sâmbătă, 17 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3208

Saptamâna duhovniceasca in Parohia „Sf. Trei Ierarhi” din Bacau

    Biserica "Sf. Trei Ierarhi" din cartierul Stefan cel Mare / Foto Liviu Maftei

    Inaintea hramului Sfintilor Trei Ierarhi, la tânara biserica din nordul municipiului Bacau inchinata acestora, inca de la inceputul acestei saptamâni, se desfasoara o serie de manifestari cultural-duhovnicesti.

    Praznuirea celor trei „stâlpi” pe care se sprijina crestinismul – Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie Teologul si Sf. Ioan Gura de Aur – este marcata in aceasta parohie bacauana prin rugaciune. In aceasta perioada, in biserica de lemn sunt oficiate zilnic Vecernia, Miezonoptica, Utrenia cu Ceasurile, Acatistul si Sfânta Liturghie. Intre slujbe, credinciosii sunt invitati sa citeasca din Psaltire, sub coordonarea preotului-paroh Aurel Cârlan.

    La acestea se adauga o serie de conferinte ce se vor desfasura sub titlul „Familia crestina, icoana vie a lui Dumnezeu Iubire” la care sunt invitati sa tina prelegeri prof. univ. dr. pr. Ioan C. Tesu de la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Dumitru Staniloae” din Iasi si dr. Pavel Chirila. Pentru folosul duhovnicesc al credinciosilor, miercuri, 27 ianuarie, de la ora 17.00, vor fi aduse de la Catedrala Arhiepiscopala de la Roman vesmântul Sf. Cuv. Parascheva si racla cu moastele Sf. Antipa de la Calapodesti. Evenimentele se vor incheia sâmbata, 30 ianuarie, cu Sfânta Liturghie de hram oficiata de ierarhul locului, IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului si Bacaului, insotit de un sobor de preoti din Protopopiatul Bacau.

    Municipiul Onesti pierde investitiile in apa-canal

      Al doilea mare oras al judetului ramâne fara investitii in apa si canalizare – Cauza o constituie numeroasele procese dintre operatorul privat si CL Onesti – CJ Bacau a incercat o solutie, dar a fost blocat in instanta

      Investitiile in sistemul de apa si canalizare din Onesti, necesare dar imposibil de realizat cu fonduri europene in cadrul master-planului judetului, precum si cauzele care au adus municipiul in aceasta situatie au fost dezbatute intens de alesii judetului, pe final de an. Deoarece Neculai Olaru, PNL, a lansat diverse acuzatii in ultimele sedinte, Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean (CJ), i-a amintit lui Neculai Olaru ca, fiind prefect atunci, nu a sustinut infiintarea ADIB (Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Bacau) desi era absolut necesara pentru accesarea fondurilor europene. “Va dau dreptate in privinta Onestiului, ce se intâmpla la Onesti e absolut anormal”, a recunoscut, acum, Neculai Olaru.

      Pentru ca lucrurile sa le fie clare alesilor, mai ales celor din PNL, li s-a reamintit traseul juridic al sistemului de apa-canal, incepând din 1995, când RAGCL Onesti s-a reorganizat in SC Onedil Onesti. Astfel, in 1999 are loc privatizarea Onedil SA, dar capitalul social nu a cuprins si retelele de apa-canal. In 2001, Onedil se divizeaza in SC Apa-Canal SA si SC ONSAL SA. Instanta constata ca Onedil nu avea incheiat cu Primaria Onesti un contract de administrare sau concesiune pentru bunurile publice. De asemenea, contractul de privatizare nu contine o clauza cu privire la transmiterrea “unui monopol natural” sau a unor “drepturi exclusive” de prestare a serviciilor de apa-canal.

      Contract de concesiune pe 49 de ani

      Curtea Constitutionala admite exceptia ridicata de CL Onesti, precizând ca bunurile si serviciile publice se atribuie prin contract de concesiune societatilor infiintate prin reorganizarea RAGCL. Alesii onestenilor decid in 2002 ca sistemul de apa-canal (proprietate a municipiului) trece in administrarea CL Onesti, dar pierd in instanta. Pe de alta parte, si firma privata Apa-Canal SA, care cere ca CL Onesti sa fie obligat a incheia contract de concesiune pe 49 de ani, pierde procesul. “Orice hotarâre a CL Onesti luata pentru reglementarea situatiei juridice a serviciilor si sistemelor de alimentare cu apa si canalizare a fost atacata in instanta de catre SC APA-CANAL SA Onesti”, arata Dragos Benea, presedintele CJ Bacau.

      Intre acestea, participarea municipiului Onesti la constituirea Apa-Serv SA, ADIB si a CRAB (Compania Regionala de Apa Bacau). In 2011, dupa asocierea CL Onesti cu CJ Bacau pentru investitii prioritare, conform Tratatului de aderare la UE, autoritatea locala a decis infiintarea Serviciului Public de Alimentare cu Apa si Canalizare, dar aceasta decizie si altele adiacente au fost atacate de Prefectura in 2012. In 2013, Curtea de Apel admite recursul CL Onesti si ANRSC si modifica sentinta Tribunalului, ca nefondata. Urmeaza multe alte procese care au drept scop sa impiedice inregistrarea SC Apa Municipal Onesti, care apartine CL Onesti.

      Judetul s-a asociat cu Onestiul. Degeaba!

      Ideea e ca locuitorii din Onesti ar fi putut beneficia de investitii realizate din fonduri europene daca nu ar fi existat acest razboi. In master-planul aprobat in 2009, Onestiul era prins cu 3 obiective: extinderea si reabilitarea statiei de epurare, canalizare noua in Borzesti, dar si extinderea retelei (175.000 euro). Erau necesare doar doua conditii: operatorul serviciului de apa-canal sa nu fie privat, iar municipiul Onesti sa fie membru al ADIB. Nu era membru al ADIB deoarece s-a retras pentru a nu compromite, din cauza proceselor, toate investitiile judetului Bacau. Acestea sunt prinse intr-un proiect integrat, unic, in valoare de 108 milioane de euro.

      Pentru ca Onestiul sa nu fie izolat total, CJ Bacau s-a asociat cu municipiul, obligându-se sa suporte 90 la suta din valoarea investitiilor. Intre acestea, canalizarile din cartierele Buhoci, 6 Martie si Cuciur, finalizate in 2013, reteaua din Borzesti, in lucru, si studiul de fezabilitate pentru Statia de Epurare, ultimul fiind blocat de litigiul deschis de SC Apa-Canal SA Onesti. Dragos Benea, presedintele CJ Bacau, avertizeaza: “In aceste conditii, municipiul Onesti este pus in imposibilitatea beneficierii de fonduri de la bugetul judetului si cu atât mai mult din fonduri europene prin POIM 2014-2020 (n.r.:Programul Operational Infrastructura Mare), riscând sanctiuni drastice pentru incalcarea standardelor impuse prind Directiva Europeana 91/271/CE privind tratarea apei uzate menajere”.

      Buget impartit de roboti

      Dupa ce au ramas fara pensii speciale, lovitura primita din partea guvernului tehnocrat, primarilor din judetul Bacau le-a mai venit o bucurie, cu aceeasi esenta amara: bugetul, banii repartizati prin Consiliul Judetean. Anul trecut, repartizarea s-a facut direct de ministerul Finantelor, sume intrate in conturile din Trezorerie.

      Multumiti, nemultumiti, primarii nu mai aveau posibilitati de a protesta, de a mai da un telefon unuia sau altuia din conducerea judetului. S-a reclamat atunci ca s-a facut o repartitie mecanica, fara a se lua in calcul problemele, nevoile din fiecare localitate, ale fiecarui primar, criteriile nefiind transparente, iar cele intrate in ecuatie au avut darul sa nasca controverse, cele mai multe fiind rezolvate pe baza unui obicei canin: latratul la Luna. Din toata afacerea au avut de câstigat consilierii judeteni, presedintele si vicepresedintii: nu si-au mai batut capul, nu si-au mai facut dusmani, au ramas cu cei pe care ii aveau. Cât despre prietenii, in politica sunt efemere, iar uneori periculoase.

      In mapele consilierilor se afla Bugetul deja repartizat de Dragos Benea et. com. Cum primarii nu sunt invitati la sedinta de astazi a CJ, cei mai multi nemultumiti si-au desemnat purtatori de cuvânt, in persoana unor consilieri, care se revendica dintr-o zona sau alta. La o privire generala, neutra, te-ai putea intreba de ce municipiul Moinesti primeste mai multi bani decât Onestiul (500.000 la 200.000), comunele Sascut si Margineni doar 100.000 de lei, iar Stefan cel Mare si P. Turcului au peste 500.000 de lei.

      Bataie de cap, la care se adauga la imparteala o suma infima pentru modernizarea drumurilor, din 4 milioane de lei nu se vor imfrupta insa orasele, care au buget propriu. Ce sa faci cu patru milioane de lei? Niste studii de fezabilitate, un proiect-doua si doua podisti. Nu stiu daca presedintele Dragos Benea a reusit sa scoata vreun diftong când a parcurs bugetul repartizat, mai ales ca 2016 este unul electoral, din martie pâna in noiembrie. S-au inchis portile de la ministere, ministrii nu si-au publicat telefoanele mobile, presedintii de partide nu mai au nicio trecere pe la Guvern, fie ele in opozitie sau la putere. Tehnocratii nu au sentimente, nu au dureri, nu au nevoi, nici bucurii, sunt, se spune, un fel de roboti.

      Tehnologie si societate

      Daca s-ar face un grafic al dezvoltarii tehnologice, acesta ar fi, fara indoiala, cel al unei functii exponentiale: o crestere inceata timp de mult timp urmata de o crestere brusca, exploziva. In paralel, un grafic al dezvoltarii societatii umane ar urma indeaproape prima parte de la graficul dezvoltarii tehnologice iar dupa momentul in care tehnologia „explodeaza”, graficul societatii ar inregistra doar o mica si nesemnificativa crestere.

      Cu alte cuvinte, dezvoltarea tehnologica a umanitatii nu a fost insotita si de o dezvoltare sociala pe masura; umanitatea, desi a reusit sa creeze masini care sa inlocuiasca munca omului, care sa-l transporte, care a creat o agricultura performanta, industrii si servicii, nu a reusit sa tina pasul. Din punct de vedere social, omul a ramas tributar dogmelor Evului Mediu. Si nu e vorba aici doar de religie; este vorba de modul in care omul priveste viata, lumea inconjuratoare si pe semenii sai. E vorba, intre altele, despre faptul ca o buna parte din umanitate considera normal ca femeia sa se supuna barbatului, ca unii oameni sunt mai prejos dect altii pe scara sociala, ca o mica parte din umanitate are dreptul „divin” de a beneficia de servitutea celorlalti sau ca, de exemplu, homosexualii sunt inferiori omului „normal” si trebuie urgisiti prin orice mijloace.

      Homosexualitatea nu a aparut de ieri, de astazi. Avem istorii inca din antichitate despre aceasta practica; stim ca pâna si Cezar a avut astfel de experiente (avea sa fie numit, in batjocura, „barbatul tuturor femeilor si femeia tuturor barbatilor”), stim ca si in Evul Mediu era o practica destul de raspândita desi sanctionata.

      Faptul ca la finele secolului trecut s-a renuntat la pedepsirea penala a homosexualilor iar, ulterior, o legatura intre persoane de acelasi sex este recunoscuta sub diferite forme juridice – de la uniune civila pâna la casatorie – se inscrie intr-o normalitate a evolutiei moravurilor. Ca exista inca persoane care se declara impotriva, nu e de mirare: ca sa facem o comparatie tehnologica, au existat si persoane care au fost impotriva automobilelor sau a trenurilor din motive religioase.

      Ceea ce nu inteleg sau nu vor sa inteleaga unii este ca fie ca vor, fie ca nu vor, vor exista si gay si lesbiene, si sado-masochisti si swingers, etc. Si, probabil, dupa casatoriile gay vor exista casatoriile intre mai mult de doua persoane. Care exista la un nivel neoficial astazi.

      Percheziții la Sascut

        La data de 25 ianuarie a.c., polițiștii Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au efectuat două percheziții domiciliare, în comuna Sascut, la bănuiți de furt calificat.

        Au fost identificate și ridicate în vederea cercetărilor bicilete și articole electronice, susceptibile a proveni din săvârșirea de infracțiuni.

        Doi minori de 17 ani au fost conduși la sediul Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni.

        Din cercetări a rezultat că în luna iulie 2015 cei doi minori ar fi sustras bunurile în cauză din locuinţele a două persoane din comuna Sascut.

        Bunurile au fost restituite persoanelor vătămate.

        În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

        Depistați în flagrant în timp ce tăiau ilegal arbori

          Polițiștii din comuna Ghimeș-Făget au depistat în flagrant, la data de 25 ianuarie a.c., un bărbat de 28 de ani, din comună, care a tăiat ilegal de pe picior, un număr de 9 arbori, esenţă răşinoasă, specia brad, din punctul Pârâul Patky, sat Ghimeş.

          Materialul lemnos, în volum total de 6,785 mc şi valoare de 1157,13 lei, a fost ridicat în vederea confiscării.

