Acum câteva zile am văzut, la tv. , un film despre lumea modei, cu o formidabilă actriţă în rolul principal. La „Diavolul de la Prada” mă refer, şi la Meryl Streep. E o lume artificială, snoabă, feroce, în care îţi faci foarte greu un nume şi tot la fel de greu te menţii.
Dar moda este un domeniu seducător, nu are cum să nu-mi placă, la fel cum îmi plac şi câţiva mari creatori, inegalabila Coco Chanel, Yves-Saint Laurent, Christian Dior, Valentino, Armani, Versace, Cavalli. Ultimul este un boem rebel, chiar la o vârstă destul de coaptă.
Celebrul şi extravagantul creator italian, spune sus şi tare că moda e în ADN-ul lui, şi că-i place la nebunie să-l copieze pe Dumnezeu, „cel mai grozav designer”. De aceea foloseşte foarte des, în creaţiile sale vestimentare, materialele cu animal print, redând „îmbrăcămintea” animalelor, pentru a se apropia de marele demiurg.
Cavalli are o poftă teribilă de lux, opulenţă, spectaculos, de culori vii, tari, de ţesături somptuos împodobite cu puzderie de broderii, în fir de aur şi argint. Una din devizele lui este: „Excesul aduce uneori succesul. Asta dacă faci ceva diferit, ceva special, sexy. Pentru că oricărei femei îi place să fie sexy şi eu vreau să ajut femeile să fie aşa. Uneori le e frică de asta, dar ar trebui să ştie că o rochie le poate salva viaţa”.
Iar rochiile femeilor trebuie să fie cât mai multe, alta pentru fiecare eveniment, nu-i aşa? Asta în timp ce bieţii bărbaţi arată ca „pinguinii, folosind mereu acelaşi frac”.
Cavalli ştie să flateze orgoliul femeilor, atunci când spune despre ele că sunt „mai inteligente şi mai puternice decât bărbaţii”. Puternice sunt mai cu seamă acele femei care nu mizează doar pe frumuseţe şi proporţii ideale, ci pe atitudine, pe inteligenţă. O atitudine plină de îndrăzneală, de farmec, de aplomb le asigură succesul.
Când vorbesc despre modă, mă gândesc şi la şocurile create de unele noutăţi socotite, la vremea când au apărut, scandaloase. Acum 5o de ani, de pildă, la Londra, Mary Quant inventa minijupa. Şi se spune că micuţa fustă nu a făcut niciun rid, că e la fel de tânără şi de proaspătă.
Ea a provocat o adevărată revoluţie, devenind simbolul tinereţii şi al libertăţii. Eram doar o fetiţă în 1964, dar ţin minte cântecele lui Françoise Hardy, „Salut les copains”, mai ales, şi mi-amintesc silueta ei fragilă, longilină, pletele rebele, bretonul. Şi rochiţele de-o palmă. Dar una dintre cele mai frumoase rochii scurte-scurte, cred că a purtat-o faimoasa Jane Birkin, pe care am revăzut-o într-o splendidă fotografie din Madame Figaro. Fustele mini revin acum puternic în modă, aşa cum se vede din noile colecţii Gucci şi Valentino.
Dar, oricât de mult mi-ar plăcea moda, nu absolutizez niciodată lucrurile de suprafaţă, nu judec oamenii după cum se îmbracă. De fapt, nu prea judec oamenii, că nu este treaba mea.Asta în afară de judecata estetică, pe care o practic fiindcă aşa-mi cere meseria mea de critic. În rest, pot doar să am nişte impresii, nişte păreri.
Şi mă bucur când mă întâlnesc cu alţi oameni în ceea ce cred. Am citit odată că un mare designer de pantofi spunea că el nu se uită niciodată la ce poartă oamenii în picioare, ci în ochii lor. Şi că pantofii cu platformă urâţesc picioarele femeilor, mergând doar la rochii lungi. Am exact aceeaşi părere. Să fii sclavul modei este cea mai mare prostie.
Important este să nu fii anacronic, depăşit, vetust, ci modern. Să te adaptezi la cerinţele zilei, să fii creativ, având un stil personal, fără nimic căutat, strident. Moda nu trebuie absolutizată, dar nici ignorată.
