O întrebare amuzanta si surprinzatoare a fost pusa mai multor scriitori români în cadrul unei anchete, mai jucause, asa, ca de vacanta. Si anume, li s-a cerut sa spuna care este personajul feminin cel mai sexy din literatura noastra. Unii au dat din colt în colt, zicând ca nu prea avem asa ceva, pentru ca ai nostri condeieri ar fi cam misogini, frustrati sexual, timizi sau, pur si simplu, obsedati de marile probleme ale omenirii, luati asta în sens ironic, desigur. Ei, dar nu-i chiar asa, intervine un alt „anchetat”, pentru ca „daca mintea pune oprelisti, apoi trupul este mai mereu desfrânat”. Astfel ca personaje sexy, adicatelea care trezesc nenumarate dorinte arzatoare, sunt destule si prin ograda literaturii autohtone. Cei mai multi scriitori au dat numele unui celebru personaj al lui Camil Petrescu, si anume Doamna T din „Patul lui Procust”. Culmea este ca si eu, care nu sunt barbat (la ancheta sunt convocati numai dumnealor) as fi raspuns la fel. Doar ca eu nu am considerat-o asa pe Doamna T, sexy, ci foarte inteligenta, complexa, interesanta, enigmatica, rasata. Un tip superior de femeie, „cu carne si creier”, cu personalitate, rafinata, cu spirit independent. Dar barbatii vad în ea, în primul rând, „o mare doamna a erotismului”, care-i atâta cu „dezvaluirile ei evanescente”. Iar adevarul este ca stranietatea ei nu a fost niciodata pâna acum egalata în literatura noastra, cred si eu asta alaturi de un respondent. Mai sunt citate în sugubeata ancheta: vaporoasa (si curvistina) Nadina din „Rascoala” lui Rebreanu, Madalina din „Ciuleandra”, Adela lui Ibraileanu, Ela din „Ultima noapte…, Otilia lui Calinescu, Matilda lui Marin Preda, Pena Corcodusa, Raselica Nahmansohn, Wanda, Ilinca, Masinca Drîngeanu, Sultana Negoianu din „Craii de Curte Veche”, dar si Cezara lui Eminescu, la fel ca si fata de crai din „Calin (file din poveste)”. Aceasta din urma îi place lui Emil Brumaru cel mai mult, el marturisind ca nu a întâlnit niciodata o asemenea „somnoroasa naucita de vise, aparata doar de o pânza imensa de paianjen de pericolele delicioase ale dezvirginarii”. Si poetul citeaza copios din Eminescu versurile în care frumoasa fata de împarat e gasita „dormind destul de dezordonat si picant” în patul ei de fecioara din „ietacul tainuit”, si lasata grea de catre voinicul din basm. Fara sa stie, desigur, raspunsul jucausului Brumaru, Tudor Calin Zarojanu declara ca pentru el cele mai sexy personaje din literatura româna sunt tocmai femeile din poezia înainte-amintitului. Pentru ca Brumaru are „capacitatea extraordinara de a te stârni cu doar un fragment de imagine”. Sunt total de acord, mai ales când e vorba despre ultimul volum al acestuia, „Rezervatia de îngeri”, cu adevarat si cotropitor îngeresc. N-am sa închei fara a le sopti ceva si doamnelor curioase sa afle care este cel mai sexy personaj masculin din literatura româna contemporana. Ei bine, cautati-l în cartea Danielei Zeca, „Demonii vântului”. Se numeste Saiyed si este considerat absolut seducator chiar de catre niste confrati ai autoarei. Lucru rarisism în vanitoasa cetate a literelor.
Peste 900 de politisti, la datorie de Rusalii
Cu ocazia sarbatorii de Rusalii, peste 900 de politisti de la ordine publica, rutiera, transporturi, investigatii criminale, combaterea criminalitatii organizate si investigarea fraudelor vor actiona, zilnic, in perioada 22 – 24 iunie, in judetul Bacau, pentru prevenirea faptelor penale si mentinerea sigurantei. „In aceasta perioada, vor fi constituite 299 de patrule de ordine si siguranta publica, dintre care 89 pedestre si 210 auto ce vor actiona pentru prevenirea si combaterea faptelor antisociale. Totodata, politistii rutieri vor actiona pe 8 de tronsoane de drumuri nationale si vor utiliza 48 de autospeciale dotate cu aparate radar”, explica insp. pr. Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. Politistii vor fi prezenti pe strazi, la biserici, in locurile aglomerate si in zonele de agrement si turistice.
110 ani de activitate corala la Oituz
In organizarea Consiliului Local, Primariei si Caminului cultural din Oituz, in parteneriat cu Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale, duminica, 23 iunie 2013, de la ora 14, vor avea loc mai multe manifestari culturale, reunite sub genericul “Memoria Oituzului”. Programul va cuprinde sarbatorirea a 110 ani de activitate corala si 90 de ani de la infiintarea “Sectiunii Oituz a Ligii Culturale”, urmata de un program cultural-artistic sustinut de Corul mixt al Caminului cultural Oituz, dirijor-prof. Gheorghe Oprea, Corul de copii “Ciripel”, Ansamblul “Alunelul” al Scolii Oituz, Grupul folcloric barbatesc al Caminului cultural, Grupul instrumental al Scolii Fierastrau, Grupul vocal al ANVR Bacau si recitaluri ale Ansamblului “Caraselul” din Gaiceana.
Seminar antidrog la Colegiul Pedagogic
Asociatia pentru Promovarea Dezvoltarii Personale (APDP) ii invita pe bacauani, elevi, parinti si dascali, sa participe la seminarul „Corelatii sociale ale consumului de substante cu efecte psihoactive”, organizat pe 26 iunie 2013, când este marcata „Ziua internationala impotriva abuzului si traficului ilicit de droguri”. Manifestarea are loc la Colegiul National „Stefan cel Mare” din Bacau, incepând de la ora 16. Seminarul este parte a proiectului „Alege sa fii sanatos”, al carui scop este dezvoltarea unor atitudini si practici in rândul tinerilor cu vârste intre 14-19 ani, privind sanatatea mintii, corpului si sanatatea sociala. Colaboratorii APDP sunt ISJ Bacau si ANA prin Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog al judetului Bacau.
