Prima data la pescuit pe acest iaz, pe anul in curs. Cica nu se prinde. M-au ispitit comentariile critice, citite pe internet, de la alti pescari. E bine sa verifici, asa ca am pornit-o din Bacau, nici prea prea – nici foarte foarte, de dimineata, ca ora. Sa testam daca e pe bune. Aflat la o distanta de treizeci de kilometri de punctul zero al municipiului nostru – frumos oras, in continua reparatie – traseul este mult mai usor de urmat in afara. Si placut. Inca zece kilometri de la Bibiresti, pe asfalt, tot inainte. Imediat dupa intrarea in localitate, pe stânga, bariera este deschisa la intrarea pe dig. Mergeti si va amplasati lansetele, unde credeti ca locul vi se potriveste. Nu scapati netaxati si nici neverificati la plecare.

Ham… am… ham!

Noi am oprit la poarta. Intentia nu era numai de a pescui si testa, ci si de a discuta putin, cu cineva, indrituit sa ne spuna câte ceva despre evolutia locului. Liniste. Doar câinii de paza ne-au preluat, intâmpinându-ne cu latraturi inteligente, care incepeau mai toate cu „H”, de parca nu stiam ca am ajuns la Horgesti. Cel care raspunde de buna functionare a treburilor de pe iaz, era deja pe la coada lacului, in control… si taxa. Intram pe dig, la relanti, sa nu deranjam pescarii. „Da el de noi daca stam!”, ne zicem, si asteptam. Nu a durat mult. Am fost intâmpinati cu binete. Nu se considera sef. Isi face doar treaba. Stiam ca taxa este de cinzeci de lei. Suntem avertizati: „crapul mai mare de cinci kilograme se elibereaza, iar cel mai mic, sub cinci, se plateste!” La un pret, oarecum mai rezonabil, decât cel din comert. Am mai aflat ca iazul are o suprafata de 50 de hectare, apa este curata si sunt pesti mari. Pentru ca am cerut relatii suplimentare, nu a dorit sa mai dea alte informatii. Ne-a recomandat sa luam legatura cu specialistii in piscicultura, cu cei care se pricep si administreaza, care cunosc mai bine istoria aparitiei acestui iaz. Lucru pe care l-am facut in editiile trecute, inainte de a scrie despre Antohesti, Bibiresti, Motoseni… Asa ca hai la pescuit! De fapt asta era si scopul nostru, sa vedem daca se prinde sau nu peste.

Pescari de pescari!

Mergem pe dig. Conduce Florin, sa pot face fotografii. Fara sa vrem, cumva telepatic, ne bufneste râsul. Ca un déjà vu, se repeta scena de anul trecut, când am fost aici impreuna prin octombrie, si am plecat mai devreme ca ne luase frigul. Cu toate scuzele de rigoare, sa ma ierte pescarii aflati la acea ora acolo. Am simtit pasiunea lor, dusa aproape de limita, cu stoicism. Dar stateau rabdatori, ca popândaii, inghetati de frig, la mijitul zorilor, asteptând…?! Nu numai soarele. Asa i-am lasat, dupa-amiaza, in prag de iarna, asa i-am gasit. Cu mici corectii, ca entitati, dar nu ca si numar de persoane. Inseamna ca peste este, impotriva tuturor zvonurilor care umbla prin târg. Nu incalzeau ei degeaba placile de beton, fara a se gândi la prostata, sciatica, si atunci… si acum.

Ne-am instalat imediat dupa dig, pe malul stâng, pe plaja micuta unde trag barcile, dupa pescuitul de control si recoltare. In fata, posibilitati mai limitate de aruncat la lanseta, spre calugar, dar loc bun pentru nadit la beldita. Am apreciat gestul de sportivitate al pescarilor care si-au redirectionat lansetele, pentru a ne lasa si pe noi sa aruncam. Se ridica soarele si nu puteam rata ocazia de a rupe umbrele, mai ales ca pe malul stâng venea o turma. Am lasat balta tot. De sus, de pe pe dealul abrupt, plantat cu salcâmi, din dreptul frumoasei cladiri cu acoperis de tigla, ce sta sa se darâme, oile par adunate ca ciupercile dupa ploaie. Turma trece in pas de talanga, imortalizata digital. Mai fac, cu schimbare de loc si viziune, câteva panorame cu rasaritul peste lac. Vesel si multumit, realizez ca-mi dispare zâmbetul. Este ziua când am parte de atentia câinilor. Cei doi frumosi ciobanesti, care insoteau mioarele, s-au oprit pe dig in pozitie de sfincsi, urmarindu-mi miscarile. Când au vazut ca-mi dau drumul la vale, fara frâna, si-au rulat limbile rosii, scotând la iveala ditamai coltii. Si m-au tinut la distanta, un sfert de ora, departe de orice gând ca as tânji la vreun miel sau la undita. Doar cu un mârrr, când faceam un pas. Le-am vorbit frumos, le-am recitat poezia cu parul cret. Nu trecea nimeni. Le-am povestit de Dino, catelul meu. Nimic ! Am incercat si melodic, ciobanas cu trei turme… Au sters-o deodata, când au realizat ca turma e la doi kilometri si urca pe celalalt deal. Cred ca le-a placut reprezentatia de m-au pazit atâta timp… In sfârsit, dupa doua ore, am aruncat si eu o lanseta, cu montura clasica, arc cu mamaliga si doua cârlige. Pe unul râma, pe celalalt, porumb.

Calugar, pop, târcovnic?

Vecinii scoteau de mult caras. Si unde-am nimerit-o cu aruncatul? Exact lânga calugar. Unii ii spun popa, altii sihastru, altii târcovnic. O provocare pentru cititorii rubricii, de a afla de unde deriva cuvântul care a generat legenda denumirii. Din punct de vedere tehnic este simplu. Vedem pe iazurile mici si mijlocii, un paralelipiped din beton, gol pe dinauntru, care iese din apa la unul din colturile digului. Este legat la vreo zece metri de mal, de o punte pentru acces. Ce nu se vede! Paralelipipedul continua la fundul albiei, sub forma de L, strabatând ca un canal deversor, digul. La baza are niste fante care pot fi inchise sau deschise, pentru a regla nivelul apei din lac. Mecanismul care generaza aceasta obturare, si functioneaza ca un robinet, poarta denumirea tehnica de „calugar”. Este un loc cautat de pescari. Vecinul de pescuit din dreapta mi-a si explicat de ce.

„S-a saturat pestele de atâtea delicateturi. Vrea s-o stearga si nu poate!” Fara povesti, la un sfert de ora dupa ce am aruncat, a zburat undita de pe mal. Noroc ca a prins-o Florin. Eram ocupat cu beldita. Multa si mare. Dril de un sfert de ora… montura buna. I-am vazut botul, spinarea, si nimeni nu ne facea fotografii, chiar daca toti pescarii erau cu ochii pe noi. Când a dat namila la trei metri de mal, de fund, s-a proptit si-a luat-o inapoi. Am zis ca-mi smulge mâna. S-a gripat mulineta, veche de douazeci de ani, si a rupt firul – neschimbat si ala de vreo sase. A cedat nodul de la ochet. Am vazut in jurul meu numai zâmbete de satisfactie. „Da’ la ce-a tras? La ce-ai dat?” Ma consoleaza alt vecin de bat. El a fost perseverent la caras. A dat si la mare… dar n-a intrat. „Nu-mi permit sa gresesc asa. Nu am timp!” Mi se ingusteaza pupilele a chiorâs. Privesc mai atent la ce are in dotare. Toate de firma… fir textil. Imi explica: „am patit-o si eu la fel!” Realizez ca nu face misto de mine. Cum nu mai aveam ce montura sa mai arunc si de beldita eram satul, l-am indemnat sa ma sfatuiasca.

„Am vreo patru ani de când merg numai pe textile. E mai scump. Sunt groase. De douazeci si patru, douazeci si sase. Merita, mai ales in situatii ca acum.” Intre timp mai prinde un caras. Aflu ca il cheama Cristi, si abia mult mai târziu, ca si Ilie. Nascut in Bacau, zodie rac. Implineste 48 de ani si pescuieste de pe la sase ani. A inceput-o cu lozia, bunicii fiind din Bibiresti. Microbul l-a prins pe la zece. „Atunci crapul era de doua-trei kilograme. Nici nu era aparut carasul. Si cât prindeam! (…) La pescuit? Anul acesta? Pai nu m-am oprit de anul trecut. De copca n-a fost. Dar biban, de Craciun, la Racatau, cum nu? Din ianuarie am mers pâna s-a inchis sezonul. Peste oricum nu manânc. Il duc acasa, curata mama, sotia, fiica Ioana…

Acum am scule pentru toate speciile si baltile, atât la stationar cât si la rapitor. O lanseta, o mulineta si o montura buna, o cumperi pentru confortul tau. Daca vin la pescuit, stau câteva ore, muncesc – n-am timp, platesc taxa, ce rost are sa ma chinui? Un pensionar… azi il rateaza, mâine-l gaseste. Eu am investit bani ca sa-l prind. Si pentru o minima satisfactie, stiind ca-i dau drumul, nu se merita sa te zgârcesti. Sunt cam patimas!… Nu?” Buna lectie. Plecam. Suntem verificati de paznic. Belditele si cei trei carasii nu-i capteaza interesul. La Horgesti sunt exemplare de crap si somn, punctabile in orice competitie, de peste 15 kilograme. Dar mai ales pentru atingerea unor recorduri personale, de orgoliu si lauda, pentru un pescar neprofesionist. La doua zile dupa ce am fost noi, doamna Tuti Beteanu, ajutata de Codrin, fiul ei, a revenit in forta la pescuit, dupa accidentul la picior de acum sapte luni. Trei crapi de peste zece kilograme, intr-o singura zi. Am aflat-o dintr-o sursa sigura. Toata iarna a avut timp sa-si faca monturi, imi zic! M-am consolat. De asta a intrat crapul ala mare la mine. Stia ca are sansa sa nu-l chinui, la cât eram de pregatit. Cum sa nu sustin acum ca la Horgesti, crapii trecuti prin atâtea competitii si eliberati… n-au scoala? Ba mai au si cei sapte ani… de-acasa?!

Vasile Gradinaru, in vârsta de 71 de ani, din satul Ciuturesti, comuna Odobesti, simte ca s-a nascut pentru a doua oara, dupa ce medicii de la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU)Bacau l-au ajutat sa-si recapete vederea. De circa doi ani, batrânul nu mai vedea deloc si avea nevoie in permanenta de un insotitor. In urma cu o saptamâna, familia l-a adus in Sectia de Oftalmologie pentru o ultima incercare si asa a aflat ca ochiul stâng ar putea fi salvat, ochiul drept fiind pierdut definitiv. „Când a venit, pacientul nu vedea nimic.

La ochiul stâng avea cataracta, glaucom si cristalinul subluxat. I-am inlocuit cristalinul cu unul artificial si din a doua zi se descurca binisor. Ne-am dorit sa-i redam vederea ca sa nu fie un pericol pentru el si cei din jur”, a declarat dr. Dana Caltaru, sef Sectie Oftalmologie, medicul care l-a operat pe batrân si care a facut demersuri pentru a primi gratuit un cristalin.

„Costurile interventiei au fost suportate de catre Casa de Asigurari de Sanatate iar in ceea ce priveste cristalinul, firmele producatoare cu care noi avem colaborare ne-au ajutat si ne-au oferit materialele necesare interventiei”, a declarat Adrian Popa, manager la SJU Bacau. Operatia a durat in jur de 12 minute, iar acum pacientul merge singur, fara ajutor, vederea fiindu-i recuperata in proportie de 60 la suta.

„Parca este o minune”

Nea Vasile a plâns de fericire când a constatat ca poate vedea din nou, mai ales ca din pensia de 400 de lei nu si-ar fi permis sa-si cumpere un cristalin, care costa de patru ori mai mult. „Eu eram in intuneric iar dânsii m-au ajutat. Le multumesc si le doresc sa fie sanatosi. Acum pot sa ma deplasez singur. Cu un ochi nu mai vedeam de vreo 20 de ani”, ne-a marturisit Vasile Gradinaru.

„Inainte era dependent de cineva. Ca sa iasa afara trebuia sa-l duci de mâna, ca nu mai stia sa vina inapoi. Mereu spunea sa-l ducem la medic si a avut noroc sa vada. Nu am crezut ca se mai poate face ceva. Parca este o minune”, spunea Lenuta, vecina batrânului. Sectia de Oftalmolofie a SJU Bacau dispune de tehnica de interventie si aparatura performanta, iar medicii de aici efetueaza peste 100 de operatii pe luna.

E aproape imposibil sa va protejati copilul tot timpul, de el insusi si de mediul inconjurator. Statisticile spun ca cei mai expusi accidentelor sunt copiii intre 1 – 4 ani deoarece sunt curiosi, doresc sa exploreze lumea inconjuratoare si nu constientizeaza pericolele; 2/3 din numarul accidentelor se produc in casa si in spatiul din jurul casei, decesul prin accidente (de orice fel) fiind prima cauza de mortalitate la copilul peste 1 an. Privind aceste infricosatoare statistici, iti propui ca parinte sa faci tot ce depinde de tine, pentru ca micutul tau sa nu fie protagonistul unui accident.
Cu cât copilul e mai mic, responsabilitatea prevenirii accidentelor revine parintilor. Pe masura ce copilul creste, responsabilitatea se imparte intre parinti si copii; parintele protejeaza copilul, dar in acelasi timp il invata pe micut cum sa se fereasca de accidente. Parintii stabilesc reguli de siguranta, care trebuie respectate si aplicate cu strictete de toata familia: nu cereti copilului sa traverseze strada pe „zebra” daca dumneavoastra n-o faceti. Când spuneti copilului „nu-i voie” explicati si de ce nu-i voie, astfel va invata despre pericol si cu timpul il va evita. Nu folositi multi de „nu” (nu atinge, nu te duce acolo, nu lua etc ) pentru ca fie cresteti un copil fricos, fie va face exact ce i-ati interzis, deoarece „nu” si-a pierdut valoarea (fiind prea des folosit ). Folositi „nu” pentru situatiile severe – de exemplu, jocul cu focul. Laudati copilul daca se joaca cu jucaria potrivita si incurajati-l cu jocuri inofensive, chiar daca sunt generatoare de murdarie, cum ar fi pictatul.

Va punctez cele mai frecvente tipuri de accidente la copil si prevenirea lor.
Caderile din pat, pe scari, de la geam: * nu lasati sugarul (copilul sub 1 an ) nesupravegheat pe o suprafata aflata la inaltime (masa) *formati-va reflexul de a aseza micutul cu picioarele perpendicular pe marginea patului, astfel incât daca se intoarce pe o parte e mai putin expus caderilor *ridicati grilajul de la patutul copilului, chiar daca aveti de parcurs o distanta mica de la pat *când copilul a invatat sa se catere pe grilajul patutului, aproape sigur va sari peste el, deci lasati-l coborât *bebelusul pus in scaun sau leagan trebuie fixat cu hamuri *scarile interioare ale casei trebuie blocate cu porti *tineti usile incuiate, puneti plase fixe la geamuri sau gratii *nu lasati copilul singur in camera cu geamul deschis sub perdea, pentru ca va fi tentat sa exploreze lumea dincolo de fereastra, cu urmari care pot fi dramatice.

Accidende in timpul jocului: copii mici se lovesc frecvent când incep sa mearga, dar e bine sa stiti ca oasele lor sunt elastice si fracturile la vârsta mica sunt rare *loviturile la cap sunt frecvente si daca se insotesc de pierderea starii de constienta, cucui, varsaturi, somnolenta, agitatie, trebuie sa va adresati urgent medicului / serviciului de urgenta *acoperiti prizele *asigurati echipamentul electric din gospodarie (prajitor de pâine, masina de tuns iarba, polizor) *tineti uneltele taioase la loc sigur (cutit, secure, topor, furca) *nu lasati copiii sa alerge sau sa sara pe pat cu obiecte ascutite in mâna (furculita, lingurita, creioane, acadele) deoarece micutii se pot accidenta grav in cadere (se pot taia, intepa sau pot aspira corpul strain in plamân) *daca in urma caderii mâna/piciorul se umfla si copilul nu le poate misca, nu incercati sa trageti de mâna sau piciorul respectiv, miscati-l cât mai putin si prezentati-va imediat la doctor *daca copilul se taie/inteapa si sângereaza, spalati rana cu apa si sapun, aplicati o compresa sau prosop curat, apasând pe rana pentru a opri sângerarea; daca sângerarea nu se opreste, anuntati urgent salvarea; daca a fost implicat un obiect ruginit (cui, tabla), prezentati-va cu micutul la medic, pentru toaleta plagii si vaccinare impotriva tetanosului, in primele 24 de ore.

Accidente de circulatie: *pentru bebelusi si copiii mici, folositi scaunul de masina *copii peste 4 ani pot folosi centura de siguranta *copiii sub 10 ani trebuie supravegheati când ies pe carosabil *daca sunteti nevoit sa mergeti pe sosea (nu aveti trotuar), mergeti pe partea stânga a strazii si tineti copilul in stânga dumneavoastra, cât mai departe de carosabil *invatati copiii sa nu se joace in spatele unei masini parcate *educati-i sa nu fuga in strada dupa minge, inainte sa se asigure ca nu vin masini *educatia rutiera trebuie sa inceapa de la vârsta de 3 ani, in familie, la gradinita si, apoi, in scoala.

In numarul urmator voi continua cu prevenirea accidentelor casnice si din afara casei, in dorinta de-a ajuta parintii sa constientizeze si sa previna situatii uneori banale, dar care pot marca viata unei familii.

Dr. Ana Olinic, medic primar pediatru

A ramas o emblema pentru una dintre cele mai importante intreprinderi bacauane – Aeroportul. El este comandantul Constantin Enachescu, olteanul care si-a gasit cu adevarat Bacaul, motiv pentru care nu l-a mai parasit niciodata.

Prezenta sa la Aeroport a ramas emblematica pentru ca s-a aflat la cârma lui sau, de ce nu, la mansa lui, 37 de ani. Pentru ca era inconfundabil. Pentru ca era aproape omniprezent. Pentru ca deborda de energie, de viata, pentru ca nu trecea nimic cu vederea. Pentru ca in preajma lui simteai ca traiesti. Pentru ca primii zece ani au fost speciali, având in vedere conjunctura sociala si economica a României, dar mai ales cea politica. Pentru ca Aeroportul Bacau a fost ca a doua lui casa si familie (uneori chiar prima), pentru ca s-a ingrijit acolo de la firul de iarba si livada aeroportului, la functionarea ca ceasul a intregii intreprinderi.

