vineri, 2 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3942

30 01

    p1

    Cum va fi vremea in Bacau in intervalul 29 ianuarie – 1 februarie

      În conformitate cu atenționarea meteorologică “COD GALBEN” emisă de către Administrația Națională de Meteorologie, în intervalul 29.01.2014, ora 06.00 – 30.01.2014, ora 10.00, în județul Bacău va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50…55 km/h, temporar viscolind şi troienind zăpada.

      Conform informării transmise de către Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Bacău în următoarele trei zile (29.01. – 01.02.2014) vremea în județul Bacău va fi deosebit de rece, geroasă în cea mai mare parte a intervalului.

      Miercuri, 29 ianuarie a.c., cerul va fi acoperit și pe arii din ce în ce mai extinse începând cu sudul județului Bacău. De asemenea, va ninge și se va depune un nou strat de zăpadă mai consistent în jumătatea de sud a județului, unde de altfel se va manifesta și fenomenul de viscol. Vântul va sufla moderat, cu intensificări care vor atinge 60 km/h, viscolind și troienind zăpada.

      Începând cu data de 30 ianuarie a.c., vremea se va ameliora din punct de vedere al fenomenului de viscol, dar va rămâne geroasă. Cerul va fi acoperit, iar ninsorile se vor restrânge ca arie și vor scădea în intensitate, devenind slabe, izolate. În schimb, va apărea ceața însoțită de chiciură, care va ocupa arii extinse. Vântul va sufla slab la moderat și va mai prezenta unele intensificări de până la 45 km/h.

      Temperaturile maxime în acest interval se vor situa între -13C și -7C, cu valorile cele mai scăzute în zilele de joi și vineri (30 – 31.01.2014).
      Temperaturile minime se vor situa între -17C și -14C, cu valorile cele mai scăzute în noaptea de 30 spre 31.01.2014.

      Trenuri anulate din cauza vremii

        Un comunicat al Ministerului Transporturilor anunta ca angajatii companiilor feroviare au fost si sunt în continuare implicati în actiuni de deszapezire a liniilor si de mentinere în circulatie a trenurilor, lucrând permanent în conditiile meteo dificile din ultimele zile.

        În vederea facilitarii accesului echipelor de interventie feroviara si a utilajelor pentru deszapezire, se mentine în circulatie un numar redus de garnituri pe anumite tronsoane feroviare pentru a se evita blocarea în parcurs.

        “Desi se înregistreaza întârzieri din cauza conditiilor meteo dificile, se depun eforturi sustinute pentru asigurarea conditiilor de siguranta pentru fiecare tren în parte. Pentru a reduce gradul de perturbare a circulatiei feroviare, este monitorizata permanent circulatia pe rutele afectate de ninsoare si se iau masuri pentru a asigura necesarul de locomotive Diesel pentru remorcare”, se mai arata in comunicatul mentionat.

        Ministerul Transporturilor a comunicat ca, pe mai multe rute feroviare, sunt restrictii de trafic. In plus, câteva zeci de trenuri erau anulate ieri, din cauza zapezii.

        Pe liniile din judetul Bacau a fost oprita circulatia in cazul urmatoarelor garnituri de tren:
        – trenul 1856 Suceava Nord – Marasesti, cu plecare din Suceava Nord la ora 10.07;
        – trenul 1857 Marasesti – Suceava, cu plecare din Marasesti la ora 17.00;
        – trenul 5301 Marasesti – Comanesti, cu plecare din Marasesti la ora 8.40;
        – trenul 5312 Onesti – Marasesti, cu plecare din Onesti la ora 14.00;
        – trenul 5326 Comanesti – Onesti, cu plecare din Comanesti la ora 12.25. Situatia era valabila marti, la ora 13.

        CFR Calatori recomanda pasagerilor ca înainte de a porni la drum sa apeleze telefonic Gara CFR din localitatea de plecare pentru informatii actualizate despre mersul trenului cu care intentioneaza sa calatoreasca.

        Gunoierii au ramas inzapeziti

          Se pare ca iarna i-a prins nepregatiti pe cei care se ocupa de colectarea gunoiului menajer din municipiul Bacau. Mormane intregi de gunoaie s-au format in câteva zile la ghenele speciale amenajate, iar firma de salubritate pare sa se fi impotmolit in nameti.

          Mormanele de gunoi concureaza in prezent cu mormanele de zapada, pe majoritatea strazilor din municipiul Bacau. Pe strada Energiei, in vecinatatea blocului nr. 25, ghenele de gunoi au devenit neincapatoare, iar locuitorii din zona au ajuns sa puna gunoiul lânga acestea. In zona Orizont, situatia a scapat de sub control, iar gunoiul imprastiat de câini si de cei care cauta in tomberoane, ameninta sanatatea oamenilor.

          „E ceva de nedescris. De când a dat zapada, nu a mai fost ridicat gunoiul. Nici nu mai avem loc de atâtea gunoaie ca sa ajungem la tomberon. Nu se poate asa ceva!”, spune Mioara Ifrim. Bacauanii care locuiesc in apropierea ghenelor de gunoi spun ca s-au trezit cu sobolani in scara blocului. „Bucuria sobolanilor ca au ce mânca! Intr-o vreme, acestia disparusera ca s-a deratizat, dar au reaparut din momentul in care gunoaiele au fost ridicate cu intârziere”, declara Melania Condrut.

