29 aprilie 2024
ActualitateBătrân mort într-un incendiu la Gârleni

Bătrân mort într-un incendiu la Gârleni

În această dimineață, la ora 04:50, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a fost anunțat despre producerea unui incendiu în localitatea Gârleni.

Imediat, la fața locului s-au deplasat două autospeciale de intervenție cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău, cu șapte pompieri salvatori.

Sosiți la locul evenimentului, pompierii militari au constatat că incendiul se manifesta cu flacără la acoperișul unei case de locuit, dar și în interiorul acesteia.



Pe timpul acțiunilor de stingere, militarii au găsit în camera în care se manifesta incendiul, trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 85 de ani.

De menționat este faptul că, până la sosirea forțelor de intervenție, din imobilul afectat de incendiu s-au autoevacuat o femeie de 39 de ani și fiul acesteia, în vârstă de șapte ani.

Pentru coordonarea acțiunilor de intervenție, la fața locului s-a deplasat și grupa operativă a inspectoratului, compusă din doi pompieri militari.

La ora 06:25, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Gârleni.

În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă un scurtcircuit electric produs la un conductor electric defect sau izolat necorespunzător, au ars aproximativ 50 de metri acoperiș casă și bunuri de mobilier din interiorul unei camere.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri