Prof. Mariana Holca este directorul Scolii cu clasele I – VIII Cleja din anul 2010. Din 2006 este profesor titular si preda disciplinele chimie si fizica. Are o experienta de 25 ani in invatamânt si este originara din judetul Iasi. Dupa terminarea facultatii, viata a purtat-o in judetul Neamt, iar dupa ce s-a casatorit a venit in Bacau si a fost detasata in mediul rural. A acumulat in toti acesti ani experienta si a invatat cum sa conduca o scoala. Când ajunge acasa, trebuie sa pregateasca temele pentru a doua zi, sa urmareasca e-mailul, iar telefonul suna pâna seara târziu.
Ce va ofera functia de director?
Cred ca pe multi dintre colegii de breasla, functia de director ii priveaza de timpul liber. In plus, te responsabilizeaza foarte mult. Eu am noroc ca nu am copii acasa care sa ma conditioneze ca timp si preocupari, iar sotul meu s-a obisnuit cu idea ca aceasta functie te solicita foarte mult. Eu nu am in scoala un director adjunct, asa ca in lipsa acestuia fac de toate. Sunt profesor la clasa, director si administrator. Prin urmare, trebuie sa coordonez inclusiv activitatile pe timp de vara. Cred ca singurul segment liber pe timp de vara ramâne 8 – 15 august. In rest, am diverse activitati in scoala. Am avut posibilitatea sa ma transfer la Scoala nr. 19, insa, din lipsa de timp nu mi-am depus dosarul la termen.
Cine este calificat sa stea la catedra?
Pentru orice debutant este greu la inceput de drum. Naveta, distanta, oamenii, copiii, personalitatea diferita a fiecaruia, toate la un loc sau luate separat te pot descuraja. Daca ai chemare pentru meseria de dascal si faci totul din pasiune, ai sansa sa ajungi un dascal exceptional. Noi nu am avut cu cine sa ocupam patru posturi de invatator, in conditiile in care un calificat poate câstiga intre 1.000 si 1.200 de lei, iar un necalificat este remunerat cu aproximativ 700 de lei. Pentru multi, salariul nu este motivant. Mie mi se pare ca generatiile care vin de pe bancile facultatilor sunt mai slab pregatite.
Se poate face performanta in mediul rural?
Da, se poate. Am si demonstrat acest lucru. Am avut elevi care au intrat la colegii de renume din Bacau cum ar fi Colegiul National sau Colegiul National . Din pacate, mare parte dintre copiii buni au plecat in strainatate impreuna cu parintii si le simtim lipsa la clasa. Rezultatele lor ii motivau si pe restul sa invete mai mult, mai bine. Din trei scoli au plecat peste hotare impreuna cu parintii aproximativ 135 de elevi. In ceea ce priveste situatia la invatatura a celor ramasi nu pot sa spun ca exceleaza, dar nici nu abandoneaza scoala. Ultimii copii plecati s-au stabilit in Germania. Erau elevi in clasa a VII-a si in clasa a IV-a. Mai tin colegele legatura cu ei pe facebook. O alta familie plecata in Marea Britanie ne-a spus ca un copil aflat la noi in clasa pregatitoare, acolo e repartizat in clasa a II-a. Eu cred in continuare ca dascalii care vin la scoala cu toata deschiderea vor avea si rezultate. Copiii care provin din familii cu o situatie materiala buna au sanse sa-si continue studiile!
Un lapte salvator
In timp ce elevii de la oras fac mofturi când vine vorba despre laptele si cornul scolarului, aceste alimente au mare cautare in rândul elevilor saraci de la tara. Pentru multi, laptele si cornul oferit la scoala inseamna o masa sigura. La aceeasi scoala, ii surprind pe elevi la pauza mare. Toti au in mâini cutiile de lapte si aproape cu gesturi mecanice duc la gura câte un biscuit. Copiii se uita curiosi catre oamenii straini care au intrat in clasa si manânca in tacere. „Mie chiar imi place laptele! Eu nu am vaca acasa, cum au alti copii!, spune unul din copiii mai curajosi. O fetita slabuta si cu pistrui care terminase de baut laptele pastreaza in pachetel câtiva biscuiti. „Ii pastrez pentru fratiorul meu mai mic, de acasa. Asteapta sa-i duc câte ceva in fiecare zi!”, spune fetita. Probabil ca invatatoarea a vazut uimirea de pe chipul meu si a mentionat ca sunt multe familii sarace in sat, care nu au acasa nici macar o vaca care ar putea sa le asigure copiilor laptele atât de necesar. Astfel de cazuri sunt si in comuna Bogdanesti. „In familiile dezorganizate intâlnim cele mai multe probleme. De aceea, câtiva copii stiu doar gustul laptelui baut la scoala, pentru ca unele familii nu isi pot permite sa cumpere o vaca”, declara prof. Mioara Grigore.
„Eu sunt Asia!”, „Eu am luat America!” – se aude la pauza mare in curtea unitatii de invatamânt. La doar câteva grade in termometre, o gramada de copii sunt afara si se bucura de culori.
Metalbac & Farbe le-a facut un cadou, infrumusetând asfaltul tern. Au aparut, pe rând, harta României, continentele, Sistemul Solar, tabla de darts, un ceas urias, ghizii celor mici in lumea limbii române si a matematicii, chiar si o tabla a inmultirii, iar o omida amuzanta le face din ochi celor mai curiosi. Atmosfera de poveste, impletita cu invatarea.
„Metalbac a venit cu propunerea si am colaborat in alegerea desenelor. Scopul este unul educativ. Am dorit ca elevii nostri sa invete ceva, jocurile au fost concepute dupa lectii”, explica directorul adjunct al scolii, prof. Gabriel Veliche. Colaborarea a avut si alt scop, ca accesul masinilor in parcare sa fie limitat cât mai mult, iar spatiul redat copiilor.
1 de 8
„Am observat ceva foarte interesant: copiii se joaca mai civilizat. Ies afara in aer liber, vrem ca ei sa faca cât mai multa miscare”, a mai spus prof. Veliche. Societatea Metalbac & Farbe a suportat integral costurile realizarii desenelor si ofera o garantie de sapte ani.
SCM-JC Royal Bacau se pregateste sa incheie anul asa cum ne-a obisnuit: pe podium. Si cu o salba de medalii. Saptamâna viitoare, judoka pregatiti de prof. Aurel Chelariu vor participa la ultima competitie a anului, cea de la Baile Tusnad. Inainte de deplasarea in Harghita, sportivii de la SCM- JC Royal Bacau au facut o… recunoastere a zonei, concurând cu succes in judetul Covasna, la cea de-a XVII-a editie a Cupei „Târgu Secuiesc”.
In acest an, turneul international de la Târgu-Secuiesc a reunit pe cele patru spatii de lupta 495 de judoka nascuti intre anii 2003-2010 si legitimati la 36 de grupari din tara si doua din Ungaria. In concursul pe echipe, SCM- JC Royal a ocupat locul sase, in timp ce la individual a cucerit 18 medalii, dintre care mai mult de jumatate (zece) de aur.
Iata rezultatele sportivilor antrenati de prof. Aurel Chelariu:
Locul 1: Andrei Galea 22 kg, an de nastere 2009; Raimond Benchea 22 kg, 2008; Raul Costea 24 kg, 2008, Razvan Moisei 30 kg, 2008, Alexandru Zaharia 37 kg, 2008; Dragos Cremene 30 kg, 2007; Miruna Vultur 26 kg, 2006; Stefan Buga 22kg, 2006; Andrei Buga 30 kg, 2006; Rares Vultur 30 kg, 2004.
Locul 2: Radu Nistor 27 kg, 2007; Andreea Drobota 32 kg, 2004; Rares Gârmacea 50 kg, 2004; Stefan Moisei 60 kg, 2003.
Locul 3: Paula Stanciu 20 kg, 2008; Eduard Benchea 30 kg, 2007; Marcus Herghelegiu 34 kg, 2005; Robert Miron 42 kg, 2005.
Locul 5: Brian Herghelegiu 30 kg, 2006, Mihai Cristian 60 kg, 2003.
Divizionara B Sport Club Bacau a intrat in vacanta dupa partida pierduta cu 2-0 in fata Gloriei Buzau, din etapa a 18-a, care a pus punct maxi-turului de campionat. Bacauanii isi vor relua antrenamentele pe data de 11 ianuarie, pentru ca in perioada 27 ianuarie- 6 februarie sa efectueze un stagiu de pregatire centralizata la Câmpulung Moldovenesc.
„Dupa cum se stie, acest sezon s-a dovedit unul atipic pentru noi, in conditiile in care am adunat mai multe puncte in deplasare decât pe teren propriu. Cel mai important lucru este, insa, faptul ca vom ierna pe un loc de play-off, clasarea in primele sase echipe fiind obiectivul nostru”, a declarat antrenorul Cristi Popovici.
Dupa cele 18 etape disputate in Liga a II-a, Sport Club ocupa locul 6 in Seria I, cu 25 de puncte, doua in plus fata de echipa de pe locul 7, Gloria Buzau. Reluarea campionatului va avea loc pe 27 februarie 2016, atunci când Sport Club va primi vizita Otelului Galati.
In acest weekend este programat grosul meciurilor din etapa a 11-a, ultima a turului Diviziei A la volei feminin. Sâmbata se vor juca partidele: SCM U Craiova- U Cluj, Medicina Târgu-Mures- Unic Piatra Neamt, CSM Bucuresti- CSM Lugoj si Volei Alba Blaj- Rapid Bucuresti. Derby-ul CSM Târgoviste- Dinamo Bucuresti va avea loc duminica, de la ora 11.00, urmând sa fie televizat de Digi, in timp ce jocul Stiinta Bacau- Penicilina, care va pune, practic, punct turului se va desfasura luni, 14 decembrie, de la ora 17.00
Continuam periplul prin istoria Bacaului, asa cum ne-a fost prezentata in monografia scrisa de fostul primar Costache Radu.
„Inainte de 1839 nu era nici o scoala publica in oras. Odraslele boieresti si acei cu dare de mâna invatau carte in strainatate, mai cu seama la Paris. Negustorii si toti ceilalti care voiau ca ai lor copii sa stie carte ii dadeau de invatau pe la preoti, dascali de biserica si pe la dascali greci. Pe atunci era alfabetul slavonesc, care incepea cu az, buche, vede si se sfârsea cu cervi, zalu, zâmne. Scrierea era cu doua si trei rânduri. Cuvinte slavonesti ca otnosenie, dela, zapis, doclad, presusveie, zdelca si multe altele erau in toate lucrarile dregatorilor si in jalbele impricinatilor. Scrisoarea veche precum si cuvinte ca cele aratate le gasim intrebuintate chiar si pe la 1864, caci inca tot se mai aflau prin slujbe oameni vechi.
La 1839 se infiinta „Shoala Domneasca” (asa se scria scoala) cu profesorul Constantin Platon, si in patru ani se completa cu patru profesori. Intre acesti profesori era si unul Iacobencu, baiat tânar, frumos, bun, care statu un an la scoala si apoi se duse la Manastirea Neamtului, unde se calugari. A murit batrân acum câtiva ani si nimeni n-a putut afla secretul calugariei sale. Costache Platon, om destept si destoinic pentru datoria lui, introduse in clasa intâia un sistem care era asa: banca intâia avea inainte o banca de nisip, unul din copii dupa porunca sadatorului (monitor cum se zice azi) care striga „indrepteaza primare”, copilul trecea cu un netezator de lemn peste nisipul de pe banca, si apoi sadatorul iar striga „luati seama bine si scrieti litera a”, aratându-le de pe o tabla mare ce era inaintea lor, litera.
Copiii incepeau sa scrie cu degetul pe nisip litera a, indreptând sadatorul pe la unii care n-o faceau bine. Apoi clasa avea opt cercuri de fier pe lânga pereti, cercuri batute in perete. La o anumita ora ieseau copii din banci si treceau la cercuri. Fiecare cerc avea câte zece copii si un sadator. Sadatorul intra inauntrul cercului iar copiii se insirau in afara pe lânga cerc. Acolo o ora si mai bine sadatorul asculta lectiile, le dadea alte lectii. Acest sistem a urmat pâna in 1858 când s-a desfiintat. Programul era mare si larg: la gramatica se dadea etimologia, sintaxa, ortografia. La aritmetica: numerele complexe, regula de trei simpla si compusa, regula de dobânzi simpla si compusa. in clasa a IV-a se traduceau mici bucati si din limba latina. (…)
Cum s-a infiintat scoala, ea a fost populata. Veneau baieti si de la tara. Orasenii si-au trimis copiii la scoala, nu insa si boierii. Si negustorii aveau alt tâlc pentru copiii lor. Ca sa nu le fie greu la scoala domneasca, cum ziceau ei, ii dadeau mai intii de mici pe la scolile dascalilor si preotilor. Asa in 1850 ne-am gasit vreo 10 copii de negustori la dascalul Gheoghe de la Sf. Ion care ne invata carte bisericeasca. Imi aduc aminte ca eu am tinut jumatate de an tabla „vistierul bunatatilor”, caci nu puteam zice cuvântul „salasluieste”, si mai toate neamurile mele imi ziceau in râs vistieru.
Examenul cel mare de sfârsit de an se facea cu mare pompa. Venea un delegat de la Academia din Iasi si toata sala era ticsita de parintii copiilor, de preoti si de boierii ce voiau sa stie cum merge invatatura. In examen chiar, copiii care raspundeau bine si cu curaj erau chemati si li se dadea sau un irmilic, sau doi sorocoveti de catre acei care asistau.
Scoala a avut trei directori: pe Costache Platon, Neculai Romano si Neculai Bibiri. Costache Platon a iesit la pensie in 1869. Sub el, ca profesor au trecut doua sau trei generatii, din care au iesit multi oameni la dregatorii inalte, la demnitati inalte, si oameni de omenie. C. Platon iesind la pensie, a ramas omul cel mai mult stimat de elevii si de orasenii lui. In orice ocazie a fost trimis in consiliul comunal, in consiliul judetean, ales si deputat. Si când era profesor, era adesea chemat la sfaturile boierilor si a obstei, caci cuvântul lui era cugetat, sfatul lui intelept. El a murit in vârsta de 85 de ani.
La 1854, fiind numit prezident la judecatoria tinutului (tribunal) Costache Eraclide, el deschise si o scoala particulara, unde pe lânga unele obiecte din scoala domneasca se mai invata si limba franceza. Boierii, mai cu seama cei de starea a doua isi dadeau copiii la scoala aceasta. Nu tinu insa mult timp caci C. Eraclide fiind stramutat, trecu scoala lui Frant Edinachevici, un profesor adus de boierul Grigore Mortun pentru copiii lui. In scoala lui Frant, pe lânga copiii ramasi de la C. Eraclide mai venira si altii, caci se mai invata si clavirul. Cu toate acestea, treceau de la aceasta scoala la scoala domneasca si de la aceasta la scoala lui Frant. Nu mult dupa aceea, o doamna careia i se zicea madam Mayer deschise o scoala particulara pentru fete. Aici se invata mai mult frantuzeste si clavirul, putin si româneste. Scoala s-a populat indata cu fete numai de-ale boierilor, boiernasilor si ale celor mai instariti”.
Urmând firul unui interesant studiu semnat de Vasile Bancila in revista „Gândirea” (nr. 4/1929, Biblioteca Digitala B.C.U. Cluj-Napoca), „Scoala Regelui Mihaiu”, amintim ca institutia preceptorului era, in multe civilizatii, mai ales pentru cei pregatiti sa preia coroane de regi, imparati, domnitori, una foarte importanta. Spirite mari ale culturii au jucat rolul de preceptor. Aristotel, de pilda, a fost, vreme de patru ani, preceptorul lui Alexandru Macedon. ,,Sensibilitatea variata si, în acelasi timp, ponderata a Stagiritului, va fi exercitat o înrâurire fericita asupra organizarii mijloacelor imperialismului politic de mai târziu al marelui general. Caci, pe lânga dragostea de poezie, Aristotel a insuflat elevului sau dragostea de natura si stiinta, în asa masura încât Alexandru a declarat, odata, ca iubeste mai mult stiinta decât puterea”, scrie Vasile Bancila. Stiut este ca Alexandru cel Mare a fost mereu recunoscator lui Aristotel. Oriunde mergea prin lume nu uita sa-i trimita acestuia plante si animale care l-au ajutat in cercetarile sale stiintifice. Quintilian s-a îngrijit de educatia descendentilor lui Domitian. Seneca a fost preceptorul lui Nero, asupra caruia a avut un timp influenta, facându-l sa domneasca cu blândete. Apoi, se stie, Nero a luat-o razna de tot. Acuzându-l pe Seneca de participare la un complot care-l viza, l-a obligat pe fostul dascal sa-si taie venele. Lui Ludovic al XIV-lea, preceptor i-a fost Hardouin de Péréfixe, viitorul arhiepiscop al Parisului. Uneori, preceptorii erau aiurea alesi. Conform http://www.descopera.ro/cultura/, de pilda, grija educatiei viitorului tar Petru a purtat-o, vreme de câtiva ani, un preceptor mediocru, Zotov, care l-a dascalit când si cum a avut chef, rar si prost. Noroc de faptul ca tânarul Petru, spirit liber, colindând cartierul strainilor din Sankt Petersburg, si-a gasit singur spirite care sa-l ajute sa aiba acces la cultura autentica: genevezul Lefort, batrânul scotian Gordon, strasburghezul Timmerman, olandezul Winnius si altii.
Mihai I avea 8 ani si era la primul mandat de rege, atunci când Vasile Bancila a publicat articolul amintit. „Se pare (…), cu privire la educatia regelui Mihaiu, scrie Bancila, ca nu este lamurit daca temeiul educatiei sale va fi pus in scoala sau in sistemul de a angaja preceptori, care sa faca educatie dupa modul individual. In trecut era frecvent acest mod individual, chiar si când nu era vorba despre printi. Pornind de la tendinta de a se deosebi de semenii sai, omul a ajuns uneori sa creada ca face parte din alta specie” (Gândirea, nr.4/1929, pag 121). Autorul sugereaza ca Regele sa urmeze scoala obisnuita: „Regele Mihaiu sa meraga la scoala. Pentru binele Lui si al nostru sa mearga El la scoala, iar nu scoala sa vina la El. Caci scoala pretuieste mai mult decât o duzina de preceptori individuali. In aceasta privinta, o academie de adulti nu face cât o cohorta de copii. Copiii sunt cei mai mari educatori. Arta de a domni trece prin scoala publica” (Ibidem, pag. 124).
Potrivit si Wikipedia, Regele a urmat scoala primara la Peles, avându-l ca preceptor pe prof. Nicolae Saxu. Apoi s-a gasit o solutie… originala: acesta si-a continuat studiile intr-o clasa special constituita pentru el. Elevii selectati pentru aceasta clasa proveneau dintre cei care avusesera media 10 la admiterea in liceu. Ei reprezentau toate categoriile sociale si provinciile. Nu lipseau reprezentanti ai minoritatilor nationale. Clasa a functionat vreme de sase ani si avea un dublu statut: de liceu civil si militar. Dintre profesorii Regelui – care nu era premiantul clasei, dar era foarte silitor/responsabil – n-au lipsit spirite precum Nicolae Iorga sau Simion Mehedinti.
L-am revazut, acum putin timp, pe Alain Delon într-un film pe TVR 2, unde mai scapa câte o productie cinematografica de arta, nu numai pelicule de toata mâna, comerciale. Nu era un mare film, dar era unul bun, în traditia unui fost mare cinema european, pentru ca piata e acum invadata, dominata de americani. Si era important fiindca în el se confruntau doi mari actori, Simone Signoret, în primul rând, si Delon. Joc francez, asadar, de finete psihologica, asta vedeai în „Ferma suspiciunilor”, un film în care Alain Delon e tânar, sub 40 de ani si, asa cum s-a spus de multe ori, „ nepermis de frumos”. Un mit al cinematografiei franceze, un produs national al Frantei, alaturi de Brigitte Bardot, doi actori cult, doi monstri sacri. Foarte diferiti, însa din punctul de vedere al carierei, Delon având în palmares si mari creatii, pentru ca nu a fost doar unul dintre cei mai frumosi actori din toate timpurile. A lucrat cu mari regizori, Visconti ( pygmalionul sau) fiind cel care l-a facut celebru cu „Ghepardul„ si „Rocco si fratii sai”, dar lista marilor regizori cu care a lucrat este mult mai lunga, îi amintesc pe Melville, pe Antonioni, de pilda, iar dintre rolurile lui Delon trec rapid în revista pe cele din „Piscina”, „În plin soare” „Eclipsa”, „Borsalino” (cu Belmondo, un duo de neuitat), „Clanul sicilienilor”, „Doi oameni în oras” (acestea cu inegalabilul Jean Gabin), „Samuraiul”, apoi popularele „Laleaua neagra” „ Zorro”, si cele din ciclul politist, „Politistul”, „Afacerea Pigot”. Dar nu uit, bineînteles, de „Domnul Klein”, încununat cu un premiu Cesar. A fost o lunga perioada în filmul francez dominata de superbul actor, cu o frumusete legendara. Un cunoscut confrate, din alta generatie, Vincent Lindon, spune: „Delon tânar avea o frumusete infernala, magnetica, hipnotica, coplesitoare”.
