marți, 27 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3371

Secvente din Theaterstock. Elasticitatea lui Shakespeare

Secventa din piesa „Imblânzirea scorpiei” / foto: Liviu Maftei

Pentru mine a fost dintotdeauna clara ideea ca arta este un spatiu al libertatii neîngradite, iar despre teatru îmi place sa repet ce a spus Dario Fo, la un moment dat: prima regula în teatru este ca nu exista reguli. Îmi mai este foarte limpede faptul ca în arta nu exista unanimitate de vederi, sufragiu universal, o stiu de la Calinescu.

Asa ca sunt uimita sa aud oameni de teatru spunând, pe un ton apodictic: nu asa se face asta sau ailalta, asta nu-i Caragiale (sau, ma rog, alt dramaturg foarte cunoscut), Shakespeare se joaca numai cu actori mari etc. Gândirea asta monolitica, rigida, fara nuante, fara deschidere spre nou, spre inevitabilele schimbari survenite în estetica spectacolului contemporan (una eteroclita, fara granite între genuri, postmoderna) e cel putin curioasa la oamenii care mai si cred despre ei ca nu au „spirit provincial”.

Revenind la Shakespeare, prezent în câteva reprezentatii din Theaterstock, am sa amintesc o afirmatie a lui John Elsom (din cartea sa „Mai este Shakespeare contemporanul nostru?”): „Shakespeare este un scriitor elastic. El poate fi întins în mai multe directii înainte de a se rupe”. Afirmatia care vine dupa o alta constatare si anume aceea ca marele Will este jucat, în întreaga lume, pe o scara mult mai mare decât a oricarui dramaturg în viata sau decedat.

Un adevarat fenomen, asadar, pentru ca opera „divinului brit” ne vorbeste fiecaruia dintre noi. Sigur, marile tragedii shakespeareene presupun un tip aparte de abordare si actori experimentati. Desi, nici aici nu exista reguli, dupa cum spuneam. De fapt, cam toate spectacolele de la ora actuala sunt dupa Shakespeare, adaptate de un regizor care vine cu propriile idei, cu o viziune personala asupra textului originar, mutând accentele, redimensionând personajele, inventând situatii, totul în cautarea unor noi sensuri, unui mesaj interesant si actual. E bine sa mergem la teatru, unde se spun povesti, întâmplari cu oameni, fara preconceptii. Deschisi si cu seninatate de spirit, ca sa traim emotii, sa ne bucuram sau dimpotriva. Teatrul e joc, e iluzie, e facut din materia viselor.

Închei spunându-va ca, dupa ce am vazut „Îmblânzirea scorpiei”, „Visul unei nopti de vara” si „Visul”, la sectiunea Independent, urmeaza alte doua spectacole pe care ar fi mare pacat sa nu le vedeti: „O furtuna”, creatie a lui Silviu Purcarete, si „Furtuna”, realizata la Teatrul National I.L.Caragiale Bucuresti. Pour la bonne bouche, Theaterstock îsi va închide prima editie cu un spectacol Shakespeare.

Google a anunțat o restructurare surprinzătoare, sub brandul Alphabet

    Google, liderul serviciilor de căutare generală pe Internet, a dezvăluit o restructurare surprinzătoare a activității, prin crearea unei noi companii mamă, numită Alphabet Inc, transmite BBC.

    După restructurare, Google va păstra cele mai cunoscute afaceri ale sale, cum ar fi serviciile de căutare generală pe Internet, aplicațiile, YouTube și Android.

    Unele entități mai recente, precum diviziile de investiții și cercetare, subsidiara „smart-home” Nest și divizia de drone, vor fi sub sigla Alphabet.

    Fondatorul Google, Larry Page, a explicat că va fi creată o structură mai simplă pentru ceea ce a devenit un grup de afaceri diverse. Acesta a adăugat: ‘Noua structură ne va permite să ne concentrăm în continuare pe oportunitățile extraordinare din interiorul Google. Companiile Alphabet trebuie să fie independente și să-și dezvolte propriile branduri’.

    Larry Page va deveni director general al Alphabet, în timp ce vicepreședintele Sundar Pichai va fi noul director general al Google. Directorul financiar al Google, Ruth Porat, va deține aceeași funcție, atât la Google, cât și la Alphabet.

    Analiștii consideră că noua structură va permite investitorilor să cunoască mai bine strategia și cheltuielile făcute de Google pentru noile produse.

    „Numele Alphabet a fost ales din două motive. Reprezintă limba, ‘centrul cercetărilor Google’, iar Alpha-bet înseamnă ‘profit peste medie’, ceea ce vrem noi să realizăm”, a explicat Larry Page.

    Companiile americane Apple și Google sunt cele mai valoroase branduri din lume, conform BrandZTM Top 100 — clasamentul celor mai valoroase 100 branduri la nivel global, dat publicității de WPP și Millward Brown.

    Potrivit acestui studiu, în ultimul an, valoarea brandului Apple a crescut cu 67%, până la 247 de miliarde de dolari, în timp ce valoarea brandului Google a urcat cu 9%, până la 173,7 miliarde de dolari.

    AGERPRES

    Barbatul acuzat ca a facut sex cu fetite de 9 si 10 ani a fost arestat

      Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului Axinte Vasile sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor și de corupere sexuală a minorilor.

      La data de 8 august 2015, inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bacău, care a admis cererea și a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

      Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în perioada 2014—2015, inculpatul Axinte Vasile (în vârstă de 64 de ani) a săvârșit acte de natură sexuală cu două minore cu vârste de 8 ani, respectiv 10 ani, și a întreținut în repetate rânduri raporturi sexuale cu o altă minoră în vârstă de 11 ani, în prezența celor două.

      Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii penale.

      Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

      Cate persoane va verifica ANAF in Bacau?

      Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) verifică, într-o primă etapă, 313 persoane fizice cu venituri mari care prezintă risc fiscal, cele mai multe dintre acestea provenind din municipiul București (31 persoane) și județele Ilfov (34) și Suceava (14), potrivit unui comunicat remis, luni, AGERPRES.

      ANAF anunța într-un comunicat, că programul de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu risc fiscal (PFRF) vizează verificarea veniturilor și a declarării acestora începând cu anul 2011, întrucât doar pentru acestea se poate aplica atât regula de impozitare a veniturilor a căror sursă nu a fost identificată, cât și procedura de verificare, conform normelor stabilite de legiuitor.

      Pe următoarele locuri din punct de vedere al numărului persoanelor care vor fi verificate se situează județele Buzău și Tulcea, cu câte 10 persoane fizice controlate în fiecare județ, Constanța, Brăila, Galați, Brașov, Bihor, Cluj, câte 9 persoane fizice verificate, Vrancea, Vâlcea și Timiș, câte 8 persoane, Bacău, Prahova, câte 7 persoane, iar în Olt, Mureș, Maramureș, Mehedinți și Gorj câte 6 persoane.

      Printre județele cu cele mai puține persoane verificate se numără Dâmbovița, Arad, Caraș-Severin, Bistrița-Năsăud, Covasna, cu câte trei persoane verificate în fiecare județ, în timp ce în Vaslui sunt supuse controlului doar două persoane.

      Durata efectuării verificării fiscale este de maximum 6 luni, respectiv 12 luni în cazul în care sunt necesare informații din străinătate.

      Într-o primă etapă au fost identificate persoanele care au efectuat cheltuieli semnificative, respectiv asociați/acționari care au împrumutat firma cu sume mai mari de 200.000 de lei, persoane fizice care cumpără bunuri sau case în valoare de peste 70.000 de euro, persoane fizice cu depozite anuale mai mari de 500.000 lei și persoane fizice care au cumpărat mașini mai scumpe de 25.000 de euro.

      Potrivit ANAF, un număr de 5.399 de contribuabili sunt vizați pentru prima serie de verificări fiind înființate 8 servicii distincte de verificări fiscale dedicate acestui program pentru care au fost alocate 100 de posturi.

      În eșantionul de risc PFRF intră persoanele fizice cu avere afișată semnificativă (imobile, autoturisme de lux, alte bunuri de mare valoare, creanțe din creditări acordate companiilor și/sau persoanelor fizice, depuneri semnificative în conturi bancare din România sau din străinătate, cheltuieli personale ridicate) nejustificată de veniturile declarate.

      Orice venituri constatate de organele fiscale, a căror sursă nu a fost identificată, se impun cu cotă de 16%, iar prin decizia de impunere se calculează și obligațiile fiscale accesorii (penalități, dobânzi).

      În cazul constatării de indicii care ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni se sesizează organele de urmărire penală competente.

      AGERPRES

      Tg. Ocna: Un sofer beat a refuzat recoltarea de probe biologice

        Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au depistat, la data de 10 august a.c., un bărbat de 40 de ani, din comuna Tg. Trotuş, care conducea un autoturism pe D.C.128 din Tg.Trotuş, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

        Bărbatul avea o concentraţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, rezultată în urma testării sale cu aparatul etilotest şi a fost condus la Spitalul Municipal Oneşti, unde a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

        Pagina 1

          pagina1

          De unde a venit duhoarea peste oras?

          – nordul Bacaului a fost terorizat, câteva zile bune, de mirosul fetid al gunoiului – compania are toate avizele de mediu necesare, iar Garda de Mediu monitorizeaza operatiunile de golire a halelor

          Grupul Agricola a finalizat ieri, 10 august, operatiunile de livrare a gunoiului de hala din fermele 8 si 9 de crestere a pasarilor de pe platforma Aviasan, din Bacau (in spatele supermarketului Selgros). Vineri si sâmbata, de pe aceasta platforma s-au facut livrari de gunoi conform contractelor pe care Agricola le are cu mai multe firme solicitante din agricultura. In aceasta dimineata incep si la Ferma 10, din Hemeius, operatiuni de golire a halelor de crestere a pasarilor, care vor dura si in cursul zilei de mâine, miercuri, 12 august. Operatiunile sunt monitorizate de Comisariatul Judetean Bacau al Garzii Nationale de Mediu, ai carui comisari erau, ieri, toti pe teren.

          Timp de câteva zile, mai ales noaptea, mirosul fetid de la gunoiul de hala a creat un disconfort accentuat mai ales in zona de nord a orasului. Reclamatiile la adresa crescatorului de pasari, la Agentia pentru Protectia Mediului (APM), de la locuitorii Cartierului Nord, au curs pâna ieri dimineata. „Reclamatiile – spune purtatorul de cuvânt al APM Bacau, Maria Ionos – semnaleaza o situatie cu care noi ne confruntam in fiecare an, mai ales vara. Dar, eliminarea gunoiului de hala de la Agricola este o operatiune permanent monitorizata si se face conform normelor noastre de mediu. Insa, conditiile meteorologice din aceasta vara si, mai ales, din aceste zile, in care ne confruntam cu o perioada caniculara accentuata, dar si pozitionarea geografica a orasului, fac situatia deosebita. In plus, este si confluenta râurilor Siret si Bistrita, care creaza curenti ce duc la cantonarea mirosului tocmai in zona orasului.”

          Mijloace de transport speciale

          Gunoiul de hala de la Agricola este un excelent ingrasamânt natural pentru terenurile agricole. El este solicitat in anumite perioade ale anului agricol, perioada de acum fiind propice din mai multe puncte de vedere. „Beneficiarii de gunoi de hala – spune purtatorul de cuvânt al Grupului Agricola, Cristian Calin – au acum disponibile mijloacele de transport, care nu sunt solicitate pentru alte operatiuni in câmp. Dar, chiar daca acest gunoi de hala nu ar fi solicitat ca ingrasamânt natural pentru agricultura, platformele de crestere a puilor tot ar trebui golite periodic.”

          La ce e bun gunoiul de la Agricola

          Agricola detine si pune în mod gratuit la dispozitie gunoi de hala fermentat tuturor agentilor economici care cultiva terenuri agricole, precum si micilor fermieri interesati. Gunoiul de hala provine din activitatea de crestere a pasarilor, despre care cei de la Agricola dau garantii ca este reglementata legal de autoritatile competente. În zona Moldovei, conform studiilor pedologice, necesarul de îngrasamânt organic natural (gunoi de pasare) este de 20-30 t/ha. Activitatea de crestere intensiva a puilor de carne se desfasoara ciclic – cresterea propriu-zisa a pasarilor, de circa 40-42 zile, si vid sanitar de 15-18 zile (colectare si transport de gunoi la platforma ecologica, dezinfectie), în vederea pregatirii unui nou ciclu de productie. Concomitent, se livreaza gunoiul de pasare catre beneficiarii cu care societatea are încheiate contracte.

          Perioadele optime pentru aplicarea îngrasamintelor imediat dupa însamântare corespunde, însa, în mare masura, cu modificarea conditiilor climatice care pot genera la nivelul orasului disconfort din cauza mirosului, în special în zona nord-vest si nord-est. „Din acest motiv – spune Mircea Ciobanu, responsabil cu Protectia Muncii al companiei – cerem scuze locuitorilor din proximitatea fermelor noastre pentru eventualul disconfort care poate sa apara, favorizat în special de conditiile meteo extreme (temperaturi peste 27 ºC, calm atmosferic sau vânt predominant nord-vest) – factori care nu asigura o buna dispersie a mirosului.

          Agricola a fost si este interesata ca prin masurile luate sa se diminueze semnificativ disconfortul generat de miros. Astfel, la nivelul anilor 2013 – 2014 s-au înlocuit instalatiile de crestere cu instalatii performante la fermele 8 si 9 Aviasan – comuna Margineni, (în proximitatea Selgros) si s-au plantat salcâmi ca liziera protectoare la sud de platforma de depozitare a gunoiului de pasare. Catre sfârsitul ciclului de productie, asternutul este stropit cu solutie dezinfectant-odorizanta în scopul diminuarii mirosului. Sunt anuntate Garda de Mediu si Agentia de Protectia Mediului de perioadele de vid sanitar, dar si privind masurile luate pentru diminuarea disconfortului.”

          Batrâni amenintati sa recunoasca fraude

          Echipele E.ON sau ale firmelor angajate de furnizorul de energie electrica si gaz au ajuns spaima judetului. Nu sunt putine cazurile in care consumatorii, cel mai frecvent batrâni sau din mediul rural, s-au plâns ca au fost intimidati si amenintati sa semneze procesele verbale prin care se constatau furturi de curent si, implicit, fraudarea companiei. Cel putin intr-un dosar ajuns in instanta, judecatorii au luat in calcul aceste plângeri si au respins actiunile E.ON.

          Echipa tehnica, reclama oamenii, ameninta cel mai adesea cu politia si cu dosare penale, iar cei mai slabi cedeaza presiunilor si recunosc si ce nu au facut. Adica faptul ca au furat si ca au schimbat/masluit contorul.

          In consecinta, recunosc si urmatoarea factura ce li se pregateste, cu o valoare exagerat de mare, de câteva zeci de milioane lei vechi, nejustificata pentru o casa taraneasca, de exemplu, fara aparatura electrocasnica.

          Unii, de fapt, nici nu prea inteleg ce semneaza, ca se autoincrimineaza. Li se spune doar ca s-a umblat la contor sau ca sunt probleme la sigiliu. Li se baga in fata procesul verbal de constatare si sunt pusi sa semneze.

          “Obisnuiesc sa ameninte cu politia, sa te intimideze ca vei fi arestat, fac scandal si pun presiuni pâna semnezi. Am patit-o si eu, si parintii mei din Traian. Dar nu suntem singurii, aud frecvent ca asa se procedeaza. La parintii mei, care au in jur de 70 de ani, au venit la un moment dat sa schimbe contorul, sa puna unul electric. Când sa-l dea jos, au spus ca e intors si ca e masluit. Ca s-a descoperit frauda! De frica, au semnat si apoi m-au sunat disperati, plângând la telefon.

          Dupa un timp au primit o factura colosala, de 17 milioane (lei vechi, n.r.), pentru o casa cu doua camere, o baie si o bucatarie de vara. Pe ce baza sa calculeze suma aceasta? Si cum sa fortezi pe cineva sa recunoasca ce nu a facut? Am facut contestatie la E.ON, dar nu a venit niciun raspuns”, povesteste Luminita F.

          Prin astfel de incidente a trecut si ea, când echipele tehnice au ajuns la doua dintre firmele pe care le administra in Bacau.

          “Am patit-o si eu la un magazin second-hand dezafectat care alimenteaza trei neoane. Vin sa-mi schimbe contorul si imi spun ca sigiliul e pus invers. Sigiliul lor! N-au vrut sa stea la discutii, nu au timp, sunt foarte irascibili. Nici eu nu am vrut sa semnez procesul verbal. Mi-a venit instiintare sa platesc 200 de lei, am facut contestatie, dar nici la aceasta nu am primit niciun raspuns de circa doi ani”, mai spune Luminita.

          Scandal, intimidari si facturi umflate

          Probleme similare a avut si la un control facut, in 2012, de E.ON Gaz la sediul unei firme de pe Banca Nationala. Spatiul era inchiriat unor afaceristi care au facut acolo un restaurant chinezesc. “Mi-au pus in vedere ca e o gaura in contor si ca am fraudat compania. Contorul era desfacut, dar era sigiliu pe el. Nu umblase nimeni la el. Nu trebuie sa desfaci sigiliul?! Nu au stat la discutii. Au facut panarama ca sa semnez procesul verbal, ca altfel cheama politia. Ca eu sunt proprietar si sa semnez.

          Sincer, i-am banuit atunci pe chiriasi ca mi-au facut asemenea probleme si am semnat. A venit o factura de 5.000 de lei in conditiile in care, in mod normal, aveam lunar un consum de 200 – 300 de lei. Practic, suprafata spatiului inchiriat era de 120 mp, intr-o perioada in care nu au avut caldura, iar contorul alimenta un aparat de gatit chinezesc.

          Am facut plângere la politie impotriva chiriasilor ca sa vad daca ei au umblat la contor”, explica Luminita. In final, nu s-a putut demonstra frauda, iar Politia a dat neinceperea urmaririi penale in acest caz, motiv pentru care factura de 5.000 de lei a ramas neachitata.

          E.ON a pierdut in instanta

          In aceste conditii, E.ON Gaz a sperat ca-si va recupera presupusa paguba in instanta. Actiunea furnizorului a fost, insa, respinsa, si la Judecatorie, si la Tribunal.

          Desi compania a adus ca probe procesul verbal prin care consumatorul recunostea “interventia” asupra contorului si se obliga sa achite contravaloarea gazelor consumate, a contorului, taxa de montare/demontare contor, in total suma de 5.071 lei, fara TVA, instanta a luat in calcul ca “pârâtul (consumatorul, n.r.) a fost obligat prin amenintare sa semneze acel acord de plata, in caz contrar urmând a se formula plângere penala impotriva sa”.

          In acelasi timp, a cântarit foarte mult si NUP-ul dat in dosarul penal din care atât proprietarul spatiului, cât si chiriasii au iesit nevinovati.

          Prin urmare, Judecatoria Bacau a respins cererea E.ON Gaz, motivat de faptul ca nu au fost aduse probe care sa justifice frauda si factura impusa ulterior. Hotarârea a devenit definitiva, anul acesta, când Tribunalul a respins apelul E.ON Gaz.

          Compania nu ne-a trimis inca un punct de vedere vizavi de aceste acuzatii, pe motiv ca persoana care s-a ocupat de dosarul din instanta este in concediu.

          Ansamblu Folcloric „Calutul”, mesageri ai traditiilor si obiceiurilor stramosesti

          Solistele din clasa a IV-a, cu inv.Leon Claudia, la Zilele comunei Caiuti, anul trecut

          In localitatea Caiuti, cunoscutul coregraf onestean Francisc Enasel, presedinte al Fundatiei „Doina Trotusului” si director artistic al ansamblului cu acelasi nume, un inimos pasionat de folclor, insista sa-i invete pe micii locuitori ai asezarii de pe Trotus, tainele dansului popular.