Muzica si premii la festivitatea de inchidere a anului scolar la Colegiul National de Arta „George Apostu”
Colegiul National de Arta „George Apostu” si-a sarbatorit elevii si profesorii, intr-o festivitate – spectacol de final de an scolar care a avut loc la Teatrul de Vara „Radu Beligan” in ultima zi de scoala.
Asa cum ne-a obisnuit, Colegiul National de Arta „George Apostu” a oferit un ultim spectacol pe acest an scolar. ~n ultima zi dinaintea vacantei de vara, elevii si profesorii au sarbatorit incheierea cursurilor printr-o festivitate speciala care a umplut sala Teatrului de Vara „Radu Beligan” unde s-a organizat intreaga manifestare. Sarbatoarea a fost deschisa de elevii colegiului – Doris Iorga (olimpica nationala la oboi), Andreea Tuduriu (muzica usoara), Eliza Dragoi (olimpica nationala la percutie) si trupa de balet condusa de prof. Simona Baicu, care au confirmat inca o data rezultatele deosebite si premiile de la olimpiadele nationale si internationale obtinute de acest liceu in decursul acestui an. „A fost un an greu in care ne-am implicat cu totii in multe activitati si concursuri, cele mai recente fiind Concursul de balet si Concursul «Primavara Artelor» pe care de anul viitor vrem sa le tranformam in competitii internationale. Dar a fost si un an plin de premii si rezultate foarte bune. Ne bucuram ca in urma analizei efectuate de Ministerul Educatiei, colegiul nostru a fost pe locul I ca adresabilitate la inscriere si speram sa tinem in continuarea stacheta sus si la examenele nationale”, a declarat prof. Dana Birzu, director. ~n acest moment, unitatea de invatamânt ocupa locul II in judet, dupa Colegiul National „Gh.Vranceanu”, urmare a rezultatelor bune obtinute atât la invatatura, cât, mai ales, la olimpiadele nationale si internationale. La serbarea de final au participat elevi, profesori si parinti, mai ales a celor mai mici artisti. Au primit diplome de excelenta, din partea conducerii colegiului, sefii de promotie – Alexandra Balan, clasa a XII-a, Cezara Hertanu – clasa a VIII-a A si Andrei Laslau – clasa a VIII-a C, dar si eleva Adelina Sabau, absolventa a clasei a X-a A, care a câstigat recent premiul II la Festivalul International de Pian din Franta, singurul premiu pe care România l-a obtinut la aceasta competitie. Timp de doua ore, in intreaga festivitate au fost apoi premiati toti cei peste 760 de elevi ai liceului, iar Eliza dragoi a primit suplimentar un premiu in bani din partea unei persoane care a tinut sa-si pastreze anonimatul.
„Aceasta apreciere si aceasta diploma sunt rodul muncii mele. Vreau sa le multumesc tuturor profesorilor care au fost alaturi de mine in toti acesti ani si sa le urez multa putere de munca. Pentru mine aici a fost fereastra care mi s-a deschis pentru cunoasterea mai multor specializari. Am facut si balet, am invatat si arte plastice, am cochetat chiar si cu muzica. Acum, ma indrept spre o alta etapa din viata mea, la un liceu teoretic.”
Cezara Hertanu – sef promotie gimnaziu
„A fost destula munca. Am terminat cu media 9.99. Nu a fost usor. Dar mi-am dorit sa fiu mereu primul. A fost mult interes si mult=a consecventa. Este o onoare pentru mine si sper sa nu dezamagesc nici de acum incolo.”
Andrei Laslau – sef promotie gimnaziu
‘E un vis implinit si o mare bucurie. Ma voi gândi mereu la profesorii mei, la liceul care m-a format. Ma voi duce la Facultatea de Arte plastice din Iasi, dar mereu ma voi intoarce aici cu drag. Multumesc profesorilor ca au avut incredere in mine si in talentul meu.”
Alexandra Balan – sef promotie liceu
Colegiul National de Arta „George Apostu” are patru sectii renumite in domeniu, respectiv Sectia de Muzica, Sectia de Arte Plastice, Sectia de Coregrafie si Sectia de Arhitectura, la care se adauga cea de Cultura generala, atât pe invatamânt primar, cât si pe invatamânt gimnazial si liceal. Scoala de muzica si arte a Bacaului a fost infiintata in 1957, iar in primul an de functionare a avut un efectiv de numai 60 de elevi, pe clasele I-IV. Acum, aici, elevii cu aptitudini muzicale studiaza interpretare instrumentala, canto clasic si popular ori studii teoretice. Cei cu talent coregrafic pot urma diferite forme de dans printre care clasic, contemporan, popular. Elevii cu talent la desen pot opta pentru pictura monumentala, de sevalet, sculptura, grafica, cât si catre Sectia arhitectura, in cadrul careia isi pot pune in valoare abilitatile specifice.
Oferta educationala pentru elevii – artisti
Colegiul National de Arta „George Apostu” va primi de anul viitor noi bobocei, atât pe clasa pregatitoare – 25 locuri, cât si pe clasa I muzica -25 locuri. Pe invatamântul gimnazial s-au inscris deja copii pe cele 25 de locuri de clasa a V-a de muzica si coregrafie, dar si pe cele 25 de locuri de arte plastice. Pentru nivel liceal, oferta educationala a liceului cuprinde clasa a IX-a muzica – 28 locuri, clasa a IX-a arte plastice – 28 locuri, clasa a IX-a arhitectura – 28 locuri si clasa a IX-a coregrafie – 28 locuri.