Nu mai regasesc aproape nimic din insolenta, fatala frumusete a lui Alain Delon acum, si e si firesc, din moment ce actorul tocmai si-a sarbatorit cei 80 de ani, luna trecuta. Au mai ramas doar aerul lui special, alura trufasa, privirea de sus, aroganta, zâmbetul ironic din coltul gurii, distinctia glaciala. Dar fata e ridata, gâtul la fel, pungile de sub ochi sunt si ele acolo. Asa ca mi-e dor sa-i vad vechile imagini si rasfoiesc o arhiva. Îl revad în faimosul sau cojoc din „A fost cândva hot” (ce moda a lansat atunci, dînd numele modelului de haina, atât de dorita!), cu camasile lui deschise, dezinvolt, la gât sau cu helanca neagra, cu gulerul de la trench ridicat, cu borsalina, cu inimitabilul sau zâmbet un pic „voyou”. Si îl revad în reclama de la „ Eau sauvage” a lui Dior, el fiind imaginea perfecta pentru acest parfum barbatesc (care-mi place si mie, si chiar l-am folosit deseori în melanjurile mele olfactive). Cum e Delon acum? E singur si trist. Nu se bucura de popularitate în rândul francezilor, care-i recunosc talentul, marea clasa actoriceasca, dar omul e considerat antipatic, orgolios, arogant, excesiv, megaloman, provocator, cu multe pareri radicale, inclusiv cele politice (e partizan al lui Le Pen, amicul sau) sau cele tinând de homofobia sa. Dar meritale de star îi sunt unanim recunoscute, din moment ce este supranumit „Ultimul samurai al cinematografului francez”. E un om cu multe probleme Delon, cu o viata particulara dezastruoasa, cu multe iubite, cu multe despartiri, conflicte. Pe care le are si cu proprii copii. Cu baietii, nu si cu marea lui dragoste, fiica sa Anouchka, ea fiindu-i acum partenera de scena. Delon, care face parte din istoria Frantei, e acum ca un leu în iarna. Singur, retras, neconsolat. Cea care-l întelege cel mai bine, si-l apara, ramâne fosta lui mare iubire, Mireille Darc (au fost împreuna cincisprezece ani si sunt doi buni prieteni acum, având o tandra complicitate si „inoxidabile legaturi”) ea spunând că Alain traieste „ o mare suferinta, si ca nu cunoaste gustul fericirii”. Trist, dar adevarat.
In concertul “My way”
Horia Brenciu a reinviat pe scena Teatrului de Vara melodii care au facut istorie
Joi seara, bacauanii au ocupat pâna la refuz locurile din Teatrul de Vara “Radu Beligan”. Publicul astepta cu maxim interes spectacolul “My Way” – un concert la 100 de ani, marca Horia Brenciu& HB Orchestra Big Band.
Muzica swing si jazz a rasunat pe acordurile unor melodii celebre, cuprinse intr-o productie plina de surprize muzicale. “My Way” reprezinta un omagiu adus lui Frank Sinatra, la 100 de ani de la nasterea artistului.
Centenarul Sinatra a fost celebrat in Bacau, cu un spectacol unic, aplaudat si apreciat de publicul prezent la Teatrul de Vara. Productia a reinviat glorioasa epoca a muzicii swing, aducând in prim plan un gen care a facut istorie in lumea filmului, a muzicii si prin aprecierile publicului. Horia Brenciu si publicul sau au cântat impreuna melodii ca “My way”, “Something stupid” sau “Strangers in the night”.
In mijlocul concertului, dupa un scenariu bine pus la punct si pe acordurile melodiei “Love and marriage”, Horia l-a ales din public pe Fabian si l-a urcat pe scena. Sub pretextul daruirii unui CD, alaturi de cei doi a fost chemata si Andreea, iubita lui Fabian.
Pe fondul unui dialog legat de iubire, Fabian a cerut-o de sotie pe Andreea, spre deliciul publicului si in aplauzele spectatorilor. Intreaga scena s-a finalizat cu un “Da” gâtuit de emotie, pecetluit cu un sarut pasional si cu daruirea unui buchet imens de trandafiri viitoarei sotii. Horia a continuat spectacolul alaturi de invitatele sale, Julie Mayaya (câstigatoarea celui de-al doilea sezon al concursului “Vocea României”) si Adina Raducan (câstigatoarea sezonul 4 la “X Factor”), ambele avându-l ca antrenor pe Horia Brenciu.
[wonderplugin_gallery id=”405″]
Celor trei artisti li s-au alaturat pe rând si voci din cadrul HB Orchestra Big Band . Cu totii au interpretat melodii celebre din repertoriul lui Dean Martin, Sammy Davis Jr., Bobby Darin, Fred Astaire, George Gershwin si chiar Gica Petrescu, considerat un fel de Sinatra al României. Gica Petrescu ar fi implinit si el anul acesta 100 de ani de la nastere. Alaturi de colegii sai, artistul le-a adus un omagiu si actorilor Gheorghe Dinica, Serban Ionescu si Stefan Iordache, interpretând melodii cântate de acestia. Concertul s-a incheiat cu bis, dar fara sedinta de autografe atât de asteptata de fani.
Dupa razboi a urmat o perioada foarte grea. Si-n Bacau foametea a facut ravagii. Cei mai afectati… batrânii si copiii. Vârsta frageda. Bazele Spitalului de Pediatrie au fost puse abia prin cinzeci si doi. Nu existau alimente suficiente.
Despre vaccinuri nici nu mai vine vorba. Schimbarea politica nu putea modifica peste noapte mentalitati. Insulele si Bistrita au ramas atunci insensibile. Martore tacute ale transferului de identitate. Nu pentru mult timp. Acea Bistrita nabadaioasa a devenit si ea o Coloana a lui Brâncusi, gâtuita inginereste, intr-un estetic furat din periada stalinist-cubista, pe orizontala. A fost pusa la un altfel de treaba. Sa nu mai arunce in unde, plutasi nebuni, in ghilimele, care in umezeala si sumane, pleaca de acasa, zile si nopti, pe niste trunchiri legate cu intelepciune. Sa câstige un ban. Sa-si trimita copiii la scoala.
Mama lui de neopren si tot felul de istorii de drafting, contrafacute, pe „desteapta-te române, ca ti-o aratam noi”, care prezinta România cu parfum de artar. Noi avem stejari. Cât mai sunt. Bistrita a fost pusa sa produca energie electrica, sa nu mai produca viituri. Au urmat alte douasprezece apnee si inspiratii, in lacurile formate de baraje, construite cu truda de-a lungul cursului ei, pe durata a mai mult de doua decenii. Lucrarile la barajul de la Bicaz, incepute in 1950, au desfiintat plutaritul si i-au reglat debitul.
Proiectul de diploma a tânarului inginer Dimitrie Leonida, intors in 1906, de la Berlin, unde a urmat „studiile de inginerie”, demonstra stiintific viabilitatea construirii unei hidrocentrale la Stejaru, astazi comuna Pângarati. O captare care sa produca energie electrica pentru toata Moldova, cu ajutorul apelor Bistritei. Proiectul initial viza un baraj de dimensiuni mai mici, prin care doar o parte din apa râului sa fie zagazuita. Leonida a luat in calcul si importanta economica a plutaritului, si supravietuirea speciilor de peste: lostrita, grindel, lipan, pastrav curcubeu, mreana, clean, zvârluga, care isi depuneau icrele in amonte.
Ca la noi!… nu stiu de ce-mi vine sa scriu asta?… proiectul lui a ramas pe hârtie. Au trebuit sa treaca ani. Hotărârea construirii barajului de la Bicaz, având ca baza ideea tânarului, devenit intre timp profesor, s-a luat pe 13 noiembrie 1950. Incepea marele plan de electrificare a tarii. Proiectul lui a fost modificat. Maret, practic, il vedem si astazi. Câti detinuti dar si voluntari din brigazile patriotice si-au rupt oasele pe acolo!… Si ce jale, cu stramutarile! Bicazul are o strânsa legatura cu insulele bacauanilor.
„A fost primul mare şantier al ţării!… „Asta, si cel de la Vidraru, pe Arges, finalizat prin saizeci si cinci.” . Si povestea ne duce in „Epoca de aur” a hidrotehnistilor. O breasla, si fara sa ma tem de pleonasm, de meseriasi. Inginerul Mircea Neculai Rusu s-a lasat greu convins sa-si depene amintirile. Bacauan a devenit mai târziu. Asa da soarta cu zarul. Trei sferturi din viata si-a petrecut-o pe santiere. Ii inteleg retinerea. Cum sa stea de vorba cu un ziarist, insistent, care nu-i inginer? Am scapat si eu o vorba, ceva despre gabioane, si-am vazut cum i se ridica o sprânceana. Sa vad daca tine trucul. Ala cu… cotiledonatetele! Varza !… Castravetele!… gabioanele!…
Pietrele legate cu sârma si inecate!… pe bani grei!… Sunt in stadiul de a-i oferi incredere, ascultator constiincios, cu ochii cât cepele si urechile ca foile de varza. Oare de ce ii spuneau bunicii „curechi”? Am cam bolmojit-o saptamâna trecuta când scriam despre debitul si viteza Bistritei!… Pentru o exprimare si o curgere mai… lirica! M-a privit cu intelepciunea omului trecut prin viata. Care bea vin si eu apa. Discutia având loc intr-un restaurant. Ma simt ca un cersetor. Vreau sa aflu un crâmpei din istoria Insulei. Ori joaca sah, ori e bun la carti, sigur, ca mine a vazut multi! Nu-mi permit sa merg la cacialma. Omul are scoala! Numai titulatura de Sef de santier, cu peste doua mii de oameni in subordine – daca nu mai multi, imi deschide apetitul de a pune intrebari la care aparent … nu ma pricep! Data nasterii?!…
Bicazul tinea Bistrita… dar nu si pâraiele
Tine la gluma si-mi devine simpatic. „Una mie noua sute patruzeci si unu!” Ce-nseamna sa ai un pix si-o agenda in mâna! Locul si zodia?… „Piatra Neamt, sapte august. Leu! Tu nu cred ca scrii prostii acolo!” Simt ca ar vrea sa spuna: „Te iau de urechi si pe tine si pe Bucalau, tot va stiti voi demult”, dar n-o face! Mi-e si mai drag. Sotia? Privirea isi schimba licarul. N-a fost o gafa de reporter curios. Aveam sa aflu, in cele trei ore cât am schimbat idei, cum s-au cunoscut si… ca acum sta pe undeva „sus”, si ne vede. Daca va fi de acord, dupa ce stramut atentia de la Insule, am sa-l rog sa ma ajute in a redescoperi evolutia altuia.
A lucrat acolo. Este vorba despre barajul de la Valea Uzului, de care, ca bacauani, aflam ca exista doar când bem cafea de la robinet. „Liceul l-am facut la Petru Rares, in Piatra. Apoi Facultatea de Constructii Hidrotehnice la Bucuresti. Pe vremea mea se facea facultate serioasa. Putini reuseau sa intre acolo. Cinci ani jumate la Constructii!” Burta pe carte nu-i o gluma. „Cei care am terminat, cu lucrare de diploma, am primit repartitie. Eu am fost trimis la barajul Vidraru, pe Arges. Aproape un an de zile. A fost cea mai buna initiere pentru mine, ca tânar inginer, in saizeci si cinci. Bicazul se terminase… Dar si unde am ajuns nu prea mai aveam ce face. Vroiam sa fac! Simteam ca ma consum inutil.
Am facut o cerere catre TCH-ul de la Bucuresti – m-am caciulit vreo patru luni de zile – sa vin mai aproape de casa, pe un santier in constructie. Si mi s-a aprobat. Greu. Am primit vestea inainte de sarbatori. Imi trebuia hârtia. Pe treizeci si unu decembrie, seara, la opt, am ajuns in Bucuresti. Asa cum eram eu imbracat ca santierist. Nu eram chiar in salopeta… Blugi nu erau pe vremea acea. Aratam cam jigarit. Venea Revelionul. Avea mama o sora acolo. Sa trag la ea. Cum sa ma prezint in fata ei asa? M-am dus la un magazin, APACA se chema, care era inca deschis. Bani?… noi si minerii! Aveam! N-aveam unde sa-i cheltui la Vidraru. Am dat peste doua vânzatoare tinerele, zâmbitoare. S-au uitat cam lung. M-am dus la sefa de raion: «doamna, va rog sa ma imbracati din cap pâna-n picioare!». Termenul de «tovarasa» a intrat in uz mai târziu. «Da’ ce vreti?»
Plutasi la Vadu Bistritei
Pai… incepând de la partea… intima, pâna la acul de la cravata. Am intrat domn si am iesit domn. Si ca sa fie tot tacâmul, mi-am luat si o pereche de manusi din piele, sa ma asortez. Cam vreo trei salarii s-au dus. Si când am iesit, multumit, era o lapovita afara… Unde sa ma mai uit cum arat, reflectat de vitrine. Cauta taxi. Erau putine. Si taximetristul, trecut prin multe, care mai luase teapa de la altii imbracati ca mine, m-a luat din scurt: «Bai tinere! Ai bani sa platesti?» I-am platit de vreo trei ori cât costa cursa, dar i-am zis sa ma astepte. Am mai oprit sa cumpar cadouri… Nu era numai matusa. Locuiau trei familii acolo. Primire frumoasa, bucurie. Ma uitam pe geam la taximetrist cum se agita. Sa nu cumva sa fug prin iesirea din spate. Nu mi-am deranjat rudele sa stau peste noapte. M-a dus tot el la un hotel.
«Domnule! Daca mai veniti in Bucuresti, sunati-ma dinainte! Va stau la dispozitie! Asta-i numarul meu de la dispecerat!». Nu l-am mai revazut. Am luat noua repartitie de la minister mai aproape de casa. Si-am ajuns in Moldova. Intâi la „Stejarul”, de pe doi ianuarie saizeci si sase, unde nu prea aveam ce face. Loc de caldurica. Si acolo simteam ca pierd timpul. Se construiau barajele. Dupa Pasti am iesit la raport la sef. Vreau pe santier! M-a privit lung. Daca tu vrei, du-te pe santier! Si m-a trimis la Bacau, la Captare Doi! Barajul din amonte de la podul de la Serbanesti.”
Asa a ajuns, in mai, saizeci si sase, hidrotehnistul Mircea Neculai Rusu, sa locuiasca in colonia de muncitori, gândita inginereste, pe locul unde astazi este Târgul de masini. La o aruncatura de bat, de insule. Ma opresc cu textul, pentru ca am imagini din perioada de atunci, majoritatea facute de regretatul fotoreporter Constantin Bursuc, pe atunci la „Steagul Rosu”. Sunt fotografii care trezesc nostalgii. Pe mine, moral, ma determina sa nu le las uitate. Nici nu umblam cu „puta-n tarnâ” când apasa el pe declansator.
Ori de câte ori se iveşte un prilej pentru a demonstra cât de pregătiţi sunt tinerii noştri confruntaţi cu probe orale sau scrise la limba şi literatura română, privirile ni se întorc către treptele de învăţământ anterioare. Prea puţini dintre noi ştim însă că la vârstele şcolarităţii timpurii a existat dintotdeauna interes pentru pregătirea copiilor în vederea dobândirii competenţelor de comunicare. La 25 noiembrie 1864, Al. I. Cuza promulgase Legea asupra instrucţiunei publice, elaborată de alte minţi strălucite: Al. Odobescu şi V. Boerescu (pentru Ţara Românească) şi Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu (pentru Moldova). Ultimul dintre ei, şef de guvern în Principatele Unite, promisese în 1860 înfiinţarea „grădinilor de copii”, iar primul studiu (1862) despre necesitatea instituţiilor „premergătoare şcolii primare” îi aparţine lui Gh. Asachi, după modelul lui Fr. Fröbel, cu cel dintâi Kindergarten (1837). Pentru pedagogul german, copiii erau flori gingaşe, iar educatoarea, grădinarul destoinic. „Secolul copilului” (Ellen Key – 1900), cu „şcoala nouă” (Maria Montessori, cu a sa „casa dei bambini”, adică grădin(iţ)a/casa copilului – 1909), a devenit cunoscut la noi datorită Izabelei Sadoveanu (Metoda Montessori – 1915).