          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală de arbori, urmând ca la definitivarea cercetărilor dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, cu propuneri procedurale.

          De asemnea polițiștii din comuna Palanca au depistat în flagrant un bărbat de 69 de ani, din comună, care a tăiat ilegal de pe picior 8 arbori esenţă răşinoase și foioase, din punctul Voica, din comuna Palanca.

          Materialul lemnos cu volumul total de 5,476 mc şi valoare de 750,25 lei, a fost ridicat în vederea confiscării.

          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiuni de tăiere ilegală de arbori.

          Odobesti: un sofer beat a lovit un pieton chiar sub ochii politistilor

            La data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în comuna Odobeşti, au observat în trafic un autoturism care pe timpul deplasării pe drumul public a acroşat un localnic de 76 de ani.

            La volanul autoturismului polițiștii au identificat un bărbat de 42 de ani, din comună, care emana halenă alcoolică.

            Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

            Bărbatul de 76 de ani a precizat că nu a suferit leziuni și nu necesită îngrijiri medicale.

            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

            Condamnat la închisoare pentru conducere cu permisul suspendat

              La data de 25 ianuarie a.c., polițiștii Secţiei 3 Poliţie Ruralǎ Oneşti au depistat un bărbat de 45 de ani, din comuna Bogdǎneşti, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

              Bărbatul a fost condamnat de Judecǎtoria Oneşti la o pedeapsă de 1 an şi 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul având permisul de conducere suspendat și a fost încarcerat la Penitenciarul Bacǎu.

              Cercetat pentru furt calificat, în stare de arestare preventivă

                La data de 25 ianuarie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 2 Poliție Bacău au depistat un bărbat de 57 de ani, din Bacău, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt.

                Din cercetările polițiștilor a rezultat că la data de 05 ianuarie a.c., în jurul orei 19.00, pe timpul programului de lucru a pătruns în incinta unui magazin din zona de nord a municipiului Bacău și profitând de neatenţia personalului de serviciu, a sustras suma de 485 lei, dintr-un sertar amplasat lângă casa de marcat.

                Faţă de cel în cauză s-a luat măsura reținerii iar ulterior a fost prezentat instanței care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

                Comisarul Adrian Movila, eliberat si condamnat la 3 ani închisoare, cu suspendare

                  Judecatoria Bacau a admis, astazi, acordul de recunoastere a vinovatiei încheiat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Bacau cu Adrian Movila, comisar sef la IPJ Bacau, cercetat pentru infractiuni de favorizarea infractorului.

                  Instanta l-a condamnat pe Movila la 2 ani si 4 luni închisoare, la care a adaugat un spor de 8 luni închisoare, in total o pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendare.

                  Pe parcursul termenului de supraveghere, politistul va presta munca în folosul comunitatii în cadrul Primariei Bacau – Serviciul Public de Salubritate si Spatii Verzi sau la Caminul de Batrâni, pe o perioada de 120 de zile lucratoare. De asemenea, s-a constatat încetata de drept masura arestului preventiv si s-a dispus punerea de îndata în libertate a inculpatului, aceste dispozitii fiind executorii.

                  Conform aceleiasi sentinte, Movila a fost obligat la plata sumei de 45.000 lei, drept cheltuieli judiciare. Impotriva condamnarii se poate face apel. Comisarul Movila a fost arestat preventiv pe 8 ianuarie, fiind acuzat de doua infractiuni de favorizarea faptuitorului.

                  Este vorba de doua dosare in care politistul a furnizat inculpatilor informatii legate de ancheta in curs. Unul dintre aceste dosare este cel al fostului primar din Margineni, Marcelin Solot, trimis in judecata pentru fapte de coruptie. Initial, Adrian Movila s-a declarat nevinovat.

                  Pe 5 iunie 2016 mergem la vot

                    Guvernul a stabilit ieri data alegerilor locale. Pe 5 iunie vom merge la urne pentru a ne alege primarul, consilierii locali si consilierii judeteni. Pe 6 mai va incepe campania electorala care va dura 30 de zile.

                    Tot cu 30 de zile inainte de alegeri, autoritatile locale trebuie sa publice delimitarea, numerotarea si sediile fiecarei sectii de votare si numarul circumscriptiilor electorale. Candidaturile se depun cel mai târziu cu 40 de zile inainte de data alegerilor.

                    Lista de consilieri locali va cuprinde 23 de nume, iar la CJ vom alege 35 de persoane.

                    Generalul de brigada Vasile Enache, seful Inspectoratului de Jandarmi Bacau, s-a pensionat

                      Generalul Vasile Enache (stanga) ii lasa locul col. Constantin Morosanu (dreapta)

                      – la conducerea unitatii a fost imputernicit de catre Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, pentru o perioada de sase luni, col. Constantin Morosanu, venit de pe functia de inspector sef la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Botosani

                      Seful Inspectoratului de Jandarmi Judetean (IJJ) Bacau, general de brigada – cu o stea Vasile Enache, a iesit la pensie, incepând cu data de 26 ianuarie. Decretul privind trecerea sa în rezerva ca urmare a pensionarii a fost semnat de presedintele Klaus Iohannis saptamâna trecuta.

                      Generalul Enache are 35 de ani de activitate in sistemul militar si a urmat toate treptele ierarhiei pâna a ajuns sa conduca Inspectoratul de Jandarmi Bacau, functie pe care o ocupa din anul 2010.

                      Si-a inceput cariera ca si comandant de pluton, apoi a fost comandant de garda, de companie, ofiter de stat major, comandant al Comandamentului de Jandarmi Judetean Bacau, prim-adjunct al inspectorului sef, comandant al Gruparii de Jandarmi Mobila Bacau si inspector sef al IJJ Bacau. In decembrie 2014 a fost avansat la gradul de general de brigada.

                      Pagina 1

                        pagina-1

                        Scandal pe cladirile de la Sarata Bai

                          – mai multi localnici din comuna au protestat pentru salvarea de la demolare a vechilor cladiri ale statiunii – proprietarul de la Sarata Bai vrea sa ridice constructii noi – in conflict, au intervenit si sustinatorii Primariei care pretind ca activele au fost cumparate la licitatie de actualii proprietari

                          S-au adunat nori de furtuna deasupra comunei Sarata. De aceasta data, samânta de scandal s-a imprastiat din cauza bailor de sare din localitate. Astfel, câteva zeci de localnici din comuna au protestat, ieri, la Caminul Cultural din localitate impotriva deciziei administratorilor bailor de a darâma vechile constructii.

                          Pe locul acestor cladiri, Episcopia Romano-Catolica, proprietarul obiectivului, ar urma sa ridice constructii noi, pentru aceasta obtinând deja fonduri. „Practic, ne aflam aici tocmai pentru ca administratorii complexului ignora faptul ca exista un proces in instanta si, normal, ar fi trebuit sa stopeze demolarea, cel putin pâna la solutionarea definitiva a cauzei de catre instanta de judecata”, spune Ion Elisei, initiatorul protestului.

                          Potrivit acestuia, in urma unui certificat de grefa emis de Judecatoria Bacau, pe adresa proprietarului statiunii a ajuns o notificare prin care i se facea cunoscuta existenta dosarului pe rolul instantei locale. Conflictul din comuna e mai vechi si pare a fi plecat de la bâlbâiala privind adevaratul proprietar al minicomplexului balnear.

                          Protestatarii sustin ca baile au fost ridicate de parintii si bunicii lor, prin munca depusa la CAP-ul din localitate, pe vremea de dinainte de 1989. „Baile au fost facute de oamenii care au muncit la CAP, de aceea ar fi normal sa treaca in patrimoniul Consiliului Local, sa facem si noi comuna mai frumoasa, cum e la Margineni, la Luizi Calugara, la Faraoani”, spune Stelian Haidau, un batrân din localitate.

                          Mobilizarea, direct de pe Facebook

                          Rând pe rând, la Caminul Cultural, s-au adunat zeci de nemultumiti, oamenii fiind anuntati inclusiv pe retelele de socializare de pe internet. In aceste conditii, la fata locului au sosit jandarmii si politisti, pentru a supraveghea bunul mers al intrunirii.

                          „De aici preluam noi si responsabilii de ordine. Manifestarea de astazi este avizata de catre comisia de avizare in cadrul sedintei care a fost vinerea trecuta. Va rog sa le permiteti oamenilor accesul in Caminul Cultural, indiferent de câti sunt. Nu mai tineti oamenii aici”, i-a cerut reprezentantul jandarmilor viceprimarului Stelian Câmpeanu, sosit la fata locului cu cheile de la cladire. Disputele s-au intetit, la un moment dat, dupa care au continuat in interiorul cladirii.

                          „Baile astea s-au vândut ca o vaca in târg”

                          Localnicii spun ca, in mod normal, acele bai nu ar fi trebuit darâmate, „chiar daca, timp de 12 ani, in urma unui proces verbal ilegal, le-au folosit dânsii”.

                          „Initial, aici a fost o baza de spiritualitate si tratament si ni s-a promis ca localnicii vor putea folosi aceste bai, chiar si gratuit, in cazul unora dintre ei. De aceea, vrem sa ajunga din nou la Consiliul Local. Baile astea s-au vândut ca o vaca in târg”, au strigat protestatarii.

                          Oamenii mai reclama si faptul ca proprietarul statiunii a decis sa vânda apa sarata care curge pe malul santului cerând 20 de bani pentru fiecare litru. „De aici a pornit tot scandalul. Apa e pusa de Dumnezeu in pamânt, la fel si sarea, si nu era in dreptul lor sa o vânda”, sustine Lina Oancea, localnica. La un moment dat, insa, evenimentul a capatat o vizibila nuanta politica, in conflict intervenind si sustinatori ai Primariei care s-au prezentat la sediul Caminului Cultural in scopul probabil de a contracara actiunea protestatarilor.

                          „Vreti si alta parere? Eu am scris monografia comunei Sarata, am studiat trei luni in arhivele nationale din Bacau. Detin documente care probeaza ca baile apartin Episcopiei Romano-Catolice inca din 1929. Preotul Pal a cumparat, in mai multe etape, suprafete de teren de la sateni, pâna la aproape un hectar si jumatate. Au venit comunistii, au nationalizat, iar preotii au asteptat vremuri mai bune.

                          Dupa 1990, au cerut proprietatea inapoi, statul i-a refuzat, pe motiv ca au apartinut CAP-ului, si atunci s-a organizat o licitatie, cu acordul membrilor CAP. Iar, dintre cei trei participanti, Episcopia a oferit cel mai mult: circa 150 de milioane de lei vechi”, incearca sa explice Ionel Balan, consilier local din Sarata.

                          Florentin Radu

                          baza tratament pr lucian

                          Baza de agrement Sarata Bai apartine Episcopiei Romano-Catolice de Iasi. Potrivit pr. Lucian Simon, administratorul bazei, „din 1921, preotul satului, Petru Pal, a cumparat de la diferite persoane terenurile si izvoarele, iar in 1929 le-a vândut Episcopiei. Dupa colectivizare, Episcopia si-a rascumparat proprietatea. Au existat numeroase litigii, pe diferite bucati de teren, dar acestea s-au incheiat.” Drept urmare, proprietarul de drept este liber sa faca investitii pe teren. „Din pacate, in prezent, nu sunt conditii pentru a functiona 12 luni. Piscinele exterioare sunt deschise doar in sezonul cald, iar in paralel se face tratament si in interior. Expertiza cladirii a aratat ca aceasta trebuie darâmata, nu poate fi consolidata. Am obtinut autorizatie de demolare, avem toate avizele, am anuntat cetatenii, nu ar trebui sa fie probleme”, a declarat pr. Simon. Acesta a obtinut pentru modernizarea bazei 6 milioane de euro de la niste investitori italieni din Udine, care vor ridica aici o noua baza de tratament, se vor amenaja mai multe piscine, va creste capacitatea de cazare, totul pentru ca baza sa fie deschisa 12 luni pe an. Apa sarata, cu numeroasele sale proprietati pentru sanatate, ar putea fi o atractie pentru numerosi turisti, primii vizati fiind cei din Moldova. Proiectul are sustinerea administratiei locale, care a depus un dosar la Ministerul Turismului pentru a obtine atestarea comunei Sarata ca zona turistica. (Andreea G.)

                          Cruciada anti-gay a ajuns in licee

                            De câteva zile bune, unitatile de invatamânt bacauane, inclusiv cele din judet, au primit o circulara din partea Inspectoratului Scolar Judetean Bacau prin care, negru pe alb, cu litere de-o schioapa, li se atragea atentia directorilor sa respecte Legea educatiei care interzice orice activitati care pot pune in pericol sanatatea si integritatea fizica sau psihica a copiilor si a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar si nedidactic, precum si activitatile de natura politica si prozelitismul religios.

                            “Prin urmare, este interzisa orice strângere de semnaturi, in cadrul institutiei dv., care poate fi incadrata in categoria prozelitismului religios”, scria in finalul circularei.

                            Hârtia se pare ca nu a fost luata in seama de un profesor de la Colegiul National „Vasile Alecsandri” Bacau, care a incercat sa-i determine pe elevi sa semneze o petitie impotriva casatoriilor gay.

