vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2729

Maratonul Legendele Nemirei în premieră la Slănic Moldova

Acest sfârșit de săptămână programează un nou eveniment remarcabil ce se va desfășura în stațiunea de la poalele Nemirei. Maratonul Legendele Nemirei, organizat de Asociația „Prietenii Slănicului” și Primăria Slănic Moldova va avea startul sâmbătă, 8 iulie, de la ora 9.00 din parcul central al stațiunii. Evenimentul va cuprinde trei curse distincte destinate iubitorilor de mișcare în aer liber și iubitorilor de munte. Proba de maraton, un concurs destinat alergătorilor desăvârșiți și celor care doresc să-și depășească limitele.

Este vorba despre o cursă pe distanța clasică de 42 de kilometri, cu o diferență de nivel de aproximativ +2400m. Proba de Cros, o cursa de 13 kilometri cu o diferență de nivel de circa +700m se adresează celor care preferă distanțele mai scurte sau care au început de curând alergarea și doresc să-și schimbe modul de viata, să devină mai activi. A treia probă, Cursa Copiilor, este un concurs destinat copiilor, și în funcție de categoria de varstă se vor parcurge diferite distanțe în parcul Central Slănic-Moldova. Parcursul traseului este plin de sălbăticia și frumusețea acestor locuri de legendă.

Traseele, ca în povești, duc la cele mai înalte vârfuri ale munților Nemira, oferind o priveliște mirifică asupra lanțului Carpaților Orientali. Cei care doresc să participe la aceste curse se pot înscrie online pe www.legendelenemirei.com, preluarea numărului de concurs și validarea înscrierii se va putea face pe baza unui act de identitate, vineri, 7 iulie, de la orele 14.00 și sâmbătă între orele 7.00-8.00 în spațiul special amenajat în parcarea de lângă Parcul Central Slănic-Moldova. Copii se vor inscrie la fata locului pentru cursa destinata lor.

Puncte de interes de pe traseul maratonului sunt: tranșeele din Primul Război Mondial, Vârful Nemira Mare, Vârful Nemira Mică, Vârful Șandru Mare, peisajele către munții Ciucului, Rezervația Naturală Nemira, Poiana Căprioarei.

Programul Festivalului Antic TAMASIDAVA din Parcul Gherăieşti

În perioada 7-9 iulie, în Parcul Gherăieşti, din municipiul Bacău, se va desfăşura, în premieră în Bacău, Festivalul Antic Tamasidava, organizat de Asociaţia Română de Marketing AROMAR, în colaborare cu Asociaţia Culturală Geto-Dacii din Moldova (Iaşi), la care au mai fost invitate Asociaţiile Historia Renascita-Geto-Dacii Subcarpatici (Piteşti), Terra Dacica Aeterna (Cluj), Asociaţia Culturală pentru Istoria Vie-Garda Apulum (Alba Iulia) şi Nimfele Dace&Vox Dacorum (Zalău).

Festivalul Antic TAMASIDAVA va debuta vineri, 7 iulie, ora 20.30, în Piaţa Tricolorului, cu ceremonia de deschidere în care vor fi prezentate asociaţiile participante, urmată de o serie de activităţi specifice, Parada de noapte cu torţe: războinici romani şi daci, pe traseul Statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt” – Piaţa Tricolorului – Hotel Moldova. 21.30: Aprinderea Focului Sacru al Tamasidavei, în Piaţa Tricolorului. 22.30: Deschiderea Festivalului Antic Tamasidava – Berăria Valhalla. Manifestările din următoarele două zile ale Festivalului vor avea loc în Parcul Gherăieşti, animatorii vor reînvia istoria şi legendele locale într-un mod unic prin multitudinea de activităţi desfăşurate pentru toate categoriile de vărstă, cetăţenii participanţi la festival vor avea ocazia să cunoască istoria şi arta strămoşilor, apartenenţa la comunitate şi rolul acestora.

Sâmbătă, 8 iulie – ora 12.00: Prezentarea trupelor participante la eveniment: Geto-Dacii din Moldova – Iaşi, Garda Apulum, Magna Nemesis, Ludus Apulensis/Alba Iulia, Geto-dacii Sud Carpaţi/Piteşti, Ninfele Dace, Vox Dacorum/Zalău, Virtus Antiqua/Cluj etc. Dansuri – Magna Nemesis şi Nimfele Dace.
Ora 13.00: Deschiderea taberelor şi a atelierelor meşteşugăreşti: prelucrare os, lemn, monetărie, jocuri romane, plante dacice.
16.00 – 19.30: Demonstraţie a Şcolii de gladiatori Ludus Apulensis (dansuri antice Magna Nemesis), târg de scalvi, jocuri antice, dansuri antice cu Nimfele Dace, muzică antică cu Vox Dacorum.
20.30-21.30: Bătălia de noapte – Triburile Dacilor şi aliaţii lor vs legiunile de romani;
21.30 – Rugul lui Zamolxe/incinerarea unei căpetenii dace. 22.00 – Program artistic şi concert live.

Duminică, 9 iulie: ora 10.00 – Deschiderea taberelor şi atelierelor meşteşugăreşti (metalurgie, machete, scriptoria, fierărie, metaloplastie, bucătărie (doar de prezentare), parfumuri, antrenamente cu soldaţi şi gladiatori; ora 13.00 – Dansuri – Magna Nemesis, Nimfele Dace; 14.00 – Bătălie de zi între legiunile romane cu triburile dace şi aliaţii lor; 15.00 – Salutul trupelor şi închiderea festivalului; 16.00 – Program artistic şi concert live.

Bacăul, gazda Festivalului de Minifotbal din România

Săptămâna viitoare, pe terenul mobil care va fi amplasat în spatele Casei de Cultură și la baza sportivă TNT vor avea loc partidele turneului final ce vor decide noua campioană a României

Anul acesta, lupta pentru titlul național la minifotbal se va da în Bacău. Totul, cu prilejul Festivalului de Minifotbal din România, evenimentul cu cea mai mare amploare organizat de Federația Română de profil.

Forul condus de Ioan Onicaș a încheiat contracte de asociere cu Consiliul Local și Consiliul Județean pentru manifestarea ce se va derula în perioada 11-15 iulie și care va fi inclusă în cadrul proiectului „Bacău, Oraș European al Sportului”.

„Acordarea statutului de gazdă reprezintă o recunoaștere adusă Bacăului pentru contribuția sa la dezvoltarea minifotbalului din România”, a precizat pentru „Deșteptarea” secretarul general al Federației Române de Minifotbal, Attila Takacs. Festivalul, al cărui principal punct de atracție îl constituie faza finală a Campionatului Național, va avea ca preambul două competiții rezervate copiilor născuți în anii 2008 și 2009 ce vor reuni, pe terenurile bazei sportive TNT, următoarele echipe participante: FC Bacău Academia „Cristian Ciocoiu”, Juniorul București, Start Brăila, Corona Brașov, Pro Sport Focșani, Didi Iași, Zimbrul Tulcea și Juniorul Botoșani. Echipele vor fi împărțite în două grupe de câte patru, primele două clasate calificându-se în semifinale, iar formațiile de pe locurile 3 și 4 continuând competiția cu meciurile de clasament.

Marți, 11 iulie, cu începere de la ora 9.00, se vor disputa partidele din grupe, iar miercuri, de la aceeași oră, vor demara jocurile care vor stabili ordinea finală a celor două competiții juvenile. Miercuri seara, imediat după premierea copiilor, pe terenul mobil care va fi amplasat în parcarea din spatele Casei de Cultură, va avea loc festivitatea de deschidere, urmată de primele jocuri din cadrul turneului final al Campionatului Național. Joi și vineri, pe terenul din spatele Casei de Cultură și la baza sportivă TNT se va desfășura grosul competiției: meciurile din grupe și cele din sferturile de finală.

Sâmbătă, 15 iulie, centrul de interes va fi asigurat în exclusivitate de terenul din spatele Casei de Cultură, care va găzdui semifinalele și, de la ora 18.00, finala în urma căreia vom cunoaște noua campioană a României. Pentru titlu se bat și două reprezentante ale Bacăului, Golden Boys, în calitate de campioană a orașului gazdă și Coriolan, echipă calificată la turneul final în urma turneului regional desfășurat săptămâna trecută, la Iași.

Cu foștii divizionari A Ciocoiu, Gheorghiu și Doboș în echipă, Golden Boys țintește cel puțin o prezență în semifinale, în timp ce Coriolanul lui Andrei Întuneric și Gabi Boghian și-a propus un parcurs cât mai bun. Bătălia pentru titlul deținut actualmente de sibienii de la FC Hermannstadt se anunță acerbă, chiar dacă sau mai ales pentru că la turneul final de la Bacău nu au reușit să se califice echipe cu pretenții precum „Neatza și prietenii” sau reprezentantele Iașiului. Pe lângă un cec de aproximativ 3000 de euro, campioana va primi și licența de participare în viitoarea ediție a Ligii Campionilor.

Grupele turneului final al Campionatului Național
Grupa A: Stanorom Bolotești, Divertis Târgoviște, FC Hermannstadt Sibiu, Beerhunters Alba Iulia, Sporting Brad.
Grupa B: Nedav Arad, Juventus Sibiu, Ajax Galați, Golden Boys Bacău, Phoenix Craiova.
Grupa C: MAV Sport Timișoara, Coriolan, DIA Guard Divino Zalău, Ary& Robi Buftea, AC Luciano Arad.
Grupa D: Old Boys București, AEK Oradea, Extratereștrii Bistrița, Corvinul Hunedoara 2011, Lin& Ema Alba Iulia.

„Ținând cont ca evoluăm acasă, obiectivul nostru în primă fază este să ajungem în semifinalele campionatului. Odata ajunși acolo, putem să ne gândim și la un obiectiv mai îndrăzneț”
Gabi Coșa (Golden Boys Bacău)

„Vrem să facem o figură fruimoasă, mai ales ca jucăm pe teren propriu. Avem șanse de a trece de grupe, chiar dacă ne așteaptă adversari puternici”
Gabi Boghian (Coriolan Bacău)

Maria Șalaru și „Bobocel de la Bacău”, sărbătoriți pe scenă

Se spune că dacă totul e perfect, înseamnă că ceva nu e în regulă. Același principiu s-a aplicat și la ediția aniversară a Festivalului Național „Bobocel de la Bacău”, concurs de interpretare vocală a cântecului popular românesc, ajuns la cea de-a XV-a ediție. Și, ca să ne înțelegem, trebuie subliniat încă din start că spectacolul derulat timp de două zile la Teatrul de Vară „Radu Beligan” a fost sublim, pentru că perfect nu există.

Organizat de către Asociația Culturală „Floricica”, împreună cu Primăria Municipiului Bacău și în colaborare cu Școala Populară de Arte și Meserii, Festivalul „Bobocel de la Bacău” a fost de un nivel fabulos datorită implicării trup și suflet a celei care a creat acest eveniment, interpreta de muzică populară Maria Șalaru. Deși a întâmpinat dificultăți și a avut momente când se gândea serios să renunțe, Maria Șalaru și-a reconsiderat poziția și a decis să continue. S-a înzestrat cu răbdare și a crezut în proiectul ei de suflet.

Mai ales că, în 2017 astrele s-au aliniat perfect, cântăreața de muzică populară Maria Șalaru sărbătorind patru evenimente în același timp. Pe lângă faptul că în ziua Galelor Laureaților de la Festivalul „Bobocel de la Bacău” a împlinit 60 de ani de viață, Maria Șalaru a aniversat și 40 de ani de carieră artistică, 35 de ani de carieră didactică, iar festivalul pe care l-a creat a ajuns la borna „15”. Toate aceste evenimente, reunite pe aceeași scenă, au dus la un spectacol de mare excepție, de o calitate ireproșabilă, care s-a bucurat de aprecierile tuturor celor care au fost prezenți în sala de spectacole a Teatrului de Vară în cele două zile de festival.

Concurs de nota 10

Spectacolul a fost desăvârșit prin prestația celor 25 de concurenți sosiți din 10 județe ale țării, care au demonstrat un nivel ridicat de pregătire, în unele momente reușind să pună în dificultate juriul. Și pentru că veni vorba de jurați, trebuie specificat că prezidiul care a arbitrat concursul de la „Bobocel de la Bacău” a fost unul de o înaltă ținută profesională: Eugenia Florea – etnomuzicolog și realizatoare de emisiuni folclorice la Radio România, Roxana Gibescu – Casa de Discuri Electrecord, Maria Tănase Marin – interpretă de muzică populară și realizatoare de emisiuni la TVR, Daniela Bîrzu – profesoară la Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău, Marinela Potârniche – inspector școlar secțiunea Arte la Inspectoratul Școlar Județean Bacău și Constantin Bahrin – realizator emisiuni la Radio Iași și TV Apolonia.

„Acest festival m-a emoționat pentru faptul că am văzut mulți copii și tineri foarte talentați și dedicați acestui cântec. Practic, concurenții au transmis prin cântecul lor emoții extraordinare. A fost un festival extraordinar de bine organizat, iar eu am participat la foarte multe festivaluri la viața mea. «Bobocel de la Bacău» mi s-a părut de departe cel mai riguros și prestigios din toate punctele de vedere. Mă bucură faptul că există asemenea copii pentru că ei sunt cei care vor duce mai departe acest cântec. Pentru că acest cântec nu trebuie să dispară, așa cum nu trebuie să dispară nici costumul popular, pentru că astea ne țin pe noi ca români. Încă odată spun. Am trăit un sentiment de mare bucurie și plăcere că am fost la acest festival, pentru că este un festival de prestigiu”.
– Eugenia Florea, etnomuzicolog și realizatoare de emisiuni folclorice la Radio România, președinta juriului Festivalului „Bobocel de la Bacău”, ediția a XV-a

Gale cu emoții

Cei 25 de participanți la concursul festivalului au așteptat cu emoții galele în care au fost anunțați câștigătorii acestei ediții aniversare. Prezentatorul evenimentului, actorul Radu Bogdan Ghelu, prin talentul său de a dezamorsa situațiile ceva mai încordate, a reușit să mai reducă din emoțiile concurenților, aceștia primind premii pentru evoluția lor din concurs. După primirea distincțiilor, concurenții au oferit publicului prezent noi momente muzicale.

Laureații Festivalului „Bobocel de la Bacău”

Categoria 10-12 ani:
1. Vlad Constantin Amariei – 11 ani, Bacău.
2. Larisa Georgiana Borseri – 10 ani, Iași.
3. Georgiana Vanesa Bogdan – 11 ani, Alba.
La această categorie, Mădălina Moraru, 11 ani, din Bacău a obținut un premiu special, clasându-se pe locul V.

Categoria 12-16 ani:
1. Anamaria Lăcătușu – 15 ani, Vrancea, și Luiza Muscalu, 13 ani, Botoșani.
2. Cristian Tudor – 15 ani, Alba.
3. Anca Patricia Buruiană – 15 ani, Neamț și Georgiana Lucasi, 14 ani, Botoșani.
Un premiu special la această categorie a fost obținut de Justinian Dăscălescu, 15 ani, din Bacău.

Categoria 16-18 ani:
1. Crina Maria Pop – 17 ani, Sălaj.
2. Corina Radu – 16 ani, Bacău.
3. Ionel Roșu – 18 ani, Bihor.

Trofeul Festivalului „Bobocel de la Bacău” ediția 2017 i-a revenit Elenei Nistor din Tulcea.

După festivitățile de premiere a urmat un concert oferit publicului băcăuan de nume cunoscute ale folclorului românesc, între care îi amintim pe Anton Achiței, Maria Șalaru, Constantin Bahrin, Lucica Păltineanu, Ion Drăgan, Leontina Farcaș, Ștefan Deaconița, Claudia Martinica, Cristinel Iordăchioaia, Maria Costioaia, Pamfil Roată, grupurile „Boboceii” din Bacău, „Muguri de Stejar” și „Gospodinele” din Deleni – Iași. Spectacolul a fost înregistrat de Etno TV și va fi difuzat la o dată ulterioară.

Maria Șalaru, sărbătorită și pe scenă

Fiind o zi atât de specială pentru creatoarea Festivalului „Bobocel de la Bacău”, majoritatea celor care au urcat pe scena evenimentului i-au adresat Mariei Șalaru urări de bine și i-au cântat „La Mulți Ani !” Copleșită de emoții, Maria Șalaru a mulțumit tuturor și ca drept răsplată le-a oferit celor prezenți în sala de spectacol a Teatrului de Vară un microrecital.

„Sunt foarte emoționată, dar și foarte mulțumită de reușita acestui festival. Am reușit încă odată să demonstrăm că și la Bacău putem organiza un festival de o asemenea anvergură și de o calitate deosebită. Sunt cu atât mai fericită cu cât toate astea s-au petrecut de ziua mea și vreau să adresez mulțumirile mele tuturor celor care mi-au fost alături și le doresc să fie binecuvântați”.
– Maria Șalaru, directoarea Festivalului „Bobocel de la Bacău”

Pentru că am început acest material cu o dilemă, cea a perfecțiunii, trebuie să spun la final că singura „imperfecțiune” de la acest festival a fost lipsa unui concurent de la Galați care a declinat prezența în ultimul moment din motive de sănătate. Chiar și în aceste condiții, sunt convins că toți cei prezenți la acest festival, fie că au fost concurenți, membrii ai juriului, public sau invitați, vor îmbrățișa cu drag edițiile viitoare.

Ședință “de iulie” la Consiliul Local Onești

    Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Onești de azi, 6 iulie, se află un număr de 15 proiecte de hotărâre. Printre acestea, consilierii locali ai municipiului Onești vor decide asupra acordării unui sprijin financiar de la bugetul local pentru unitățile de cult din municipiu ce aparțin cultelor religioase recunoscute în România.

    După peste 5 ani de când s-a solicitat înființarea Poliției Locale Onești, pe ordinea de zi a acestei ședințe a legislativului oneștean se află și o asemenea propunere. Se va dezbate Regulamentul de organizare a cimitirelor aflate în domeniul public al municipiului și în administrarea SC Domeniu Public și Privat Onești.

    Încetarea Contractului de delegare de gestiune a serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Onești încheiat cu SC Domeniul Public și Privat (care are acum ca operator pe RAJA Constanța), atrage după sine și exprimarea Acordului de principiu pentru începerea procedurilor de dizolvare, lichidare și radiere a SC Apă Municipal SA Onești, asupra căruia se vor pronunța consilierii locali ai Oneștiului.

    Pe ordinea de zi a acestei ședințe se mai află un proiect privind stabilirea costurilor medii anuale pentru finanțarea serviciilor sociale destinate protecției și promovării drepturilor copilului și ale persoanei adulte cu handicap.

    Muncitorii de la CRAB rămân cu aceleași salarii. Lefurile personalului TESA se diminuează drastic

    – sindicaliștii CRAB au avut câștig de cauză în lupta pentru menținerea salariilor la nivelul actual – nu se va bucura de aceleași favoruri personalul TESA, unde veniturile vor fi diminuate

    După îndelungi negocieri și amenințări cu sistarea apei în oraș, sindicaliștii din cadrul Companiei Regionale de Apă Bacău au obținut ceea ce și-au dorit. Mai exact, sindicaliștii CRAB au rămas cu salariile intacte, după ce conducerea CRAB i-a notificat luna trecută că lefurile le vor fi diminuate cu 16 la sută, de la 1 iulie 2017.

    Acest lucru a stârnit nemulțumiri printre angajați, iar sindicaliștii au declanșat un conflict de muncă, refuzând să semneze noul Contract Colectiv de Muncă (CCM), pe motiv că le sunt luate niște drepturi câștigate în urma unor negocieri.

    Acum, conducerea CRAB i-a pus în fața faptului împlinit, anunțându-i că le taie salariile. A urmat apoi o perioadă de negocieri, de ieșiri în presă, de neînțelegeri și în final, de noi amânări, pentru că Ioan Bejan, directorul CRAB, plecase în concediu.

    În lipsa acestuia, sindicaliștii au avut mai multe întâlniri cu primarul Cosmin Necula, iar acesta, în calitate de reprezentant al Consilului Local, acționar majoritar la CRAB, a venit cu propunerea ca salariile “nesimțite” ale directorilor să fie reduse, pentru ca oamenii care lucrează efectiv la conducte să poată fi retribuiți în continuare la același nivel.

    Săptămâna aceasta, sindicaliștii și conducerea CRAB s-au așezat la masa negocierilor, iar conflictul de muncă a fost aplanat.

    “În momentul acesta semnăm Contractul Colectiv de Muncă. Citim cu atenție documentul ca să nu avem surprize și suntem pe cale să-l semnăm. Am obținut menținerea salariilor muncitorilor la nivelul actual, ceea ce ne-am dorit de la bun început. În ceea ce privește salariile directorilor, am înțeles că acestea se vor micșora până la 6.000 de lei net, iar șefii de servicii nu vor avea lefuri mai mari de 4.500 de lei”, declară Constantin Neculcea, lider de sindicat.

    O dată încheiat conflictul de muncă, apa băcăuanilor este în siguranță. Rămâne de văzut ce măsuri va lua pe viitor conducerea CRAB în vederea îmbunătățirii parametrilor calitativi.

    Pagina 1

      Pe repede înainte

      Mare vânzoleală în agora, zilele acestea, legat de evaluarea șefilor din Justiție și controalele efectuate în câteva firme și instituții publice. Ura, l-au mai audiat pe unul, ura, l-au mai percheziționat pe altul! În transmiterea acestor vești, trăită euforic de moderatori, analiști și politicieni, sesizezi folosirea repetată de către emițătorii de epitafuri a unor expresii care nu slujesc scopului de a-i informa pe cetățeni. Ori, poate, nu acesta e scopul?

      Aflăm că firma X a fost verificată, fiind „implicată în afaceri” cu personajul Y. Sau că X este asociat cu Y, care este vecin cu Z și chiar a petrecut un week-end cu Z, care, la rândul său, a fost audiat în 2004 într-un dosar legat de nu știu ce incompatibilitate.

      Ehehe, ceva nu e în regulă cu X! Nu contează faptul că Z era doar martor sau că X nu-l cunoștea pe Z. Ce înțelege cetățenul când aude că firma X e „implicată în afaceri”? Înțelege că afacerile sunt ilegale sau, în cel mai bun caz, „obscure”. Unii se laudă că sunt oameni „implicați”, alții sunt acuzați că „ar fi implicați”. Iată cât de mică e distanța dintre statutul de bun cetățean al primilor și situația celor care, făcând afaceri, beneficiază la un moment dat de suspiciuni lansate în eter.

      Nu se spune că firma X, care fabrică salopete sau nasturi, are relații economice cu Y (care le distribuie), ci că este implicată în afaceri cu Y, care, ce surpriză, îl cunoaște pe Z. Alt tip de mesaj: firma Q are ca obiect de activitate transportarea combustibililor, dar aflăm că e „implicată în afaceri cu petrol”.

      Cum omul modern trăiește „pe repede înainte” și se mândrește cu asta, e limpede că și gândește repede sau deloc, fiindu-i mai ușor să preia opinii gata preparate, fără să se îndoiască o clipă de veridicitatea lor și să le verifice. Să te îndoiești și să cugeți înseamnă să faci un oarecare efort, însă mai întâi trebuie să posezi organul cugetării.

      Războinicul

      Domnul preşedinte a retras, nervos, de pe ordinea de zi a CSAT Planul de înzestrare a Armatei pe motiv că nu se alocă 2% din PIB pentru înarmare, aşa cum ni s-a cerut şi cum s-au angajat unii politicieni. Mâine-poimâine o să-l vedem pe domnul preşedinte în costum de camuflaj flecktarn, cu ceaun în cap, alergând în jurul Cotrocenilor cu raniţa în spate. Nu-i rău să avem un preşedinte războinic, aş spune unii, mai ales că avem o tradiţie, nu-i aşa?, de conducători care au fost capi ai Armatei. Doar că sunt cel puţin două probleme aici.

      Prima şi cea mai simplă este că ar fi fost extrem de bine dacă hotărârea acesta pentru cei 2% din PIB destinaţi cheltuielilor militare s-ar fi prelungit şi pentru alocarea a 6% din PIB pentru Educaţie, pactului pentru Educație semnat în 2008. Până la urmă, un document semnat de forțele politice bate orice altă înţelegere între diferite grupuri de persoane; în mod ciudat, însă, niciodată nu s-a respectat această prevedere. Cu toate că, astăzi, avem un preşedinte cadru didactic.

      În al doilea rând, să zicem că strângem din dinţi şi fără să ne mai preocupe de problemele sociale cu care se confruntă ţara, vom aloca 2% din PIB pentru înarmare. O bună parte din aceşti bani vor merge la firmele străine de armament, fără ca România să beneficieze de ceva. Şi aici trebuie deschisă o paranteză: în mod tradiţional, în industria de armament se practică „offset”-ul: compania care câştigă licitaţia cooperează cu firmele din tara plătitoare pentru a compensa prin comenzi o parte din sumele încasate.

      Dacă armamentul va veni din SUA, nici nu se pune problema offset-ului; americanii nu recunosc acest concept deşi ei l-au inventat când au forţat nemţii să cumpere arme de la ei pentru a compensa costul stationarii trupelor americane în RFG. Mai nou, la nivelul UE există o presiune pentru reducerea nivelurilor de offset.

      Practic, vom cheltui nişte bani pentru profitul unor companii străine, fără să câștigam nimic din asta.

      „Am încheiat cele mai mari proiecte pe care le-a avut orașul vreodată”

      Viorel Miron, primar Comanesti

      Interviu cu Viorel Miron, primarul orașului Comănești

      – Administrați acest oraș de 13 ani. Când spui Primăria Comănești, spui Viorel Miron, liberal pe viață. Cum au evoluat lucrurile? Seamănă acest mandat cu celelalte?
      – Fiecare mandat are particularitățile lui, dar și în acest mandat, ca și în cele trecute, avem o activitate intensă. Am finanțat un rând de proiecte, iar acum lucrăm la altele, noi. În 2016, am încheiat cele mai mari investiții pe care le-a avut orașul Comănești vreodată. Prima ar fi modernizarea a 42 de străzi, prinse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), cu trotuare, piste de biciclete, iluminat public cu LED pe 30 km și peste o mie de locuri de parcare. A costat 470 de miliarde de lei vechi și a fost finanțată pe POR prin ADR N-E. O altă mare investiție a fost cea de la Spitalul Orășenesc „Ioan Lascăr”, unde am reabilitat, modernizat și dotat Ambulatoriul Integrat. Prin acest proiect, care a obținut, tot prin POR, 5 milioane de euro, au fost dotate 16 specialități.

      – Cum ați reușit să atrageți aceste fonduri? Mulți primari spun că birocrația e îngrozitoare și e complicat să obții finanțare.
      – E foarte complicat, este adevărat. Procedurile sunt foarte greu de realizat. Culmea e că toate aceste proceduri s-au realizat înainte ca spitalul să fie închis. Când a fost închis spitalul, noi aveam proiectul depus. Soluția e să fii perseverent. Pentru ambulatoriu am achiziționat aparatură de cea mai înaltă clasă. Am reușit să-l dotăm cu un computer tomograf și cu un RMN.

      – Acestea două, probabil, prin Ministerul Sănătății…
      – Nu, tot pe fonduri europene, în cadrul aceluiași proiect mare. Ministerul Sănătății nu ne-a dat niciun leu. Cofinanțarea am asigurat-o din bugetul local. Anul trecut am finalizat și Centrul de Agrement, în valoare de 4,5 milioane de euro. Zilele trecute am dat jos balonul presostatic și am deschis piscina. În 2016, piscina nu a funcționat din cauză că nu am găsit salvamar deși am scos postul de 3 ori la concurs. În prezent, avem un contract cu o firmă care asigură aceste servicii. Avem și proiecte mai mici, cum ar fi Centrul național de promovare și informare turistică.

      – Despre ce vreți să-i informați pe turiști? Ce ar putea să vadă aici?
      – Sunt multe lucruri de văzut, motiv pentru care lucrăm la documentația necesară atestării orașului Comănești ca stațiune turistică. Avem amenajate două izvoare cu apă foarte bună, avem Palatul Ghika, care e monument istoric și poate fi vizitat, Cimitirul Internațional al Eroilor, monumentul de pe Dealul Comăneștiului, zona de agrement Galion și biserica din Leorda, construită la 1700. Și sediul Primăriei e o clădire veche, din 1927, care a fost casa administratorului general al moșiei Ghika. Ne-am judecat ca să rămână a orașului.

      – Presupun că nu merg toate ca pe roate.
      – Nu, avem și noi probleme, cele pe care le are toată România. Una ar fi lipsa locurilor de muncă. Am avut noroc, însă, că un mare investor, Holzindustrie Schweighofer, a angajat 800 de persoane, dar nu e suficient. Avem și alte firme mai mici, dar nu prea multe. Suntem în tratative cu un investitor din Germania care dorește să deschidă o fabrică de mase plastice, care ar înființa 1.200 de locuri de muncă.

      – Îl încurajați în vreun fel?
      – Da, îi vom oferi teren și utilități.

      – Nu puteți să-l scutiți de impozit până începe să facă profit?
      – Nu există temei legal ca să fie scutit de impozit pe profit. Putem să-i oferim facilitatea de a nu plăti impozit pe teren un an sau doi ani, până intră pe producție. Sau să beneficieze de o reducere pe toată perioada dacă se ține de cuvânt și asigură 1200 de locuri de muncă. O altă problemă gravă cu care ne confruntăm e cea a câinilor comunitari. Avem un adăpost cu o mie de locuri, dar sunt ocupate toate. Permanent au fost aduși câini din afara localității! Vin la supermarketuri și lasă cutia cu pui în parcare. Asta e o procedură. Alții îi aduc cu camionul. Pregătim o hotărâre privind microciparea și sterilizarea gratuită a tuturor câinilor din oraș, cu stăpân și fără stăpân. Cei care vor refuza vor fi sancționați sau vor plăti o taxă pentru câinii pe care nu vor să-i sterilizeze. Sper ca în acest fel să oprim înmulțirea lor. În paralel, vom responsabiliza Poliția Locală pentru a stopa aducerea câinilor din alte zone. Alte probleme nu avem, orașul e frumos, avem spații verzi și chiar arată ca o stațiune.

      – Mai e ceva de făcut în Comănești?
      – Cum să nu? Sunt multe de făcut. Primul lucru pe care mi l-am propus este achiziționarea Clubului 1 Mai și accesarea de fonduri europene pentru a-l moderniza și dota ca să devină centru cultural. În primă fază, participăm la licitație. A fost aprobată în CL, de principiu, cumpărărea clădirii, dacă ne vom permite.

      – Unde se desfășoară, în prezent, activitățile culturale?
      – Se pot desfășura activități la Centrul 5, care a fost modernizat și transformat în Centru de Reconversie Profesională, la Centrul Tineretului sau la Centrul de Agrement, dar este necesară și o casă de cultură. Oamenii chiar își doresc. Ne mai propunem reabilitarea termică a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice, iar asta înseamnă să reparăm tot, acoperiș, fațadă, casa scării, subsol. Nu va fi ușor, ne trebuie audit energetic, expertiză tehnică, SF, proiect. Până în 2020 mai vreau să realizăm un proiect pe mobilitate urbană prin care să asigurăm transportul călătorilor cu microbuze electrice din cartierele mărginașe spre oraș sau spre locurile de muncă. În fine, vrem să amenajăm un parc de agrement pe Galion, cu o zonă de picnic și locuri de joacă.

      – Există vreun obiectiv pe care vi l-ați propus și nu ați reușit să-l faceți?
      – Modernizarea Clubului 1 Mai. Din primul mandat mi-am propus, dar nu am reușit din cauză că ni se cereau 70 miliarde de lei vechi și nu-i aveam. Nu-i avem nici acum, dar sperăm ca prețul să fie mult mai mic.

      – Cum au evoluat lucrurile în administrație? Sunteți optimist sau mai degrabă pesimist?
      – Eu am fost și sunt optimist, dar întotdeauna e loc de mai bine. Încercăm să ne adaptăm la condițiile prezentului, dar e greu. De exemplu, Legea achiziției publice e modificată permanent. I-am spus o dată președintelui ANRMAP să ia un eșantion de 20 orașe și, timp de șase luni, să facă Agenția achizițiile. Eu vin dimineața la Primărie, văd de ce avem nevoie și le trimit lista ca să facă achizițiile conform procedurilor stabilite de ei. Vreau să știu cum se descurcă. E una dintre cele mai grele probleme. În momentul în care derulezi un proiect, trebuie să respecți niște termene. Din cauză că se permit contestații fără temei ieși din termen și pierzi banii. O altă problemă e legată de Legea salarizării. Funcționarii publici și specialiștii Primăriei au ajuns să lucreze pe același salariu cu muncitorii necalificați, care mătură străzile. Există obstacole dar, așa cum v-am spus, eu rămân optimist.

      COMĂNEȘTI
      Orașul Comănești e situat pe valea mijlocie a Trotușului, la poalele munților Goșmanu. Prima atestare documentară este din 1409, în perioada domniei lui Alexandru cel Bun. Are o suprafață de 63,86 kmp și 19.568 de locuitori. Este un fost centru minier. În prezent, în oraș desfășoară activități economice 484 de firme, 169 de persoane fizice autorizate și 153 de asociații familiale.

      Președinte nou la Rotary Club Bacău

        Titus-Iulian Stoica și Cristian Postolache, la predarea-preluarea mandatului de președinte

        Titus-Iulian Stoica este noul președinte al Clubului Rotary Bacău, pentru mandatul 2017 – 2018. Mandatul a fost predat de medicul Cristian Postolache, într-o ceremonie oficială care a avut loc la Pensiunea Montana, din stațiunea Slănic Moldova.

        Membrii clubului au făcut, cu acest prilej, bilanțul activității din anul rotaryan 2016 – 2017, care s-a desfășurat sub motto-ul „Rotary Serving Humanity” (Rotary servește umanitatea).

        Noul board al organizației din Bacău este format din președintele Titus-Iulian Stoica, Florin Dragomir – secretar și Cristian Lupu – trezorier, iar motto-ul sub care vor guverna în acest mandat este „Make a Difference!” (Fă diferența!).

        Doamnele din Clubul Inner Wheel Bacău au fost și de această dată alături de soții și partenerii lor.

        Statisticile Bacalaureatului

          Miercuri la prânz s-au afișat primele rezultate ale examenului de bacalaureat 2017, sesiunea de vară. Procentul de promovare pe județ este de 83, 54%, cu mult peste media națională de 71,4%. Cu o astfel de rată, Bacăul se situează pe locul II pe țară, după Sibiu (care a înregistrat un procent de 83,73%), urmat de Iași și Cluj (cu 82,75%), și chiar de București, unde au promovat examenul 74,09% dintre candidați.

          Statistici pe Bacău

          Conform datelor de pe aplicația edu.ro, în Bacău s-au obținut următoarele rezultate (în ordine aleatorie):

          Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” – 203 candidați, prima medie 10, ultima 6.48, toți reușiți;

          Colegiul Național „V. Alecsandri” – 248 candidați, prima medie 10, ultima medie 6.15, un candidat neprezentat (din promoția anterioară), 247 reușiți;

          Colegiul Național „Ferdinand I” – 197 candidați, prima medie 9.96, ultima medie 6.36, un neprezentat, 6 respinși, 191 reușiți;

          Colegiul Economic „Ion Ghica” – 310 candidați, prima medie 9.56, ultimele două medii 6.00, un eliminat, 14 neprezentați, 46 de respinși, 249 reușiți;

          Colegiul Național Catolic „Sf. Iosif” – 95 de candidați, prima medie 9.66, ultima medie 6.11, un neprezentat, trei respinși, 91 reușiți;

          Colegiul Național de Artă „G.Apostu” – 100 de candidați, prima medie 9.60, ultima medie 6.1, un neprezentat, 15 respinși, 84 de reușiți;

          Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” – 218 candidați, prima medie 9.91, ultima medie 6.01, doi neprezentați, 14 respinși, 202 reușiți;

          Colegiul „M. Eminescu” – 157 de candidați, prima medie 9.70, ultima medie 6.18, un neprezentat, opt respinși, 148 reușiți;

          Colegiul Tehnic de Comunicații „N.V.Karpen” – 165 candidați, prima medie 9.55, ultima medie 6.11, un neprezentat, 16 respinși, 148 admiși;

          Colegiul Tehnic „D. Mangeron” – 48 candidați, prima medie 9.06, ultima medie 6.35, șapte neprezentați, 21 repinși, 20 reușiți;

          Colegiul „Gr. Antipa” – 87 candidați, prima medie 9.15, ultima 6.05, șapte neprezentați, 47 respinși, 43 reușiți;

          Liceul Tehnologic „P. Rareș” – 6 candidați, prima medie 8.9, ultima medie 6.6, un neprezentat, doi respinși, trei reușiți;

          Liceul cu Program Sportiv – 56 de candidați, prima medie 9.00, ultima, 6.05, trei neprezentați, 22 respinși, 31 reușiți;

          Colegiul Tehnic „A. Saligny” – 36 candidați, prima medie 9.48, ultima 6.01, un neprezentat, 23 respinși, 12 reușiți

          Colegiul „H. Coandă” – 143 candidați, prima medie 9.23, ultima 6.05, șase neprezentați, 45 respinși și 92 reușiți.

          Liceul tehnologic „C. Brâncoveanu” (particular) a avut un candidat, dar a fost respins.

          Statistici pe județ

          Comănești:

          Colegiul Tehnic „D. Ghika” – 229 de candidați, prima medie 9.83, ultima medie 6.00, un eliminat, 7 neprezentați, 41 respinși, 180 reușiți;

          Tg. Ocna:

          Colegiul Național „C. Negri” – 182 candidați, 144 reușiți, prima medie 9.61, ultima medie 6.06;

          Liceul Tehnologic – 4 candidați, toți reușiți, prima medie 8.05, ultima 6.31;

          Dărmănești:

          Liceul Tehnologic – 42 candidați, un eliminat, cinci neprezentați, 19 respinși, 17 reușiți, prima medie 8.98, ultima medie 6.1;

          Moinești:

          Colegiul Tehnic „Gr. Cobălcescu” – 119 candidați, nouă neprezentați, 41 respinși, 69 reușiți, prima medie 9.18, ultima 6.05;

          Liceul „S.Haret” – 31 de candidați, doi neprezentați, trei respinși, 26 reușiți, prima medie 9.4, ultima 6.4;

          Onești:

          Colegiul Național „D. Cantemir” – 192 candidați, un respins, 191 reușiți, prima medie 9.95, ultima medie 6.23;

          Colegiul Național „Gr. Moisil” – 200 candidați, trei respinși, prima medie 9.96, ultima 6.20

          Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” – 161 candidați, cinci neprezentați, 54 respinși, 102 reușiți, prima medie 9.05, ultima medie 6.13

          „În total au fost declarați reușiți 3.132 de candidați. Au fost respinși cu medii până în 6 (șase) 190 de candidați, iar respinși cu medii sub 5 (cinci) 614 candidați. După rezolvarea contestațiilor, rezultate finale vor fi publicate pe 10 iulie.”
          prof. Doina Marinov, inspector școlar la Inspectoratul Școlar Județean Bacău

          Cine sunt cele două liceene care au luat 10 la Bac?

            Din cele 97 de medii de 10 (zece) în toată țara, două sunt în Bacău, prin candidatele Olga Teodora Popescu, absolventă a Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu”, și Laura Elena Ionașcu, absolventă a Colegiului Național „Vasile Alecsandri”.

            Olga Teodora Popescu: „Am plâns de bucurie, împreună cu părinții mei”

            „Sincer, nu mă așteptam la un astfel de rezultat. Aveam ceva emotii la lucrarea de la Limba română, pentru că la Fizică și Matematică știam că voi lua 10. Eram singură acasă când am deschis aplicația de pe internet și am aflat notele. Apoi am sunat-o pe mama și am plâns amândouă prin telefon. Bineînțeles ca a urmat apoi și tata. E fericire în familie. Acum mă pregătesc pentru admitere la Academia de Studii Economice din București, unde voi mai da un test la Limba engleză, dar nu mai am emoții. Pot să spun că sunt în vacanță”, a declarat Olga pentru „Deșteptarea.ro”.

            Am mai scris de Olga Popescu în luna mai, la cursul festiv al absolvenților, pentru a semnala o altă performanță deosebită de-a ei: în toți cei 4 ani de liceu a reușit să ia premiul I, consecutiv, la Olimpiada Națională de Religie Catolică, sub îndrumarea prof. Angela Budău.

            „Să știți că nu este ușor să ajungi în vârf, ci să reușești să te menții. În cei patru ani de «Vrănceanu» am încercat să fac asta cât de bine am putut, chiar dacă acest lucru a însemnat și anumite sacrificii. Dar a fost un drum plin de satisfacții. Nu regret nimic, au fost ani plăcuți, aici m-am dezvoltat personal, aici am devenit mult mai responsabilă. Iar la facultate, mai departe, îmi doresc să fiu tot sus. Să fiu eu”, ne-a mai spus candidata de 10. Urmare a acestei reușite, Olga este declarată și șefa de promoție 2017 a Colegiului Național „Gh. Vrănceanu” Bacău.

            Laura Elena Ionașcu: „Nu eram așa sigură pe mine, dar mă bucur că e așa”

            Laura Ionașcu, absolventa de la „Alecsandri”, a fost în cei patru ani de liceu căministă. Este de loc din județul Neamț, comuna Români, sat Goșmani.

            „Dacă mă credeți, nici nu mă așteptam să iau chiar 10 pe linie. Nu eram așa de sigură pe mine, dar mă bucur că am reușit și că e așa. M-a sunat o prietenă și mi-a spus că s-au afișat rezultatele și că sunt prima pe listă, alături de colega mea de la «Vrănceanu». Mama a început să plângă când i-am spus, iar tatălui nu-i venea să creadă. Nici eu nu realizez că e adevărat. Am dat bacalaureatul la Limba română, Istorie și Geografie, și deși știam ce am scris și cât am scris, am avut emoții pentru note, pentru că nu știi cum ești apreciat de cei care corectează”, ne-a declarat și Laura, imediat după ce a aflat rezultatele de la examen. Pe 23 iulie va mai avea de trecut un hop, admiterea la Facultate. A ales Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Drept, la care va mai da un examen la Limba română.