          Masinile de gunoi ale firmei de salubrizare SOMA isi fac treaba cu multa greutate, din cauza muntilor de zapada. Ca sa le faciliteze accesul la cele 150 de platforme publice din oras, firma le-a trimis in ajutor doua buldo-excavatoare, dar nici asa lucrurile nu stau foarte bine.

          “Buldoexcavatoarele fac intrari, dar pâna ajunge masina de gunoi deja apar câteva autoturisme care parcheaza si blocheaza platforma. Avem probleme mari in zonele unde nu au intrat utilajele de deszapezire, la turnurile din Cornisa, unde sunt tobogane, dar si in cartierele Gheraiesti, Serbanesti si Tache. Aici sunt multe case, unde gunoiul e scos la porti de fiecare locatar. Masinile noastre nu au efectiv cum sa opreasca la fiecare, fiindca de multe ori nu au unde sa stationeze din cauza zapezii sau blocheaza singurul fir de drum accesibil. Se isca si multe conflicte cu soferii”, spune directorul SOMA, Ciprian Narcis Doru.

          Ramona Ionescu
          Ovidiu Pauliuc

          Concertul lui Gheorghe Zamfir, reprogramat

          Concertul maestrului Gheorghe Zamfir, care ar fi trebuit sa aiba loc mâine la Teatrul de Vara din Bacau a fost amânat. Masura a fost decisa in urma vremii nefavorabile manifestate in intreaga tara, fapt ce-l impiedica pe artist sa faca deplasarea in tara.

          „Dragii mei, din pacate, din cauza avertizarilor meteo semnalate de autoritati, nu ne mai putem vedea pe 30 ianuarie la Teatrul de vara «Radu Beligan»” din Bacau. Dar, cum nu-mi doresc sa va dezamagesc, pentru ca stiu ca ma asteptati de fiecare data cu mare drag, am reprogramat acest concert pe data de 13 februarie, în aceeasi locatie”, este mesajul transmis de maestrul Gheorghe Zamfir.

          Naistul urma sa sustina un concert in Bacau pe scena Teatrului de Vara “Radu Beligan”, in compania Tarafului Magic, condus de Marian Alexandru, dirijorul Ansamblului Ciocârlia din Bucuresti si a artistilor de la Taraful “Micu Alexandru”.

          Fotbal, Liga a III-a / A aterizat Elisei. Zboara din nou Aerostarul?

          An nou, viata noua. Cu un alt antrenor: Cornel Elisei. Fostul sef al Centrului de Copii si Juniori al FCM Bacau a preluat de luni destinele divizionarei C Aerostar, ca inlocuitor al lui Ghita Chitic. Clasata la finalul maxi-turului de campionat pe penultimul loc al Seriei I, formatia bacauana si-a remaniat conducerea tehnica, dar si lotul.

          Astfel, „principalul” Cornel Elisei, secondat de mai vechiul sau colaborator Florin Otelita, vor avea la dispozitie un lot ale carui noutati se numesc portarii Bordeianu si Petrache si jucatorii de câmp Emi Apostu, Varea si Gândulescu, ultimii doi reveniti la matca dupa o perioada de probegie. „Ii cunosc bine pe marea majoritate a jucatorilor de la Aerostar, unii dintre acestia, cum e cazul lui Petrache, George Patriche sau Gabi Boghian fiind formati de mine la FCM Bacau”, a declarat Elisei, care a precizat ca preluarea conducerii tehnice a „aviatorilor” reprezinta o provocare:

          „Situatia din clasament este destul de apasatoare, insa este clar ca nu acesta e locul nostru. Putem mult mai mult si sper sa demonstram acest lucru in partea a doua a campionatului. Trebuie sa schimbam ceva, sa jucam altfel”.
          [HIDEPOST]
          Noul antrenor a dezvaluit si care este obiectivul pe termen lung: „Sigur ca prioritara este redresarea echipei, insa privim si in perspectiva. Vrem sa formam si sa crestem jucatori care sa faca pasul mai sus. Conditii exista, ramâne doar sa le punem in valoare”.

          Dupa o perioada de antrenamente specifice reacomodarii la efort, Aerostarul va intra de la mijlocul saptamânii viitoare intr-un stagiu de pregatire centralizata in localitate.
          [/HIDEPOST]

          VIDEO: Volei feminin/ Divizia A1: Campioana se „cauta” la Mures

          Medicina Târgu-Mures – Stiinta Bacau (miercuri, ora 19.15, Digisport)

          Si-a facut vizita medicala, dar se „cauta” din nou. De data aceasta la Târgu-Mures, in „cabinetul” lui Atanas Petrov, antrenorul Medicinei. Pentru campioana României la volei feminin, Stiinta Bacau, meciul din aceasta seara, de pe terenul Medicinei Târgu-Mures este cel de-al doilea al anului. Si primul dintr-o serie de trei partide in decurs de numai cinci zile.