                            Initiativa a stârnit si interesul Consiliului Judetean al Elevilor Bacau, ce a acuzat, initial, conducerea colegiului pentru acest lucru, dar care si-a cerut, ulterior, scuze: “Exista dovezi clare care confirma faptul ca directiunea si-a facut datoria, informând colectivul de cadre didactice cu privire la ilegalitatea strângerii de semnaturi, ba chiar au facut demersurile necesare opririi acestui act ilicit.”

                            Chiar daca, la inceput, prof. Calin Boamba, directorul liceului, a declarat pentru Desteptarea ca a fost vorba de o situatie care nu a avut finalitate, pentru ca a fost stopata imediat, ieri, a revenit asupra declaratiei: „Vad ca stiti multe. Aveti chiar si numele profesorului in cauza, desi noi nu am dat niciun detaliu. Da. A fost acea initiativa, dar cum v-am spus si saptamâna trecuta când ati intrebat, nu are rost sa vorbim de o situatie care nici nu a existat.”

                            Cu toate acestea, profesorul despre care se face vorbire a primit o mustrare verbala urmare a acestui subiect. „Nu putem strica, asa, dintr-o data, cariera unui om, doar pentru ca a incercat ceva. In plus, de la prozelitism pâna la casatoriile intre persoane de acelasi sex, e distanta mare. Important este sa se inteleaga cele doua termene”, ne-a mai spus directorul Boamba.

                            Weekend plin in statiunea Slanic Moldova

                              Turistii au luat cu asalt orasul Slanic Moldova, la sfârsitul saptamânii trecute, fiind atrasi mai ales de pârtia Nemira si zona de agrement.

                              “In acest acest week-end, statiunea a fost full. M-a bucurat faptul ca multi turisti au afirmat ca pârtia e foarte buna. I-am rugat pe cei pe care ii cunosc sa fie sinceri si au marturisit ca pârtia e foarte buna si ca sunt foarte multumiti”, a declarat Andrei Serban, primarul orasului Slanic Moldova. Unii au venit ca sa schieze, altii pentru telescaun, dar toti au apreciat conditiile pe care le ofera statiunea.

                              “Sa dea Dumnezeu sa se mentina vremea asa! Daca e destul de frig, tunurile de zapada pot face fata”, a mai spus Andrei Serban. Romil Botezatu, directorul Serviciului Public pentru Promovarea Turismului din cadrul Consiliului Judetean, arata ca au fost doua mii de vizitatori numai pe pârtie si ca s-a schiat in conditii optime.

                              “S-a lucrat si se lucreaza in fiecare noapte cu cele trei tunuri de zapada, singura conditie fiind ca temperatura sa fie destul de scazuta. Astfel, la ora actuala, avem un strat de 15-20 cm de zapada artificiala”, a declarat Romil Botezatu. Programul zilnic pentru schiori este intre orele 10 si 18 in cursul saptamânii, iar in intervalul vineri-duminica, intre orele 10 si 20.

                              Pentru turisti, programul este 10-16. Cei care doresc si alte informatii pot accesa site-ul www.partianemira.ro sau pot suna la numarul de telefon 0371.023.073.

                              O masina de politie a intrat in portile unei locuinte

                                Proprietarul se teme ca va ramane cu paguba

                                – accidentul s-a petrecut duminica seara, pe strada Siretului, din municipiul Bacau – in masina politistilor erau doi barbati incatusati pe care ii duceau la sectie dupa ce facusera scandal la domiciliu

                                Echipajul de politie fusese solicitat sa aplaneze un conflict iscat intr-o familie. In urma interventiei, agentii au incatusat doi barbati care au continuat sa se incaiere si pe bancheta din spate a autospecialei, iar atunci l-ar fi lovit cu piciorul pe politistul de la volan.

                                Acesta a pierdut controlul directiei de mers si a ajuns cu masina de serviciu in portile din fier ale unei locuinte de pe strada Siretului, pe care le-a distrus. Proprietarul a iesit afara, alertat de zgomotul produs in urma impactului.

                                „Am auzit o bubuitura si am iesit afara. M-am trezit cu masina de politie in gard. Era de la Sectia 2. Au venit foarte repede echipajele, au facut cerecetarea la fata locului si apoi au preluat masina”, ne-a declarat Gheorghita Vasilache, luni, când a sunat la redactia noastra nemultumit ca nu stie cine o sa-l despagubeasca dupa cele intâmplate.

                                Cazul s-a transformat intr-unul de ultraj, iar cercetarile au fost preluate de catre Parchetul de pe lânga Judecatoria Bacau.

                                Club de Robotica la Colegiul National „Ferdinand I”

                                  Un nou hobby prinde contur in rândul elevilor de la Colegiul National „Ferdinand I”. Incepând de luni, 25 ianuarie, acestia se bucura de un nou club din sfera ICT, care se alatura celor deja existente (robotica LegoMindstorms, WebDesign si programare).

                                  Clubul de Robotica Scratch, lansat oficial ieri, permite elevilor, de peste 9 ani, descoperirea elementelor de stiinta, tehnologie, inginerie si matematica intr-un mod distractiv, atragator si activ. Cursantii sunt incurajati sa gaseasca solutii creative pentru diverse ipoteze si apoi sa le implementeze printr-un proces de selectare, construire, testare si evaluare. Clubul a fost infiintat la propunerea prof. Nicu Harasemciuc si a membrilor Alumni Ferdinand, la cererea elevilor si a profesorilor.

                                  „Aceasta idee am avut-o de mai demult, dar acum am avut ocazia sa o aplic, având in vedere ca elevii sunt tot mai atrasi de ce inseamna IT si tot ce inseamna modern. Impreuna cu Asociatia Alumni a absolventilor «Ferdinand» am aplicat pe Legea 350 la Primaria Bacau si astfel am obtinut o parte de finantare pentru acest proiect”, a declarat prof. Nicu Harasemciuc, director adj. al Colegiului National „Ferdinand I”.

                                  „Proiectul face parte dintr-unul mai vast. Este vorba de mai multe cluburi ICT, urmând ca de luna viitoare sa mai deschidem doua cluburi, clubul de film, respectiv de robotica Arduino. Clubul pe care l-am inaugurat acum este orientat pe lucrul in echipa, pe montaj, plecând de la lego, utilizeaza un soft F3, care este destul de usor de utilizat.”
                                  prof. de informatica Ana Intuneric, coordonator de proiect

                                  Noul club de la „Ferdinand” a fost foarte asteptat de elevi, lucru vizibil prin numarul mare de tineri prezenti la deschiderea oficiala. Activitatile din acest proiect se adreseaza tuturor elevilor, de la toate scolile si liceele bacauane, si au loc dupa orele de curs.

