18 aprilie 2024
ActualitateInghesuiala si nervi, la predarea buletinelor de vot

Inghesuiala si nervi, la predarea buletinelor de vot

Inghesuiala, nervi, ghionturi, saci cu buletine pusi pe picioarele altora, reprosuri… Asta era atmosfera in holul de la intrarea in Palatul Administrativ, luni, la ora 7. Nu aveai unde sa arunci un ac.

„Nu puteti trece! Ati venit la serviciu? Noi suntem din Dofteana, poate puneti o vorba pentru noi, sa ne cheme mai repede!” Reprezentantii sectiilor din judet, veniti sa predea buletinele si procesele verbale la BEJ, par sleiti de puteri. Greu de intrat, greu de iesit. Si in holurile de la etaj era multa lume. Sunt criticare autoritatile, dar mai ales procedura.

„La patru cozi trebuie sa stai, spune revoltata o doamna din Letea Veche. Stai la rând ca sa predai procesele verbale, la alt rând ca sa-ti spuna ca totul e in regula cu semnaturile, apoi stai la rând ca sa-ti puna stampila ca e OK si inca o data ca sa predai buletinele.” Obositi si flamânzi, oamenii isi varsa naduful pe autoritati: „Suntem in picioare de ieri, de la ora 5”, „Nu e normal ce se intâmpla”, „La alegerile viitoare nu ne mai prind!”



Problema e la numarat, sustin membrii sectiilor de votare: „Anul acesta numara tot, numara si semnaturile de pe listele permanente si suplimentare, si semnaturile de pe declaratii.Tot.” Dureaza mult, iar daca angajatii, si ei obositi, gresesc numaratoarea o iau de la capat. „Trebuia sa faca un orar pe sectii, nu asa, toti, de-a valma”, sustine Constantin Tabacaru din Corbasca, apoi, resemnat, adauga „Stiti cum se spune, mortii se acopera cu pamânt, iar cei vii cu hârtii.”

„Bacaul este unul dintre judetele cu cele mai multe sectii de vot si cu cei mai multi alegatori, ceea ce face ca procesul de receptionare a buletinelor si proceselor verbale sa dureze mai mult. In plus, fata de alte scrutinuri, la alegerile prezidentiale procedura este mai complexa.”
Dorian Pocovnicu, prefectul judetului Bacau

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri