Acasă Blog Pagina 2970

Hublou / E la nave va

    Carmen Mihalache
    Carmen Mihalache

    Ce mi-am zis la început de an? Dacă el tot s-a înnoit, eu de ce nu aș face la fel? Iar prima idee care mi-a venit a fost aceea de a găsi un nou titlu de rubrică. Și i-am zis „Hublou”, gândindu-mă la tot felul de călătorii, reale sau imaginare, inspirată fiind de acele mici ferăstruici ale unui avion sau vapor.

    Evident, ideea centrală este cea a navigării, incluzând și Internetul, și cum s-ar putea altminteri, din moment ce el face parte deja din viața noastră? Hubloul fiind un orificiu destul de mic, pe care se poate uita o singură persoană, un subiect, carevasăzică, implică ideea de privire subiectivă.

    Voi privi, așadar, lucrurile printr-o mică deschizătură, care-mi aparține, dar ochirile mele se doresc unele cu o deschidere mai mare, aliată fiindu-mi curiozitatea pentru tot ce se întâmplă în jurul meu și dorința de a împărtăși cu alții, cu cititorii, impresii, gânduri, păreri, bucurii, tristeți, neliniști, mirări, nedumeriri, etc. Vom naviga, sper, împreună, dacă tot trăim în vremuri lichide, într-o istorie extrem de schimbătoare, imprevizibilă.

    O navigare împreună, în încercarea de a da un contur lucrurilor, de a le găsi un sens, pentru că avem nevoie de certitudini și de ordine în viața noastră, îți poate aduce un sentiment reconfortant, acela că nu ești singur, că felul în care tu vezi și înțelegi ceva poate avea ecou și în celălalt. Motivul literar al călătoriei și apoi, tematica diversă a voiajurilor au exercitat mereu un fel de fascinație asupra mea.

    Adolescentă, citeam cu nesaț jurnale, memorialistică de călătorie, visând cu ochii deschiși la un viitor în care eu însămi puteam să ajung în cât mai multe locuri din lume. Și, oricum, pentru mine, în acea perioadă de viață, literatura era ca un hotel de lux, care-mi satisfăcea orice gust, orice curiozitate sau extravaganță. Puteam fi oriunde în lume, puteam să mă imaginez în ipostaza oricărui personaj voiam. Și cel mai mult îmi plăcea în Montmartre și Montparnasse. Acolo l-aș fi întâlnit pe Modigliani (mă tulburau figurile lui prelungi, cu ochi melancolici, pe care le priveam îndelung în albumele mele de artă), pe Amedeo, Modi, care recita avântat din „Divina Comedie” și își împrăștia grațioasele desene prin birturi pentru încă un absint. Văzusem și filmul „Montparnasse 19” cu Gérard Philipe, în rolul pictorului (și cu splendida Anouk Aimée în iubita acestuia) și eram pătrunsă absolut de povestea lui tragic boemă.

    Desigur, călătoriile nu sunt altceva, în ultimă instanță, decât cunoaștere de sine, înlesnind o privire întoarsă spre interior. Ele ne autodefinesc, ne dau prilejul unor clarificări, sunt o cale spre adevărurile noastre. Au spus-o, printre alții, Petru Comarnescu, Adrian Marino, Octavian Paler (ce încântătoare volume sunt „Drumuri prin memorie” și „Caminante”!), Romulus Rusan („O călătorie spre marea imaginară”). Interiorizate, călătoriile duc spre o „redescoperire de sine”. Pentru că totul se află în lăuntrul nostru, în propria noastră ființă. Altminteri, și mă întorc la Octavian Paler, aceste „rătăciri ar fi cumplite dacă n-am avea fiecare o Ithaca proprie, interioară”. O ancoră adâncă, un reazem solid.

    E ceea ce vă doresc la acest început de nou an, pe care-l privesc prin hubloul meu, să vă găsiți propria Ithaca, tărâmul interior. Să aveți încredere în forța binelui, a iubirii și a frumuseții. Pentru că numai ea va salva lumea. „E la nave va”, capodopera lui Fellini, vorbind despre sfârșitul unei lumi, înfățișate în tonuri caricaturale, grotești, lasă să se întrevadă, în final, credința unui mare artist în puterea creației omenești, a artei, a imaginației, a frumosului. E la nave va…

    Eminescologul Ștefan Munteanu cucerește (și) Spania

      Universitarul Ștefan Munteanu (foto) a devenit un răsfățat al editurilor europene. Editura Lambert Academic Publishing – Germania, i-a publicat, în condiții grafice de excepție, în limba engleză, studiul „Mihai Eminescu’s. Contribution to the Philosophy of Law” (2014).

      Anul trecut, consacrarea eminescologului a trecut granițele și în Spania. Editura Niram Art Madrid, care are ecouri ample la Londra și New York, i-a publicat/difuzat, în traducerea lui Alexandru Belemuski, remarcabila lucrare ,,La filosofía india y la creación literaria de Mihai Eminescu”. Aventura spirituală a autorului în universul eminescian căpătase deja consacrarea academică prin doctoratul susținut la Universitatea ,,Al. I. Cuza” Iași (1997), cu teza „Filosofia indiană şi creaţia lui Mihai Eminescu”. Publicată la Editura Didactică și Pedagogică, lucrarea a fost aplaudată, peste doi ani, de Academia Română, cu Premiul ,,Ion Petrovici”.

      ,,«Filosofia indiană și creația lui Mihai Eminescu» este o carte gândită şi scrisă cu emoţie şi pasiune. Este o înfăptuire pe care o lungă perioadă de timp nici nu am visat-o. Pentru că în România tinereţii mele exista un mediu cultural care îngrădea până şi visul oamenilor”, spune autorul, care schițează portretul cărții propusă publicului de limbă spaniolă: ,,Această ediție a cunoscut puţine modificări faţă de ediţia în limba română, din 1997. Cert este că spiritul cărţii a rămas în totalitate acelaşi. Am intervenit doar puţin în restructurarea textului, am adăugat unele date lămuritoare, pentru un cititor străin, privind viaţa şi opera marelui poet-cugetător şi am actualizat, parţial, bibliografia. Aşa se explică structura actualei ediţii, care cuprinde următoarele trei părţi: 1. Personalitatea şi opera lui Mihai Eminescu. 2. Dimensiuni ale spiritualităţii indiene. 3. Eminescu și spiritualitatea indiană.

      Prima parte este menită să-i familiarizeze pe cititorii spanioli cu personalitatea reprezentativă a culturii române. Am insistat mai mult asupra caracteristicilor operei. Pentru că opera, chiar dacă a rămas, în cea mai mare parte, doar în manuscrise, oferă consistenţa unei creaţii geniale. Opera este cea care ne dă mărturia felului în care se mira Eminescu în faţa Fiinţei lumii. În partea a doua sunt schiţate, sintetic, dimensiunile şi caracteristicile spiritualităţii vechi indiene care l-au ispitit, deloc întâmplător, pe Mihai Eminescu. Ideea este că, spre deosebire de expansiunile culturale violente, propagarea culturii indiene s-a realizat în mod paşnic şi spontan.

      Altfel spus, vechea filosofie indiană nu a venit să ne agreseze, ci ea a fost atrasă şi acceptată pentru că mediul cultural european avea nevoie de ea. Eminescu a gustat cu nesaţ mesajul textelor vedice şi brahmanice, mesaj pe care l-a prelucrat genial, în stil propriu, inconfundabil, în poeme precum „Scrisoarea l”, ori „Luceafărul”, dar şi în alte texte prozaice. În partea a treia a acestei lucrări este abordată, în manieră critică, modalitatea în care Eminescu s-a raportat la filosofia indiană şi, mai ales, posibilele efecte ale acestei raportări, mai întâi în proză, apoi în poezie”.

      Și pentru publicul spaniol, mesajul lucrării lui Ștefan Munteanu este tulburător, mai ales prin argumentarea elevată a universalității lui Eminescu, geniul care, asumând ca principiu arheul, a creat o operă coerentă, originală, în care exprimă o filosofie autentică şi o viziune estetică modernă. Iar raportarea la filosofia indiană, sugerează convingător autorul, nu trebuie făcută ca la un izvor de inspiraţie, ci ca la un termen de comparaţie, ca la un reflector special, capabil să proiecteze dimensiunile cugetării poetului-filosof. ,,La filosofía india y la creación literaria de Mihai Eminescu”, fapt european de cultură/civilizație, i-a cucerit deja (și) pe spanioli.

      Sfaturi de la Poliția Rutieră pentru șoferi

        Având în vedere prognoza Administrației Naționale de Meteorologie legată de vremea geroasă anunţată pentru intervalul 07 – 09 ianuarie a.c., polițiștii băcăuani recomandă cetăţenilor:

        Dacă sunteţi nevoiţi să fiţi prezenţi în trafic, vă recomandăm să aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca a nu suferi din cauza frigului în cazul unor blocaje şi, totodată, să puteţi continua drumul după deblocare.

        Pentru a evita riscul înzăpezirii în câmp, nu continuaţi deplasarea şi alegeţi să vă retrageţi în localităţi, acolo unde puteţi găsi adăpost!

        În condiţiile unui trafic aglomerat, păstraţi-vă calmul şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, nu blocaţi intersecţiile.

        Vă reamintim obligaţia de a nu opri sau staţiona pe traseele pe care se deplasează mijloacele de transport public pentru a permite intervenţia mijloacelor de deszăpezire şi desfăşurarea în condiţii optime a traficului.

        Atenţie pietoni! După ce aţi coborât dintr-un mijloc de transport, nu traversaţi prin faţa sau spatele vehiculului şi nu vă angajaţi în traversare atunci când se apropie un autovehicul cu regim de circulaţie prioritară care are în funcţie semnalele speciale de avertizare luminoase şi sonore.

        Evitaţi, pe cât posibil, deplasările în aceasta perioadă!

        Folosiţi mijloacele de transport în comun!

        Handbal feminin/ Divizia A: Stiinta- CSU Tirgoviste, aminat

        Vitregiile vremii au dus la anularea meciului de handbal feminin dintre Stiinta Bacau si CSU Tirgoviste, din etapa a 10-a a Diviziei A.

        Programat initial duminica, in Sala Sporturilor din Bacau, jocul a fost aminat deoarece echipa oaspete se afla in imposibilitatea de a face deplasarea.

        „Cei de la Tirgoviste au vrut sa porneasca spre Bacau, insa mai multe drumuri din zona sunt inchise”, a declarat antrenorul Stiintei, Costel Oprea.

        In aceste conditii, partida se va desfasura la o data care va fi stabilita ulterior.