          Astfel, dupa examenul…medical de la Mures, studentele bacauane vor reveni in propriul fief unde in week-end vor sustine ale doua jocuri de campionat. Sâmbata, de la ora 15.00, primesc vizita celor de la CSM Bucuresti, in runda a 16-a a Diviziei A1, iar duminica, de la ora 14.00, pe cea a banatencelor de la CSM Lugoj, in restanta din runda a 14-a.

          Daca Stiinta vine dupa o perioada pauza competitionala, in schimb Medicina se prezinta dupa „dubla” cu frantuzoaice de la Mulhouse, soldata cu eliminarea ardelencelor din Challenge Cup. „Meciul de la Târgu-Mures este unul important pentru noi. Practic, intâlnim cea de-a patra forta a campionatului deoarece nu vad o alta echipa care sa se alature celor trei de pe podium. Pentru noi, jocul cu Medicina constituie si un bun prilej pentru a ne verifica potentialul”, a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa.

          Bacauancele au plecat spre Târgu-Mures ieri, fara Aleksandra Petrovic, dar cu noua achizitie, belarusa Katsiaryna Zakreuskaya in lot, tragatoarea secunda venita in aceasta luna la Stiinta urmând sa-si faca debutul sub culorile noii sale echipe in intermediara de azi. De notat ca Stiinta si Medicina se vor reintâlni in februarie si martie in Cupa României.
          [HIDEPOST]
          Programul complet al intermediarei de azi: Tomis Constanta – Dinamo Bucuresti, Unic Piatra Neamt – SCM U Craiova, CSM Bucuresti – Penicilina Iasi, Medicina Târgu-Mures – Stiinta Bacau, CSM Lugoj – Rapid Bucuresti, Alba Blaj – CSM Târgoviste.

          Clasament

          1 Dinamo 14 13 1 39-5 38p.
          2 Stiinta Bacau 13 12 1 38-6 36p.
          3 Volei Alba Blaj 14 12 2 38-12 35p.
          4 Medicina 13 9 4 30-17 27p.
          5 CSM Târgoviste 14 8 6 28-23 23p.
          6 Unic P. Neamt 14 6 8 22-26 20p.
          7 SCM U Craiova 14 6 8 24-28 19p.
          8 CSM Lugoj 13 6 7 23-24 18p.
          9 CSM Bucuresti 14 6 8 24-27 18p.
          10 Penicilina Iasi 13 3 10 10-32 9p.
          11 Rapid 14 1 13 5-40 3p.
          12 Tomis C-ta 14 0 14 1-42 0p.

          [/HIDEPOST]

          Dans sportiv/ Cupa Sparkasse: Argint pentru Mihai Paraschiv si Diandra Illes

          An nou, obiceiuri vechi si, mai ales, bune pentru perechea Mihai Paraschiv- Diandra Illes de la clubul de dans sportiv bacauan Authentic 2007. Dupa ce la finalul lui 2013 s-au laureat vice-campioni mondiali la 10 Dansuri, categoria Tineret, Mihai si Diandra au inceput acest sezon cu un nou succes international.

          Perechea bacauana si-a adjudecat locul secund la Tineret Latino la Cupa Sparkasse, desfasurata week-end-ul trecut, in Germania. Pregatita de antrenorul Valentin Illes, perechea alcatuita din Mihai Paraschiv si Diandra Illes a fost devansata in clasamentul final de Nikita Pavlov si Daria Palyev din Rusia.

          Locul 3 a fost revendicat, de asemenea, de Rusia, prin Leonid Tiskin si Ekaterina Saranova. Din partea delagatiei României a jurizat domnul Virgil Grigore, arbitru international WDSF.

          Simulari pentru Evaluarea Nationala

            Toti cei aproape 6.800 de elevi de gimnaziu, din clasele a VIII-a, vor sustine, dupa vacanta intersemestriala (1-9 februarie), examene simulate pentru Evaluarea Nationala.

            Ministerul Educatiei a decis ca aceste simulari sa fie organizate in zilele de 18 februarie (la Limba si literatura româna) si 20 februarie (la Matematica).

            Testele se vor sustine in salile de curs, cu profesorii de la catedra. Notele obtinute de elevi la simularea Evaluarii Nationale nu vor fi trecute in catalog.

            Testarile au un dublu scop: familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen si optimizarea rezultatelor obtinute la finalul studiilor gimnaziale.

            Examinatori si… examinat

              Masteranzii din anul I ai Literelor bacauane au tinut sa-si pregateasca examenul de la disciplina Metodologia cercetarii stiintifice într-un chip aparte. Respectându-se recomandarea ca astfel de cursuri sa aiba un preponderent caracter practic si deci productiv, ei au simulat atmosfera de examen, inversând rolurile.

              Ca atare, au invitat un proaspat doctor în stiinte filologice – Elena Simionescu-Zaharia – si l-au supus unui sir de întrebari desprinse din continutul tezei de doctorat – „Basmul popular – orizonturi stilistice“.

