28 martie 2024
OpiniiEditorialExtraterestii de lânga noi

Extraterestii de lânga noi

Am cunoscut destui politicieni de când tot imi duc traiul in marea familie a mass media, sigur, nu asa de multi ca si colegii mei de pe domeniu, dar suficienti cât sa-mi conturez un punct realist de vedere vizavi de aceasta categorie de hominizi. Prin urmare, pot spune, fara a fi tras de mâneca de nimeni, ca ei nu sunt ca noi. Deloc. Nici macar nu se aseamana cu plebea.

Nicidecum. Ei sunt un soi de dumnezei pe pamânt, niste extraterestri care, odata ce au ajuns acolo unde si-au propus, au rupt contactul cu Pamântul, toate caile de comunicatie cu prostimea s-au taiat dintr-odata. Acolo, ei sunt ca intr-un glob de sticla, dincolo de care nu trece decât lumina alba, stralucitoare, cât sa le incalzeasca ciolanele betegite de atâta numarat banii.

Din pacate, multi dintre politicieni (daca nu chiar toti) au crezut ca, pe ei, nimic si nimeni, niciodata, nu-i va atinge, nici macar cu o pana de paun sau colibri ori ce pasari domnesti se mai gasesc prin curtile taranilor. Nu vreau sa le amintesc numele, pentru ca nici nu merita sa-i pomenesc, i-ar ajuta chiar, mai ales ca se apropie cu pasi de girafa campania electorala.

In schimb, nu pot sa ma abtin sa spun, cu oarece satisfactie, ca, de vrei doi ani, DNA-ul (asta blamat, suduit si, pe alocuri, inca, influentat de unii vremelnic pozitionati pe undeva, mai spre vârf) ei bine, procurorii anticoruptie ne fac sa credem ca incep sa faca treaba (cel putin asta este impresia generala), poate nu la nivelul pe care ni l-am fi dorit fiecare, dar macar ca au miscat lucrurile, le-au urnit din amorteala in care erau tintuite de regimurile basiste, pesediste etc. Si incep sa-i tot culeaga de pe la casele lor pe presupusii spagari care si-au dublat, triplat averile pe spatele intregii tari. Sigur, nu o sa ma entuziasmez nicicum, pentru simplu motiv ca, pâna acum, niciun dosar mai solid, cu nume grele, nu s-a finalizat si cu o condamnare de lunga durata.

V-amintiti ca, nu mai departe de primavara trecuta, DNA-ul facea curatenia de Paste printre politicieni, de i-a determinat pe români sa-si faca semnul crucii, se pare, insuficient de mare si de apasat cât sa-i si tina pe penalii din politica la mititica. Caci, am mai zis-o, atâta vreme cât va exista masura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, nu cred ca lucrurile se vor termina in spatele gratiilor, pentru extraterestrii nostri. Globul de sticla nu se va sparge, semizeii continuând sa vâre mâna pâna la coate in avutia nationala. Cu talent si acelasi tupeu de borfas.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri