La Ziua Porților Deschise organizată de structurile Ministerului Afacerilor Interne, atracția principală pentru copii în cadrul activităților desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bacău a fost, din nou, autospeciala „Bucșă”, mascota Detașamentului de Pompieri Onești.
Potrivit reprezentanților ISUJ Bacău, micuța autospecială a atras zeci de copii care au dorit să facă fotografii și să interacționeze cu pompierii,...
În continuarea activităților organizate premergător aniversării a 204 ani de la înființarea Poliției Române, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat o activitate informativ-preventivă la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Onești.
La eveniment au participat aproximativ 100 de elevi și cadre didactice din unități de învățământ din municipiu, care...
Pompierii militari băcăuani au intervenit, în perioada 20–22 martie 2026, în 90 de misiuni desfășurate în zona de competență, acționând pentru protejarea vieții și bunurilor cetățenilor, potrivit unui bilanț al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău.
Cele mai numeroase solicitări au vizat acordarea primului ajutor calificat, echipajele SMURD intervenind în...
Într-o lume în care știrile despre pierderi și nedreptăți circulă mai repede decât poveștile despre oameni care fac bine, gestul plutonierului adjutant șef Călin Adam Fănică pare aproape incredibil prin simplitatea lui. Nu este o poveste despre eroi spectaculoși sau despre fapte extraordinare. Este, mai degrabă, o poveste despre...
Primăvara a adus, în Bacău, mai mult decât o zi însorită de martie. A adus un început. Pe 20 martie 2026, într-un spațiu care până nu demult era doar o adresă pe hartă, s-au adunat oameni, emoții și speranțe pentru inaugurarea primului sediu al Asociației Europene a Romilor pentru...
Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” din Bacău a organizat, săptămâna trecută, concursul județean „Cheia succesului – de la teorie la practică în atelierul auto!”, competiție dedicată elevilor pasionați de domeniul auto din unitățile de învățământ tehnologic din județ.
Evenimentul a reunit elevi și profesori coordonatori din mai multe licee din județul...
Anul 2025 confirmă o tendință care se conturează tot mai clar în ultimii ani: populația continuă să scadă, iar diferența dintre numărul nașterilor și cel al deceselor rămâne puternic negativă. Datele statistice pentru întreg anul arată că natalitatea este în scădere, în timp ce mortalitatea rămâne ridicată, ceea ce...
Viața într-un bloc presupune nu doar folosirea apartamentului propriu, ci și împărțirea unor spații comune – de la casa scării și subsol până la uscătorii, terase sau holuri. Deși aceste spații aparțin tuturor proprietarilor din condominiu, legislația stabilește reguli clare privind modul în care ele pot fi utilizate.
Potrivit Legii...
Premergător aniversării a 204 de ani de la înființarea Poliției Române, marcată anual pe 25 martie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au organizat o activitate dedicată comunității în Complexul Comercial Hello Shopping Park Bacău. Evenimentul a oferit vizitatorilor ocazia de a descoperi, într-un mod interactiv, o...
Un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, aflat în timpul liber, a găsit în această după-amiază o borsetă care conținea o sumă importantă de bani și documente personale și a reușit să o returneze proprietarului.
Potrivit reprezentanților instituției, jandarmul a descoperit borseta în parcarea unui...
Sub un cer de început de primăvară, orașul Comănești din județul Bacău a devenit ieri locul unei impresionante manifestări de solidaritate și implicare civică. Marșul pentru Viață a adunat laolaltă sute de oameni – copii, tineri, familii și vârstnici – uniți de dorința de a transmite un mesaj de...
https://www.youtube.com/watch?v=9tigNXbW0bA
Imagini filmate pe 21 martie 2026 surprind stadiul actual al lucrărilor pe tronsonul Autostrăzii A7 dintre Adjud și Bacău. În video pot fi văzute principalele structuri aflate în execuție, zonele unde se toarnă asfaltul, precum și montarea parapetelor de siguranță, oferind o imagine clară a progresului de pe acest...
O persoană cu cetățenie nepaleză, aflată în România cu viză de ședere expirată, a fost depistată în această dimineață de un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, în timpul unei misiuni de patrulare în stațiunea Târgu-Ocna.
Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, persoana a atras atenția...
Președinta Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahnă‑Pravăț, a anunțat că instituția a finalizat seria întâlnirilor de lucru cu reprezentanții instituțiilor subordonate pentru definitivarea proiectelor de buget aferente anului 2026, cu excepția bugetului Spitalului Județean, care va fi analizat separat.
Potrivit acesteia, discuțiile cu directorii și contabilii-șefi ai instituțiilor subordonate au început...
Pentru că perioada Triodului este o continuă invitație de a ne așeza în lumina comuniunii de iubire ce izvorăște din lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu, suntem încurajați să trăim preaplinul Ortodoxiei fără a ne mai teme de greutatea postirii. Duminica aceasta, a patra din post, ne aduce aminte...