        „Noi am vrea sa jucam saptamina viitoare, miercuri sau joi, de indata ce se mai potoleste gerul si se deszapezesc drumurile. Ar fi foarte bine sa disputam aceasta partida inaintea confruntarii cu lidera Rapid, de duminica viitoare, de la Bucuresti, insa nu depinde doar de noi”, a adaugat tehnicianul studentelor.

        Cod galben de ger în toată țara

          Potrivit ANM, în intervalul 7 ianuarie, ora 10:00 — 8 ianuarie, ora 22:00, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, cu viteze de 50…60 km/h și, pe arii restrânse, 70…75 km/h, spulberând și troienind zăpada.

          În special în cursul nopții de sâmbătă spre duminică (07/08 ianuarie) și pe parcursul zilei de duminică (08 ianuarie) în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei și local în Carpații Meridionali și Orientali, temporar va mai ninge și se va depune strat nou de zăpadă.

          De asemenea, ninsori, în general slabe cantitativ, se vor semnala la nivel local și în regiunile centrale și în restul regiunilor sudice, iar în extremitatea de sud-vest a teritoriului vor mai fi unele intensificări ale vântului.

          Pentru umătoarele trei zile, meteorologii au emis un Cod galben de ger pentru întreaga țară, temperaturile urmând să scadă până la minus 16 grade pe timpul zilei și minus 25 de grad noaptea.

          Situaţia Drumurilor Naţionale (Europene) și a Autostrăzilor la ora 08.30:

            FOTO: Politia Romana - www.politiaromana.ro

            1. Drumuri închise circulaţiei autovehiculelor = 2 autostrăzi şi 43 de sectoare de drumuri naţionale (europene) :
            A2 Bucureşti – Constanţa și A4 Ovidiu – Constanţa;

            JUDEŢUL CONSTANŢA:
            DN 22
            DN 2A cu excepţia sectorului Constanţa-Ovidiu unde se reia traficul de la 21.00 fără restricţii
            DN 3C
            DN 38
            DN 3
            DN 22C
            DN 22A
            DN secundare către staţiuni (39D, 39C, 39B, 39A)

            JUDEŢUL CĂLĂRAŞI:
            DN 3 LEHLIU – CĂLĂRAŞI
            DN 3A
            DN 21
            DN 3B
            DN 31

            JUDEŢUL BUZĂU:
            DN 22 RÂMNICU SĂRAT – BRĂILA

            JUDEŢUL VRANCEA:
            DN 2N BOGZA – DUMBRĂVENI
            DN 23A GOLOGANU – CIORĂŞTI
            DN 23B MĂICĂNEŞTI – CIORĂŞTI
            DN 23 NĂNEŞTI – MĂICĂNEŞTI – limită BRĂILA
            DN 2R BAHNELE – NECULELE(drum secundar neasfaltat)

            JUDEŢUL BRĂILA (toate drumurile naţionale):
            DN 2B
            DN 22
            DN 21
            DN 23
            DN 22B

            JUDEŢUL GALAŢI:
            DN 24D TULUCEŞTI – limita judeţ Vaslui
            DN 22B pe dig, către Brăila
            DN 25, ŞENDRENI (de la intersecţia cu DN2B) – HANU CONACHI (intersecţia cu DN25A)

            JUDEŢUL TULCEA – toate drumurile naţionale :
            DN22E87 MĂCIN – TULCEA către CONSTANŢA;
            DN22E GARVĂN – I.C. BRĂTIANU
            DN 22D MĂCIN – HORIA – CIUCUROVA (Două Cantoane) (KM 0 – 81)
            DN 22A CATALOI – TOPOLOG – limită jud. CONSTANŢA
            DN22F NALBANT – HORIA (km 0 – 14)

            JUDEŢUL IALOMIŢA:
            DN 2C
            DN 21A
            DN 21
            DN 2A
            DN 3B
            DN 3A

            JUDEŢUL VASLUI:
            DN26 MURGENI – limită judeţul Galaţi;
            DN 24 A MURGENI – FĂLCIU

            2. Drumuri închise parţial (pe un sens):- nu sunt

            3. Drumuri restricţionate pentru auto cu MTMA mai mare de 7,5 tone = 12 sectoare de drumuri naţionale:

            JUDEŢUL GIURGIU:
            DN 5B GIURGIU – GHIMPAŢI

            JUDEŢUL GALAŢI:
            DN 24
            DN 25
            DN 25A
            DN 26
            DN 26A
            DN 2B

            JUDEŢUL VRANCEA: DN 24 TIŞIŢA – COSMEŞTI

            JUDEŢUL CĂLĂRAŞI: DN 41

            JUDEŢUL ILFOV:
            DN 4 (intersecţia cu DNCB – limita jud. Călăraşi)
            DN 5

            JUDEŢUL BUZĂU:
            DN 2C BUZĂU – SLOBOZIA

            4. Drumuri restricţionate pentru auto cu MTA mai mare de 3,5 tone = 1 sectoare de drum naţional:

            1. JUDEŢUL BUZĂU: – DN 2B BUZĂU – BRĂILA

            SITUAŢIA DRUMURILOR JUDEŢENE

            1. Drumuri închise circulaţiei autovehiculelor:

            JUDEŢUL GALAŢI:
            DJ 251 SMÂRDAN – SLOBOZIA CONACHI – GALAŢI
            DJ 255 SLOBOZIA CONACHI – intersecţia cu DN 25
            DJ 242A RĂDEŞTI – BEREŞTI – CAVADINEŞTI
            DJ 253 CUDALBI – VIILE
            DJ 242 TG.BUJOR – VÂRLEZI

            JUDEŢUL VRANCEA:
            DJ 204B TĂTĂRANU – MĂICĂNEŞTI
            DJ 202F BĂLEŞTI – MIHĂLCENI
            DJ 202E SIHLEA – VOETIN
            DJ 204E HARET – PANCIU
            DJ 205H DOMNEŞTI – PĂUNEŞTI
            DJ 204P DUMITREŞTI – POIENIŢA

            JUDEȚUL BACĂU: DJ 252B GIOSENI – BAZGA

            JUDEȚUL VASLUI:
            DJ 244A RÂNCENI – BEREZENI
            DJ 244C BEREZENI – MUŞAŢA

            JUDEȚUL DOLJ:
            DJ 561B SEGARCEA – VALEA STANCIULUI
            DJ 561G tronsoanele GIUBEGA – BĂILEŞTI, BĂILEŞTI – GALICEA MARE
            DJ 552 CETATE – UNIREA
            DJ 562A PERIŞOR – BOURENI

            JUDEȚUL CĂLĂRAŞI – toate drumurile judeţene

            JUDEȚUL CONSTANTA – toate drumurile judeţene

            JUDEȚUL IALOMIŢA – toate drumurile judeţene

            JUDEȚUL TULCEA – toate drumurile judeţene

            SITUAȚIA DRUMURILOR COMUNALE:

            JUDEŢUL PRAHOVA:
            DC 134 (Sinaia, drumul de acces către cota 1400)

            JUDEŢUL CONSTANŢA – toate drumurile comunale;

            Toate porturile de la Marea Neagra sunt închise începând cu 06.01.2017, ora 01:30.

            Poliția Română recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum în zonele afectate.

            Ce drumuri sunt închise în județul Bacău

              Conform informarii Serviciului Public Județean de Drumuri, la această oră, în județul Bacău sunt următoarele sectoare de drum cu circulația închisă:

              DJ 207F Pădureni – Ilieș

              DJ 119 A Conțești – Urechești

              DJ 252 Ocheni – Găiceana

              DJ 252 B Gioseni – Bazga

              Conform inforării E.On, a fost reluată alimentarea consumatorilor afectați din comuna Păncești.

              La această oră mai sunt probleme în satul Cociu din comuna Motoșeni, unde 100 de locuitori nu au curent electric. O echipă a furnizorului de electricitate este la fața locului.

              UPDATE 10.20: Conform E.On, urmatoarele localități sunt afectate din punct de vedere a alimentării cu energie electrică: Cociu, Florești, Huruiești, Fundoaia, Ocheni, Perchiu. Sunt afectate 12 posturi de transformare care deservesc 900 de consumatori.

              Asociaţia victimelor abuzurilor a „păcălit” sistemul, sub o altă denumire

                După ani buni de acţiuni în instanţă şi piedici de tot felul, asociaţia care dorea să reprezinte victimele abuzurilor magistraţilor a reuşit să obţină personalitate juridică, dar sub o altă denumire care să nu facă referire directă la magistraţi – „Asociaţia Victimelor Abuzurilor Statului de Drept din România”.

                În urmă cu circa trei ani, o mână de băcăuani cu vârste între 60 şi 80 de ani s-au gândit să înfiinţeze o asociaţie a victimelor abuzurilor magistraţilor. Deşi obiectivele şi acţiunile propuse erau paşnice şi de bun simţ, denumirea a produs panică în rândul judecătorilor care trebuiau să acorde personalitate juridică asociaţiei.

                Începând de la Ministerul Justiţiei şi până la instanţele din Bacău, toţi cei care au auzit de asociaţie au respins din start toate demersurile, cu argumentări din cele mai hilare.

                S-a considerat că fondatorii au în intenţie să „incite la nesupunere faţă de măsurile autorităţii judecătoreşti” şi s-a ajuns la concluzia că „particularii nu au calitatea să constate nedreptatea, neregulile sau ilegalităţile comise de către magistraţi”, ca şi când fondatorii asociaţiei şi-ar fi propus vreodată să dea verdicte în locul judecătorilor. Pe de altă parte, magistraţii din Bacău care s-au pronunţat împotriva înfiinţării asociaţiei s-au simţit intimidaţi de marşurile şi manifestaţiile publice de care se vorbea în statut.

                „An de an sunt adresate la CEDO mii de memorii”

                Într-o conferinţă de presă organizată vineri, Corneliu Bălan, fost deputat în perioada ’92 – ’96 şi expert parlamentar următorii patru ani, a anunţat că a reuşit până la urmă să înfiinţeze asociaţia, dar sub o altă denumire care să nu-i mai deranjeze pe magistraţi – „Asociaţia Victimelor Abuzurilor Statului de Drept din România”.

                „Astfel, cuprindem mai multe instituţii, autorităţi, iar segmentul abuzurilor este mai larg. Aşa am reuşit, de altfel, să obţinem personalitate juridică, dar tot greu, de-abia la Tribunal. Ne vom axa pe Justiţie pentru că este printre cele mai abuzive instituţii”, consideră Corneliu Bălan, preşedintele asociaţiei.

                Ideea înfiinţării unei astfel de asociaţii a pornit de la miile de memorii primite de Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, la care se adaugă sute de condamnări la CEDO împotriva statului român. Cel mai grav, arată Bălan, este lipsa unei legi clare prin care să se atragă răspunderea magistraţilor vinovaţi de erorile judiciare.

                „După părerea noastră, în România nu se respectă Constituţia şi legile ţării şi magistraţii în cele mai multe situaţii «fac legea» sau o interpretează discreţionar. Aşa se face că an de an sunt adresate la CEDO mii de memorii de către victime ale abuzurilor. În cele mai multe cazuri primesc hotărâri favorabile, statul român fiind obligat să plătească drept despăgubiri zeci de milioane de euro. Nu există în România nicio prevedere legală prin care cei vinovaţi din justiţie să plătească daunele provocate prin sentinţele abuzive şi ilegale”, spune Bălan.

                Prin urmare, printre cele mai importante obiective ale asociaţiei se regăseşte adoptarea de urgenţă a legii răspunderii magistraţilor. În acelaşi timp, asociaţia promite să acorde asistenţă şi sprijin tuturor celor care prezintă documente care atestă că sunt victime ale unor abuzuri. Membrii asociaţiei îşi propun să facă şi vizite în penitenciare şi la aresturile Poliţiei pentru a se asigura că sunt respectate drepturile omului.

                Spitalul buhușean continuă ofensiva pe frontul calității

                  Cu acordul Direcției de Sănătate Publică și cel al Ministerului Sănătății, Spitalul Orășenesc Buhuși și-a actualizat din nou structura organizatorică. Fostul compartiment de chirurgie generală revine la vechiul statut de secție, iar compartimentul de A.T.I. va avea un număr sporit de paturi. Secția de chirurgie generală, recent renovată, dotată corespunzător, are și o încadrare valoroasă. Aceste modificări au fost fundamentate și pe baza creșterii indicelui de operabilitate, care a fost, de la an la an, tot mai mare.

                  Dr. Toron Mouhannad, manager, ne-a prezentat și alte elemente ale dinamicii optimiste care vizează numărul/structura specialităților spitalului: ,,În ultimele șase luni, au plecat trei medici din specialitățile psihiatrie, chirurgie, radiologie, dar am reușit să atragem alți cinci medici care i-au înlocuit, precum și un medic dermatolog și un reumatolog. Ultimul poate prescrie și proceduri de B.F.T. Încercăm, astfel, să readucem la viață specialitățile care în ultimii ani au fost în conservare, B.F.T. și dermatologie. Am întărit și echipa medicală de la secția psihiatrie, prin angajarea unui medic primar și a unui medic specialist (rezident venit la post).

                  O bucurie foarte mare o constituie și semnarea contractelor de muncă pentru 13 medici rezidenți pe diferite specialități: A.T.I., medicina de laborator, cardiologie, neurologie, reumatologie, pediatrie, O.R.L. etc. Reușim, astfel, să asigurăm și continuitatea serviciilor medicale la acest Debutăm în 2017 cu o specialitate nouă în ambulatoriul integrat: urologie, unde tratează cunoscutul medic dr. Aurel Angheluș. Trebuie să promovăm o strategie de personal actualizată la cerințele actuale, altfel, în condițiile în care majoritatea medicilor pleacă din țară, riscăm să punem în pericol unele structuri ale spitalului. Sperăm că, dacă vom avea resursele financiare necesare, în anul 2017 vom rezolva o mare parte din neconformitățile pe care spitalul le are cu termen”.

                  Constantin Poiană, manager de calitate, completează: ,,În 2017 continuăm modernizarea spitalului și reactualizarea structurii personalului, ne pregătim pentru o monitorizare complexă A.N.M.C.S., conform Ordinului 639/2016. Ne pregătim și pentru ciclul II de acreditare, cel care face diferențierea între spitale. Spitalele care nu reușesc să mențină acreditarea din ciclul I și să obțină acreditarea pentru ciclul II risca să piardă finanțarea de la Casa de Asigurări de Sănătate”.

                  Autostrăzile A2 și A4, precum și 51 de sectoare de drumuri naționale/europene, închise din cauza viscolului

                    FOTO: Politia Romana - www.politiaromana.ro

                    Autostrăzile A2 București – Constanța și A4 Ovidiu – Constanța, precum și 51 de sectoare de drumuri naționale/europene au fost închise circulației de către polițiști, informează, vineri, Biroul de Presă al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

                    Potrivit situației de la ora 19,00, în Constanța, Tulcea, Ialomița, Brăila și Călărași, toate drumurile naționale/europene sunt închise traficului rutier.

                    Toate porturile de la Marea Neagră sunt închise vineri, începând cu ora 01,30, din cauza vremii nefavorabile. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), 8 județe rămân sub Cod portocaliu de ninsori, iar Capitala și alte 19 județe, sub Cod galben.

                    SITUAŢIA DRUMURILOR NAŢIONALE (EUROPENE) ŞI A AUTOSTRĂZILOR, LA ORA 18.00

                    1. Drumuri închise circulaţiei autovehiculelor = 2 autostrăzi şi 51 de sectoare de drumuri naţionale (europene) :

                    A2 BUCUREŞTI – CONSTANŢA ŞI A4 OVIDIU – CONSTANŢA;

                    JUDEŢUL CONSTANŢA – toate drumurile naţionale:
                    DN 22
                    DN 2A
                    DN 3C
                    DN 39
                    DN 38
                    DN 3
                    DN 22C
                    DN 22A
                    DN secundare către staţiuni (39D, 39C, 39B, 39A)

                    JUDEŢUL CĂLĂRAŞI – toate drumurile naţionale:
                    DN 3A
                    DN 4
                    DN 21
                    DN 3B
                    DN 31
                    DN 3
                    DN 41

                    JUDEŢUL BUZĂU:
                    DN 2B BUZĂU – BRĂILA
                    DN 22 RÂMNICU SĂRAT – BRĂILA
                    DN 2E85 – cu excepţia sectorului Buzău-Spătaru, unde există restricţie de 7,5 t
                    DN 2C BUZĂU – SLOBOZIA
                    JUDEŢUL VRANCEA:
                    DN 2N BOGZA – DUMBRĂVENI
                    DN 23A GOLOGANU – CIORĂŞTI
                    DN 23B MĂICĂNEŞTI – CIORĂŞTI

                    JUDEŢUL BRĂILA (toate drumurile naţionale):
                    DN 2B
                    DN 22
                    DN 21
                    DN 23
                    DN 22B

                    JUDEŢUL GALAŢI:
                    DN 24D TULUCEŞTI – limita judeţ Vaslui
                    DN 22B pe dig, către Brăila
                    DN 25, ŞENDRENI (de la intersecţia cu DN2B) – HANU CONACHI (intersecţia cu DN25A)

                    JUDEŢUL ILFOV:
                    DN2 AFUMAŢI (KM 18+000) – limita cu JUDEŢUL IALOMIŢA
                    DN 4 (intersecţia cu DNCB – limita jud. Călăraşi)
                    DN3 BRĂNEŞTI – către CĂLĂRAŞI (km 20+000 – 25+000)

                    JUDEŢUL TULCEA – toate drumurile naţionale :
                    DN22E87 MĂCIN – TULCEA către CONSTANŢA;
                    DN22E GARVĂN – I.C. BRĂTIANU
                    DN 22D MĂCIN – HORIA – CIUCUROVA (Două Cantoane) (KM 0 – 81)
                    DN 22A CATALOI – TOPOLOG – limită jud. CONSTANŢA
                    DN22F NALBANT – HORIA (km 0 – 14)

                    JUDEŢUL IALOMIŢA – toate drumurile naţionale:
                    DN2C
                    DN 21A
                    DN 21
                    DN 2
                    DN 2A
                    DN 1D
                    DN 3B
                    DN 3A

                    JUDEŢUL VASLUI:
                    DN26 MURGENI – limită judeţul Galaţi;
                    2. Drumuri închise parţial (pe un sens):
                    – nu sunt

                    3. Drumuri restricţionate pentru auto cu MTA mai mare de 7,5 tone = 11 sectoare de drumuri naţionale:

                    JUDEŢUL GIURGIU:
                    DN 5B GIURGIU – GHIMPAŢI

                    JUDEŢUL GALAŢI:
                    DN 24
                    DN 25
                    DN 25A
                    DN 26
                    DN 26A
                    DN 2B
                    DN 22B

                    JUDEŢUL BUZĂU:
                    DN 1B BUZĂU – limită judeţul Prahova
                    DN 2E85 – cu excepţia sectorului Buzău-Spătaru, unde există restricţie de 7,5 t

                    JUDEŢUL VRANCEA:
                    DN24 TIŞIŢA – COSMEŞTI

                    4. Drumuri restricţionate pentru auto cu MTA mai mare de 3,5 tone = 0 sectoare de drum naţional:
                    SITUAŢIA DRUMURILOR JUDEŢENE

                    1. Drumuri închise circulaţiei autovehiculelor:

                    JUDEŢUL GALAŢI:
                    DJ 251 SMÂRDAN – SLOBOZIA CONACHI – GALAŢI
                    DJ 255 SLOBOZIA CONACHI – intersecţia cu DN 25
                    DJ 242A RĂDEŞTI – BEREŞTI – CAVADINEŞTI
                    DJ 253 CUDALBI – VIILE
                    DJ 242 TG.BUJOR – VÂRLEZI

                    JUDEŢUL VRANCEA:
                    DJ 204B TĂTĂRANU – MĂICĂNEŞTI
                    DJ 202F BĂLEŞTI – MIHĂLCENI
                    DJ 202E SIHLEA – VOETIN
                    DJ 204E HARET – PANCIU
                    DJ 205H DOMNEŞTI – PĂUNEŞTI

                    JUDETUL BACĂU:
                    DJ 252B GIOSENI – BAZGA

                    JUDETUL VASLUI:
                    DJ 244A RÂNCENI – BEREZENI
                    DJ 244C BEREZENI – MUŞAŢA

                    JUDETUL CĂLĂRAŞI – toate drumurile judeţene

                    JUDETUL CONSTANTA – toate drumurile judeţene

                    JUDETUL IALOMIŢA – toate drumurile judeţene

                    JUDETUL TULCEA – toate drumurile judeţene

                    SITUATIA DRUMURILOR COMUNALE

                    JUDEŢUL PRAHOVA:
                    DC 134 (Sinaia, drumul de acces către cota 1400)

                    JUDEŢUL CONSTANŢA – toate drumurile comunale;

                    Toate porturile de la Marea Neagra sunt inchise incepand cu ora 01.30.
                    Vă recomandăm să respectați indicațiile polițiștilor aflați în trafic.

                    La noapte se așteaptă minus 20 de grade

                      La aceasta ora, utilajele primăriei acționează în oraș în măsura în care se poate degaja zăpada. Nu sunt străzi blocate dar intervenția este dificila tot din cauza vântului puternic.

                      În adăpostul pentru oamenii străzii își vor petrece noaptea 17 persoane dar polițiștii locali au misiunea sa îi duca în adăpostul de pe Calea Moldovei pe cei pe care îi identifica pe străzi.

