Acasă Blog Pagina 3860

S-a infiintat o noua agentie. Investitorii scapa de birocratie!

De la 1 iulie, de gestionarea fondurilor alocate de Uniunea Europeana (UE) prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) se va ocupa Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR), care va lua locul Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP).

In acest context, Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (OJPDRP) Bacau va fi transformat in OJFIR.
In timp ce defuncta, de acum, APDRP avea atributii exclusiv privind implementarea tehnica si financiara a PNDR 2007-2013 si SAPARD, noua agentie va prelua atât partea de plati si monitorizare a acestor programe, pâna la finalizarea lor, cât si implementarea tehnica si financiara a noului Program.
Astfel, reorganizarea Agentiei va asigura derularea in bune conditii a proiectelor deja depuse, precum si absorbtia eficienta a fondurilor europene puse la dispozitia României prin PNDR 2014-2020.

„Era un lucru firesc intrucât România va beneficia in perioada de programare 2014-2020 de importante alocari financiare, respectiv 8,1 miliarde de euro, care se vor derula prin AFIR. Era necesar sa luam toate masurile pentru a asigura o capacitate ridicata de absorbtie a acestor fonduri.”
Andrei Seto, director OJPDRP Bacau

Iata ce se urmareste: reducerea duratei de analizare a solicitarilor de finantare, descentralizarea unor activitati la nivelul structurilor judetene, un control mult imbunatatit al utilizarii fondurilor platite, eliminarea unor procese complexe si greoaie (de exemplu, simplificarea procesului de achizitie de bunuri de catre beneficiarii privati prin intocmirea bazei de date cu preturi de referinta) si reducerea timpului necesar pentru solicitarea fondurilor prin sistemul de depunere on-line a cererilor. In doua cuvinte, se va reduce birocratia si va creste flexibilitatea instrumentelor de accesare.

„Nu trebuie sa ascundem faptul ca pe anumite masuri, cum ar fi Masura 312, beneficiarii au depus proiectele in 2012 si le-au contractat in 2014. Acest lucru nu se va mai intâmpla.”
Andrei Seto, director OJPDRP Bacau

„Caravana Mobilitatii” a ajuns la Rachitoasa

    „Caravana Mobilitatii”, primul atelier mobil de scaune rulante din tara, s-a oprit saptamâna trecuta in doua comune din judetele Bacau si Neamt. Proiectul este derulat de Fundatia Motivation România cu sprijinul Fundatiei Vodafone.

    Gratie acestuia, 25 de persoane care utilizeaza scaune rulante au beneficiat de echipamente de mobilitate noi sau de reparatii si adaptari ale celor vechi, informatii pentru utilizarea lor si instruire cu privire la dobândirea unui stil de viata independent, de la echipa multidisciplinara din cadrul proiectului.

    Vineri, „Caravana Mobilitatii” a ajuns in Rachitoasa, unde 10 persoane, identificate in timpul vizitelor in teren, au primit serviciile de care aveau nevoie pentru a trece peste obstacolele asociate dizabilitatii.

    „S-au format patru grupuri de lucru si participantii au primit pe rând informatii si instruire de la un asistent medical, de la un kinetoterapeut, un instructor de viata independenta, el insusi utilizator de scaun rulant, si de la un specialist in adaptari ale echipamentelor de mobilitate”
    Cristian Ispas, director general al Fundatiei Motivation România.

    Proiectul se desfasoara in perioada 2014-2015 si este sprijinit de Fundatia Vodafone România cu 38.000 de euro. Cum valoarea proiectului se ridica la 60.200 de euro, diferenta este acoperita de Fundatia Motivation România.

    Alesii au majorat pretul energiei termice

      Sedinta ordinara a Consiliului Local (CL) Bacau aferenta lunii iunie a tinut doar o ora desi avea 17 puncte pe ordinea de zi. Primarul Romeo Stavarache nu a fost prezent la Centrul de Afaceri, lucrarile fiind conduse de Vasile Tescaru, viceprimar, si de consilierul Iulian Stoican, presedinte de sedinta.

      Alesii au ridicat mâna pentru a vota suplimentarea Bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2014, premierea Nataliei Grosu la implinirea vârstei de 100 de ani, aprobarea dreptului de servitute catre E.ON Moldova, distribuirea de apa potabila in zilele fierbinti, acordarea Titlului de „Cetatean de Onoare” prof. univ. dr. ing. Valentin Nedeff, cofinantarea proiectului „Europe Directe” derulat in parteneriat cu Univesitatea „Vasile Alecsandri”, modificarea HCL privind dispensarele medicale si alte cereri de finantare sau concesionare.

      Dar cei cu centrale proprii?

      Singura hotarâre care a fost dezbatuta in mod real s-a referit la majorarea pretului de cost al energiei termice si, implicit, a subventiei acordate celor 20.000 de apartamente racordate la CET. Cei care s-au impotrivit hotarârii au fost Cristi Manolache, PER, si Vasile Dragusanu, PDL.

      Liderul PER s-a referit la gaura neagra care este SC CET SA, a carei datorie a ajuns la 200 de milioane de lei, si a propus ca toti cetatenii, inclusiv cei cu centrale proprii, sa beneficieze de subventie din partea Primariei Bacau, nu doar cei din sistemul centralizat. El a anuntat ca PER va vota impotriva daca acest amendament nu va fi luat in considerare.

      I s-a spus ca poate initia un proiect separat pentru asta. In sprijinul solicitarii PER a intervenit Vasile Dragusanu, PDL. Leonard Padureanu, administrator public, a explicat ca in cele 20.000 de apartamente ramase la CET locuiesc familii cu probleme sociale. El a vorbit si despre necesitatea unei strategii energetice, care sa prevada surse alternative bazate pe energie regenerabila deoarece vor fi probleme cu gazul, in viitor.

      Cheltuielile cresc cu 1,5 milioane de lei

      Cât priveste majorarea, Padureanu a afirmat nu trebuie sa fie nimeni ingrijorat: „E un pret teoretic si nu se va regasi in factura populatiei. E obligatia noastra sa-l aprobam. Aplicarea lui presupune cresterea subventiei cu 1,5-2 milioane de lei. Stiti ca subventie de la stat nu mai exista!”

      Neculai Olaru, directorul CET, i-a rugat pe consilieri sa abordeze problema tehnic, nu politic, insa Vasile Dragusanu l-a corectat, afirmând ca solicitarea unei subventionari echitabile nu este o abordare politica. Hotarârea a trecut cu 17 voturi pentru si 5 impotriva. Tot cu majoritate de voturi a fost aprobat si Planul Urbanistic Zonal pentru construirea, pe strada Narciselor, 5, a unui nou hipermarket Kaufland. Proiectul a trecut foarte usor, singura critica venind tot de la PER.

      Inca o… informare

      Pe ordinea de zi s-a mai aflat o informare privind cele 139 de procese pe care municipalitatea le are pe rol, majoritatea fiind litigii de munca, de recuperare a unor drepturi banesti de catre cadrele didactice si procese cu diverse societati comerciale. Situatia informativa nu e decât un tabel, care nu ofera date privind stadiul procesului sau valoarea eventualelor plati.

      Consilierii locali au aflat ceea ce stiau, anume ca au avut la mapa informarea, nimic in plus, desi la mijloc sunt bani publici, si nu fonduri private.

      Egalitate de sanse. Chiar asa?

      Cine are curiozitatea sa stie la ce nivel este somajul in tara, daca lucrurile s-au mai imbunatatit din acest punct de vedere, mai ales ca Guvernul ne injecteaza zi de zi cu ideea ca a trecut criza, va avea surpriza sa afle cifre diferite, de la sursa la sursa.

      Bunaoara, in cazul Bacaului, datele de la nivel central ne plaseaza pe locul doi in tara ca numar de someri. Ce-i drept, e munca grea sa razbati cu privirea dintr-un birou ministerial, prin aburii cafelei, tocmai pâna la Bacau.

      Aici, insa, lucrurile se vad cu totul altfel, cu cifre si informatii atestate, care ne plaseaza abia pe la mijlocul topului national. Insa chiar si asa, cu un somaj care a tot scazut in ultimele luni, ramân de actualitate doua probleme majore: pregatirea defectuoasa a fortei de munca, in neconcordanta cu cererea din cele mai solicitate domenii de activitate si discriminarea pe piata muncii, atât de ordin etnic, al vârstei, dar mai ales sexelor.

      Pentru a acoperi aceste probleme, Uniunea Europeana ne pune la dispozitie fonduri, pe care destul de multi incearca sa le obtina prin tot felul de proiecte. In acest punct al ideii noastre descoperim o alta problema, aceea ca nu stim sa scriem proiecte care sa treaca de rigorile functionarilor si vistiernicilor UE.

      Asadar, scriitorul de proiecte ar putea fi o alta ocupatie unde lipseste forta de munca bine calificata. Insa unii reusesc sa isi scrie dosarele si nu sunt chiar putini. Numai in ultima saptamâna am aflat despre lansarea, la Bacau, a trei noi proiecte destinate calificarii, recalificarii si ocuparii fortei de munca.

      Doua sunt pentru oameni deja angajati, carora le-au fost pregatite calificari in câteva meserii spre care se pot reorienta, iar altul este destinat exclusiv femeilor, peste sapte sute la numar, pentru a le ajuta sa angajeze mai facil. Domeniile destinate lor sunt utile celor din jur si necesita mereu forte proaspete.

      Ba chiar sunt invatate sa dechida si sa conduca o afacere prin hatisul economiei noastre. Teoretic, asta ar creste sansele de angajare a femeilor. Numele proiectelor se invârt, invariabil, in jurul ideii de egalitate de sanse.