          Asa a aluat fiinta, cu doar câtiva ani in urma, Ansamblu Folcloric „Calutul”, finantat de primaria din localitate. Grupul este compus de elevi cu vârse intre 12 si 16 ani. In relativ putina perioada de când fiinteaza, tânarul ansamblu folcloric a urcat pe scenele din toata tara si de peste hotare, evoluând alaturi de mult mai cunoscute nume din domeniu provenite din tari ca Italia, Germania, Rusia sau Brazilia.

          Si, de fiecare data, micii artisti au dovedit ca sunt demni mesageri ai traditiilor si obiceiurilor stramosesti. De altfel, in anii de dupa Revolutie, tot multumita „patriotului local” Francisc Enasel, prin intermediul Pastoriei del Borgo Furo, ansamblul „Calutul”a fost prezent de mai multe ori pe scenele din Italia.

          „Lucrez cu copiii de aici de vreo opt ani. Domnul Francisc Enasel este sufletul ansamblului. Daca trece o sâmbata, copiii ma si intreaba mereu daca dânsul nu ajunge «Doamna, ati mai vorbit cu domnul coregraf, mai vine pe la noi sa ne invete?», ne spune Claudia Leon, directorul adjunct al scolii din Caiuti.

          Micii dansatori participa des la sarbatorile comunei la care sunt invitati, dar si la alte festivaluri ori evenimente festive din Onesti si din regiune, de fiecare data incântând publicul prin frumusetea costumelor populare si prin varietatea dansurilor moldovenesti, din care nu lipsesc Capra si Caiutii, Hora, Padurelul, Taraneasca etc.

          „Chiar eu am un costum popular acasa, pe care l-am mostenit de la mama, si mereu il imprumut copiilor la astfel de ocazii când participa mai multi. Si pe al sotului meu, la fel, il aduc baietilor din Ansamblu. Mama mea le confectiona, inainte, când putea vedea mai bine, facea si covorase, prosoape etc”, mai spune inimoasa director adjunct, de la care am mai aflat ca pasiunea pentru folclor o are din copilarie, când chiar cânta la acordeon.
          „Nu lasam traditia sa piara, mai ales ca-s localnica si ar fi rusinos sa uitam mostenirea aceasta”, incheie Claudia Leon.

          Tras pe dreapta pentru ca n-a respectat un indicator acoperit

            Un bacauan, care a venit din Germania ca sa petreaca acasa concediul, spune ca a incasat o amenda de circulatie pe nedrept.

            Acesta ne-a sesizat faptul ca, sâmbata dupa-amiaza, a fost tras pe dreapta de un echipaj de politie si amendat pentru ca nu ar fi respectat semnul de circulatie „Interzis la stanga”, amplasat la intersectia strazii Mihai Viteazu cu Bulevardul Unirii, din municipiul Bacau. Indicatorul a fost acoperit cu ocazia festivalului de teatru, ceea ce inseamna ca regulile stabilite de acesta sunt suspendate.

            „Centrul era inchis si am mers pe strada Mihai Viteazu. Semnul era acoperit, asa cum este si astazi (n.r. – luni). Nu am fost singurul care a virat stânga, insa doar pe mine m-a oprit. A venit pe Banca Nationala, m-a tras pe dreapta si mi-a spus ca nu aveam voie sa fac la stânga. I-am spus sa mergem sa vada semnul, nu a vrut si am primit amenda. Am semnat procesul verbal, n-am avut obiectiuni, dar o sa fac contestatie, ca am facut si poza la semnul de circulatie. Probabil pe mine m-a oprit pentru ca aveam masina cu numere de Germania.”
            Vasile Cristea, bacauanul amendat

            qwqw

            Amenda este de 630 de lei, cu posibilitatea de a fi platita la jumatate in termen de doua zile lucratoare de la data la care a fost aplicata. Cu ocazia verificarii actelor, politistul a constatat ca soferul avea permisul expirat de mai multe luni, iar pe procesul verbal apar doua contraventii sanctionate cu avertisment si cu amenda de 630 de lei.

            „Desi nu a avut obiectiuni la momentul aplicarii sanctiunii contraventionale, persoana respectiva are posibilitatea sa conteste masura, potrivit normelor legale in vigoare”, a declarat insp. pr. Narcisa Butnaru, purtator de cuvânt la Inspectoratul Judetean de Politie Bacau.

            Românii trimit bani acasă mai ieftin si mai rapid, cu o companie din Londra

            Când trimite bani din străinătate în România, oricine vrea ca familia să-i primească în sigurantă, rapid si fără ca asta să coste mai mult decât face. Nimeni nu vrea să fie nevoit să apeleze la comisioane mari ca banii să ajungă la destinatie repede.

            De luna trecută, românii plecati la muncă în străinătate pot beneficia de serviciile TransferGo. Cu această companie banii ajung în România, direct în lei, cu costuri minime direct în contul bancar al familiei sau prietenilor.

            Indiferent de suma transferată, se plăteste doar o taxă fixă de 0.99 lire sterline sau 0.99 euro (depinzând de tara de origine a transferului) si banii ajung la destinatie în ziua următoare, fără planuri făcute din timp si fără stres. Mai mult, cursul valutar e foarte apropiat de cursul BNR, deci nu se mai pierd bani din cauza cursului de schimb nefavorabil.

            Serviciul a fost creat chiar de oameni care au fost în situatia de a trimite bani în diverse tărișsi care erau nemultumiti de serviciile existente pe piată. De aceea, si-au propus să schimbe lucrurileșsi să ofere un serviciu mai bun care să transfere bani dintr-un cont bancar dintr-o tară în orice cont bancar în altă tară. TransferGo s-a născut pentru ca alte persoane care trimit bani în alte tări să aibă parte de costuri reduse, atentie maximă din partea departamentului de relatii cu clientii si ca banii să ajungă ziua următoare în zilele lucrătoare.

            TransferGo – “De departe, cei mai buni!”

            “La început am fost putin neîncrezător, am făcut un transfer de 50 lire si totul a fost repede si sigur. Apoi am mai făcut două transferuri de sume mai mari si totul a decurs OK. Asta este Serviciul pe care îl voi folosi pentru toate transferurile mele de lire în România!” spune Constantin pe Trustpilot.co.uk, care lucrează în Anglia de mai multi ani si trimite frecvent bani familiei rămase în tară.

            Cu TransferGo banii sunt transmişi în următoarea zi lucrătoare direct în orice cont bancar de la orice bancă din România, iar cât ai văzut pe ecran, atât plătesti. Este garantată atât livrarea banilor în 24 de ore în zilele lucrătoare, cât si suma pe care o primeste destinatarul indiferent de fluctuatiile de curs de schimb.

            Cum se foloseste TransferGo

            Înregistrarea pe TransferGO.ro este gratuită si durează doar câteva secunde. După aceea, se completează datele pentru profil si se creează o tranzactie nouă. Apoi se completează detaliile destinatarului si se face transferul de bani din contul bancar personal în contul bancar TransferGo din aceeasi tară. TransferGo trimite apoi o notificare când banii au ajuns la destinatar.

            Confidentialitatea datelor este în sigurantă cu TransferGo. Datele sunt protejate de către autoritătile britanice si serviciile pe care le oferă TransferGo sunt reglementate de Financial Conduct Authority (FCA) sub Payment Service Regulations 2009 pentru furnizarea de servicii de plată.

            istock_000061353750_double

            TransferGo si-a propus să devină serviciul de de transfer de bani preferat de românii care trimit bani celor dragi de acasă.

            Românii trebuie doar să acceseze TransferGo.ro și să își creeze cont în limba română, iar totul se desfășoară apoi foarte simplu și în siguranță.

            Aurul de la Tg. Ocna

            – masivul de sare de la Tg.Ocna mai poate fi exploatat câteva decenii, de acum incolo – cele 100.000 de tone de sare ajung, in principal, in cratitele gospodinelor si la Chimcomplex Borzesti – doar 5 la suta din productie pleaca la export

            Exploatarea sarii, la noi, este atestata documentar înca din perioada Imperiului Roman, când Dacia constituia principalul furnizor de sare al Romei. Pâna in 1989, in România se produceau circa 5,5 milioane tone de sare. Din fericire, si in prezent, tara noastra se numara printre primele tari din Europa în ceea ce priveste productia, alaturi de state precum Ungaria, Serbia sau Slovacia. Aproape de Bacau, la Târgu Ocna, micul oras de la poalele Magurii, este recunoscut, de secole, drept unul dintre cele mai importante locuri din tara de unde se extrage sarea. Asadar, Salina Tg. Ocna, detinuta de stat prin Societatea Nationala a Sarii S.A. – Salrom si Fondul Proprietatea, este una dintre cele sapte exploatari de sare alaturi de cele de la Slanic Prahova, Ocna Mures, Praid, Ocna Dej, Râmnicu Vâlcea si Cacica.

            Cele sapte puncte dispun de cel mai mare zacamânt din Europa – 150 de milioane de tone exploatabile. La Salina Tg. Ocna, mai activeaza doar 215 mineri, fata de 720 câti erau inainte de 1989. In general, lucratorii din salina au plecat in pensie, doar circa 40 de angajati parasind sistemul, in anii trecuti (1997 si 2003), in urma unor programe de restucturare, primind salarii compensatorii, sau prin externalizari. Sarea de la Tg. Ocna provine de la zacamântul „Fetele Târgului”, unde se face exploatarea uscata a sarii geme.

            „In prezent, exploatarea se realizeaza prin lucrarile la Mina «Trotus» prin metoda de exploatare cu camere mici si pilieri patrati cu tavan boltit. Durata de viata a minei este de 14 ani. In termen scurt, de un an-doi, admnistratia societatii are in vedere elaborarea de studii si documentatii in vederea analizarii posibilitatii deschiderii unui nou zacamânt de sare in zona Moldovei”, a declarat ing. Ilie Ionel, directorul Salinei Tg. Ocna. Totodata, la zacamântul «Gura Slanic», exploatarea pe cale umeda a sarii geme se realizeaza prin dizolvarea cinetica a sarii din zacamânt prin sonde de exploatare.

            Productia de aici este destinata, in principal, combinatului chimic de la Borzesti. Zacamântul are suficiente resurse pentru a asigura sare Combinatului Chimcomplex, la actualul nivel de productie, timp de câteva decenii. Astfel, productia anuala a Salinei Tg. Ocna se ridica la circa 100.000 de tone de sare, in functie de nivelul desfacerii si a cererii pietei.

            „Ponderea importanta a productiei de sare gema, in proprotie de 95 la suta, este livrata pe piata interna, fiind utilizata la consumul uman, industria alimentara, energetica, industria usoara (textila, pielarie etc), pâna la dezghetarea drumurilor in sezonul de iarna. Un procent de 5 la suta din productia anuala este livrata la export (in special bulgari) in tarile vecine – Republica Moldova, Bulgaria”, a precizat directorul Ilie Ionel.

            SIF Moldova cere suspendarea retragerii actionarilor la o firma din portofoliu

            Societatea de Investitii Financiare (SIF) Moldova cere in instanta suspendarea procedurii de retragere a actionarilor din societatea Brikston Construction Solutions (fosta societate Ceramica Iasi), care se afla in portofoliul sau de firme la care are 6,4% din actiuni.

            SIF Moldova este nemultumita de pretul propus pentru rascumpararea titlurilor actionarilor minoritari si a contestat inca din luna aprilie decizia companiei de a se delista de pe Bursa de Valori Bucuresti prin plata unui pret de retragere catre minoritari.

            Societatea din Bacau a contestat si pretul de retragere propus de evaluator, de 0,6929 de lei pe actiune, care i-ar fi provocat un prejudiciu de aproape 2,5 milioane de lei.

            “Prejudiciul minim estimat – a precizat, intr-o informare din luna aprilie catre Autoritatea de Supraveghere Financiara, Claudiu Doros, vicepresedintele SIF Moldova – este reprezentat de diferenta dintre pretul pe actiune stabilit de evaluatorul propus de Brikston Construction Solution si valoarea activului net unitar (1,03 lei) inmultit cu numarul actiunilor detinute in acest moment de SIF Moldova”.

            In aprilie, SIF Moldova a depus cerere de retragere din actionaritul Brikston pe motiv ca nu existau „informatii cu privire la demararea ofertei de publice de preluare de catre actionarul majoritar” si a invocat dreptul de a incasa peste cinci milioane de lei pe actiunile sale, dar nu renunta la „demersurile legale pentru recuperarea prejudiciului creat prin nerespectarea obligatiei de a drula oferta publica obligatorie de preluare”.

            Volei feminin/ Divizia A1: Stiinta e România!

            Detinatoarea Cupei si-a reluat ieri pregatirile cu un lot compus in intregime din voleibaliste autohtone

            Sarituri in apa/ CN Seniori si Juniori: SCM Bacau ramâne „fruncea”

            Catalin Cozma si Mara Aiacoboae nu au avut adversari la Nationale. Foto: Ioan Bisca

            Final de sezon in forta pentru sectia de sarituri in apa a SCM Bacau. La Nationalele pentru Seniori si Juniori A si B desfasurate weekendul trecut, la Bucuresti, saritorii bacauani si-au reconfirmat suprematia, dominând cu autoritate intrecerile.

