Marius Savin a câștigat concursul organizat pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Județean de Urgență Bacău, potrivit anunțului oficial publicat după concursul desfășurat în data de 26 ianuarie 2026.
Conform documentului transmis de organizatori, Savin a obținut note peste 9 atât la evaluarea proiectului de management, cât și la proba de abilități manageriale, fiind declarat admis.
Marius Savin se află...
Poliţiştii au depistat în urma investigaţiilor efectuate doi tineri de 19 şi 23 de ani, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.
Din cercetări a rezultat că în seara zilei de 4 iulie a.c., în jurul orei 22.30, cei doi în timp ce se aflau pe raza comunei Iveşti, judeţul...
Luni seara, la Unitatea de Primiri Urgente (UPU) a Spitalului Judetean Bacau s-a prezentat un pacient, in vârsta de 46 de ani, din Bacau, care avea o stare generala alterata. Omul, de profesie pilot, avea febra de circa patru-cinci zile, iar când a ajuns la spital se afla intr-o...
In cursul acestei dimineti s-au afisat rezultatele la bacalaureat. In judetul Nacau exista trei medii de 10.
Rezultatele pot fi consultate urmarind acest link.
Judetul Bacau se afla pe locul trei in tara dupa procentul de promovare al examenului, cu 78,34%, fiind devansat de Brasov (78,74%) si Cluj 82,18%)
Vom reveni cu...
astazi avem cod galben de caldura si temperaturi de 37 de grade, iar de miercuri ne acopera codul portocaliu de canicula * meteorologii estimeaza ca, in Bacau, la umbra, vor fi 39 de grade
Bacaul incepe sa se topeasca sub dogoarea Soarelui. Meteorologii spun ca astazi avem avertizare de cod...
Crina Teodora Mihai, absolventa de clasa a VIII-a, de la Liceul Tehnolologic Darmanesti, care a reusit performanta de a lua, anul acesta, 10 (zece) pe linie la Evaluarea Nationala, a fost invitata de prefectul Dorian Pocovnicu, in Bacau.
„Am citit povestea acestei eleve de exceptie in ziarul dumneavoastra, «Desteptarea»....
Unitatea de invatamânt din Bacau cu cea mai mare medie a notelor obtinute de absolventii de clasa a VIII-a la Evaluarea Nationala 2015 este Colegiul National „Gh.Vranceanu”, colegiu care ocupa, intr-un top 50 pe tara, si un binemeritat loc II, dupa un liceu din Galati.
Potrivit datelor publicate de...
Familia unui barbat, in vârsta de 59 de ani, din Tg. Ocna, decedat in ambulanta in drum spre Spitalul Onesti, aparent dupa un infarct, acuza personalul de la Morga de faptul ca timp de doua zile a lasat trupul neinsufletit pe o masa din sectie iar acesta a intrat...
Un bacauan a fost condamnat la doi ani de inchisoare pentru ca a falsificat si folosit mai multe acte cu ajutorul carora a retras garantiile de buna executie depuse de firma sa la o banca.
Dorin N., administrator al SC Bell Term SRL Bacau, a incheiat, in februarie 2008,...
Daca nu si-au depus situatiile financiare anuale, firmele vor putea fi radiate din oficiu. Masura este prevazuta in Legea nr. 152/2015 care modifica Legea societatilor. Astfel, potrivit normativului, firmele vor putea fi dizolvate la cererea oricarei persoane interesate, dar si a Oficiului National al Registrului Comertului.
Societatile vor putea...
Fermierii bacauani care vor produce castraveti destinati procesarii pot obtine circa 500 de euro pe hectar prin intermediul platilor cuplate. Insa, pentru aceasta, agricultorii trebuie sa cultive soiuri autohtone, certificate oficial.
Din categoria principalelor soiuri autohtone de castraveti care pot fi cultivate de legumicultori face parte Ierprem - un...
Sindicatul Liber din Invatamânt (SLI) Bacau se lupta in instanta pentru drepturile membrilor sai - cadrele didactice si nedidactice din sistemul de educatie. Sunt sute de dosare pe rol, iar multe dintre ele au fost solutionate favorabil.
Spete diferite
Cele mai recente actiuni sunt pe plata dobânzilor pentru acele...
Asfaltarea in cartierul Bistrita Lac se apropie de final. Lucrarile, la care s-a folosit o tehnologie noua, sunt executate in proportie de 90%, iar singura intârziere a aparut pe strada Nufarului, unde Thermoenergy inlocuieste conductele de agent termic.
Asfaltarea va fi totusi gata astazi. Dupa cum ne-a declarat Ionut Tomescu,...
Sute de tineri s-au pornit pe jos din Chișinău în direcția Bucureștiului. Ei au plecat ieri de la Marea Adunare Națională din Chișinău, unde 30 000 de români basarabeni au cerut Unirea cu România.
Pentru a fi solidari...