Bacaul este, din nou, in doliu. Marti seara, s-au stins din viata doua personalitati de prim plan ale fotbalului bacauan si românesc: fostul director al Liceului de Fotbal, Constantin Anghelache (95 de ani) si ex-internationalul Sorin Avram (72 de ani). Amândoi erau cetateni de onoare ai orasului.
Constantin Anghelache (10 mai 1920- 28 septembrie 2015)
A trait o viata de film. Dar viata profesorului Constantin Anghelache nu a fost sub nicio forma un musical. De-a lungul celor 95 de ani, Anghelache le-a cunoscut pe toate. Si gloria Unirii Tricolor, cu care a cucerit titlul de campion al României in 1941, si viata pe front, in cel de-al Doilea Razboi Mondial si puscariile comuniste. L-a cunoscut bine si pe Regele Mihai I, caruia i-a fost profesor de schi.
„Majestatea sa era un adevarat sportsman, cum se spunea in acele vremuri. Si un om de o mare prestanta. Odata, m-a adus cu masina la antrenament, iar colegii de echipa, Fane Cârjan si Diti Marinescu au inceput imediat sa faca glume: «Bai, fratilor, oare cine-i ala de merge in masina cu Costica al nostru?»”, povestea profesorul Anghelache. Alaturi de Stefan Cârjan, a fost omul care a spus un „nu” apasat Ministerului Afacerilor Interne in momentul in care ministrul Teohari Georgescu a decis ca Unirea Tricolor sa se transforme in Dinamo Bucuresti.
Iar pentru acel „nu” a sfârsit in temnita.
„In 1949, mi-au dat noua ani de puscarie, din care am facut, pâna la urma, doar doi, la Jilava si la Aiud. Dar au fost ani grei, care au lasat urme adânci”, rememora Constantin Anghelache, care a negat, in schimb, ca ar fi fost membru al Miscarii Legionare.
Primii ani de dupa puscarie au fost la fel de grei. Fostul half al oborenilor de la Unirea Tricolor a terminat-o pentru o vreme cu fotbalul. Si cu activitatea din mediul didactic. I s-a stabilit domiciliul fortat in Bacau, unde a fost mai intâi lacatus, iar dupa aceea sofer. Dreptul de a profesa de la inaltimea catedrei l-a recapatat târziu, dupa ce implinise 40 de ani:
„Chiar daca sufletul meu ramasese in Obor, in Bacau am inceput, usor-usor, o noua viata. Bacaul mi-a dat-o pe Verona, sotia mea. Iar mai apoi, acest oras mi-a oferit mari satisfactii profesionale la Liceul cu Program Sportiv”. De altfel, LPS-ul a fost copilul de suflet al profesorului Anghelache. Prin mâinile sale au trecut zeci de generatii de fotbalisti.
Cea mai mare satisfactie a fost cucerirea titlului de campioana mondiala scolara, in vara lui 1973, in Franta. Regretatul Vasile Sosu, unul dintre componentii de baza ai echipei care si-a adjudecat acel titlu, avea sa spuna peste ani: „Domnul profesor Constantin Anghelache ne-a invatat sa devenim fotbalisti dar, mai presus de toate, sa devenim oameni”. El insusi un om in adevaratul sens al cuvântului, Constantin Anghelache nu a acceptat niciodata compromisurile.
Din anul 2013, dupa decesul sotiei sale, Anghelache s-a aflat in grija Centrului Asistenta si Ingrijire a Persoanelor Vârstnice apartinând Asociatiei „Sfânta Fata a Domnului Nostru Isus Christos”.
Aici a primit, in martie 2014, medalia de membru de onoare a Federatiei Române de Fotbal din partea presedintelui Razvan Burleanu. „Ma simt onorat”, a marturisit, cu simplitate, omul care a trait o viata de film si caruia Bacaul fotbalistic ii datoreaza enorm.
Sorin Avram (29 martie 1943- 28 septembrie 2015)
Centrarea sa era poezie si matematica la un loc. Dar fotbalistul Sorin Avram nu a stat doar in centrarile din alergare, care au atras inclusiv privirile lui Otto Gloria, antrenorul ce si l-a dorit la Benfica Lisabona, ca servant al lui Eusebio.
In ianuarie 2014, la o zi dupa moartea „Perlei Mozambicului”, Sorin Avram declara pentru „Desteptarea”: „Mie mi-a placut sa dau si goluri, nu doar centrari de gol. Favoritul meu era Eusebio; nu l-am vazut pe viu pe Pele, asa ca, pentru mine, cel mai mare fotbalist ramâne tot Eusebio. Puteam sa joc alaturi de el, daca as fi acceptat sa fug din tara.
Aveam, insa, familie si grad militar si nu puteam risca”. Bacauanul care debutase in fotbalul mare la „Letea”, in perioada in care nu avea inca vârsta primului buletin a jucat, in schimb, de trei ori contra lui Eusebio. De fiecare data, in meciuri inter-tari, România-Portugaliei. Le-a si dat gol lusitanilor, chiar la Lisabona, in 1965, când a reluat in viteza un balon centrat de Pârcalab. Dar Sorin Aristotel Avram, pe numele sau intreg i-a intâlnit, de-a lungul carierei sale de international, si pe Masopoust, Beckenbauer, Sepp Maier si Uwe Seeller.
Toti, fotbalisti, unu si unu. Iar la turneul de la Viareggio s-a duelat cu Sandro Mazzola. Turneul de la Viareggio a fost preambulul Turneului Uefa’62 gazduit si câstigat de România, dupa o finala cu 4-1 contra Iugoslaviei. „Atunci m-am ales cu Ordinul Muncii clasa a III-a si cu o prima substantiala, de 5.000 de lei. Basca un turneu in Africa, sa facem propaganda fotbalului din Republica Populara Româna”, relata extrema care la nici 16 ani, in martie 1960 jucase, primul sau meci la Dinamo Bacau impotriva Petrolului.
Dupa perioada Viitorul Bucuresti, care a conicis cu succesul Uefa Under 18 a venit transferul la Steaua. „Eu si acum ma consider stelist”, spunea cel care avea sa ramâna in Ghencea pâna in 1969, când a ales Farul Constanta. Dupa un an pe Litoral a revenit la Sport Club, aducându-si contributia la acel loc 4 din 1972, cea mai buna clasare in prima divizie din istoria fotbalului bacauan. Cu Sport Club a câstigat si un titlu.
Nu ca fotbalist, ci ca antrenor. Si nu cu prima echipa, ci cu cea de tineret-sperante, in 1982. Un foarte bun slefuitor de talente, Sorin Avram facuse, in ultimii, ani, un pas in spate: „Ma doare când vad in ce stare jalnica a ajuns fotbalul in Bacau si, mai ales, stadionul”. Nici matematica si cu atât mai putin poezie.
