Acasă Blog Pagina 4222

Cod Galben de vijelie pana miercuri la pranz

    Potrivit atenționării meteorologice COD GALBEN transmisă de Administrația Națională de Meteorologie – Centrul Meteorologic Regional Moldova, în perioada 30.07.2013, ora 15.00 – 31.07.2013, ora 15.00, în județul Bacău vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie și căderi de grindină, iar cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp.

    Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău a dispus comitetelor locale pentru situații de urgență aplicarea unor măsuri pentru îmbunătățirea capacității de răspuns și pentru pregătirea populației.

    În acest sens, au fost înștiințați cetățenii și operatorii economici de la nivelul tuturor localităților cu privire la fenomenele prognozate.

    Sunt monitorizate nivelurile cursurilor de apă pentru intervenții operative în caz de necesitate și sunt asigurate legăturile telefonice cu localitățile posibil a fi afectate.

    Populația din zona predispusă la viituri și descărcări electrice a fost avertizată în vederea evitării unor accidente.

    Pe durata avertizării sunt monitorizate permanent podurile, podețele și alte secțiuni înguste de pe cursurile de apă, în scopul evitării blocării acestora și producerii de inundații.

    Întrucât, în această perioadă sunt prognozate și temperaturi excesive ce depășesc 35° C, au fost transmise către Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă măsurile ce trebuie luate de populaţie pentru prevenirea efectelor neplăcute ale caniculei asupra stării de sănătate, au fost stabilite locurile de amplasare a punctelor de acordare a asistenţei medicale de urgenţă şi distribuire a apei potabile și este permanent monitorizată calitatea apei potabile şi de îmbăiere.

    S-au intensificat controalele privind condiţiile igienico-sanitare şi lanţul de frig pentru desfacerea, depozitarea şi transportul alimentelor și din unităţile de alimentaţie publică şi colectivă, unităţile de cazare şi taberele şcolare, precum şi pentru urmărirea asigurării condiţiilor optime de muncă pentru salariaţi.

    Direcţia de Sănătate Publică Bacău are stabilite măsuri pentru asigurarea cu personal a punctelor de acordare a asistenţei medicale de urgenţă. Între Direcţia de Sănătate Publică Bacău şi Crucea Roşie – Filiala Bacău este realizat un protocol de colaborare în vederea asigurării voluntarilor necesari în caz de nevoie.

    Preotul si dascalul de la biserica romano-catolica din Luizi Calugara, morti intr-un accident in Vrancea

      Tragedia s-a petrecut, azi dimineata, pe drumul european 85, in localitatea Calimanesti, din judetul Vrancea. Preotul romano-catolic Petru Avadani, in vârsta de 32 de ani, de la biserica din Luizi Calugara, se afla la volanul autoturismului, iar in masina era si calugarul Petrica Sascau, de 37 de ani.

      Potrivit politistilor din Vrancea, se pare ca pe fondul oboselii, preotul a adormit la volan, a patruns pe contrasens si s-a izbit de un cap de pod.

      In urma impactului, cei doi si-au pierdut viata. „Este o mare tragedie. Se pare ca veneau de la Bucuresti. Preotul a fost sfintit acum câtiva ani la biserica de la noi, el este de loc de undeva de lânga Roman, judetul Neamt, dar celalalt baiat este nascut si crescut aici in Luizi”, ne-a spus Aurel Varga, primarul comunei Luizi Calugara.

      Pr. Petru Avădăni (foto) s-a născut la 29 iunie 1981 la Pildeşti. A fost sfinţit preot la 11 iunie 2010 la Iaşi de către ep. Petru Gherghel. De la 20 septembrie 2010 a activat la Luizi-Călugăra.

      Fr. Petrică Sascău din Luizi-Călugăra a depus profesiunea solemnă la 1 septembrie 2001 la Hălăuceşti. A activat în conventul din Hălăuceşti până în anul 2005, apoi în conventele din Luizi-Călugăra şi Carei şi din nou în conventul din Luizi-Călugăra.

      O proaspata soferita n-a stiut cand sa se opreasca

        O persoana a fost ranita, ieri, intr-un accident care a avut loc la intersectia strazilor Aleea Parcului si Garii din Bacau.

        În timp ce Ana-Maria C. de 20 de ani, din Bacău, posesoare a permisului de conducere categoria B. de o săptămână, conducea un autoturism pe Aleea Parcului, nu a respectat semnificaţia indicatorului Oprire, de la intersecţia cu Strada Gării şi a intrat in coliziune cu un autoturism, condus pe drum cu prioritate, de Florin B. de 47 de ani, din Bacău.

        În urma evenimentului, pasagerul autoturismului condus regulamentar, a fost rănit uşor şi a fost transportat la Spitalul de Urgenţe Bacău pentru îngrijiri medicale.

        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

        Aproape 70 de pompieri vor fi avansati in grad

          Joi, 01 august 2013, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, va avea loc festivitatea de înaintare în gradul următor, la termen, a unui număr de 67 cadre militare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Maior Constantin Ene” al județului Bacău.

          Vor fi avansati in grad sapte ofiţeri, un maistru militar și 59 de subofiţeri.

          Aceştia au îndeplinit sau îndeplinesc stagiul minim în grad în cursul anului 2013 şi celelalte condiţii stabilite prin actele normative în vigoare.

          Festivitatea se va desfăşura pe platoul unităţii începând cu ora 09.30.

          Cod Galben de furtuni şi ploi

            Astazi, până la 13.30, în zona de munte a judeţelor Suceava, Neamţ şi Bacău sunt aşteptate intensificări de scurtă durată ale vântului, descărcări electrice, cantităţi de precipitaţii ce vor atinge şi depăşi 25-30 l/mp, precum şi, izolat, grindină.

            Avertizările de fenomene periculoase imediate /nowcasting/ se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM. AGERPRES

            Desteptarea si agentia de turism Top Travel trimit doua cititoare la mare

              Concursul derulat vreme de sapte saptamâni de cotidianul Desteptarea si agentia de turism Top Travel Bacau si-a desemnat câstigatorii.

              Astazi, la sediul Trustului de Presa Desteptarea, din strada Vasile Alecsandri, nr. 41, si in direct la Radio Alfa Bacau a avut loc extragerea celor doua taloane castigatoare.

              Extragerea a fost realizata de catre Melania Balint, reprezentantul agentiei Top Travel.

              Asadar, au depus taloane si au avut de câstigat, cititoarele Daria Buznea si Raluca Simona Voinea.

              Ele sunt asteptate la sediul redactiei pentru a se incheia un proces verbal cu care vor merge la agentia de turism de unde vor ridica voucherul pentru vacanta.

              Sejurul este de 5 nopti de cazare, in statiunea Eforie Nord, la Hotelul Fortuna de 3 stele, in perioada 15 – 20 august.

              Consumul de alcool, interzis la Romanian Top Hits

                Primaria Bacau a decis ca vânzarea bauturilor alcoolice in restaurantele si terasele din imediata apropriere a Pietei Tricolorului sa fie interzisa in perioada desfasurarii Romanian Top Hits.

                Evenimentul este programat pe 2 si 3 august. Interdictia este valabila in ambele zile, incepând cu ora 15, pâna la finalul spectacolelor.

                Interzis va fi si „accesul persoanelor aflate in stare de ebrietate sau care se afla in posesia bauturilor alcoolice”, arata Ionut Tomescu, purtatorul de cuvânt al Primariei Bacau.

                RADIO ALFA – 20 de ani

                  20 de ani…e refrenul unui cântec celebru solicitat la foarte multe petreceri si in mod special la aniversari. De petreceri, nu vorbim acum.

                  Dar fara doar si poate, azi, suntem la ceas aniversar. Si asta pentru ca in urma cu 20 de ani in urbea noastra aparea un post de radio ce a modelat de la acea vreme si pâna in prezent viata bacauanilor. RADIO ALFA 89,6 , un nume ce a devenit un brand pentru orasul nostru. In cei 20 de ani de emisie, pe undele RADIO ALFA s-a auzit de toate.

                  De la cea mai buna muzica, la cele mai importante stiri. De la banalele dedicatii muzicale de odinioara, interviuri si interventii in direct cu personalitati din toate artele, din sport, din sfera politica etc, la premii câstigate de-a lungul timpului de sute de ascultatori.

                  RADIO ALFA a insemnat si locul in care oamenii si-au spus of-ul…fie ca era de natura…sentimentala (se intâmpla in emisiunile de noapte), fie ca aveau probleme din cele mai serioase, sociale sau altele.

                  Multe s-au intâmplat in 20 de ani. Sigur ne-am putea intinde la povesti, sa ne amintim de faze mai mult sau mai putin celebre, de toti cei care au trecut pe la butoanele, microfoanele, reportofoanele si altele din lumea radioului, dar, câte pagini ne-ar trebui? Nu o sa facem asta, pentru ca mi se pare mai potrivit ca la aniversarea de 20 de ani a postului RADIO ALFA, doar sa multumim celor care au fost mereu pe frecventa, ascultatorilor fideli, dar si celor care ne-au criticat, partenerilor nostri si tuturor colaboratorilor.

                  Au trecut 20 de ani si oricâti vor mai trece, e sigur ca RADIO ALFA 89,6 va fi radioul bacauanilor, oriunde ar fi ei, aducându-le in continuare “cele mai bune stiri si cea mai buna muzica”.

                  Astazi de la ora 12.00 are loc tragerea la sorti a concursului verii “TOP TRAVEL si DESTEPTAREA te trimit la mare”. Doi cititori care au decupat taloanele publicate in paginile cotidianului in ultimele doua luni vor fi fericitii câstigatori a sejurilor din 15-20 august, in statiunea Eforie Nord. Extragerea va fi transmisa in direct la RADIO ALFA. Câstigatorii vor fi anuntatI telefonic si publicati pe site-ul nostru, www.desteptarea.ro, dar si in editia de miercuri, 31 iulie, a ziarului.

                  Ne topim de caldura! Cum sa ne protejam de efectele caniculei

                    Potrivit informarii meteorologice emise de Administratia Nationala de Meteorologie, in aceasta perioada, indicele temperatura-umezeala va atinge si depasi frecvent pragul critic de 80 al disconfortului termic si in judetul Bacau, fapt ce impune masuri de combatere a efectelor caniculei cu protejarea prioritara a populatiei.

                    Bacaul a fost lovit de un val de canicula. Toate institutiile publice au intrat in alerta de grad zero. Medicii ne sfatuiesc cum sa ne ferim de caldura, Primaria Bacau este pregatita sa instituie puncte de prim ajutor, Crucea Rosie va fi printre bacauani, iar medicii veterinari ne atentioneaza ce sa mâncam.

                    La Prefectura, masuri suplimentare

                    Institutia Prefectului roaga cetatenii sa intrerupa lucrul in aer liber in mijlocul zilei. Organizatorii de evenimente sportive, culturale sau comerciale trebuie sa urmareasca durata si intensitatea caniculei in vederea suspendarii desfasurarii in cursul zilei a manifestarilor sportive si culturale, care nu se desfasoara in spatii climatizate corespunzator.