            Iata rezultatele inregistrate de bacauani:

            Catalin Cozma (antrenor Adrian Gavriliu)/ Seniori- locul 1 la trambulina 1 m, trambulina 3 m, sincron trambulina 3 m mixt si echipe. Locul 2 la sincron trambulina 3 m masculin.
            Mara Aiacoboae (antrenor Mihaela Neagu)/ Senioare-locul 1 la trambulina 1m, locul 1 la trambulina 3m, locul 1 la trambulina 3m sincron mixt, locul 1 la echipe.
            Alin Rontu (antrenor Adrian Gavriliu)/ Juniori B- locul 1 la platforma, locul 3 la trambulkina 3 m si locul 3 la trambulina 1m.
            Ioana Baltaret (antrenor Mihaela Neagu)/ Junioare B- locul la platforma, locul 3 la trambulina 3m si locul 3 la trambulina 1m.
            Cosmin Hongu (antrenor Mihaela Neagu)/ Juniori B- locul 3 la platforma, locul 3 la sincron trambulina 3m.

            Cozma Catalin si Mara Aiacoboae nu au participat la proba de platforma, ei resimtind oboseala acumulata la Mondialele de Seniori, in timp ce Ruxandra Munteanu a absentat la Nationale din cauza operatiei de apendicita.

            „Pentru sectia noastra nu a fost un an rau, având in vedere atât rezultatele de la Nationalele de Seniori si Juniori A si B, cât si cele obtinute pe plan extern”, a declarat coordonatorul sectiei de sarituri in apa, Adrian Gavriliu, facând referire la bronzul obtinut de Alin Rontu la Europenele de Juniori B (prima medalie la masculin pentru România dupa o pauza de 15 ani),la locul 6 obtinut la Europenele de Seniori in proba de echipe, prin cuplul Cozma- Aiacoboae si la locul 11 de la Mondiale in proba de sincron mixt inregistrat de aceeasi pereche. „Daca la Seniori si Juniori mari, Bacaul ramâne «fruncea» si reprezinta România peste hotare, in schimb la copii avem unele lacune. Vom purta discutii in acest sens cu directorul clubului, Relu Auras, pentru a gasi solutiile de a ne apara blazonul si la categoriile de copii”, a concluzionat Adrian Gavriliu.

            Copii „prizonieri” intre straini

              Câti dintre bacauanii care si-au facut curaj sa plece in Italia sau in Marea Britanie, la munca, pentru a scapa de saracie, si-au inchipuit ca, ajunsi acolo, intre straini, le vor fi luati copiii? Nici unul, probabil. Si totusi se intâmpla.

              O mica cearta intre adulti, un scâncet de copil in toiul noptii, o bere in plus, la un gratar, urmata de o disputa privind cheltuielile declanseaza interventia serviciilor sociale straine. Copiii sunt preluati imediat si plasati la un asistent maternal. Slabe sanse, dupa aceea, ca parintii sa-i mai recupereze. Spre deosebire de România, unde legislatia urmareste evitarea separarii copilului de parinti, in strainatate primul pas e preluarea copilului, iar pasul doi, trecerea lui pe lista de adoptii. Urmeaza procesul.

              Tribunalul pentru Minori anunta Consulatul României, acesta notifica Ministerul Muncii, care, la rândul lui, notifica Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) ca mama trebuie sa se prezinte la audieri. Iar asta dureaza. Cel mai adesea, femeia nu mai are timpul necesar, dar nici resursele financiare pentru a ajunge in ziua si la ora respectiva. Cazul se judeca in lipsa si se considera ca mama nu e interesata de soarta minorului, asadar acesta e adoptabil. Majoritatea copiilor ajung in grija unui asistent maternal din tara respectiva. In centrele sociale ajung doar copiii mai mari, de 13 – 17 ani, care savârsesc infractiuni si care sunt trimisi in tara si preluati de DGASPC de la aeroport. „Foarte rar, copiii care ajung in sistemul de asistenta sociala, respectiv intr-un centru maternal sau la un asistent maternal, se reintorc in România si sunt reintegrati in familie”, afirma psihologul Delia Colac, sef serviciu in cadrul DGASPC Bacau.

              S-au luptat cu judecatorii din Marea Britanie

              Doi frati, Andreea, 3 ani, si Bogdan, 2 ani, au fost plasati la doi asistenti maternali diferiti din Marea Britanie si trecuti pe lista de adoptie, din cauza neintelegerilor dintre parinti. Cristina, mama micutilor, a cerut sprijinul familiei sale, aflata in Bacau, si a reusit, dupa sapte luni de audieri, sa obtina repatrierea si reintegrarea copiilor in familia naturala.

              „A fost foarte dificil. Bunica nu stia engleza, nu i s-a asigurat un translator, s-au facut presiuni asupra ei, a fost un adevarat razboi psihologic”, arata specialistul care s-a ocupat de caz. Noroc ca bunicii materni aveau o situatie materiala buna si au reusit sa plateasca o chirie de 2.000 de lire, timp de 6 luni, cât a durat procesul din Marea Britanie.

              Lupta cu autoritatile britanice a fost crâncena, dar a fost câstigata. Acest caz e o exceptie. Nu trebuie criticata doar legislatia din strainatate, foarte permisiva in privinta adoptiilor. Si legislatia româneasca are lacune: „Statul român se ocupa doar de copiii aflati neinsotiti pe teritoriul altui stat. Noi intervenim, insa, si la solicitarea familiilor care nu reusesc sa-si recupereze copiii si le ajutam”, declara Marian Vatamanescu, purtator de cuvânt al DGASPC. Din pacate, nu prea exista pârghii. O alta carenta e numarul mare de institutii si de etape care trebuie parcurse in astfel de cazuri. „Sunt situatii de urgenta, care reclama interventia imediata in sprijinul copiilor si al familiei. Ar trebui ca ambasadele si consulatele sa infiinteze un tel verde pentru copii”, apreciaza Delia Colac.

              „N-am inteles ca semnez pentru adoptie!”