              Coordonatorul actiunii si titularul cursului le-a pus la dispozitie cele zece exemplare alocate Editurii („Alma Mater“, Bacau), pe care masteranzii le-au restituit în ziua lansarii cartii. Asa se face ca marile biblioteci din tara în ale caror fonduri legale au si ajuns au parte de exemplare… gata citite (evident, fara adnotari).

              A urmat lansarea propriu-zisa, atipica, derulata în Sala „Traian Cantemir“: profesoara a luat loc la catedra, iar cei zece cititori si-au aratat curiozitatea de a sti aproape totul despre travaliul elaborarii tezei. S-a discutat, pe sistemul întrebare-raspuns, despre obiectivitate (Maria-Amelia tampau), actanti (Ioana Suciu), bestiar (Elena Pop), oralitate (Raluca Constantinescu), incantatie (Simona Hagima), culturologie (Aura Grama), ingenuitate (Daniela Gradinaru) s.a. „Candidata“, banuiti, a raspuns competent si prompt la toate provocarile si a lasat sa circule în sala o mapa cu manuscrisul tezei de doctorat, cu cele cinci referate adnotate de coordonator, Dumitru Irimia, si cu fisele de lucru care au precedat-o, punctate cu sublinieri, reveniri, corectari etc.

              Partea a doua a avut „examinatori“ din alte domenii: profesori de româna din Poduriul autoarei (Cornelia Lupes, Gh.-Jan Iscu, Elena Grigoras) sau de arte plastice din Bacau (dr. Aurel Stanciu) au portretizat-o pe Elena Simionescu-Zaharia din punctul de vedere al formatorului, de la clasele I-IV, pâna la gimnaziu si liceu (Colegiul National de Arta „G. Apostu“).
              [HIDEPOST]
              Actiunea a fost repetata, peste câteva zile, la Biblioteca Judeteana „G. T. Kirileanu“ din Piatra-Neamt: Adrian G. Romila, Aurel Stanciu, Ioan Danila si Leonard Rotaru (moderator) au readus în fata publicului pietrean basmele „Tinerete fara batrânete si viata fara de moarte“ si „Pasarea maiastra“, asa cum extrem de interesant le-a prelucrat Elena Simionescu-Zaharia.

              Apropiatul examen al celor trei grupe de masteranzi bacauani – o foarte posibila reusita didactica.
              [/HIDEPOST]

              Centru de excelenta la Scoala „G.M.Cancicov”

                S-a lansat cel mai amplu proiect de sustinere a copiilor capabili de performanta, pe invatamântul primar si gimnazial. Este vorba despre un Centru de Excelenta initiat de cadrele didactice de la Scoala Gimnaziala „Georgeta Mircea Cancicov” Bacau, respectiv inv. Maria Oprea – responsabil clasa a III a, prof. Teodora Popa – responsabil clasa a IV-a (pentru ciclul primar, la disciplinele limba si literatura româna si matematica), respectiv prof. Ioana Daniela Triscas – responsabil clasele V- VI la Limba si literatura româna.

                Proiectul este sustinut si de Inspectoratul Scolar Judetean Bacau prin inspector scolar general prof. Theodora Sotcan, inspector pentru educatie permanenta si mentorat prof. Camelia-Elena Râncu, inspector scolar de specialitate prof. inv.primar Rodica Leonte, inspectorii de limba si literatura româna prof. dr. Doina Marinov si prof. Claudia Merticaru.

                „Centrul de Excelenta «G.M. Cancicov» Bacau s-a deschis pentru 120 de copii cu abilitati inalte, ca urmare a selectiei realizate in acest scop, rezultatele fiind publicate la avizierul scolii. Centrul de Excelenta este un proiect ce functioneaza pe baza de voluntariat din partea cadrelor didactice implicate. Initiativa organizatorilor a fost primita cu entuziasm atât din partea elevilor, cât si a pariintilor, fiind o alternativa pentru promovarea performantei scolare.”
                inv. Maria Oprea, profesor

                Centrul de Excelenta are ca obiectiv identificarea, sprijinirea si pregatirea elevilor capabili de performanta, fiind deschis pentru elevii din scolile bacauane din clasele III-VI. Activitatea didactica a centrului a inceput inca din luna noiembrie 2013 si se va incheia in ultima saptamâna de curs a lunii iunie din anul scolar.
                [HIDEPOST]
                Pe parcurs, elevii inscrisi initial sustin o serie de teste, pe masura ce isi dezvolta aptitudinile. In urma primului test se creeaza un catalog oficial. Cursurile Centrului de Excelenta se desfasoara saptamânal, in zilele de sâmbata, intre orele 09:00- 11:00, la Scoala Gimnaziala „Georgeta Mircea Cancicov” Bacau.[/HIDEPOST]

                Noi cursuri de calificare pentru someri

                  Inca 100 de someri vor avea sansa de a se recalifica gratuit intr-o meserie care este mai cautata pe piata muncii. Pentru ei, luna viitoare, Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Bacau va deschide nu mai putin de sase cursuri de formare profesionala.