Ceea ce astăzi numim „Educarea limbajului în grădiniţă” a primit de-a lungul timpului diverse reprezentări. Contextul (dintre cei şase factori ai comunicării) e recunoscut în metoda centrelor de interes a lui Ov. Decroly, din primele decenii ale secolului trecut, care a pătruns rapid şi la noi. La Grădina de Copii din Târgu-Ocna, în acei ani, revizorul şcolar notează că micuţii au ascultat atenţi o povestioară, pe care apoi au reconstituit-o în limbaj propriu. Nu era o imitaţie a modelului Decroly, ci mai degrabă o anticipare a acestuia: în 1910, Programa de învăţământ pentru şcolile de copii mici (grădini de copii), aprobată de ministrul Spiru Haret, cerea exerciţii de vorbire şi de (re)povestit. Acelaşi document, dar din 1920, preciza că educatoarea „nu este bine să întrerupă firul gândirii copilului, să-i abată atenţia pentru a corecta pe loc o pronunţare sau un cuvânt nepotrivit”. Respectivele corecţii aveau loc într-o secvenţă distinctă a întâlnirii zilnice. În satele din judeţul Bacău, cu „populaţie eteroglotă” (e vorba de romano-catolici), dezvoltarea exprimării orale era o preocupare capitală. În 1896, „Exerciţiile de vorbire” (disciplină şcolară) aveau durata de jumătate de oră (14,30-15), în două zile pe săptămână, apoi, prin Legea lui Sp. Haret, în fiecare zi, dimineaţa (9-9,30) şi după-amiaza (14,15-14,45). Peste decenii, disciplina s-a numit „Limba maternă şi cunoaşterea mediului înconjurător” (1949) „Cunoaşterea mediului înconjurător şi dezvoltarea vorbirii” (1971), „Dezvoltarea vorbirii” (1975), „Dezvoltarea limbajului şi a comunicării orale în limba română” (1987). În 1995, judeţul Bacău a dat primul preabecedar românesc.
Despre toate acestea şi încă despre multe altele am aflat dintr-o carte unică: „Istoria învăţământului preşcolar din judeţul Bacău” (Iaşi, Editura PIM, 2009, 760 p.), de Elena Ungureanu (8 apr. 1943, Căţăleşti, com. Săuceşti, jud. Bacău – 20 nov. 2015, Bacău). Educatoare exemplară (dezvoltarea auzului fonematic – obiectiv esenţial în grădiniţă – avea în modul său de rostire a sunetelor un veritabil model), vrednică diriguitoare a învăţământului preşcolar băcăuan (1976-1990), cercetătoare aplicată şi bună monografistă, Elena Ungureanu este promotorul adevărului că prin tradiţie ne edificăm viitorul.
Imi amintesc cum prin 1990, incepuse demolarea gardului de sârma ghimpata de la granita dintre România si Ungaria. Atunci i s-a spus „gardul rusinii” pentru ca fusese construit de Ceausescu pentru a-i impiedica pe români sa fuga din tara.
Asistam, astazi, la o operatiune inversa in toata Europa: zidurile care au fost demolate in 1989-1990 sunt reconstruite. Istoricul Timothy Garton Ash scrie in The Guardian ca aceste ziduri iau forma gardurilor de sârma ghimpata in Ungaria sau, in Franta, Germania, Austria ori Suedia, zidurile sunt sub forma controalelor la frontiera, reinfiintate „temporar” sub presiunea imigratiei. „Si peste tot in Europa exista ziduri mentale care cresc pe zi ce trece.
Caramizile lor sunt zidite cu un mortar psihologic care amesteca temeri justificate – in urma masacrelor de la Paris ar putea exista persoane care sa treaca frontiera in Belgia – cu prejudecati grosolane agitate de politicieni xenofobi si jurnalisti iresponsabili” – scrie istoricul englez. El spune ca multi europeni considera ca tarile lor ar trebui sa reimpuna controalele la frontiera, chiar daca sunt in spatiul Schengen. Insa, acest lucru ar insemna renuntarea la cel mai mare beneficiu pe care l-a adus UE: libera circulatie a bunurilor si serviciilor.
Insa, scrie Timothy Garton Ash, trei evolutii distincte au dus la revenirea zidurilor. In primul rând a fost primul mare val al migratiei din Europa de Est, dupa extinderea din 2004 si, apoi, din Sud, imediat dupa debutul crizei din zona euro. Apoi a venit criza refugiatilor, marea lor majoritate fugind de razboiae sau dictaturi din Orientul Mijlociu. In al treilea rând este teama de teroristii islamisti, care, desi nascuti si crescuti in Europa, ar putea fi antrenati in strainatate.
Istoricul identifica o noua ruptura intre tarile UE: „Astfel, pe lânga decalajul nord-sud deschis de criza din zona euro, apare o noua divizare intre est si vest apare. Europa de Est refuza solidaritatea solicitata de partenerii săi europeni”. Polonia, Ungaria si Slovacia au refuzat cotele de imigranti spunând ca nu doresc musulmani.
Angela Merkel – care stie cum e sa traiesti in spatele unei cortine de fier – spunea ca ar trebui ca tarile europene sa-si inchida granitele pentru o zi sau doua. „Am putea incerca acest experiment, insa daca acesta va avea sau nu succes, este o alta problema. In momentul de fata, tot ceea ce putem spune cu certitudine este ca Europa, continentul in care zidurile erau odata demolate, devine pe zi ce trece continentul in care zidurile sunt reconstruite”, a concluzionat Timothy Garton Ash.
Colonelul in rezerva Catalin Felegeanu, fostul adjunct al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bacau, a fost achitat de Curtea Militara de Apel Bucuresti, intr-un dosar in care a fost judecat pentru infractiunea de incalcare de consemn.
El a fost deferit justitiei in luna ianuarie a acestui an, dupa o ancheta a procurorilor de la Parchetul Militar Iasi, iar in octombrie Tribunalul Militar Iasi l-a condamnat la opt luni de inchisoare cu suspendare.
Sentinta a fost insa atacata cu apel, iar magistratii de la instanta superioara s-au pronuntat la termenul de saptamâna aceasta.
„Admite apelul declarat de apelant (…) împotriva sentintei penale nr. 25, pronuntata la 1.10.2015 de Tribunalul Militar Iasi în dosar nr. 2/739/2015, sentinta pe care o desfiinteaza în totalitate. Rejudecând, în temeiul art. 396, alin. 5 CPP cu aplic. art. 16 alin.1 lit. a) CPP achita pe inculpatul col.(r) Felegeanu Catalin Daniel cu privire la savârsirea infractiunii de calcare de consemn”, se arata in solutia pe scurt postata pe site-ul instantei de judecata.
Aceasta sentinta este definitiva.
„Decizia Curtii de Apel Militara Bucuresti este conforma cu realitatea. Instanta a luat in considerare toate documentele si probele depuse de mine la dosar. M-am considerat nevinovat de la inceput si s-a dovedit ca nu exista nicio proba pentru a putea fi acuzat de vreo infractiune”, ne-a declarat col (r) Catalin Felegeanu.