                    Prefectura a solicitat intensificarea actiunile de prevenire a riscurilor la persoanele vulnerabile si de prevenire a producerii incendiilor, indeosebi a incendiilor de miristi si de liziera.

                    Serviciile publice deconcentrate si institutiile publice de specialitate deruleaza controale vizând respectarea normelor igienico-sanitare in cadrul unitatilor care produc, depoziteaza si comercializeaza produse de origine animala, precum si efectuarea de verificari cu privire la aplicarea masurilor de protectia personalului care desfasoara activitati productive in puncte de lucru organizate in aer liber.

                    Recomandari pentru pastrarea alimentelor

                    In sezonul cald creste riscul alterarii alimentelor si implicit al aparitiei de toxiinfectii alimentare si de aceea trebuie respectate câteva masuri simple, dar foarte eficiente. Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor recomanda consumatorilor sa cumpere produse alimentare numai din locuri sau spatii inregistrate sanitar veterinar pentru ca le ofera garantia unor produse controlate si pastrate in conditii corespunzatoare de temperatura (in caz contrar, se expun riscului imbolnavirii). Dupa cumparare, produsele se tin o perioada cât mai scurta la temperatura camerei, iar cele care urmeaza sa fie depozitate in frigider, sa fie ambalate separat si mentinute la temperaturile mentionate pe ambalaj.

                    Alimentele gatite se pastreaza in recipiente cu capac. De asemenea, produsele care au fost decongelate nu se mai recongeleza pentru a fi preparate ulterior, fructele si legumele trebuie spalate bine inainte de a fi puse la frigider.

                    Este interzisa organizarea de mese festive de catre unitatile de alimentatie publica, cu produse de origine animala (carne de vita sau porc) provenite din sacrificarile in gospodaria proprie. O mare atentie trebuie acordata, in aceasta perioada, produselor de patiserie sau cofetarie, având in vedere compozitia, modul de pastrare si transport.

                    Consumatorii nu trebuie sa cumpere din unitatile de comercializare produse care nu sunt etichetate sau care prezinta semne de alterare. In cazul in care se constata nereguli care ar putea pune in pericol sanatatea publica, consumatorii sunt rugati sa semnaleze de urgenta la telefoanele 0234/586.233; 0234/586.372.

                    Echipa Crucii Rosii, filiala Bacau, este prezenta prin voluntarii sau in Parcul Catedralei si Parcul Trandafirilor, pentru a masura tensiunea arteriala si glicemia bacauanilor. Totodata, vor fi organizate demonstratii privind acordarea primul ajutor, participantii fiind consiliati si in privinta modalitatii de a lupta impotriva efectelor caniculei.

                    Sase puncte de racorire in caz de canicula

                    Reprezentantii Primariei Bacau afirma ca sunt gata sa intervina daca va fi instituit codul galben de canicula. ”Primaria este pregatita sa amenajeze 6 puncte dotate cu aer conditionat si apa pentru combaterea efectelor caniculei, insa este nevoie ca Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bacau sa confirme codul galben de canicula, prima treapta. Pâna in prezent, nu am fost instiintati de instituirea codului galben in municipiul Bacau, insa, repet, suntem pregatiti sa amenajam cele sase puncte dispuse in toate cartierele orasului. In fiecare zi, daca va fi cazul, masina Primariei va uda strazile orasului incepând cu ora 12.00” – a declarat Ionut Tomescu, purtator de cuvânt Primaria Bacau.

                    Recomandarile medicilor

                    Primul si poate cel mai important este mesajul catre populatia cu risc – batrâni, la bolnavi, copiii mici, care ar trebui intre orele 11 si 18 sa evite sa iasă din casa sau sa aibă o expunere mai prelungita la soare.

                    In plus, este necesar consumul minim de 1,5 – 2 litri de lichide pe zi, cât mai multe fructe si legume proaspete, să se ferească să mănânce alimente care nu sunt cumpărate din spaţii asigurate din punct de vedere al igienei sanitare. Şi bineînţeles, atunci când totuşi trebuie să iasă afară din casă, să poarte haine de culoare deschisă, dacă se poate din fibre naturale”.

                    CITAT prefect
                    „Am dispus atentionarea comitetelor locale pentru situatii de urgenta si a serviciilor publice deconcetrate de specialitate in vederea aplicarii masurilor specifice de protejare a populatiei fata de efectele caniculei. Sunt activate punctele de prim ajutor pentru distribuirea de apa potabila, sunt verificate, pentru a se asigura functionarea neintrerupta, sistemele centralizate de distribuire a apei potabile. In localitatile cu probleme in asigurarea necesarului zilnic de apa se constituie stocuri de apa transportate de catre echipaje ale structurilor Ministerului de Interne” – a declarat Claudiu Serban, prefectul Bacaului.

                    Gheorghe Baltatescu
                    Roxana Neagu
                    Silvia Patrascanu

                    Din 2014, salarii mai mari pentru bugetarii performanti

                    Unii bugetari ar putea primi un salariu mult mai motivant fata de cel pe care il au acum iar altii, in schimb, sa nu beneficieze decât de o majorare nesemnificativa a retributiei, din ianuarie 2014. Guvernul actual doreste sa stimuleze performanta profesionala in toate institutiile publice.

                    Pentru aceasta, preconizeaza sa modifice Legea-cadru a salarizarii in sistemul bugetar, schimbarile având in vedere, in primul rând, ca salariul angajatilor din acest sector de activitate sa fie constituit dintr-o suma fixa (salariul de baza) si alta variabila, al carei nivel va depinde de performantele profesionale individuale.