                  Unii se vor recalifica in meseriile de dulgher-tâmplar-parchetar (15 cursanti), inspector resurse umane (20) sau lucrator finisor pentru constructii (20) iar altii in ocupatiile de lucrator in comert (15), instalator instalatii tehnico-sanitare si de gaze (20) ori de ospatar (chelner) vânzator in unitati de alimentatie (20). In ianuarie, AJOFM Bacau a demarat alte 5 cursuri, la care participa 100 de someri.

                  Dar in unele judete lucrurile stau si mai bine. In februarie, in Vaslui vor incepe 9 cursuri, Calarasi-11, Cluj-10, Covasna-8, Mures-8 etc. Pe de alta parte, in multe alte judete luna viitoare nu va fi initiata nicio asemenea forma de pregatire profesionala a somerilor. Revenind la judetul nostru trebuie sa spunem si ca, din pacate, somerii de pe Valea Muntelui care vor sa se recalifice trebuie sa mearga in Bacau pentru aceasta, deoarece, deocamdata, la Centrul de formare profesionala Onesti nu se organizeaza niciun curs.

                  Dar somerii care vin in Bacau la cursurile desfasurate de AJOFM beneficiaza de decontarea transportului. Mai precizam ca prin AJOFM, formarea profesionala este gratuita nu numai pentru somerii aflati in evidenta acestei institutii ca fiind in cautarea unui loc de munca si care nu obtin niciun venit.
                  [HIDEPOST]
                  La aceasta facilitate au dreptul si persoanele care desfasoara activitati in mediul rural si nu realizeaza venituri lunare sau obtin sume de bani mai mici decât valoarea indicatorului social de referinta (500 lei) si sunt inregistrate la agentiile de somaj, cele care si-au reluat serviciul dupa incetarea concediului pentru cresterea copilului, precum si cele care s-au intors la lucru dupa recuperarea capacitatii de munca ulterior pensionarii de invaliditate. [/HIDEPOST]

                  Agricola Bacau: vânzari de carne de pasare in crestere, exporturi in scadere

                  Vânzarile de carne de pasare ale Agricola Bacau au crescut in valoare cu 8% in 2013, la 300 milioane lei, in timp ce cifra de afaceri a companiei a stagnat in jurul valorii de 363 milioane lei.

                  „Performanta economica a companiilor din industrie a fost serios afectata de decalajul mare intre preturile foarte ridicate la resursele de baza din prima parte a anului trecut si pretul la raft al carnii de pasare. In a doua parte a anului, dupa o recolta record la cereale, lucrurile s-au reglat astfel incât la finalul acestuia vânzarile Agricola de carne de pui au crescut efectiv cu 7% in volum in 2013 (34.724 tone) fata de anul precedent, respectiv cu 8% in valoare”, se arata intr-un comunicat al Agricola.

                  Anul trecut, 85% din carnea de pui comercializata a fost carne refrigerata. Exporturile s-au redus cu aproximativ 30% fata de anul anterior (circa 12% din productia de carne) deoarece compania s-a concentrat mai mult pe piata interna, in special in zona retailului traditional, unde livreaza 34% din productia de carne, fata de 22% in 2012.

                  Estimarile companiei arata o cota de piata de 16% pentru Agricola in 2013, iar pentru anul in curs obiectivul este cresterea cu inca un punct procentual.

                  Grupul de firme Agricola a inregistrat o cifra totala de afaceri de 590,468 milioane lei (aproximativ 133 milioane euro), similara celei din anul precedent, ca urmare a scãderii cifrei de afaceri la oua, din cauza scaderii preturilor, respectiv a cifrei de afaceri din business-ul cu nutreturi combinate.
                  [HIDEPOST]
                  La categoria mezeluri (salamurile crud-uscate si preparatele fiert-afumate obtinute la Salbac SA, companie din cadrul Grupului de firme Agricola), valoarea totala a vânzarilor a fost cu 7,5% mai mare decât in 2012, in conditiile in care piata s-a contractat.

                  Europrod, compania din grup care comercializeaza semipreparate si produse tip ready-meal, si-a mentinut anul trecut o cota de piata de 19%. Agricola Bacau este unul dintre cei mai mari producatori de carne de pui din România si principalul exportator din aceasta categorie.

                  [/HIDEPOST]

                  Preasfintitul Ioachim Bacauanul lanseaza trei carti

                  Astazi, 29 ianuarie, de la 17.00, în Aula „Moldova” a Universitatii „George Bacovia”, va avea loc lansarea volumelor „La déification de l’homme d’aprés la pensée du pére Dumitru Staniloae”, „Cultul Cuvioasei Parascheva în Ortodoxie” si „Crestinismul abia începe”, toate trei scrise de Preasfintitul Ioachim Bacauanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului.

                  Toate cartile vor fi prezentate de prof. univ. dr. Ioan Danila de la Universitatea „Vasile Alecsandri”, prof. Marius Manta, critic literar revista „Ateneu”, pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iasilor, pr. dr. Nicolae Hurjui de la Catedrala „Înaltarea Domnului” si pr. Ciprian Burca, de la Biserica „Buna Vestire” Bacau.