Orasul în care Hitler, Stalin si Tito au locuit în acelasi timp
În urma cu o suta de ani, în Viena au locuit împreuna cinci oameni care aveau sa influenteze, fiecare în felul sau, întreg secolul al XX-lea. Vom începe cu Lev Davidovici Trotki, adept al marxismului. Colaborator apropiat al lui Lenin, dar nu unul dintre cei etern obedienti, ci si cu opinii personale care nu coincideau mereu cu doctrina bolsevica, îndeplinind functii importante, a ajuns, dupa moartea acestuia, un fel de lider al opozitiei de stânga, atragând antipatia lui Stalin. În 1928, dupa ce fusese exclus din toate functiile de partid, Stalin l-a exilat în Asia Centrala, pentru ca în 1929 sa-l expulzeze din U.R.S.S. A trait apoi prin Turcia, Franta, Norvegia si Mexic, slobozind sageti otravite catre stalinism. Un agent stalinist l-a ranit fatal în 20 august 1940, pe când era în Mexic. A doua zi, Trotki a murit. Trotki era acomodat cu exilul. Exilat în Siberia, din cauza implicarii în tot felul de actiuni antitariste, a reusit sa evadeze si s-a refugiat în Europa. În ianuarie 1913 îl gasim în Viena, unde, ca jurnalist scria despre faptul ca un barbat care purta cu el un pasaport cu numele Stavros Papadopoulos cobora din trenul de Cracovia în statia de tren din nordul Vienei. Brunet, barbatul purta o mustata de taran si tinea în mâna o valiza foarte simpla, din lemn. „Stateam, scrie Trotki, la o masa atunci când usa s-a deschis si un om necunoscut a intrat pe ea. Era scund, destul de slab, iar pielea sa era plina de cicatrice. Nu am putut citi nimic prietenesc în ochii sai”… Omul descris nu era Papadopoulos. Nascut Iosif Vissarionovici Dzugasvili, era strigat de prieteni Koba si avea sa ramâna în istorie drept Iosif Stalin…Stalin si Trotki venisera la Viena, pentru a evita represaliile tariste. Cei doi s-au si întâlnit în Viena. Lev Trotki a locuit la Viena între 1907 și 1914, de unde editeaza ziarul Pravda În sudul Vienei anului 1913, la fabrica de automobile Daimler lucra Iosif Broz, tânarul care avea sa fie conducatorul Iugoslaviei, Iosif Broz Tito… Drumurile sale auveau sa se încruciseze de multe ori cu cele ale lui Stalin. Dar pâna la un punct. A fost unul dintre putinii comunisti care l-au contrazis în vremea vietii sale pe Iosif Stalin. Considerat multa vreme discipolul cel mai bun al Moscovei, Tito s-a împotrivit ulterior conducerii Kremlinului. Partidul Comunist din Iugoslavia s-a sustras hegemoniei sovietice, alegând, primul, calea „comunismului national”. Tot acum, în Viena traia, sedus si de visul boemiei, un tânar în vârsta de 24 de ani, care visa sa studieze pictura la Academia de Arte Frumoase din Viena. Picase de doua ori la admitere si locuia într-un azil de noapte de pe Meldermannstrasse, pe malul Dunarii.Tânarul se numea Adolf Hitler. Hitler a trait, se pare, la Viena, între 1908 și 1913, încercând sa câștige bani din pictura.
„În nici un alt oras din Europa n-a fost setea de cultura atât de patimasa ca la Viena. Tocmai pentru ca monarhia, pentru ca Austria nu mai avea de secole nici ambitii politice, nici succese deosebite pe plan militar, mândria nationala îsi cauta cu maxima intensitate compensarea într-o supremație artistica.”, scrie Stefan Zweig, în Lumea de ieri ( Humanitas, 2012, p. 26). În 1913, Cafe Landtmann, frecventata si de celebrul psihanalist Sigmund Freud, este înca deschisa. Trotki si Hitler frecventau Cafe Central, unde jocurile de sah si dezbaterile în jurul stirilor din ziare erau mereu foarte aprinse. Chiar daca orasul era si la acea vreme cunoscut pentru muzica sa, pentru baluri si valsuri, Viena avea si latura sa gri. Cei mai multi dintre locuitori îsi duceau vietile în case improvizate.
Nimeni nu stie daca, la viena, Hitler s-a întâlnit cu Trotki sau Tito cu Stalin. Însa opere precum Dr. Freud Will See You Now, Mr. Hitler, o piesa de radio din 2007, compusa de Laurence Marks si Maurice Gran, au imaginat astfel de întâlniri.
Razboiul care izbucneste în 1914, si care sta la baza carierelor lui Hitler, Stalin, Troțki si Tito, a distrus în mare masura viata intelectuala a Vienei. Din capitala unui mare imperiu (ce-i drept, un imperiu decazut, aflat pe marginea prapastiei), Viena ajunge capitala unei Austrii mici, republicane, rupte complet de traditia sa.
A murit infipt in furca
Un tanar din comuna Stefan cel Mare a murit in urma unui accident produs in curte. Barbatul, in varsta de 38 de ani, descarca o caruta incarcata cu fan si la un moment dat s-a dezechilibrat si a cazut chiar in furca pe care o manuia. Din pacate plagile adanci din abdomen au dus la decesul sau in scrut timp.
Traficant retinut
Politistii de la Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate Bacau si procurori de la DIICOT Bacau au gasit in locuinta unui barbat, in varsta de 36 de ani, din Onesti, o cantitate importanta de droguri. S-au efecaut mai multe perchezitii, dar in locuinta acesta s-au gasit si ridicat opt plante de cannabis in diferite stadii de crestere, 27 plante de cannabis puse la uscat, fragmente vegetale, 67 tiple cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, un pistol cu bile, fara munitie, o sabie, 10 telefoane mobile, pliculete autosigilante, cantare electronice si sume de bani, se arata in comunicatul remis de DIICOT. Verificarile anchetatorilor au scos la iveala ca acesta distribuia droguri de risc si etnobotanice in special catre adolescenti. Valoarea drogurilor confiscate se ridici la aproape 100.000 de lei iar la sediul DIICOT au fost aduse pentru audieri 14 persoane. In final a fost retinut individul de 36 de ani, fiind acuzat de trafic de droguri de risc si efectuare de operatiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive. El va fi dus in fata instantei cu propunere de arestare preventiva.
A vrut sa arunce blocul in aer
S-a intamplat in aceasta dupa amiaza, pe strada Aleea Parcului, din Bacau. O femeie a sunat la Politie si le-a cerut agentilor sa vina si sa verifice daca vecina sa mai este sau nu in viata, pentru ca nu o mai vazuse de cateva zile. Cand au ajuns politistii la apartamentul Mariei M. (87 de ani) au fost intampinati de fiul acestei, in varsta de 59 de ani, bolnav psihic, care a inceput sa ameninte ca arunca blocul in aer si chiar a inceput sa arunce cu borcane in agenti. Au fost chemati mascatii si pompierii, s-a spart usa si s-a reusit imobilizarea individului si au fost oprite gazele. Mama acestuia a primit ingrijiri medicale, dar nu a fost necesara internarea sa in spital. Fiul sau a fost internat la Psihiatrie.
Liber la angajari in institutiile publice
Saptamâna viitoare, Guvernul va emite o ordonanta de urgenta prin care va reglementa procedura de angajare a bugetarilor. Mai exact, se va renunta la regula „unu la sapte” – pleaca sapte din institutie ca sa fie angajat unul -, trecându-se la regula „unu la unu”. Anuntul a fost facut de premierul Victor Ponta. El a mentionat ca sistemul va fi aplicat cu prioritate in educatie, politie si sanatate. In baza aceleiasi ordonante, toate posturile neocupate la momentul publicarii actului normativ in Monitorul Oficial vor fi desfiintate.
Campanie de informare-preventie în liceele din Bacau
Centrul pentru consilierea si recuperarea persoanelor dependende de alcool si alte droguri ”Izvorul Tamaduirii”-Bacau, din cadrul Fundatiei ”Episcop Melchisedec”-Filiala Bacau a Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului deruleaza în aceste zile de sfârsit de an scolar o campanie de informare si preventie privind consumul si dependenta de alcool,droguri si alte substante psihoactive în liceele din Bacau. Marti, 18 iunie, acest proiect desfasurat sub numele ”Viata TA e în mâinile TALE” a avut loc la Liceul ”Anghel Saligny”-Bacau în prezenta a 40 elevi din clasa a X-a. Proiectul a fost primit cu deschidere si mult interes de conducerea liceului cât si de elevi si a fost un real succes, prezentarea fiind sustinuta de preotul consilier Liviu Burlacu de la Centrul ”Izvorul Tamaduirii”-Bacau si de preotul profesor Ionut Casaneanu.
Proiectul a fost sustinut cu prezentari de materiale video, în cadrul sustinerii punându-se întrebari si oferindu-se raspunsuri la multele probleme legate de dependenta de alcool, droguri si mai ales de ”etnobotanice”.
Campania de informare-preventie se desfasoara cu binecuvântarea Preasfititului Episcop-vicar dr.Ioachim Bacauanul al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului si este cofinantata de Fundatia ”Episcop Melchisedec”-Bacau si de Primaria Municipiului Bacau.
Promisiuni pe roti pentru elevii navetisti
Ministerul Educatiei inca se mai chinuie sa achizitioneze noi microbuze scolare. Daca pâna acum se vorbea de fonduri deja alocate, noul plan este cel de operare a unui sistem de leasing pentru cumpararea a 800 de astfel de mijloace de transport pentru elevi. Potrivit proiectului, microbuzele vor fi utilizate de unitatile de invatamânt preuniversitar de stat, iar in anul 2013 plata sumelor datorate conform contractului de leasing operational se va realiza de catre Ministerul Educatiei cu incadrarea in bugetul aprobat, in limita unui plafon de 7 milioane lei. Conditia prioritara este insa ca scolile beneficiare si, implicit, administratiile locale sa suporte cheltuielile de intretinere si functionare a bunurilor primite prin acest contract. In Bacau, nevoia de microbuze scolare este acuta, in conditiile in care ultimele masini de acest tip au ajuns in judetul nostru la sfârsitul anului 2010. Atunci a fost vorba de 6 mijloace de transport elevi, care au fost deja repartizate in teritoriu, in localitatile care aveau cea mai mare nevoie de ele (Poduri, Ardeoani, Parava, Huruiesti, Dofteana si Tg.Ocna). Pentru fiecare microbuz, Ministerul Educatiei a alocat atunci si suma necesara inmatricularii si achitarii taxei de poluare.
In judetul nostru inca mai sunt circa 400 de elevi care fac naveta pe jos pentru ca nu sunt suficiente mijloace de transport. Conform datelor statistice de la ISJ, in prezent in toata reteaua, sunt 79 de microbuze scolare, dar ar mai trebuie inca 27.