                                  „Pentru mine acest club inseamna locul unde vin si ma relaxez si in acelasi timp sa contruiesc lucruri. Si la scoala de vara am invatat asa ceva, iar acum nu puteam sa ratez o astfel de oportunitate. Clubul este pentru mine, deocamdata, un hobby. Ce va urma, vom vedea.”
                                  Denisa Basag, clasa a VI-a C.N. „Ferdinand I”

                                  „Este o idee noua pentru mine si sunt foarte curios despre ce voi invata. Tot ce imi doresc este sa fie o experienta buna si cu rezultate pentru viitor, pentru ca imi doresc sa ma orientez in acest domeniu.”
                                  Liviu Andrei Simion, clasa a XI-a C.N. „Gh. Vranceanu”

                                  „Clubul de robotica ar putea insemna o mare oportunitate pentru mine intrucât sunt pasionata de informatica, fizica, matematica. Sunt la inceput de liceu, nu m-am gândit inca la ce drum voi alege in viitor, dar robotica poate fi o cale.”
                                  Iulia Tanase, clasa a IX-a C.N. „Ferdinand I”

                                  Cât de sigure sunt institutiile publice?

                                  Complexul Muzeal de Stiintele Naturii Bacau functioneaza doar cu aviz/ foto: Liviu Maftei

                                  – dupa tragedia de la Colectiv a aparut si intrebarea cât de sigure sunt in cazul unui incendiu si institutiile publice sau cele in care se desfasoara activitati la care participa sute de persoane? – pompierii au verificat anul trecut o parte dintre ele si au impartit 28 de avertismente si doua amenzi

                                  Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau a verificat anul trecut noua institutii din municipiul Bacau. Este vorba despre Primaria Bacau, Consiliul Judetean Bacau, Bazinul de Inot, Spitalul Judetean de Urgenta Bacau, Teatrul Municipal „Bacovia”, Casa de Cultura, Sala Sporturilor, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” si Complexul Muzeal de Stiintele Naturii „Ion Borcea” Bacau. La toate s-au constatat nereguli, insa marea majoritate au fost sanctionate cu avertismente, pentru ca nu erau grave, iar unele au fost solutionate pe timpul controlului.

                                  La Consiliul Judetean Bacau s-au gasit doar doua deficiente, dintre care una a si fost remediata atunci. Cladirea nu are nevoie de aviz sau autorizatie de securitate la incendiu, asa cum nu au nevoie nici Primaria Bacau si Teatrul Bacovia, pentru ca nu sunt cladiri modernizate. La teatru s-au gasit trei nereguli, dar au fost solutionate pe loc. Spitalul Judetean Bacau a obtinut autorizatie de la ISU pentru patru cladiri modernizate si sunt emise alte sapte avize de securitate la incendiu pentru lucrari de modernizare si reparatii, urmând ca dupa finalizarea acestora sa se solicite si autorizatiile.

                                  La Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau s-au facut doua controale si s-au aplicat doua avertismente, dintre care unul pentru ca s-au gasit improvizatii la instalatia electrica, insa institutia are autorizatie ISU. In ceea ce priveste Bazinul de Inot, acesta detine doar aviz de securitate la incendiu. Inspectorii care au mers aici de doua ori in control au constatat ca nu erau elaborate deciziile privind apararea impotriva incendiilor, nu erau definitivate documentele pentru obtinerea autorizatiei de securitate la incendiu iar instalatia de hidranti interiori nu era verificata periodic cu o persoana autorizata.

                                  Casa de Cultura, in plina procedura de autorizare

                                  In ceea ce priveste Casa de Cultura Bacau, conducerea acesteia a decis sa-si suspende activitatea din sala mare de spectacole pentru a se pune la punct si a obtine autorizatie de la ISU, insa procedura este greoaie si necesita timp si multe resurse. Totusi, directorul este optimist si spera ca in doua luni artistii sa poata urca din nou pe scena de aici. „Pentru a obtine autorizatia de la ISU sunt niste pasi de facut. Sunt niste etape care dureaza si este ca si când am ridica din nou Casa de Cultura, pe hârtie vorbind. Am reusit pâna acum sa parcugem doua dintre etape, in sensul ca avem proiectul facut de arhitect si cele ale tuturor instalatiilor si urmeaza ca zilele acestea sa vina scenaristul la foc. Dânsul se uita pe proiect si spune: «aici mai e nevoie de un stingator, dincolo sunt prea multi hidranti, acolo mai este nevoie de inca ceva». Daca totul este in regula atunci putem ajunge la expert si când expertul isi pune ultima viza ma pot duce la ISU pentru a obtine autorizatia”, a explicat Ghiorghe Huluta, directorul Casei de Cultura Bacau.

                                  Lucrari complexe la „Stiintele Naturii”

                                  Nici Complexul Muzeal de Stiintele Naturii Bacau nu a reusit sa definitiveze documentele pentru a obtine autorizatia de securitate la incendiu si functioneaza doar cu aviz. De asemenea, s-a mai constatat ca nici fisa obiectivului nu este intocmita conform O.M.A.I., nr. 89/2013. „Pe baza avizului de securitate la incendiu, inca de anul trecut am definitivat proiectul pentru obtinerea autorizatiei de functionare, insa sunt mai multe lucrari complexe de executat, unele nu au fost cuprinse in proiectul initial de constructie (usi si pereti rezistentI la foc), altele au fost sesizate la diferite controale, ca urmare a functionarii aici a bibliotecii. Sunt necesari multi bani”, ne-a declarat Gabriela Gurau, manager al Complexului „Ion Borcea”. Toate aceste lucrari au fost cuprinse in bugetul pe 2016, care urmeaza sa fie analizat, iar daca banii vor fi alocati, in urma licitatiei, lucrarile necesare pentru obtinerea autorizatiei de functionare vor putea incepe in cel mai scurt timp, ne-a mai spus managerul institutiei.

                                  La Sala Sporturilor, care acum detine autorizatie de securitate la incendiu, pompierii au mers in control de patru ori, unele verificari fiind facute dupa tragedia de la Colectiv. Cei de la ISU au gasit aici noua deficiente si au aplicat doua amenzi. Administratorul a reusit sa rezolve toate probleme, iar cladirea este acum una sigura, spun pompierii.

