față de copii și devotamentul față de misiunea de dascăl – va rămâne neștearsă.

                    În aceste momente grele, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate, colegilor și tuturor celor care au iubit-o.

                    Slujba de înmormântare a avut loc marți, 28 octombrie 2025, la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Zemeș.

                    Dumnezeu să o odihnească în pace!

                     

                    PAUL SURUGIU – FUEGO: „Iarna colindelor mele” – concert extraordinar de colinde și cântece de Crăciun

                      Se apropie sărbătorile și tradiția spune, de 19 ani, că artistul iubit, Paul Surugiu Fuego, pornește la drum în deja cunoscutul său turneu național de colinde. Deja anul acesta este mult mai complicat de organizat spectacole, după măririle de taxe aferente organizărilor, artistul vrea să ajungă la publicul său.

                      Astfel, el propune anul acesta un spectacol-sărbătoare, o poveste prin care, două ore, uiți de toate și devii una cu muzica sărbătorii și cu celebrele sale piese, atât de apreciate în ultimii 25 de ani.

                      Fuego nu colindă tradițional, el propune poezie, imagini, emoții, dar și voie bună, destindere, relaxare. Va cânta parte din cele mai cunoscute melodii, nu va lipsi nici ”Bradul” și nici glumele care vin la pachet cu starea sa de bine.

                      Publicul se va emoționa la teme despre părinți, despre reîntoarcerea acasă, dar și la colinde tradiționale, la sonorități aparte și orchestrații pe măsură. Spectacolul are în prim plan bucuria care ne cuprinde pe toți atunci când se aproprie Crăciunul, fiind conștienți că ar fi o mare veselie în lume dacă ar fi Crăciun în fiecare zi!

                      Melodii precum ”Vals de Crăciun”, ”Colindă pentru părinți”, ”Atâta-i colinda”, ”La mulți ani, e noaptea de Crăciun”, ”E vremea colindelor” sau celebra ”Împodobește, mamă, bradul” vor răsuna pe scena, într-un concert bazat pe interpretare, pe suflet, pe recitări și versuri înalte și o întreagă stare de bine. Nu ratați așadar, evenimentul iernii, alături de Paul Surugiu-Fuego și band-ul său!

                      „Anul acesta propun stare de bine, într-o iarnă aparte, pentru care-mi doresc fără menajamente să aibă coloana sonoră a colindelor mele! Va fi un concert cu piese mai noi și mai vechi, cu echipa mea, cu emoție, dar și cu mult râs, cu seninătate și cu valori aparte, despre care o să vă povestesc!

                      Crăciunul nu este altceva decât bucuria de a fi împreună și eu vreau ca toată luna decembrie, pe oriunde ajung, să fim împreună și să înțelegem iar, mai bine și mai profund, esența acestei sărbători pe care o cânt de mai bine de 25 de ani! Vă aștept cu tot dragul la sala de spectacole, cu sufletul meu de colindă!” (Paul Surugiu Fuego)

                      Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși implementează un sistem inteligent de monitorizare medicală bazat pe inteligență artificială

                        Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși face un pas important spre digitalizarea serviciilor medicale, prin implementarea unui sistem de apelare medicală și monitorizare avansată a semnelor vitale, care utilizează inteligența artificială și tehnologii de ultimă generație. Noua soluție este în curs de instalare în cea mai mare secție a spitalului, oferind beneficii semnificative atât pacienților, cât și personalului medical.

                        Sistemul permite monitorizarea în timp real a ritmului cardiac, respirației și altor parametri vitali fără contact fizic, printr-o tehnologie bazată pe unde milimetrice și algoritmi AI avansați. Acest lucru asigură o supraveghere continuă și non-invazivă, capabilă să identifice din timp situațiile critice și să prevină complicațiile medicale.

                        Printre funcționalitățile inovatoare se numără:

                        • Analiza calității somnului – sistemul evaluează timpul petrecut în pat și în afara acestuia, oferind informații utile pentru personalizarea tratamentelor;

                        • Detecția automată a căderilor și a mișcărilor – radarul inteligent HIKVISION, bazat pe unde milimetrice și algoritmi AI, identifică rapid accidentele sau lipsa de mobilitate, reducând riscurile pentru pacienți;

                        • Monitorizare termică conformă GDPR – camerele termice detectează prezența și starea pacienților fără a capta detalii faciale, asigurând protecția completă a datelor personale;

                        • Intercomunicare bidirecțională și alarme inteligente – pacienții pot comunica vocal, clar și rapid cu personalul medical, iar alertele automate permit intervenții imediate;

                        • Tabletă inteligentă pentru fiecare pat – permite accesul pacienților la informații medicale, apeluri directe către asistenți și notificări în timp real;

                        • PDA pentru personalul medical – dispozitiv portabil care oferă acces instant la istoricul medical, analize și medicație, prin scanarea codurilor de bare.

                        În cazul în care sistemul detectează că un pacient nu s-a mișcat într-un interval prestabilit (ex. 20 de minute), acesta activează automat o alertă în sistemul centralizat HikCentral, permițând intervenția rapidă a personalului.

                        Prin această investiție, Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși devine unul dintre pionierii digitalizării medicale din România, consolidând siguranța pacienților și eficiența actului medical printr-o combinație inovatoare de AI, tehnologie radar și monitorizare termică avansată.

                        „Să nu ne uităm tradițiile!”

                          A fost îndemnul-constatare rostit de Ana-Maria Egarmin, inspectorul școlar general, la finalul „Conexiunilor culturale” derulate la Tescani ‒ Berești-Tazlău. S-au asociat aprecierilor vicepreședinții Consiliului Județean Bacău: „E un exemplu grăitor de colaborare între instituții care cred cu tărie că educația și cultura sunt temelii ale comunității” (Vasile Isvoran), respectiv „oglinda perfectei relații cu Florin Zăncescu, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bacău (Gelu Margină).

                          „Când am proiectat această sală de festivități, am ținut să fixăm în podea scaunele, pentru a nu se petrece aici decât evenimente culturale și a evita impregnarea mirosului de sarmale în pereți”, a subliniat expresiv primarul Dumitru Tulpan. „Avem resurse în trecutul bogat al comunei și în aptitudinile tinerilor și elevilor din comună”, a confirmat Viorel-Georgian Dumitru, directorul Școlii.

                          La Centrul Cultural „George Enescu” au fost aduse în prezent două personalități naționale: Dimitrie Cantemir și Ciprian Porumbescu, descrise de Feodosia Rotaru, Marian Lungu și Ștefan-Alexandru Negru, prin vizionarea unor secvențe din filmele „Cantemir” (1973) și „Ciprian Porumbescu” (1972). Comentariile lui Amedeo Spătaru, cândva membru în echipele de filmare ale altor producții de la Studiourile Cinematografice Buftea, au completat portretele propuse.

                          Momentul donării de carte a cuprins prezentarea volumelor „Patrimoniul cultural imaterial al judeţului Bacău, I, Meşteşugurile” (Bacău, Editura Vasile Alecsandri, 2024), de Feodosia Rotaru, și Decemianuarie. O panoramă a tradiţiilor de iarnă – judeţul Bacău”; culegere de folclor literar realizată de studenți și coordonată de Ioan Dănilă (Bacău, Editura Egal, seria „Universum Bacoviensis”, 2019). Comuna Berești-Tazlău este prezentă prin plugușorul cules în 2004 de studenta Paula Țuțuianu de la Ștefan Moraru (65 de ani), din satul Turluianu.

                          Manifestarea a fost încununată cu spectacolul folcloric al Grupului „Bereșteanca”, pregătit de elevii îndrumați de cadrele didactice din comună.

                          Foto: Amedeo Spătaru

                           

                           

                           

                           

                           

                           

                          Programul Rabla 2025: AFM suplimentează fondurile pentru mașinile cu motoare termice și hibride, după ce bugetul s-a epuizat în 13 minute

                            Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat suplimentarea fondurilor destinate persoanelor fizice care doresc să achiziționeze autovehicule noi cu motoare termice sau hibride, după ce bugetul inițial al programului Rabla s-a epuizat în timp record – doar 13 minute de la deschiderea sesiunii din 30 septembrie.

                            Potrivit instituției, cererea ridicată pentru mașinile cu ardere internă, inclusiv GPL/GNC, precum și pentru motociclete și autovehicule hibride, a determinat redirecționarea a 45 de milioane de lei către această categorie, prin diminuarea fondurilor alocate autovehiculelor electrice.

                            „AFM a decis redistribuirea bugetului alocat sesiunii de înscriere în cadrul Programului Rabla auto, în vederea suplimentării fondurilor pentru persoanele fizice care doresc să-și achiziționeze autovehicule noi cu motoare termice și hibride”, a transmis instituția într-un comunicat oficial.

                            Noi înscrieri din 6 noiembrie

                            Persoanele fizice interesate de sprijinul oferit de stat se vor putea înscrie începând cu 6 noiembrie, ora 10:00, până la 15 decembrie 2025, ora 23:59, sau până la epuizarea fondurilor disponibile.

                            Prima sesiune, deschisă în 30 septembrie, s-a încheiat rapid, după ce 7.298 de persoane au accesat aplicația AFM și au consumat bugetul de 80 milioane de lei destinat achiziționării de mașini cu motoare termice, hibride sau motociclete.

                            În paralel, programul pentru vehicule electrice și plug-in hibride continuă. Până acum, peste 2.000 de persoane fizice s-au înscris pentru achiziționarea de autovehicule electrice, hibride plug-in sau cu pilă de combustie pe hidrogen, iar sesiunea rămâne deschisă până la 25 noiembrie 2025.

                            Vouchere reduse pentru mașinile electrice

                            Programul Rabla 2025 aduce și schimbări importante: valoarea voucherului pentru mașinile electrice a fost redusă la 18.500 de lei (aproximativ 3.700 de euro), la jumătate față de anii anteriori.

                            Această modificare a fost introdusă prin noul ghid unic al Programului Rabla, valabil pentru perioada 2025–2030, care reunește într-un singur document regulile ce guvernau anterior programele Rabla Clasic și Rabla Plus.

                            Suspendări și relansări

                            Inițial, lansarea sesiunii pentru persoane fizice fusese amânată. Pe 18 iunie 2025, AFM a anunțat suspendarea tuturor programelor de finanțare, inclusiv Rabla, „în contextul negocierilor privind formarea noului Guvern, pentru asigurarea echilibrului bugetar și a stabilității instituționale”.

                            După stabilizarea situației politice, instituția a revenit cu un calendar clar și cu instrumente de sprijin pentru cetățeni. Astfel, AFM a publicat o cerere-demo în aplicația informatică, care permite celor interesați să se familiarizeze cu procesul de înscriere, precum și un clip video informativ destinat sesiunii din 6 noiembrie.

                            Un nou mod de înscriere pentru persoanele fizice

                            Potrivit Ordinului MMAP 2.369/2025, persoanele fizice se înscriu direct în aplicația informatică dedicată Programului Rabla, fără a mai depinde de intermediari sau dealeri auto pentru depunerea documentației.

                            Această digitalizare are scopul de a eficientiza procesul de aplicare și de a asigura transparența distribuirii fondurilor.

                            Concluzie

                            Suplimentarea fondurilor pentru mașinile cu motoare termice și hibride arată clar că interesul românilor pentru aceste tipuri de propulsie rămâne ridicat, în ciuda politicilor europene de electrificare accelerată. Prin noua sesiune din noiembrie, AFM oferă o a doua șansă celor care nu au reușit să se înscrie la începutul toamnei, în speranța unei derulări mai echilibrate și mai transparente a Programului Rabla 2025.

                            Vești bune pentru șoferi: vor fi montate semafoare la intersecția cu probleme din Mărgineni

                              Fostul prefect Claudiu Ilișanu a anunțat că, în curând, intersecția intens circulată dintre DJ Hemeiuș–Mărgineni și DN 2G (Calea Moinești) va fi semaforizată, măsură așteptată de mult timp de localnici și de participanții la trafic.

                              Așa cum am promis în timpul mandatului de prefect, m-am ocupat personal de această problemă”, a precizat Ilișanu într-o postare publică, menționând că reprezentanții DRDP Iași s-au aflat deja la fața locului pentru ultimele detalii tehnice.

                              Potrivit fostului prefect, achiziția semafoarelor și a echipamentelor necesare este deja finalizată, iar în perioada următoare se vor realiza ridicările topografice și stabilirea amplasamentelor. Dacă lucrările decurg conform planului, montarea semafoarelor va avea loc la sfârșitul lunii noiembrie, iar branșamentele la rețeaua electrică vor fi efectuate de către UAT Mărgineni.

                              Mulțumesc tuturor celor implicați!”, a transmis Claudiu Ilișanu, subliniind că implementarea acestui proiect va contribui semnificativ la creșterea siguranței rutiere într-un punct cunoscut pentru numeroasele accidente și blocaje de trafic.

                              Astfel, una dintre cele mai problematice intersecții din zona Bacăului, despre care am semnalat la rubrica Bacăul vorbește, va beneficia, în scurt timp, de un sistem modern de semaforizare menit să fluidizeze traficul și să reducă riscul de accidente.

                              Doru Octavian Dumitru revine pe scenă

                                După cumpăna prin care a trecut în urmă cu o săptămână, îndrăgitul comediant Doru Octavian Dumitru le aduce fanilor o veste bună: artistul va reveni pe scenă.

                                PROMOȚIA SĂPTĂMÂNII | 28 OCTOMBRIE – 4 NOIEMBRIE

                                La fel ca odinioară, bucuriile simple aduc cel mai mult gust la masă.

                                Săptămâna aceasta ți-am pregătit un mic „coș de bunătăți”, numai bun pentru o masă ca la bunici:

                                🥩 Șunculiță cu carne Gabioti – 4 lei / 100 g

                                🌽 Mălai superior Mara – 2,3 lei / kg

                                🧀 Telemea de oaie Five Continents – 20 lei / 300 g

                                🍷 Vin Fetească Neagră – Gama DFR – 30 lei

                                O mămăliguță caldă, lângă telemea și șunculița afumată, iar un pahar de vin roșu să încununeze tot festinul – exact cum ne răsfățau bunicii la mesele de duminică. ❤️

                                📍 Te așteptăm în magazinele Direct din Fabrică , să iei gustul copilăriei direct acasă.

                                O nouă livadă comunitară va fi plantată la Valea Seacă

                                  Între 3 și 5 noiembrie 2025, începând cu ora 9:00, la Valea Seacă, comuna Nicolae Bălcescu, va avea loc o amplă acțiune de plantare a unei livezi comunitare. Pe un teren de un hectar, situat în cartierul Albeni, vor fi plantați 1.000 de pomi fructiferi, menită să devină un spațiu verde dedicat comunității și educației ecologice.

                                  Evenimentul este organizat de Parohia Ortodoxă Valea Seacă, Asociația Arta în dar, Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” și Școala Gimnazială Valea Seacă, cu sprijinul Plantăm speranță și Savori de Roză. Activitatea se va desfășura în vecinătatea bisericii de 200 de ani, cu hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, un loc încărcat de istorie și spiritualitate.

                                  Locul ales pentru eveniment se află pe traseele Pelerinaj 7 capele și Camino de România, oferind participanților prilejul de a descoperi frumusețea zonei, tradițiile locale și legătura profundă cu natura.

                                  Prin această inițiativă, organizatorii urmăresc implicarea comunității locale în activități ecologice, educative și civice, încurajând responsabilitatea față de mediul natural și spiritul de voluntariat.

                                  Evenimentul este deschis tuturor celor care doresc să participe la plantare sau să se alăture echipei de voluntari. Cei interesați sunt invitați să contacteze organizatorii pentru detalii și înscriere.

                                  Sunetul care contează: cum alegi căștile potrivite pentru experiențe audio de top

                                  Într-o lume în care muzica, podcasturile și apelurile video fac parte din rutina zilnică, alegerea unor căști de calitate nu mai este un moft, ci o necesitate. Fie că lucrezi de acasă, călătorești sau te relaxezi cu playlistul preferat, confortul și performanța audio sunt esențiale. Tehnologia a evoluat rapid, iar piața oferă o gamă variată de modele, fiecare cu caracteristici distincte. În acest context, brandurile consacrate au reușit să stabilească standarde ridicate în ceea ce privește sunetul și designul.

                                  Printre liderii acestui segment se numără casti Sony, recunoscute pentru calitatea excepțională a sunetului și funcțiile inovatoare. De la anularea activă a zgomotului până la conectivitatea wireless stabilă, aceste modele sunt concepute pentru a răspunde celor mai exigente cerințe. În același timp, există alternative competitive, precum casti Skullcandy, care pun accent pe design tineresc și prețuri accesibile, fără a compromite complet performanța.

                                  Alegerea căștilor potrivite nu se rezumă doar la brand. Este important să înțelegi ce tip de utilizare ai în vedere: gaming, sport, birou sau pur și simplu relaxare. Fiecare scenariu implică specificații diferite, de la autonomie și greutate, până la calitatea microfonului și rezistența la apă. În plus, confortul pe termen lung este un criteriu adesea subestimat, dar esențial pentru o experiență plăcută.

                                  În continuare, vom analiza principalele aspecte care fac diferența între modelele premium și cele entry-level. Vom discuta despre tehnologiile care îmbunătățesc experiența auditivă, avantajele conectivității moderne și modul în care poți alege produsul ideal în funcție de buget și preferințe. Astfel, vei putea decide dacă casti Sony sunt alegerea potrivită pentru tine sau dacă există alternative care merită luate în calcul.

