Actualitate

Umbrărescu pregătește autorizația pentru cel mai dificil lot al Autostrăzii Unirii A8. Lucrările pe tronsonul Ditrău – Grințieș ar putea începe la sfârșitul anului

Asocierea condusă de UMB urmează să predea, la jumătatea lunii iulie, proiectul pentru autorizarea lucrărilor de construire aferent lotului Ditrău – Grințieș al Autostrăzii Unirii A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu. Cu o lungime de 38 de kilometri, tronsonul este considerat cel mai lung lot de autostradă...

Băcăuanii care au cucerit Triglavul. O fetiță de 12 ani și o premieră pentru Târgu Ocna, pe acoperișul Sloveniei

La ora cinci dimineața, când cea mai mare parte a Alpilor Iulieni încă dormea...

Lansare de carte la Hub Cultural Romano Art Cafe – Bacău

Sâmbătă, 4 iulie 2026, începând cu ora 12:00, iubitorii de literatură sunt invitați la...

Unde sunt surprizele Evaluării Naționale din Bacău? Nu doar colegiile de elită au atras atenția

Primele poziții ale clasamentului Evaluării Naționale 2026, înainte de contestații, sunt ocupate, așa cum...

Două persoane au fost rănite într-un accident între două autoturisme, pe o stradă din Bacău

Două persoane au fost rănite, vineri dimineață, în urma unui accident rutier produs pe...

Accident rutier cu scene horror: doi morti, doi grav raniti

O tamponare in lant a patru vehicule. Scenele descarcerarii au fost de cosmar. Un ranit grav a murit în ambulanta, dupa un stop cardiac. Un altul a murit în urma impactului, având capul despicat si gâtul rupt. Sâmbata, pe DN 15, în Buhusi, în apropierea Salii polivalente, un carambol rutier...

Trust Orfelinat Ungureni reuneste „Parintele, copilul si scoala”

Asociatia Trust Orfelinat Ungureni (TOU) a demarat proiectul "Parintele, copilul si scoala - un parteneriat eficient" prin care urmareste sa dezvolte, sa diversifice si sa eficientizeze serviciile sociale adresate grupurilor dezavantajate social, in functie de nevoile si prioritatile identificate la nivel local. Programul vizeaza optimizarea mecanismului scoala-parinte-copil si cresterea...

Un convoi mortuar al unei emoţionante solidarităţii

Târgul Buhuşi a fost răvăşit de o dramă: Cornel Radu, un buhuşean în vârstă de 60 de ani, a murit într-un accident rutier. Conducea o motocicletă prin Răcăciuni. O dubiţă i-a ieşit neregulamentar în cale şi impactul i-a fost fatal. Căsătorit, avea doi copii minunaţi – o fată, ...

Mistretii fac prapad in culturile din Rachitoasa

Vasile Stoleru din Rachitoasa s-a saturat sa se lupte cu mistretii: "Strica tot, porumbul, floarea soarelui, tot. Stau noaptea de paza, fac focul, dar nu tin cont. Am luat pocnitori de patru milioane dar nu se sperie, s-au domesticit. Seful ocolului silvic ma cearta ca-i alung vânatul, dar eu...

A încercat să vândă o bicicletă furată

La data de 09.08.2013, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Hemeiuș, l-au depistat pe Filip A. de 45 de ani, din localitate, în timp ce încerca să vândă o bicicletă, unor cumpărători de ocazie. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că bicicleta a fost sustrasă în ziua de 8 august...

Au furat 70 de baloti de paie

La data de 09.08.2013, polițiștii din comuna Stănișești au fost sesizați de către Daniel I., de 43 de ani, din comuna Motoșeni, despre faptul că i-au fost sustrase un număr de 70 de baloți din paie de orz, de la locul lor de depozitare din comuna Stănișești. În urma cerecetărilor...

250 de paini, transportate fara documente legale

Polițiștii de investigarea fraudelor au desfășurat la data de 09 august a.c., o acțiune pentru verificarea legalității comercializării și transportului produselor de panificație. Astfel, polițiștii l-au depistat pe T. Viorel din Buhuși, în timp ce transporta cu un autovehicul, în comuna Blăgești, cantitatea de 250 de franzele, fără a deţine...

Trei eleve au fost arestate pentru ca au strans bani de protocol

Acestea erau in ultimul an la Scoala Postliceala Sanitara „Christiana” Bacau si sunt acuzate ca au strâns bani de la colegii de clasa pentru a-i da membrilor comisiei de examinare ca sa fie mai indulgenti la probele de final. Instanta a dispus arestarea lor preventiva pentru 29 de zile....

Galerie foto: Zeci de motociclisti l-au condus pe ultimul drum pe colegul lor ucis intr-un accident

Zeci de motociclisti au participat, astazi, la Buhusi, la inmormantarea unui barbat de 60 de ani, mort dupa ce s-a izbit cu motocicleta de o masina. Accidentul s-a petrecut duminica, in zona localitatii Racaciuni. Conform politistilor, un barbat de 68 de ani, din comuna Nicolae Balcescu, care conducea o...

Doua surori au amanetat bijuteriile parintilor si au reclamat, apoi, ca au fost furate

Două tinere din comuna bacauana Mărgineni au amanetat bijuteriile familiei, la diferite case de amanet din Bacău, după care au reclamat furtul acestora pentru a justifica în fața părinților lipsa lor. În urma cercetărilor efectuate cu privire la sustragerea a 125 grame bijuterii din aur dintr-o locuință din comuna Mărgineni,...

Accident mortal la Bogdan Voda: a iesit cu masina in fata unui TIR

Un barbat de 62 de ani, din Bacau, a murit, azi-dimineata, intr-un accident de circulatie in zona localitatii Bogdan Voda. Conform politistilor, masina condusa de Ioan M., care venea dinpsre Saucesti, a patruns pe DN 2 fara sa se asigure si a fost lovita de un TIR condus de un...

Galerie foto: Accident de motocicleta pe strada Banca Nationala

Un motociclist a ajuns, ieri, la spital dupa ce a fost lovit de un microbuz. Accidentuyl s-a petrecut la intersectia strazilor Banca Nationala si Neagoe Voda, din Bacau, in jurul orei 13.30. Din cerecetarea efectuată la faţa locului, poliţiştii au constatat că Georgel V. de 47 de ani, din Bacău,...

Un politist aflat in timpul liber a prins un talhar care furase lantul unei femei

Un agent de poliţie din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău, aflat în timpul liber, şi-a sesizat colegii despre faptul că a prins, în flagrant, un tânăr care a smuls unei femei lanţul de la gât. Din verificări, s-a stabilit că poliţistul se afla pe strada Călugăreni din municipiul Bacău, si,...

Ziua Informarii Preventive

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă s-a raliat iniţiativei derulată la nivel european, astfel că, în fiecare zi de marţi 13, organizează în Municipiul Bucureşti şi în judeţele ţării “Ziua informării Preventive”. Astfel, marţi 13 august 2013, începând cu ora 10.00, sediul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene”...