                    Salariul de baza va avea o limita minima si una maxima, dar angajatii care vor obtine performante profesionale vor primi bani in plus fata de acesta. In stabilirea sumei variabile un cuvânt greu de spus va avea conducatorul institutiei, care va avea chiar libertatea de a renunta la angajatii neperformanti, pentru a-i stimula pe cei cu rezultate profesionale deosebite, deoarece el va trebui sa se incadreze in cheltuielile de personal alocate.

                    Potrivit noii legi promovate de guvern, din 2014, salariile de baza pentru fiecare clasa de salarizare vor fi determinate ca valori nominale pornind de la salariul minim pe economie, care de la 1 iulie este de 800 lei, acesta fiind coeficientul 1, la care se vor aplica, pentru fiecare clasa de salarizare, coeficientii existenti. Diferenta dintre doua clase succesive va fi mentinuta la 2,5 la suta.

                    Tot din 2014, bugetarilor le vor fi acordate, etapizat, majorari salariale, dar conditionat de incadrarea in plafoanele de cheltuieli de personal prevazute in bugetul consolidat al statului. Daca prin utilizarea valorii de 800 lei a coeficientului 1 va rezulta un salariu de baza mai mic decât cel actual, atunci acesta se va mentine in plata pâna când majorarile succesive vor ajunge la nivelul lui. In cazul in care rezulta un salariu de baza mai mare decât cel avut in prezent, se vor acorda majorari salariale anuale succesive astfel incât sa se ajunga la nivelul salariului de baza nominal prevazut de Legea-cadru, modificata.

                    Totodata se are in vedere ca pentru aceeasi functie, chiar daca ea este exercitata in institutii diferite, sa fie acelasi nivel de salarizare, dar aceasta presupune ca majorarile salariale sa fie acordate doar acelor functionari cu retributii mai mici, pentru a-i ajunge din urma pe ceilalti. Noul act normativ propus de guvern mai prevede ca sporurile, primele, compensatiile si indemnizatiile, impreuna cu salariul de baza, sa nu depaseasca cresterile salariale prevazute pentru fiecare an in parte. Amintim ca Legea-cadru de salarizare a bugetarilor, care urmeaza sa fie modificata, a fost redactata acum 3 ani, dar nu a fost pusa in practica.

                    Acest act normativ prevede ca raportul dintre salariul de baza minim si cel maxim sa fie de 1 la 15. Totodata, limteaza la 110 numarul claselor de salarizare iar primele, sporurile si indemnizatiile le plafoneaza la 30 la suta, in total, din salariul de baza. Dar aceste prevederi au ramas doar pe hârtie, pentru ca si in prezent raportul dintre salariul minim si cel maxim este de 1 la 35, sunt nu mai putin de 400 clase de salarizare iar ponderea primelor, sporurilor si al indemnizatiilor este de 51 la suta din câstigul salarial, in unele institutii bugetare.

                    Lapte praf pentru 190 de sugari

                      In depozitul Directiei de Sanatate Publica Bacau se afla intregul stoc necesar de lapte praf pentru 190 de sugari, conform solicitarilor venite din partea a 35 de medici de familie. Este vorba de aproape 1.200 de cutii de 400 gr. care vor fi distribuite catre anumite categorii de persoane, dupa criteriile stabilite de lege.

                      „Conform legilor in vigoare, acordarea gratuita de lapte praf pentru copiii cu vârste cuprinse intre 0 – 12 luni, care nu beneficiaza de lapte matern, se elibereaza pe baza de prescriptie medicala eliberata de medicul de familie” – a declarat dr. Cristina Matanie, de la DSP Bacau.

                      Au dreptul la acest ajutor:

                      – bebelusii cu mame care prezinta contraindicatii ale alaptarii (boli grave: TBC pulmonar activ, neoplazii, casexie, septicemie, boli psihice grave, epilepsie, eclampsie, scleroza în placi, insuficienta renala, hepatica sau cardiaca, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoza, mama infectata cu HIV, tratamente cu citostatice, diazepine, anticonvulsivante, anticoagulante, radioizotopi, consum de droguri sau dependenta de alcool, tutun care determina intoxicatii ale copilului

                      – copii sanatosi la care se constata o crestere nesatisfacatoare (sub limita inferioara a normalului vârstei), datorita absentei laptelui matern. Decizia privind acordarea laptelui praf se ia numai daca este indeplinita una dintre urmatoarele conditii – copilul nu a recuperat greutatea de la nastere dupa doua saptamâni de viata; copilul cu vârsta cuprinsa intre 0 – 8 luni creste in greutate cu mai putin de 500 g/luna; copilul cu vârsta mai mare de 8 luni creste in greutate cu mai putin de 250 g/luna

                      – copil adoptat sau aflat in familie de plasament

                      – copil cu mama decedata.

                      Luna trecuta, numarul beneficiarilor declarati de medicii de familie a fost de numai 171, pentru care s-au dat 1.085 de cutii cu lapte praf.

                      Infratirea Livezi-Feytiat, „un model pentru toate judetele!”

                        Ionel Floroiu, vicepresedintele CJ Bacau, s-a intâlnit, ieri, cu oficiali din Feytiat (Franta), care este infratita cu localitatea Livezi.