                                  Primul criteriu de selecție este calitatea sunetului. Modelele premium oferă un spectru audio echilibrat, cu bass profund, medii clare și înalte bine definite. Castile Sony sunt apreciate pentru tehnologiile avansate, precum LDAC, care asigură o transmisie audio de înaltă rezoluție. În schimb, modelele mai accesibile pot compromite detaliile fine, ceea ce afectează experiența generală.

                                  Anularea activă a zgomotului este o funcție tot mai căutată. Aceasta permite izolarea de sunetele ambientale, oferind o experiență imersivă, ideală pentru călătorii sau spații aglomerate. Sony este un pionier în acest domeniu, integrând algoritmi inteligenți care ajustează nivelul de izolare în funcție de mediu. În comparație, casti Skullcandy oferă soluții mai simple, dar eficiente pentru utilizatorii care nu au nevoie de performanțe de top.

                                  Autonomia bateriei este un alt factor decisiv. Modelele wireless trebuie să ofere cel puțin 20-30 de ore de redare pentru a fi considerate fiabile. Casti Sony din gama premium depășesc adesea această limită, iar funcția de încărcare rapidă este un avantaj major. În schimb, modelele entry-level pot necesita reîncărcări frecvente, ceea ce poate deveni incomod în utilizarea zilnică.

                                  Confortul este esențial pentru sesiunile lungi de ascultare. Pernuțele moi, banda ajustabilă și greutatea redusă fac diferența între o experiență plăcută și una obositoare. În acest sens, modelele Sony sunt recunoscute pentru ergonomie, în timp ce castile Skullcandy mizează pe un design atractiv, dar uneori sacrifică din confort pentru a menține un preț competitiv.

                                  Conectivitatea modernă este un alt punct forte. Bluetooth 5.0, compatibilitatea cu asistenți vocali și aplicațiile dedicate pentru personalizarea sunetului sunt caracteristici standard în gama premium. În plus, funcțiile precum multipoint pairing permit conectarea simultană la mai multe dispozitive, ceea ce este extrem de util pentru utilizatorii activi.

                                  Durabilitatea și materialele utilizate influențează atât confortul, cât și longevitatea produsului. Modelele premium folosesc materiale rezistente, cu finisaje elegante, în timp ce opțiunile mai accesibile pot prezenta semne de uzură mai rapid. Este important să analizezi aceste detalii înainte de achiziție, mai ales dacă intenționezi să folosești căștile zilnic.

                                  Funcțiile suplimentare, precum controlul tactil, detectarea automată a purtării sau integrarea cu aplicații de streaming, adaugă valoare produsului. Casti Sony excelează la acest capitol, oferind o experiență completă și intuitivă. În schimb, modelele mai simple se concentrează pe funcțiile de bază, ceea ce poate fi suficient pentru utilizatorii care nu caută tehnologii avansate.

                                  In schimb raportul calitate-preț trebuie analizat în funcție de nevoile tale. Dacă ești un audiofil sau petreci mult timp în călătorii, investiția într-un model premium este justificată. Dacă, în schimb, cauți o soluție accesibilă pentru utilizare ocazională, casti Skullcandy pot fi o alegere inspirată. Important este să stabilești prioritățile înainte de a lua o decizie.

                                  Alegerea căștilor potrivite nu este doar o chestiune de brand, ci și de funcționalitate și confort. Analizând criterii precum calitatea sunetului, autonomia și ergonomia, vei putea identifica modelul care răspunde cel mai bine nevoilor tale. În acest sens, casti Sony rămân un reper al performanței, dar există și alternative competitive pentru bugete mai reduse.

                                  Într-o piață dinamică, unde tehnologia evoluează constant, este important să faci o alegere informată. Funcțiile suplimentare, materialele și compatibilitatea cu dispozitivele tale pot face diferența între o experiență mediocră și una excepțională. Nu te lăsa ghidat doar de preț, ci analizează atent specificațiile!

                                  Protest la Liceul „Petru Rareș” din Bacău: părinți și profesori, nemulțumiți de pierderea personalității juridice

                                    Părinți și profesori de la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Bacău au protestat față de decizia prin care unitatea urmează să își piardă personalitatea juridică.

                                    Conform planului autorităților, liceul, care are în prezent 479 de elevi, va fi arondat Liceului Teoretic „Dumitru Mangeron”.

                                    Protestatarii susțin că această măsură va afecta identitatea școlii și procesul educațional, în timp ce reprezentanții administrației locale spun că reorganizarea are scopul de a eficientiza rețeaua școlară.

                                    ULTIMELE ȘTIRI