                      Aceștia vor fi primiți și la spital în cazul în care ajung acolo.

                      Pana la acest moment nu sunt probleme cu furnizarea agentului termic și nici a apei.

                      În aceasta noapte se vor înregistra temperaturi foarte scăzute, de -20 de grade Celsius.

                      Președintele CJ Bacău, la Dispeceratul Serviciului Public Județean de Drumuri

                        Președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, a susținut o conferință de presă, organizată la Dispeceratul Serviciului Public Județean de Drumuri Bacău.

                        Ziariștii au putut să vizioneze pe viu cum sunt monitorizate prin GPS utilajele care participă la activitatea de deszăpezire.

                        La această inedită conferință de presă a mai participat directorul Serviciului Public Județean de Drumuri Bacău, Lenuța Ardeleanu, precum și administratorul public al județului, Valentin Palea.

                        Președintele Sorin Brașoveanu a ținut să precizeze că ninsorile căzute noaptea trecută și în cursul zilei de astăzi în județ și intensificările vântului nu au produs probleme deosebite.

                        „La nivelul județului Bacău, s-au înființat șapte baze de deszăpezire existente pe toate tronsoanele de drum din județ. Fiecare bază are arondate anumite sectoare de drum pentru a se putea interveni în cel mai scurt timp posibil. În total, sunt contractate 47 de utilaje, care pot interveni acolo unde situația o impune. De asemenea, au mai fost disponibilizate și alte genuri de utilaje, care pot interveni pe timp de iarnă, cum sunt autofreze și autogredere.

                        A fost întocmit un plan operativ de intervenție pentru a ne asigura că șoferii care circulă pe drumurile județene din Bacău o pot face în siguranță, sigur în condiții specifice de iarnă. Pe această cale, fac un apel la toți participanții la trafic, să circule cu atenție, deoarece Codul Galben este în vigoare pentru județul Bacău până pe data de 07 ianuarie, orele 10.00”, a mai declarat președintele CJ Bacău.

                        Două localități fără energie electrică

                          Satele Deleni și Drăgugești din comuna băcăuană Helegiu au rămas fără energie electrică din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

                          „Sunt șapte posturi de transformare nealimentate, fiind afectați 1.273 de consumatori din cele două localități”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău, Andrei Grecu.

                          Potrivit sursei citate, la nivelul județului se circulă în condiții de iarnă pe toate drumurile, nefiind semnalate artere blocate.

                          AGERPRES

                          Două autofreze de la ISU Bacău, trimise în sprijin în judeţele Buzău şi Vrancea

                            Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău le dau o mână de ajutor salvatorilor din judeţele serios afectate de ninsori.

                            „Două autospeciale multifuncţionale – freze, încadrate cu patru pompieri salvatori băcăuani, de la Detaşamentele de Pompieri Bacău și Onești, au plecat în sprijin în judeţele Buzău (Râmnicul Sărat) şi respectiv Vrancea (Focșani)”, a declarat cpt. Andrei Grecu, ofiţer de relaţii publice la ISU Bacău.

                            Conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a dispus astăzi ca unele inspectorate, din judeţele mai puţin afectate de ninsori, să trimită autofreze în judeţele Buzău, Călărași, Ialomiţa, Brăila și Vrancea, unde mare parte din drumuri sunt acoperite de zăpadă.

                            Pompierii militari băcăuani au salvat două femei

                              Vineri, 06 ianuarie a.c., la ora 03:55, Garda de Intervenție din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină în municipiul Bacău, strada Lalelelor, pentru deblocarea uşii de acces în locuinţa unei femei, în vârstă de 79 de ani, unde se simțea miros puternic de gaz. Solicitarea fost făcută de către o echipă a furnizorului de gaze.

                              Imediat, la fața locului s-au deplasat cinci pompieri salvatori băcăuani cu o autospecială de intervenție cu apă și spumă. Militarii au intrat în au intrat în apartamentul bătrânei prin forţarea uşii de la intrare.

                              În apartament au fost găsite proprietara şi sora acesteia, care dormeau și nu au auzit bătăile în ușă ale vecinilor sau forțelor de intervenție. Mirosul de gaz provenea de la un ochi al aragazului deschis.
                              Prin intervenția rapidă a pompierilor militari cele două femei au fost salvate.

                              Incendiu în comuna Gârleni

                                Joi, 05 ianuarie 2017, la ora 18:06, Garda de Intervenție din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină în localitatea Gârleni pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în gospodăria unui bărbat, în vârstă de 72 ani. Imediat, la fața locului s-au deplasat două autospeciale de intervenție, încadrate cu șapte pompieri militari salvatori.

                                La sosirea echipajelor la locul intervenţie s-a constatat faptul că, incendiul se manifesta cu violență, pe o suprafață totală de aproximativ 70 de metri pătrați, la o bucătărie de vară lipită de o casă de locuit, o magazie și un adăpost de animale.

                                Incendiul a fost lichidat în limitele găsite la ora 19:30, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Gârleni.

                                În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă un burlan de fum amplasat necorespunzător ori neprotejat termic față de materialele combustibile, au ars o bucătărie de vară, o magazie şi adăpostul de animale, pe o suprafață de circa 70 de metri pătrați.

                                Accident rutier în municipiul Bacău

                                  Joi, 05 ianuarie 2017, la ora 06:44, Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină pe strada Calea Moldovei, din municipiul Bacău, pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, de protecţie civilă şi înlăturare a situaţiilor de urgenţă ce ar fi putut apărea în urma producerii unui accident rutier.

