marți, 3 februarie 2026
Acasă Blog Pagina 3470

O femeie beata s-a lovit de o rulota

    Ieri, în jurul orei 12:30, pe DN 11, în localitatea Bîrsănești, s-a produs un accident de circulație cu victimă.

    Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 36 de ani, din comuna Strugari, care conducea un autoturism, ce tracta o rulotă, dinspre Bacău către Onesti, a accidentat ușor o femeie de 54 de ani, din județul Vîlcea, care fiind în stare de avansată de ebrietate, pe acostament pe partea dreapta a sensului de deplasare a autovehiculului, s-a dezechilibrat și s-a lovit de rulota tractată.

    Cele două persoane implicate în evenimentul rutier au fost testate cu aparatul etilotest, care a indicat voarea 0,00mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul auto și 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru persoana de sex feminin.

    Femeia de 54 de ani a primit îngrijiri medicale la Spitalul Onești.

    În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

    Punct final la Campionatul de Unifight al Ministerului de Interne

      Intr-o atmosfera festiva, cu un ceremonial de la care nu a lipsit o parada a invingatorilor si a sportivilor participanti, la Onesti s-a incheiat Etapa finala a Campionatului de Unifight al Ministerului de Interne. La aceasta festivitate au participat alaturi de autoritatile locale si reprezentanti ai Ministerului de Interne. Odata cu premierea celor care s-au clasat pe primele trei locuri au fost premiati si onestenii Mihai Gosav (care s-a implicat mult in organizarea acestui eveniment), Silviu Geandra (ce a evoluat la probele sportive) si Doru Bucataru –ei activând in structurile Ministerului de Interne.

      “Sufletul” acestei intreceri, care a trait si bucuria organizarii unei asemenea competitii in orasul sau natal a fost agentul sef principal de politie Mihai Gosav, ce ne-a declarat la finalul intrecerilor: ”Aceasta este cea de-a IX a editie a Campionatului de Unifight, un sport care provine din Rusia si care se preteaza foarte bine pentru sportivii Ministerului de Interne. In anii 2013 si 2014 aceasta competitie a avut loc la Bacau iar acum este pentru prima data când municipiul Onesti a fost gazda. Aceasta deoarece publicul onestean este avid pentru sporturile de contact, aici fiind si multi sportivi de performanta. A fost o competitie de mare nivel la care au participat in jur de 100 de agenti din toate structurile Ministerului de Interne (Politie, Jandarmerie, Politia de Frontiera, de la Inspectoratele Judetene pentru Situatii de Urgenta)”.

      Onesteanul Mihai Gosav, care se mândreste cu performanta de a fi primul sportiv român ce a reusit sa obtina medalii sase ani consecutiv la intrecerile mondiale si europene, ne-a declarat ca “ Unifight-ul este un sport foarte dur, de full – contact, ce a fost initiat de un fost campion olimpic de judo, Serghei Novikov. România are o echipa puternica la Ministerul de Interne pentru acest sport, recent aceasta clasându-se pe locul VII la o mare intrecere sportiva ce s-a desfasurat la Moscova”. Mentionam ca in palmaresul onesteanului Mihai Gosav se afla titlul de vicecampion mondial obtinut in 2010, medalii de bronz pe care le-a cucerit la competitiile mondiale din 2008 (la Kaliningrad), 2009 (la Praga), 2011 (la Medin- in Federatia Rusa), 2012 (la Moscova) si in 2013 la Odessa, in Ucraina. El a fost medaliat cu bronz in anul 2012 la Campionatele Mondiale de Judo (pentru veterani), care au avut loc la Miami, in SUA.

      “Surpriza” intrecerilor Campionatului de Unifight a Ministerului de Interne de la Onesti a fost data de prezenta, in calitate de comisar sef al Biroului Actiuni Sportive a acestui minister a lui Marius Cata- Chitiga, component al echipei României de volei masculin care in anul 1980 a cucerit medalia de bronz la Olimpiada de la Moscova. “La Onesti am gasit foarte multa intelegere si disponibilitate pentru organizarea acestui campionat, care vine in sprijinul luptatorilor nostri, a pregatirii cadrelor. Acesta este un sport de lupta, care iI ajuta in activitate ‘pe cei mai putin vazuti sau nevazuti’, ce au grija de ordinea publica si de linistea noastra”, ne-a declarat Marius Cata – Chitiga (in foto primul din stânga), ce este “o legenda” a voleiului românesc, a anilor 1970 – 1990 .