            „Dar va conta și nota de la Bacalaureat, în proporție de 50%. O săptămână voi lua pauză, dar apoi mă voi apuca din nou de repetat materia, ca să iau și acest examen. Cred că va conta și media de liceu, care la mine este de 9,94. Oricum, am încredere în mine”, a mai adăugat. Cât despre cei patru ani de „Alecsandri”, Laura ne-a mărturisit că au fost cei mai frumoși ani, cu profesori speciali, cărora le datorează totul. „A fost prima mea opțiune atunci când m-am înscris la liceu. Am simțit că aici voi face performanță și așa a fost”, a mai spus candidata de 10, absolventa Colegiului Național „Vasile Alecsandri” Bacău.

            Politicienii se întrec în felicitări pentru elevi și cadrele didactice în urma rezultatului de la Bacalaureat

              Rezultatele de la Bacalaureatul din acest an, care au plasat judeţul Bacău pe locul doi pe ţară, după procentul de promovare al examenului, nu au rămas neobservate de politicieni, care au dorit să-i felicite pe elevi dar şi pe cadrele didactice pentru această performanţă.

              „Felicitări elevilor din Municipiul Bacău pentru rezultatul foarte bun de la examenul de Bacalaureat! Municipalitatea susţine prin măsuri concrete educaţia (transport în comun gratuit pentru elevi, burse şcolare, investiţii în infrastructură şcolară)” – a scris Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău, pe pagină să de Facebook. „Felicitări echipei de la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, un real partener al Municipiului Bacău. Felicitări conducerilor Colegiului Vasile Alecsandri şi Colegiului Gheorghe Vrânceanu, ambele cu promovabilitate 100%. Mult succes la admiterea în facultăţi tuturor elevilor băcăuani!”

              Şi preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Sorin Braşoveanu, a dorit să felicite elevii şi cadrele didactice:
              „Dragi elevi, dragi profesori, dragi părinţi Ce mult înseamnă să va putem felicita pentru onorantul loc 2 obţinut pe ţară la rezultatele examenului de Bacalaureat!
              Ce mult înseamnă să ştim că avem potenţial, că ne putem mândri cu unii dintre cei mai buni copii, profesori şi părinţi! Ce mult înseamnă să poţi spune că şcoala băcăuană este reprezentativă pentru România şi că suntem termen de comparaţie pentru alte judeţe şi, de ce nu, pentru întregi zone din ţară! Doresc să vă felicit din tot sufletul, vreau să vă transmit tuturor că ne străduim să facem tot ceea ce este posibil ca voi, copiii, să va urmaţi visele şi aici, acasă!
              Felicitări încă o dată, şi vă doresc mult succes tuturor!”

              Instituţia Prefectului a postat, la rândul sau, un mesaj de felicitare pe pagina de Facebook: „Conducerea Instituţiei Prefectului felicită elevii, cadrele didactice, familiile elevilor şi echipa Inspectoratului Şcolar judeţean Bacău pentru rezultatele deosebite obţinute în această sesiune a examenului de Bacalaureat. Locul al doilea la nivel naţional, ca procent al absolvenţilor de liceu care au luat Bacalaureatul din prima sesiune , ne face mândri,ne onorează şi ne obligă totodată! Felicitări!”

              Dragoş Luchian , preşedintele organizaţiei municipale PNL Bacău a felicitat, la rândul său, absolvenţii şi profesorii: „Felicitări, dragi elevi băcăuani pentru rezultatele deosebite care clasează judeţul Bacău pe locul al doilea în ţară după rezultatele la bacalaureat! Felicitări în egală măsură profesorilor şi părinţilor şi succes mai departe!”

              Senatorul Dragoş Benea, liderul organizaţiei judeţene PSD Bacău, a adresat, la rândul sau, felicitări: „Felicitări tuturor elevilor şi cadrelor didactice din judeţul Bacău! Judeţul Bacău este pe locul II la nivel naţional după Sibiu, înaintea judeţelor Cluj şi Iaşi. Felicitări elevilor, profesorilor şi părinţilor pentru rezultatele de la examenul de bacalaureat. 83,54% (faţă de 80% în 2016) este cel mai bun rezultat din istoria învăţământului băcăuan. Felicitări echipei de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău pentru felul în care au implementat fondurile europene ce au că obiectiv direct o mai bună pregătire a elevilor pentru examenul de evaluare naţională şi bacalaureat”.

              Se schimbă traversele la calea ferată

                Activitate intensă în vecinătatea barierei de la poliție! O echipă de muncitori fusese mobilizată să schimbe traversele la trecerea de nivel cu calea ferată ce deservește trenurile de marfă care asigură transportul pe calea ferată la și de la societăți importante din zonă.

                Operațiunea se derula la foc continuu, întrucât, obstrucționa circulația autoturismelor spre strada Constanței. În aceste condiții, traficul a fost redirecționat, mașinile folosind cea de-a doua cale de acces existentă în zonă.

                Surprinși de activitatea frenetică a muncitorilor, șoferii care tranzitau zona se întrebau pe când vor fi schimbate și traversele de ciment de la trecerea de nivel cu calea ferată de la barieră. Majoritatea traverselor de aici sunt sparte, cu fierul beton la vedere, ceea ce face dificilă traversarea căii ferate.

                Trafic deviat pe strada Carpați

                  Șoferii care tranzitează strada Carpați din Bacău sunt nevoiți să facă un mic ocol pe strada Violetelor. Mașinile sunt direcționate pe acest traseu pentru că pe o porțiune din strada Carpați se fac lucrări.

                  Șoseaua a fost spartă pe un anumit segment, iar acum sunt necesare lucrări de asfaltare. Cum pe strada Carpați se circulă pe un singur sens de mers, variata ocolitoare a fost cea mai bună soluție pentru a nu se închide circulația.

                  Această buclă va pune la încercare nervii multor șoferi care nu rezistă presiunii în zonele aglomerate și strâmte.

                  Pe durata lucrărilor programate pe strada Carpați, traficul dinspre Piața Sud va fi preluat de varianta ocolitoare pe strada Violetelor și redirecționat tot spre strada Carpați, în apropiere de punctul termic nr. 11.

                  O batrănă și-a recuperat portofelul pierdut

                    Astăzi, în jurul orelor 12.30, poliţiştii locali, care se aflau în timpul serviciului de patrulare în zona Pieţei Sud, au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în zona unui magazin cu profil piscicol din zonă, a fost găsit un portmoneu.

                    Agenţii au preluat accesoriul în prezenţa unui martor şi la verificare s-a constatat că acesta conţine o carte de identitate, suma de 60 lei şi mai multe carduri (2 carduri de sănătate, un card de bancă, mai multe carduri de la farmacii şi carduri de supermarket).