                                  La fața locului s-au deplasat o autospecială de intervenție cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de terapie intensivă medicală, încadrate cu șapte salvatori un medic și un asistent, care au constatat faptul că, în eveniment au fost implicate trei autoturisme.

                                  De asemenea, s-a constatat că în accidentului rutier a rezultat o victimă, o femeie de 43 de ani, pasageră într-unul din vehicule. Pacienta a prezenta multiple contuzii, dar și un traumatism cranian și o plagă frontală dreapta. Femeia a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la Spitalul Județean de Urgență Bacău.

                                  Pentru evitarea producerii unui incendiu, pompierii salvatori au acționat pentru deconectarea bornelor de la vehiculele avariate și au întreprins verificări pentru a nu exista scurgeri de combustibil.

                                  Boboteaza sub pragul de îngheţ

                                    Nimic din zilele anterioare nu prevesteau decorul arctic sub care s-au desfăşurat rugăciunile de sfinţire a apelor din praznicul Botezului Domnului.

                                    Chiar şi sub ameninţarea de cod galben de ninsori şi viscol, vineri, 6 ianuarie, credincioşii au venit în număr mare la biserici, înfruntând frigul năpraznic în aşteptarea stropilor de Aghiasmă Mare cu care preoţii să le sfinţească jertfa şi răbdarea.

                                    „În Iordan botezându-Te, Tu, Doamne…”, cântat de glasuri îngheţate, acompaniat de şuieratul Crivăţului, a readus în memoria celor mai încărcaţi de ierni, amintirea unor sărbători cu mai puţine grade în termometru, dar cu mai multă căldură în suflete.

                                    În curtea Bisericii „Învierea Domnului” din Bacău, unde gerul parcă era mai tăios ca niciodată, preoţi şi enoriaşi au retrăit Epifania, primind sfinţenia apei Iordanului printre dureroase ace de gheaţă. La final, au luat cu ei stropi de apă sfinţită cu care să-şi ostoiască sufletele obosite de atâtea griji cotidiene.

                                    De Boboteaza, in lupta cu viscolul

                                      – vremea rea i-a tinut in casa pe bacauani n comparativ cu anii trecuti, lumea nu s-a mai ingramadit lânga butoaiele cu agheasma – frigul atât de patrunzator a inghetat pe alocuri canelele de la unele butoaie cu apa sfintita

                                      Tin minte ca in vremea copilariei mele, Boboteaza era o zi de sarbatoare foarte asteptata. Se stia ca afara era ger de crapau pietrele, ca tata mergea la Siret cu oamenii din satul natal ca sa aduca gheata pentru crucile ce aveau sa fie sculptate de oamenii bisericii si sudate de ger pentru ziua de Boboteaza.

                                      Asteptam cu emotie momentul sfintirii apelor, pentru ca mai apoi sa inceapa “lupta” pentru a ajunge la butoaie. Daca aveai noroc sa vii cu un bidon mai mare si mai larg la gura, primeai agheasma pentru toata familia sau pentru vecinii de pe scara blocului.

                                      Ei bine, in anul 2017, nimic din toate acestea nu mai semanau cu Boboteaza de altadata. Poate cu exceptia frigului sau mai bine spus a viscolului. Pentru ca mi-am propus sa merg la biserica in aceasta zi speciala, nici macar vremea rea de afara nu a reusit sa-mi strice planurile.

                                      Cum am iesit din casa, viscolul m-a impresurat, m-a purtat când pe strada, când pe trotuar, din cauza sulurilor de zapada formate peste noapte si infruntându-l am ajuns cu greu in curtea Bisericii “Invierea Domnului”.

                                      Era trecut de ora 10, iar pe aleea de la intrare erau doar câteva persoane. Am cautat cu privirea multimea de oameni care facea altadata scut in fata butoaielor, insa, nu am gasit nimic din toate astea in curtea bisericii. Oamenii se duceau linistiti catre cazile de lemn pline cu agheasma, isi umpleau singuri recipientele, faceau o cruce mare si ii inaltau multumiri lui Dumnezeu, pentru ca au ajuns si anul acesta sa ia agheasma de Boboteaza.

                                      Oana Schmidt-Hăineală, detașată la Ministerul Justiției

                                        Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât, joi, detașarea procurorului Oana Schmidt-Hăineală în cadrul Ministerului Justiției.

                                        Potrivit hotărârii CSM, Oana Schmidt-Hăineală, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, va fi detașată în Ministerul Justiției începând cu data de 7 ianuarie, pentru o perioada de 3 ani.

                                        Oana Schmidt-Hăineală va fi cel mai probabil, potrivit unor surse oficiale, consilier în cadrul MJ.

                                        Anterior, conform unei hotărâri a Guvernului din 29 decembrie, publicată marți în Monitorul Oficial, Oana Schmidt-Hăineală a fost numită în funcția de membru al Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB).

                                        Ea va fi reprezentanta Ministerului Justiției în Plenul ONPCSB și va exercita această funcție începând din 7 ianuarie, pentru o perioadă de 5 ani.

                                        Oana Schmidt-Hăineală a fost membru ales în CSM din 2011 din partea parchetelor de pe lângă tribunale pentru un mandat de șase ani. În cadrul CSM, a ocupat atât funcția de președinte, cât și de vicepreședinte.

                                        AGERPRES

                                        ULTIMELE ȘTIRI