              Minorii români ajung „prizonieri” ai serviciilor sociale straine in doua cazuri: când apar probleme in familie, situatie la care deja ne-am referit, si atunci când parintii ii incredinteaza cu procura unor straini care reprezinta congregatii sau fundatii care se implica in activitati sociale. „Persoana respectiva spune ca doreste sa ajute familia, preia copiii cu acordul parintilor, pe baza de procura, si ii duce in vacanta in strainatate, numai ca minorii nu se mai intorc”, afirma asistentii sociali. DGASPC Bacau este contactata fie de autoritati din cauza ca procura a expirat si minorii stau ilegal in Italia, neinsotiti, fie de familie, care cere ajutor. „Noi dam acordul de repatriere, dar copiii nu mai ajung in România. Avem un caz in care, din cinci frati, doi au fost deja infiati, iar trei sunt acolo, in sistemul de asistenta sociala, si nu mai stim nimic despre ei. Pentru cei doi, mama si-a dat acordul pentru adoptie la Tribunal, dar sustine ca nu a inteles ce semneaza”, explica Delia Colac. Alte doua fetite gemene, Stefana si Ana-Maria, au plecat in Italia când aveau opt ani, fiind incredintate de mama, cu procura, unei doamne care lucra pentru o organizatie. Procura a expirat si mama le cere inapoi, insa italianca vrea sa le adopte. Fetitele se afla in plasament la o angajata a serviciilor sociale din Torino, asta formal, caci in realitate sunt crescute in casa italiencei care le-a luat din Bacau.

              Bebelus luat direct din Maternitate

              Un alt copil pe care familia nu reuseste sa-l recupereze este Ionut M., nascut in Marea Britanie in februarie 2015. Bebelusul a fost preluat din Maternitate de serviciile sociale sub motivul ca parintii sunt consumatori de droguri, insa acestia neaga acuzatia. Oana, mama lui Ionut, vrea cu disperare sa-si recapete copilul, dar nu reuseste. I se permite sa-l viziteze de doua ori pe saptamâna, dar nu-i este dat acasa din cauza ca nu are o locuinta adecvata. Bunica baietelului traieste in Moinesti si are conditii foarte bune de locuit, „e dispusa si pregatita sa-l creasca”, dar nu-l poate obtine. Oana e sigura sa fiica, iar Ionut, singurul sau nepot. Specific Marii Britanii e ca parintii sunt foarte usor decazuti din drepturi pe motive de neglijare/abuzare a copiilor, iar Italiei, ca minorii sunt imediat scosi din familie. Fenomenul ii ingrijoreaza pe asistentii sociali, mai ales ca ia amploare: „Creste numarul copiilor care intra in atentia serviciilor sociale straine si al celor care nu sunt repatriati. La copiii de vârsta mica, numarul cazurilor e foarte mare!” Intrebarea care se naste spontan este de ce copiii mai mari, care savârsesc infractiuni, sunt trimisi acasa cu avionul fara niciun fel de impediment, iar cei mici nu sunt redati familei, desi se lupta si parintii, si DGASPC sa-i reintegreze?

              Un singur copil s-a intors in familie

              In acest an, din 23 de cazuri, 20 au intrat in atentia DGASPC Bacau, institutia facând demersuri pentru repatrierea minorilor. Doar un singur copil s-a intors in tara: „Noi am facut anchete sociale la domiciliul familiei si in familia largita – bunici, matusi, unchi, veri etc -, am dat acordul de repatriere si am intocmit planul de reintegrare in familie sau la un asistent maternal din reteaua DGASPC. Din cei 20, unul singur a fost repatriat”, declara Marian Vatamanescu. 19 copii bacauani se afla, la ora asta, in sistemul de asistenta sociala al altor state.

              Sfaturi pentru „stranierii” care isi scot copiii din tara

              Asistentii sociali ii sfatuiesc pe bacauanii care vor sa-si ia copiii cu ei, in strainatate, sa se informeze foarte bine cu privire la legislatia statului respectiv. De asemenea, sa fie foarte atenti in privinta supravegherii si ingrijirii copilului. Celor care semneaza procuri li se recomanda sa fie atenti la continutul documentului si la profilul organizatiei/persoanei careia ii incredinteaza copilul. Mai trebuie sa stie ca, ajunsi pe teritoriul altui stat, daca gresesc raspund in fata legilor acelui stat si risca sa-si piarda copilul. Daca se afla intr-o situatie dificila, sa nu amâne, sa ceara imediat sprijinul consulatului.

              Colocviile Bacovia la Theaterstock: Alexander Hauswater, regizor

              Alexander Hausvater, „actor” si regizor la Colocviile Bacovia

              Inspirata aceasta sectiune „Colocviile Bacovia”, pacat ca au fost plasate la Centrul de Conferinte si Expozitii „Mircea Cancicov”, desfasurându-se intr-un superb anonimat. Sa-l asculti pe Alexander Hausvater (ar fi captat publicul si din Piata Catedralei), un regizor care monteaza in toata lumea, care cunoaste ce se intâmpla in teatrele de pe Mapamond, este un prilej de a fi partas la marea revolutie ce are loc in lumea actorilor, spectatorilor, regizorilor si managerilor de teatru, in ultimii ani si, mai ales, ce urmeaza in anii ce vin.

              Timp de o ora, reputatul regizor a vorbit despre teatru, cu pasiune, cu inteligenta, supefiind, pur si simplu, asistenta cu dantelaria de argumente si noutati. Nu l-a intrerupt nimeni.

              „Teatrul international este la sfârsitul unui ciclu, la sfârsitul unei perioade si – clar – teatrul trebuie total reinventat, redescoperit si rescris.

              In Canada, in State, in Orient actorii sunt mult mai interesati de pictura, sculptura, dramaturgie, de muzica, deoarece isi dau seama acum ca teatrul este singura arta care comprima toate artele umane.

              In America are loc o revolta impotriva clasicismului, tot ce este clasic, nu mai este important. Este importanta realitatea. Teatrul, se spune, are nevoie de o alta arhitectura, din NewYork, in China, la Tokio, Islanda, Londra sau Thailanda, noua gândire, noul teatru pune spectatorul in aceeasi lumina cu actorul si distruge acea bariera care ii separa. Spectatorul, in noua arhitectura a teatrului, se intreaba daca nu el este protagonistul, daca nu el e Hamlet, iar actorul doar conduce naratiunea.

              Conceptul de PUBLIC nu mai exista, se va darâma conceptia ca un grup de oameni asculta pasiv un alt grup de oameni. Acest lucru inseamna si presupune noi modalitati de comunicare, omul, asadar, devine, vine in centrul actiunii, teatrul nu mai este doar o experienta umana, ci si una creativa, se schimba total viziunea, la sfârsitul spectacolului functia actorului se termina si functia spectatorului creator incepe. Teatrul, dragii mei, devine parte a fluiditatii unei comunitati. Spectatorul nu mai poate fi neglijat, realitatea nu mai poate fi neglijata, actorul, teatrul isi asuma, alaturi de spectator, anumite obligatii, responsabilitati, inclusiv cea politica. Noul ciclu al teatrului, ia in consideratie aceste schimbari, care au fost evitate, pentru multe motive, insa cel principal este frica, este teroarea.

              Insa teatrul este lumea celor curajosi. A te urca pe o scena, actor sau spectator, inseamna curaj. O piesa nu poate avea succes daca nu schimba societatea, daca nu o amelioreaza, daca nu deschide linii de comunicare. Mai comunicam astazi? Putin, foarte putin, am devenit dependenti de telefon, de internet, de gânduri, când doi oameni merg pe strada si se izbesc unul de altul, inseamna ca ceva nu functioneaza in acea societate.

              Societatea viitorului va fi societatea constientului, unde teatrul nu va mai fi teatru, va fi o parte integrala dintr-un ciclu de 24 de ore, in care fiecare devine constient ca astazi are un spectacol de o ora, de o jumatate de ora si de acest spectacol devine viitorul lui sau al celor din jur. Teatrul viitorului nu va mai fi unul al absurdului, ci unul al contradictiilor.

              Viitorul va fi total diferit. Va interveni o noua relatie intre public si actor, ea va functiona numai daca actorul si publicul sunt creatori ai momentului teatral. Teatrul va deveni o zona pentru toata lumea, nu numai – ca acum – al celor educati, cultivati. Teatrul nu va mai fi ceva care iti place, sau nu iti place, este o tâmpenie, teatrul este schimbare. Constient, inconstient, tragic si dramatic, interior si exterior.

              Teatru total, actor total, spectator (si el actor) total: viata si adevar. Cautare. In viitor, teatrul total va face mult mai bine societatii. O tara care are teatre, un oras care un teatru, nu poate fi o tara sau un oras cu rele, deoarece cineva a facut un sacrificiu enorm de a crea si de a sustine. Sper ca sacrificiul sa fie global. ”

              A consemnat Gheorghe Baltatescu

              Pilotul de planor, disparut fara urma, este cautat si in judetul Bacau

                Mircea Craciun este considerat cel mai bun pilot de planor/ sursa foto: Facebook

                – pentru a fi gasit au fost mobilizate peste 1.300 de persoane, cautarile fiind efectuate in noua judete

                Traficantii

                N-as vrea sa mi se reproseze ca exagerez, dar parca poporul asta al nostru e tot mai batut de soarta. Nu stiu, dar in cei 25 de ani de când suntem liberi, parca numai rele ni s-au intâmplat. La inceput, ne-au furat cu acte in regula (ei zic ca au privatizat economia) cam tot ce era in picioare, furt care se petrece si azi, tot legal.

                Ne-au luat pâna si ce-i la subsol, ca si asa nu folosea nimanui, gândeau unii. Apoi, când am ridicat nasucul sa le spunem ca vrem si noi in Europa fara viza si alte umilinte (de parca am fi fost in luna, si nu pe batrânul continent, de milenii, nu de azi, de ieri) ne-au acceptat, insa doar când or vrut ei (si numai dupa ce s-au asigurat ca suntem o vaca numai buna de muls).

                Dupa aia, când ne-am dus sa le facem curat babelor in pampersi sau sa le aratam cum este sa muncesti cu drag pamântul, au sarit de fund in sus, ca de ce sa aiba românasii nostri salarii ca ale lor sau masini mai faine decât ei sau mai stiu ce alte invidii. Ma doare pentru ca, peste tot in lume, suntem batjocoriti de mai toata lumea, umiliti, desconsiderati, plasati in esalonul secund al umanitatii sau chiar mai in spate.

                Doar când e vorba sa ne mai jefuiasca din putinele comori ce au mai ramas, doar atunci ne mai baga in seama. In rest, bomba atomica, de parca am fi ciumati. Acum vaz ca autoritatile din alte state incep sa ne mai si „fure” copii de la sânul mamelor, pe motiv ca i-ar neglija sau ar asista la mici dispute dintre parinti. Sa nu credeti c-o fac tocmai ca sa-i fie micutului mai bine, ci din interesul mârsav, criminal, barbar de a-l da spre adoptie.

                As numi asta trafic de persoane, nicidecum ce cred ei ca fac. Caci, pâna sa razbata biata mama prin hatisul legislativ, birocratic din Vest sau de la noi, puiul de om a si ajuns in casele occidentalilor infertili. Cred ca si italianul, neamtul, francezul ori englezul mai ridica tonul la consoarta, dar asta nu inseamna ca trebuie sa le iei mintenas copilasul din patut si sa-l plasezi la un parinte surogat.

                Or, cred ca aici ii cam batem la legislatie, pentru ca la noi tocmai asta se urmareste, evitarea separarii copilului de parinti.

                Unii teroristi, altii, doar extremisti

                A trecut aproape neobservat un episod tragic petrecut in West Bank – teritoriu ocupat de Israel – in care extremisti evrei au incendiat casa unui localnic provocând moartea unui copil de 18 luni si, ulterior, din cauza ranilor, si a tatalui acestuia.

                Banuiti ar fi colonistii evrei, insa, asa cum spunea cineva, atunci când arabii pun o bomba, este „act terorist” iar când israelienii dau foc la o casa, este doar un „act regretabil al extremistilor”.

                Dublul discurs impiedica ajungerea la un acord si, probabil, nici nu se doreste un acord deoarece actualul „status – quo” al zonei este extrem de convenabil politicienilor israelieni. Practic, urmând exemplul american, Netanyahu guverneaza pe baza fricii.

                Populatiei ii este cultivata, cu grija, frica de terorismul palestinian, in vreme ce negocierile de pace sunt deliberat sabotate de partea israeliana.

                Sa ne amintim ca masacrul din Gaza, de anul trecut, a fost posibil deoarece au fost ascunse o serie de fapte legate de cei trei adolescenti evrei ucisi de un palestinian. Practic, structurile de conducere israeliene cunosteau – a scris presa – ca asasinatul nu a fost coordonat de Hamas, ci a fost o initiativa personala.

                In ciuda acestui fapt, autoritatile au dezlantuit un atac total asupra Fâsiei Gaza, ucigând peste 2.500 de persoane, majoritatea civili. Riscurile guvernarii pe baza de frica sunt mari. Si acest lucru se vede in Israel, unde extremismul ambelor parti este incurajat aproape oficial.

                Ni se tot spune ca palestinienii sunt teroristi si trebuie luate masuri impotriva lor; insa, când este vorba despre extremistii israelieni, nu se face aproape nimic.

                Asa s-a ajuns ca, de exemplu, un evreu ultraortodox sa injunghie cinci persoane la o parada gay sau ca liderul organizatiei Lehava – care militeaza violent impotriva relatiilor dintre evrei si arabi – sa declare ca toate bisericile crestine din Israel ar trebui sa dispara.

                ULTIMELE ȘTIRI