Concurs pentru semnul de intrare in Moinesti
Elevii si studentii bacauani, precum si alti tineri aspiranti la profesia de arhitect participa astazi la un eveniment organizat de Ordinul Arhitectilor Filiala Bacau-Neamt si Uniunea Arhitectilor din România, la Centrul de Afaceri si Expozitii Bacau. Este vorba despre un workshop-concurs de idei de arhitectura urbana pe tema “Semn de intrare în municipiul Moinesti”, câstigatorul fiind premiat cu 500 lei de catre un juriu format din arhitecti, membri ai Ordinului Arhitectilor din Filiala Bacau-Neamt. Evenimentul debuteaza la ora 11.00, prin deschiderea oficiala a Târgului Expo Ambient Design si a Expozitiei participantilor la Bienala nationala de arhitectura Bacau, editia 2012, urmata, la ora 11.30, de workshopul de idei propriu-zis, care va dura până în jurul orei 17. Pâna la aflarea câstigatorilor, începând cu ora 17, în cadrul aceluiasi eveniment va avea loc vernisajul Expozitiei premiantilor la Bienala nationala de Arhitectura Bucuresti 2012, parte din lucrari fiind expuse în galeriile Muzeului de Arta si al Muzeului de Istorie din cadrul Complexului Muzeal “Iulian Antonescu” Bacau. Imediat dupa festivitatea de premiere a câstigatorilor concursului “Semn de intrare în municipiul Moinesti”, vor avea loc un spectacol de salon prezentat de Clubul Fiesta din Bacau si un recital de muzica folk sustinut de Doina Lungoci.
Biserica premiaza elevii merituosi
In aceasta dupa-amiaza, la Biserica Precista din Bacau va avea loc premierea elevilor merituosi care s-au remarcat la olimpiadele si concursurile religioase. Evenimentul va debuta cu o slujba de Te Deum oficiata de un sobor de preoti si diaconi, în prezenta PS Ioachim Bacauanul, care va rosti cu acest prilej o rugaciune de binecuvântare. „Cei 200 de elevi care s-au distins la aceste concursuri vor primi diplome, carti si icoane din partea Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului”, a spus preotul Constantin Gherasim, purtatorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romanului si Bacau. „Premierea olimpicilor a devenit o frumoasa traditie, prin purtarea de grija a PS Episcop Ioachim Bacauanul, fiind un eveniment asteptat cu multa emotie si bucurie de profesori si de elevi”, a declarat prof. Irina Leonte, inspector de Religie la ISJ Bacau. Cu aceasta ocazie, la Biserica Precista si la sediul protopopiatului Bacau se vor organiza o expozitie de iconografica si etnografica, toate obiectele expuse fiind ale elevilor.
Cea mai lunga zi a anului
Vineri, 21 iunie 2013, la ora 8.40, va avea loc solstitiul de vara, care marcheaza inceputul verii in emisfera nordica si al iernii in emisfera sudica. Ca urmare, vom avea ziua cea mai lunga, de 15 ore si 32 de minute, si noaptea cea mai scurta a anului, de numai 8 ore si 28 minute. Ziua va incepe sa scada dupa solstitiul de vara si va fi egala cu noaptea la echinoctiul de toamna. La solstitiul de iarna, din jurul datei de 21 decembrie, avem ziua cea mai scurta, dupa care fenomenul ciclic se reia. Tot la data solstitiului de vara, din 21 iunie, Soarele atinge cea mai mare inaltime aparenta deasupra orizontului, de circa 67°, din intreg anul, la latitudinea la care ne aflam. Un alt fenomen solar important al aceastei perioade este pozitionarea Pamântului la afeliu. Mai exact, la 5 iulie, Pamântul se gaseste la cea mai mare distanta de Soare din intreaga perioada de un an in care se roteste pe orbita sa eliptica, de 152,6 milioane kilometri. Distanta minima fata de Soare se atinge la începutul anului, în jurul datei de 3 ianuarie, când suntem la “numai” 147,5 milioane de kilometri de Soare.
File de poveste
O vreme placuta de vara ne-a luat de brat pe noi, elevii claselor a III-a A si C din Scoala Gimnaziala „Spiru Haret” Bacau si asa am plecat in cea mai frumoasa calatorie din câte am facut pâna acum. Excursia tematica „Itinerarii nemtene”, inclusa in proiectul „Oameni, locuri, fapte”, ne-a purtat pasii prin locuri pline de istorie. Popasuri inedite am avut la Muzeul de Stiintele naturii, la Gradina zoologica, la Curtea domneasca din Piatra Neamt. Mai apoi am desfasurat o activitate in cadrul unui parteneriat cu elevii clasei a II-a din scoala localitatii Alexandru cel Bun, condusi de doamna invatatoare Catalina Jarcuta. Am patruns in doua institutii de invatamânt, una de stat dintr-un sat si una particulara din Piatra Neamt. Am stat fata in fata cu alti colegi de vârsta noastra, dar care invata in alte conditii. Prin stradania autoritatilor si a parintilor, clasele erau dotate cu table interactive, laptop-uri individuale, videoproiectoare, planse. Dascalii si elevii si-au pavoazat interiorul cu lucrari facute in timpul demersurilor didactice, extracurriculare sau de proiect. Darurile pe care ni le-am facut unii altora sunt nepretuite. Fascinati, am dat mâna cu istoria, geografia, literatura. Ctitorii ale domnitorilor moldoveni, creatii ale scriitorilor, ne-au impresionat. Doamnele invatatoare Clemansa Mauca si Sofrone Simona ne-au povestit cum s-au nascut formele de relief, lacurile. Am vazut la fata locului cum „fumeaza” padurea, care e circuitul apei in natura, ce specific au vegetatia si fauna, in functie de locatie. Plimbarea cu vaporasul pe lacul Izvorul Muntelui si nu numai ne-au aratat inca o data, daca mai era nevoie, ca omul este responsabil de tot ceea ce este in jurul sau, bun sau rau. Maretia barajului era dovada ingeniozitatii, dar „marea” de gunoaie plutitoare era dovada neglijentei crase. Daca pâna acum nu stiam de ce lumineaza becul si functioneaza aparatura electronica, dupa vizita la Hidrocentrala Stejarul, ne-am edificat. Ziua a fost prea scurta pentru ceea ce puteam vedea in jurul nostru, iar acum vorbele sunt prea sarace pentru a cuprinde tot ceea ce ne-a intrat in minte si in suflet in asa scurt timp. De un singur lucru suntem siguri: nimeni si nimic nu ne va sterge amintirea unei zile minunate.