Datorita lui Aeroportul Bacau a devenit cel mai important element de infrastructura aeroportuara din Moldova si a capatat intre primele din tara statut de aeroport international.

Pilot de avion pasionat, comandant pe viata pe mai multe aeroporturi ale tarii, pentru ca uneori a suplinit câte un post vacant si pe acolo, concomitent cu raspunderile pe care le avea pe Bacau.
Constantin Enachescu si-a implinit, in Bacau, un vis. Aripile au fost suportul lui fizic si moral. A ramas si acum un temerar. La cei 80 de ani, pe care tocmai i-a implinit pe 25 mai, debordeaza inca de energie, iar primele lui gânduri tot catre aeroport se duc, catre zborul spre inalt. Mai zboara tot pe aripi de vis, iar astfel de visuri il tin, alaturi de sotia sa, Eugenia, si copiii Oana si Cristi, tot in vârtejul unui vis. Cel al unei vieti implinite, cladita solid pe 37 de ani de comandant de aeroport, de sot si de tata.

Ce a fost zborul pentru Constantin Enachescu? Cred ca cele mai potrivite ar fi, la raspuns, cuvintele tot ale unui pilot de avion: „Este un val al fericirii de nedescris în cuvinte! Patrunzi în dantelaria cerului cu sufletul tacut, mut de emotie, aproape facând reverenta în fata acestor imagini. Sunt trairi rascolitoare, îti vine sa nu mai cobori de acolo, sa opresti timpul si sa te contopesti cu cerul. Sunt mii de culori care ti se revarsa în suflet si-ti cizeleaza interiorul cu multa migala, te schimba, te transpun într-o lume de basm. Dar… cobori, pentru ca nu vrei sa strici frumusetea cerului cu prezenta ta si a aeronavei. Si… uiti mereu o farâma din tine acolo, sus si-ti spui în sinea ta ca ai predat-o nemuririi.”

Asa sunt pilotii de avion. Ne punem vietile în mâinile lor, convinsi de stiinta pe care o au. Stapânirea de sine îi face mai puternici ca natura. Curajul lor ne fascineaza. Bucuria înaltimii le da ambitia. Orice eroare poate fi fatala, nu e loc de greseala, daca vrei sa fii pilot.
„Onor la comandant!” – trebuie sa sune, acum, un ordin in onoarea omului care si-a trait pasiunea cu atâta daruire.

Octogenar. Adica o istorie vie

Orice dialog cu domnul Constantin Enachescu este si acum la fel de viu ca in urma cu 20 sau 30 sau 50 de ani. Prietenii ii spun Mircea. Sângele de oltean vero isi spune cuvântul. Dar, orice dialog cu domnul comandant este unul extrem de interesant. Pentru ca el insusi este o istorie vie. Este si un om al zilelor nostre, adica ancorat in realitatea pe care, fara menajamente, o descrie precum o vede. Este, de exemplu, inversunat impotriva politicilor strâmbe aplicate de 25 de ani in România, oripilat de inegalitati, de inechitati, de nedreptatile de tot felul.

Acum e pensionar, de multi ani, iar inechitatile din acest domeniu il dor cel mai mult. Pentru ca standardul lui de viata are un nivel, care trebuie intretinut.

„Nu ma impac nici cu regimul drastic de securitate impus acum pe aeroport – spune. Si salariatii sunt controlati acolo, chiar si eu, care am lucrat 37 de ani pe aeroport, sunt acum verificat la sânge. Eu nu admiteam asa ceva, ma refer la salariati. Cu pasagerii, care sunt niste necunoscuti, este altceva. Dar, in conditiile de astazi, cu terorismul si celelalte, sunt alte conditii.”

Altfel, in momentele de liniste sufleteasca – atâtea câte pot fi la un om cu temperamentul sau – Constantin Enachescu ramâne un oltean vero, care asculta cu multa placere si dor muzica olteneasca. Pe unii cântareti i-a cunoscut personal, are chiar amintiri frumoase cu ei. Are si acum discuri de vinil, de pe care asculta aceasta muzica. „Nu stiu cui ii place sau nu muzica aceasta, dar eu o traiesc. O savurez.”

Cum ati ajuns, domnule comandant, la Aeroportul din Bacau? Veneati din sudul tarii si erau atâtea alte posibilitati sa va puneti in valoare visul dumneavoastra: sa zburati, la propriu, cu aparate mai grele decât aerul.

Aeroportul din Bacau nu a fost dintotdeauna acolo unde se afla acum. La inceput, aici, era functional aerodromul Gheraiesti, practic simplu un teren de zbor. Prima data aici s-a zburat in Bacau, chiar si nemtii zburau de acolo in timpul razboiului. In 1959, ne-am mutat cu activitatea de acolo. Pe noul aerodrom am vietuit, la inceput, in niste cladiri ale armatei. Atunci s-au redus mult fortele militare ale României. Cladirile sunt si acum in picioare. Aerogara o aveam intr-o cladire in care a fost comandamentul aviatiei militare pe vremea aceea. Pâna in 1970, când ne-am construit, acolo aerogara, unde era partea de infrastructura, platforma si tot ce era necesar unui aeroport. Eu am pus primul pilon, pentru ca acolo era teren agricol, apartinea de IAS Sarata, unde sef era inginerul Gheorghe Antochi. Pe vremea aceea era usor de facut o expropriere, nu ca acum. Pe terenul acela am construit aerogara, platforma pentru avioane si toata partea de infrastructura. Din 1964 eram numit comandant in Bacau. Si am fost pe aceasta functie pâna in 2001, când am iesit la pensie. Adica 37 de ani. Numai pe partea de comanda. Am fost cel mai longeviv la comanda. Colegii mei au rezistat doar câte 15 – 16 ani cel mai mult.

Anii 50 au fost o perioda de o anumita factura politica, in special. România era inca mult supusa Uniunii Sovietice, inclusiv economic. Rusii erau peste tot. In economie se infiintasera intreprinderi mixte, precum sovromurile. Cum era pe un aeroport?

Pe vremea aceea, plecai in cursa, cu ramânere pe Iasi cap de linie, cu echipaj mixt al companiei aeronautice Tars. Pilotul prim era român, secundul era sovietic. Sau invers. Dar, rusii erau cu taria. Pe avionul IL2 aveam un bidon de sase litri de spirt natural, de 90 de grade, pe care il foloseam la degivrat parbrizul sau la elicea. Când zburai prin nori se depunea gheata. Dadeai drumul la spirt si se curata parbrizul, sa poti sa vezi sa aterizezi. Ei bine, la cap de linie noi beam spirtul. Eu nu prea puteam suporta taria aceea si luam niste sirop din farmacii, bun pentru tuse, pe care il turnam in spirt si astfel puteam sa beau. Ca daca nu beam cu ei, se suparau foc. Daca nu beai, te faceau turnator. Odata, am mers cu sotia la Chisinau. Când m-au vazut cei de acolo mare bucurie a fost. M-au luat, m-au pupat. S-au intins mese, s-au cântat cântece. Erau niste oameni foarte prietenosi. Acum politica e tâmpita. Sotia, Jeni, are o sora la Chisinau, care are acum 91 de ani. Când am fost la ei, odata, noi, barbatii, ne-am dus la un restaurant. Cei de acolo au aflat ca eu sunt din România, iar din acel moment au pus orchestra sa cânte numai muzica româneasca. Violonistul a cântat atât de infocat, ca la un moment dat a izbit vioara de pamânt. S-a stricat vioara, dar i-am platit-o eu. Se enervase ca eu nu voiam sa mai stam acolo, iar vioristul s-a suparat ca eu nu voiam sa-l mai ascult.

Ce era compania Tars?

TARS desemna Societatea de Transporturi Aeriene Româno–Sovietice, o companie aeriană înființată pe 8 august 1945 de guvernele român si sovietic, în subordinea ambelor parti. Pe 18 septembrie 1945, compania a devenit Tarom, care in urmatorii cinci ani era deja compania națională de transporturi a României, ieșind de sub influența economică sovietică. După desființarea, în anii 1956 – 1958, a tuturor hibrizilor economici de tip Sovrom, meniți a direcționa spre URSS o parte însemnată a bogăției naționale a țării la prețuri de nimic, respectiv cu părăsirea României de către trupele militare sovietice, în perioada 1958 – 1959, compania Tarom a devenit una controlată în întregime de guvernul român.

Erau inca vremuri de pionierat in domeniul traficului aeroportuar comercial din România. Va considerati un pionier, din acest punct de vedere?

Pe noul aeroport, actualul aeroport, in 1964 am luat treburile, practic, cum spuneam, de la nivelul unui izlaz. Acolo era facuta pista militara deja, construita in 1954, de Sovrom Construct. Noi, in anii 70, am construit partea de aerogara si platforma pentru stationarea avioanelor. Pista e si acum functionala. Atunci ne interesa foarte mult traficul. Bacaul a fost primul aeroport international din Moldova. In Ardeal era Aradul, apoi a aparut Timisoara. Eu m-am luptat, in Moldova, pentru acest statut al aeroportului din Bacau. In 1971 a capatat acest statut. Era o mândrie pentru noi, in aceasta zona. Traficul international a fost deschis de liniile cargo, pentru transportul de marfuri. Directorul fostei intreprinderi IRIC, abatorul, Alexandru Dragomir, si cu mine am fost la Bucuresti, la intreprinderea Prodexport sa obtinem dezlegare sa nu se mai care carnea din Bacau la Otopeni cu masinile, pentru ca o puteam incarca in avioanele din Bacau. Se trimitea multa carne in Orientul Apropiat. Noaptea incarcam avioanele cu carne refrigerata, inclusiv carne de berbecuti. Numai buturi. Marfa trebuia sa fie dimineata pe piata din Orient. Carnea era impachetata in saci de tifon, o tesatura mai groasa. Arabii scoteau carnea, iar din tifon isi faceau turbane. De la Bacau mai caram incaltaminte, de la fosta fabrica Partizanul. Duceam totul in tarile arabe. Era incaltaminte pentru armata. Si stofe de la Buhusi caram, dar mai putin. Mai duceam si suruburi. Acum nu mai e nimic de carat. S-a ales terciul de toate fabricile noastre.

Dar, de pe Bacau zburau si avioanele pentru pasageri.

Sigur, faceam si traficul de pasageri. Veneau multi germani, mai ales, la Slanic Moldova. Veneau si finladezi. Veneau multi din tarile scandinave. Veneau multi turisti, pe care ii duceam la Sovata. Ii luau cu autocarele de la Bacau. Scandinavii aveau prohibitie la bautura. Cand ajungeau aici, recuperau tot ce nu putea bea acolo, la ei. Unii nu mai stiau unde au venit, de unde plecau acasa. Erau câte patru-cinci autocare care plecau de la avion dimineata, la Slanic sau la Sovata.

Cum vede comandantul aflat 37 de ani la „mansa” aeroportului evolutia ulterioara a acestuia?

Bacaul era primul aeroport din Moldova, iar ca trafic batea Ardealul. Acum a ajuns de râs, pentru ca nu se intereseaza nimeni. Nu puteam face fata la solicitarile care erau. Pista unui aeroport are o anume capacitate portanta, care permite aterizarea unui avion pâna la anumita greutate, cu un maxim de tone. Bacaul avea de la inceput o pista de mare capacitate. Dar, pe vremea aceea nu erau avioane care sa depaseasca o anumita greutate. Un IL 18, cu patru motoare, era cel mai mare. Apoi au aparut Boeing-urile si altele. Dar, pentru avioanele care au câte 300 – 400 de tone, cum e acum, trebuie marita capacitatea portanta a pistei. E nevoie de un nou strat de beton peste cel actual. Insa, totul e o chestiune de calcul ingineresc. Sarcina cea mai mare pe care o preia pista este momentul impactului, la aterizare, când avionul atinge solul. Acum, in Moldova sunt aeroporturi care au investit in asemenea lucrari de modernizare si vor avea câstig de cauza in transportul aerian. Cei e acolo nu se scarpina in ceafa, ca altii.

Dupa atâta dragoste pentru zbor, pentru meserie, pentru locul pe care l-ati ingrijit, cum v-ati despartit de Aeroport?

Am fost comandantul aeroportului din Bacau din 1964. Dupa 1990 functiile de comandant au fost desfiintate. Eu nu sunt militar, dar eram comandant civil si purtam o uniforma specifica. Pe mâna aveam trese aurii cu fir metalic. Iar toti comandantii de aeroporturi din tara erau aviatori de meserie. Insa, pe vremea când ministrul Transporturilor era Traian Basescu, aroporturile au fost luate de sub tutela ministerului si date consiliilor judetene. Cred ca a fost cea mai mare greseala. Cu aceasta a disparut disciplina specifica domeniului, a disparut tot. Doar aeroporturile Otopeni, Baneasa, Kogalniceanu si Timisoara mai apartin de Aviatie. Celelalte sunt ale consiliilor judetene. Eu m-am si certat cu ei, atunci. Cum e posibil sa amesteci salubritatea cu aviatia? Eram inca in functie. Majoritatea consilierilor judeteni mi-au dat, atunci, dreptate. Dar, in anul 2001 eu mi-am dat demisia. Practic, ei au vrut sa ma mai tina, dar eu nu am vrut sa mai stau. Aveam, deja, anii de pensionare si am zis ca nu mai stau pentru nimic in lume in asemenea conditii. Nu era disciplina, or in aviatie nu se comenteaza, se executa.

Pâna in ce zi ati ramas comandant la Bacau?

Pâna pe 1 aprilie 2001. Dupa cum spuneam, aveam si vârsta de pensionare si nu mi-a mai placut conducerea si felul de abordare. Eu aveam in sânge aviatia, pentru care am luptat o viata. Dar, când am vazut cât e de subapreciata, am renuntat. Si nu-mi place nici acum ce vad. Nu se mai investea nimic. Nu doar financiar, ci in mai multe sensuri. Dar, financiar era foarte important. Nu mai dadea nimeni nici un ban. Ma mai sunau unii sau altii sa-mi spuna ce mizerie e in aerogara. Am zis ca ma mai duc sa vad, dar cred ca n-am s-o mai fac, pentru ca m-as imbolnavi. Nu pot sa vad cum e acum, fata de ce am lasat eu in urma. Când am construit aerogara, am plantat acolo pomi fructiferi, i-am luat de la o ferma din Isalnita: meri, peri, caisi, ciresi. Livada era pe stânga, cum intri acolo. Au defrisat-o, au distrus-o! Eu le-am zis sa aiba pomii aceia pentru ca atunci când vin oamenii la serviciu sa gaseasca, toti, cosuri pline cu fructe, sa ia fiecare sa manânce, sa nu vina cu ele de acasa. Pusesem si niste mesteceni, copacii cu frunza alba. Mi i-a adus un salariat de la Calugara. Era unul dintre oamenii de suflet. Mesteacanul este un copac nobil.

Cum mergeau, domnule comandant, treburile pe un aeroport ca Bacaul? Dar pe celelalte? Cum va aveati cu mai marii politici ai vremii?

Activitatea aeroportului in anii 70 – 80 a mers foarte bine. Atunci, cam o data pe saptamâna faceam curse internationale, la Singapore, la Pekin, ca navigator. Nu mai pilotam, pentru ca eu nu ma ocupam de asa ceva zi de zi. O vreme am fost comandant de aeroport si pe Kogalniceanu, in 1987. Era un trafic intens si acolo, chiar foarte intens. La un moment dat, a venit Nicolae Ceausescu. Il astepta, la Kogalniceanu, pe Papandreus, presedintele Greciei. M-am dus in salonul prezidential, sa incerc sa discut cu el, pentru ca nu aveam petrol pentru avioane. Aveam 5.000 de pasageri, de turisti straini care plecau, iar eu nu puteam alimenta avioanele. Era o criza de petrol la nivel de tara. Acolo era si Ilie Ceausescu, fratele presedintelui, care era general. Pe el il cunosteam foarte bine si am vorbit cu el. Nicolae nu prea statea de vorba cu noi. Dar, atunci, pe mine m-a observat ca ma tot agitam si m-a interpelat: „Ce te tot agiti?”. Ce sa-i spun? „Tovarase secretar general, nu va suparati, n-am petrol pentru avioane. In aerogara, la plecari externe, am 5.000 de turisti si nu le pot da drumul.” Nu mi-a zis nimic. Am crezut ca doar cu atât am ramas. Intre timp a venit si avionul presedintelui Greciei, iar ei s-au urcat in masini si au plecat. Dar, nu a durat mult si m-a sunat generalul Puiu, seful departamentului Aviatie Civila. „Mai, ticalosule – mi-a zis -, te-ai plâns? Bravo tie! Bine ca ai avut curaj.” Pe la trei dimineata m-am trezit cu celebrul Ion Dinca, omul caruia i se mai spunea si „Ion Te Leaga”. M-a luat in masina si am ajuns la rafinaria Midia-Navodari. Chiar la acea ora atât de matinala, toata conducerea rafinariei era prezenta. „De ce nu-i dati petrol comandantului aeroportului?” – l-a intrebat pe directorul general. Acela a motivat in felul lui, a pomenit de export, de sarcini. „Incepând din secunda asta – a spus Dinca -, o garnitura de tren cu petrol intra la Kogalniceanu.” A mai dat binete si a si plecat. Atât a fost. Am mai baut doar câte un whiskey si o cafeluta, la aeroport, apoi el a plecat cu avionul. La ora 12,00 a zilei care tocmai incepuse, 20 de vagoane au intrat in depozitul de carburanti de la Kogalniceanu. Evident, dupa aceea ma sunau de la Otopeni, chiar si generalul Puiu, sa le dau niste petrol. Aterizau avioanele la Kogalniceanu, alimentau si plecau in toata lumea. Asa a fost la Kogalniceanu. Erau, acolo, toate nationalitatile lumii, turci, tatari, macedoneni si ce mai erau. Dar au plâns când am plecat de la ei.

Deci, ati inceput cariera de comandant de aeroport la Bacau, ati continuat,o perioada scurta, la Kogalniceanu si ati revenit la Bacau.

Eu la Bacau aveam baza, dincolo fusesem doar transferat, pentru a suplini un post lasat liber o vreme. Am fost si pe Otopeni. Nu pentru mult timp, circa un an.

Kogalniceanu era, atunci, mai circulat, cu mai mult trafic de turisti?

Era partea de Litoral, care atragea multa lume, din toate partile.

