Un agent de poliţie din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău, aflat în timpul liber, şi-a sesizat colegii despre faptul că a prins, în flagrant, un tânăr care a smuls unei femei lanţul de la gât.
Din verificări, s-a stabilit că poliţistul se afla pe strada Călugăreni din municipiul Bacău, si, alarmat de strigătele unei tinere de 27 de ani, l-a urmărit şi prins în flagrant pe Iulian D. de 23 de ani din Bacău, care îi smulsese tinerei lanţul de aur de la gât.
Prejudiciul a fost recuperate în proporţie de 90 %.
Faţă de tânărul de 23 de ani s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.