SportFotbal/ Liga 3: Clubul Sportiv Aerostar aniversează 70 de ani

Fotbal/ Liga 3: Clubul Sportiv Aerostar aniversează 70 de ani

Înființată în 1956 sub denumirea de Victoria, cea mai longevivă grupare fotbalistică a județului Bacău marchează șapte decenii de existență cu prilejul unui eveniment de ținută programat la stadionul „Aerostar” joi, 20 august, de la ora 18.30.

În cadrul manifestării la care publicul va avea acces gratuit se va inaugura noua arenă a „aviatorilor” prevăzută cu un teren sintetic de ultimă generație și instalație de nocturnă și va fi prezentat lotul echipei pentru sezonul 2026 -2027, seara urmând să se încheie în parfum de amintire, cu un meci al fostelor glorii

Clubul Sportiv Aerostar Bacău se află la ceas aniversar. Înființată în 1956,sub titulatura Victoria Bacău, cea mai longevivă grupare fotbalistică a județului marchează șapte decenii de existență. Iar la o asemenea vârstă venerabilă, o aniversare pe măsură.



Una care unește trecutul, prezentul și viitorul unui club cu o istorie solidă și o identitate precisă, care și-a derulat întreaga activitate sub aceeași tutelă: cea a fabricii de avioane din Bacău ce poartă în prezent denumirea de Aerostar SA.

Un binom indisolubil și, în egală măsură, un certificat de garanție. Sărbătorirea celor 70 de ani ai CS Aerostar Bacău este programată săptămâna viitoare, joi, 20 august, de la ora 18.30, pe stadionul propriu.

Și pentru că e sărbătoare cu adevărat, arena divizionarei C care a evoluat, de-a lungul timpului, de șapte ori în eșalonul secund (între 1985 și ”87, între 1988 și ”92, în 2018-2019 și în 2020-2021) se va prezenta, la rândul său, în ținută festivă; la propriu și la figurat.

Elementele de bază? Un nou tip de gazon, unul sintetic, de ultimă generație, instalație de nocturnă și un sistem de monitorizare video live, toate aceste facilități urmând să deservească nu numai echipa de seniori a clubului, ci și grupele de juniori ale „galben-albaștrilor”.

Și apropo de juniori: în cadrul evenimentului care va marca cei 70 de ani de existență ai Clubului Sportiv Aerostar va fi oficiată, de către reprezentanții Federației Române de Fotbal, premierea echipei U15 a „aviatorilor”, campioana națională a Seriei 1 la această categorie de vârstă în stagiunea precedentă.

O recunoaștere publică a reușitei micilor „aviatori”, dar și o confirmare a predispoziției pe care un club ca Aerostarul l-a avut dintotdeauna pentru creșterea propriilor jucători și lansarea lor către fotbalul mare, așa cum a fost cazul, pentru a lua doar ultimele două exemple notabile, cu internaționalii Costel Pantilimon (primul român ce a apărat poarta lui Manchester City) și Andrei Burcă.

Un alt moment important al manifestării din 20 august este prezentarea lotului de seniori cu care Aerostar va aborda ediția de campionat 2026-2027 a Ligii 3. Rând pe rând, jucătorii antrenați de Andrei Întuneric, Claudiu Filip și Cristi Roca se vor prezenta în fața publicului spectator, care este așteptat într-un număr cât mai mare la această sărbătoare a Aerostarului.

Iar cei care vor lua joi, 20 august, drumul stadionului „Aerostar” (accesul fiind gratuit), cu siguranță că nu vor avea ce regreta. Dimpotrivă! Principalul punct de atracție al serii va fi scăldat în lumina reflectoarelor. Și va fi învăluit în parfum de amintire. Reprezentând un omagiu adus istoriei fotbalistice a Aerostarului: un meci al fostelor glorii „alb-albastre” (primele culori ale echipei) și „galben-albastre”.

Acest meci de gală va găsi fie pe gazon, fie la marginea sa, repere de bază nu doar ale Aerostarului, ci ale fotbalului românesc: de la Gheorghe Poenaru la Cristi Popovici, de la Doru Botez la Gioni Andrieș, de la Daniel Scânteie la Petre Grigoraș, de la Gogu Munteanu la Costel Câmpeanu sau de la Radu Ciobanu la Gabi Hodină, pentru a devoala doar o parte din numele ce compun o listă generoasă din care nu lipsesc surprizele (evident, plăcute) pentru fani.

„Aniversarea celor 70 de ani de istorie fotbalistică ai Aerostarului reprezintă o adevărată sărbătoare, motiv pentru care îi vom întâmpina cu mare bucurie pe toți cei care ne vor trece pragul cu acest prilej”, a declarat președintele CS Aerostar Bacău, directorul Doru Damaschin, care a ținut să adauge:

„Sperăm din tot sufletul să ne ridicăm la înălțimea momentului și, firește, a așteptărilor”. Având în vedere natura sa, există toate premisele ca seara de 20 august 2026 să găsească Aerostarul acolo unde îi este locul: la înălțime.

 

 

 

spot_img
spot_img