                  Evenimentul va mai cuprinde si un scurt concert în interpretarea coralei „Episcop Melchisedec” a preotilor din Protopopiatul Bacau, alaturi de preot Iulian Musat si arhidiacon Ciprian Ignat.

                  VIDEO: Drumurile din judet, supravegheate de responsabili

                    Cu o zi inainte de intrarea in vigoare a noii avertizari meteo de Cod galben de ninsoare si viscol pentru judetul Bacau, pe toate drumurile nationale si judetene s-a circulat in conditii de iarna. Pe drumurile nationale, carosabilul a fost acoperit cu un strat de zapada framântata de 1-3 cm si s-a actionat non-stop cu utilaje.

                    La Bârzulesti, pentru o perioada scurta de timp, s-a circulat pe un singur sens, insa „nu au fost probleme in judet. Noi actionam si muncim de atâtea zile ca drumurile sa fie practicabile”, a declarat Iulian Vasiliu, directorul Sectiei Drumuri Nationale Bacau. In ceea ce priveste drumurile judetene, cele trei sectoare de pe DJ 207 F, Padureni – Iliesti, DJ 252, Ocheni Gaicena si DJ 252 B, Gioseni – Bazga au ramas inchise.

                    La un moment dat, au fost blocate si DJ 252, Soci – Gaiceana si DJ 119A, tronsonul Contesti – Urechesti si tronsonul Beresti – limita cu judetul Vrancea. In cursul zilei de ieri, situatia s-a rezolvat in ambele localitati, „Mai putin, pe tronsonul Beresti – limita cu judetul Vrancea, unde se actioneaza in continuare”, a declarat lt. Alexandru Balica, purtator de cuvânt la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau. Pe celelalte drumuri judetene s-a circulat in conditii de iarna si s-a actionat cu circa 30 de utilaje.

                    Zeci de TIR-uri au fost oprite in Bacau

                    Pentru ca drumurile din judetele Vrancea, Buzau, Braila sau legaturile cu Capitala au fost blocate mai multe zile, toate TIR-urile care au venit din nordul Moldovei au fost oprite de filtrele de Politie Rutiera in Bacau. Luni, peste 60 de camioane erau trase pe dreapta la iesirea din oras catre Bucuresti si, pentru a nu bloca traficul, au fost stationate in parcarea de la supermarketul situat in zona.

                    Soferii au avut acces la grupurile sanitare de aici, si-au putut cumpara alimente, iar pentru cei care nu mai aveau bani sau provizii, politistii si jandarmii au impartit ceai cald, apa si sandwich-uri. Marti dimineata, imediat ce restrictiile au fost ridicate, acestea au plecat catre destinatii. De asemenea, s-a luat masura prelungirii perioadei de valabilitate a rovignietei, pentru acele autovehicule carora le expira.
                    [HIDEPOST]

                    „La noi situatia s-a rezolvat. Drumul de la Soci la Gaiceana a fost deblocat, s-a intervenit si pe drumurile comunale. Nu sunt probleme. Este inchis Dealu Morii – Gaiceana, asa cum s-a stabilit de la inceput, dar exista varianta ocolitoare”
                    – Stefanel Abdula, primarul comunei Gaiceana

                    „S-a intervenit cu utilaje si a fost deblocat. Nu mai avem alte probleme. Se anunta viscol din nou, dar speram sa ne descurcam”
                    -Neculai Talaba – primarul comunei Urechesti

                    [/HIDEPOST]

                    Ping-pong cu sanatatea veteranilor

                      Fiica unui veteran reclama ca a trebuit sa-i cumpere medicamente tatalui sau cât timp acesta a stat internat in spital. Sesizeaza si faptul ca nu i se acorda medicamente gratuite pentru tratamentul la domiciliu. O lege le da dreptul la gratuitate veteranilor de razboi, alta li-l anuleaza.

                      Dupa ce si-a sacrificat cei mai frumosi ani din viata in slujba patriei, un veteran de razboi a ajuns sa traiasca momente umilitoare, fiind nevoit sa isi plateasca aproape integral tratamentul de care are nevoie.

                      Si este vorba nu numai despre medicatia la domiciliu, ci si despre aceea de care ar fi trebuit sa beneficieze gratuit pe timpul spitalizarii. Referitor la acest caz, Georgeta F., fiica veteranului, ne sesizeaza: „Tatal meu a fost internat in Spitalul Orasenesc Buhusi, in sectia de Interne, in perioada 5-14 ianuarie si, pentru a fi tratat, a trebuit sa-i cumpar medicamentele care i-au fost prescrise de catre medic.

                      Cât a stat in spital, i-am adus de acasa medicamente de aproximativ doua milioane de lei vechi. Mai mult decât atât, la externare, medicul a refuzat sa-i dea reteta gratuita pentru Symbicort, un spray pe care i l-a recomandat, tatal meu suferind de astm bronsic. A spus ca asa sunt ordinele, ca veteranilor nu li se mai acorda retete gratuite. Eu locuiesc in Neamt, l-am inscris la medicul de familie de acolo si ii da fara probleme!”.