Anamaria Boboc si Georgiana Prisacaru, clasa a III-a A, Scoala Gimnaziala „Spiru Haret” Bacau
“M-am incapatânat sa mentin Corul ATENEU in viata”. interviu cu prof. Ion I. Banica, dirijorul corului ATENEU – director artistic al Societatii Corale ATENEU
– Domnule profesor, sunteti de aproape 40 de ani, mai precis 42, dirijorul Corului ATENEU al cadrelor didactice, din Bacau, formatie corala infiintata in 1923, in acest an se implinesc 90 de ani de la primul concert. Va rog sa ne spuneti care au fost secretele longevitatii acestui cor.
– Corul s-a numit la inceput “Corul invatatorilor”, insa de-a lungul anilor a functionat ca apartinând ba Inspectoratului Scolar, ba Sindicatului Invatamânt. Acum este Societatea Corala ATENEU, iar corul este al cadrelor didactice. Acum nu mai are nicio legatura cu ISJ si nici cu sindicatul, insa pentru a conserva traditia si adevarul, ne pastram in titulatura “al cadrelor didactice”. Parintele acestui cor a fost regretatul Ion Luca, preot, poet, dramaturg, dar si un muzician desavârsit, care are meritul incontestabil in infiintarea lui. De altfel, Ion Luca a fost si primul dirijor al Ateneului, acest ilustru artist l-a condus pâna in 1932. Daca tot suntem la inceput, trebuie sa mentionam si numele altui dirijor, care a preluat bagheta de la Ion Luca, este vorba de Alexandru Tiron, fost corist, care l-a dirijat pâna in 1941. Si, ca sa incheiem o prima perioada din viata corului, doresc sa-l mai omagiez aici si pe Vasile
Pârlea, dirijor timp de 15 ani. Secretul? Pasiunea, daruirea si dragostea pentru muzica corala, puterea de a depasi greutatile, si nu au fost putine in timp, uneori sacrificiile au stat la temelia si succesele acestui cor, unic acum in toata Moldova.
– Corul ATENEU, mai ales dupa 1971, de când sunteti dirijor, a participat la numeroase festivaluri, concursuri din tara si strainatate. Va rog, pentru cititorii ziarului DESTEPTAREA, sa trecem in revista câteva din aceste impliniri.
– Pe 11 noiembrie 1971 am fost numit dirijor al Corului ATENEU. Dupa numai noua luni, in 1972,
ne-am prezentat la Concursul National al Corurilor de Camera din Brasov, la care au participat 48 de formatii, iar ATENEU a luat Trofeul “Gheorghe Dima” si Medalia de Aur. In juriu au fost Marin Constantin, marele muzician si dirijor al Corului MADRIGAL, care
mi-a fost profesor, Dumitru Botez, dar si alti reputati specialisti ai muzicii corale românesti. Au urmat alte participari meritorii la festivaluri organizate in Bacau, Botosani, Suceava, Iasi, Buzau, culminând, in 1983, când Corul ATENEU al profesorilor din Bacau a fost invitat sa concerte pe scena Ateneului Român din Bucuresti. A fost un mare succes. Au inceput apoi turneele si concertele in tari precum Polonia, Cehoslovacia, iar in 1981, Corul Ateneu participa pentru prima data la un concurs international, la Gorizia, in Italia, unde obtine premiul III, iar doi ani mai târziu, se implineste un vis al nostru: editarea primului disc Electrecord. Au urmat alte triumfuri in Germania, Austria, Grecia, Elvetia din nou Cehia, Polonia si Gorizia, toate incununate cu premii si diplome remarcabile. In 2001, corul se dedica in intregime inregistrarii a doua CD-uri si sustinerii unui stralucit concert vocal-simfonic, in care piesa de rezistenta a fost missa “Gloria” de Vivaldi, la pupitrul orchestrei fiind maestrul Ovidiu Balan, colaborare lunga si fructuoasa cu Filarmonica “Mihail Jora”, maestrul Balan fiind un fidel si constat sustinator al corului nostru. Sunt doar câteva din reperele activitatii noastre din acesti ani, mai precis pâna in 2003.
– De ce ne oprim in 2003?
– Din acest an, corul nostru nu a mai putut onora invitatiile de a participa la festivaluri si concursuri interne, dar mai ales internationale, din lipsa banilor, a sustinerii financiare. Au fost in fiecare an câte 10-15 asemenea invitatii, cum au fost cele din Spania, Olanda si Italia. Ultimul concert a fost in Franta, la Nevers, unde, spre marea noastra bucurie am câstigat Premiul I, care a avut si o recompensa in bani de 2800 de euro.
– Situatia Corului ATENEU nu este singulara…
– Dupa Revolutie, multe coruri din tara, unele foarte valoroase, s-au desfiintat, din motive financiare, multe societati comerciale au disparut, a scazut interesul, culmea este ca nici acele care erau sustinute de sindicate, de casele de cultura nu au rezistat. Dupa 1990, si pentru noi au fost momente foarte grele. In toata Moldova, in afara de Bacau, mai sunt doar doua coruri, la Iasi, unul al Conservatorului si unul al Operei. Atât. Noi suplinim si un cor al Filarmonicii din Bacau si ma vad nevoit sa repet ca maestrului Ovidiu Balan i se datoreaza existenta Filarmonicii in Bacau, dar si a corului nostru. Un om deosebit, un prieten al nostru si va ramâne mereu. Am luptat impreuna, el pentru Filarmonica, eu pentru cor, pentru a rezista timpului. Eu m-am incapatânat sa mentin acest cor al cadrelor didactice, in memoria inaintasilor, pentru acesti profesori, acesti mununati coristi din Bacau.
