La începutul acestui an a intrat în vigoare Legea nr. 5/2026, un act normativ care modifică și completează substanțial cadrul legal privind pregătirea populației pentru apărare. Noile prevederi actualizează Legea nr. 446/2006, adaptând-o la realitățile actuale ale mobilității internaționale și ale cooperării militare dintre state.
Una dintre cele mai importante modificări vizează luarea în evidența centrelor militare a cetățenilor români...
In paginile cotidianului Desteptarea de ieri va relatam ca in comuna Magura s-a sfintit un Monument al Eroilor din Primul Razboi Mondial, distrus in urma unui accident rutier din 2013.
Autoritatile locale au decis sa il refaca, doar ca, in ziua inaugurarii, cetatenii au observat un lucru: pe...
2015 poate fi numit unul dintre anii cei mai slabi pentru agricultorii din tot judetul. O arata statisticile, dar, in acelasi timp, o spun si cei care lucreaza pamântul. Potrivit Directiei Agricole Bacau, cam la toate culturile, productia a fost mult mai slaba în comparatie cu cea de anul...
Cinci nuci au fost taiati, ieri, pe strada Alexandru Safran, din Bacau, in conditiile in care aceasta specie este protejata prin lege. Un cititor ne-a semnalat, chiar de la primele ore ale diminetii, ca la marginea Bacaului, in zona unui santier, mai multi nuci au fost doborâti.
Cititorul Desteptarii a...
Tribunalul Bacau a audiat un nou martor in dosarul de abuz in serviciu in care au fost trimisi in judecata Neculai Olaru, fost director general al CET Bacau, Ioan Hanu, fost consilier juridic în cadrul aceleiasi societati, si Marius Stanila, fost director comercial al CET.
Potrivit rechizitoriului, pe 7...
- spune Ioan Hanganu, necropsier.
Un sfios. Are sufletul doldora de sensibilitate. Nu cred ca a strivit vreodata vreo floare. Zice ca istoria unui om, orice statut ar fi avut el, trebuie respectata. Trupurile prin care a cautat istorii decriptate de medici ar putea popula singure un intreg cimitir ....
Mentinându-se pe unul din primele locuri in ceea ce priveste numarul de puieti ce au fost plantati in ultimii ani, in municipiul Onesti s-a dat startul unei noi campanii de plantare. Intr-o conferinta de presa care a avut loc zilele trecute la Primaria municipiului Onesti inginerul silvic Alexandru...
Veste buna pentru copiii care studiaza la Scoala gimnaziala din satul Mâlosu, comuna Lipova. Autoritatile locale au reusit, cu bani europeni, sa finalizeze o investitie de extindere a Scolii gimnaziale din satul Mâlosu, rezolvând, in acest fel, unul dintre neajunsurile existente la mai toate unitatile scolare din mediul rural,...
Camera de Comert si Industrie Bacau continua seria „Topului Firmelor”, eveniment de promovare a comunitatii de afaceri din judetul Bacau, ajungând, in acest an, la cea de-a 22-a editie. Astfel, evenimentul care reuneste in fiecare an cele mai de succes afaceri din tot judetul, este programat sa se desfasoare...
Posta Româna a modificat radical aspectul paginii sale de internet, de la adresa www.postaromana.ro, care a devenit astfel mult mai prietenoasa pentru clienti si permite accesul la toate serviciile.
„Pagina a devenit o interfata mult mai eficienta in relatiile dintre institutia noastra si client, unde sunt prezentate toate serviciile...
Curtea de Apel București a primit ieri o cerere din partea SC Roșia Montană Gold Corporation SA prin care aceasta renunță la judecarea procesului intentat cu un an în urmă Ministerului Culturii și Patrimoniului Național și Institutului Național al Patrimoniului.
Prin acțiunea formulată, RMGC a solicitat instanței să...
La data de 24 octombrie a.c.10.2015, în jurul orei 02.40, patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău a oprit pentru verificări un autoturism, inmatriculat in Bucuresti, care circula pe strada Mihai Viteazu, din Bacău.
Conducătorul auto, un bărbat de 40 de ani, din Bucureşti, emana halena alcoolică...
Polițiștii aflați în serviciul de patrulare pe strada Ion Luca din municipiul Bacău, au oprit pentru control un autoturism inmatriculat in Suedia.
La volanul autoturismului a fost identificat un anar de 28 de ani, din Bacău, despre care politistii au stabilit, in urma verificarilor, ca nu poseda permis de...
Polițiștii din Bacău au ridicat în vederea confiscării peste 100 000 de țigaretede contrabandă și au indisponibilizat autoturismul folosit pentru depozitarea și transportul lor. Un bărbat, aflat la volanul autoturismului în cauză, a fost reținut pentru 24 de ore.
La data de 25 octombrie a.c., in jurul orei 08:30,...
Liderul PNL, Alina Gorgiu, a declarat, la Iasi, ca Romeo Stavarache, recent condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendare, nu va fi candidatul partidului lam Primaria Bacau.
„Domnul Stavarache nu va fi candidatul PNL la municipiu Bacău. Este un sondaj care va fi demarat săptămâna viitoare, fiind înscrişi în...