Si de la Kogalniceanu v-ati intors la Bacau.

Tot timpul m-am intors la Bacau. Aici era baza, aici era familia.

Insa si asa, transferat intr-un loc sau altul, raspundeati, simultan, si de Bacau?

Eram comandantul pe toata Moldova, pe toata zona. Eram pe Iasi, Suceava si Bacau.

Incepuse activitatea si la Iasi si la Suceava?

Erau aeroporturi si acolo, dar functionau la nivel local, nu international.

Cum apreciati evolutia aeroportului din Bacau in ultimii ani? Credeti ca mai este loc de progres? Va putea tine pasul cu avansul luat de celelalte aeroporturi din Moldova, cele din Iasi si din Suceava?

Acum nu-mi place in nici un fel cum se pune problema. Cum merg treburile. Aviatia a fost aviatie. Nu avea treaba consiliul judetean cu ea. Pentru ca cei de acolo nu au habar ce inseamna aviatia. Noi, la aeroport, tot personalul, eram din aviatie. Trebuia sa ai calificare, scoala de aviatie sau academia de aviatie. Iar documentul nostru de calificare, care se cheama brevet, este valabil numai un an. In fiecare an trebuie sa dai examen teoretic si practic si sa faci vizita medicala. Si examinare la limbi straine. O perioada trebuia sa invatam limba rusa, apoi s-a introdus engleza, obligatorie. Eu stiam ruseste, ca eram frati cu poporul sovietic. Dar, sa stiti ca sovieticii in aviatie erau profesionisti. Si erau si oameni de suflet. Daca la una din astea picai, documentul era anulat. La ora actuala din politicieni se fac comandanti de aviatie sau cum le spune acum, directori. Nu poti sa-l pui comandant daca nu are calificare. Ce cauta un agronom la comanda aeroportului?

Când s-a semnat prima oara contractul pentru vestitul proiect de modernizare a Aeroportului Bacau, acum câtiva ani buni, v-au chemat si pe dumneavostra?

Nu, nu m-au chemat. N-am fost la acel moment. Poate si pentru ca stiau ca nu-i apreciez. Ce aeroport modern sa faca ei, daca nu sunt in stare sa astupe nici macar o groapa in asfalt, pe strada. La lucruri atât de serioase trebuie chemati specialisti in aviatie. Cum erau pe vremea noastra, sa se ocupe de partea de pista, de partea de aeronautica. Cum ar fi sa ma puna pe mine medic chirurg la spital? N-as face fata. „Omul potrivit la locul potrivit” – spune o vorba româneasca. Si asa este. Daca nu ai pregatirea necesara pentru un domeniu, atunci stai in banca ta. Eu cred ca o mare vina este si politica guvernamentala, ca nu se pregatesc oameni pe specialitati. Acum se vorbeste de scolile profesionale, ca si cum ar fi o inovatie a acestor timpuri. De parca se reinventeaza roata. Eu imi aduc aminte cum, pe vremea in care eram elev de liceu, luam copii din comuna in care m-am nascut si ii duceam la scolile profesionale. Acolo ii dotau cu de toate, inclusiv cu imbracaminte. Invatau trei ani, apoi intrau in productie si, in scurt timp, primeau si casa. Am prins si vremuri bune. Si de aceea ma intristeaza când vad Bacaul in degradare. Singura unitate de productie care a mai ramas acum este Aerostar. Are un director harnic, priceput. Cu inca alti câtiva oameni de isprava lânga el. Ne pierdem tara! In partea Banatului vedeam, recent, cum zece mii de hectare de teren agricol au fost luate de nemti. Terenul cel mai fertil. Românul a cam ramas sluga.

Ati avut evenimente deosebite in activitatea de pe aeroport?

Tin minte ca acum, chiar si data, 13 iunie 1956, când s-a produs o catastrofa in zona Bijghir. Eu trebuia sa plec in cursa la Iasi. Eram navigator. Dar, n-am plecat, am fost inlocuit de un coleg. A plecat cu el, cu un avion rusesc. Avionul a cazut si au murit toti. Era o zi frumoasa, o vreme frumoasa, insa nici acum nu stim ce s-a intâmplat. Aeronava a intrat in padurea de pe dealurile Bijghirului. De atunci, spun ca ziua de 13 iunie mie imi poarta noroc. Putem fi si eu cu ei. Pe urma, am mai avut o aterizare cu mari probleme, când avionul a intrat in zapada, pentru ca pilotul a pus aeronava inainte de pragul pistei. La Kogalniceanu, intr-o noapte a venit un IL 18 sa incarce carne pentru export, pentru Orient. A lovit pista si s-a inregistrat ca eveniment de zbor. Era Ion Ionita viceprim ministru si raspundea de aviatie. El a anchetat evenimentul. Ne-au chemat la audieri, inclusiv pe mine. Ne-au chemat la Otopeni. Era o sala plina cu specialisti din aviatie. Dupa ce am prezentat eu situatia, Ionita a spus: „Bai, si din mormânt te scoteam si te chemam aici sa te judecam”. Va inchipuiti ce era in sufletul meu! Am luat o atitudine autocritica, am promis sa iau masuri potrivite. Dar nu cu mare placere, pentru ca nici atunci nu suportam sa fiu invinuit pe nedrept.

Eu cred ca aveti vocatie de constructor. Acum locuiti intr-o casa superba, intr-un la fel de frumos cartier al Bacaului.

Aveam niste bani strânsi pe numele copiilor, pe cecuri. Ne criticau prietenii ca ei isi facusera case, iar eu nu. Dar cu ce sa facem casa – am zis eu. Cu banii de la CEC si cu salariile noastre – mi-a spus sotia. Pamânt aveam, de la parintii sotiei, ea fiind bacauanca. Acum si fiica noastra are casa tot aici. Aici au fost si fratii sotiei, cu casele lor.

Constantin Enachescu, un comandant pe viata

La nici 23 de ani, dupa absolvirea Facultatii de Agronomie din Iasi, am ajuns inginer stagiar la Gospodaria Agricola de Stat Letea Veche, din judetul Bacau. Atunci când aceste unitati agricole s-au organizat pe ferme, am fost numit sef de ferma la URA (Sarata), care era specializata in producerea semintelor de porumb, soia, ceapa, pepeni si cartofi pentru samânta.

Terenul fermei se invecina in mare masura cu pista Aeroportului Bacau si cu Uzina de Reparat Avioane (URA) – de unde primise denumirea si ferma la care lucram. Fiind o fire deschisa si comunicativa, nu mi-a trebuit prea mult timp sa imi cunosc vecinii! Intre cei dintâi cu care am facut cunostinta a fost Comandantul Aeroportului Bacau – domnul Constantin Enachescu.
Si asa cum eu eram interesat sa aflu cât mai multe lucruri din “tainele aviatiei“, tot asa Domnul Comandant Constantin Enachescu dorea sa inteleaga tot mai multe aspecte din viata plantelor si animalelor.

Asa ca niciodata nu ne plictiseam discutând despre domenii atât de diferite: aviatia si agricultura, ambele fiind indispensabile activitatilor umane.

Surprinzator pentru mine era nivelul aprofundat de intelegere a greutatilor din agricultura, a producatorilor agricoli, a taranilor, a riscurilor mari la care este expusa aceasta indeletnicire straveche, cât de nepretuita este aceasta activitate si cât de greu traiesc cei care o practica, daca nu au si o alta sursa de venit.

Pentru ca aveam multe radacini comune prin originea noastra rurala ori prin starea materiala precara a parintilor nostri, serios influentata deopotriva de razboi si de foametea din 1946 – 1947, dar si de norocul pe care l-am avut noi si generatia noastra de a invata si de a capata o meserie, o profesie benefica in primul rând pentru noi si familiile noastre, dar deopotriva si pentru societate, am pus bazele unei prietenii adevarate, verificata de cei aproape 50 de ani de când ne cunoastem.
Si nu am ramas prieteni doar noi! Ni s-au alaturat, la inceput, sotiile noastre si, mai târziu, copiii nostri, care au impartasit aceleasi valori, ale unei relatii bazate pe respect, incredere si solidaritate.

Pentru ca impreuna cu sotia mea locuiam in incinta fermei, imi aduc aminte ca in perioadele de viscol, când nu se puteau folosi drumurile obisnuite, ma pomeneam cu câte o autofreza pentru deszapezire, care ne restabilea legaturile pentru aprovizionarea cu apa, cu pâine si cu celelalte produse necesare personalului fermei, iar atunci când situatiile nu puteau fi stapânite, eram luati “in gazda” pentru câteva zile de familia Enachescu.

In aceste ocazii am cunoascut-o bine pe D-na Eugenia Enachescu, o gospodina desavârsita si o vajnica meteorologa a Statiei de Meteorologie din Bacau, unde facea nenumarate ture de noapte, care, din pacate, au lasat urme asupra sanatatii sale.

Intreaga grija a familiei Enachescu era indreptata insa asupra celor doi copii, Cristi si Oana, carora, cu totala afectiune si dragoste le-au asigurat o educatie deosebita.

Atunci când conjunctura ne-a permis, am petrecut impreuna cu familia Enachescu momente memorabile ale evenimentelor familiale, am facut excursii si concedii de neuitat si am onorat cu placere invitatiile ocazionale ale prietenilor comuni.