                      Doar pretul de referinta, compensat suta la suta

                      Dar, de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) Bacau aveam sa aflam ca medicul a procedat „conform normelor in vigoare”.

                      „Legea spune ca medicul specialist din spital poate sa prescrie reteta la externare, deci nu-l obliga, ne-a declarat Liliana Damian, purtatorul de cuvânt al CJAS Bacau. In schimb, este obligat sa ii dea pacientului biletul de iesire din spital si scrisoarea medicala, cu tratamentul recomandat in ambulatoriu. Cu aceasta scrisoare, pacientul merge la medicul de familie care are dreptul sa-i dea reteta.

                      Reglementarile actuale prevad ca si pentru veteranii de razboi, si pentru toti cei care se incadreaza in legi speciale, gratuitatea consta in compensarea suta la suta a pretului de referinta al medicamentului.

                      Cu certitudine si la Neamt se aplica aceeasi legislatie. Dar, este posibil ca medicamentul prescris de medicul de acolo sa aiba pretul de vânzare identic cu cel de referinta si, atunci, pe pacient nu il costa nimic. Acelasi lucru este valabil oriunde.”

                      De regula, insa, medicul prescrie medicamente mai scumpe, care sunt si mai bune, astfel ca si veteranii de razboi trebuie sa suporte din buzunarul lor diferenta dintre pretul de vânzare si cel de referinta. Si aceasta desi la art.16, lit.j, din Legea 44/1994 (actualizata) privind veteranii de razboi, se spune ca acestia „au dreptul la medicamente gratuite atât in tratamentele ambulatorii, cât si pe timpul spitalizarii”.

                      Dar, pe la inceputul anului 2011, guvernantii de la vremea respectiva au modificat Legea 95/2006 privind reforma in sanatate si, astfel, gratuitatea pentru veterani a fost transformata in compensarea suta la suta a pretului de referinta, pentru medicamentele utilizate in tratamentul la domiciliu.
                      [HIDEPOST]
                      In spitale, vesnica problema: banii

                      In ceea ce priveste terapia in spital, insa, nu s-a schimbat nimic. Conform normelor sanitare, ca orice persoana asigurata, si veteranii de razboi au dreptul la spitalizare gratuita. Dar…

                      „In general, nu stiu daca exista vreun spital in tara care sa asigure bolnavilor toata medicatia necesara, ne-a spus dr.Mouhannad Toron, managerul Spitalului Orasenesc Buhusi.

                      Noua ne-ar trebui inca odata suma care ni se aloca, pentru a putea plati salariile, utilitatile, alimentele, medicamentele de care este nevoie si toate celelalte. Cumparam medicamente, dar, deocamdata, in ianuarie, am primit numai fondul de salarii. In plus, in ianuarie au si fost foarte multi bolnavi, astfel ca am consumat multe medicamente in prima parte a lunii. Pentru ca nu avem suficiente, noi, medicii, suntem pusi intr-o situatie foarte penibila. Si medicului ii este jena sa-i spuna bolnavului sa aduca el medicamente!”.

                      [/HIDEPOST]

                      Moinestenii vor avea Casa de Cultura

                      Municipiul Moinesti s-a asociat cu Judetul Bacau pentru a realiza un obiectiv cultural, cu sprijinul financiar al celui din urma. E vorba de transformarea Clubului „Lira” in Casa de Cultura Municipala si infiintarea Centrului Regional de Cultura.

                      „Necesitatea si oportunitatea investitiei este motivata de lipsa unei astfel de dotari socio-culturale pe o raza de 50 de kilometri, cladiri cu aceasta functiune existând doar in municipiile Bacau si Onesti”, arata Dragos Benea, presedintele CJ Bacau.

                      Lipsa unui spatiu destinat manifestarilor culturale a fost diagnosticata ca o disfunctionalitate in Strategia de dezvoltare locala a municipiului.

                      Primaria Moinesti va asigura realizarea documentatiilor tehnico-economice si va acoperi 20 la suta din valoarea investitiei, iar CJ Bacau, 80 la suta.

                      Zeci de mii de carnete de munca abandonate

                      Pare de necrezut, si, totusi, o multime de persoane au uitat de ani de zile sa-si ia cartea de munca de la institutia la care au lasat-o.

                      Desi au trecut aproape trei ani de când ar fi trebuit incheiata actiunea de restituire a acestui document titularilor lui, Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bacau, care a avut obligatia ca, pâna in martie 2011, sa-l pastreze, se lupta inca sa scape de el.

                      In prezent, nu mai putin de 19.000 carnete de munca isi asteapta posesorii la ITM Bacau pentru a le ridica. Marea majoritate a acestor carnete au fost inchise dinainte de 1 ianuarie 2011 iar restul, anterior acestei date.

                      Unele au inscris in ele 1993 ca ultim an de lucru al titularului, deci raporturile de munca ale acestuia cu un angajator din judetul Bacau au fost incheiate acum 20 de ani. Mai mult ca sigur, titularii celor 19.000 carnete nu mai lucreaza ori muncesc in alta tara. Aceasta nu inseamna, insa, ca nu vor mai avea nevoie de ele.

                      La implinirea vârstei de pensionare, indiferent in ce tara s-ar afla, ei trebuie sa prezinte documentele care atesta stagiul lor de cotizare si la sistemul public de pensii din România. Desi Casa Judeteana de Pensii (CJP) Bacau are in baza sa de date stagiul de cotizare la bugetul asigurarilor sociale de stat al tuturor contribuabililor, este bine ca fiecare sa aiba si cartea de munca in original.
                      [HIDEPOST]
                      Chiar daca la CJP Bacau exista o baza de date dubla a stagiului de cotizare la sistemul public de pensii al titularilor carnetelor care au fost scanate, nu este deloc lipsit de importanta ca ei sa aiba si documentul. Dar nu este de neglijat nici faptul ca Inspectoratul de Munca are blocate spatii importante cu aceste carnete si o grija in plus cu pastrarea lor.
                      [/HIDEPOST]

                      VIDEO: N-au mai riscat!

                      Handbal masculin/ Stiinta MD Bacau a plecat de ieri spre Constanta pentru derby-ul de joi, cu HCM

                      Paza buna trece primejdia rea. Iar in cazul de fata, primejdia rea o constituie noul cod portocaliu de viscol anuntat pentru azi in Sud-Estul României. Pentru a evita orice probleme legate de posibila inchidere a drumurilor din cauza caderilor de zapada, handbalistii Stiintei MD Bacau au plecat inca de ieri la prânz spre Constanta, pentru derby-ul de mâine, cu gazdele de la HCM.

                      Initial, partida trebuia sa aiba loc duminica trecuta, insa conditiile meteo neprielnice au facut imposibila deplasarea bacauanilor spre Litoral.

                      Porniti la drum sâmbata dimineata, studentii au facut cale intoarsa dupa aproximativ o ora de mers din cauza inchiderii DN2. Luni, Federatia a decis sa reprogrameze derby-ul dintre HCM Constanta si Stiinta la mijlocul acestei saptamâni si sa amâne pentru duminica, 2 februarie etapa a 15-a a Ligii Nationale.

                      Desi intr-o prima faza si-au anuntat plecarea spre Constanta miercuri, bacauanii au devansat cu o zi data deplasarii, ca urmare a avertizarilor meteorologice de vreme rea. Astfel, ieri la prânz, dupa antrenament, lotul condus de Eliodor Voica s-a imbarcat in autocar, luând drumul Lotoralului si al…derby-ului cu HCM Constanta, care va avea loc mâine, de la ora 18.00 si va fi televizat in direct de Digisport.

                      VIDEO: Operatorii nu fac asistenta sociala. S-a majorat pretul apei

                        Pretul apei potabile furnizata consumatorilor din municipiul Bacau a fost majorat. Alesii locali au dezbatut acest proiect si l-au aprobat, nu fara scântei. Asta desi, in debut, Leonard Padureanu, administratorul public al Primariei Bacau a venit cu explicatii: „Proiectele de apa sunt conduse dupa normele UE.

                        Ele au fost aprobate sub conditia infiintarii Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara si a stabilirii unei politici tarifare care se termina cu 2014. De la depunerea in 2009 a aplicatiei s-au facut tot timpul majorari conform acestei politici aprobate de toate consiliile locale din judet, pentru ajungerea la tarful unic in 2014.” Leonard Padureanu a mai precizat ca, de la acest tarif unic, nu se mai fac majorari, ci eventual indexari.

                        „Este reliefarea principiului european ca operatorii de servicii publice sa functioneze pe principii de eficienta economica, iar daca tarifele ajung intr-un punct in care nu mai pot fi suporate, e treaba autoritatilor locale sa faca asistenta sociala, nu a operatorilor” a afirmat Leonard Padureanu.

                        In termeni reali, crestere de 8 la suta

                        Ecologistii nu au fost multumiti si au vrut sa stie „de ce pretul apei din Bacau este mai mare decât in alte orase”, cum ar fi Iasul. Au fost contrazisi de primarul Romeo Stavarache, care a afirmat ca apa din Iasi e mult mai scumpa si a solicitat cifre, nu afirmatii. Ecologistii au mai afirmat ca nu e normal ca apa potabila sa coste mai mult decât apa uzata. Leonard Padureanu a declarat ca, totusi, asa stau lucrurile in realitate.

                        Conform politicii de tarifare, majorarea a fost de 8,2 la suta, in termeni reali si a fost ultima efectuata de Primaria Bacau. Pretul aplicat populatiei, de acum inainte, este de 3,81 de lei/metru cub pentru apa potabila si 2,81 lei pentru canalizare. Institutiile publice vor, cum ar fi spitalele si scolile, vor plati 3,07 lei/metru cub la apa potabila si 2,27 lei pentru apa uzata.


                        [HIDEPOST]

                        „Noi aducem de la 70 km apa potabila, se trateaza in statia de la Barati si e un efort. Apa uzata merge pe canalizare pâna la statia de epurare.”
                        Leonard Padureanu, administrator public

                        [/HIDEPOST]