După minunea înmulţirii pâinilor, când Domnul a hrănit cinci mii de bărbaţi în afară de femei și copii cu cinci pâini şi doi peşti, ucenicii au pornit pe mare cu corabia, dar stârnindu-se vântul, valurile s-au ridicat uriaşe, corabia se clătina mânată încolo şi încoace iar ucenicii erau îngroziţi.În acest moment crucial pentru viața lor le apare Hristos umblând pe apă ca pe uscat.Urcă pe corabia lor.Imediat
cum a urcat Domnul în barcă vântul a stat. Acum la această nouă mare minune, ucenicii nu se mai miră, ci este prima oară când ei toţi Îl mărturisesc pe Iisus Fiul lui Dumnezeu.
Asemenea furtuni şi încercări ne sunt date şi nouă spre a le trce în viaţa noastră de zi cu zi.
Una din marile suferinţe pe care o întâlnim foarte des, este că aproape nu există casă sau familie, unde părinţii să nu se plângă de copiii lor că sunt neascultători, răi şi obraznici, făcându-le mari greutăţi. În altă parte lipseşte pacea dintre soţi: certuri, bătăi, despărţiri. În altă parte, furtuna morţii s-a abătut şi a smuls pe unul dintre soţi, rămânând celălalt în haină de doliu. Iată corabie învăluită de valuri şi ispite din toate părţile de viforul necazurilor.
Cauza tuturor relelor este aşa cum se ştie, păcatul şi depărtarea de Dumnezeu, căderea omului în necredinţă. De aceea îngăduie Dumnezeu să vină asupra noastră vânturi potrivnice, iar marea acestei vieţi să se înfurie şi să loveasca greu corabia vieţii noastre, pentru ca noi, îngroziţi de cele ce vedem, să strigăm la El, să-L căutăm pe El. Să ne rugăm Lui, cu foc şi cu credinţa arzătoare şi să strigăm ca şi Sf. Apostol Petru: “Doamne, scapă-ne, ca pierim!”.
Viaţa noastră este o corabie prinsă de furtună în mijlocul mării. Dacă trăim o viaţă cu Domnul, dacă suntem împăcaţi cu Dumnezeu prin trăirea noastră faţă de legea Lui, venind la Biserică, spovedindu-ne şi împărtăşindu-ne, nu avem de ce să ne temem în toate furtunile vieţii acesteia, căci apare Stăpânul nostru, scăparea noastră şi se face lumină în întunericul nopţii. Când vine vreme rea în viaţa ta, strigă la Dumnezeu, că se iveşte Mântuitorul tău şi-ţi spune şi ţie ca lui Petru: ” Nu te teme, nu te înspăimânta, că Eu sunt cu tine şi te scap”.
În Evanghelia de duminică ni se pun în faţă cele două direcţii, cele două dimensiuni. Una este dimensiunea umilirii omului prin păcat, prin neascultare, prin abandonarea lui ca fiinţă suverană. Această dimensiune a degenerării duce pâna în fundul oceanului, al universului, până în pământ. Acolo ajunge omul: în pământul pe care el trebuia să-l stăpânească şi să-l crească până la Dumnezeu. Pământul îl striveşte în dedesubtul lui.
Tot în această Evanghelie ne arată cealaltă direcţie: direcţia slavei, mutaţia de la cele materiale la cele spirituale. Nu vom învinge universul material decât pe o singură cale, care este a noastră , a omului în primul rând: direcţia spiritualizării. Unde se face, cum se face această mutaţie a omului de la cele umilitoare la condiţia lui de fiinţă de excelenţă, suverană, împarat al făpturii? Există o singură cale: rugăciunea.
Să-L rugăm pe Dumnezeu şi noi, ca şi ucenicii Săi, să călătorească cu noi pe marea aceasta a vieţii tulburată cu fel și fel de ispite şi necazuri. Să departeze El toate vânturile cele potrivnice care izbesc cu putere, iar noi, drept recunoştinţă, să-I aducem o viaţă trăită după poruncile Lui şi să credem cu tot sufletul că El este puternic şi ne va duce şi pe noi în portul cel minunat, unde El , Iisus Hristos, este Împărat.

Pr.Liviu Burlacu
Fundaţia “Episcop Melchisedec”-Bacău

PUBLICITATE


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