      E laudabil, fara indoiala, iar cei care fac ceva intr-adevar in aceasta directie sunt de mentionat. Dar oare atingem sau macar suntem pe aproape sa atingem egalitatea de sanse, dupa cum ne place sa credem?

      Sau, ca in atât de multe alte ocazii, suntem campioni la intentii ulterior abandonate, iar când vine vorba despre situatii concrete nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu ne miroase?

      O adolescenta a baut petrol

        O tânara, in vârsta de 18 ani, din comuna Podu Turcului, a ajuns la camera de garda a Spitalului Judetean Bacau dupa ce a ingerat voluntar petrol cu intentia de a sinucide.

        I s-au acordat imediat ingrijiri medicale si a fost transferata in Sectia de Psihiatrie pentru a fi consiliata de medicii de acolo.

        Ea a motivat ca a recurs la acest gest pe fondul stresului.

        Slanic Moldova, capitala micilor artisti in pictura

        Rotary Club Bacau a organizat la Slanic Moldova tabara anuala care i-a reunit pe unii dintre cei mai premiati mici pictori din Bacau, Ploiesti si Chisinau

        Douazeci de elevi laureati ai unor concursuri de pictura, majoritatea din Bacau, de la Colegiul National de Arta “George Apostu” din Bacau si de la alte institutii de invatamânt, din Ploiesti si Chisinau s-au reunit timp de o saptamâna la Slanic Moldova, intr-o tabara de arta plastica anuala si devenita de traditie, in organizarea Clubului Rotary Bacau.

        Micii artisti s-au bucurat de natura, de aer curat, dar mai ales de posibilitatile nelimitate pe care imprejurimile pitoresti le-au oferit ca subiecte pentru pânzele lor. Indrumatori artistici le-au fost profesorii Ion si Ionela Lazureanu, de la Colegiul National de Arta “George Apostu”, iar de partea administrativa, de distractie, de tabara efectiva s-a ocupat binecunoscutul si sufletistul Remus Lupu, conducatorului Clubului de turism si ecologie „Veniti cu noi”, una dintre cele mai active astfel de organizatii din Bacau.

        Cu ajutorul sau au fost organizate drumetii, jocuri de socializare bazate pe educatie non-formala, discoteca, iar cu sprijinul autorizat al gazdelor de la Pensiunea „Paltinis„ a fost realizata si o instalatie de tiroliana, unde copiii au demonstrat cât de temerari sunt.
        Distractia s-a impletit cu activitatea de baza din tabara, aceea de pictura. Tema aleasa a fost peisajul in ulei, mai ales ca majoritatea tinerilor pictori, multiplu laureati la diferite concursuri, au incercat pentru prima oara tehnicile in ulei. La final s-a vazut insa ca anii multi de experienta in fata sevaletului au rodit frumos, dovada fiind multimea de tablouri remarcabile.

        ”Tabara a fost un succes pentru ca elevii au invatat tehnicile in ulei, pentru ca au pictat in natura si au deprins tainele compozitiei tabloului, au facut tot felul de experimente. Mereu am discutat, am analizat tablourile, pentru ca sa fie intelese bine toate tehnicile. Nu in ultimul rând, tabara a fost un succes datorita gazdelor foarte primitoare, a conditiilor fara repros pe care ni le-au oferit”
        profesorul Ionel Lazureanu

        Copiii nu au platit nimic pentru sederea in tabara timp de o saptamâna, intrucât sprijinul material a venit din partea Rotary Club Bacau. O parte din bani, insa, provin din vânzarea tablourilor realizate in tabara de anul trecut, care a avut loc la Tescani. La fel se va intâmpla si anul acesta, când tablourile vor valorificate, iar fondurile strânse vor contribui la organizarea taberei de anul viitor.

        Viata si poezie

        Fata de alti ani, subiectele de la bacalureat la literatura sunt extrem de usoare. Unii vad o conspiratie intr-un an electoral, Guvernul vrând sa se puna bine cu tinerii votanti.

        O fi, n-o fi, cert este ca si la real si la uman subiectele la literatura au fost extrem de simple si, mai ales, fara posibilitatea de a fi interpretate.

        Cerintele au fost foarte clare iar rezolvarea ar permite si unui elev mediocru sa obtina nota mare.

        Cand vorbesc de „elev mediocru” ma raportez, evident, la vremea mea. Acum 20 de ani elevii mediocri erau altfel.

        Astazi, cel putin un sfert din absolventi au ajuns sa-l injure pe Eminescu pentru ca a fost ales la proba de literatura. Alt sfert ii injura pe poeti, in general, pentru ca au existat si au scris poezii, absolventii fiind prea ocupati cu activitatile extrascolare pentru a mai avea timpul necesar „digerarii” genului liric.

        Problema cu absolventii de astazi este ca sunt prea putin interesati de poezie. Nu ca ar fi foarte interesati de alte genuri literare, dar, macar, unele romane au fost ecranizate.

        Si, in loc sa piarda o saptamâna sa citeasca Morometii, adolescentul prefera sa vada filmul timp de doua ore. La poezie e mai dificil; nici una nu a fost, deocamdata, ecranizata, din câte stiu.

        Viata fara poezie, insa, nu e viata. E doar un roman realist in care nu exista loc de metafore. Din pacate, asta nu intelege multa lume si ajunge sa urasca poezia. Ceea ce cred ei ca traiesc conectati la realitate nu este viata, este doar o derulare fada de evenimente, fara emotii.

        Poezia este altceva; ea te ajuta sa intelegi de ce si pentru ce traiesti. Fiecare avem nevoie de poezie. Nu neparat cu rima si nu neaparat in versuri…

        Hip-hoperii bacauani se dueleaza pe YouTube

          Ruinele fostei fabrici Proletarul si blocurile comuniste au devenit studio de filmare pentru noua generatie de hip-hoperi. In cateva zile, pe YouTube au aparut doua clipuri ale artistilor bacauani.

          Primii au fost Minim feat Demisec & Leo, care au lansat piesa „Stai putin”. Pe cand se pregateau sa sarbatoreasca si numarau afisarile pe YouTube, s-a produs dezastrul: clipul a fost sters pe motiv ca incalca termenii si conditiile site-ului.

          A fost repostat, insa doua zile mai tarziu. De atunci a ramas online.

          La cateva zile, un alt clip apare online. De data asta protagonistii sunt Sk8 & Stefan (Adrian Balaban si Stefan Liche), care fac un cover dupa piesa PaRap a lui Cabron. Clipul a fost filmat pe pasajul subteran de la Narcisa si pe un bloc de 10 etaje.

          „Vorbesc ca si cum as fi un hater, vorbesc in numele haterilor, ce am auzit de la hateri despre ei. Spun si despre mine si baietii mei. Singurii care vor da dislike vor fi cei ce nu inteleg mesajul si cred ca ii criticam pe respectivii, intr-un cuvant, „haterii”, spune Sk8.

          Spectacolul Cartii. Poezia Petronelei Rotar este vinovata de prospetime

          O seara dedicata poeziei. Ultima din aceasta stagiune de manifestari culturale, inscrise in calendarul Centrului de Cultura “George Apostu”. Si n-a fost numai poezie, a fost si muzica, la pian fiind Catalin A. Stanescu, cu lucrari in ton cu volumul de debut al Petronelei Rotar: “O sa ma stii de undeva”. O stim de pe ecranele unor posturi locale ale Pro Tv, Antena 1 sau Realitatea.

          Geo Popa, directorul Centrului “George Apostu” a regizat “Spectacolul cartii” si l-a pus sub semnul unei zicatoare aborigena asustraliana: “Toti suntem in vizita in acest moment si loc. Suntem doar in trecere. Am venit sa observam, sa invatam, sa crestem, sa iubim si sa ne intoarcem acasa”. Si numerosul public a venit in vizita, a iubit impreuna cu Petronela Rotar, iubirea, dragostea domina prima parte a volumului lansat.

          “Ceea ce-mi place în primul rând la autoare este curajul de a fi ea însasi, si faptul ca spune povesti adevarate într-un chip direct, spontan, fara artificii de stil. Nu cosmetizeaza, nu fardeaza realitatea, nu se fereste de cuvinte argotice, de expresii tari, hard, e clar ca nu scrie pentru puritani si pudibonzi”, a spus si a citit din creatia Petronelei Rotar Carmen Mihalache.
          Partea a doua a volumului este o proza lirica: “O sa ma stii de undeva”, iar ultima are un titlu ce se poate citi dupa ora 24, fapt remarcat si de profesorul si poetul Dan Petrusca: “Limbajul Petronelei Rotar este vinovat de o enorma prospetime, crud, insa si cuvintele urâte daca sunt folosite oportun, artisitic pot aduce frumusetea.”

          Directorul Geo Popa a dat citire unui text inscris pe Diploma de Recunostinta atribuita unui om, cu deschideri spre inaltimi, si la propriu si la figurat, este vorba de preserintele –director general al Aerostar, Grigore Filip, devenit sponsor oficial al Centrului “George Apostu”.
          Pentru ca Eseul de vineri seara sa aiba final, a fost lansat numarul 42 (2 format nou) al revistei VITRALIU, prezentat de Gheorghe Iorga, al carei sumar este subsumat unei idei: Cultura Disporei. Diapora Culturii”.

          Comemorarea unui erou bacauan: Capitanul Ioan Boros

            Luni dimineata, in cimitirul Central din municipiul Bacau au rasunat acorduri de trompeta. Muzica militara, un grup de militari din Garnizoana Bacau, cadre militare in rezerva si prezenta a doi preoti militari, anuntau un eveniment important.

            Toti cei amintiti s-au oprit la mormantul capitanului Ioan Boros, pe monumentul caruia scrie cu majuscule „Erou cazut la Herta”, pe 29 iunie 1940. Cel care s-a ingrijit de cele necesare comemorarii este col. (r) Paul Valerian Timofte, presedintele Asociatiei Nationale Cultul Eroilor „Colonel Corneliu Chiries”, filiala Bacau.

            Preotii au tinut un ceremonial religios la capataiul eroului capitan Ioan Boros, considerat a fi primul ofiter al Armatei Romane cazut la datorie pentru apararea Tinutului Herta de invazia armatelor sovietice.

            Boros a urmat cursul inferior al Liceului din Bacau, dupa care Liceul Militar din Iasi si Scoala Militara de Ofiteri de Artilerie. In iunie 1940, capitanul Boros comanda Bateria 5 de tunuri din cadrul Regimentului 16 Artilerie Bacau.

            In procesul-verbal al Regimentului 16 Artilerie a ramas scris ca „in dimineata zilei de 29 iunie 1940, la orele 4, localitatea Herta a fost ocupata de armata rusa, cu elemente mecanizate. La aceasta data, Bateria I era instalata pe pozitie in Herta, sprijinind un detasament de infanterie.

            Doua din cadrele de lupta ce intrasera in localitate au aparut in pozitia Bateriei si au cerut ca Bateria sa se predea.

            Capitanul Boros a incercat sa parlementeze cu rusii, insa ei au tras focuri de arma si de pistoale omorandu-l pe loc, cazand la datorie intre soldati si tunurile Bateriei sale”.

            Eroul Ioan Boros a fost inmormantat in Dorohoi, cu onoruri militare, in ziua de 1 iulie 1940, iar mai tarziu a fost reinhumat in Bacau, unde, dupa spusele istoricilor, s-a nascut intr-o casa de pe Calea Marasestilor nr.72.

            In prezent, o strada din cartierul Serbanesti, poarta numele de „Cpt. Ioan Boros”.

            Un sofer beat a fugit de la locul accidentului

              Poliţiştii Postului de Poliţie Coloneşti au fost sesizaţi la data de 28 iunie a.c. de către o femeie din Constanţa, despre faptul că a fost implicată într-un eveniment cu pagube materiale, pe DJ 241 din localitate, iar celălalt conducător auto a plecat de la locul faptei.

              În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii l-au depisatat la aproximativ 500 de metri de DJ 241, pe conducătorul auto în cauză şi au constatat că acesta se afla sub influenţa alcoolului şi nu poseda permis de conducere.

              În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat iar bărbatul a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

              Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis şi conducere sub influența alcoolului.

              Barbat lovit de o masina in timp ce traversa strada

                La data de 28.06.2014, în jurul orei 08.30, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Ghimeş Făget au fost sesizaţi despre faptul că pe DN 12 A din localitate s-a produs un accident de circulaţie, în urma căruia au rezultat vătămarea corporală a unei persoane.

                La faţa locului poliţiştii au stabilit că o femeie de 42 de ani, din judeţul Harghita, în timp ce conducea un autoturism, a surprins şi accidentat un bărbat de 47 de ani, care se angajase neregulamentar în traversarea străzii, prin loc nepermis şi fără să se asigure.

                În urma evenimentului, victima a suferit leziuni uşoare şi a refuzat să fie transportată la o unitate medicală pentru investigaţii.

                Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                Infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere

                  • La data de 28.06.2014, în jurul orei 20.00, poliţiştii rutieri au oprit în trafic, pe un drum comunal din localitatea Sărata, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din Bacău, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

                  În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                  Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.

                  • Pe strada Ştefan cel Mare din Bacău, poliţiştii rutieri au depistat în flagrant la data de 29 iunie a.c., în jurul orei 03.30, un bărbat de 30 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
                  Rezultatul testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a fost de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.
                  Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                  În cauză a fost întocmit dosar penal.

                  • Un bărbat de 34 de ani, din comuna Oituz, a fost depistat în flagrant, pe DN 11 din localitate, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

                  În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                  În cauză poliţiştii au întocmit pe numele bărbatului dosar penal.

                  • La data de 29.06.2014, în jurul orei 18.30, pe DN 2, în interiorul localităţii Valea Seacă, poliţiştii rutieri au depistat un bucureştean de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având dreptul de a conduce suspendat.

                  În urma verificăriilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat până pe data de 10 iulie a.c.

                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul suspendat.

                  Băcăuan urmărit internaţional de autorităţile germane, depistat de poliţişti

                    Un bărbat căutat de autoritățile germane pentru falsificarea mijloacelor electronice de plată a fost depistat de polițiștii din Bacău.