Fostul adjunct de la ISU a fost pus la dispozitie pe perioada procesului, ceea ce inseamna ca a trebuit sa indeplineasca doar sarcinile trasate de seful superior iar leafa i-a fost limitata la salariul de baza. Acum isi va recupera toate drepturile, insa nu se va mai intoarce si pe functia detinuta anterior, pentru ca la jumatatea lunii octombrie a iesit la pensie.
Guvernul a decis: cine n-a finalizat proiectele europene care aveau finantare in programele 2007-2013, da bani din bugetul local.
Potrivit unei decizii a Executivului, „prelungirea duratei contractelor se va face prin acte aditionale, iar cheltuielile aferente acestor prelungiri vor fi suportate de beneficiari din bugetul propriu.
În plus, autoritatile de management vor avea în vedere ca prelungirea duratei contractului de finantare sa nu aduca atingere celorlalte termene si activitati stabilite prin actul normativ”. In traducere libera, ce nu s-a executat pâna la 31 decembrie 2015, nu va putea fi decontat. In aceasta situatie sunt doua santiere din municipiu. Este vorba de strada Milcov si, partial, lucrarile de la Insula de Agrement.
„Autoritatile de management ne-au spus deja. La ultimul comitet monitorizare s-a aprobat lista proiectelor care se termina anul viitor si stiam situatia”, a declarat Leonard Padureanu, managerul public al municipiului. Acesta sustine ca la insula se va deconta ce se executa pâna la sfârsitul lunii, iar la strada Milcov nu mai este fizic timp sa se faca ceva.
„Azi (n.r. joi, 10 decembrie), la ora 16 se vor deschide ofertele in cadrul licitatiei de rest de executat pe strada Milcov. Cu toate procedurile, nu cred ca se va face ceva fizic anul acesta. Noi am prevazut bani in buget pentru anul viitor, ca sa finalizam lucrarea. Suntem obligati, aceasta pentru a nu returna si ce fonduri am luat pâna acum”, a mai spus Padureanu.
Este vorba de circa 8 milioane de lei, sau cel putin aceasta era estimarea la momentul la care s-a scos la licitatie contractul. La stabilirea noului constructor, se va vedea contra carei sume si-a adjudecat lucrarea. „Oricum din acesti bani, primaria trebuia sa suporte 3,5 milioane de lei, iar bani sunt dintr-un credit anterior”, a spus primarul Romeo Stavarache.
Acesta sustine si ca s-ar putea recupera banii pe care ii pune bugetul local de la constructorul care a reziliat contractul, firma IMROM. „La Insula, sunt executate circa 60-70 la suta din lucrari, cele mai importante, iar dotarile au venit, deci nu ma astept sa fie sume mari de acoperit. Vom sti sigur la 31 decembrie”, a mai precizat primarul Stavarache. Modernizarea insulei este o afacere de 40 de milioane de lei. Câstigatorii licitatiei sunt asocierea de firme CONBAC S.A., SSAB-AG S.R.L., Moldocor SA si Casa Design SRL.
Proiectul de modernizare a retelei de termoficare si cel de schimbare a retelelor de apa vor fi fazate pentru anul viitor, adica banii nu se vor pierde. Explicatia este si ca la executia bugetara urmatoare sunt fonduri prevazute pentru astfel de proiecte.
– un pom de Craciun va costa intre 10 si 30 de lei, fara TVA, in functie de specie si de talia acestuia – insa, cel mai probabil, pretul se va tripla la comercianti
In acest sezon, Directia Silvica Bacau va recolta din sursele proprii 4.280 de pomi de Craciun (fata de 4.000, in 2014), din categoria brazi. Majoritatea pomilor provin din culturile specializate, respectiv de la 3.420 bucati de la Ocolul Silvic Fântânele, restul copacilor restul fiind recoltati din regenerari naturale in urma operatiunilor de ingrijire a arboretelor tinere – 600 de bucati de la Ocolul Silvic Tg. Ocna, 160 bucati de la Ocolul Silvic Ciobanus si 100 de la ocolul Silvic Darmanesti.
Cel mai probabil, oferta silvicultorilor bacauani va fi depasita de cererea pietei de Sarbatori, situatie determinata de retrocedarile facute, in ultimii ani, de catre stat, Directia Silvica pierzând multe din suprafetele impadurite.
Prin urmare, nu se mai pot face recoltari ca in anii trecuti, context in care silvicultoriii vor fi nevoiti sa refuze multe cereri venite de la particulari. Astfel, comerciantii vor fi nevoiti sa se indrepte spre ocoalele silvice din alte judete, de regula, din nordul tarii.
Preturi ca-n 2013
Vesti bune pentru comerciantii de brazi care, in acest an, vor putea face achizitii de la Directia Silvica beneficiind de preturile valabile in urma cu doi ani. Asta nu va insemna neaparat ca si clientii vor avea parte de brazi ieftini, stiut fiind ca la pretul de achizitie se adauga si partea de câstig a vânzatorului.
Cert este ca, la achizitie, la poarta Directiei Silvice, un pom din categoria brad de 0,7-1,3 metri, costa 20 de lei, unul de talia 1,31 – 2,0 metri poate fi cumparat cu 25 de lei, ajungând ca pentru un brad ceva mai aratos – 2.01 – 3.0 metri – comerciantul sa plateasca 30 de lei. In schimb, pomii de Craciun din categoria molid vor avea un pret de achizitie situat intre 10 si 20 de lei, in functie de talie. In toate cazurile enuntate, preturile sunt fara TVA.
„La transportul pomilor de Craciun nu se mai utilizeaza crotalii asa cum s-a facut in anii anteriori. Transportul acestora se va face din depozite primare, de la drum auto forestier sau din depozite finale, in baza avizelor de insotire emise in conformitate cu prevederile aplicatiei WOOD TRACKING (Radarul Padurilor), introdusa in anul 2014”, a precizat Viorel Ghelasa, directorul Directiei Silvice Bacau.
Dezbaterea publica a avut loc la APM Bacau (Foto: Petru Done)
Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor a prezentat, la inceputul saptamânii, in Bacau, propunerile pentru consolidarea Retelei europene de zone naturale protejate Natura 2000 si completarea acesteia cu doua noi situri si o extindere de sit in judetul nostru, pe circa 3.700 ha, pe vaile Siretului si Bistritei.
Evenimentul a avut loc intr-o dezbatere publica a propunerilor, la Agentia pentru Protectia Mediului (APM) Bacau, la care au venit reprezentanti ai Directiei Silvice, ai Directiei Regionale de Ecologie (custodele sitului Natura 2000 in judet), ai Asociatiei Judetene a Vânatorilor si Pescarilor Sportivi si ai unor institutii judetene direct interesate de extinderea siturilor.
Dar, la dezbatere au venit si reprezentanti ai unitatilor administrativ-teritoriale din localitatile de pe vaile Siretului si Bistritei (intre care Horgesti, Ungureni, Traian, Itesti, Pâncesti, Buhoci, Buhusi), din zone care ar putea fi afectate de propunerile facute si in care oamenii sunt deja ingrijorati de efectele desemnarii de noi situri naturale protejate, de interzicerea unor activitati economice acolo si a extinderii localitatilor etc. Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor a initiat, în anul 2015, prin Institutul National de Cercetare–Dezvoltare Delta Dunarii, proiectul Consolidarea retelei Natura 2000, având în vedere obligaţiile care revin tarii noastre ca stat membru al Uniunii Europene (UE). Pe teritoriul judetului Bacau s-au propus, pâna în prezent, patru situri: unul de tip SPA (arie de protectie speciala avifaunistica) – Lacurile din jurul Mascurei, doua de tip SCI (sit de importanţă comunitară) – Culmea Cucuieti si Siretul Mijlociu si o extindere a Sitului Natura 2000 ROSPA – Lacurile de acumulare Buhusi – Bacau – Beresti.
Tara noastra nu a indeplinit toate conditiile care au rezultat in urma negocierii cu UE pe acest subiect, iar acum se impune aplicarea lor. In urma ultimelor negocieri a fost expres nominalizat judetul Bacau, pentru extinderea siturilor naturale protejate. Astfel, se impune crearea habitatului 91Y0 – Paduri dacice de stejar si carpen si altele pentru protejarea vidrei si a altor specii de animale, pesti si pasari, iar termenul de raportare a indeplinirii conditiilor este finalul anului 2015.
Limitele geografice definitive ale noilor situri vor fi trasate dupa analizarea propunerilor din regiune si a analizarii tuturor conditiilor afectate.
Se mai gaseste câte unul sa ne intrebe daca avem vreun dinte impotriva Primariei, de vedem mai mult bubele din capul administratiei, decât meritele. Pai raspunsul e simplu: despre cele bune ziarul a relatat mereu.
Rare, dar demne de relatat. Cât despre cele rele s-ar putea scrie zilnic, fara niciun efort. Ba, uneori, le mai si pasuim, in speranta ca lucrurile vor lua o turnura favorabila in cele din urma. Despre un astfel de „succes” major al administratiei locale vorbim deja de mai multa vreme, in episoade, pe indelete, de parca ar fi telenovela „Tânar si nelinistit”.
E si momentul potrivit sa vorbim din nou, fiindca e final de executie financiara europeana. Bacaul a atras fonduri de la UE ca sa se dezvolte, iar banii trebuiau cheltuiti pâna in acest final de an. Numai ca socotelile europenilor nu se potrivesc cu cele bacauane, o lume aparte, cu reguli proprii, cu standarde proprii de in(competenta).
Drept pentru care banii pentru doua proiecte importante, modernizarea strazii Milcov si a Insulei de Agrement, nu mai pot fi cheltuiti nici daca intreaga administratie ar face tumbe prin centrul orasului. In asemenea situatii, europenii ne iau cashul de la gura si ne determina sa cheltuim din propria traista, ceea ce ne afecteaza pe toti cetatenii, de la vladica la opinca.
Cu alte cuvinte, platim scump incompetenta unor edili preocupati mai mult sa isi dea la geoale, decât sa puna treburile pe roate. Ni se ofera explicatii care se vor credibile, ca absenta primarului din functie timp de câteva luni a provocat probleme, ca nu au fost respectati parametri tehnici, ca unii angajati ai Primariei au pus bete in roate lucrarilor, etc, etc. Ni se dau de doi bani sperante ca europenii ne vor pasui cu banii si ne vor lasa sa ne mai facem de cap si la anul pe cheltuiala lor. Aiurea! Rezultatul palpabil este ca strada Milcov este si acum in ruina, iar insula mai are mult pâna la finalizare, ca sa nu mai vorbim de decolmatarea lacului dimprejur, pentru care nu mai exista bani.
Asadar, tragem linie si adunam inclusiv avariile nesfârsite la caldura, la apa rece, la iluminatul stradal, mai punem birocratia, lipsa de transparenta a actului administrativ, dosarele penale ale alesilor si câteva haite de câini vagabonzi si avem tabloul despre care scriem zi de zi. Pe lânga care nu putem trece nepasatori. Si asta, fara sa avem nimic impotriva Primariei.
In padurea Ciolpani, de la Buhusi, lânga pârâul Rosculetei, a fost gasit cadavrul unui barbat, imediat fiind alertate autoritatile.
Politistii care au mers la fata locului au stabilit ca este vorba despre un tânar de 29 de ani, din judetul Neamt, care lucra ca cioban la o stâna din zona.
Pe trupul sau nu s-au gasit urme vizibile de violenta, insa a fost transportat la Morga Spitalului Judetean Bacau unde legistii au efectuat necropsia.
Potrivit anchetatorilor, moartea acestuia nu a fost una violenta si ar fi decedat in urma cazaturii in râpa.
Procesul de trafic de influenta in care gestionarul unei firme a fost trimis in judecata, dupa un denunt facut de afaceristul Viorel Rusu, s-a incheiat la prima instanta.
La ultimul termen, reprezentantul DNA a luat in calcul ca Mihail H. si-a recunoscut faptele si a propus instantei o pedeapsa cu suspendare. Tribunalul urmeaza sa pronunte sentinta in circa o saptamâna. Mihail H. a fost acuzat ca i-a cerut lui Viorel Rusu 200.000 de euro, pentru a-l ajuta sa câstige un proces la Curtea de Apel privind o licitatie organizata de Primaria Bacau, sustinând ca are influenta asupra judecatorilor.
„Regret enorm ce am facut, nu mi-am dat seama si nu am intentionat vreodata sa fac trafic de influenta. A fost o discutie… si nu mi-am dat seama ce vorbesc”, a fost declaratia data de Mihail H. la ultimul termen in instanta.
În ziua de 09.012 a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, în cooperare cu lucrători ai Direcţiei Silvice Bacău, au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice.
Echipele mixte care au acţionat în zona comunei Balcani din judeţul Bacău, au depistat un bărbat, P.G. de 34 de ani, după ce a tăiat de pe picior, trei arbori verzi şi nemarcaţi din specia fag, dintr-o pădure proprietate a fondului forestier naţional, cu scopul de a-i folosi pentru foc.
Urmare a acestui fapt, jandarmii au întocmit actele de constatare sub aspectul comiterii unei fapte susceptibile infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, prevăzută în Legea 46/2008, masa lemnoasă rezultată în urma tăierii a fost predată Ocolului Silvic Moineşti, iar dosarul în cauză a fost predat lucrătorilor de poliţie, pentru continuarea cercetărilor în acest caz.
Acţiunile jandarmilor în cooperare cu lucrătorii Direcţiei Silvice Bacău, ce vizează prevenirea si combaterea delictelor silvice, vor continua.
In timp ce elevii de la oras fac mofturi când vine vorba despre laptele si cornul scolarului, aceste alimente au mare cautare in rândul elevilor saraci de la tara. Pentru multi, laptele si cornul oferit la scoala inseamna o masa sigura. La aceeasi scoala, ii surprind pe elevi la pauza mare. Toti au in mâini cutiile de lapte si aproape cu gesturi mecanice duc la gura câte un biscuit. Copiii se uita curiosi catre oamenii straini care au intrat in clasa si manânca in tacere. „Mie chiar imi place laptele! Eu nu am vaca acasa, cum au alti copii!, spune unul din copiii mai curajosi. O fetita slabuta si cu pistrui care terminase de baut laptele pastreaza in pachetel câtiva biscuiti. „Ii pastrez pentru fratiorul meu mai mic, de acasa. Asteapta sa-i duc câte ceva in fiecare zi!”, spune fetita. Probabil ca invatatoarea a vazut uimirea de pe chipul meu si a mentionat ca sunt multe familii sarace in sat, care nu au acasa nici macar o vaca care ar putea sa le asigure copiilor laptele atât de necesar. Astfel de cazuri sunt si in comuna Bogdanesti. „In familiile dezorganizate intâlnim cele mai multe probleme. De aceea, câtiva copii stiu doar gustul laptelui baut la scoala, pentru ca unele familii nu isi pot permite sa cumpere o vaca”, declara prof. Mioara Grigore.