                        Francezii au venit in Bacau ca sa doneze 12.000 de euro pentru amenajarea unui parc de joaca in Livezi si sa intareasca parteneriatul cu autoritatile locale. Chassain Gaston, noul primar, este insotit de Bernard Fourniaud, ex-primar, in prezent, vicepresedinte al conglomeratiei Limoge, si de doi reprezentanti ai Comitetului de infratire.

                        Francezii au discutat cu alesii locali si au aflat care mai sunt nevoile populatiei din Livezi si ce propuneri de colaborare au consilierii.

                        In week-end, au vizitat statiunea Sl. Moldova, Salina Tg. Ocna, Sala „Nadia Comanesti” si Biblioteca Municipala Onesti, unde, surpriza, se desfasura Scoala de Vara Francofona. La intâlnirea de ieri, Ionel Floroiu a trecut in revista proiectele finantate de francezi, in 22 de ani, si le-a multumit pentru sprijin.

                        „CJ Bacau va fi un partener sigur si pentru proiectele viitoare”, a precizat vicepresedintele. Chassain Gaston a declarat ca apreciaza „implicarea consilierilor din Livezi in dezvoltarea localitatii”, iar Bernard Fourniaud a afirmat ca a gasit comuna „intr-o stare avansata, formidabila, de dezvoltare, mai ales in planul educatiei, toate scolile – Scariga, Prajoaia, Balaneasa, Orasa, Livezi – incadrându-se in normele europene.”

                        De altfel, si acum, la intâlnirea de la Livezi, tot despre proiectele scolare si culturale s-a discutat. Consilierii au propus si o colaborare pentru reabilitarea infrastructurii rutiere. In final, oficialii francezi au reiterat dorinta de a continua acest parteneriat si l-au invitat pe Ionel Floroiu sa viziteze Regiunea Limousin.

                        Astazi, oaspetii din Feytiat vor vizita muzeele din Bacau, Curtea Domneasca si Casa „Bacovia”, iar mâine vor pleca spre casa.
                        „Aceasta legatura bazata pe un parteneriat concret ma face sa spun ca infratirea Livezi-Feytiat reprezinta un model nu numai pentru judetul nostru, ci pentru toate judetele din România” – a declarat Ionel Floroiu, vicepresedinte CJ Bacau.

                        „Apreciez primirea dumneavoastra, precum si faptul ca mi-ati dat posibilitatea de a descoperi pentru prima data acest magnific judet. Va promit, in calitatea pe care o am astazi, cea de primar, ca voi continua acest parteneriat in spiritul european al solidaritatii” – a spus Chassain Gaston, primar Feytiat.

                        Ne incalzim cu Suceava pentru derby-ul cu HCM Constanta

                        Liga Nationala la handbal masculin poate incepe! Daca echipele se afla inca in pregatiri, in schimb programul campionatului a fost batut in cuie ieri, la sediul FRH.

                        Astfel, turul debuteaza pe 15 septembrie si se incheie pe 24 noiembrie, in timp ce returul se va desfasura in perioada 16 ianuarie- 15 martie. Sezonul regulat va fi urmat, in premiera, de cele doua faze play-off si play-out, care vor stabili ordinea de pe podium, respectiv retrogradatele.

                        Intermediara de lux

                        Pentru Stiinta MD Bacau, campionatul incepe cu un meci acasa, in fata celor de la CSU Suceava. Pe 22 septembrie este programata prima deplasare, pe terenul bucurestenilor de la CSM, pentru ca trei zile mai târziu sa aiba loc prima etapa intermediara.

                        Si nu e vorba de vreo runda oarecare, ci de cea care are drept cap de afis derby-ul dintre vice-campioana Stiinta si detinatoarea titlului, HCM Constanta. Un meci asteptat, inca de pe acum, de toti bacauanii!

                        Doua din doua?

                        Pâna sa o gazduiasca pe HCM Constanta in etapa a treia a campionatului, studentii vor mai da o data piept cu echipa de pe Litoral. Este vorba de intâlnirea din Supercupa României, programata la Bucuresti, pe 7 septembrie.

                        „Doua meciuri cu HCM Constanta in decurs de nici doua saptamâni nu sunt prea multe. Si va asigur ca nu vin nici prea repede. Ne vom pregati astfel incât sa le câstigam pe amândoua”, a declarat antrenpr bacauanilor, Eliodor Voica.

                        Programare OK

                        Tehnicianul Stiintei a vorbit si despre meciul cu Suceava, din runda inaugurala: „Nu este un adversar inabordabil, sa fim bine intelesi. De altfel, avem o programare OK si, indiferent de numele si succesiunea adversarilor, obiectivul nostru ar fi fost acelasi: sa obtinem cât mai multe victorii”.

                        Programul complet al primei etape: HCM Constanta – Energia Pandurii Târgu-Jiu, HCM Baia Mare- CSM Bucuresti, Stiinta MD Bacau – CSU Suceava, HC Odorhei – Steaua Bucuresti, Potaissa Turda – Dinamo Bucuresti, Poli Timisoara – CS Caras Severin.

                        Tenis/ Arges Cup 2013/ Manole, laureat la dublu

                        Alexandru Manole a bifat un nou succes in actualul sezon. Tenismenul SCM Bacau s-a impus in proba de dublu a turneului international Arges Cup 2013 de la Curtea de Arges, in care a facut pereche cu Valentin Vanta.

                        In drumul lor catre finala, Manole si Vanta au trecut in „sferturi” cu 6-2, 6-4 de perechea Turdean/ Vasile, pentru ca in semifinale sa se impuna cu 7-5, 7-5 in fata cuplului Pavel/ Tomescu.