                    La data de 29 iunie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale au depistat un bărbat de 36 de ani, din Bacău,urmărit internațional.

                    Pe numele acestuia, autoritățile germane au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de mijloace electronice de plată.

                    Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi declanșată procedura de predare către autoritățile germane.

                    New Press si jurnalistii ei minunati

                      Am participat zilele acestea la scrierea uneia dintre cele mai frumoase povesti, care va intra – cu siguranta – in istoria presei bacauane: lansarea primei editii a revistei NEW PRESS, format A4, full color, scrisa si editata de copiii de la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor din Bacau, al carui mentor si conducator este prof.

                      Laura-Nicoleta Bibire (Laura Huiban), care si-a asumat pentru inceput si rolul de redactor sef.

                      Sala de teatru a Palatului era plina, copii, profesori, parinti, jurnalisti, editori, blituri, camere de luat vederi, carnetele de notite. Sunt in Cerc peste 30 de elevi cu vârste intre sapte si 18 ani, indrumati de “magiciana” Laura, dupa cum ii spune directorul Palatului Copiilor – prof. Radu Ghiciusca. Mara Ioana Secrieru este in clasa a II-a la Scoala “Alexandru Ioan Cuza”. Mica de abia se vede de la pupitrul studioului de televiziune.

                      “Mie imi place sa citesc si sa scriu si nu gaseam un loc, un cerc unde sa fac aceste lucruri. Mi-a oferit o oportunitate(!) o prietena, care era la Cercul de Jurnalism. Am venit, imi place foarte mult, mi-am facut prieteni, discutam, invatam. Va spun ca o sa vin mereu.”
                      Mara Secrieru (8 ani)

                      Au fost invitati “pentru a le spune lucruri despre presa, despre inceputurile fiecaruia in gazetarie” Stefan Olteanu, Aurelian Chiscop, Ionut Tomescu (purtator de cuvânt al Primariei), Dorian Pocovnicu – fost ziarist, prefectul judetului Bacau, Razvan Bibire, Sebi Sufariu si subsemnatul.

                      Amintiri, povesti, povete, emotii, insa viitorul apartine celor care, cu pasiune, cu inocenta vârstei, dar si curaj au scris aceasta minuanta revista, redactori si fotoreporteri de la grupele Kids Press, True Press, Teen Press, New Press, Basarabia Press. Treaba serioasa, ca in marile redactii.

                      “Am descoperit in elevii mei, in ciuda deselor clisee vehiculate pe seama tinerelor generatii, niste copii inteligenti, curiosi, creativi, foarte calzi, cu mare nevoie de a fi ascultati si a fi luati in serios, pentru a se putea la rândul lor lua in serios pe sine”, scrie redactorul sef Laura Nicoleta Bibire, in editorialul revistei. Sumarul este interesant, bogat, divers, stiri, note, reportaje, interviuri, fotografii, mai ales fotografii, de altfel, in redactie scrie mare: O fotografie face cât 1000 de cuvinte. Dar reportajele? Sunt minunate. Aceasta revista ar trebui difuzata prin toate retelele din oras.

                      Am vizitat redactia, o sala moderna, primitoare, cu mobilier nou, insa…doar atât. Cercul de Jurnalism de la Palatul Copiilor nu are o minima tehnica, un calculator, o imprimanta, un scanner. Uite o tema pentru un interviu in viitorul numar al revistei.

                      Un jurnalist al televiziunii publice din Rusia a fost ucis în estul Ucrainei

                        Un jurnalist al postului public de televiziune din Rusia a murit în regiunea Donețk din estul Ucrainei după ce a fost împușcat în abdomen, a anunțat televiziunea, potrivit ITAR-TASS și AFP.

                        „În această noapte (duminică spre luni — n.r.), colegul nostru Anatoli Klian, cameraman al Canalului 1, a murit la Donețk”, a precizat postul de televiziune într-un comunicat.

                        „Tragedia s-a petrecut în apropierea unei unități militare, unde echipa venise să filmeze un material. La fața locului au fost trase în mod neașteptat focuri din partea militarilor. Anatoli Klian a fost rănit grav în abdomen. Avea 68 de ani”, se mai menționează în comunicat.

                        Deplasarea la unitatea militară fusese organizată de serviciul de presă al autoproclamatei ‘Republici Populare Donețk’. Jurnaliștii călătoreau cu un autobuz alături de mame ale soldaților, care intenționau să le ceară fiilor lor să vină acasă din armată.

                        9o_974965

                        După ce au fost trase focuri, jurnaliștii au reușit să se urce într-un autobuz și să se îndepărteze aproximativ 500 de metri de unitate. Apoi, ei au coborât din nou, însă au fost trase noi focuri de armă. Acela a fost momentul când cameramanul a fost rănit. Colegii l-au transportat la spital, unde Anatoli Klian a murit din cauza rănii.