Dar, prietenia cu D-l Comandant Constantin Enachescu nu este reprezentata doar de evenimentele „de voie buna”!

Datorita relatiilor sale cu lumea aviatiei, am reusit sa facem primele tratamente fitosanitare cu Aviatia Utilitara in judetul Bacau. Imi aduc aminte cu mari emotii si acum de dimineata zilei de 20 iunie 1968, când cu un avion AN 2 am facut primul tratament aviatic pentru combaterea manei si a gândacului de Colorado la cartoful pentru samânta, pe care il cultivam la ferma Sarata. A fost o realizare deosebita care, dupa aceea, a devenit o practica – folosirea Aviatiei Utilitare in agricultura.

Si as vrea sa mai remarc o calitate umana deosebita a D-lui Comandant Constantin Enachescu, pentru ca despre calitatile sale profesionale nu am eu caderea sa ma pronunt.

Desi este oltean, asa cum adeseori imi spunea, din teritoriile vremelnic cedate de olteni judetului Arges, prin intreaga sa activitate si atitudine D-l Comandant Constantin Enachescu este un veritabil bacauan! Putini „reprezentanti“ ai Bacaului au fost asa argumentati si vehementi atunci când venea vorba de promovarea si sustinerea intereselor economice si sociale ale judetului Bacau.

Nu a scapat nicio ocazie, uneori chiar in defavoarea sa, sa nu pledeze in fata „mai marilor vizitatori“ ai Bacaului ca avem nevoie de investitii, de locuri de munca, sau ca avem un judet echilibrat din punct de vedere economic si ca meritam ca resursele existente sa fie superior valorificate. Cred ca datorita calitatilor sale profesionale si manageriale a fost solicitat si a acceptat sa fie detasat pentru o lunga perioada de timp in functia de Comandant al Aeroportului International „Mihail Kogalniceanu“ din Constanta.

Fire distinsa, dar disciplinata, harnic, priceput si responsabil, D-l Comandant Constantin Enachescu s-a integrat bine in noul colectiv de munca, cei mai multi dintre noii sai colaboratori regretându-l când a revenit la Bacau.

De câtiva ani, D-l Comandant Constantin Enachescu, dupa incetarea activitatii profesionale si iesirea la pensie, s-a retas la locuinta sa din cartierul Gheraiesti, unde este vesnic grabit si nu are astâmpar de dimineata pâna seara cu treburile gospodaresti, fiind permanent inconjurat de copii, de nepoti si de prieteni.

Despre omul Constantin Enachescu se pot spune multe lucruri frumoase, insa viata sa se poate rezuma ca fiind una petrecuta in slujba oamenilor, un adevarat model pentru generatia sa si pentru cei tineri!

Ing. agronom Gheorghe Antochi

La aniversara

Pe Mircea si Jeni Enachescu i-am cunoscut cu câteva decenii bune in urma (Oare când au trecut toti acesti ani?), prietenii prietenilor nostri. Cu totii eram tineri, plini de sperante si proiecte.
Comandantul aeroportului, aviatorul Mircea Enachescu, isi purta cu eleganta si distinctie frumoasa uniforma. Nici nu ni-l puteam inchipui altfel. Jovial, deschis, fara sa fie familiar, discret dar gata sa iti vina in ajutor, ne-am dat seama curând ca, de fapt, aeroportul era a doua sa casa. Contribuia la aceasta si faptul ca sotia sa lucra tot acolo, ca meteorolog, si din apropierea noastra, ca si de la prietenii nostri agronomi, ne-am deprins sa pândim vremea, schimbarile in bine (vine ploaie!) sau in rau (Seceta mare!), dar si sa pretuim legatura sufleteasca nobila, de prietenie.

Bon viveur, Mircea Enachescu era si este o companie deosebit de placuta, o gazda perfecta, secondat fiind de o sotie nu numai ce aducea ploaia, dar si o gospodina si mama desavârsita.
Am petrecut multe aniversari si sarbatori impreuna si a ramas intre noi ca expresie suprema de uluire, exclamatia cu care Mircea, aruncându-i o privire uimita unde pâlpâia râsul, i-a raspuns unui prieten mai recent, ce voia sa-l invete soiurile bune de vin:

“Pa mine-e-e???”
Când intârziam la aeroport – in vremea aceea erau curse interne ce legau Bacaul de mai multe orase mari din tara – suna telefonul: “ Ce faceti? Dau drumul avionului fara voi!!!” Si ne astepta in sala de primire, iar noi râdeam: “Doar asa te vedem, altfel esti in turnul de control!”.

A purtat ani si decenii raspunderea imensa pe care o impunea functia de comandant de aeroport, dar nu l-am auzit niciodata plângându-se de ceva. Facea totul sa para usor, normal, rezolvabil.
Si pentru ca am inceput cu deceniile, draga Mircea, iti dorim sa le porti si pe cele care urmeaza cu aceeasi demnitate de comandant, cu aceeasi bucurie de a trai, cu sanatate si inconjurat de toti cei dragi.

LA MULTI ANI!

Alexandru si Elena Bulai

Dragul nostru prieten,

Era intr-o dupa-amiaza frumoasa din vara anului 1975, fiind tânar secundar in chirurgie in clinica celebrului inca de pe atunci d-l Prof. Dr. Dan Setlacec, la Fundeni, când se prezinta la camera de garda un tânar frumos, cu o privire seraphica, ce m-a sagetat in inima cum rar se intâmpla in viata de rutina a clinicii.

De acel tânar preot, care a fost ca un meteor in viata mea, se leaga prietenia mea cu acest gentleman desavârsit, ca nimeni altul, Enachescu Mircea.

Acest tânar preot, ce urma sa preia parohia orthodoxa din Paris, avea o suferinta care s-a dovedit a fi fara scapare – in timpul operatiei (la care am participat, asa cum era obiceiul clinicii, cine primea pacientul completa foaia de observatie clinica si trebuia sa participe alaturi de Dl. Profesor la intervéntie) – profesorul avea o traire aparte si se mâhnea foarte tare de ce il pedepseste Dumnezeu, pe el, sa aiba parte de cazuri care sunt fara iesire – cancerul intotdeauna a impresionat in special chirurgii, care trebuiau sa tina in mâinile lor acea monstruozitate care devora organismul.
A doua zi, când s-a trezit, nestiind ce va urma, preotul m-a asigurat ca voi fi invitatul lui la Paris, dar mi-a mai spus ca, daca ma voi duce la postul meu in Bacau, sa-l caut neaparat pe Comandantul Aeroportului Bacau.

Asa ca, iata-ma ajuns in Bacau, in fata aeroportului – cautându-l pe comandant. Dupa controlul de rigoare, am ajuns in turnul de control. Aici am intâlnit un OM, de statura napoleoniana, cu o infatisare ce-ti va ramâne intiparita pe viata, cu o uniforma impecabila, cu ochiul atent la pista si la ecranele radar de pe biroul sau, o priveliste rar intâlnita pe pamânt, si numai de cei care sunt blagosloviti de Dumnezeu, care pot sa priveasca aât frumusetile cerului, dar mai ales frumusetile pamântului, pe care atunci numai o mica parte dintre oameni le puteau privi.

Intâlnirea a fost memorabia, regasindu-ne pe acelasi nivel (el comandant de aeroport, eu chirurg in devenire – amândoi plecati de la tara si ajunsi acolo doar prin munca noastra sustinuta), iar aceasta prietenie ne leaga si in prezent, doar vizitele noastre reciproce fiind din ce in ce mai rare.
Ne potriveam la amintiri si la planurile de viitor, de fiecare data când ne intâlneam, impartasindu-ne reciproc visurile, eu având dorinta sa imi fac o casa in orasul meu, el având acel “dor” permanent, acea traire la intensitate maxima, pe care o ai când esti singur intre cer si pamânt, atunci când este firesc ca sentimentele tale, dorintele, iubirea sa fie la o alta intensitate.

Are o sotie cum rar intâlnesti in viata, care cocheta cu aceeasi “nebunie” ca si el, si traia toate evenimentele cu toata daruirea alaturi de acest ”nebun al cerului”.

Au doi copii frumosi, nu totdeauna docili, dar ce sa-i faci daca au avut parte de parinti care ard permanent – fiica, Oana care il mosteneste pe Comandant, o luptatoare pentru a se afirma in special in fata tatalui, dar si a mamei, si care a transmis aceasta flacara si copiilor ei; btiatul, care o mosteneste pe mama (ca de obicei), lasa la inceput impresia ca ar fi mai “greoi”, nu cu flacara la spate ca Enachescu senior, dar pe parcurs flacara l-a cuprins si pe el si acum sunt mândri fiecare, tatal de fiu si fiul de tata.

Asa, ca impresie generala, dupa 40 de ani de prietenie, Mircea Enachescu a fost si este un indragostit de frumos, frumosul din tot ce exista pe pamânt, dar consider ca frumusetea supremea pe care Dumnezeu a lasat-o omului este femeia. In discutiile noastre mai abordam aceste vaste subiecte si el afirma: „Mi-am pastrat supletea din tinerete si nici in miscari n-am devenit prea greoi, dar n-as mai indrazni sa ating calea unei fete tinere si s-o strâng in brate ca pe vremuri. M-ar impiedica ierarhia vârstei si protocolul ei”.

“Anii nostri s-au tesut ca pânza unui paianjen, zilele anilor nostri sunt peste saptezeci de ani. Iar de voi fi in putere optzeci de ani si…, ce este mai mult decât acestia, doar osteneala si durere.”
Iata, pe scurt, ce a fost pentru mine intâlnirea mea cu Dl Mircea Enachescu, prietenul meu, sustinatorul si ajutorul meu fratesc in aceasta parte de tara, unde mi-am jurat, dupa cele 16 luni de armata, ca nu voi mai calca niciodata.

Dumnezeu sa-l tina in viata sanatos, folositor celor dragi, si sa ne vedem la centenar!

Cu aleasa stima si respect, familia Ivan

P.S. Calugarii, când se intâlneau, se salutau astfel: “Salut minunea dinaintea mea”, tu fiind ca toti oamenii “o minune a lui Dumnezeu”.
Te salut!

„M-a impresionat deschiderea Comandantului pentru nou”

Ne nastem, spre bucuria parintilor, traim, muncim plini de speranta, spre bucuria noastra si a intregii umanitati, investim in urmasii nostri adusi pe lume si, incet, incet incepem sa contabilizam reusitele, nereusitele, implinirile, neimplinirile, dar mai ales ce lasam in urma noastra.

Un exemplu in acest sens este si pagina de viata parcursa de Domnul Comandant Constantin Enachescu.
Pentru mine, este omul care are de ce sa se bucure de acest bilant. L-am cunoscut in anii tineretii mele si ale unei frumoase colaborari profesionale. M-a impresionat intotdeauna deschiderea Dumnealui pentru nou , pentru ceea ce aduce aceasta in profesia fiecaruia si pentru tara sa. 
M-a impresionat umorul sau si puritatea sa sufleteasca, fiind omul care intotdeauna isi spune in fata ceea ce gândeste si simte.

Am invatat de la Domnul Comandant ca viata cu cele bune si relele ei este cel mai mare dar al omului , care trebuie pretuit in fiecare moment, indiferent de cursa cu obstacole la care participi de când te nasti si pâna esti eliminat .

Tot respectul si consideratia fata de omul Constantin Enachescu, impreuna cu sincerele mele urari de sanatate, viata lunga si tihnita alaturi de frumoasa sa familie.

Danut Boboc   

Inginerul Dtnut Boboc a lucrat peste 40 ani in aviatia civila, in Departamentul Aviatiei Civile din Bucuresti, ca specialist-expert in probleme de Radionavigatie si Telecomunicatii de aviatie.

Un OM adevarat

Am inceput activitatea la Aeroportul Bacau pe 1 August 1977, venit cu repartitie dupa terminarea facultatii de Electronica si Telecomunicatii din Bucuresti; eram hotarât sa plec cât mai repede posibil inapoi la Bucuresti, unde recunosc ca imi placuse in anii de studenttie.

Dar, am ramas! Si aceasta pot s-o spun acum, fara sa gresesc, ca se datoreaza unui singur om: D-lui Comandant Enachescu Constantin! M-a fascinate, pur si simplu, cu energia sa si cu dragostea sa pentru aviatie, pe care a reusit sa mi-o transmita si mie!

Domnul Enachescu reusea sa fie mereu primul: când ningea, iarna, Aeroportul Bacau era primul deszapezit din tara, la traficul de pasageri cele mai putine curse anulate din cauza vremii, la traficul de marfuri, in anii ’86-’87, Bacaul era primul pe tara, dupa Otopeni (si ce transport de marfa se facea in acei ani catre tarile arabe!).

A vrut si a reusit mereu sa fie pe primul loc si ne insufla si noua, salariatilor, acest lucru! Când era nevoie, in conditii de trafic greu pe alte aeroporturi, era chemat de urgenta Enachescu. A fost chemat in perioada de vara, când traficul era deosebit de greu, comandant la Constanta (Kogalniceanu) de trei ori, la Otopeni de doua ori. Si imediat ce ajungea acolo, lucrurile se puneau in miscare, aprovizionarea cu carburant se debloca si totul incepea sa mearga ca pe roate! Pentru ca la commanda venea un om de aviatie, care stia cum sa procedeze!

Un OM adevarat: ENACHESCU CONSTANTIN.

Costel Mitrofan,
inginer, de aproape 40 de ani in aviatia civila, in momentul de fata la ROMATSA

Aeroportul Bacau

Primele documente care mentioneaza activitatea aviatica în zona Bacaului dateaza din era de pionierat a domeniului. Evenimente de acest gen sunt mentionate aici din timpul primului razboi mondial, demna de amintit fiind ziua de 23 noiembrie 1917, când un avion transportând fluturasi si mesaje privind Marea Unire a aterizat pe aerodromul Bacau. Aeroportul a fost deschis pentru transportul public de pasageri si bunuri pe data de 1 aprilie 1946. Aeroportul International „George Enescu” Bacau este cel mai mare din nord-estul României, deservind atât populatia judetului Bacau cât si pe cea din judetele învecinate. Actualul sediu al aeroportului a fost deschis oficial în anul 1971. Pe 30 decembrie 1975 aeroportul din Bacau a fost desemnat prin decret prezidential „aeroport international”. În anul 1997, Aeroportul International „George Enescu” Bacau devine membru A.C.I. (Airports Council International). În 2005 a fost supus unui proces de marire si modernizare.

Pe 30 decembrie 1975, aeroportul din Bacau a fost desemnat prin decret prezidential „aeroport international”, iar in 2002, prin decizia guvernului, acest statut a fost reconfirmat. Amplasarea geografica, în central Moldovei, la mica distanta de orasele principale ale regiunii, GalatI, Suceava, Iasi, Piatra Neamt, Vaslui si Focsani si conectarea usoara la linia feroviara si la drumul european E85, care faciliteaza accesul populatiei la aeroport. Astazi, aeroportul Bacau proceseaza mai mult de 250 000 de pasageri anual, numarul acestora fiind în crestere

Prin Ordinul 103 din 8 februarie 2011 emis de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii se aproba certificarea ca aeroport international a Aeroportului “George Enescu” Bacau. Amplasarea geografica, în centrul Moldovei, la mica distanta de orasele principale ale regiunii, Galati, Suceava, Iasi, Piatra Neamt, Vaslui, Focsani si conectarea usoara la linia feroviara si la drumul european E85 faciliteaza accesul populatiei la aeroport. Astazi, Aeroportul International „George Enescu” Bacau proceseaza mai mult de 250 000 de pasageri anual, numarul acestora fiind în continua crestere.

Servicii

Servicii de ticketing În cadrul Aeroportul International „George Enescu” Bacau exista biroul de ticketing aferent companiei aeriene Blue Air . 2. Servicii de handling Serviciile de manipulare la Aeroportul International „George Enescu” Bacau sunt furnizate de compania de administrare a aeroportului cu echipament propriu. Serviciile de handling oferite includ: · manipularea bagajelor · transportul de calatori la si de la terminal la aeronava · încarcarea si descarcarea de bagaje, marfuri si posta · curatarea cabinei · serviciu toaleta · servicii de apa potabila · descarcare, încarcare, depozitare si transport pentru catering · ASU – sprijin pentru start-up · GPU · încalzirea cabinei · degivrare / serviciu anti-givraj aeronave Standardele si gama de servicii sunt conforme cu standardele IATA,în conformitate cu Airport Handling Manual (AHM). 3. Managementul traficului Personalul Aeroportul International „George Enescu” Bacau ofera un serviciu rapid si profesional intre 05.00-23.00 ore (local time) – sezonul de vara. Serviciile de management al traficului respecta conditiile si cerintele companiilor aeriene individuale si sunt furnizate în conformitate cu reglementarile IATA: · control de incarcare – doar pentru B737 · comunicare · supervizare · informatii meteorologice · servicii de NOTAM · briefing-ul echipajului 4. Întretinerea aeronavelor Instalatii de întretinere pentru aeronavele B737 si BAE 146 in hangar AEROSTAR. 5. Servicii de securitate Compania Azia Security Systems este responsabila pentru securitatea perimetrului Aeroportului International „George Enescu” Bacau. Brigada Antiterorista Româna este responsabila pentru controlul de securitate al pasagerilor. 6. Servicii de interventie si stingere a incendiilor / Serviciul de urgenta Serviciul de urgenta si brigada de pompieri de la Aeroportul International „George Enescu” Bacau este în alerta în orice moment. Se poate ajunge la toate punctele de pe pista, cai de rulare in termen de trei minute. De asemenea aceasta brigada este responsabila pentru salvarea aeronavelor deteriorate, de toate dimensiunile. 7. Realimentare Singurul furnizor de combustibil existent pe Aeroportul International „George Enescu” Bacau este Petrom Aviation OMV Company. Aeronavele sunt alimentate cu combustibil de tip A cu autocisterne moderne Mercedes si Renault.

Dezvoltare

Aeroportul International „George Enescu” Bacau, destinat atât traficului civil de calatori si marfa cât si celui militar, este in administrarea Consiliului Judetean Bacau care are ca scop modernizarea acestuia la standarde internationale. Proiectul de modernizare consta în : -construirea unui nou terminal cu o capacitate minima de 450 pasageri/flux/ora; -modernizarea pistei cu o capacitate portanta de 65 PCN si cu sistem de iluminat conform CAT II; -modernizarea cailor de rulare pentru a facilita dezvoltarea viitoare a traficului -extinderea platformelor în vederea asigurarii spatiilor de parcare si operare la sol aeronavelor, -construirea de noi facilitati si utilitati PSI , Cargo ,Turn de Control precum si a retelei de drumuri interne -amenajarea in zona publica a unei parcari cu o suprafata de 6500 mp.

Misiune si viziune

Scopul Aeroportului International „George Enescu” Bacau este de a asigura atât infrastructura necesara si serviciile dorite de pasageri si de partenerii de afaceri cât si de a oferi acestora, prin grija fata de client, cea mai buna experienta de aeroport posibila. Cu eforturi sustinute, personal bine instruit, dedicat si pasionat, constient de nevoia de a proteja mediul înconjurator, vom deveni aeroportul dumneavoastra preferat si principalul motor al dezvoltarii economice si sociale din zi.

Câteva cuvinte

Nascut in 1935, dl. Enachescu Constantin a devenit Comandant al Aeroportului Bacau in 1964. A detinut aceasta functie pâna in anul 2000. Dupa 1990, titulatura de comandant a fost schimbata in cea de Director General.
De-a lungul celor 36 de ani, datorita priceperii si seriozitatii, a fost numit, in multe rânduri, comandant interimar al Aeroportului Mihail Kogalniceanu (Constanta), in anii 70 si 80, pe durata sezonului estival.
De mentionat ca in acea perioda volumul de pasageri prelucrat la Kogalniceanu il depasea pe cel de la Otopeni, ajungându-se la 80 (optzeci) de avioane pe tura.
Investitii importante efectuate pe Aeroportul Bacau, cu aportul nemijlocit al d-lui Enachescu, pâna in 1990:
– construirea platformei si a terminalului civil de pasageri si a cladirilor tehnice adiacente, in 1969 – 1970;
– dotarea pistei cu instalatie de balizaj categoria I, OACI.

In anii ‘90, dl. Enachescu a asigurat tranzitul si adaptarea activitatii aeroportuare pe fondul noilor schimbari politice, sociale si economice:
– singurul operator national (TAROM-ul) a renuntat, din motive economice, la zborurile regulate cu Bacau-ul in 1995. Va relua zborurile abia in 2004 si le va mentine pâna in 2010.
– aeroportul a trecut prin mai multe etape de organizare si patronaj, fiind trasferat, in final, de la Ministerul Transporturilor la Consiliul Judetean Bacau, in 1997.
– din 1997, au fost operate cele mai mari avioane care au operat, pâna in present, pe Aeroportul Bacau, toate in configuretie cargo si in parteneriat cu SC Aerostar SA: IL 76TD si AN124. Avioane cu greutate maxima la decolare, de 190, respectiv 396 de tone.
– au fost realizate primele contacte cu compania aeriana Carpatair, in 1999. Compania va zbura pe Bacau in perioada 2000 – 2014, devenind pentru multi ani principalul partener aerian.
– in 1999, Aeroportul Bacau a devenit membru al ACI – Europe (vezi foto).
– din 1998, Aeroportul Bacau este si mebru fondator al Asociatiei Aeroporturilor din România.
In pofida greutatilor, a declinului economic din anii 90, dl. Enachescu a reusit mentinerea conditiilor de siguranta si securitate necesare desfasurarii activitatii aeroportuare.
A construit si modelat o echipa de specialisti, care a fost capabila sa preia si sa duca mai departe destinele Aeroportului Bacau.
Cu ocazia implinirii vârstei de 80 de ani, ii uram multa sanatate si ii multumim ca a fost alaturi de noi, nu numai ca sef, dar, mai important, ca prieten si coleg.
“La multi ani !”

Lucian Sion, director tehnic al Aeroportului Interntional “George Enescu” Bacau

Bun venit celui de-al 400-lea membru: Aeroportul Bacau, România

Bacau, situat in partea de est a României, este capitala judetului Bacau si sediul Consiliului Judetean. Acest aeroport regional serveste 1,2 milioane de locuitori si are legaturi cu calea ferata si doua drumuri europene (E85 si E574).
Aeroportul Bacau a fost deschis pentru traficul commercial in aprilie 1946, cu o lungime de 1.000 m si o latime de 450 m. In 1959, aeroportul a fost mutat intr-o noua locatie, la 6 km sud de centrul localitatii si avea o pista de beton cu o lungime de 2.500 m si o latime de 80 m. Un nou terminal a fost finalizat in 1971. Cifrele medii de trafic pentru perioada the1980-89 sunt 40.000 de pasageri si 350 de tone de marfuri, anual.
Dupa 1989, traficul intern, atât pentru pasageri cât si marfa, a scazut ca urmare a perioadei de tranzitie, dar, în acelasi timp, numarul de zboruri charter internationale, în special de afaceri, a fost în crestere în fiecare an. Astazi Bacau este un aeroport de intrare în România, unde sunt oferite servicii de imigrare vamale si, la cerere (48 de ore înainte de zbor). Aeroportul este deschis 5.00-17.00 UTC vara si 4.00-18.00 UTC iarna sau, la cerere, de 24 ha zi.
Obiectivul aeroportului este de a raspunde la nevoile de crestere a mobilitatii operatorilor economici din regiune, dezvoltarii conexiunilor cu principalele centre economice din Europa si oferind atât curse charter cât si programate (anulate pentru moment), servicii cu tehnologie de aviatie moderna si la standarde înalte de siguranta si securitate.
Programul de investitii, implementat cu sprijinul financiar al Consiliului Judetean Bacau este furnizarea echipamentelor si instalatiilor pentru a satisface nevoile de dezvoltare economica ale Bacaului pentru secolul urmator.

Articol aparut in revista „Airports Council International-Europe”, in luna martie 1999

Sa ne traiti, intru multi ani, Domnule Comandant!

Sunt rare exemplele in care vietile unor oameni se pot confunda cu idealurile pentru care traiesc. Constantin Enachescu intruchipeaza, moral, unul dintre ele. Iar portretul moral al unui om poate fi vazut cel mai bine prin propriii ochi, dar si prin ai celor care l-au cunoscut. Tuseurile lui sunt expresia subiectivismului personal, dar si al celor care l-au descoperit lânga ei, rezultatul unor perceptii personalizate.
Pornind de la acestea si cautând mult mai profund am fi putut compune o carte. Pe care – suntem convinsi ca ati observat – am fi putut-o intitula, in dulcele stil clasic, „Viata si aventurile unui Comandant”. Intrucât domnul Constantin Enachescu a ramas, pentru toti, Comandantul. Adica omul care a ordonat, in cel mai simplu inteles al cuvântului, tot ce a intâlnit in calea lui.
Ca sa ai puterea unui Comandant in a folosi puterea unui ordin iti trebuie multe calitati. Constantin Enachescu le-a acumulat pe toate. De aceea, tot ce lasa in urma are substanta, oricât de efemere pot fi toate, pâna la urma, in viata unui om.
Nimeni dintre cei care au vorbit despre el nu a putut ocoli cuvântul „Comandant”. Pentru ca domnul Enachescu asa le-a aparut tuturor in fata, pentru ca asa l-au perceput, apoi, in toate. A fost si motivul pentru care am inceput aceasta succinta portretizare jurnalistica cu un „Onor la Comandant!” si pe care se cuvine sa-l incheiem in aceeasi nota, adica in pozitia „pentru onor”, din care sa-i adresam si noi salutul, putin adaptat momentului:
„Sa ne traiti, intru multi ani, Domnule Comandant!”

Cosmin Necula, deputat PSD, a intrat in posesia documentului care dovedeste ca afirmatiile sale privind „metodele de sifonare a banilor publici” prin fotbalul bacauan, despre care vorbea la conferinta precedenta, sunt intemeiate.

E vorba despre raportul Curtii de Conturi, care a verificat respectivele entitati. Care era schema? Pe Legea 350, Consiliul Local (CL) Bacau aloca bani Asociatiei Sport Club Bacau, controlata de Liviu Goian, pentru fotbalisti si antrenori.

Tot CL Bacau finanta SC Sport Club Bacau, prin majorare de capital social, iar aceasta dadea bani asociatiei, sub forma de imprumut, tot pentru pentru salarii si hrana. Curtea l-a intrebat pe Liviu Goian care e motivatia acestei duble finantari, iar acesta raspunde ca nu are nicio pozitie executiva la Sport Club.

„Nu se justifica”, arata Curtea, Goian fiind, la vremea aceea, membru in Consiliul de Administratie (CA) si imputernicit de CA sa faca astfel de tranzactii. In acelasi timp, constata Curtea de Conturi, 55% din operatiunile fiscale ale asociatiei se faceau cu bani gheata.

„El mergea cu o punga de bani la hotel si achita tot”, a explicat Cosmin Necula, având in fata raportul.

„Prejudiciul este de 2,5 milioane de lei, suma care trebuie returnata la bugetul local”, a precizat deputatul. O alta neregula vizeaza Baza Sportiva Letea, folosita ilegal de cele doua structuri, in lipsa unei hotarâri a CL Bacau.

Schema de „stors” bani a fost folosita si in handbal, de catre CSM Bacau. Sumele erau mai mici, dar metoda era aceeasi. In raport se vorbeste despre sase facturi suplimentare in valoare de 78.000 de lei (achitate unui PFA) care nu se justifica deoarece nu exista servicii suplimentare, angajari si contracte de achizitie care nu respecta legea.

Curtea de Conturi cere entitatilor implicate sa restituie sumele care reprezinta prejudicii aduse bugetului local.