                    Pe baza adresei din cartea de identitate a fost identificată proprietara portofelului, în persoană numitei, A. Constanţa, de 72 ani din municipiul Bacău. Această a fost informată de poliţişti să se prezinte la sediul Poliţiei Locale pentru a-şi recupera portofelul, din conversaţie rezultând faptul că dumneaei nu a observat lipsa acestuia.

                    Persoană în cauză a ţinut să mulţumească pe această cale persoanei care a anunţat poliţia şi agenţilor care şi-au făcut datoria.

                    Comunitățile marginalizate din Municipiul Bacău se dezvoltă cu fonduri europene!

                      Municipiul Bacău a obținut finanțare nerambursabilă în vederea elaborării Strategiei de dezvoltare locală pentru comunitățile marginalizate din oraș.

                      Documentul ce va fi scris împreună cu partenerii Municipalității (GEA Strategy&Consulting și Asociația PartNET) ne va permite să elaborăm proiecte de dezvoltare de până la 7 milioane euro (finanțare totală), aferente atât Programului Operațional Capital Uman (POCU), cât și Programului Operațional Regional (POR) – Axa 9 „Parteneriate (grup de acțiune locală) între: reprezentanţi ai autorității publice locale, ai instituţiilor, ai mediului de afaceri local, ai societăţii civile, ai zonei urbane marginalizate selectate pentru intervenție”.

                      Conform Atlasului zonelor urbane marginalizate (ZUM), realizat de Banca Mondială, în Municipiul Bacău există 16 ZUM-uri, cele mai mari fiind Zona Izvoare și Zona Letea (ambele vizate de aplicația pentru care am obținut finanțare nerambursabilă). Pe lângă scrierea Strategiei de dezvoltare locală pentru comunitățile marginalizate (termen: 4 luni), vom constitui Grupul de Acțiune Locală (GAL) prin intermediul căruia vom depune cereri de finanțare nerambursabilă, începând de anul viitor, pentru proiectele selectate din Strategie.

                      Măsurile integrate destinate comunităților marginalizate amintite vizează:

                      Prin POCU

                      – educație – creșterea accesului și participării la educația timpurie/învățământ primar și secundar, inclusiv a doua șansă şi reducerea părăsirii timpurii a școlii;
                      – ocupare – sprijin pentru accesul și/sau participarea pe piața muncii prin consiliere, orientare, formare profesională, evaluarea competențelor dobândite în sistem non-formal și informal, subvenționarea angajatorilor, participarea la programe de ucenicie și stagii, susținerea antreprenoriatului în cadrul comunității, inclusiv a ocupării pe cont-propriu și a economiei sociale de inserție etc;
                      – dezvoltare/furnizare de servicii (sociale/ medicale/ medico-sociale); asistență socială;
                      – combaterea discriminării sau segregării – campanii de informare şi conștientizare/acțiuni specifice în domeniu, inclusiv implicarea activă/voluntariatul membrilor comunității în soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitatea

                      Prin POR
                      – investiţiile în infrastructura de locuire – construirea/ reabilitarea/ modernizarea locuinţelor sociale;
                      – investiţiile în infrastructura de sănătate, servicii sociale – reabilitarea/ modernizarea centre comunitare integrate medico-sociale;
                      – investiţiile în infrastructura de educaţie – construirea/ reabilitarea/ modernizarea de unităţi de învăţământ preuniversitar (creşe, grădiniţe, şcoli primare, şcoli gimnaziale etc.);
                      – investițiile în amenajări ale spațiului urban degradat al comunității defavorizate – construcția/ reabilitarea/ modernizarea clădirilor pentru a găzdui diferite activități sociale, comunitare, culturale, agrement și sport etc.;
                      – crearea/ reabilitarea/ modernizarea spațiilor publice urbane – străzi nemodernizate, inclusiv reabilitarea/ modernizarea utilităților publice, zone verzi neamenajate, terenuri abandonate, zone pietonale și comerciale etc.;
                      – construirea/ dotarea cu echipamente a infrastructurii întreprinderilor de economie socială de inserţie.

                      Aproximativ 30 la sută din pachetul de proiecte va viza lucrări de utilități publice și infrastructură rutieră din zonele marginalizate vizate de aplicație (Izvoare și Letea). Dezvoltarea durabilă a Municipiului Bacău presupune, între altele, reducerea numărului de zone marginalizate prin măsuri concrete și integrate, iar Strategia de dezvoltare locală va fi „farul călăuzitor” în implementarea acestora.

                      Polițiștii au verificat parcările cu plată din Bacău

                        Astăzi, între orele 10.00 şi 12.00, poliţiştii locali din cadrul Biroului de Ordine Publică şi Biroului de Siguranţă Rutieră au desfăşurat o acţiune pe linia prevederilor HCL. 84/2008, privind respectarea regimului parcărilor cu plată pe raza municipiului Bacău.

                        Au fost verificate mai multe parcări cu plată din zona centrală, fiind controlate un număr de 93 autovehicule.

                        Dintre acestea, un număr de 39 aveau tichet de parcare, 34 aveau abonamente de parcare şi 4 achitaseră contravaloarea taxei de parcare prin SMS.

                        Cu prilejul acţiunii au fost aplicate 16 sancţiuni, în cuantum de 1150 lei.

                        Bacăul, locul II pe țară la procentul de promovare a Bacalaureatului

                          Final de sesiune. 27,62 % procent de promovare pe Bacău, la Bac-ul de toamnă

                          Județul Bacău se situează pe locul al doilea, la nivel național, ca procent al absolvenților de liceu care au luat Bacalaureatul din prima sesiune, la foarte mică distață de primul loc.

                          Rata de promovabilitate la prima sesiune a examenului de Bacalaureat, înainte de contestații, este de 71,4%, a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, ministrul Educației, Liviu Pop.Anul trecut promovabilitatea înainte de contestații a fost de 66,7%.

                          Ministrul Educației a spus că la sesiunea de anul acesta s-au înscris 135.513 elevi, au fost prezenți 128.503 și au promovat 91.754.

                          Totodată, au fost eliminați 179 de candidați pentru fraudă sau tentativă de fraudă, dintre aceștia 100 din promoția curentă și 79 din cea anterioară.

                          Liviu Pop a mai spus că sub zece licee din țară nu au avut niciun candidat promovat la Bacalaureat.

                          Județele cu cea mai mare promovabilitate sunt Sibiu — 83,73%, Bacău — 83,54%, Iași 82,91% și Cluj — 82,75%, iar cel mai mic procent Ilfov — 42,24% și Giurgiu — 50,76%.

                          „Eu zic că este bine. Este foarte important ce se va întâmpla în august cu cei de la sesiunea a doua”, a susținut demnitarul, care a arătat că nu poate să spună dacă este vorba despre subiecte mai ușoare decât la alte sesiuni.

                          Liviu Pop a mai afirmat că se va lua în calcul orice propunere de întărire a siguranței la examenul de Bacalaureat.

                          Referindu-se la eventualitatea modificării structurii Bacalaureatului și introducerea a două tipuri de examen, el a precizat că va exista o amplă dezbatere în acest sens pe Legea educației.

                          „Din datele pe care le avem poate avem nevoie de această formă de Bacalaureat (n.r. — bacalaureatul diferențiat)”, a menționat Pop.

                          AGERPRES