„Activitatea corului de camera ATENEU, desi extinsa pe aproape un secol, incepe de fapt in 1971, odata cu venirea in formatie a domnului profesor Ion Banica. Tip volitiv, de exceptie, de o tenacitate demna de invidiat, cu o dragoste exemplara pentru locul pe care il slujeste, a implinit un colectiv muzical coral, ce si-a insusit de la an la an trasaturi de talie nationala si internationala.”
– Domnule profesor, in cei 90 de ani de activitate, in corul ATENEU au activat, au cântat mii de artisti, cum se coaguleaza, care este linatul ce-i uneste pe acesti oameni, cum s-a facut schimbul de generatii?
– Aproape natural. In cor sunt persoane cu vârste cuprinse intre 18-75 de ani, cum ar fi Eleonora Hanariu si Felicia Merfea, artisti desavârsiti, voci foarte bune, pasionate a muzicii corale. Am intinerit permanent, este un proces continuu. Ma orientez la fostii elevi, sunt, de asemenea pasionati care vin pur si simplu si imi spun “vreau sa fac parte din Corul ATENEU”. Majoritatea sunt profesori de muzica, absolventi ai Liceului de Muzica, insa avem si exceptii, cum este Vasile Rotaru, care cânta de peste 30 de ani, o voce foarte frumoasa si un auz exceptional.
– Revenim la o problema foarte importanta: cum se finanteaza corul?
– Este o mare problema. Ca orice formatie artistica, si corul nostru are nevoie de bani, de costume, are cheltuieli curente, ca sa nu mai vorbim de deplasare. Dupa Revolutie nu mai aveam costume, intram pe scena cu improvizatii. Dupa multe interventii pe la diferite institutii, am gasit intelegere si sprijin la fostul primar Dumitru Sechelariu, Odihneasca-se in pace!, care, prima data ne-a ajutat sa ne confectionam fracuri, apoi ne-a finantat doua CD-uri. In ultimii ani, conducerea actuala a Primariei, domnul Romeo Stavarache, ne-a ajutat sa confectionam rochii pentru toate femeile din cor. La sarbatoarea de 80 de ani, dar si acum, când pregatim marcarea celor 90 de ani de la infiintare, Consiliul Judetean si Primaria, in baza programului pe care l-am prezentat, ne-a aprobat sume importante in vederea organizarii acestui eveniment. In rest, toti acesti oameni au lucrat, au depus suflet, fara a pretinde vreo remuneratie. Eu, de exemplu, si ca mine sunt foarte multi, nu am pretins si nu am primit bani pentru munca mea, ba, din contra, acum sustin acest cor din banii mei. Toate turneele le-am facut cu banii nostri, insa pe masura ce timpul a trecut, nu s-a mai putut face nimic, banii au fost tot mai putini, oamenii nu au mai putut sa contribuie la asemenea cheltuieli. Si, atunci, din pacate, am ramas acasa. Ne straduim sa facem fata, mai ales ca avem la societate o presedinta foarte inimoasa, daruita total corului si activitatii lui, Adriana Costandache, fosta mea eleva, care cânta inca din liceu, care ma ajuta foarte mult.
– Peste câteva zile va avea loc, la Sala Ateneu din Bacau, concertul omagial, cu ocazia sarbatoririi a 90 de ani de activitate a Corului ATENEU. Ce pregatiti acum pentru intâlnirea cu bacauanii?
– Anul acesta pregatim un program artistic inedit, foarte greu, insa foarte frumos, la care am inceput repetitiile de mai mult timp, impreuna cu Filarmonica “Mihail Jora”. Vom cânta “Missa Incoronarii”, de W.A.Mozart, Corul si Filarmonica, in partea a II-a, iar pentru partea intâi, am ales un repertoriu la fel de frumos, si mai putin cântat. Doua valsuri celebre de Johan Strauss II si I. Ivanovici, melodii la mare voga cu multi ani in urma, “Plaisir d’amour”, de J.P. Martini, alte piese de dragoste, cântece populare spaniole, dar si Haleluia, de F. Handel, Sârba in caruta sau Sâmbra oilor, melodie in prima auditie, in formatie corala. Un program de exceptie, la care am invitat si patru solisti ai Operei Române din Bucuresti, care vor cânta in Misa Incoronarii, onorariile acestora fiind suportate dinfonduri alocate de Consiliul Judetean, cum din aceleasi fonduri vom tipari afise, programe, diplome, o monografie a Coralei si vom edita un CD omagial. De asemenea, CJ va finanta si confectionarea a 12 costume pentru scena.Vom mai avea invitati din tara, dar si de la Chisinau, Franta si Italia, prieteni de-o viata ai corului nostru. Concertul va avea loc pe 22 iunie, la Sala Ateneu, ora 17.00.
– Corul ATENEU implineste 90 de ani, iar maestrul Ion Banica, pe 8 iunie a implinit 81 de ani. Va doresc sanatate si putere pentru a sarbatori si alte momente importante din viata dumeavoastra si ale corului pe cae il conduceti. Care au fost satisfactiile unui om care si-a dedicat viata miscarii corale din Bacau?
– Va multumesc. In primul rând faptul ca Societatea corala Ateneu exista, corul are in continuare o bogata activitate concertistica, dar si premiile si medaliile obtinute in toti acesti ani. Ma bucur ca am reusit sa tin in viata acest cor. Ma bucur ca oamenii se bucura alaturi de mine pe scena. Locul artistului este pe scena. Casa mea este plina de asemenea trofee si cred ca ele vor trebui sa mearga undeva, intr-un spatiu adecvat, nu pot ramâne la mine, o sa le donez, o sa le daruiesc unei institutii culturale, deoarece Societatea corala ATENEU, societate non-profit, nu are un sediu propriu.
– Societatea Corala nu are un sediu?
– Nu, la mine acasa este sediul, aici este tot patrimoniul nostru. Am avut unul la Casa Corpului Didactic, insa am fost evacuati când s-a mutat Inspectoratul Scolar, am mai avut unul la Sindicatul Invatamântului, dar si de acolo am fost scosi, dupa Revolutie. V-am spus, societatea noastra este non-profit, nu am putea sa ne intretinem singuri un sediu, este vorba de utilitati, de chirie. Eu cred ca orasul ar putea sustine, cu cheltuieli minime un sediu pentru noi. Poate timpul le va rezolva, noi suntem increzatori.
– Toata lumea va stie ca bacauan, orasul v-a adoptat. Totusi, putini stiu ca originile dumneavoastra sunt in alta parte de tara.
– Eu sunt nascut in satul Jugureni, comuna Uliesti, judetul Dâmbovita. Am facut liceul la Pitesti, dar si liceul de muzica din Bucuresti, sectia dirijat cor, ca profesor l-am avut pe Filaret Barbu, celebru compozitor si dirijor. Liceul l-am inceput cu 16 colegi si am terminat doar 2. La Conservator am studiat dirijat coral academic, am fost doar cinci studenti la aceasta grupa, printre care si Sabin Pauta. Am primit repartitie la Liceul de Muzica din Pitesti, insa acolo nu mi-au putut oferi locuinta. S-a intâmplat ca domnul Soare, multi ani director la Liceul PTTR, profesor, inspector scolar, a venit in Bucuresti, la Conservator si a cerut un dirijor. M-a chemat, eu eram profesor la Gaesti, faceam naveta, m-a intrebat daca vreau sa vin in Bacau, am zis da, daca mi se ofera locuinta, aveam familie, un copil, altul pe drum. In doua saptamâni am primit locuinta, la URA. In Bacau, am fost profesor la Liceul de Muzica, iar dupa pensie am predat la mai multe licee. Nu pot incheia fara a aduce omagiile noastre tuturor celor care ne-au ajutat, ne-au sprijinit moral, dar mai ales financiar, pentru ca ATENEU sa-si merite pe deplin rolul de ambasador neobosit al valorilor culturale din judetul Bacau, un mesager de inalta tinuta al culturii românesti si sa traiasca alaturi de noi bucuriile muzicii.
Femeia imbracata in aur
Joi, 20 iunie 2013, la Galeriile ALFA din Bacau a avut loc vernisajul expozitiei personale a artistului plasatic Mihai Tarasi, conf. univ. dr. la Universitatea de Arte “George Enescu”, Facultatea de Arte Plastice, Decorative si Design din Iasi. Sub titlul “Povestea lui Danae în multe paravane”, expozitia ofera publicului iubitor de frumos ocazia de a viziona trei compozitii multiplex într-un ansamblu de imagini transferate pe pânza. “Este un pretext de a re-creea o noua viziune prin defragmentarea miscarii personajului feminin, ce emana calitati de energie diferite. Mihai Tarasi indentifica limitarea severa de timp si smulge din ritmul emisiei obisnite al femeii, adevarate mostre de rostire plastica a contextului”, a spus criticul de arta, prof. univ. dr. Petru Bejan. Lucrarile sunt realizate în foita de aur si ulei pe pânza. Fiecare panou, impregnat cu sensibilitate poetica, reflecta o dinamica a luminii si a momentelor capturate de artist. Expozitia este o ”întâmplare” scenica transpusa în imagini plastice, ce va asteapta sa-i treceti pragul.
Purtatorii de cuvânt, fata in fata cu reprezentantii institutiilor de presa
La initiativa Institutiei Prefectului a judetului Bacau, din aprilie 2006 s-a constituit Reteaua purtatorilor de cuvânt din institutiile publice, pentru a facilita profesionalizarea activitatii de comunicare si relatii publice, precum si pentru construirea unei viziuni comune si structurate asupra procesului de comunicare. Periodic, in fiecare judet, se organizeaza cursuri de formare, instruiri specializate, asigurate de experti în relatii publice, schimburi de experienta, cu participarea reprezentantilor mass-media. Prima intâlnire din acest an a avut loc joi, ora11, in sala mare a Palatului Administrativ, la care au fost invitati, de aceasta data, si purtatorii de cuvânt, ofiterii de presa din institutiile si companiile de interes public, de stat sau private, fundatii si organizatii neguvernamentale. Moderatorul intregii activitati a fost Carmen Cioltan, purtator de cuvânt al Institutiei Prefectului, care a pus in dezbatere trei aspecte majore ale acestei importante activitati de informare a opiniei publice, cum ar fi Statutul si Fisa postului ale purtatorului de cuvânt, Modul de constituire a unei baze de date, necesara comunicarii si intercomunicarii, Relatia comunicatorilor cu institutiile de presa. Cum era de asteptat, ultima tema pusa in discutie a fost si cea mai animata, purtatorii de cuvânt si ofiterii de presa aducând in discutie unele disfunctionalitati in procesul de comunicare dintre ei si presa, dar si a modului in care este receptata si redata informatia in suporturile media. Chiar daca jurnalistii au fost in minoritate, intrebarile, acuzele, problemele ridicate nu au ramas fara raspuns, astfel ca dialogul, profesionist condus de Carmen Cioltan, a avut ecou, ambele parti fiind de acord ca asemenea intâlniri sunt utile, din care are de câstigat beneficiarul, consumatorul de informatie: cititorul, ascultatorul, privitorul la televizor. S-a discutat indelung si despre relatia purtator de cuvânt – director – sef de institutie sau organizatie economica, despre modul de informare si comunicare. S-a stabilit ca urmatoarea intâlnire sa aiba loc peste sase luni, cu teme dinainte anuntate.




