                        La 17 iunie, alți doi jurnaliști ai televiziunii publice ruse au fost uciși în regiunea vecină Lugansk.

                        Povestea continuă și în acest an: Festivalului Drumeții Montane

                          Festivalul Drumeții Montane se va desfășura în perioada 01-03 august 2014 la Complexul Turistic „Cheile Buții”, din Masivul Retezat.

                          Asociația Drumeții Montane & Jnepenii, organizatorii evenimentului au ales pentru cea de-a treia ediție a concursului un traseu ce străbate ținutul legendelor, unde zmeii înaripați răpeau domnițe suave, iar flăcăii viteji îi învingeau în luptă dreaptă, un tărâm în care haiducii se întâlneau pe marginea lacului Bucura și ascundeau comorile în apele acestuia, un loc ce a fost cândva insula dinozaurilor pitici.

                          Fiecare ediție a Festivalului Drumeții Montane a fost pentru organizatori o provocare, o încercare răsplătită de numărul tot mai mare al concurenților sosiți din toată ţara, ce au plecat cu zâmbetul pe buze și cu dorința de a reveni.

                          În acest an vom scrie împreună o filă în legendele Retezatului, fiecare dintre noi fiind protagoniștii acesteia: organizatorii s-au erijat în Flăcăii Viteji, categoriile Open și Family au primit roluri de Haiduci, Domnițele Suave vor fi fetele înscrise în categoria dedicată, cei mai sportivi dintre noi, Elite și Veteranii vor interpreta rolurile Zmeilor Înaripați, iar categoriile Copii și Juniori vor deveni Dinozaurii Pitici.

                          Concurenții vor forma echipe de câte 3 persoane și vor participa la activiăți precum: un program de înviorare, o drumeție montană, escaladă, cunoștințe turistice, probă culturală și alte probe surpriză.

                          Dimineața de sâmbătă va începe cu un programul de înviorare ce-ţi pune sângele în mişcare şi te ajută să parcurgi drumeția în cel mai scurt timp!

                          În cadrul probei de RAID MONTAN echipele vor străbate un traseu turistic, și vor urca la 2014 m pe Vârful Piatra Iorgovanului.

                          Proba de escaladă va fi o probă de îndemânare în executarea nodurilor de baza în alpinism, iar orientarea se va realiza pe o hartă specială, unde participanții vor utiliza harta și busola.

                          Cunoștințe Turstice este o probă în care echipele vor răspunde la 20 de întrebări grilă, ce se regăsesc pe site-ul festivalului www.festival.drumetiimontane.ro .
                          Seara se va încheia cu un program cultural, ce va cuprinde cântece, poezie și scenete umoristice.

                          Pentru a participa la activitățile din cadrul Festivalului Drumeții Montane din acest an, cei sosiți trebuie să aibă un echipament minim obligatoriu: individual: încălțăminte cu talpă aderentă, lanternă, fluier și pelerină de ploaie, iar cei pe echipă: aparat foto/telefon cu cameră, busolă, trusă sanitară, bidon pentru apă, rucsac și sursă de foc.
                          Probele se vor desfăşura în conformitate cu regulamentul Competiţiei Naţionale de Turism Sportiv „ȘTAFETA MUNȚILOR”.

                          La festival poate participa orice persoană, îndiferent dacă dorește să participe la activități sau, pur și simplu, să petreacă un weekend în natură.

                          Activitățile organizate în cadrul acestui festival sunt gratuite.

                          Participând la activități veți obține puncte iar la final cei mai meritoși dintre concurenți vor fi premiați cu premii substanțiale oferite de către susținătorii festivalului: Ch-Center Hosting, Dwyn.ro , Lew.ro, Doppelherz, VitalisGroup.ro, AuroMedia, Biroul de Avocatură Cuculis și Asociații, MobilaDalin, Touch Antibacterial, Belkin International Inc, Craimont, IBU Publishing, Piticlic, O & R Bacău, Mozartinno, ListaFirme.ro, Elmo-Print, MagazinulArtistilor.ro, A-Z Cursuri, Hotel Peștera, CEDES Cercetare Dezvoltare.
                          Parteneri Uniunea Națională a Studenților din România, Music Channel România, Complexul Turistic Cheile Buții, Parcul Național Retezat, Regia Națională a Pădurilor Romsilva.

                          Mai multe informaţii despre festival puteţi afla accesând: www.festival.drumetiimontane.ro

                          1 1 07

                            p1

                            Distractie, mici si bere la Hramul Bacaului

                              Tiribombe, masinute, inghetata, vata de zahar, mici si bere, gratare, cozonaci unguresti, porumb fiert, acadele, cârnaciori, scarita de porc, chiar si ciorbe cu afumaturi sau cartofi prajiti, hamsii si gulas ardelenesc.