                        In ultimul act al competitiei din circuitul TennisEurope Junior Tour U16, Alexandru Manole si Valentin Vanta i-au invins cu 6-4, 6-3 pe Mihnea Bara si Razvan Bobleaga.

                        In turneul de simplu, Alexandru Manole a fost eliminat in „sferturi” de israelianul Edan Bakshi.

                        Delegatia SCM Bacau acuza arbitrajul de la Nationalele de Seniori:”Ne-au furat aurul!”

                        Cât fac adunate o medalie de argint si una de bronz? Doua de aur lipsa! Exercitiul nu si-a gasit locul intr-un concurs de matematica la nivel gimnazial, ci in cadrul Campionatului National de lupte greco-romane rezervat Seniorilor si desfasurat week-end-ul trecut, la Chiajna.

                        „A fost o experienta frustranta! Arbitrii ne-au furat aurul la doua categorii: la 55 de kilograme, acolo unde Alexandru Botez a obtinut doar bronzul si la 60, unde Constantin Bulibasa a fost nevoit sa se consoleze cu titlul de vice-campion dupa o finala cu cântec si cu decizii strâmbe”, a rabufnit antrenorul SCM Bacau, Sorin Tasca.

                        Arbitri pro Dinamo

                        Ambii medaliati ai SCM Bacau pregatiti de Ion Sarban si Sorin Tasca au fost tinuti departe de aur de binomul arbitraj-Dinamo Bucuresti. Astfel, Alexandru Botez, unul dintre cei mai autorizati pretendenti la titlu, in ciuda statutului sau de junior, a fost eliminat in semifinala, in urma unor decizii mai mult decât discutabile, de dinamovistul Marian Stoica.

                        In ceea ce-l priveste pe Costica Bulibasa, revenit pe spatiul de lupta dupa o pauza indelungata cauzata de o accidentare la ligamente, acesta a fost invins in finala de titularul categoriei la lotul national, Virgil Munteanu, si el legitimat la Dinamo.

                        Memoriu la Federatie
                        SCM Bacau nu se va limita doar la acuze verbale la adresa arbitrajului de la Nationale. „Vom adresa un memoriu catre Federatie deoarece chestiile care s-au intâmplat la Chiajna in planul arbitrajului sunt intolerabile. Am fost carotati sistematic”, a spus Sorin Tasca.

                        Antrenorul bacauan este convins ca daca ar fi ajuns in finala, Alexandru Botez ar fi câstigat-o: „Titlul a fost cucerit de constanteanul Ciprian Grajdan, coleg la lotul national de juniori cu Botez. Dinamovistul Stoica a pierdut fara drept de apel in fata lui Grajdean, pe care Botez il invinge in mod constant la lot. Asta cred ca spune totul”.

                        Urmeaza Belfast
                        Sorin Tasca se poate plânge de arbitraj si in calitate de sportiv, nu doar de antrenor. „Am facut si eu parte din lotul de cinci sportivi si, la rândul meu, am simtim arbitrilor.

                        Daca in ceea ce ma priveste, n-am facut prea mare caz, in schimb in privinta lui Botez si Bulibasa nu putem lasa lucrurile la nivelul asta”, a declarat Tasca, pozitionat al saselea in ierarhia categoriei sale la Chiajna. La finalul acestei saptamâni, Sorin Tasca va lua drumul Irlandei de Nord, tara care va gazdui Campionatul Mondial de Politie si Pompieri.

                        „Voi participa si la lupte libere, dar si la greco”, a declarat bacauanul, care spera ca macar la Belfast unu plus unu sa faca doi.

                        Fotbal/ Liga Campionilor/ Dinamo Tbilisi – Steaua (marti, ora 19.00/ Digi 1)

                        Steaua isi continua cursa spre grupele Ligii Campionilor. Dupa ce a trecut lejer, cu o dubla victorie, de Vardar Skopje, Steaua intâlneste in turul al treilea a Ligii un obstacol mult mai dificil: Dinamo Tbilisi. Prima mansa este programata marti, la Tbilisi, returul urmând sa se desfasoare peste o saptamâna, in România.

                        Cu Dusan Uhrin junior pe banca si cu Dvali, Xisco, Merabasvili sau Ustaritz in teren, campioana Georgiei se prezinta ca un adversar redutabil, in ciuda faptului ca va incepe competitia interna de-abia pe 11 august. Stelistii i-au recuperat pe Tanase si Chiriches (ambii menajati in returul de la Skopje), pentru stoperul in vârsta de 23 de ani, meciul de la Tbilisi putând fi printre ultimele in tricoul ros-albastru, in conditiile in care AS Roma insista pentru transferul sau.

                        „Dinamo Tbilisi este o echipa asezata, care se apara foarte bine si aplica la fel de bine contraatacul”, a declarat antrenorul Stelei, Laurentiu Reghecampf, care avea un singur dubiu in privinta „unspezecelui” de start: Piovaccari sau Nikoic?

                        Autorul unei prestatii foarte bune la Skopje, italianul nu este inca pus la punct cu pregatirea fizica, in timp ce „vârful” sârb pacatuieste prin faptul ca nu traverseaza cea mai buna forma sportiva.

                        Box/ Campionatul National de Seniori va incepe miercuri, la Resita

                        Miercuri, la Resita, va debuta Campionatul National de Box pentru Seniori, competitie la care cluburile bacauane SCM si CSM 2010 se vor prezenta cu 13 pugilisti.

                        „Multi si buni”, i-a prezentat, pe scurt, antrenorul Relu Auras pe cei 13 bacauani care vor intra in ring la Resita: Stefan Caslarov (categoria 52 kg), Maike Cioaca (56 kg), Catalin Sandu (60 kg), Alexandru Cuciureanu (64 kg), Irinel Olaru si Orlando Chirvase (ambii 69 kg), Catalin Paraschiveanu, Alexandru Cristofor si Alexandru Machedon (toti 81 kg), Adrian Marc si Mirel Jitaru (ambii 91 kg), Mihai Nistor si Ionut Patriche (ambii A91 kg).

                        Programata initial in cursul zilei de astazi, tragerea la sorti va avea loc in cele din urma miercuri dimineata, urmnd ca in cursul dupa-amiezii sa se desfasoare primele partide de calificare.

                        „Speram sa scoatem macar doi campioni”, a eschivat un raspuns transant Relu Auras, care a recunoscut, in schimb, ca Mihai Nistor este principalul favorit la A91 de kilograme. „La celelalte categorii, insa, lupta se anunta destul de strânsa”, a completat tehnicianul bacauan.

                        Adolescenta bacauana, selectata in orchestra tineretului european

                          Pentru al treilea an consecutiv, Doris Iorga, eleva la Colegiul National de Arta „George Apostu” Bacau, care cânta la oboi sub indrumarea profesorului Emil Stancu, a fost selectata pentru a participa la un mare turneu prin Europa. Este vorba despre turneul „Summer Tour ” al Wonderful Youth Orchestra, dirijata de Maestrul Igor Coretti – Kuret si care a avut loc in perioada 7 – 28 iulie.

                          Doris a participat la preselectiile de la Bucuresti si a fost aleasa alaturi de alti 10 instrumentisti din tara noastra sa faca parte din orchestra de tineret formata din 76 de persoane, ceilalti fiind instrumentisti din Bosnia- Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Italia, Moldova, Macedonia, Polonia, Serbia, Slovenia, Slovacia, Ungaria, Ucraina si Suedia.

                          doris-2„Intâlnirea cu restul tinerilor, cu vârste cuprinse intre 12 – 20 ani, a avut loc pe 7 iulie in Croatia, in Tuheljske Toplice, iar zece zile mai târziu a inceput stagiunea de concerte, primul concert fiind chiar in Tuheljske Toplice”, ne-a povestit Doris. Au urmat apoi alte concerte in alte localitati din Croatia, Bosnia-Hertegovina si Serbia, multe dintre ele fiind transmise de posturile de radio si televiziunile locale.

                          „Eu imi doresc sa urmez in continuare drumul dificil”

                          Acum ea s-a intors acasa, dar aceste concerte ii dau incredere ca a facut alegerea corecta. „Este o experienta unica in viata de a cunoaste oameni din domeniul muzicii, atât profesori de la care poti culege multe informatii, cât si muzicieni de o vârsta cu tine. Ai sansa de a invata o multime de lucruri noi, de a colabora si de a cânta impreuna cu inca 76 de oameni, de a-ti face prieteni, de a creea momente memorabile, dar si de a te cunoaste pe tine insuti”, marturiseste artista.

                          Un astfel de proiect te ajuta sa te decizi ce drum vrei sa urmezi, daca scena este ceea ce cauti, daca muzica te poate ajuta sa-si faci o cariera in aceasta lume. „Eu imi doresc sa urmez in continuare drumul dificil, dar foarte frumos al muzicii.

                          Este un drum care mie imi aduce multa satisfactie sufleteasca si sunt convinsa ca cei 76 de tineri, cu care am cântat zilele trecute, sunt de aceeasi parere cu mine”, a conchis adolescenta. In luna septembrie, Dorin Iorga isi va face din nou bagajele pentru ca orchestra da din nou strigarea. In perioada 7 – 17 septembrie se reuneste pentru un alt turneu prin Europa, ceva mai scurt, pentru ca elevii trebuie sa se intoarca la scoala.

                          Atletism – Campionatul National de Juniori ll/ Bacauanii au luat 18 medalii

                          Bilant satisfacator pentru atletii bacauani participanti sâmbata si duminica la etapa finala a Campionatului National de juniori ll desfasurata in Capitala. Sportivii legitimati la cluburile din judetul Bacau au cucerit 18 medalii, dintre care sapte de aur.

                          Iata rezultatele juniorilor bacauani:

                          Locul 1: Diana Bogos (LPS Vaslui/ CSM Onesti) – 800 m, rezultat: 2:13.41; Iuliana Leonte (LPS Vaslui/ CSM Onesti)- 1500 m, 4:34.44, Maria Ifteni (LPS Vaslui/ CSM Onesti) – 3000 m, 10:08.18, Adelina Sandu (LPS Braila/ CSM Onesti)- 100 m garduri, 14.40, Anca Burca (SCM Bacau) – inaltime, 1.68 m, Andrei Melnicescu (CSS Bacau/ CSM Onesti)- 100 m, 10.92, Gabriel Bitan (CNOO SS190 Bucuresti/ CSM Onesti)- lungime, 7.15 m.

                          Locul 2: Maria Ifteni (LPS Vaslui/ CSM Onesti)- 1500m, 4:34.44, Anca Burca (SCM Bacau) -triplusalt, 12.39 m, Cristian Nedelcu (LPS Braila/ CSM Onesti)- 110 m garduri, 14.43, Andrei Melnicescu (CSS Bacau/ CSM Onesti)- lungime, 6.91m, Alexandru Novac (CSM 2010)- sulita 700 gr., 64, 72m.

                          Locul 3: Andra Cojocaru (SCM Bacau) -inaltime, 1.60 m, Georgiana Anitei (SCM Bacau)-triplusalt, 12.24m, Maria Madalina Bindac (Arena 2011) – sulita 500 gr. – 39.64m., Sorin Iulian Laslau (CSM 2010)- 1500m, 3:57.31, Mihai Cirstei (LPS Braila/ CSM Onesti)- 110 m garduri, 14.63, Cristian Nedelcu (LPS Braila/ CSM Onesti)- 400 m garduri, 55.29.

                          O băcăuancă trăiește în apartament ca în Evul Mediu. Datoriile la întreținere au lăsat-o și fără gaze la aragaz

                            O locatară din cadrul Asociației de proprietari nr. 48, str. Mioriței, nr. 13, contestă de ani de zile cheltuielile de întreținere stabilite de aceasta. În semn de protest, din 2009 a plătit din când în când doar o parte din sumele datorate. A reclamat pe la toate autoritățile că a fost încărcată la plata întreținerii, dar fără succes. Femeia locuiește în condiții inumane.

                            Încă din 2002, Elena Racoviță, care locuiește într-un apartament cu trei camere, a solicitat și a obținut debranșarea de la rețeaua de termoficare a celor două dormitoare și a băii, astfel că o mică parte din locuință a mai fost încălzită ulterior. Din martie 2011, locatara a cerut debranșarea totală de la CET, încât de atunci nu mai primește niciun gram de căldură de la sistemul centralizat. Locatara a decis aceasta, cu intenția de a-și monta în locuință o centrală termică, în martie 2012. Dar din 2011 a început să tot conteste cheltuielile de întreținere calculate în 2009-2010 pe apartamentul în care locuiește și să plătească sporadic și doar o parte din datoria la asociație.

                            Drept urmare, a acumulat datorii considerabile la întreținere, motiv pentru care conducerea Asociației de proprietari nr. 48 a decis să nu-i elibereze adeverința pentru racordarea centralei la rețeaua de gaze și a hotărât ulterior ca apartamentul în care locuiește să fie debranșat de la aceasta. Astfel, de aproape un an, Elena Racoviță nu mai are nici posibilitatea de a-și face măcar un ceai. Și aceasta după ce în iarna 2012-2013 a stat în frig. Dar locatara continuă războiul împotriva asociației, mai bine zis a administratorului acesteia, convinsă fiind că nu i-a calculat corect cheltuielile de întreținere.

                            „Am fost debranșată de la căldură și, totuși, mi-au venit facturi enorme la întreținere. Într-o lună de vârf din iarnă mi-au calculat la asociație că trebuie să plătesc 80-100 lei. Până în 2011 am achitat conștiincios, dar după aceea nu am mai plătit așa pentru că am considerat că mi-au calculat mult mai mult decât era corect. Mi-au spus că am de plătit, în total, 5.000 de lei, din care 3.200 de lei sunt penalizări de întârziere la plată!” – s-a plâns Elena Racoviță.

                            Actele spun altceva

                            Dar la sediul Asociației de proprietari nr. 48 aveam să constatăm că lucrurile nu stăteau chiar așa cum ni le-a prezentat locatara. „La ora actuală, conform fișei de calcul, debitul acestei locatare este de 3.226 lei, cu tot cu penalizări, ne-a declarat Lucica Neagu, administratorul asociației. Nu i-am pus penalizări decât în cazul în care furnizorul ni le-a perceput.

                            Înainte de 2011, când a avut debranșate numai dormitoarele și baia, noi i-am luat în calcul la încălzire chiar o suprafață mai mică decât ar fi trebuit.” Acest lucru este confirmat și de adresele trimise de către Primăria Bacău asociației și locatarei, după ce aceasta i s-a plâns de mai multe ori conducerii administrației municipiului.

                            „S-a luat în calcul doar suprafața utilă a sufrageriei și holul și ați figurat în evidențele contabile ale asociației cu 22 mp. Din verificările făcute la fața locului, în prezența dumneavoastră, rezultă că și caloriferul de la bucătărie se încălzește. În acest caz trebuie luată în calcul suprafața de 31 mp. Suprafața utilă a dormitoarelor și a băii, care sunt debranșate de la sistemul centralizat, nu este luată în calcul pentru stabilirea consumului de energie termică. Debitul cu care figurați în fișa individuală se datorează neachitării în totalitate, în fiecare lună, a cheltuielilor de întreținere care v-au fost repartizate” – se arată în răspunsul Primăriei Municipiului Bacău

                            Din Fișa de calcul se vede clar că reclamanta a început încă din 2009 să plătească sporadic și doar o parte din datoriile la întreținere. Tot din actele asociației rezultă că de când apartamentul a fost debranșat total de la rețeaua de termoficare, nu au mai fost calculate cheltuieli de încălzire. Dar, în ciuda acestor evidențe, locatara a depus sesizări și la Poliție, și la Prefectură și reclamă în continuare.

                            Trei familii, datorii de peste 12.000 lei

                            Pentru a o determina pe locatară să-și plătească datoriile, conducerea asociației a acționat-o în instanță în anul 2012, proces care se află încă în curs de judecare. Dar asociația se luptă și cu alți rău-platnici. “Mai avem două familii care au datorii enorme la întreținere”, a mai spus administratorul asociației.

                            Una are de plătit 4.554 lei iar alta, 4.488 lei. Datoria totală a celor trei debitori reprezintă factura la apă rece dintr-o lună pe toată asociația.” Aceasta numără 475 familii. Datoriile celor trei le-ar putea lăsa oricând și pe celelalte 472 familii fără una din utilitățile pe care ele le achită conștiincios.

                            ULTIMELE ȘTIRI