Săptămâna aceasta a fost marcată Ziua Internațională a Tineretului, un prilej bun să ne oprim cu recunoștință asupra tinerilor de la Centrul de Zi Betania.
Nu pentru a vorbi despre ei de la distanță, ci pentru a privi mai atent la ceea ce aduc, zi de zi, în viața centrului: prezență, bucurie, curaj, relații și momente care ne amintesc cât de important este ca...
La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orelor 16.30, un bărbat de 36 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Oituz spre strada Energiei, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu două autoturisme, care erau...
La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 07.00, polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui accident rutier pe DN 2, în afara localității Orbeni, în urma căruia o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Astfel, din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat...
La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 08.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Banca Națională din Bacău, a avut loc un accident rutier cu victimă, persoanele implicate în eveniment aflandu-se la Spitalul Județean de Urgențe Bacău.
Din primele cercetări efectuate de polițiști...
La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii au depistat un bărbat de 37 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism pe strada Mărăşeşti din localitate, în timp ce avea permisul de conducere suspendat.
Din verificările polițiștilor a rezultat că cel în cauză avea dreptul...
Richard Clayderman concerteaza pentru prima data in Bacau, pe 6 martie, la ora 19.30, la Teatrul de Vara. Spectacolul "Ballade pour Elle" este dedicat doamnelor si domnisoarelor cu ocazia Zilei Femeii. Evenimentul va marca si o premiera mondiala: Richard Clayderman si Gheorghe Zamfir impreuna pe aceeasi scena.
Evenimentul face parte...
Miercuri seara, la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Bacau a fost adus un barbat de 83 de ani, din Buhusi, care a fost diagnosticat cu asfixie mecanica dupa ce se inecase cu o clatita.
Batrânul intrase in stop cardio-respirator, a fost resuscitat, a raspuns manevrelor de resuscitare...
Festivalul International al Recitalurilor Dramatice “Valentin Silvestru”
Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacau organizeaza, în perioada 8 - 16 aprilie, cea de-a XXII-a editie a Festivalului International al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru”.
Continuator în haine noi al proiectului initiat la începutul deceniului al optulea al secolului trecut de criticul de teatru...
„Este de fiecare data o emotie sa fiu in fata publicului din Bacau alaturi de ceilalti muzicieni si doresc sa revin mereu si cu programele mele noi pe care le-am initiat in urma cu câtiva ani; tangouri, muzica de film, folclor românesc prelucrat sau recitaluri de muzica si poezie!”...
25 de ani de la moartea unui mare om de cultura
De necrezut, s-au scurs deja 25 de ani de la trecerea lui Iulian Antonescu în lumea celor drepti. Plecarea sa dintre noi în ziua de 24 ianuarie, zi memorabila în istoria statului român, poate avea o anume semnificatie,...
- sute de mii de pachete de tigari netimbrate sunt inghesuite in spatiile de stocare ale vamesilor - alte sute de kilograme de haine „de firma” falsificate si incaltaminte mucegaiesc asteptând sa fie preluate pentru distrugere
Depozitele Vamii din Bacau sunt inca aglomerate de marfa confiscata care, in unele cazuri,...
Parlamentul a modificat legislatia electorala, adica legea alegerilor locale, administratiei locale si statutul alesilor locali, in mai 2015, inlocuindu-le cu Legea 115/2015. Votata cu o majoritate covârsitoare, rezultata in urma unui compromis politic, din care PSD se alegea cu desemnarea primarilor din primul tur si alegerea indirecta a presedintelui...
Pârtia de schi “Nemira” din Slanic Moldova a fost verificata, saptamâna aceasta, de reprezentantii Autoritatii Nationale de Turism (ANT), care au vrut sa se convinga ca sunt indeplinite criteriile minime obligatorii de functionare.
Reprezentantii ANT au stabilit ca pârtia “Nemira” din Slanic-Moldova, cu o lungime de 1.414 metri, nu functioneaza...
La data de 19 ianuarie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii de investigații criminale din Comănești au identificat un localnic de 25 de ani, bănuit de săvârșirea unor tentative la infracțiunea de furt calificat.
Din cercetările polițiștilor a rezultat că tânărul în cauză, în noaptea de 07/08 noiembrie 2015, prin...