                              Muzica de distractie si joc, dans si voie buna, artisti consacrati, ansambluri populare, DJ Cip, Alexandra Preser si Miruna Rotaru, Nicu Paleru, Eila, Boboceii de Bacau, Maria Salaru, Orchestra „Raposodia Vasluiului” – dirijor Cristi Nastase, Simona Nae sau Kaira, scoala de canto, „Scoala Stelutelor”, „Ciucurelul” si „Ciobanasul”, Maria Tataru, Viorica Macovei, George Cojocarescu si Ansamblul Plaiuri Bacauane”, Pavel Stratan si Glorya.

                              Sunt doar câteva dintre ingredientele unei sarbatori pe cinste, organizata de Primaria Bacau cu ocazia „Hramului de Sân’ Petru”, devenit deja o traditie a urbei. Weekend-ul trecut, intre 27 si 29 iunie, bacauanii au avut parte de ore intregi de petrecere adevarata.

                              Pe platoul de la Sala Sporturilor, mii de oameni s-au adunat si au dansat, au chefuit si au degustat bucate traditionale din toate colturile tarii. In paralel cu aceasta manifestare, Primaria Bacau a organizat, in Parcul Catedralei, si o noua editie a târgului de mestesugari, unde si-au expus marfa peste 20 de mesteri populari.

                              La preturi de producator, doritorii au putut cumpara de aici ii unicat, cojoace, palarii de paie, obiecte de ornament, papuci, dar si mâncare traditionala. Au fost trei zile de hram. Vor urma si altele…intr-o editie viitoare.

                              VIDEO: A meritat asteptarea!

                              Inot/ Cupa Aqua Club, editia a doua

                              O competitie pe masura locatiei: imbietoare. Si demna de tinut minte. Cea de-a doua editie a Cupei Aqua Club la inot a meritat asteptarea. Si a intrecut asteptarile. Programat initial pe data de 21 iunie, concursul rezervat inotatorilor nascuti intre anii 2002 si 2008 a fost amânat cu o saptamâna din cauza conditiilor meteo instabile.

                              Dar pentru ca unde oamenii gospodari pun mâna, isi arunca si Dumnezeu… razele de soare, sâmbata, 28 iunie, a fost o vreme numai buna de inotat. Astfel incât, la competitia organizata de Aqua Suport in parteneriat cu Primaria si Consiliul Local Bacau s-au prezentat peste o suta de copii legitimati la cluburi din Bacau si Piatra Neamt.

                              „Aceasta competitie este destinata cu precadere sportivilor bacauani, dar pentru a spori concurenta, am decis sa invitam si inotatori din Piatra Neamt. E singurul concurs din zona desfasurat in aer liber, iar unul din scopurile sale secundare este acela de a umple golul competitional pe perioada vacantei de vara. Consider editia din acest an drept una foarte reusita si tinem sa multumim tuturor celor care au contribuit la acest lucru: gazdele noastre, Primaria Bacau, DJTS si, bineinteles sponsorilor”, a declarat unul dintre principalii organizatori, prof. Dragos Furdu.

                              Entuziasmul participantilor, dublat de cel al parintilor si a celorlalte rude, care si-au sustinut zgomotos favoritii a contribuit din plin la reusita manifestarii. De notat si performanta lui Alexandru Hriscu, care a corectat (neoficial, ce-i drept) recordul national la 50 m fluture baieti, ce data din 2002, adica exact anul de nastere al inotatorului legitimat la LPS Bacau! Sâmbata, Alex Hriscu a parcurs proba respectiva in 31″05 sec., in timp ce recordul oficial este de 29”52. Un super-rezultat care, pâna va ajunge sa puncteze la capitolul palmares oficial, va contribui, fara doar si poate, la moralul lui Alex. In special in perspectiva Nationalelor de la Braila.

                              In final, sa notam si un regret: faptul ca va trebui sa asteptam inca un an pâna la urmatoarea editie a Cupei Aqua Club!

                              Clasament general pe ani de nastere

                              Masculin: 2002- Alex Hriscu (LPS Bacau); 2003- Toma Adam (Nautica); 2004- Mihnea Lupu (Arena 2011); 2005- Robert Adam (Nautica); 2006- Rares Hriscu (LPS Bacau); 2007- Flavius Cojocaru (Arena 2011); 2008- David Tudor (Nautica).

                              Feminin: 2002- Ariana Dodita (SCM Bacau); 2003- Georgiana Tepes (SCM Bacau); 2004- Maria Tica (Nautica); 2005- Theea Preoteasa (LPS Bacau); 2006- Ema Grigorcea (Sporting Club Piatra Neamt ); 2007- Anastasia Horghidan (Sporting Club Piatra Neamt); 2008- Ingrid Stefura (Nautica).

                              Clasament pe cluburi: 1) LPS Bacau, 2) Nautica, 3) SCM Bacau).

                              + Galeria foto

                              ULTIMELE ȘTIRI