      Despre acest fapt el a mentionat:”Am avut antrenori deosebiti, care au creat ‘o echipa de aur’ a voleiului masculin, clasata pe locul 3 la Olimpiada de la Moscova. Imi amintesc ca atunci am invins intâi Brazilia, meci care ne-a eliberat de ‘energia negativa’ si am câstigat in fata Poloniei, in lupta pentru locurile 3 – 4”.

      Captiva in sistemul sanitar

        O doctorita care ar fi trebuit sa-si inceapa activitatea in Spitalul Judetean Bacau la 1 aprilie, a renuntat deoarece nu a gasit unde sa locuiasca iar cererea de a i se atribui o locuinta de serviciu i s-a refuzat deoarece apartamentele construite de administratia locala sunt pentru medicii din viitorul Spital Municipal, nu si pentru cadrele medicale din Spitalul Judetean.

        Arde-i, frate!

        La 16 ani, Bogdan Ardei (Aerostar) este cel mai tânar fundas central din esalonul al treilea

        Academicianul Solomon Marcus la Scoala Gimnaziala „Al.I Cuza”

          „Aici, in scoala, este cea mai mare raspundere. Aici, in clasa, copiii invata notiunile de baza. Aici, elevul se joaca, in mare masura, cu cartea educatiei. Aici se produc mari schimbari in viata lui.” Acestea au fost primele indemnuri ale marelui academician Solomon Marcus atunci când a pasit cu emotii, ieri, fix la 9.30, asa cum anuntase, in clasa a III-a F a Scolii Gimnaziale „Al.I.Cuza” Bacau.

          Scoala care l-a avut ca elev si clasa care l-a avut in banca in acei ani. Clasa care, tot de ieri, ii va purta numele. O incapere mica, dar luminoasa, situata in corpul A al scolii (prima cladire a acestei unitati de invatamânt, cea mai veche, de altfel, din Bacau), din care insa lipseste pendulul de pe care elevul Solomon Marcus, din clasa a II-a, trebuia sa „citeasca ora pentru a o prezenta dascalului”, dupa cum si-a adus aminte profesorul de acum, o clasa in care tabla neagra cu „margele pentru socotit” a fost inlocuita cu o tabla alba, din plastic, „la care nu se mai scrie cu creta”, clasa in care elevii de azi scriu cu pixuri si stilouri („chiar la computer”), nu cu creionul si condeiul din acele vremuri. O clasa care ieri a capatat un aer aparte, in care s-a purtat un dialog intre generatii, la care au spus „prezent”, alaturi de marele matematician Solomon Marcus, conducerea scolii, cadre didactice, elevi, parinti, fosti elevi, inspectori scolari, intr-o intâlnire emotionanta organizata cu ocazia implinirii a 155 de ani de existenta in viata comunitatii bacauane a Scolii „Al.I.Cuza”.

          „Aici, in scoala, copilul vine cu o mare curiozitate. Mai ales in invatamântul primar. Iar noi, voi, dascalii, avem obligatia de a-i satisface permanent aceasta curiozitate. Si trebuie sa-i raspundem corect, iar el trebuie sa respecte verbele a invata, a asculta, dar si a restitui ceea ce invata aici. Ma simt foarte onorat de tot ce se intâmpla in aceasta zi, in scoala mea, si ma consider a fi, acum, aici, cu toti, un fost coleg mai mare. Aici am invatat primele taine ale scrisului, aici am facut caligrafie, profesor fiindu-mi insusi George Bacovia. Aici am descifrat primele taine ale invataturii”, a mai spus Solomon Marcus. Si pentru ca a fost, pentru o ora, o trecere de la trecut la prezent, pentru ca s-a trasat imaginar acel arc peste timp, academicianului Solomon Marcus i-a fost inmânata si cheia succesului intre generatii.

          De fata a fost si familia Bibire – Boronea, ai carei membri sunt toti absolventi ai acestei scoli – bunicul Mircea Bibire (fost profesor de sport, absolvent al Scolii „Cuza” in 1941), fiica acestuia, dr. Catalina Boronea, sotul ei, Ioan Boronea, absolventi in anii ’90, apoi copiii lor – Eliza Boronea (acum eleva in clasa a XI-a, la Colegiul National „V.Alecsandri”) si Stefan Boronea (inca elev al scolii, in clasa a VIII-a), dar si nepotul lui Mircea Bibire, Dragos Velichiu, din clasa a IV-a. Dialogul a continuat spre seara, la Universitatea „G.Bacovia”, unde academicianul Solomon Marcus a sustinut conferinta „Nevoia de a invata”, intâlnire pe care o vom prezenta in editia de mâine a cotidianului nostru.

          Tir arcul/ Trofeul Federatiei. Teodor Vlad, pe primul loc la Compound/ Juniori 3

          Continua seria reusitelor pentru tirul cu arcul din Bacau. La Trofeul Federatiei, competitie outdoor care echivaleaza cu prima runda de selectie in vederea formarii echipelor nationale pentru Grand Prix-ul de la Bucuresti, din perioada 7-11 iunie, Teodor Vlad, legitimnat la CS Saga (foto) a cucerit locul intâi la Juniori 3, Compound.

          Alti doi bacauani au obtinut rezultate meritorii, care ii mentin in carti pentru lotul national. La Seniori, Compound, Marius Vlad (Stiinta Municipal) a obtinut 665 de puncte, depasind baremul cu 105 de puncte si ocupând locul 5 in clasament, in conditiile in care primii sase sportivi sunt cooptati in lotul reprezentativ.

          La Senioare, Stiinta Municipal a participat cu o junioara 2, Maria Vlad si, in ciuda faptului ca sportiva de 16 ani a fost nevoita sa traga distanta maxima (70 m, in loc de 60 m), ea s-a clasat pe locul 4. Maria a totalizat 493 de puncte, doar doua senioare reusind sa-si atinga baremul. Cealalta junioara 2 a Stintei Municipal, Adina Mihalache nu a putut fi prezenta la Trofeul Federatiei de la Bucuresti, ea participând in acea perioada la Olimpiada Nationala de Limba Germana, unde a obtinut primul loc.

          Urmatoarele doua runde de calificare/ selectie pentru Grand Prix vor avea loc pe 8-10 mai (Trofeul Eforie) si 29 mai- 3 iunie (Trofeul TNT Bucuresti).

          Judo/ CN U14: Miruna, mai tare ca baietii!

          La finalul saptamânii trecute, la Târgu-Ocna au avut loc doua competitii de judo: Campionatul National Under 14 rezervat sportivilor nascuti in anii 2002 si 2003 si Cupa Magura. Organizate de CSM Onesti, in colaborare cu Primaria Târgu-Ocna, Salrom si DJTS Bacau, competitiile desfasurate in Salina au reunit pe cele doua spatii de lupta un numar insemnat de sportivi, care au fost arbitrati de de arbitri ai Federatiei Române de Judo. De la SCM Bacau, grupare antrenata de prof. Aurel Chelariu s-au clasat pe primul loc la U14, obtinând calificarea la urmatoarea faza a Euroregiunii urmatorii sportivi: Ianis Pravat (categoria 38 kg), Stefan Cremene (46 kg), George Cretu (60 kg) si Andrei Ursu (A73 kg). Un alt sportiv al SCM Bacau calificat la faza urmatoare, dar de pe locul 3, a fost Rares Irimiescu. Rezultate foarte bune au fost obtinute de elevii prof. Chelariu si la Cupa Magura. Cel mai interesant succes a apartinut Mirunei Vultur, la 27 kg, categorie care a reunit un numar de 40 de sportivi, alaturi de baieti figurând si patru fete. In mod surprinzator, finala a adus fata in fata doua fete, Miruna Vultur (SCM / JC Royal Bacau) reusind sa cucereasca medalia de aur. Iata si lista celorlalti laureati de la SCM/ JC Royal Bacau: locul 1- Andrei Buga (38 kg), George Cretu (38 kg), Andrei Ursu (A73 kg), Cosmin Tamba (73 kg, Open I); locul 2- Stefan Cremene (46 kg), Stefan Moisei (55 kg); locul 3- Dragos Alban si Alexandru Drobota (ambii la A73 kg Open II); locul 5- Razvan Moisei si Radu Nistor (ambii la 27 kg).
          In acest week-end, judoka bacauani vor participa la finala CN Under 15 individual si echipe pe Euroregiuni.

          Primaria Ardeoani scapa de insolventa

            Din cauza datoriilor catre societatea care a construit Scoala nr. 1 Ardeoani, primarul Victor Diaconu (foto) cerea, in urma cu un an si jumatate, intrarea in insolventa. Era obligat de lege sa procedeze asa, altfel intra sub incidenta Codului Penal.

            Impreuna cu administratorul judiciar, edilul a intocmit un plan de redresare economica, dar de unde redresare când Ardeoani este „comuna cea mai saraca din judet”? Salvarea a venit de la actualul Guvern care, in trei transe consecutive, a alocat banii necesari si a acoperit datoriile care insumau aproape 55 de miliarde de lei vechi.

            „Am achitat tot. Este prima data, din 2004, anul in care am inceput primul mandat, când nu avem datorii”, a declarat Victor Diaconu. Si pentru ca a scapat de datorii, edilul a inceput investitii din bugetul local si se pregateste sa obtina fonduri europene pentru lucrarile mari: un proiect de canalizare derulat prin Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Bacau si asfaltarea unui drum comunal de 4,7 km, care ar urma sa fie finantat prin Programul National de Dezvoltare Locala.

            O alta investitie importanta si urgenta este reconstructia podului din Leontinesti, inceput „pe calamitati” si executat 30 la suta. Edilul spera ca pentru finalizarea acestuia va primi finantare din bugetul national. Veniturile comunei ajung la 3,5 miliarde de lei vechi/an, iar cheltuielile de functionare (salarii, reparatii scoli, lemne de foc etc.) ajung la 11-11,5 miliarde de lei, prin urmare e greu sa realizezi investitii din bugetul propriu, afirma primarul.

            Pentru a demara proiecte cu finantare nerambursabila e necesara iesirea din insolventa. „Pe 4 iunie e ultimul termen si nu cred sa fie probleme deoarece am platit datoriile, deci dosarul nu mai are obiect”, afirma Victor Diaconu, multumit.

            Peste 20 de masini noi, in dotarea Inspectoratului de Politie Bacau

              – politistii de la Ordine Publica au de acum mai multe autoturisme pentru patrulare si interventie

              Bogatii uita sa-si plateasca facturile la intretinere

                – avocatii, judecatorii si medicii tin capul de afis in topul rau platnicilor

                Oportunitati de angajare pentru onesteni

                 In organizarea Centrului Diecezan “Caritas” Iasi, la Sala Polivalenta “Nadia Comaneci” din Onesti a avut loc Bursa locurilor de munca. Evenimentul  a fost organizat in cadrul Proiectului “Masuri active de succes pentru someri” – M.A.S.S. – ce este finantat de Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 (Axa prioritara 5 “Promovarea masurilor active de ocupare”). Dupa cum ne-au declarat organizatorii, “aceasta Bursa a locurilor de munca si-a propus ca sa vina in sprijinul celor aflati in cautarea unui loc de munca, a somerilor  de lunga durata si a persoanelor inactive, cu scopul de a facilita accesul acestora pe piata muncii. Participantii au putut beneficia de servicii specifice de informare, consiliere, orientare si mediere, destinate cresterii gradului de ocupare a fortei de munca”. Mentionam ca au raspuns invitatiei organizatorilor 24 de firme din localitati de pe Valea Trotusului (din Onesti, Târgu Ocna, Comanesti, Darmanesti) dar si din Bacau, Moinesti, Slanic Moldova precum si din comunele Târgu Trotus, Casin, Helegiu, Livezi si Stefan cel Mare. Numarul persoanelor care au trecut pragul Salii Polivalente “Nadia Comaneci” pentru a se interesa de un loc de munca a fost in jur de 250, având vârste cuprinse intre 18 si peste 50 de ani. Intre meseriile  aflate pe lista ofertantilor s-au aflat operator chimist, ambalator, paznic, electrician, confectioner, vânzator, agent vânzari, bucatar, ospatar, sofer, tâmplar universal, mecanic auto, tractorist, dulgher, turnator – formator, zidar, zugrav si altele. Oferta i-a avut in vedere si pe cei care au absolvit studii superioare: contabili, economisti, casieri, specialisti marketing, juristi, proiectanti, ingineri, medici (la Spitalul Municipal “Sfântul Luca” din Onesti), automatisti, informaticieni si chiar manageri.  
                La acest eveniment a avut loc si o dezbatere la care, alaturi de agenti economici si angajatori s-au aflat parlamentarii Vasile Nistor si Constantin Avram, precum si Doru Simovici, presedintele Camerei de Comert  si Industrie Bacau. In deschiderea dezbaterii, Ioana Bucioaca, una dintre cele mai active organizatoare a Bursei, a declarat: ”Desi se vorbeste ca in localitatile de pe Valea Trotusului nu sunt posibilitati de incadrare, iata ca la aceasta actiune ofertantii prezinta 344 locuri de munca! Trebuie sa identificam cauzele pentru care totusi locurile de munca din zona nu se ocupa pe piata muncii. Au disparut o serie de meserii, dar sunt si firme care au reusit ca sa se redreseze”. Doru Simovici a evidentiat faptul ca “de la 60 la suta, cât era contributia Onestiului la Produsul Intern Brut al judetului Bacau, aceasta a ajuns acum sub 20 la suta”. Greutatile cu care ne confruntam in prezent au fost evidentiate si de parlamentarul Constantin Avram, care a afirmat: ”Câta vreme nu va fi o protectie a capitalului autohton vom avea probleme, pentru ca am devenit o tara furnizoare de forta de munca si o piata de desfacere a produselor”.

                Ion Moraru

                Intâlnire de organizare a activitatilor din proiectul „Career Planning for Teenagers” in Portugalia

                  O echipa de profesori de la Colegiul National „Vasile Alecsandri” Bacau a participat la a doua reuniune de proiect gazduita, in perioada 17-22 aprilie, de Instituto Politecnico de Santarem, Portugalia. Colegiul a fost reprezentat de cei doi directori, prof. Calin Boamba si prof. Loredana Ghelasa, de coordonatorul de proiect, prof. Mariana Andone, prof. Iulian Benchea (informatica) si prof. Otilia Terenteac (geografie). Ceilalti parteneri, din Turcia, Portugalia si Slovacia, au fost reprezentati, la rândul lor, de câte 5 profesori. Reuniunea a avut ca principale obiective analiza activitatilor derulate in primul an de implementare a proiectului si realizarea unui plan de actiune cu privire la activitatile ce vor avea loc in cel de-al doilea an, incepând cu luna septembrie 2015.
                  Principala mobilitate din primul an, activitatea de invatare gazduita în perioada 9-13 martie 2015 in România (Bacau), a primit un feedback pozitiv, prin formularea de aprecieri obiective din partea fiecarui partener. Dintre activitatile planificate cu prilejul intâlnirii din Santarem, o atentie deosebita a fost acordata structurii produsului intelectual al proiectului, Ghid de bune practici pentru angajarea pe piata muncii europene, produs care va garanta sustenabilitatea proiectului si de care vor beneficia tinerii aflati la debutul carierei. Având in vedere diversitatea profilurilor scolilor implicate, ghidul va aborda doua directii principale. In primul rând, el se adreseaza absolventilor de filiera teoretica, tineri care, in marea lor majoritate, doresc sa-si continue studiile la universitati din spatiul european. Pentru acestia, ghidul va oferi surse de informare si sfaturi practice, utile in procesul de inscriere si admitere la institutii de invatamânt superior – cum trebuie abordat interviul, cum isi pot imbunatati portofoliul, cum trebuie conceput eseul personal etc. O a doua componenta este adresata absolventilor de filiera vocationala, care acced pe piata muncii imediat dupa absolvire. Ghidul va cuprinde, astfel, modalitati de imbunatatire a CV-ului, metode de dezvoltare a competentelor cheie vizate de angajatori, de acumulare a experientei, modele de abordare a unui interviu si de diferentiere fata de alti candidati.
                  Nu in ultimul rând, au fost discutate aspecte privind vizibilitatea proiectului si au fost propuse noi canale de comunicare prin care informatiile diseminate sa vizeze grupuri tinta cât mai variate. Urmatoarea intâlnire va avea loc in capitala slovaca, gazda fiind Spojena Skola. Aceasta intâlnire este programata in luna octombrie 2015 si va avea drept scop prezentarea contributiilor partenerilor la produsul intelectual amintit si calibrarea continuturilor in functie de rezultatele obtinute si logica de ansamblu a proiectului.
                  Vlad Antaluca, clasa a XI-a D

                  Olimpicii nationali de la CNVA

                    Anul acesta elevii Colegiului National „Vasile Alecsandri” au adus pentru Bacau doua premii I, un premiu II, un premiu III, o medalie de argint, un premiu special si doua mentiuni de la olimpiadele nationale.

                    Olimpicii nationali ai colegiului sunt: Diana Buruiana (clasa a XI-a B, prof. Elena Chelaru) – premiul I la Psihologie, Anna Eliza Boronea (clasa a XI-a D, prof. Ingrid Irascu) – premiul I la Limba germana, Alexandra Tudor (clasa a XI-a I, prof. Ioan Grintescu) – premiul II la Limba italiana, Stefania Ciuca (clasa a X-a B, prof. Florenta Popa si Nona Dulhac) – premiul III la Limba engleza, Thea Hartman (clasa a XI-a B, prof. Alis Galbeaza si Oana Gheorghiescu) – mentiune la Limba engleza, Razvan Gherasa (clasa a V-a, prof. Madalin Bertea) – medalie de argint la Matematica, Vlad Ghelaru (clasa a IX-a E, prof. Tatiana Rizan) – premiu special la Biologie si Claudia Roman (clasa a XI-a A, prof. Marieta Hârtescu) – mentiune la Concursul National de istoria si traditiile rromilor.

                    Ziua in care economia va dudui de fericire

                    Citim in DEX: ,,Bacsis, bacsisuri, s.n. Suma de bani data, peste plata cuvenita, pentru un serviciu personal, pentru a câstiga bunavointa sau protectia cuiva.” Inventie turceasca, desigur. Alexandru Vlahuta nota: ,,Conductorul tinea cu orice pret sa ne arate ca cine nu-i da bacsis nu merita pretioasa dumisale amabilitate”…

                    Un serviciu pe care mi-l ofera cineva are un tarif, bunul pe care-l cumpar are un pret. In economia de piata, tarifele si preturile se stabilesc prin jocul natural al cererii si ofertei. Intr-o lume civilizata nu trebuie sa cumparam bunavointa sau protectia cuiva. Acestea trebuie sa fie atitudini firesti fata de consumator.

                    Guvernul, prin ordonanta de urgenta, considera ca trebuie sa platim suplimentar dreptul natural la bunavointa, respect si protectie, acordând bacsis. Observ ca onor Guvernul are si un corp de gramatici, de vreme ce a redefinit bacsisul. ,,Prin bacsis, cred guvernantii, se intelege orice suma de bani oferita in mod voluntar de client, in plus fata de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate catre operatorii economici, precum si restul dat de vânzator clientului si nepreluat de acesta in mod voluntar”. Definitia de la Palatul Victoria nu mai pastreaza aproape nimic din esenta definitiei autentice a bacsisului. Daca tot fabricam definitii, am putea redefini si prostia, astfel incât ar putea fi perceputa ca o virtute a spiritului si nu ca o stare a insului lipsit de inteligenta, de invatatura; adica starea omului prost. Sunt sigur ca si guvernantii pricep ce-am vrut sa spun…

                    Gestul de a oferi bacsis era initial o rasplata pentru serviciile exceptionale prestate de ospatari, coafeze sau taximetristi. Avem noi servicii exceptionale? Economiştii şi specialiştii occidentali in marketing spun ca aceasta practica face mai mult rau decât bine. Cei care se cred îndreptatiti sa primeasca bacsis se simt ofensaţi atunci când clientul nu face acest gest. Calitatea serviciilor ar putea avea de suferit.

                    Legiferarea bacsisului doar pentru anumite profesii este si discriminatorie. Propun legiferarea lui si pentru judecatori, profesori, politisti, doctori, ziaristi, arbitri, politicieni. S.a.m.d. Guvernul ar putea stabili tarife. Circulam cu 150 km pe ora prin oras. Care ar fi valoarea bacsisului legal pentru ca viteza automobilului sa fie perceputa ca miscare de melc lenes? Un an in minus de pârnaie ce tarif ar avea? O nota de doi, de ce supliment financiar legal ar avea nevoie pentru a fi dospita pâna la un nivel de promovare/premiere? Daca esti ticalos, cât bacsis ar trebui sa primeasca un ziarist pentru a-ti creiona un portret de sfânt? Pentru un gol fraudulos confirmat de arbitru care ar fi cuantumul bacsisului? Etc. Daca tot este vorba despre cumparat bunavointa, de ce n-am comercializa-o toti? Impozitând contavaloarea acestor tranzactii, Guvernul, in marea sa intelepciune, va reusi, in sfârsit, să apuce ziua in care economia va dudui de fericire.

                    Sa luptam contra coruptiei si sa imbogatim bancile!

                    Lupta impotriva coruptiei este explicatia care inlocuieste cu succes traditionalul “asa ne obliga UE” atunci când Guvernul are nevoie sa motiveze câte o decizie nepopulara sau cu substrat ascuns.
                    Asa ca, pentru a lupta impotriva coruptiei, Executivul decide sa scada plafonul de casa, sa coboare limita platilor cash si sa oblige inclusiv populatia sa faca plati prin banca atunci când cumpara bunuri cum ar fi masinile sau casele.

                    Problema este ca aceasta obligativitate impune si un cost din partea cetateanului. Sa zicem ca, intr-o alta perioada, in care dobânzile erau real – pozitive, cetateanul nu doar ca nu pierdea bani daca-i punea la banca, dar mai si câstiga ceva.

                    De o perioada de timp, insa, bancile nu mai sunt interesate sa atraga economiile populatiei iar populatia s-a fript in relatia cu bancile incât sufla si-n iaurt când vine vorba sa ia un credit.
                    Rezultatul este ca dobânzile au coborât la niveluri infime (atunci când nu sunt chiar zero) iar, daca se mai pun la socoteala comisioanele incasate de banci pentru operatiuni, exista sanse foarte mari ca suma de bani depusa in banca sa fie mai mica dupa câteva luni.

                    Dar, sa fim bucurosi ca luptam impotriva coruptiei si astfel platim comisioane bancilor ca sa faca platile pe care, altfel, le-am fi facut cu numerar, in fata notarului, fara alte costuri suplimentare.

                    Handbal masculin / Amical câstigat

                    Vice-campioana României la handbal masculin, Stiinta Municipal Dedeman Bacau a intrat in febra returului cu Minaur Baia Mare, din prima faza a play-off-ului Ligii Nationale. Miercuri la prânz, in Sala Sporturilor, studentii au sustinut un meci de pregatire in compania celor de la HC Vaslui, pe care l-au câstigat, la capatul a doua reprize a câte 35 de minute, cu scorul de 45-40 (20-22).

                    Gazdele au evoluat in formula: Erhan, Tamas, Grigoras- Carali (9 goluri), Rotaru (8), Johannson (5), Pinnonen (5), Bondar (4), Vartic (4), Celestin (3), Paunica (3), Lita (2), Câmpan (1), Cotinghiu (1) si Moisa.

                    Invingatoare in mansa tur, disputata pe teren propriu, cu 23-19, Stiinta MD are nevoie de inca o victorie in retur pentru obtinerea calificarii in turneul 1-4. Mansa secunda este programata miercuri, 6 mai, de la ora 18.30 la Baia Mare si nu va fi televizata. In cazul in care Minaur va câstiga pe 6 mai, cele doua formatii se vor regasi fata in fata in „decisivul” de pe 7 mai.

                    Greva functionarilor ingheata toate activitatile Primariei si Consiliului Judetean

                      – joi nu se lucreaza cu publicul, inclusiv la Taxe si Impozite Locale si nici nu se emit documente

                      Functionarii din administratia publica locala, din toate primariile din judet, inclusiv din municipiul Bacau, alaturi de functionari din Consiliul Judetean, sunt in greva pe parcursul zilei de joi, 30 aprilie.

                      Nu se lucreaza cu publicul si nu se emit documente, iar Directia de Taxe si Impozite Locale isi inceteaza, de asemenea, activitatea. Tot joi era programata si sedinta ordinara a Consiliului Local, aferenta lunii aprilie, insa aceasta a fost amânata pentru luni, 4 mai, ora 12, in acelasi loc, Centrul Expozitional.

                      Revendicarile functionarilor publici se refera in principal la cresteri salariale. In cazul in care nici acest protest si nici negocierile sindicalistilor cu Guvernul nu vor avea nici un rezultat, in luna mai se va desfasura un nou protest, la Bucuresti.

                      Gala Star – a cincea zi. Transpirație, punct și virgulă

                      E greu să vorbești despre finalul unei stări atat de intense pe care ai trait-o cinci zile si nopti la propriu, intr-un anumit context. E greu si trist pe de o parte, eliberator, pe de alta. Festivalul International al Recitalurilor Dramatice Gala Star-One Man Show, a X-a editie, s-a incheiat marti seara, tarziu in noapte, lasand peste un Bacau greu incercat de pendulari intre a trai si a te face ca traiesti, a oferi si a refuza, a cere si apoi a critica ce ai cerut, lasand peste toate acestea, spuneam, un licar.

                      O emotie, o transpiratie, o speranta cum ca punctul va fi intotdeauna deasupra unei virgule.

                      Gala Star, o manifestare organizata de Teatrul Municipal Bacovia si Primaria Bacau, co-organizator UNITER, a fost, parca, pentru prima data dupa zece ani, adjudecata de comunitate. Asa a inceput Gala, cu promisiunea organizatorilor, ca ea nu este doar a lor ci a comunitatii. Finalul celei de-a zecea editii a venit sa confirme asta. Chiar si numai prin acordarea posibilitatii date publicului de a oferi propriul sau premiu, dincolo de ceea ce vreun juriu de specialisti considera ca trebuie premiat…

                      Ultima transpiratie in concurs

                      A cincea zi de concurs a Festivalului s-a incheiat marti dupa-amiaza, in Sala Studio cu recitalul lui Adrian Loghin (Bucuresti), „I.O.N.A.”, o adaptare de circa 50 de minute dupa Marin Sorescu, in regia lui Danni Ionescu. In decursul anilor am vazut atatea reprezentari ale lui I.O.N.A., ca aproape nu mai simteam nevoia sa merg sa-l vad. Mi-am zic ca, totusi, fiecare experienta isi are rostul ei si n-am regretat ca m-am lasat convinsa de ceea ce ar fi putut sa-mi dea aceasta experienta. A fost inedit. Un spectacol cu mari hibe regizorale, hibe tehnice, dar… o interpretare inedita si o abordare inedita. I.O.N.A. a fost adus in contemporaneitate, iar aceasta abordare (pe care noi am notat-o cu un 7.50) a adus actorului, spre uimirea si chiar nemultumirea juriului profesionist, tocmai premiul tinerilor liceeni bacauani.

                      Transpiratie cu Marcel Iures si Ivan Turbinca

                      Ceea ce a urmat in Sala Mare si arhiplina a Teatrului Municipal Bacovia, in cadrul ultimului recital extraordinar al Festivalului, a fost aproape de nedescris. Si, categoric, o mare, mare lectie despre transpiratie. Ea a fost predata ( de cate astfel de lectii mai e, oare, nevoie, pentru a intelege ceea ce unii, cu inversunare, refuza sa inteleaga?) de Marcel Iures, in cadrul spectacolului „Absolut!”, dupa Ivan Turbinca de Ion Creanga, in regia lui Alexandru Dabija.

                      Inainte de spectacol, pe parcursul zilelor de concurs, am sustinut – raportandu-ma strict la ce vazusem – ca 60 de minute sunt prea multe pentru ca un actor sa sustina un recital One Man Show. Marcel Iures a destramat realitatea mea. 90 de minute! 90 de minute in care, singur pe scena, un actor a lasat o sala de spectacol arhiplina, fara cuvinte… Fara sa piarda firul povestii, fara sa intoarca privirea spre altceva, fara perceptia timpului, ci doar a traitului lui secunda de secunda cu rost.

                      Marcel Iures, transformat pe scena in multiple personaje, a dat o lectie despre transpiratie la propriu. Dupa 90 de minute, in aplauzele in picioare, indelungate, ale publicului, dupa o cariera si cu un statut adjudecat de ani, transpiratia lui Iures s-a poticnit in transpiratia ochilor lui. Un artist care traieste pentru teatru de la inceput pana la capat.
                      si gata!

                      Gala Star a X-a editie s-a incheiat. Dar nu cu punct, ci cu punct peste virgula. S-au dat premiile, s-au dat aplauzele, au fost focuri de artificii, s-a sarbatorit. A fost, si nu doar eu impartasesc aceasta stare, de departe, in ciuda multor lipsuri si lipsiri, in ciuda unor nedreptati, poate, pe care publicul le-a resmit, dar pe care el insusi le-a reparat prin acordarea propriului premiu unui spectacol care nu a intrat in calculul unui juriu profesionist, desi publicul l-a cotat ca cel mai bun (7/7, Baczo Tunde, Timisoara) , a fost, in ciuda multor lipsuri si lipsiri ziceam, cea mai calda Gala Star de pana acum.

                      A fost, pentru prima data, Gala comunitatii bacauane! Iar organizatorii, cei pe care noi, comunitatea, i-am ale sa nu uite asta niciodata!

                      Comuna Târgu-Trotus a ramas fara sefi – UPDATE

                        Primarul Ioan Anton a murit, iar viceprimarul Florin Mititelu si-a dat demisia

                        Pagina 1

                          Pagina-1

                          ULTIMELE ȘTIRI