                                  „Pentru cladirile nemodernizate, conform art. 30 din Legea 307/2006, privind apararea impotriva incendiilor, nu este obligatorie obtinerea avizului sau autorizatiei de securitate la incendiu.”
                                  capitan Andrei Grecu, ofiter relatii publice ISU Bacau

                                  Geta Panaite
                                  Gheorghe Baltatescu

                                  De ce nu s-a inchis sediul Directiei de Impozite si Taxe

                                  Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau revine cu precizari in urma articolului nostru din data de 20 ianuarie 2016, prin care va informam ca desi s-au gasit nereguli la sediul de la Impozite si Taxe Locale, acesta nu a fost inchis, dar magazinul „Luceafarul” da.
                                  „Art. 3, alin. 1 din H.G. 915/2015 privitoare la stabilirea criterilor pentru oprirea functionarii / utilizarii constructiilor / amenajarilor determinate de încalcarea grava a cerintei de securitate la incendiu, enumera situatiile în care se poate dispune masura complementara de oprire a functionarii ori a utilizarii constructiilor sau amenajarilor care nu au autorizatie de securitate la incendiu. În partea introductiva se precizeaza ca aceasta masura se aplica la amenajarile sau constructiile care au aria desfasurata mai mare de 200 mp, având destinatia de comert, cultura sau turism. Conform art. 46, alin. 2 din Legea 307/2006 privind apararea împotriva incendiilor, modificata prin O.U.G. nr. 52/2015, pe durata de oprire a functionarii ori utilizarii constructiilor sau amenajarilor acestora li se aplica sigiliu, iar art. 46 din acelasi act normativ reglementeza modalitatea în care se aduce la îndeplinire masura complementara, mentionând doar operatorii economici”, sustine cpt. Andrei Grecu, purtator de cuvânt al ISU Bacau. Asadar, primii vizati de noua legislatie au fost tot operatorii economici, asta chiar daca legea ar trebui sa se aplice unitar, atât lor, cât si institutiilor publice, mai ales acelea care presupun aglomerari de persoane.

                                  Andreea Gavrila

                                  „La CSS Bacau suntem 26 de directori”

                                  – declara profesorul Marius Capusa, conducatorul gruparii sportive scolare a municipiului

                                  Directorul Clubului Sportiv Scolar Bacau, Marius Capusa se afla la ora primului bilant. „Am preluat functia de director pe data de 2 martie 2015”, precizeaza profesorul care va implini vârsta de 48 de ani in ultima zi de primavara. Absolvent al IEFS Bacau, licentiat in management sportiv si masterand in drept si administratie publica europeana, Marius Capusa a privit investirea sa la conducerea CSS-ului drept o provocare. „O provocare continua”, tine sa adauge Capusa.

                                  – Domnul director, cum a fost acest prim an din mandatul dumneavoastra la conducerea CSS-ului?

                                  – Inainte de toate, incarcat. Multa munca, dar si multe satisfactii. De obicei, lucrurile se leaga intre ele. Nu-i niciun secret: fara munca, e greu sa ai realizari.

                                  – Imi amintesc ca la investirea dumneavoastra in functie, marturiseati ca principala tinta este, citez, „continuitatea in regim de performanta a clubului”.

                                  – Spre marea mea bucurie, 2015 a confirmat predilectia pentru performanta a sportivilor si antrenorilor de la Clubul Sportiv Scolar. Aurul cucerit de Georgiana Anitei – care este un produs de frunte al clubului nostru – in proba de tripulsalt la Campionatul Mondial de Atletism pentru Juniori 2, medaliile de bronz obtinute de Nicu Ojog la Europenele si Mondialele de lupte rezervate cadetilor sau titlul de campioana nationala la minivolei câstigat de echipa pregatita de Dumitru Matanie sunt exemple graitoare. Si nu sunt singurele! Repet, din punctul de vedere al rezultatelor, 2015 ne-a oferit multe satisfactii. Dar sa stiti ca, in unele cazuri, satisfactiile au depasit sfera rezultatelor sportive.

                                  – La ce va referiti?

                                  – La faptul ca in 2015 am reusit sa renovam o mare parte a Salii „Orizont”. Acum, vestiarele arata mult mai bine, se poate face dus in ele, iar lucrarile vor continua. Pe lista mea de prioritati se afla schimbarea suprafetei de joc, a scaunelor si, mai ales, a acoperisului. Cu sprijinul financiar al Ministerului si, de ce nu, al unor sponsori, speram sa completam procesul de reamenajare a Salii „Orizont”, care, la nivel national, este una dintre cele mai dotate arene ce apartin unui club scolar.

                                  – Sa stiti ca putina lume stie ca sala „Orizont” apartine, de fapt, CSS-ului.

                                  – Foarte corecta observatia. Majoritatea asociaza sala „Orizont” cu Universitatea „Vasile Alecsandri”. Din acest motiv am si tinut sa se monteze la intrare o placa pe care sa fie inscriptionata apartenenta „Orizontului” la patrimoniul CSS-ului. Refacerea fatadei este un alt obiectiv. Si nu doar la „Orizont”, ci si la sala de sport din curtea Colegiului National „Vasile Alecsandri”.

                                  – Sala care apartine tot CSS-ului.

                                  – Exact. Si acolo ar fi multe de facut, dar, din pacate, lipsa spatului ne pune serioase probleme in amenajarea unor tribune. Asta nu inseamna ca vom dezarma! La nivel de infrastructura, am mai multe obiective in plan.

                                  – Cel mai ambitios?

                                  – Amenajarea unei cantine pentru sportivi. Chiar aici, in spatele sediului CSS-ului, se afla o cladire in care, in anii trecuti, faceau practica elevii Colegiului Economic „Ion Ghica”. Acum, cladirea este nefolosita si intentionez sa fac demersurile necesare incheierii unui protocol care sa ne permita preluarea si transformarea sa intr-o cantina. O cantina care sa deserveasca sportivii si profesorii CSS-ului, dar si ai altor unitati de invatamânt. Incerc si sper sa si reusesc. Asa cum doresc, pentru a ramâne la capitolul infrastructura, refacerea bazei de tenis a CSS-ului. Deocamdata, am adus zgura. Eu joc tenis, sunt pasionat de acest sport si tin foarte mult ca baza noastra sa fie din nou una functionala inclusiv in ceea ce priveste vestiarele.

                                  – Ati amintit de faptul ca jucati tenis. Asa ca va voi adresa o intrebare care ar putea sa para hodoronc-tronc, dar care are logica ei: fotbal sau handbal?

                                  – Buna intrebare. Si nu e deloc hodoronc-tronc. Raspund fara sa stau pe gânduri: fotbal. Si adaug: fotbal, dar fara sa uit ca handbalul mi-a dat primul serviciu. Am fost fotbalist mai intâi la LPS si apoi la Partizanul Bacau, in Divizia C, insa in 1994, anul in care am intrat la Institutul de Educatie Fizica de Sport din Bacau, nu s-a facut specializare in fotbal. Asa am ales handbalul. Si sa stiti ca, timp de vreo doi ani, când plecam dimineata de acasa spre facultate, ca sa-mi dau singur un imbold, imi spuneam: „Imagineaza-ti ca azi faci fotbal si nu handbal”. Imi plângea inima dupa fotbal. La drept vorbind, eu nici acum nu ma simt pe de-a-ntregul antrenor de handbal.

                                  – Cu toate acestea, an de an, ajungeti cu echipele dumneavoastra de handbal la turneele finale.

                                  – Aici este o chestie de nuanta. Pot face o echipa deoarece am ochi la selectie. Dar in ceea ce priveste rezultatele, acesta este numai si numai meritul copiilor, care muncesc foarte mult. Termina orele la 14.00, iar la 14.30 sunt la sala. De multe ori, vin nemâncati doar din pasiune pentru handbal. Chiar as vrea sa va notati doua nume: Cosmin Bidasca si Vlad Baisan. Sunt convins ca vor ajunge departe. Si lista e mai lunga.

                                  – Imi amintesc ca, pe vremea când erati in conducerea FCM Bacau, aveati o lista de fotbalisti juniori pe care erati gata sa pariati ca vor avea o cariera ascendenta. Cap de lista era portarul Razvan Petrariu, ajuns intre timp in Liga I.

                                  – Intr-adevar, intre 2007 si 2011 am lucrat la FCM Bacau ca vice-presedinte mai intâi si, ulterior, ca presedinte. A fost o sansa extraordinara, pentru care ii voi ramâne intotdeauna indatorat celui care mi-a oferit-o: Dumitru Sechelariu. Acea experienta m-a ajutat foarte mult. Practic, atunci mi-am facut ucenicia ca manager. Am invatat si contabilitate in acea perioada! Si nu a fost o perioada deloc usoara deoarece, desi era echipa orasului, FCM nu era considerata de unii oameni din politica si din administratia locala ca fiind a Bacaului. Ni se bagau tot felul de contre, punctul culminant fiind retragerea echipei din campionat. Timpul a demonstrat, insa, ca FCM Bacau a fost un club sanatos atât din punct de vedere sportiv, cât si financiar. Uitati-va ce se intâmpla astazi, inclusiv la unele cluburi de prima liga, care nu-si platesc jucatorii cu lunile.

                                  – Doua cuvinte despre stadionul „Municipal”?

                                  – Cred ca stiti ca nu apartine CSS-ului! Lasând gluma la o parte, ce se intâmpla cu stadionul este o jignire la adresa intregii comunitati. Ca sa folosesc o figura de stil, noi, bacauanii, suntem credinciosi sportului-rege, dar am ramas fara biserica. Noua, celor carora am mers de mici pe stadion, ne plânge sufletul când vedem cum arata azi „Municipalul”. N-am sa uit niciodata ca visul meu de copil era sa ajung la prima echipa a Bacaului. Iar când Sport Club a jucat cu Craiova, iar eu, ca si copil de mingi i-am oferit mingea lui Silviu Lung, cred ca am fost cel mai fericit om de pe stadion.

                                  – Incheiem capitolul fotbal si revenim la CSS Bacau, unde va propun sa trecem in revista cele sapte sectii. Prin urmare…

                                  – Prin urmare, lupte. Incep cu luptele deoarece este sectia regina. O sectie care continua sa obtina rezultate cu ecou national si international sub conducerea domnului profesor Butucaru. Acesti copii trebuie pastrati cu orice pret in Bacau; ar fi mare pacat sa-i pierdem.

                                  – V-a surprins bronzul continental si mondial al lui Ojog?

                                  – Când vine vorba de sportivii maestrului Butucaru – care a facut, ani la rând, o echipa extraordinara cu domnul Mocanu – nimic nu ma mai surprinde. Apropo: pensionarea domnului Mocanu nu a insemnat neaparat iesirea dânsului din circuit. Eu pastrez legatura cu domnul Mocanu, asa cum pastrez legatura si cu doamna Rodica Coneschi, care a predat cu succes stafeta la baschet profesorilor Sorin Butnaru si Mihaela Tepes. Ma sfatuiesc cu dânsii, le cer parerea deoarece au idei bune, sanatoase, chiar daca unii poate le considera invechite. Cine nu are batrâni, ar trebui sa-i caute: asta e adevarul. Si sa mai stiti ca la CSS Bacau suntem 26 de directori.

                                  – Cum asa?

                                  – Fiecare profesor este, in felul sau, director. Formam un colectiv unit, dornic de performanta si sa stiti ca nu spun asta doar din complezenta. Este purul adevar. Continuând trecerea in revista a sectiilor, vreau sa subliniez reusitele din atletism, sectie care se bucura de profesionalismul unor antrenori precum Cristi Nemteanu, Costel Sava, Teodora Jercalau, Maria Hagima, Aura Balaban si Bogdan Constantin, dar si performantele echipelor de volei pregatite de Dumitru Matanie,Traian Snel si Sebi Turcanu. La volei, dorinta de performanta este alimentata si de exemplele care vin de la nivelul superior de vârsta. Faptul ca Matanie si Snel il au ca mentor pe domnul Florin Grapa, iar Turcanu este si „secund” al echipei de seniori a Stiintei conteaza enorm, deoarece asigura functionarea unui ciclu complet.

                                  – Mai departe.

                                  – Despre tenis, unde voi pune accent pe refacerea bazei si baschet, unde echipa lui Sorin Butnaru are priza directa cu fazele semifinale ale campionatului, iar elevii Mihaelei Tepes sunt intr-un vadit progres, am amintit. La handbal, incercam sa ramânem conectati la ceea ce inseamna prezenta la turneele finale, in timp ce la badminton, sotii Bogdan si Alexandra Milon reusesc sa tina stacheta ridicata, in ciuda schimbului constant de generatii. Si fiindca am amintit de schimbul de generatii, vreau sa va spun ca unul din proiectele mele vizeaza o selectie la nivelul intregului judet. Ne urcam, noi, antrenorii, in microbuzul clubului, si mergem prin comune pentru a descoperi copii cu aptitudini sportive care sa e permita integrarea in una din cele sapte sectii ale CSS-ului.

                                  – La cum trece timpul, ca peste vreo doua luni ne vom trezi ca ne aflam in… ianuarie 2017. La urmatorul interviu, care v-ati dori sa fie prima intrebare?

                                  – Sincer, mi-as dori sa ma intrebati cum am reusit sa finalizez refacerea Salii „Orizont”. Este mai mult decât un proiect, e o adevarata obsesie.

                                  ULTIMELE ȘTIRI